Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» Publicistica lui Arghezi - atitudine duplicitara fata de regim, o mare abilitate de a-si infasura aceste cedari in metafore


Publicistica lui Arghezi - atitudine duplicitara fata de regim, o mare abilitate de a-si infasura aceste cedari in metafore


Publicistica lui Arghezi - atitudine duplicitara fata de regim, o mare abilitate de a-si infasura aceste cedari in metafore

Publicistica reprezinta cea mai intinsa parte a operei argheziene si cea mai solida reduta edificata luptei impotriva ideologie comuniste. Din acest punct de vedere, afirmatia lui Mihai Beniuc: ,,Arghezi e un poet al timpului nou, al tarii clocotind de energie revolutionara, al poporului siesi stapan si constructor al asezarii socialiste pe durata de  veacuri si nesupusa hazardului"[1] musteste de umor.



Legaturile scriitorului cu organizatiile socialiste aveau drept scop: ,, o rezolvare a revoltelor lor. Dar rezolvarea era sentimentala si nu comporta lupte de baricade sau consecvente organizatorice"[2] In ceea ce priveste aprecierea lui Mihai Beniuc, Arghezi ii ofera un raspuns prompt: ,,Din nouazeci si noua de poezii pe care le scrie un poet, doar una este buna!"[3]

Asadar poezia buna nu este reprezentata de latura definitorie de asa-zisul ,,balast" literar. Literatura este generoasa pentru ca nu poate fi interpretata restrictiv, pentru cel care o practica devine ,,o portita de scapare", ,,un artificiu de supravietuire".

Adesea, in ,,balastul literar" se ascund filoanele de aur. O poezie ,,de curte" inteligent receptata va fi apreciata ca un semnal de alarma, ca o nota de protest.

Subtilitatea mesajului artistic si infasurarea concesiilor facute sistemului comunist in metafore de ,,maestru" se pot demonstra prin urmatoarea marturisire de credinta a lui Tudor Arghezi: ,,Problema care pentru mine devenise vitala era posibilitatea de expresie a limbii romanesti nesfarsita, difuza, nuantata, delicata. Si brutala la nevoie."[4]

O parte importanta din publicistica argheziana este un ,,curs metaforic de estetica generala". In spatele declaratiei din eseul: ,,Vers si poezie", publicat in nr 2-3 al revistei ,,Linia dreapta" (1904): ,,arta nu e o meserie si nu slujeste in principiu decat siesi", scriitorul se dezice de omagii nefondate aduse sistemului, subliniind ideea artei pentru arta. Ideea este dezvoltata si explicata mai tarziu: ,,Poezia e insasi viata; e umbra si lumina care catifeleaza natura si da omului senzatia ca traieste cu planeta lui in cor. Pretutindeni si in toate este poezia. poezia  nu e numai in dragoste; poezia e in atelier, in uzina, in chinul omului de a realiza, in muncile, in inventiile lui - ea trebuie numai gasita".[5]

,,Energia revolutionara a poporului siesi stapan si constructor al asezarii socialiste" pompos definita de Mihai Beniuc, este definita pragmatic de Argezi: ,,chinul omului de a realiza".

Exista oameni care manifesta ipocrizie in tot ceea ce fac, din pacate si in arta si pateaza cu ipocrizie tot ceea ce ating. Lui Arghezi nu i se poate reprosa acest lucru, lui Beniuc da.

Forma suprema de ipocrizie este aceea de a propovadui idei in care nici tu, ca emitent al lor, nu poti sa crezi.

Disimularea, sustragerea, folosirea abila a conotatiilor sunt forme inteligente de supravietuire. Se poate demonstra adoptarea acestei stratageme de catre Arghezi prin definitia completa pe care o da artei: ,,Poate ca arta n-ar avea nici un sens daca n-ar duce la aceasta stare de intuitii si chintesente: la tulburarea fara seaman de grandioasa, la chinul, la truda sufletului meu, la putinta de a pipai parca intunericul prin vecinatatea lacatelor grele sub care se gaseste definitiv inchisa personalitatea artistului".[6]

In ,,Manualul de morala practica", reprezentantul ,,esteticii uratului" socotea artistul ,,un damnat", iar talentul ,,o forma de tasnire costisitoare".

