Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» POSIBILITATEA UNEI DISTINCTII TRIPARTITE IN REALITATEA UNITARA A LIMBAJULUI


POSIBILITATEA UNEI DISTINCTII TRIPARTITE IN REALITATEA UNITARA A LIMBAJULUI




POSIBILITATEA UNEI DISTINCTII TRIPARTITE IN REALITATEA UNITARA A LIMBAJULUI

1. La o "Conferinta de semantica' desfasurata la Nisa in martie 1951, din initiativa lui Emile Benveniste, la care au participat noua lingvisti din mai multe tari europene si din Statele Unite, profesorii Hjelmslev, din Copenhaga, si Lotz, din New York (semanticieni "intrinseci' si reprezentanti, in cadrul conferintei, ai "directiei integrale a gramaticii generale'), si-au expus punctul




de vedere sintetizat intr-un tablou, unde apare distinctia intre trei aspecte ale limbajului - schema, norma stabilita si parole (vorbire) -, in locul celor doua, deja traditionale in lingvistica postsaussuriana (chiar si in cea care nu accepta doctrina maestrului genevez): langue si parole, limba si vorbire (Sprache - Rede, language - speech).

Fiecaruia dintre cele trei aspecte ar trebui sa-i corespunda, in insusi campul absolut al limbajului si independent de o realitate exterioara semnificata, desemnata sau relatata, discipline si unitati distincte: cenemica, fonemica si fonica (discipline), si cenemul, fonemul sifonul (unitati), in planul expresiei; pleremica, sememica si semica, si pleremul, sememul si semul, in planul continutului.

2. Referindu-se pe scurt la conferinta amintita, Giacomo Devoto1 observa: "[] O noutate (generatoare de complicatii) este scindarea "limbii' saussuriene in 'schema' si 'norma'. Ceea ce in schema este unitatea vida sau cenemul, in norma devine fonemul; si ceea ce in schema este unitatea plina sau pleremul, in norma devine sememul. Aceasta are drept consecinta faptul ca si opozitia respectiva fundamentala, dupa Saussure, trebuie sa limiteze raportul dintre signifiant si signifie la schema, iar in ceea ce priveste norma, trebuie sa se introduca perechea paralela: 'designans' - 'designatum'. Acest dublu sistem de diferentieri poate sa surprinda si justifica indoiala asupra utilitatii acestor abstractiuni. Realitatea limbii inseamna miscare si, chiar arunci cand este considerata sincronic, limba se intemeiaza pe un echilibru instabil. Avantajul unei reprezentari absolut geometrice se plateste cu acelasi pret al contemplarii structurii anatomice

interne a unui om, pe cat de real si de usor de descris, pe atat de diferit de cel viu'.

Dar, chiar indoindu-se de utilitatea abstractiunilor excesive la care ajunge scoala daneza, acelasi Devoto schiteaza, in continuare, o conceptie nu mai putin abstracta, cu privire la parole: "Totusi - scrie el - adevarata mea obiectie se refera la situatia in care se gaseste parole, scindata, in mod analog, in cele doua discipline: «fonica» si «semica». Parole se deosebeste, dupa parerea mea, de langue, nu numai din punct de vedere cantitativ, ci si prin structura. Parole nu poate avea legaturi cu schema, nici cu norma unei limbi deoarece nu este inca nici sunet nici semn, nu se stie inca daca se va realiza mai degraba in termeni gramaticali decat in linii, culori sau note muzicale'. Acestei parole - care exista si nu exista, si care, dat fiind ca nu a fost inca exprimata, este numai intuitie sau gandire (si, prin urmare, nu este un fapt lingvistic si nici macar estetic, fiind un simplu fapt psihologic, ca proces sufletesc, sau, de asemenea, si logic, in ceea ce priveste coerenta sa intima ori relatia sa cu o realitate) sau, oricum, este numai o intentie, o virtualitate - acestei parole ar vrea sa-i consacre Devoto semantica sa, inteleasa ca lingvistica a vorbirii. Semantica s-ar identifica cu aceasta lingvistica a vorbirii, in ciuda faptului ca vorbirea implica numai stabilirea concreta a anumitor relatii semnificative individuale care, la modul general, preexista in limba - in masura in care limba este anterioara vorbirii -, sau se incorporeaza in limba, in masura in care limba se constituie pe baza actelor concrete de vorbire.

