Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
» Functiile si procesele psihice in deficienta mintala


Functiile si procesele psihice in deficienta mintala




Functiile si procesele psihice in deficienta mintala

Toate functiile si procesele psihice sunt afectate, intr-un fel sau altul, de existenta handicapului mintal.

Astfel, in planul sensorial-perceptiv se remarca dificultati de analiza, ceea ce determina perceperea globala a obiectului sau a imaginii acestuia in detrimentul sesizarii elementelor componente. Desele confuzii care apar in asemenea situatii sunt cauzate de activismul scazut al debilului mintal fata de activitate. Atunci cand partile unui intreg sunt clar evidentiate (prin subliniere, culoare, pozitie avantajoasa - centrala etc), analiza este mult usurata, perceptia devenind consistenta.




Pe fondul coexistentei handicapului mintal cu alte deficiente (vizuale, auditive, tactil-kinestezice), nespecificitatea perceptiilor se accentueaza. Tinand cont de faptul ca si sinteza este deficitara, reconstructia perceptiva se realizeaza incomplet, iar in situatiile cu grad ridicat de complexitate devine practic imposibila. Cunostintele si experientele personale reduse il pun pe subiect in situatia de a fi incapabil de ordonari si ierarhizari menite sa faciliteze o percepere adecvata a realitatii. in ciuda duratei marite a operatiilor de analiza si sinteza la deficientul mintal, campul perceptiv al acestuia este destul de ingust.

Dificultati si mai mari intampina deficientii mintal in perceperea imaginilor, acestea fiind descrise nesistematic sau "virusate' de elemente nesemnificative sau straine percepute intr-o situatie anterioara.

O trasatura definitorie deficientului mintal este caracterul descriptiv al celor percepute, explicatia fiind totusi prezenta sub forma ei naiva si incarcata de enumerari.

De mentionat este fenomenul distorsionarii perceptiei, cu particularitati specifice comparativ cu individul normal. La deficientul mintal fie nu apar iluzii perceptive atunci cand situatia ar determina acest lucru, fie este vorba de o labilitate exagerata in realizarea perceptiei de la o situatie la alta.

Perceptia debililor mintal se caracterizeaza prin inexactitate si lipsa de precizie, fiind o perceptie nediferentiata, lacunara si cu frecvente tulburari, in timp ce in perceptia imbecilului nu se discrimineaza esentialul de secundar, ea limitandu-se la enumerarea rara logica a elementelor percepute.

Perceptia imbecilului are un caracter nediferentiat mai pronuntat, obiectele uzuale fiind cu greu identificate, continutul tematic al imaginilor nefiind perceput. Ceea ce realizeaza in plan perceptiv imbecilul este simpla enumerare de elemente, fara o logica insa si fara o discriminare a esentialului de secundar (particular).

in cazul idiotului, perceptia este extrem de saraca in continut senzorial, neclara, fara semnificatie biologica si cu nenumarate si pronuntate perturbari.

in ceea ce priveste planul reprezentarii, se constata imposibilitatea deficientului mintal de a structura un camp de reprezentare pe baza de simboluri, fapt ce dovedeste functionalitatea slaba a structurii semiotice si absenta, aproape totala, a limbajului interior. in plus, organizarea mintala a deficientului mintal se caracterizeaza printr-o tulburare multidimensionala la nivelul releului de reprezentare.

Gandirea deficientului mintal cu gradul de debilitate este deficitara la nivelul proceselor superioare ale gandirii, putandu-se evidentia anumite trasaturi definitorii:

-gandire concreta, situativa, bazata pe clisee verbale, pe imitarea
mecanica a actiunilor si a limbajului celor din jur;

-lacune majore in achizitia conceptelor abstracte si o slaba
capacitate de discernamant;

-dezordini intelectuale;

- imposibilitatea de realizare de conexiuni, similitudini, opozitii, succesiuni, incluziuni, operatii de reversibilitate sau ireversibilitate;

-incapacitate de sinteza, de structurare a formelor si a structurilor
partiale in ansambluri;

- rationamente incomplete, care pleaca de la date partiale, subiective, fara semnificatie.

