Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
» Deficientele (tulburarile) de pronuntie


Deficientele (tulburarile) de pronuntie




Deficientele (tulburarile) de pronuntie

Pronuntia, adica actiunea motrica de a exprima verbal sunetele limbii, poate fi socotita corecta atunci cand vorbitorul respecta baza de articulare a limbii in care se exprima. Orice abatere de la normele presta­bilite ale bazei de articulare se situeaza in domeniul tulburarilor de pronuntie.




.     DISLALIA

Dislalia ("pelticia' in popor) este cea mai frecventa dintre tulburarile de pronuntie, reprezinta 90% din totalul tulburarilor de limbaj si este prezenta atat la oamenii normali, cat si la cei cu handicapuri (de intelect, senzoriale). Dislalia reprezinta abaterea de la pronuntia standard sau incapacitatea subiectului de a pronunta corect un sunet, o silaba sau un cuvant.

Se poate vorbi de dislalie:

-   cand exista tulburari de articulare, pronuntie, manifestate prin omiterea, deformarea, substituirea, inlocuirea si inversarea sunetelor;

-   cand se manifesta incapacitatea de a emite anumite foneme, care are loc permanent, in orice imprejurare, atat in vorbirea spontana, cat si in cea repetata, in cuvinte, silabe sau in incercarea de a emite izolat fonemul in cauza;

-   cand exista incapacitatea totala sau partiala de articulare sau pronuntie, care afecteaza decodarea mesajelor verbale, ingreuneaza receptia si, prin aceasta, decodarea informatiei, deci, intregul lant al comunicarii fono-auditive interpersonale.

Fenomenul dislalie este diferit de la o tara la alta. Cand se pune diagnosticul de dislalie, este bine ca copilul sa aiba peste trei ani si jumatate. Pana la aceasta varsta, avem de-a face cu o dislalie fiziologica. Vorbirea se corecteaza de obicei dupa aceasta varsta. Daca, dupa 3 ani si jumatate deficientele se mentin, la baza lor stau cauze nocive, care le pot agrava si transforma in obisnuinte negative. Situatia este si mai grava in cazul unor structuri fragile ale SNC

Tulburarea unitatii dintre forma si continutul vorbirii constituie trasatura caracteristica a vorbirii dislalice. Tulburarile de vorbire caracteristice dislaliei, aparent asemanatoare sub aspectul exterior al simptomatologiei lor, prezinta, intre ele, la o analiza mai profunda a cauzelor determinante si a mecanismelor implicate, importante deosebiri calitative. Precizarea pe baza acestor deosebiri calitative a unor forme specifice de dislalie asigura cheia succesului in procesul psiho-pedagogic de corectare a dislaliei.

Diagnosticul simptomatologie al dislaliei trebuie sa fie completat pe baza de etiologie si de mecanisme implicate: leziuni ale sistemului nervos central, gradul leziunii si localizarea ei, leziuni ale organelor de articulatie, leziuni ale nervilor periferici, deficiente ale organelor de receptie auditiva, greseli si neglijente in educatia vorbirii copiilor.

Diagnosticul diferential al tulburarilor de articulatie se poate stabili numai tinand seama de toti acesti factori, ceea ce presupune o examinare complexa a dislalicilor, nu numai sub aspectul vorbirii, ci si al organelor de vorbire, al conditiilor de mediu social-educativ si al personalitatii dislalicului, pe baza carora se realizeaza selectionarea metodelor si a procedeelor diferentiate de tratament, specifice diferitelor forme de dislalie.

Cele mai utilizate criterii de clasificare a dislaliei sunt: cel simptomatologie si cel etiologic.

A. Clasificarea simptomatologica a dislaliei

Dislalia prezinta variatii sub aspect simptomatologie si se grupeaza dupa urmatorii factori:

1)    aspectul exterior, fonetic, al tulburarilor de articulatie a sunetelor;

2)    raportarea la fonemul denaturat, omis sau inlocuit:

3)    gradul de extindere a tulburarilor de articulatie:

4)    structura articulatiei deficitare.