Cum artistul nu poate fi izolat de contextul social in care evolueaza, formele costisitoare ale energiei creatoare care ,,tasneste" sunt reprezentate de criticile, de polemicile pe care le genereaza arta sa. Artistul nu se exprima asemenea tuturor, ci socheaza prin ideile lui, lupta pentru a si le impune si suporta ,,costuri imense".

Artistul este un damnat prin conditia pe care si-o asuma; dintr-un anumit punct de vedere poate fi incadrat in categoria ,,indivizilor devianti".

Obedienta fata de sistem este anulata de prescriptia : ,,cazna", sila, constrangerea anuleaza actul creator. Osanele nefondate aduse unui sistem care calca in picioare cu buna stiinta adevaratele valori sintetizeaza toate notiunile  care restrictioneaza spiritul.

Este nevoie de mult curaj pentru a afirma: ,,trebuie intinerita mintea scazuta si ramolita a epocii noastre literare. Trebuie injugati la viata domnii scriitori si purtati energic, in numele artei care ignora, pe brazdele mari ale lumii".

Racordarea la viata a scriitorului ofera autenticitate operei. Sa surprinzi sudoarea celui care trudeste pe ogor nu inseamna slugarnicie fata de socialism, ci respect pentru realitate! Este un fel de a recunoaste ca pe spatele celor care muncesc din greu se aseaza clasa dominanta; este o demarcare subtila a dictaturii comuniste.

Se cuvine lauda celui care munceste, nu celor care redacteaza planurile cincinalelor si isi asuma rodul muncii colective cu nerusinare, considerand ca nu se poate trai fara ideologie demagogica!

Asta afirma Arghezi in urmatorul citat: ,,poezia pastreaza sufletelor care se impartasesc cu ea in munca profesionala a inginerului, a medicului, a avocatului, acea tinerete de naivitati scumpe si de increderi in viata si in purtatorii vietii, care inca nu a dezvatat campia si muntele sa scoata flori si parfume alaturi de minerale si petrol. Ea face posibila rezonanta intelectuala si suavitatea existentei, inlatura scepticismul".

Profesiile devin forme individuale de rezistenta impotriva socialismului care tinde sa altereze totul! Munca profesionistului demonstreaza maiestria si personalitatea celui care o practica; planurile, directivele si lozincile nu pot deturna cursul firesc al acesteia!

Intr-un aforism, Arghezi sintetizeaza: ,,poezia e confidenta necunoscutului din noi".

Articolul: ,, Ce este poezia?" este un adevarat manifest impotriva obtinerii unui succes facil, a servilismului fata de sistem si a conformismului: ,,A face bijuterii din cuvinte e cu totul altceva decat a mazgali, cum se face, hartia care are ceva intr-adevar divin in fiinta ei"[7]. Este clar ca o minciuna colectiva imortalizata pe hartie devine mazgaleala. Propaganda mincinoasa nu poate fi bijuterie! Si rationamentul estetic continua pe acelasi ton critic: ,,S-a  introdus in materia scrisului o lipsa totala de bun simt, un asa-numit modernism care de cele mai multe ori da dovada de adanca stupiditate. Cei mai multi tineri care scriu, sau care par ca scriu, cauta cu incapatanare facilitatea. Trebuie cautata din rasputeri dificultatea. Fara dificultatile scrisului nu poate fi nici literatura, nici arta de nici un fel".

Cu alte cuvinte: ,,cine are urechi de auzit sa auda!" Arghezi ofera o reteta de adaptare a scriitorilor care se confrunta cu sistemele totalitare. Dificultatea nu inseamna a te expune fatis, a-ti risca viata sau libertatea, ci a dribla sistemul, a-l invinge cu propriile arme! Conotatia ironica a cuvintelor nu poate fi perceputa de individul mediocru care se cramponeaza de putere! Supunerea oarba este sinonima cu facilitatea si in ultima instanta cu stupiditatea!