Gandirea deficientului mintal sever (imbecil) are cateva trasaturi distincte. Imbecilii pot ajunge la nivelul "neointelectului', care le pemiite folosirea experientei anterioare in vederea adaptarii la o noua situatie, insa au o gandire fragmentara, labila, lipsita de functia de elaborare si generalizare, fiind incapabili de a vedea ansamblul, de a se ridica la notiunea generala. Imbecilul poate utiliza conceptele ca principiu de clasificare, desi este incapabil sa le verbalizeze.

in cazul deficientei mintale profunde (idiotia), gandirea are la dispozitie doar "paleointelectul', care permite exclusiv utilizarea reflexelor conditionate. Pe fondul inexistentei relatiilor psihice, activitatea sa se reduce la "viata pur vegetativa', intre gesturi si senzatii dezvoltandu-se o "activitate circulara', insotita de activitatea in "echo'(reproducerea imediata a gestului sau a sunetului). Stereotipiile sunt o alta trasatura definitorie a gandirii idiotului.

Imaginatia la toate formele de nedezvoltare cognitiva este saraca, neproductiva, intensitatea ei fiind invers proportionala cu gradul de gravitate a handicapului, mergand pana la absenta ei. La toate formele de deficienta mintala apar frecvent tulburari ale imaginatiei, sub forma minciunii si a confabulatiei. Minciuna, sub forma ei patologica (mitomanie), se prezinta in trei variante: mitomanie vanitoasa, maligna si perversa, fiind intalnita la tipurile de deficienta mintala situate la limita superioara. Confabulatia ("delirul de imaginatie' - Dupre sau "delirul de confabulare' - Neisser) reprezinta o traire a unor stari apartinand fanteziei subiectului, cu convingerea subiectiva a acestuia ca ele sunt reale si caracterizeaza debilul vanitos, care, fiind lipsit de judecata si de spirit autentic, se hazardeaza in afirmatii puerile, extravagante cu scopul de a atrage atentia celorlalti asupra sa.





in ceea ce priveste nivelul mnezic al deficitului mintal, se poate afirma ca, in majoritatea cazurilor (exceptand deficientele severe, grave), acesta nu este modificat in mod evident. Memoria - in formele usoare si medii ale deficientei mintale - este considerata ca avand functie compensatorie, suplinind insuficienta dezvoltare a proceselor cognitive, superioare. La deficientul mintal, capacitatea de retinere este relativ mare, bazata fiind insa pe o memorare mecanica, lipsita de suplete si fara posibilitatea de utilizare a datelor stocate in situatii noi. 14


La debilii mintal, memoria este dominant mecanica, in timp ce la imbecili ea este mai putin activa, mai infidela, de scurta durata. Exista cazuri rare de dezvoltare monstruoasa, hipermnezica - asa-numitii "calculatori de calendare', sau "hipermnezie de dictionar', "carti de telefon'. La idioti, memoria este aproape inexistenta, fiind imposibila si forma mecanica a acesteia. Lipsa memoriei in acest caz este evidentiata de nerecunoasterea obiectelor sau a persoanelor din jur de catre idiot.

O caracteristica aparte a deficientilor mintal este penuria informatiilor retinute de acestia comparativ cu normalii, reducere cantitativa explicata prin degradarea calitativa a celulei nervoase si prin functionalitatea redusa a integrarii la nivelul celor trei tipuri de memorie (memorie senzoriala, MSD, MLD). O alta particularitate a memoriei la deficientii mintal este slaba fidelitate in evocarea informatiilor (lipsa de precizie, introducerea de elemente straine, omiterea de detalii etc).

Totusi, memoria este unul dintre procesele psihice mai usor educabile in acest handicap si, deci, ea poate fi utilizata compensator in cazul deficientilor mintal in procesul de recuperare a acestora.

