Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. literatura romana, referate romana, caracterizari de personaje, opere literare, istoria literaturii

Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
POVESTIREA In mijlocul lupilor de Vasile Voiculescu


POVESTIREA In mijlocul lupilor de Vasile Voiculescu



POVESTIREA

In mijlocul lupilor de Vasile Voiculescu

Vasile Voiculescu (1884-1963)

Este cunoscut prin activitatea sa de poet, prozator si dramaturg. Debuteaza cu poezii in care se simte influenta tematicii religioase,biblice. Pentru o perioada colaboreaza la  revista  "Gandirea" de la Cluj, publicatie ce promoveaza viziunea traditionalista si spiritualitatea ortodoxa. Dintre volumele de poezii amintim: Poezii, Din tara zimbrului, Parga, Poeme cu ingeri, Destin, Urcus, Intrezariri. Capodopera in domeniul poetic este volumul  Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare in traducere imaginara de V. Voiculecu in care autorul continua ciclul sonetelor incepute de Shakespeare.

In ceea ce priveste proza, Voiculescu public proza scurta adunata in volume: Capul de zimbru si Iubire magica, serie si un roman ramas neterminat, Zahei, Orbul.

Proza lui Voiculescu descrie o lume de demult care inca traieste sub semnul mitului. E o lume arhaica in care omul face parte integranta din natura, este el insusi natura. Omul este vazut in legatura cu peisajul, nu poate fi rupt de lumea in care  traieste. Viata se impleteste cu ritmurile naturii, omul isi programeaza activitatile in functie de ritmurile naturii.. Plecarea si venirea pasarilor, mugetul cerbilor sunt peste tot atatea semen pe care omul arhaic le descifreaza si in functie de care isi ghideaza viata.

In mijlocul lupilor

Tehnica  narativa pe care o adopta Voiculescun in povestirea In mijlocul lupilor este cea a punerii in rama sau a povestirii in povestire. Aceasta inseamna ca intr-o naratiune initiala este inserata o a doua naratiunea care capata o anumita amploare. Povestea initiala, "rama", descrie  intalnirea unui grup de vanatori in jurul  unei discutii despre fauna cinegetica din tara  noastra. Concluzia este ca  relieful tarii  inca mai ofera prilejul ca omul sa vaneze in  conditii arhaice, ca la inceputul lumii cand intre vanat si vanator exista aproape o relatie sacra.

A doua  naratiune, cea care cuprinde si cea mai mare parte a textului, apartine magistralului care isi aminteste despre o experienta  din tinerete. Fusese atunci repartizata intr-un sat in care  totul respira arhaicitate, omul credea in mituri, eresuri, iar relatia cu natura era mult mai stransa. Randurile care descriu satul in care vine judecatorul se refera la un spatiu scos parca de sub trecerea timpului. E un loc neatins de civilizatie. Omul traieste dupa legile nescrise si nu dupa legile oamenilor pe care le reprezinta judecatorul. Exista in text cu detalii care contureaza acest spatiu arhaic: padurile "feciorelnice", meleagurile par a fi "incremenite in vechime", atmosfera este de "arhaism si primitivitate tulburatoare", totul pare desprins dintr-o era demult incheiata in restul lumii. In aceasta lume veche, magistratul reprezinta lumea moderna, civilizata, oamenii il respecta in sat, dar cred in continuare in legile lor, pastrate din batrani.

Intriga povestirii se produce in momentul in care judecatorul trebuie sa rezolve un caz, el achita un satean parat ca ar fi vanat in perioada in care era interzisa vanatoarea. Judecatorul il achita pe Lupar pentru ca nu acesta a ucis caprioara, ci doar a gasit-o dupa ce o sfasiasera lupii. Satenii insa considera ca Luparul a ordonat fiarelor sa omoare caprioara si prin urmare e vinovat. Dupa legile pe care le reprezinta, magistratul nu poate sa-l considere vinovat pe Lupar si nu crede ca el ar putea porunci lupilor. Acesta este punctul in care se confrunta in text doua conceptii diferite de viata si chiar doua lumii diferite, opuse. Judecatorul nu poate accepta motivul satenilor, acela ca "lupii au lucrat pe socoteala Luparului'. Totusi isi doreste sa-l cunoasca pe Lupar pentru a se convinge de adevar si mai ales pentru a afla de unde vin toate aceste povesti in legatura cu Luparul. De aceea se hotaraste sa-l viziteze pentru a vedea despre ce e vorba.

