Delicventa si psihologia comunitatii

DELICVENTA SI PSIHOLOGIA COMUNITATII

1. Teorii asupra delicventei

Cei mai multi autori prezinta cauzele deviantei intr-o viziune sistemica, in constructii teoretice cu o tenta sociologizata, propunind diferite teorii ale genezei comportamentului deviant.

• Teoria dezorganizarii sociale sustine ca accentuarea crizelor economice si sociale, fenomenele de urbanizare, exodul rural etc., produc devianta prin aceea ca scad functiile de socializare si de control ale comunitatii, fac sa fie abandonate traditiile si regulile morale.

K.Cohen defineste "dezorganizarea sociala" ca fiind esecul obiceiurilor si institutiilor care in mod normal controleaza eficient conduitele.

Acesta nominalizeaza intre procesele nefaste de structurante, caderea in ineficacitate a scolii, saturarea cu formalism si exterioritate a religiei, amplificarea coruptiei, nivelul scazut al salariilor, nesiguranta slujbelor, spectru nefast al somajului, imputinarea ocaziilor de extindere. Putem gasi la aceasta scala si alte cote de semnificatie, multe din situatiile potential criminogene acuzate de autorii teoriei, precum: disponibilizarile masive de personal, somajul, dislocarea unor categorii socio-profesionale din mediul lor obisnuit, criza de valori morale datorata intelegerii subiective sau inadecvate a mecanismelor economiei de piata, a regulilor concurentei.

• Teoria anomiei sociale, elaborata de E.Durkheim[2] are la baza ideea ca fenomenul de devianta este implicat in orice societate, avind deci un caracter universal, in sensul ca nu poate exista societate in care indivizii sa nu se abata mai mult sau mai putin de la tipul colectiv si ca este inevitabil ca printre aceste abateri sa fie unele care prezinta caracter criminal.

Descendenta din teoria anomiei sociale, paradigma lui R. K. Merton    revine la a considera devianta si delicventa ca tipuri de reactie in raport cu lipsa de concordanta dintre scopurile valorizate social si mijloacele permise individului pentru a le realiza.

• Teoria oportunitatii diferentiate postuleaza ca fenomenul numit delicventa este o reactie specifica fata de inegalitatea sociala. In definitia propusa de adeptii acestei orientari, delicventa are un caracter colectiv, acesta impunind un subsistem de roluri sociale adoptate in paralel cu o integrare social formata.

• Teoria asocierilor diferentiate, propusa de criminologul american E. A. Sutherland [4], reprezinta o aplicatie a teoriei invatarii sociale la studiul delicventei, incercind o explicatie istorica sau genetica a comportamentului criminal, bazata pe cunoasterea intregii experiente de viata a individului.

Conform acestuia, comportamentul criminal este eminamente unul invatat in cursul comunicarii informale intre indivizi.

• Teoria conflictelor codurilor culturale elaborata de T. Sellin priveste infractiunea si crima drept consecinte ale conflictelor culturale existente intre diferitele categorii si grupuri ale societatii.

Dierentierea sociala determina aparitia unor grupuri sociale, fiecare caracterizindu-se prin moduri de viata si prin sisteme de valori specifice.

Coexistenta acestor grupuri face inevitabila producerea unor conflicte culturale greu surmontabile, materializate prin acte de delicventa.

• Teoria subculturilor delicvente, elaborata de A.Cohen[6] el identifica in corpusul social, subculturile delicvente, definindu-le ca grupuri neprivilegiate, aflate intr-o situatie sociala periferica, marginala, de izolare, de insatisfactie sociala si individuala, care, din dorinta anihilarii frustrarilor de status marginal si a anxietatilor, au reactii de protest fata de normele si valorile societatii, recurg la mijloace indezirabile si ilicite pentru a-si atinge scopurile.

Aceste categorii se constituie in surse sociale potentiale de devianta si de infractionalitate.

• Teoria reactiei(etichetarii)sociale, propusa de H Becker, K. Erikson, F.Tannenbaum, sustine ca devianata, in general, si delicventa, in special, nu exista in sine, ci doar in masura in care societatea sau anumite grupuri sociale o eticheteaza ca atare.

Teoria introduce in definirea deviantei un grad substantial de subiectivitate si relativitate.

La polul opus interpretarilor sociologizate se situeaza teoriile psihologizate ale genezei deviantei.

Marginalizare, devianta

Psihologia comunitatii in istoria ei a refuzat modul de gandire care considera ca devianta, marginalizarea sociala sunt considerate psihopatologii sau sciopatologii individuale, sau cel mult ale unui subsistem social.

Cei mai cunoscuti autori ai acestui domeniu au considerat ca domeniul de reflectie si actiune al acestei discipline este sa fie prevenirea primara, care considera ca problemele sociale sunt o functie a raporturilor sociale si deoarece aceste raporturi sunt imperfecte si injuste, aceste probleme nu sunt doar previzibile, ci ele pot sa fie si prevenite, fie reducerea riscurilor ce decurg din anumite tipuri de evenimente pentru un subiect tinta ce este caracterizat printro mai mare vulnerabilitate, fie dezvoltarea competentei individuale si de grup.

Toate aceste orientari concluzioneaza ca exista posibilitatea implicita de eliminare a fenomenelor in discutie existente in comunitatile noastre.

