Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» Povestea lui Harap – Alb” de Ion Creanga – comentariu literar


Povestea lui Harap – Alb” de Ion Creanga – comentariu literar




BASMUL CULT : „POVESTEA LUI HARAP – ALB” DE ION CREANGA

BASMUL

-          Termen derivat din vechea slava ( „basni” = „nascocire”, „scornire”)

-          Def  : este o specie a epicii populare si culte (de regula, in proza), cu larga raspandire, in care se nareaza intamplari fantastice ale unor personaje imaginare, aflate in lupta cu forte nefaste ale naturii simbolizate prin balauri, zmei, vrajitoare, pe care ajung sa le biruiasca in cele din urma.

-          In functie de personaje, de faptele narate, de locul desfasurarii actiunii si de unele caracteristici ale relatarii, basmele pot fi clasificate in trei mari grupe :




a)      Basme fantastice : dominate de elementul miraculos, nereal, fantastic

b)      Basme nuvelistice : mai apropiate de realitatea concreta

c)      Basme animaliere : dezvoltate din vechile legende totemice

-          Diferenta dintre basmele populare si basmele culte consta in faptul ca cele din urma au un autor cunoscut, care s-a inspirat din folclor

-          In aproape toate basmele se intampla ceva, iar eroul trebuie sa plece intr-o calatorie, in care intampina primejdii, dar gaseste si ajutoare, rezolva problema si dovedeste ca s-a maturizat si ca se poate casatori. De aceea basmele se termina cu o nunta si, eventual, cu o rasplata : jumatate din imparatie.

-          Cei mai importanti scriitori de basme culte : Hans Christian Andersen, Charles Perrault, fratii Jakob si Wilhelm Grimm

-          In literatura romana, au scris basme : M. Eminescu, I. Creanga, I. Slavici, I. L. Caragiale, Barbu Stefanescu – Delavrancea, M. Sadoveanu.

ION CREANGA

-          este unul din cei patru mari clasici ai literaturii romane, cel mai mare povestitor roman, desi junimistii l-au considerat un scriitor „poporal”. Nu este asa, deoarece Creanga abordeaza o oralitate (insusire a limbajului artistic de a da impresia cititorului ca asculta o poveste, nu ca o citeste) de gradul al doilea, adica isi construieste limbajul in asa fel incat sa semene cu cel popular.

-          Capodopera lui : „Amintiri din copilarie”

-          A debutat in 1875 in revista „Convorbiri literare” cu basmul „Soacra cu trei nurori”

„POVESTEA LUI HARAP – ALB”

-          A fost publicata in „Convorbiri literare” la 1 august 1877

-          Este cea mai frumoasa si mai complexa poveste a lui Creanga si cea mai frumoasa din intreaga literatura romana

-          Este un basm cult si fantastic, asemanator cu „Fata babei si fata mosneagului”, „Fat – Frumos, fiul iepei”, „Povestea porcului” de I. Creanga

-          In spatiul nostru folcloric, basmul este atestat in 16 variante, toate ulterioare basmului lui Creanga (un exemplu de influentare a folclorului de catre un scriitor cult). Dar meritul lui Creanga este ca prin povestile sale a scos basmul din circuitul folcloric si i-a dat un alt statut. Adica Creanga s-a inspirat din folclor si a creat opere valoroase, originale, creatii culte, nuvele, cum zicea criticul iesean Garabet Ibraileanu.

-          Aceasta creatie are toate virtutile basmului popular si altele conferite de o specie narativa culta.

-          In primul rand „Povestea lui Harap – Alb” este un Bildungsroman (roman de formare a personalitatii). Subiectul basmului este maturizarea personajului principal, care, dintr-un tanar print naiv si neexperimentat, devine un imparat cu experienta, un initiat in tainele vietii.