1. Prin aspectele exterioare, fonetice, tulburarile de articulatie ale sunetelor vorbirii prezinta o mare diversitate si se grupeaza in forme specifice:

.   denaturarea sonoritatii sunetului intr-o asemenea masura, incat acesta nu mai corespunde cu structura articulatorie a sonoritatii sale normale;

.   pronuntarea eliptica, in special a grupelor consonantice, prin omisiuni de sunete sau de silabe (de exemplu, "catana' in loc de "castana'), denumita moghilalie sau afonemie;


. inversarea locului sunetelor in silabe si in cuvinte (spre exemplu { "crapa' in loc de "capra'; "potogan' in loc de "topogan');

. substituirea, inlocuirea unui sunet din cuvant cu un alt sunet articulat corect, similar cu acesta sub aspect acustic sau articulator (de  . exemplu "zoc' in loc de "joc', "loata' in loc de "roata') - tulburare denumita paralalie sau parafonemie;

. vorbirea nazala fonfaita denumita rinolalie.

Defectele de sonoritate a fonemelor se mai numesc si defecte antropqfonice, iar cele de inlocuire a unui fonem cu altul, defecte fonologice.

2. Prin raportare la fonemul denaturat, omis sau inlocuit, aceste tulburari  de  articulatie  primesc  denumiri  specifice,  prin  adaugarea I sufixului "ism' (-ismut), iar in cazurile de inlocuire, a prefixului "para-' la literele corespunzatoare alfabetului elin:

. rotacism, pentru denaturarea sau omiterea sunetului "r'

. pararotacism, pentru inlocuirea sa cu un alt sunet.

. lambdacism si paralambdacism, pentru sunetul "1'

. sigmatism si parasigmatism pentru sunetele siflante ("s', "s', 'z', j 't', ,j',/'ci', "ce')

in functie de sunetele afectate, dislalia se poate clasifica in (dupa   , E. Verza):

. betacism si parabetacism - afectarea sunetului "b'

. capacism si paracapacism - afectarea sunetului "c'

. deltacism si paradeltacism - afectarea sunetului "d' si "t'

. fitacism si parafitacism - afectarea sunetului "f

. gamacism si paragamacism - afectarea sunetului "g'

. mutacism si paramutacism - afectarea sunetului "m'

. rotacism si pararotacism - afectarea sunetului "r'

.  sigmatism si parasigmatism - sunetele afectate sunt cele sigmatice
s'   s'   z'   t'   i'   ci'   ce'





Sigmatismele sunt cele mai frecvente dislalii si la randul lor pot fi ' partiale si totale in functie de numarul sigmaticelor afectate:

. hapacism si parahapacism - sunetul afectat este "h'

. jotacism si parajotacism - afectarea fonemului ,J'

. nutacism si paranutacism - afectarea fonemului "n'

. pitacism si parapitacism - afectarea fonemului "p'

. tetacism si paratetacism - afectarea fonemului "t'


. vitacism si paravitacism - afectarea fonemului "v'

. zitacism si parazitacism - afectarea fonemului "z'
Afectarea vocalelor nu are o denumire speciala.

3.  Prin gradul de extindere a tulburarilor de articulatie fsau
aspectul cantitativ) se diferentiaza forme diferite de dislalie:

.    dislalie simpla sau partiala - o tulburare restransa, limitata adeseori la un singur sunet (ex.: lambdacismul caracterizat prin omisiunea sau distorsiunea sunetului "1');

.    dislalie polifonematica - sunt tulburate mai multe sunete (ex.: sigmatismul caracterizat prin denaturarea siflantelor, suieratoarelor si africatelor);

.    dislalia totala sau universala - constituita din pronuntarea defectuoasa a majoritatii sunetelor vorbirii, atat consoane cat si unele vocale.

Forma tipica de dislalie totala rezida in inlocuirea majoritatii consoanelor si a combinatiilor consonantice cu un singur sunet, mai frecvent cu consoana "t'.

Dupa unii autori (E.Jurcau si N. Jurcau), dislalia universala atinge forma cea mai grava atunci cand majoritatea sunetelor sunt substituite cu sunetul "t'. A. Fournie a denumit aceasta dislalie hotentotism, iar Hvattev tetism.

4. Prin raportarea la structura articulatorie deficitara, dislalia este:

.    homorganica sau monomorfa - daca este limitata la o singura grupa de articulatie (de ex. numai labialele);

.    polimorfa sau multipla - daca se extinde asupra unor grupe diferite de articulare (de ex. la sunetele prelinguale si la cele postlinguale).