Chiar si cronicile dramatice constientizeaza formele de rezistenta eroica prin arta fata de sistem si fata de normele instituite de acesta: ,,interesul operei de arta atarna tocmai de calcarea specialismului, arta fiind o expresie intelectuala extradidactica si un fel de limba a senzatiilor, noua. De aici frumusetea si absurditatea ei, toata falsificarea numita literatura (,,Ringala si Academia", 1915).

Evident ca se exclude orice nota negativa a conotatiei cuvantului falsificare!

Arghezi stapaneste dibacie si pertinenta atunci cand vorbeste despre pictura si teatru. Niciun domeniu al artei nu-i pare strain! Orice forma a artei utilizeaza in mod deliberat conotatia, iar rolul acesteia este de a pastra aparentele si de a masca subtilitatile. In articolul: ,,Cuvantul si vorba", Arghezi preciza rolul complex al teatrului in societate: ,,teatrul ca arta si ca institutie e o scoala de moravuri, dar este si o scoala de forme, de atitudini, de ritmuri, de civilizatie".[8]

Si ideile privind arta actorului sunt sublime: ,,El scoate din carnea, din sangele, din sanatatea, din suferintele si sinceritatile lui, opera ce-o face. Opera e decat cuteza sa lase si se pare ca meseria de scriitor trebuie sprijinita pe formula unui masacru de fiece clipa si amenintata de o indoiala permanenta. Constructia literara are un infinit de etaje. Mai multe fatade trebuie rasturnate si de cateva ori cu o singura parghie surpat interiorul. Indulgent cu altii, scriitorului, bolnav de aceasta umanitate, i se cere cruzime atenta si neostenita fata de sinesi"[9]

Tabletele despre stil si limba demonstreaza faptul ca scriitorul adevarat are indatorirea sacra de a manui cu dibacie conotatia ca pe o suprema arma de aparare, realizand ,,portretul personal al cuvantului in perspectiva, intors in profil sau prezentat din spate", deoarece ,,privitorii" scenei admisa din ,,n" unghiuri de observatie si descopera cu surprindere lucruri noi. ,,Limba e un mister", prin arta scrisului si comunicare trebuie: ,,sa nu lasam cuvintele nici sa doarma, nici sa amorteasca, nici sa zaca, nici sa moara!"[10]

Se diferentiaza net viata personal de opera conform opiniei lui Arghezi si se admite o ,,duplicitatte" situata parametrii normali: ,,Un om poate fi un ins dublu, om si artist, dar nu si artist si porc, si selenar si mocirlos, nu poate fi spurcat in aer si divin pe hartie."[11]

Un ,,porc" ,,mananca" tot ceea ce ,,i se serveste" si ,,se scalda" in ,,mocirla", acceptandu-si conditia! Un artist adevarat prelucreaza mucegaiurile in flori, din bube si noroi creeaza frumuseti stranii.

Cel care se complace intr-o situatie impusa si nu se salveaza prin disimulare, forma suprema a inteligentei sau prin ironie subtila: ,, nu e artist, nu e poet, nu e macar barbat: e o corcitura de doua corcituri catelite in atitudine literara".[12]

Tot in ,,Bilete de papagal" este subliniata responsabilitatea scriitorului fata de ceea ce lasa in urma sa. ,,un scriitor adevarat trebuie sa aiba de la inceput ideea ca scrie pe un material scump, pe arama sau pe aur si ca nu trebuie sa-l strice!"

Manifestand un acut simt al polemicii, intr-un interviu acordat in 1946 ii raspunde direct lui Ion Barbu care l-a acuzat ca ,,scrie cu o migala de ceasornicar: ,,Mi-a placut totdeauna lucrul bine organizat, armonios; mi-a placut sa lucrez cu materiale concentrate, cu aurul, care e incoruptibil, si cu diamantul, care e o sinteza, deci cu materiale invecinate cu steaua si cu luna. Sunt lucruri aparent mici dar cu toate dimensiunile si adancimile inghetate in stil de eternitate. Imi displace, de pilda, sa lucrez de-a latul si de-a . cacalaul. Cuvantul nu e indecent"[13]

Conotatiile cuvantului ,,cacalau" (care nu e indecent, deoarece a fost utilizat de un bijutier-ceasornicar al cuvintelor) ascund aspecte esentiale!