ORIGINALITATEA BASMULUI

-          consta si in caracterul romanesc al acestuia (e apropiat de formula romanului : personajele folosesc un limbaj taranesc, eroii fantastici sunt umanizati, sunt prezente detalii care vadesc o viata sufleteasca mai bogata decat la eroii obisnuiti ai basmelor)

MOMENTELE SUBIECTULUI

                                           I.      EXPOZITIUNEA – Un imparat avea trei feciori, iar fratele lui, imparatul Verde – trei fete. Neavand mostenitori la tron, imparatul Verde cere ca unul dintre nepotii lui sa vina la el pentru a-i mosteni tronul. Primii doi feciori sunt fricosi, dar al treilea nu se sperie de craiul deghizat in urs. Inainte de a pleca, tatal (craiul) ii da doua sfaturi : sa se fereasca de oamenii rosii (cand se va duce dupa fata imparatului Ros va nesocoti si acest sfat) si de oamenii spani (fara par)





                                        II.      INTRIGA – Nesocotirea sfatului de catre Harap – Alb, care, contrar dorintei tatalui, isi ia ca sluga un om span.

                                     III.      DESFASURAREA ACTIUNII – Spanul il pacaleste si isi schimba rolurile, ajung la imparatul Verde, care nu sesizeaza nimic deosebit, iar Spanul vrea sa-l piarda cu orice chip pe  Harap-Alb. Astfel il trimite sa aduca salate din gradina ursului, pielea batuta cu pietre scumpe a cerbului si capul cerbului cu diamant, precum si pe fiica imparatului Ros. Se intalneste cu cei cinci uriasi, care il vor ajuta s-o aduca pe fiica imparatului. Intorsi la imparatul Verde, fiica de imparat nu vrea sa se casatoreasca cu Spanul.

                                     IV.      PUNCTUL CULMINANT: Spanul crede ca a fost deconspirat si ii taie capul lui Harap-Alb cu palosul.

                                        V.      DEZNODAMANTUL: Fata imparatului Rosu il reinvie, se casatoresc si traiesc fericiti pana la adanci batraneti.

PESONAJELE :

-          se impart in personaje care reprezinta binele si personaje care reprezinta raul.

-          Binele : Craiul, Verde – Imparat, Harap-Alb (= Fat – Frumos, ironizare a eroului de basm, fiindca Harap-Alb e doar frumos, nu si inteligent, nici ascultator, deoarece uita, e uituc, distrat), fata imparatului Ros (= Ileana Cosanzeana, ironizare a eroinei de basm, fiindca aceasta e inteligenta, ironica, voluntara, independenta; la inceput pare chiar din tabara opusa, adica putin diabolica, dar apoi nu isi tradeaza menirea).

-          Raul : Spanul (una din cele mai reusite reprezentari ale raului din literatura romana, comparabil in aceasta privinta doar cu Lica Samadaul si cu Stanica Ratiu) si imparatul Ros, dar el e un personaj aparte, fiindca are si calitati (dorea sa-si gaseasca un ginere pe masura, de aceea inventase probe grele, iar indrazneala de a aspira la fiica lui fara motiv era pedepsita cu moartea)

-          Prima caracteristica a personajelor acestui basm este dubla lor identitate : (a) prima identitate este cea reala, pe care ele vor sa si-o ascunda, iar (b) a doua identitate este cea aparenta, pe care ele si-o construiesc pentru a-i insela pe ceilalti, pe neinitiati .Ex.:

Harap-Alb : (a) fiu de imparat; (b) sluga Spanului

Craiul : (a) tata preocupat de vitejia feciorilor; (b) urs

Sfanta Duminica : (a) o fiinta supranaturala, reprezentanta binelui; (b) o cersetoare

Spanul : (a) fiinta diabolica; (b) fiul craiului

Calul : (a) fiinta cu insusiri supranaturale, foarte inteligenta, care putea sa zboare; (b) cal rapciugos (slab, batran, bolnav)

Gerila, Ochila, Flamanzila, Setila, Pasari-Lati-Lungila : (a) niste fiinte sensibile, care nu fac nimanui rau, ci numai bine. (b) niste ciudati, niste monstrii

Albina, furnica : (a) niste fiinte cu puteri supranaturale, care vorbesc limba oamenilor si care le cunosc obiceiurile. (b) niste insecte