Asa-numita parole a lui Devoto poate sa fie, din punct de vedere cantitativ si structural, diferita de limba (desi aceasta nu inseamna chiar sa fie diferita, in mod necesar, de limba, din punctul de vedere al naturii sale intime, caci, daca expresia sa este lingvistica, atunci si parole astfel inteleasa ar avea legaturi incontestabile cu langue), dar aceasta nu este acea parole asa cum

am inteles-o noi pana acum. Nu este acea parole inteleasa ca identitate de intuitie si expresie, anume ca activitate creatoare concreta, ca suma de acte lingvistice concrete si, fara indoiala, inedite si individuale (fiind expresia unor intuitii inedite si individuale), dar care sunt, in acelasi timp, conventionale si sunt "fapte de limba', exemple si modele de limba, de vreme ce se creeaza pe baza actelor lingvistice precedente si, la randul lor, servesc ca baza pentru acte lingvistice ulterioare, dat fiind ca limba nu exista decat ca sistem abstract de acte lingvistice co­mune sau in mod concret inregistrate ori acumulate in memoria subiectilor vorbitori. Si nu este acea parole a lui Saussure (si a lui Hjelmslev, caci, in esenta, scoala de la Copenhaga pastreaza, in aceasta privinta, doctrina saussuriana), adica folosirea individuala a limbii (sistem social), distingandu-se net de limba (care ar apartine societatii si nu individului), dar, in acelasi timp, in continua si intima relatie cu ea, dat find ca, daca, pe de o parte, vorbirea este realizare individuala a limbii, pe de alta parte, "nimic nu exista in limba daca nu a existat inainte in vorbire'. Prin urmare, obiectia lui Devoto este mai mult decat o critica adusa abstractiunilor sau tripartitiei stabilite de Hjelmslev: se propune o conceptie total diferita despre parole, care aminteste o pozitie, intr-o oarecare masura analoga, sustinuta de Sechehaye.





3. Nu este, insa, intentia noastra sa criticam aici, pe baza unei singure fraze izolate, care se poate preta la multiple interpretari, o conceptie lingvistica precum cea a lui Devoto, care are, fara indoiala, solide fundamente teoretice, si nici sa dezvoltam, la randul nostru, o teorie personala despre parole. Ceea ce ne inte­reseaza este sa stabilim daca, din punct de vedere metodologic, o tripartitie ca cea a lui Hjelmslev, desi realizata pe alte baze si in termeni oarecum diferiti, se poate dovedi utila, profitabila si chiar necesara in lingvistica teoretica si in lingvistica istorica,

atat sincronica cat si diacronica. E vorba, adica, sa stabilim daca o asemenea tripartitie, pe de o parte, poate sa contribuie la o intelegere mai cuprinzatoare a realitatii intime si a modalitatii de a fi a acestei complexe activitati umane care este limbajul si daca, pe de alta parte, ne poate face sa intelegem mai bine natura sistemelor istorico-culturale pe care le numim in mod obisnuit limbi, precum si factorul intrinsec al dezvoltarii lor: schimbarea lingvistica, mecanismul producerii si difuzarii sale. Anticipam spunand ca tripartitia pe care dorim sa o propunem ar putea chiar sa fie interpretata ca fiind bazata pe o scindare a "limbii' saussuriene, numai ca acest lucru nu ar fi nici necesar, nici exact, deoarece conceptul nostru de limba nu coincide in nici un fel cu cel enuntat de Ferdinand de Saussure si de urmasii sai: pentru noi, "limba' se situeaza intr-un moment ulterior analizei lim­bajului ca fenomen concret si corespunde mai degraba lingvisticii istorice decat celei teoretice.