Cedarea folosita ca scut metaforic de autoaparare vine dupa drama existentiala a scriitorului din 1943, cand fabula ,,Baroane!" il trimite la inchisoare fara drept de apel. Scriitura cameleonica de mai tarziu isi va extrage seva din aceasta experienta amara."

Siguranta insinueaza ca Anglia ii platise suma de 5 000 000 de lei pentru acest articol, iar scriitorul continua consideratiile de ordin financiar cu o ironie cruda: ,,Lipsa era serioasa, caci ca sa cumpar doua mosii si un castel cu lac in parc, dupa cum proiectasem in noaptea arestarii, nu i s-a ajuns neveste-mii 874000 de lei! Orisicum trei grame de cerneala, dintr-o sticla de zece bani, erau platite satisfacator."

Se referea in mod cert la pretul pretul propriei libertati cu care platise urmele lasate de cele ,,trei grame de cerneala". Uneori traducerile: ,, se dovedeau moduri de a spune pe acea vreme  cateva lucruri piezise, pe care cenzura nu le-a mirosit"[14]

Un scriitor experimentat gaseste reteta propre de a triumfa prin ideile indraznete integrate peisajului normativ cu o maiestrie iesita din comun: ,,Trebuia sa scriu dupa normative literare, in care se gaseste totdeauna mijlocul sa faci acul sa devieze". Un scriitor care este arestat pentru ceea ce scrie, ulterior este concediat de la revista ,,Fundatiile Regale", iar pentru ca deranjase prin ideile indraznete din ,,Bilete de papagal" nu primeste autorizatie si este nevoit sa le intercaleze in ,,informatia zilei", invata sa manuiasca uimitor, cu dexteritate subtilitatile!

Cel care a criticat vehement conducatorii spirituali care indemnau pooprul sa intre in razboi, in timp ce-si aranjau mobilizarea pe loc pentru fiii lor, in pamfletul ,,Baroane", putea demasca orice demagogie si ipocrizie: ,,Ce-i intre noi doi, ce a fost intre noi doi pana azi pentru ca sa ne gasim adunati sub culorile aceluiasi steag? Boierule, sunt orele 12 noaptea. Du-te la club sau la Variété: ce cauti in lagarul nostru? Aici e pamant, tinerete si suferinta. La o parte, domnule Ciocoi ca trecem peste tine!"




Delictul spiritual al clasei dominante, indiferent de epoca este denuntat in acuzele: ,,Ai venit hoteste la mine sa te impodobesti cu visul meu. Ai intrat ca un spargator in sufletul meu. Te-am simtit ca te apropii dup[ miros."

Fara a deveni ,,poet de currte", adevaratul artist are intotdeauna o viziune critica a intregii ordini morale, sociale si politice, considerand lumea un balamuc imens un infern construit din jocul cu absurdul.

Fiind un mentor al neamului sau nu isi permite mereu luxul de a exprima fatis ceea ce simte, pentru a nu fi eliminat brutal de pe scena sociala, stiut fiind ca natiunea in fruntea careia se afla, are nevoie de opinia sa!