Atentia deficientului mintal difera de cea a normalului nu atat sub aspectul performantelor, cat prin modalitatea organizarii. C. Paunescu (1976) analiza atentia ca rezultat al organizarii sistemului neuro-vegetativ si distingea doua trasaturi esentiale ale acesteia: capacitatea sistemului de filtrare a mesajului si starea afectogena - motivationala. Prima este alterata la deficientul mintal printr-un element intrisec (structura morfofunctionala) si printr-o organizare aleatorie, intrucat exista o puternica influenta afectogena in orientarea setului operational.

Atentia se manifesta diferit in functie de gravitatea deficientei. Debilul mintal se caracterizeaza printr-o atentie sporita, lipsita de tenacitate, forma voluntara fiind instabila si cu aparenta de normalitate, fiind evidente tulburari cantitative ale atentiei precum si incapacitatea de concentrare a atentiei sub forma fenomenelor de neatentie, inertie, de indiferenta sau falsa uitare. Imbecilul prezinta fenomene de hipoproxie, care la idiot se transforma in aprosexie. Chiar in conditiile unei atentii spontane, acestia nu sunt capabili de perseverenta, neputand urmari obiectele care se deplaseaza in fata lor. Aceasta stare ii conduce la izolare, absenta totala si nimic nu-i poate sustrage din aceasta autoizolare. Inactivitatea globala a acestora poate fi intrerupta uneori de accente de impulsivitate violenta sau de crize de tip coleric.

Limbajul deficientului mintal poarta amprenta caracteristicilor de concretism, rigiditate si inertie specifice nivelului gandirii. Se poate vorbi despre aparitia intarziata a vorbirii si despre dificultatile pe care le intampina copilul cu deficienta mintala in folosirea propozitiilor. Dezvoltarea intarziata a limbajului priveste toate aspectele sale: fonetic, lexical, semantic, gramatical si atrage dupa sine frecventa mare a tulburarilor limbajului la aceasta categorie de deficienta.

Tulburarile limbajului la deficientul mintal generate de lezarea sau de inhibitia nivelurilor de organizare a limbajului (periferic - instru­mental, cortical si gnozic - de recunoastere auditiva si vizuala) sunt:

-    sindromul de nedezvoltare a vorbirii (cu formele: alalia, audimutitatea etc);

-    dizartria (pe fondul handicapului de intelect usor sau sever);

-    disfonia;

-    tulburarile gnozo-praxice (tulburari de perceptie auditiva si vizuala si tulburari praxice ale organelor fonoarticulatorii).

Primele trei categorii dintre tulburarile mentionate anterior apar evidente in comportamentul de comunicare a copilului, in timp ce ultima categorie se manifesta disimulat.

Cele mai frecvente manifestari ale tulburarilor limbajului pe fondul deficientei mintale sunt cele de tipul dislaliei, disgrafiei si dislexiei.

Dislalia deficientului mintal, desi seamana simptomatologie cu cea a copilului normal, se deosebeste prin faptul ca etiopatogenia dislaliei primului este structurala, consecutiva unei modificari neurofiziologice, afectand atat momentul aparitiei limbajului cat si evolutia lui. Cercetarile arata ca decalajul in aparitia limbajului intre copilul normal si cel cu deficienta mintala este de 3 - 6 ani, in functie de gravitatea deficientei. Dupa Weber, in formele foarte severe (idiotie), primul cuvant apare la 54 luni si propozitia la 153 luni, in formele severe (imbecilitate) primul cuvant este rostit la 43 luni si propozitia la 93 luni, iar in formele usoare (debilitate) la 34 luni, respectiv 89 luni.




Privind evolutia limbajului la deficientul mintal si acest proces este mult perturbat nu numai ca durata ci si ca organizare si structurare. Raportandu-ne la latura expresiva a limbajului se constata ca, intre 5r7 ani, aria tulburarilor de vorbire este extrem de intinsa la deficientii mintal fata de copiii normali (intre 8 - 12%).