Devoto are, desigur, dreptate exprimandu-si indoielile cu privire la oportunitatea excesivelor abstractiuni si a geometris-mului la care ajung unii adepti ai lingvisticii structurale si indeosebi Hjelmslev; deja alti lingvisti de orientare foarte diferita de cea a lui Devoto, ca A. Martinet2, chiar recunoscand genia­litatea constructiilor teoretice ale profesorului de la Copenhaga, au semnalat riscurile pe care le implica reducerea lingvisticii la o algebra de forme goale si nerecunoasterea nici unei substante fonice. De asemenea, este adevarat ca realitatea limbajului este miscare (adica, limbajul este activitate, este "perpetua creatie') si ca, prin urmare, orice sistem sincronic se afla intr-un echilibru instabil, fiind, in mod necesar, o abstractiune. Dar una este sa ai constiinta clara a riscurilor pe care le implica abstractizarea si

alta este sa te indoiesti de caracterul ei ineluctabil,din punct de vedere teoretic, in calitate de conditie necesara a oricarei cunoasteri stiintifice. intr-adevar, chiar fiind intru totul de acord ca un punct de vedere pur structural ne indeparteaza adesea de caracterul "viu' al limbajului, adica de realitatea sa concreta, nu ni se pare ca se poate deduce de aici, drept corolar, faptul ca trebuie sa respingem, pur si simplu, abstractizarea, fara de care nu exista nici o posibilitate de a verifica adevaruri generale si principii constante in multiplicitatea, fragmentaritatea si etero­genitatea fenomenalului, adica, de a verifica in materialul lim­bajului acele aspecte ideale sau formele care constituie adevaratul obiect al lingvisticii ca stiinta a culturii3 . Poate sa fie adevarat, cum observa Devoto, ca examenul structurii anatomice a omului ne indeparteaza de cunoasterea omului viu, dar ne indeparteaza numai pentru a ne apropia mai mult intr-un moment ulterior. Fara acest moment al abstractizarii, cunoasterea aceluiasi om viu nu ar fi o cunoastere efectiva, ci o simpla luare de contact sau, cel

3 Mentionam, in treacat, ca nu suntem de acord cu utilizarea oarecum depreciativa, pe care o intalnim uneori in lingvistica actuala, a termenilor "abstract' si "abstractiune', utilizare care se datoreste erorii semantice de a considera termenul "abstract' drept sinonim cu "imaginat', "arbitrar', "nedemonstrat prin fapte', "ireal', "neadevarat', "fals' etc. Evident, daca se atribuie lui "abstract' un singur inteles, opunandu-1 exclusiv lui "concret', termenul nu poate insemna "neadevarat' sau "mai putin adevarat decat concretul', ci numai "mai adevarat': fraza "3 + 3 = 6' este mai adevarata decat fraza, relativ mai putin abstracta, "3 cai + 3 cai = 6 cai', pentru ca indica un adevar mai general. Prin urmare, in lingvistica (la fel ca in alte domenii), erorile efective nu sunt determinate de abstractizarea in sine, care este o operatie stiintifica indispensabila, ci sunt determinate de considerarea abstractiunilor ca realitati concrete (ca in cazul reconstructiei asa-numitelor "limbi primitive') sau independente si separate de faptele concrete (ca in cazul "limbii'), ca si de incercarea de a aplica limbajului tipare externe, nededuse din realitatea sa constatata in mod concret (cum se intampla in multe "filozofii ale limbajului' si in gramatica generala de tendinta logistica).

putin, nu ar fi o cunoastere transmisibila, nici stiintifica. Chiar "miscarea' specifica limbajului nu ar putea fi inteleasa fara abstractizarea unor principii ideale sincronice (nu in sensul de "simultane', ci, mai degraba, in sensul de "in afara timpului') care guverneaza miscarea insasi, constituind aspectul sau formal, in intelegerea noastra, lingvistica, mai mult decat alte stiinte, prin natura insasi a obiectului sau, trebuie sa se miste constant intre cei doi poli opusi ai concretului si ai abstractului: sa urce de la constatarea empirica a fenomenelor concrete la abstractiunea formelor ideale si sistematice, si, imbogatita fiind prin cunos­tintele generale dobandite in operatia de abstractizare, sa revina la fenomenele concrete. Important este sa nu se multumeasca cu abstractizarea si sa nu ramana in ea, pentru ca intelegerea intima a realitatii limbajului se va putea atinge numai in acest al treilea moment al revenirii la concret. Lingvistul, daca ni se permite o exprimare plastica, trebuie sa fie in acelasi timp botanist si gradinar: trebuie sa ajunga la elaborarea unor tipuri abstracte si ideale de flori, dar numai pentru a se ingriji mai bine de viata capricioasa, complexa si de fiecare data surprinzatoare si noua a florilor vii si concrete din gradina sa; trebuie sa fie botanist pentru a fi un mai bun gradinar.