Dislalia multipla apare la denaturari ale sunetelor din doua regiuni diferite de articulatie si coarticulatie. in cazurile unor denaturari extinse la 3 regiuni de articulatie si de coarticulatie se pune diagnosticul de dislalie universala. Criteriul structurii de articulatie, desi constituie un indice pozitiv in aprecierea diferitelor forme de dislalie, trebuie sa fie completat in practica logopedica si prin cel al gradului de afectare a inteligibilitatii vorbirii. Sub acest aspect, unele forme de parasigmatism, prin faptul ca pot afecta toate sunetele siflante (ceea ce se rasfrange negativ asupra inteligibilitati vorbirii), trebuie sa fie considerate nu dislalii simple, ci multiple.


Clasificarea tulburarilor de articulatie pe baza criteriului simptomatologie este numai provizorie pentru ca simptomele sunt numai manifestari ale dislaliei. Se impune cu necesitate analiza tulburarilor dislaliei si pe baza criteriului etiologic.

B. Clasificarea etiologica a dislaliei

Criteriul etiologic scoate in evidenta cauzele care au generat dislalia. Ele pot fi de natura organica sau functionala, centrala sau periferica.

Unii autori sunt de parere ca dislalia este cauzata nu numai de unele modificari anatomice ale aparatului articulator, ci si de multiplele tulburari de inervatie aferente si eferente ale muschilor care participa in articulatie si de existenta unor modele corticale ale articulatiei sunetelor, defectuos formate.

.     DISLALIA ORGANICA

Cauzele organice pot fi grupate in: malformatii sau leziuni ale aparatului fonoarticulator, leziuni organice ale analizatorului auditiv, leziuni centrale si afectiuni ale cailor centrale.

a. Malformatii sau leziuni ale aparatului fonoarticulator

Toate componentele aparatului fonoarticulator (buze, dinti, alveole,

palat dur, palat moale, maxilare, limba) joaca un rol deosebit in fonatie si

articulatie. Anomaliile acestor organe impiedica fonoarticulatia sunetelor,

generand tulburari de articulatie.

in functie de zona afectata exista:

.   anomaliile labiale (rigiditatea buzelor, lipsa lor de mobilitate, despicaturi labiale sau buza de iepure, despicaturi labio-nazo-alveolare) impiedica articularea bilabialelor si labiodentalelor;

.   anomaliile labio-dentale (scurtarea buzei superioare, care este asociata cu lungimea anormala a dintilor incisivi superiori centrali si cu gingii groase si proeminente) favorizeaza mai degraba o acomodare labio-dentala, cu deformatia acustica respectiva, decat o acomodare bilabiala, practic nerealizabila;

. anomalii dento-alveolare (dinti rau implantati, cresteri suplimen­
tare de dinti sau lipsa unor dinti, mai ales dupa traumatisme) impiedica
articularea fonemelor labio-dentale;


.   anomaliile maxilarelor (progenia, prognatismul, muscatura
deschisa) se reflecta negativ asupra articularii bilabialelor, labio-
dentalelor, linguo-dentalelor;

.   anomaliile labio-maxilo-palatine (despicaturile de palat de tipul palato-schizis sau cheilo-schizis - "gura de lup') dau nastere la o vorbire rinolalica;

.   anomaliile linguale (macroglosia-limba prea mare ca volum, microglosia, anchiloglosia - anchilozarea limbii etc.) impiedica articu­larea linguo-dentalelor.

Dislalia cauzata de malformatii sau leziuni ale organelor periferice de vorbire se numeste dislalie organica de tip mecanic. In functie de localizarea malformatiilor sau leziunilor, se intalnesc mai multe tipuri de dislalie mecanica: labiala, dentala, palatala, linguala, laringuala.

b. Leziuni organice ale analizatorului auditiv

Analizatorul auditiv poate avea un deficit din cauza unor leziuni la nivele diferite. Vorbirea este tulburata in functie de gradul de surzenie, de varsta la care s-a produs aceasta si de inteligenta hipoacuzicului.




Tulburarile de pronuntie determinate de leziuni organice ale analizatorului auditiv sau de traumatizarea celulelor auditive formeaza categoria dislaliilor audiogene.

Formele de dislalie audiogena cresc in gravitate pe masura ce pierderile de auz sunt la frecvente din ce in ce mai inalte. intre 20 si 40 dB, vorbirea se desfasoara in limitele normalului. intre 40 si 70 dB apar dificultati de perceptie. intre 70 si 90 dB sunt cuprinse formele grave de tulburari auditive cand nu sunt percepute siflantele (sunetul s), suieratoarele, din care cauza aceste sunete sunt prezentate denaturat gene­rand disfonemii, parafonemii sau moghilalie.