O alta caracteristica a tulburarilor limbajului la copilul deficient mintal este polimorfismul acestora. Rareori la deficientul mintal de varsta scolara se intalneste o dislalie simpla (monomorfa), frecvent depistandu-se forme polimorfe, alaturi de fenomene dizartrice si de audimutitate.

Deosebirea dintre copilul normal si cel cu deficienta mintala se refera si la procesul fonerizarii. Daca in cazul primului toate procesele invatarii limbii au loc pana la 3 - 4 ani, la cel de-al doilea aceste faze debuteaza cu 2 - 5 ani mai tarziu, dezvoltarea acestor microprocese ale invatarii limbii avand loc fara suport ideativ.

O alta caracteristica a limbajului copilului deficient mintal se refera la dimensiunea (aspectul cantitativ) vocabularului acestuia, care pare mai dezvoltat decat cel al copilului normal, desi, din punct de vedere al instrumentarii si organizarii pe baza de simboluri, capacitatea primului variaza intre 20 - 50% din cea a copilului normal.

Multe cercetari arata ca deficientul mintal intampina serioase dificultati in reprezentarea realitatii prin simboluri si semnificatii si in intelegerea acestuia. Procesul de esentializare (conceptualizare) este in cazul acestui handicap foarte diminuat si neorganizat, asadar cuvantul nu capata valente operationale nici in planul cunoasterii, nici in cel al dirijarii comportamentului de invatare scolara si sociala. Limbajul copilului deficient mintal are puternice accente de infantilism, care apar pe fondul imaturitatii verbale. Disoperationalitatea limbajului deficientului mintal se evidentiaza mai pregnant in tulburarea denumita agramatism, constand in erori de utilizare a cuvintelor dupa regulile sintaxei gramaticale. Aceasta tulburare se manifesta atat in limbajul oral, cat si in cel scris (pe fondul existentei unei organizarii afazoide).

Cel mai frapant fenomen este cel de discrepanta intre capacitatea de normalizare si cea de definire a partilor de vorbire, urmata de cea a disabilitatilor in analiza, in discriminare, transformare si operarea sa.

La handicapatii mintal, decalajul intre dezvoltarea limbajului si celelalte functii psihice este foarte evident, din cauza faptului ca posibilitatile de intelegere si de ideatie raman limitate, in timp ce capacitatea de exprimare inregistreaza progrese. Handicapatii mintal au totusi posibilitatea de a-si insusi unele formule stereotipe pe care le utilizeaza in conversatii simple. Chiar daca expresiile lingvistice de argou

le invata fara eforturi, comunicarea acestor deficienti nu se desfasoara dupa o logica anume.

Alte deficiente ale limbajului asociate handicapului mintal sunt: tulburari ale vocii (slabire a acesteia), caracter neinteligibil al vorbirii (articular defectuoasa), debit, intensitate si timbru dezagreabile.

Din punctul de vedere al afectivitatii, structurile specifice deficientului mintal sunt specifice psihopatologiei marginale, fiind usor de depistat fenomene de emotivitate crescuta, de puerilism si infantilism afectiv, sentimente de inferioritate si anxietate accentuate, caracterul exploziv si haotic al reactiilor in plan afectiv, controlul limitat al acestora. Afectivitatea debilului mintal se caracterizeaza printr-o mare labilitate, irascibilitate, explozii afective. in starile conflicruale, debilul reactioneaza diferit, fie prin opozitie exprimata prin descarcari afective violente, fie prin demisie sau dezinteres, fie prin inhibitie, negativism sau incapatanare. Deficitul de autonomie afectiva este marcat de nevoia evidenta a debilului de dependenta, de protectie. Este prezenta, de asemenea, si situatia de blocaj afectiv, pe fondul unei frustrari afective de ordin familial sau scolar care conduce la diminuarea, incapacitatea sau pierderea dinamismului de a reactiona la stimuli care, in mod normal, trebuie sa declanseze actiunea.