Un alt aspect fundamental este ca botanistul sa inteleaga ca tipurile ideale la care a ajuns nu au existenta autonoma, intr-o lume aparte, nu exista in afara florilor concrete si independent de ele; ca formele abstracte rezuma si generalizeaza concretul, caruia insa nu i se opun. Dorim sa spunem ca este extrem de important sa consideram abstractiunea nu ca alta realitate, ci numai ca un aspect formal si sistematic - stabilit, din necesitati stiintifice, pe baza acelorasi fenomene concrete -, ca o modalitate de a scoate in evidenta acea relitate concreta unica si indivizibila care este limbajul uman.

in mod concret, exista numai acte lingvistice (Sprechakte), exista numai vorbitul [vorbirea concreta] (das wirkliche Sprechen, das Gesprach), activitatea lingvistica (Sprechtatigkeit); o acti­vitate care este, in acelasi timp, individuala si sociala, care, in sinea ei, este asistematica, dat fiind ca este creatie permanenta de expresii inedite corespunzand unor intuitii inedite, si in interiorul careia distingerea unui sistem mai mult sau mai putin stabil nu inseamna constatarea unei alte realitati, diferita de actele lingvistice, ci reprezinta numai o necesara abstractiune stiintifica, in vederea unui studiu al limbajului care sa mearga mai departe de inregis­trarea si analiza actelor de vorbire si sa poata constitui istorie.

Toate acestea le-a vazut foarte bine Humboldt, afirmand ca limbajul este energeia (Tatigkeit, activitate) si nu ergon (Werk, produs); si, de asemenea, le-a vazut Hermann Paul - in ciuda faptului ca multi il considera inca drept "tipic reprezentant teoretic al scolii neogramatice' - cand a facut diferenta intre "procesele reale ale vietii limbajului' si abstractiunile care se cheama "limbi'4 .

Problema noastra este, prin urmare, aceea de a incerca sa stabilim daca se poate ajunge la o tripartitie edificatoare din punct de vedere teoretic si utila din punct de vedere metodologic,

4 "Pana aici ne-am straduit sa cuprindem procesele reale ale vietii limbii. Si, cu aceasta ocazie, ne-a fost clar de la inceput ca ceea ce gramatica descriptiva numeste limba, adica prelevarea uzualului, nu trebuie nicidecum sa ne-o reprezentam ca o abstractiune, care nu are existenta reala. Fara indoiala, limba comuna este cu adevarat o abstractiune. Ea nu e un complex de fapte reale, de forte reale; ea nu este nimic altceva decat o norma ideala, care ne indica felul in care trebuie sa vorbim. intre ea si activitatea lingvistica efectiva e cam acelasi raport ca cel dintre un cod de legi si ansamblul vietii juridice din tinutul in care este valabil respectivul cod de legi' {Prinzipien der Sprachgeschichte, ed. a 5-a, Halle, 1920, p. 404). Paul foloseste aici termenul de "limba comuna' (sau "generala'), dar sintagma corespunde, in mod evident, conceptului de limba in general, si nu numai in sens normativ.

pornind de la o conceptie monista a limbajului, pe care o vom avea permanent in vedere.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


Caracterizeaza personajul preferat dintr-un roman de Liviu Rebreanu
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi (completare) de Camil Petrescu
Publicistica lui Arghezi - atitudine duplicitara fata de regim, o mare abilitate de a-si infasura aceste cedari in metafore
Fișa-suport GEORGE BACOVIA
PROIECTUL UNITATII DE INVATARE STRUCTURI NARATIVE Clasa: a VII-a - Iapa lui Voda de Mihail Sadoveanu
TESTARE INITIALA- CLASA a VII-a - ROMANA
Prezinta particularitatile moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Ion Barbu
POVESTIREA In mijlocul lupilor de Vasile Voiculescu
ITEMI SPECIFICI PROBEI ORALE
Opere lirice