Tulburari de articulatie pot sa apara si in afara leziunilor dupa o traumatizare a celulelor auditive cauzata de excitanti sonori prelungiti. De exemplu, zgomotul implicat in exercitarea unei profesiuni poate traumatiza urechea, ducand la pierderi auditive care se manifesta sub forma unei surditati insulare, a unei paracuzii pentru o gama restransa de frecvente, dincolo de care acuitatea auditiva se mentine in limitele normalului.

c. Leziuni centrale si afectiuni ale cailor centrale

Leziunile cerebrale si afectiunile cailor centrale apar dupa o traumatizare sau hemoragie cerebrala consecutiva unei nasteri grele, sau


dupa o encefalita din prima varsta. Limbajul isi are sediul pe scoarta cerebrala, in lobul frontal stang, in partea anterioara a scizurii lui Sylvius. In cazul leziunii acestei zone sau a cailor centrale, piramidale sau extrapiramidale, ori a cerebelului, apar tulburari de pronuntie. Leziunile organice ale cailor centrale ale vorbirii survenite la o varsta care precede dezvoltarea limbajului au, de asemenea, ca urmare tulburari de articulatie.

Tulburarile de articulatie ce insotesc procesele patologice centrale formeaza categoria dislaliilor centrale sau "de evolutie'. Dislalia centrala consta in incapacitatea de a formula sau pronunta corect anumite sunete sau grupe de sunete (Nadoleczny) si se manifesta prin alterarea, inlocuirea sau omiterea anumitor foneme sau prin inversarea locului pe care il ocupa in alcatuirea silabelor si cuvintelor. Calificativul "de evolutie' arata caracterul regresiv spontan (sau dupa scurt tratament logopedic) al acestei tulburari de vorbire de tip dismaturativ si se verifica prin modul in care frecventa dislaliei scade invers proportional cu varsta.

Semnificativ este experimentul cercetatorului C. Paunescu pe copii prescolari, cand a ajuns la concluzia ca dislalia de evolutie nu scade numai in functie de varsta, ci si de asistenta pedagogica pe care o acordam copiilor.

Instalarea dislaliei centrale este favorizata de doua tipuri de conditii: intrinseci manifestate printr-o labilitate neuro-psihica consecu­tiva unui factor ereditar sau dobandit si extrinseci, intalnite in cazul tulburarilor de limbaj din ambianta copilului (sora, frate, grupul in care se joaca, parinti) si al bilingvismul la varste foarte mici.

. DISLALIA FUNCTIONALA

Dislalia functionala este determinata de o incapacitate a organelor normale de vorbire de a-si indeplini functiile verbale. Dislalia functionala apare pe fondul dislaliei fiziologice, ca urmare a permanentizarii unui mod defectuos de vorbire. Simptomele dislaliei functionale dispar frecvent pe la varsta de 5-6 ani. La unii copii, ele se mentin si la varsta scolara, pana la 8 ani si chiar dupa aceasta varsta, putand fi semnalata in continuare si la adulti. Cauza cea mai frecventa a unei dislalii grave si persistente o constituie intarzierea mintala, desi unele forme de dislalie durabila apar si printre copii cu intelect normal. in studiul acestor dislalii functionale grave si persistente trebuie luate in considerare tulburarile de dezvoltare ale functiilor motrice si senzitive intrinseci actului de emisie si de receptie verbala. Aceste tulburari se grupeaza in doua forme specifice: dislalia motorie si dislalia senzoriala.

a. Dislalia motorie (motrica)

Dintre cauzele motorii ale dislaliei mentionam: debilitatea muscu­lara, disabilitatea motorie a organelor de vorbire, dificultati de coordonare a muschilor implicati in actul vorbirii, stangacia si contrarierea acesteia. Dislalia motorie este cauzata de debilitate musculara si de disabilitate motorie a organelor de vorbire. Ea apare datorita tulburarilor din analizatorul motor, in special a componentei sale verbo-kinestezice, cum sunt: intarzieri ale dezvoltarii motrice, dificultati de coordonare si control a miscarilor de vorbire, viteza deficitara a miscarilor articulatorii, o disabilitate motorie sau, in mod mai general, aptitudine deficitara - pentru vorbire.