In cazul imbecilului (deficientei mintale severe), afectivitatea se evidentiaza prin indiferenta, inactivitate, apatie, izolare, egoism, uneori manifestari de rautate sau ura fata de cei din jur, alteori afectiune, atasament exclusiv fata de anumite persoane.

La nivelul idiotiei (deficientei mintale profunde), afectivitatea este extrem de labila, cu crize de plans nemotivate, accese colerice subite, violenta paroxistica, negativism general, reactii imprevizibile.

Rezumand simptomatologia comportamentului afectiv al deficien­
tului mintal (pe baza lucrarilor lui J. De Ajuriaguerra, H. Ey, M. Lemay,
C. Paunescu), depistam urmatoarele trasaturi specifice: imaturitate
afectiva, organizare intarziata a formelor de comportament afectiv, inten­
sitate exagerata a cauzelor afective primare, infantilism afectiv, insufi­
cienta a controlului emotional, inversiune afectiva, carenta relational-
afectiva.
,

Diferente sesizabile intre normal si deficientul mintal se observa si daca ne raportam la planul motivational, la deficientul mintal predominand interesele si scopurile apropiate, trebuintele momentane; 18


capacitatea redusa de concentrare a atentiei si neputinta de a prevedea momentele mai importante ale activitatii il fac pe deficientul mintal (in speta debilul mintal) sa aiba dese insuccese. Acest fapt faciliteaza instalarea negativismului si a descurajarii, a lipsei aspiratiilor si a efortului volitional in fata sarcinii. Putem spune, in plus, ca motivatia existentiala, de devenire, este similara ca intensitate cu cea a copilului normal, dar Jocul' fortelor este modificat. Daca, pe fondul normalitatii intelectuale, copilul motiveaza un potential esec printr-o esuare intelectuala, in cazul deficientei mintale, motivatia este oarecum mai "personala' (ex.: "nu am avut bani', "am lipsit mult de la scoala').



Aceste particularitati ale activitatii psihice a deficientului mintal se coreleaza cu tulburarile ce apar in sfera psihomotricitatii. Specifice pentru aceasta deficienta sunt: timpul de reactie scazut, viteza diminuata a miscarilor, imprecizia lor dublata de sincinezii, imitarea deficitara a miscarilor cu reflectarea lor in oglinda care prelungesc timpul de formare a dexteritatilor manuale si care au semnificatie in deprinderile grafice.

Tulburarile psihomotorii ce apar pe fondul deficientei mintale sunt cele care afecteaza schema corporala, lateralitatea, orientarea, organizarea si structura spatiala si temporala, debilitatea motrica si instabilitatea psihomotorie.

Si la nivelul comportamentului instinctual putem vorbi de existenta unor tulburari la deficientul mintal. Este afectat instinctul alimentar, observandu-se cazuri de exagerare a acestuia, cum sunt cele de bidimie - caracterizata prin exagerarea senzatiei de foame, fara a putea fi potolita, deficientul mintal mancand mult si fara rost cantitati uriase de mancare, de polifagie - crestere a apetitului insotita de ingerarea de materii nealimentare sau obiecte necomestibile. Apar, de asemenea, cazuri de potomanie - senzatie acuta de sete urmata de ingerarea unor cantitati excesive de lichid si de dipsomanie - nevoie imperioasa de a consuma alcool in mod periodic. Exista si tulburari ale instinctului alimentar in sensul diminuarii lui - anorexie, scaderea sau lipsa totala a poftei de mancare, asa cum vorbim si de cazuri de aberatii alimentare sau pervertiri alimentare, intalnite la unii deficienti mintal - mericismul (regurgitarea voluntara a alimentelor din stomac in gura si remestecarea lor continua), paraorexiile si pica (ingerarea de substante nealimentare), opsomania (dorinta de a manca dulciuri), coprofagia - conduita patologica exprimata prin ingerarea de materii fecale(aceasta ultima

tulburare aparand doar in cazurile de arieratie profunda). Mai intalnim la deficientii mintal grav si cazuri de aerofagie (inghitirea o data cu alimentele si a unei mari cantitati de aer) si de geofagie (ingerare de nisip sau pamant).