Fata imparatului Ros : (a) o tanara normala care isi dorea sa se marite; (b) o salbatica, care ar vrea sa-si vada toti petitorii morti

Imparatul Ros : (a) tata intransigent cu petitorii, criminal; (b) imparat amabil cu petitorii

-          Harap-Alb nu recunoaste identitatea reala a unor personaje si de aceea are de suferit, dar, in final, va invata din toate aceste greseli. De la inceput, Sfanta Duminica apreciaza la el faptul ca e milostiv si ca nu ii desconsidera pe cei mai nefericiti oameni. Nici o clipa Harap-Alb nu este parasit de prieteni, desi trece prin situatii dificile. Harap-Alb ii trateaza cu omenie si pe cei 5 monstri pe care restul oamenilor nu ii suportau in preajma. Altruismul lui va fi rasplatit, deoarece va fi ajutat de 10 fiinte sa il invinga pe Span (5 uriasi, Sf. Duminica, calul, albina, furnica, fiica imparatului Ros). Acest erou de basm nu este doar un Hercule autohtonizat, ci si un om plin de calitati. TEMA PRINCIPALA A BASMULUI ESTE RECUNOASTEREA ESENTEI UMANE DINTRE IPOSTAZELE INSELATOARE ALE APERENTEI. La inceput Harap-Alb este un neinitiat si nu poate recunoaste esenta persoanelor si a lucrurilor, fapt pentru care nu are nici un nume. El va primi nume doar cand va fi inselat de Span, adica atunci cand sufera prima deceptie si cand incepe sa invete ce este viata. Craiul cel batran este un om initiat, dar nu cunoaste chiar totul despre viata. El comite greseala de a nu comunica cu copiii lui si de aici greseala de a-i aprecia doar in functie de varsta. De aceea el este foarte sigur ca fiul lui cel mare este cel mai intelept si cel mai curajos dintre ei. Astfel ajunge sa primeasca o lectie dura de la viata si sa il certe fara motiv pe Harap-Alb, care voia si el sa isi incerce norocul. Actiunea lui Harap-Alb are o tripla motivatie :




a.       Sa se cunoasca pe sine si sa isi cunoasca posibilitatile, adica sa se maturizeze

b.      Sa isi ia revansa asupra fratilor mai mari, dintr-un spirit de competitivitate specific uman

c.       Sa ii demonstreze tatalui ca neincrederea lui initiala nu a fost justificata si, pe de alta parte, sa ii aline suferinta parinteasca resimtita atunci cand a constatat ca are niste fii nevolnici.

ACTIUNEA : liniara, episoadele se leaga unul dupa altul.

NARATIUNEA : la persoana a III-a, narator omniscient (stie totul), voce autoriala (povesteste autorul).

CONFLICTUL : - sunt doua conflicte : cu Spanul si cu imparatul Ros.

ATITUDINEA AUTORULUI : respectarea traditiilor, atitudine crestina.

TIMPUL : neprecizat, atemporal, „in vremurile acelea”, timp anistoric, de dinainte de nasterea istoriei.

SPATIUL : peisaje fantastice : padurea Spanului, gradina ursului, padurea cerbului solomonit (= vrajit).

ARMELE, CALUL SI HAINELE TATALUI : il ajuta la drum (in calatoria initiatica), sugerand transmiterea experientei tatalui catre fiu o data cu luarea in posesie a lor.

INCIPIT-UL : (= inceputul) formula consacrata, dar inceputul este abrupt, rapid, se ajunge imediat la intriga.

FINALUL : final inchis, proba suprema (moartea si invierea), tipic basmelor.

AJUTOARELE : = fiintele care il ajuta pe erou : Gerila (=Buzila), Setila, Flamanzila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila, Sf. Duminica, calul, regina furnicilor, regina albinelor, turturica.

DONATORII : = ajutoarele care ii dau eroului cate ceva pentru a putea fi chemate (ex. o aripa, un bici etc.) sau pentru a le folosi in lupta.