Exista si autori care considera ca aceste fenomene ar fi tout court una dintre formele de existenta a comunitatii ca atare, ele fiind considerate elemente constitutive sau erori care trebuie corectate.

Familia si nucleul parental capata importanta nu doar pentru diagnosticare, ci si pentru terapie, impunandu-se in psihologie , o abordare mai putin centrata pe subiect ca sediu al patogenezei si al curei, si mai centrata pe importanta organizarii sociale.

In ultimii ani au reinceput sa considere suferinta psihica nu doar ca semn al unei disfunctionalitati subiective, ci si colective, sau in opinia lui Roberto Merlo, ca un fenomen ale cariu ratiuni de existenta trebuie sa le cautam nu doar la individ, ci si in comunitatea ca atare, deoarece comunitatea ca sa existe in actuala sa forma organizata, are nevoie sa produca si apoi sa se preocupe sa domine si sa controleze aceasta suferinta sub forma marginalizarii, a deviantei.

Marginalizarea , este un concept care pentru a avea valoare trebuie raportat la un context. In functie de culturile de apartenenta, in special, in functie de reprezentarile sociale cele mai raspandite din acel context, in functie de conditiile materiale care sunt caracteristice saraciei dintro anumita societate, o pozitie poate fi considerata marginala sau nu.

Grupul de mafioti dintrun mediu in care mai sunt si o clasa de intelectuali si intreprinzatori, care nu pateaza cu mafiotii, acestia sunt marginalizati social si civil, dar nu si economic sau cultural.

Marginalizarea, ca fenomen, poate oferi totodata o fprma de identitate, cazuri in care costurile sociale si personale sunt chir ratiunea de lupta si de existenta a acestor miscari.

Cei mai multi folosesc acest termen pentru a indica o serie de    procese si de stigmatizari culturale si sociale specifice unui numar de patru categorii de persoane.

In functie de cum defineste comunitatea de apartenenta aceste fenomene de marginalizare, ele pot sa existe sau nu si pot constitui motiv de lauda si pot sa nu fie percepute ca motiv de marginalizare, de cine este marcat de ele.

Conceptul de devianta se foloseste pentru a fi descrise aspectele disfunctionale in raport cu norma sociala, in afara implicatiilor patologice la nivelul personalitatii.

Se poate spune ca nu exista un comportament deviant in sine, independent de cultura si epoca in care traieste subiectul. Ceea ce definim si percepem ca fiind deviant depinde de mentinerea unei anumite organizari sociale.

Nu sunt depistati devianti doar prin definirea comportamentului, ci mai este nevoie de procesul de etichetare si stigmatizare.

Un subiect, un grup sau o comunitate, care accepta constient sau inconstient, eticheta de deviant dobandeste in schimb o forma, iluzorie de siguranta.

Comunitatea locala este compusa din subiectii care permit membrilor sa se cunoasca intre ei si sa aiba cu ei experiente personale si comune, acesti subiecti poseda o retea sociala si o microcultura comuna recunoscuta.

Modul in care subiectii isi reprezinta legaturile relationale semnificative si cum folosesc aceste relatii in existenta lor cotidiana, in mod concret este redat prin reteaua sociala.

Intelegem prin micocultura de referinta, universul pe care un sistem il identifica drept lumea de care apartine.

O persoana poate sa aiba reprezentarea propriei lumi de relatii, dar nu sa epuizeze universul cu care persoana se identifica.

Devinata exista intre aceste fenomene diverse ca o probelema, o reprezentare sociala si un dat material fruct al definirilor si al formelor de control asupra ei care sunt generate si se institutionalizeaza si fruct al miscarilor cognitive, relationale si simbolice ale indivizilor si ale retelelor sociale.

Reteaua, ca si concept este o modalitate de care se srveste o persoana, o microcultura recunoscuta, un context recognoscibil prin elemente organizatorice si/sau culturale, pentru a defini, pentru a constientizasi pentru a face comunicabila propria reprezentare a realitatii.

Conceptul    se refera la spatiul-timpul cu care subiectii se identifica si sunt identificati. Fructul schimbului de semnificatii dintre diversele puncte ale retelei il reprezinta acest spatiu-timp.

Daca vrem sa intervenim asupraunei retele inseamna sa determinam elementele care o compun sa efectueze miscari cognitive si operative menite sa produca o schimbare, o redefinire a reprezenarilor in raport cu sine si/sau cu ceilalti in raport si/sau cu sistemul de schimbde semnificatii si/sau cu satiul-timpul.

Un mod de influentare a proceselor traite de un context este reprezentat de intervensia in retea.

Reteaua este locul in care se face schimb de identitate, isi traieste apartenenta, tot la retea recurge atunci cand are nevoie de ajutor, aici cauta confirmarea si provoaca polarizare sau conflict.

In cadrul retelei suntem definiti din punct de vedere social, aici se exprima devianta, stgmatul in mod concret, ea imbolnaveste si tot ea trateaza, reteaua.

Reteaua opune rezistenta la schimbare, dupa cum este si locul unde se uniformizeaza reprezentarile colective.

Pentru a exista o retea trebuie sa indeplineasca atat conditii cantitative, sa aiba intre 20 si 50 de legaturi puternice, cat si calitative, de legatura, de timp si istorice