Un indice caracteristic al dislaliei motorii il constituie capacitatea dislalicului de a deosebi pronuntarea corecta de cea eronata, atat in vorbirea altor persoane, cat si in cea proprie.

La copiii cu dislalie motorie se semnaleaza frecvent si o amnezie expresiva, caracterizata prin incapacitatea de a executa vocal melodiile pe care le percep si le recunosc, deosebind notele muzicale corecte de cele false atat in intonatia altora, cat si in cea proprie.

Tabloul cel mai evident al dislaliei de tip motric il constituie miscarile inadecvate, dificultatile de control si de coordonare a muschilor, la acei copii care sunt constienti de executiile pe care trebuie sa le realizeze pentru a produce prin imitatie sunetul auzit.

b. Dislalia senzoriala

Dintre cauzele senzoriale ale dislaliei mentionam:; dificultati de discriminare a sunetelor la nivelul componentei corticale a analizatorului auditiv, deficienta de memorie auditiva, tulburarile auzului fonematic, lipsa atentiei acustice, disabilitate senzoriala de realizare a articulatiei sunetelor.

Dislalia senzoriala este acea forma de dislalie functionala care apare pe baza unor deficiente ale mecanismelor verbale senzitive, in special de auz fonematic, la persoane cu o motricitate articulatorie normala. Dislalia senzoriala se caracterizeaza prin substituiri si inversari determinate de perceperea, memorarea si recunoasterea eronata a unor foneme. Aceste substituiri si inversari de sunete apar nu numai in vorbire, ci si in scris


(dislexie - disgrafie). Cel mai frecvent dislalia senzoriala reprezinta o tulburare sub aspect acustic in structura sonora a fonemelor, determinata de incapacitatea de a le diferentia precis pe baza de auz.

La copiii mici, componenta corticala a analizatorului auditiv nu poseda o capacitate suficienta de diferentiere si ca atare ei intampina dificultati in discriminarea unor sunete apropiate ca structura acustica, in special a celor siflante. Aceste dificultati de discriminare, pana la o anumita varsta (de 3-4 ani), prezinta un caracter fiziologic.

Datele audiometriei tonale scot la iveala faptul ca persoanele cu dislalie senzoriala au auzul normal din punct de vedere fiziologic, dar este tulburat auzul fonematic.

O alta cauza care genereaza dislalii senzoriale este si disabilitatea senzoriala de realizare a articulatiei sunetelor, datorita insuficientei analize si sinteze kinestezice, a miscarilor de vorbire. Dislalicul nu sesizeaza cu precizie pozitia organelor lui fonoarticulatorii, din care cauza nu poate executa corect miscarile articulatorii necesare in emiterea unui sunet. De aceea este necesar un control vizual sau folosirea mijloacelor auxiliare (oglinda logopedica, spatule, aparate).

Dislalia senzoriala este de origine centrala, fapt pentru care in literatura de specialitate o mai intalnim si sub denumirea de dislalie prin deficit cortical de discriminare si memorizare a sunetelor.

. DISLALIA SOCIOGENA

Formele pe care le imbraca dislalia sociogena sunt: prin imitatie, prin educatie deficitara si prin bilingvism.

Cauzele psihosociale ale dislaliei

Tulburarile de pronuntie nu sunt legate numai de anomalii organice sau functionale ale organelor de vorbire. Examinarea copiilor cu tulburari de limbaj a scos la iveala factorii psihosociali care, independent sau in corelatie cu factorii organofunctionali, au contribuit la producerea tulburarilor de articulatie. Dislalia sociogena ia nastere din dislalia fiziologica prelungita peste varsta de 4 ani, in conditii de mediu defavorabil dezvoltarii limbajului.

a. Dislalia prin imitatie

Aceasta dislalie se caracterizeaza printr-o labilitate articulatorie dismaturativa  si  printr-o  posibilitate  de  discriminare  fono-auditiva


insuficienta, copilul imitand inconstient modelele vorbirii adulte. Daca parintii sau persoanele din jurul copilului au tulburari de pronuntie sau daca acestea abuzeaza in dialogul cu copilul de "vorbirea infantila', atunci un astfel de copil are toate sansele de a-si forma, prin imitatie, deprinderi durabile de pronuntie incorecta. incurajarea pronuntiei incorecte pentru amuzamentul celor din jurul copilului sau pentru ridiculizarea lui este foarte daunatoare, ea ducand treptat la fixarea tulburarii de pronuntie.