MUNCILE : trei la numar, la care il supune Spanul; seamana cu cele 12 munci ale lui Hercule poruncite de Hera pentru a-l duce la pieire.

SIMBOLURILE : apar in mituri si basme; au fost descifrate de istoricii religiilor, mai ales de M. Eliade :

                                i.            Podul – locul de trecere spre o alta lume, de la un mod de existenta la altul (imaturitate – maturitate); Harap-Alb trece de doua ori podul (la inceput, pentru a se diferentia de fratii lui si cand se intalneste cu furnicile, dovedind mila si infruntand o apa vijelioasa pentru a le salva)

                              ii.            Padurea – labirint – locul inspaimantator in care te poti rataci usor. Si-ar dovedi maturitatea prin trecerea probei, dar nu reuseste si cere ajutor Spanului. In comunitatile traditionale orice tanar trebuie sa treaca prin asemenea probe : este lasat in padure si obligat sa se intoarca singur acasa, este lasat o noapte singur in padure etc.

                            iii.            Pestera (grota,fantana) – loc al nasterii si regenerarii; aminteste de coborarea in infern, la stramosi, pentru a obtine experienta, indrumare; este rezervata marilor eroi. Si aici Harap-Alb esueaza, fiindca intra fiu de imparat si iese rob.

                            iv.            Coborarea in infern – este punctul culminant al drumului, dar Harap-Alb nu ajunge acolo decat prin accident. Contactul cu moartea il face sa renasca spiritual cu adevarat. Nu poate sa se intoarca singur de acolo, dar putem considera ca a trecut aceasta proba cu ajutorul fetei de imparat.

ELEMENTE MAGICE : apa vie, apa moarta, cele trei smicele (crengute de mar)

FUZIUNEA DINTRE REAL SI FABULOS : nu se face distinctie intre cele doua planuri, se trece de la unul la altul foarte usor (- influenta populara)

LIMBAJUL : nu e cel popular, ci il imita pe acesta prin aparenta simplitate, autenticitatea vorbirii, oralitatea.  

SEMNIFICATII: eroul este semnificat de tanarul care nu doar ca lupta cu raul, ci face si bine.

Daca Harap-Alb nu ar fi trecut toate probele, el ar fi ramas un neinitiat, adica nu ar fi avut dreptul sa conduca o imparatie. Este semnificativ faptul ca Harap-Alb moare si este reinviat ca si cum personalitatea lui veche ar fi disparut si alta noua ar fi aparut odata cu renasterea lui.

ARTA NARATIVA: Desi porneste de la un model popular, el il reorganizeaza si ii adanceste semnificatiile. Cea mai mare realizare a acestei opere si a operei lui Creanga in general este oralitatea.



1)      Oralitatea este un stil prin care scriitorul incearca sa dea impresia de „spunere” nu de „scriere”. Cititorul nu are impresia ca lectureaza opera, ci ca o asculta povestita de cineva. Pentru aceasta Creanga foloseste mai multe mijloace : cuvinte din vorbirea populara, expresia „vorba aceea” urmata de proverbe sau zicatori, cuvinte cu o sonoritate deosebita, ca asonantele: „feciori de ghinda / fatati in tinda”; rime ; interjectii („durai – vurai”); verbe imitative ( „a bodogani”, „a hodorogi”).

Faptul ca foloseste foarte multe proverbe, zicatori, da impresia de eruditie paremiologica.

2)      Eruditia paremiologica (= cultura vasta realizata prin proverbe, depozitele de intelepciune populara)

3)      Homerismul = tendinta de a gigantiza, de a mari obiectele prezentate. Aceasta tendinta a fost observata de criticul iesean Garabet Ibraileanu, care il aseamana pe Creanga cu marele scriitor renascentist francez François Rabelais (capodopera lui – „Gargantua si Pantagruel”)