Luparul locuieste in conditii primitive, casa lui seamana cu un bordei, sau chiar cu o grota, totul emana izolare, salbaticie.  Pe peretii grotei, Luparul a desenat figuri animaliere care amintesc judecatorului de picturile rupestre. Peste tot sunt blanuri de animale si dau locuintei un miros greu, chiar Luparul se imbraca in haine de animale si de aici porneste acel miros intepator pentru care il latra cainii, iar satenii il ocolesc. Poveste Luparului este trista si il emotioneaza pe judecator: a trait mereu izolat, inca de mic a fost mai apropiat de fiarele salbatice decat de oameni, la fel a trait si tatal si bunicul lui. Satenii i-au alungat din mijlocul lor si i-au considerat diferit. Judecatorul observa ca Luparul s-a salbaticit nu pentru ca s-a izolat de oameni, ci pentru ca oamenii l-au alungat din mijlocul lor. Mai mult, Luparul tanjea dupa comunicarea cu ceilalti, vrea sa se reintegreze intre ei, dar satul nu-l accepta. Eroul spune ca intr-adevar poate intelege graiul lupilor, dar nu poate face nimic mai deosebit fata de ceea ce pot face alti oamenii si in nici un caz nu e vrajitor, doar ca traind in izolare s-a obisnuit cu salbaticiunile.

Portretul fizic evoca aceeasi impresie de primitivitate. Luparul era un tip "lombrozian',  iar corpul ii era plin de cicatrice din cauza muscaturilor de lup. Cand judecatorul pleca, Luparul vrea sa daruiasca niste blanuri de animale si niste oua. Magistratul nu le poate accepta, dar gestul arata ca Luparul nu si-a pierdut sentimentele umane, ca izolarea nu a reusit sa-l transforme intr-un om fara sentimente.

Daca ne referim la personajul principal, observam ca este caracterizat in toata complexitatea lui si ca exista puncte de vedere diferite despre el. Aceasta tehnica, pluriperspectivismul, sau tehnica punctelor de vedere presupune ca personajul este vazut din mai mult unghiuri diferite: satenii vad in el un salbatic, lipsit de sentimente, un vrajitor chiar, pe cand magistratul, dimpotriva, vede ca e un personaj tragic care traieste izolat intr-o societate care nu il accepta.

Un moment important el povestirii, punctul culminant se petrece in noaptea Sfantului Andrei. Frigul, inghetul accentueaza ideea unui spatiu care parca e scos din coordonatele obisnuitului. Luparul si magistratul se adapostesc intr-un copac pregatindu-se pentru intalnirea cu lupii. Nu este aleasa intamplator noapte Sfantului Andrei: in credinta populara, aceasta este o noapte magica in care comunicarea cu lumea cealalta este realizabila. Este timpul magiei, cand se dezlantuie fortele irationalului. Momentul de maxima tensiune este atins in timpul "dialogului cu lupii', Luparul scoate niste sunete ciudate, iar lupii parca ii raspund. Incet, incet lupii se aduna sub copac la chemarea tainica a Luparului. Naratorul intr-un moment de neatentie se dezechilibreaza si cade in mijlocul lupilor. Din acest moment nu-si mai aminteste foarte multe, doar ca si-a rupt probabil glezna, care il durea. Nu-si mai aminteste exact cum a ajuns acasa si cum a reusit Luparul sa-l care in spinare. A doua zi cand se trezeste are impresia ca totul a fost decat un vis, dar glezna inca il mai durea. Avea o dovada a faptului ca cele intamplate sunt adevarate, nu-l va mai intalni de atunci e Lupar pentru ca va pleca la Bucuresti unde i se oferise un post mai bun.