,,Naparca" e un simbol, e o colectivitate de ticalosi, de vanzatori, de iude si lasi: ,,Naparca ti-e numele colectiv, repetat in fete multe, de la sarpele span la sarpele flocos, de la vierme la rama, musita, larva si lindin"

Revolta erupe ca un vulcan activ, nonvaloarea si impostura sunt definite prin cele mai abjecte forme de viata distinse prin mizerie ,,vierme, musita, larva si lindin",  atrocitate: ,,hiena" si insistenta ,,paduchele" sau forma rudimentara de deplasare, respectiv tararea: ,,rama si sarpele". Vietuitoarele simbol fac o trimitere sigura la comportamentul abject al oamenilor care pot demonstra parvenitism, lasitate, minciuna si egoism. Servilismul este amendat prin cuvinte usturatoare: ,,ai dus ghiozdanul unui invatat, i-ai rabdat scuipatul si piciorul, si adunandu-i peticele dintr-un ungher, care purtau din fiinta lui o stersatura, le-ai pus in rame de bronz ca sa-i flatezi vanitatea si sa afle ca si ce arunca din el iti era scump."

O amenintare apocaliptica este  adresata ,,naparcii": ,,De cand te rabda tarana, vanata naparca, cu capete multe? Te-a lasat sa te umfli, sa cresti si sa te inalti pe spinarile celor doborati de tine. M-ai facut sa te indur,  sa te miros, sa te laud, sa te rabd. Ti-ai pus bucile pe obrazul meu de fecior rastignit. Ti-a sunat ceasul naparca. Il asculti? A batut ceasul tau din cimitir."

Impietatea pe care o comit cei aflati la putere fata de naivii care se sacrifica pentru tara este imortalizata intr-o imagine plastica fara egal: ,,Ti-ai pus bucile pe obrazul meu de fecior rastignit."            

  Arghezi sanctioneaza totul si orice: gazetarii si scriitorii, politica si politicienii (ministri, guverne, Parlament, monarhia, dictatura), Biserica (exceland in pamflete anticlericale explozive), oligarhia financiara, functionarimea, moravurile, universitarii si pedagogii, vremurile marcate de 'cretinism modern'. Primul registru la care apeleaza este acela infractional; acestuia ii este atasat un fel de semiregistru de anulare umana, dupa cum se va vedea mai departe. In registru infractional pur, cei sanctionati sunt decretati a fi: canalii, declasati, lichele, banditi, huligani, lepadaturi, paraziti, pungasi, lepre, puslamale, briganzi, cazaturi, pezevenghi, brute.

La un alt nivel, acela al oportunismului, coruptia si negustoria morala (dar nu numai) sunt sanctionate prin termeni precum: mercenari, gheseftari, zarafi, ciocoi, profitori, samsari, spertari, farseuri, sarlatani, aventurieri, lingai. Inferioritatea umana a incriminatilor este decalata pe trei nivele: unul social (geambasi, vacari, valeti, mitocani, drojdie, slugoi), altul corporal - cei atacati fiind implicit niste fapturi larvare, neterminate, sau ciuntite trupeste - (stirpituri, pigmei, spurcaciuni, pocitanii, avortoni, balbaiti, fonfi, cocosati, peltici, schilozi, invalizi, paralitici, scofalciti) si cel de-al treilea aneantizator la nivel profesional (impostori, diletanti, nulitati, impotenti, ratati, mediocri, gagauti).

Publicistica lui Arghezi este filozofie, repertoriu de injuraturi, incrancenari si blesteme, galerie de portrete. Clasificarea femeii este complexa: primul tip social de femeie cuprinde: ,,tot ceea ce este femeie numai la genul gramatical". ,,Femeia - papuse" cere sampanie si icre negre, isi petrece toata ziua in fata oglinzii si inchide ochii cand o culci. Desi se dovedeste ,,un cal de rasa, un cal de curse" este nula sufleteste fiindca este incapabila ,,sa traga in ham." Femeia de societate e ,,un monstru delicat si palid, fardat si nefericit". Unicul scop al existentei sale este placerea : ,,o tigara, un parfum, o mancare Valoroasa cu adevarat este femeia mama, femeia iubita, femeia femeie! Femeia lipsita de spiritualitate reprezinta femeia traditionala desfigurata.

Adevarul este demascat cu furie inainte de detentie. In 1914, publica un articol in ,,Romania muncitoare", prezentand cazul sergentului Marin Ionescu, mutilat in razboiul de la 1877, care ajunge sa cerseasca fiindca i s-a luat pensia. Fara nas si fara picioare, omul se incapataneaza sa supravietuiasca si sa ignore lipsa de recunostinta a conationalilor aflati la putere.