4)      Umorul, una din formele de manifestare a comicului. Def.Umorul = relevarea ingaduitoare a laturilor amuzante, vesele, uneori incompatibile intre ele ale oamenilor, fenomenelor, situatiilor. Umorul este prezent in toata opera lui Creanga, care are placerea spusului, are verva, jovialitate. Ex. cearta dintre Gerila si ceilalti, nazdravaniile lui Nica, „sa traiasca trei zile cu cea de alaltaieri”

5)      Ironia = evidentierea si dezaprobarea aspectelor negative ale firii omenesti si ale societatii. Autorul nu neaga direct ceva, ci isi disimuleaza adevaratele intentii. Ex. „Doar unu-i imparatul Ros, vestit pe meleagurile aceste pentru bunatatea lui cea nepomenita [de care nu vorbeste nimeni] si milostivirea lui cea neauzita [de care nu a auzit nimeni].”; prezentarea cetei „serioase” a petitorilor si a atitudinii cuviincioase a gazdei. Forma cea mai rafinata de ironie este autoironia (autopersiflarea). Ex. Nica se autoironizeaza astfel : „Ia, am fost si eu in lumea asta un bot cu ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti, care nici frumos pana la 20 de ani, nici cuminte pana la 30, nici bogat pana la 40 nu m-am facut. Dar si sarac asa ca in anul acesta, ca si in anul trecut, si ca de cand, sunt niciodata n-am fost.”

6)      Dativul etic – marcheaza stilistic participarea afectiva intensa a naratorului la cele povestite. Ex. „gabuieste pasarica, mi ti-o insfaca de coada…”; „mi”= fara functie sintactica, participarea naratorului; „ti”= participarea cititorului.

7)      Anacolutul = o figura de stil care consta in intreruperea continuitatii logice si sintactice in propozitie sau in fraza. In limba literara el este considerat o greseala de exprimare. In limba literaturii artistice el este o marca a stilului oral. E foarte des intalnit la Creanga. Ex. „Nu stiu altii cum sunt, dar eu [corect „mie”] cand ma gandesc la locul nasterii mele…, parca-mi salta inima de bucurie.”

8)      Umanizarea fantasticului Creanga isi prezinta personajele ca pe niste tarani, desi unii dintre ei sunt fii de imparati, altii sunt diavoli. Chiar si Dumnezeu si Sfantul Petru par niste tarani cumsecade. Mentalitatea, limbajul si psihologia lor ne amintesc tot de niste tarani.

9)      Specificul naratiunii Creanga dramatizeaza actiunea prin dialog si individualizeaza personajele prin detalii.

10)  Savoarea stilului Creanga foloseste cuvinte pline de intelesuri care fac placere cititorului si mai ales auditoriului.

MESAJUL BASMULUI :

A.    Milostenia crestina iti aduce beneficii : „Bine faci, bine gasesti” (s-ar potrivi)

B.     Umilinta, smerenia, te salveaza din situatii – criza : „Capul plecat, sabia nu-l taie”(s-ar potrivi). Ex. Spanul nu-l omoara pe Harap-Alb la fantana fiindca acesta se supune sortii.

C.     Rabdarea il ajuta pe Harap-Alb sa-si dobandeasca vechea identitate si sa ajunga imparat: „Cu rabdarea treci marea” (s-ar potrivi)

D.    Prietenia aratata fata de fiintele monstruoase (adevarati guliveri hazlii) il ajuta sa isi gaseasca iubirea : „Prietenul la nevoie se cunoaste” (s-ar potrivi)

E.     Se poate ajunge la desavarsire, cum a ajuns si Harap-Alb, desi nu promitea foarte mult la inceput. E nevoie de perseverenta, credinta si umanitate.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


Morometii – Marin Preda - Structura si compozitie
Poetica lui george bacovia
FONETICA SI FONOLOGIA IN CONCEPTIA LUI TRUBETZKOY
Hamlet – caracterizarea personajului
Negustorul de timp - Matei Visniec
Caragiale fireste!
Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului, prin referire la o nuvela studiata (istorica, psihologica sau fantastica)
Mihai Eminescu, De cate ori, iubito…
Balada populara – date generale
„Privighetoarea si magarul” – Grigore Alexandrescu