Un alt instinct puternic afectiv la deficientii mintal este cel de aparare, de conservare, fie in sensul exagerarii lui - conduite de agresivitate, fie in sensul diminuarii - conduite de automutilare, fie in sensul abolirii sau lipsei lui totale - conduite suicidare sau pseudosuicidare.

Tulburarile instinctului de reproducere (sexual) sunt si ele prezente frecvent in cazurile de deficienta mintala (sub forma autoerotismului de tip autocontemplare, exhibitionismului, zoofiliei sau incestului), asa cum apare perturbat si instinctul matern (sub forma abandonarii copilului -imbecili si idioti - sau a infanticidului).

Conduita deficientului mintal este frecvent de tip deviant, fara a putea spune ca handicapul mintal genereaza obligatoriu o deviere comportamentala. Tulburari comportamentale frecvente in acest caz sunt cele de tipul vagabondajului sau furtului. De asemenea, copiii cu deficienta mintala - pe fondul sugestibiiitatii si influentabilitatii lor ridicate si a lipsei de discernamant - se pot apuca de mici de fumat, pot incepe relatii sexuale timpurii si frecvent de tip aberant sau pot consuma droguri (imitand comportamentul unor "copii mai mari'). Pot exista si tulburari comportamentale mai usoare de tipul irascibilitatii sau ineficientei scolare (esec scolar).

Personalitatea deficientului mintal poarta amprenta caracteris­ticilor functiilor si proceselor psihice descrise anterior, fiind accentuat caracterul imatur al acesteia, predominand forme disarmonice ce implica manifestari comportamentale instabile, de genul: frica nejustificata, antipatie sau simpatie nemotivate, nervozitate, iritabilitate, pasivitate, cri­ze de furie, labilitate afectiva etc. Putem spune asadar, ca personalitatea deficientului mintal este un sistem decompensat (C. Paunescu, I. Musu, 1997).

Copilul deficient, la fel cu cel normal, se gaseste in permanenta sub presiunea (uneori foarte crescuta) a unui sistem de solicitare, presiune care intra in consonanta sau in conflict cu eu-1 si cu personalitatea sa la diferite niveluri, activitatea intelectuala a deficientului mintal fiind permanent intr-un raport de contrarietate cu sistemul de solicitare.


Simtomatologia intelectuala si psihica a deficientului mintal prezinta o mare varietate de forme si intensitati, incat decompensarea nu apare doar ca o forma simpla de denivelare eu - lume (J. Nuttin), ci este o tulburare profunda. Deficientul mintal este obligat sub actiunea sistemului de solicitare, sa se "decida' pentru un comportament similar modelului personalitatii normale, el neputand insa sa realizeze acest lucru decat sub influenta educationala adecvata. Cu alte cuvinte, deficientul mintal este intr-o competitie permanenta cu un model pe care nu-1 va putea realiza niciodata.

Daca forta de structurare si de echilibru a factorilor organizationali ai structurii mintale pe care se bazeaza personalitatea in general prezinta unele "puncte' conflictuale, starea sistemului fiind totusi echilibrata, in schimb personalitatea decompensata (a deficientului mintal) este o structura bazata pe o organizare mintala in care factorii de perturbare sunt dominanti si stabilizati, ei fiind definitorii.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Psihologie


Sociologie


TULBURAREA SCHIZOAFECTIVA
Normalitate - anormalitate
RELATII INTERNEURONALE IN CADRUL ARCURILOR REFLEXE
LUCRUL CU PERSOANELE CE PREZINTA TULBURARI MINTALE
Perspectiva psihanalitica in consiliere
Abordarea ontogenetica Erik Erikson
ANTROPOLOGIE SI SOMATIZARE
Dezvoltarea professionala
REACTIILE NEVROTICE - PSIHOGENII
Mania