b. Dislalia prin educatie deficitara

Aceasta forma de dislalie sociogena este cauzata de existenta - in perioada de formare a limbajului - a unui climat familial educativ necorespunzator. Dintre factorii climatului nefavorabil care influenteaza negativ dezvoltarea la timp si corecta a limbajului mentionam: tipul de voce cu care adultii se adreseaza copilului, supraprotectia si perfectionismul. Vorbirea pitigaiata utilizata de unii adulti in relatiile lor cu copilul, graba unor parinti de a oferi copilului tot ce el nu apucase sa solicite verbal, precum si pretentia absurda a adultilor de a obtine de la copilul mic o exprimare perfecta, cand inca varsta nu-i permite, toate acestea reprezinta conditii nefavorabile de dezvoltare a limbajului.

c. Dislalia prin bilingvism

Aceasta dislalie se instaleaza, de obicei, atunci cand parintii vorbesc curent, in familie, doua limbi diferite sau cand copilul este fortat sa invete o a doua limba inainte de insusirea celei materne. Bilingvismul la o varsta frageda, sub varsta de 4 ani, este o adevarata pedeapsa pentru copil, el fiind nevoit sa-si insuseasca sisteme de articulare diferite, ceea ce-i ingreuneaza vorbirea.

Cunoasterea formelor dislaliei ajuta la aplicarea unei metodologii adecvate procesului de corectare a vorbirii copiilor.

. RINOLALIA

Rinolalia (in popor numita "fonfaiala', adica vorbire pe nas) este o forma a dislaliei, de aceea se mai numeste si dislalie "organica'. Ea se produce ca urmare a unor malformatii ce sunt localizate la nivelul valului palatin sau a unor influente ale dezvoltarii acestuia; poate fi determinata de unele boli infectioase, de vegetatiile adenoide, de polipi, de atonia sau paralizia  valului  palatin,  de  despicaturile  labio-maxilo-palatine,  de hipoacuzie, de functionarea defectuoasa a muschilor sau a valului palatin, care nu pot deschide traiectul nazal in timpul pronuntarii sunetelor nazale.

in rinolalie se manifesta tulburari de pronuntie specifice dislaliei, ea constand in pronuntarea nazonata a sunetelor. in rinolaliile mai accentuate e afectata, prin tulburari combinate de articulatie si de rezonanta a sunetelor, nu numai latura estetica, ci si inteligibilitatea vorbirii. Continutul vorbirii rinolalicilor devine, prin modificarile nazale ale aspectului sonor, mai putin accesibil intelegerii si comunicarii orale. La varsta scolara o astfel de tulburare formeaza un obstacol in frecventarea invatamantului de masa de catre copil. Rinolalia se , instaleaza frecvent pe la 2-4 ani, aparand mai ales la copiii rasfatati, fiind afectate mai ales vocalele.

Din punct de vedere etiologic exista cauze care provoaca exclusiv rinolalia sau dislalia dar si cauze comune celor doua. Exista doua tipuri de cauze ale rinolaliei: organice si functionale.

Cauzele organice ale rinolaliei deschise pot fi anomalii la nivelul valului palatin, insuficienta dezvoltare a acestuia ca urmare a unor boli infectioase, vegetatii adenoide sau polipi, paralizia sau atonia valului palatin, despicaturi labio-maxilo-palatine.

Cauzele functionale sunt incapacitatea sau mobilitatea redusa a valului si a muschilor faringo-nazali, imitarea vorbirii unor persoane rinolalice in perioada insusirii vorbirii de catre copil. Despicaturile palatului provoaca o serie de tulburari rinolalice denumite palatolalii, care, . conform opiniei unor autori, s-ar inscrie in categoria dislaliei mecanice deoarece predomina deficientele in pronuntarea sunetelor.

Spre deosebire de dislalie, unde sunt afectate mai ales consoanele, in rinolalia organica deschisa sunt afectate atat vocalele, cat si consoanele, mai ales cele explozive si cele surde care se inlocuiesc cu sunete nedeslusite produse prin asa-numitul "coup de glotte'.