Din acest moment, naratiunea revine la povestea initiala a vanatorilor care stau de vorba. Vanatorii isi spun parerea despre intamplarea petrecuta de magistrat. Judecatorul isi aminteste ca, trecand prin acele intamplari, a simtit in noaptea Sfantului Andrei, un moment de magie si ca magia a fost singura in stare sa alunge primejdia in acele momente. E magia pe care o aveau in trecut vanatorii. Luparul a reusit in acele momente sa se ridice deasupra lupilor, sa devina un fel de arhetip al lupului, marele lup spiritual, fata de care ceilalti lupi se retrageau, insa unul dintre prietenii magistratului ii replicheaza ca el nu crede in acele lucruri si ca nu a fost nimic magic in acele momente. Vapaia pe care o imprastie in jurul sau Luparul, nu e altceva, crede prietenul magistratului, decat un simplu putregai care devine fosforescent si pe care Luparul l-a folosit ca sa sperie animalele.

Finalul ramane asadar deschis de unde si dubla perspectiva pe care o implica textul: este sau nu Luparul un vrajitor? Si tocmai din aceasta deschidere a textului rezulta dimensiunea fantastica, asa cum este ea definita de Tzvetan Todorov: fantasticul apare in momentul in care textul produce o ambiguitate intre o explicatie reala si una irationala. Luparul este un personaj fantastic, prin insasi ambiguitatea faptelor sale care nu pot fi plasate cu precizie in sfera realului, dar nici a irealitatii. Elementele care produc fantasticul sunt: vapaia pe care o produce trupul Luparului in noaptea Sfantului Andrei, mirosul pe care il degaja Luparul si pe care satenii il considera ca apartinand unei fiinte stranii, dar care se dovedeste a fi provenit din blana de lup pe care el o imbraca. Totodata izolarea in care traieste eroul pare a fi inteleasa si ca o izolare voita, asa cum o vad satenii, dar si ca o izolare fortata la care Luparul a fost obligat de catre satenii ce l-au alungat din vatra satului. Graiul lupilor despre care vorbesc localnicii poate fi interpretat ca tinand de lumea vrajitorilor, dar pe de alta parte poate fi explicat rational ca un rezultat al convietuirii omului cu salbaticiunile, singurele pe care a reusit sa le cunoasca si sa le controleze.

Asadar povestirea In mijlocul lupilor de Vasile Voiculescu poate fi analizata si din perspectiva fantasticului asa cum este el definit de Tzevetan Todorov. Dar dincolo de orice incercare de analiza, textul se impune prin originalitatea viziunii asupra unui personaj si a lumii arhaice pe care acesta o reprezinta.

Povestirea

= este specia genului epic, de dimensiuni reduse (mai putin intinsa decat nuvela) care nareaza un singur fapt, la care implicarea naratorului este mai mare comparativ cu nuvela. Spre deosebire de nuvela, povestirea are mai putine personaje si nu exista actiuni secundare. Daca in nuvela accentul cade pe un personaj principal, in povestire pe prim loc sta naratiunea propriu-zisa.

In functie de tematica povestirile pot fi: satirice, istorice, fantastice, de dragoste, filozofice, stiintifico-fantastice etc.



Literatura


Carti
Gramatica

Imaginea satului si a taranului de la Ion Creanga la Liviu Rebreanu
FAPTE DE "SISTEM' SI FAPTE DE "NORMA'
Prezinta particularitatile de limbaj si de expresivitate (procedee artistice, elemente de versificatie) ale unui text poetic studiat, apartinand lui M
Alegeti un roman subiectiv dintre cele studiate si aratati care sunt particularitatile textului care justifica apartenenta acestuia la specia romanulu
STRUCTURA OPEREI LITERARE
PATUL LUI PROCUST - COMENTARIU - CAMIL PETRESCU
LOGICISM Sl ANTILOGICISM IN GRAMATICA
POSIBILITATI SI LIMITE ALE MECANICISMULUI LINGVISTIC
Noapte de mai, de Alfred de Musset
Nuvela realist psihologica - Moara cu noroc de Ioan Slavici

















 
Copyright © 2014 - Toate drepturile rezervate