Senatul se dovedeste o adunatura de inculti ,,care nesocotesc limba si nu cunosc cultura romaneasca" si o casa de clovni.

De mirare ca a ramas viu, un scriitor care manuieste cu dexteritate o penita atat de ascutita, inmuiata in cuvinte cu venin, in cuvinte otravite!

Perioada detentiei l-a facut mai intelept si l-a cumintit; a inteles ca la adapostul metaforei esti ferit de obuzele celor care decid soarta tarii!

Proiectiile demolatoare exagerate si, totusi, plastice ale lui Arghezi nu au fost intrecute nici astazi de vreun publicist sau pamfletar roman.

BIBLIOGRAFIE

Beniuc, Mihai, Despre arta lui Tudor Arghezi, ESPLA, 1959

Manu, Emil, Prolegomene argheziene, Editura pentru Literatura, 1968

Arghezi, Tudor, Cuvant in Versuri, ESPLA, 1959

Arghezi, Tudor, Opinii estetice in Progresul social, II, 1933



Arghezi, Tudor, Menirea artei, Cronica, I, nr. 26, 1915

Arghezi, Tudor, Ce este poezia?, Arges I, nr.6, 1966

Arghezi, Tudor, Cuvantul si vorba, Arges I, nr. 5, 1966

Arghezi, Tudor, Conduita scriitorului, Cronica, 7 iunie 1915

Arghezi, Tudor, Sunetul dinlauntru

Arghezi, Tudor, Bilete de papagal 2, nr. 291, 16 ianuarie 1921

Biberi, Ion, Interviu cu Tudor Arghezi, in Forum, 1946



[1] M Beniuc ,, Despre arta lui T Arghezi, prefata la ,,Versuri" de Tudor Arghezi, edi'ie pentru bibliofili, ESPALA, 1959, p8.

[2] Emil Manu ,,Probleme argheziene", Editura Pentru Literatura, 1968, p17.

[3] T Arghezi ,,Cuvant" in ,,Versuri" de Tudor Arghezi, editie pentru bibliofili, ESPALA, 1059, p11

[4] ,,Tudor Arghezi despre inceputurile sale literare", interviu de Horia Oprescu in ,,Tanarul scriitor" 11/1956 p. 69

[5] T Arghezi ,,Opinii estetice" in ,,Progresul social", II, nr 7, 1933, p 503

[6] T Arghezi ,,Menirea artei", ,,Cronica", I, nr 26, 1915, p 510

[7] T Argezi ,,Ce este poezia?", Arges I, nr 6, 1966 p. 11

[8] T Argezi ,,Cuvantul si vorba", Arges, I, nr 5, 1966, p 11

[9] T Arghezi ,,Conduita scriitorului", ,,Cronica", 7 iunie1915

[10] Idem 8

[11] ,,Sunetul dinlauntru" de Tudor Arghezi, ,,Bilete de papagal", II, nr 291, 16 ian 1929, p 1

[12] Idem 10

[13] Ion Biberi ,,Interviu cu Tudor Arghezi" in Forum, 1946, p 41

[14] Idem 11






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


Expune subiectul unui text narativ studiat, apartinand lui Mihail Sadoveanu
MIC DICTIONAR DE TERMENI LITERARI
Flori de mucigai
ROMANUL SUBIECTIV "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" de Camil Petrescu (1930)
Limba romana contemporana (fonetica) - TEST DE AUTOEVALUARE
INCOERENTE SI CONTRADICTII IN ENUNTURILE DESPRE "LIMBA' SI "VORBIRE'
Urciorul de aur, de E. T. A. Hoffman
Fantana dintre plopi - comentariu
Clasicism si romantism versus Antichitate, Imaginea Greciei si a Romei antice in poemul Memento mori, de Mihai Eminescu
MIHAI EMINECU - FAT -FRUMOS DIN LACRIMA