Clasificarea rinonaliei

Rinolalia se poate prezenta sub mai multe forme:

a.  aperta (deschisa), in care suflul aerului necesar pronuntarii
sunetelor, parcurge, predominant, calea nazala;

b.  clauza (inchisa), cand unda expiratorie necesara pronuntarii
sunetelor nazale (m, n) se scurge pe traiectul bucal. Aceasta forma este
realizata in doua modalitati: forma anterioara - cand narinele sunt


blocate, respiratia desfasurandu-se perturbat si forma posterioara - cand este obstructionat naso-faringele;

c. mixa (mixta), in care unda expiratorie trece, alternativ atat pe cale nazala, cat si pe traiectul bucal, indiferent de caracteristicile articulatorii ale sunetelor.

in palatolalie, consoanele orale se pronunta nazal sau sunt omise. Consoanele fricative sunt pronuntate prin suflu nazal accentuat (deperditie nazala cum o numeste E.Verza). La fel ca in dislalie, cele mai afectate sunt siflantele, deoarece ele presupun un suflu puternic si concentrat ce nu se poate realiza din cauza scurgerii aerului pe cale nazala, fiind astfel omise sau inlocuite cu sunete "sparte'.

Spre deosebire de dislalie, in rinolalia deschisa sunt afectate si vocalele, mai ales i, u si mai putin vocala a. Cel mai putin afectate in cazul rinolaliei deschise sunt sunetele m si n.

in cazul rinolaliei functionale sunt aceleasi fenomene ca in cazul celei organice, dar amploarea si gravitatea lor sunt diminuate.

. DIZARTRIA

Dizartria nu este o tulburare de vorbire, ci numai de rostire. Ea, deci, nu afecteaza vorbirea in general, ci numai vorbirea rostita, si anume latura ei instrumentala, la un nivel intermediar, intre organul periferic de executie si centrul cortical de elaborare si comanda.

Dizartria se manifesta printr-o vorbire confuza, disritmica, disfonica, cu o pronuntata rezonanta nazala in care monotonia vorbirii se imbina cu pronuntarea neclara. . La dizartrici apar si o serie de complicatii psihice ce se produc in sfera afectiva, senzoriala, mintala, psiho-sociala si motrica. Data fiind originea sa, dizartria se mai numeste si dislalie centrala. Din punct de vedere simptomatologie, fenomenele sunt asemanatoare dislaliei obisnuite, dar mult mai grave.

Tabloul manifestarilor dizartriei este in functie de componenta motrica implicata in ea, componenta care constituie si un criteriu de clasificare a acestei tulburari:

1)        dizartria bulbara si pseudobulbara (in care sunt tulburati neuro­nii motori de la nivelul bulbului) comporta diminuarea fortei de articulare si o deperditie nazala care reduce suflul;

2)   dizartria distonica si de incoordonare (produse prin leziuni profunde ale creierului si ale trunchiului cerebral in partea sa superioara).

Se instaleaza un debit silibar si trunchiat, o tensiune globala si excesiva a muschilor organelor fonoarticulatorii cu dificultatea de a intrerupe miscarea inceputa.

3) dizartria cerebeloasa (in care tulburarile apar la nivelul cailor cerebeloase) se caracterizeaza prin bruschetea, scandarea si caracterul exploziv al vorbirii, dizartricul pierzand controlul respiratiei, al pozitiei limbii si buzelor in timpul articularii.

O caracteristica importanta a dizartricului este aceea ca, de cele mai multe ori, el este constient de handicapul pe care il are. Ca urmare, depune eforturi repetate pentru a-si corecta vorbirea, dar aceasta duce la o incordare sporita care nu numai ca nu-1 ajuta, ci, dimpotriva, comite greseli mai frecvente.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Psihologie


Sociologie


RELATII INTERNEURONALE IN CADRUL ARCURILOR REFLEXE
Minciuna, forma a comportamentului simulat aparent
Procesele, starile si insusirile psihice care asigura cognitia in invatare
INTRODUCERE IN CONSILIEREA IN CRIZA
Senzatiile auditive
Incidenta tulburarilor (devierilor) de conduita (de comportament)
Functiile si procesele psihice in deficienta mintala
Nevoile afective neimplinite
PROIECT DE STUDIU - Studiul Modurilor de Gandire si Actiune a Individului in Functie de Influenta Celor Patru Zone Cerebrale si a Inteligentei Emotion
Deficiente mintale/ de intelect