Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» MARCEL MAUSS: Eseu despre dar


MARCEL MAUSS: Eseu despre dar




MAGIA DARULUI RITUALIC

MARCEL MAUSS: Eseu despre dar

„Ceea ce consideri a fi un dar este o problema pe care va trebui s-o dezlegi.” (L.  Wittgenstein)

Darul – Semn cultural




Discipol si colaborator al lui Émile Durkheim, sociologul Marcel Mauss este intelectualul tipic inceputului de secol XX, care asimileaza contributiile in domeniu ale inaintasilor printr-o sinteza riguroasa, elaborand teorii etnologice si sociologice pertinente si aplicabile – gratie concluziilor la care ajunge autorul – nu doar in spatiile supuse observatiei. Celebrul sau Eseu despre dar (1923-1924), desi se ocupa de cercetarea analitica a societatilor arhaice din perspectiva darului ca „forma si ratiune a schimbului”, isi afla si astazi puncte de racord cu problematica economica a societatii in general. Insa darul a fost si mai este inca (dincolo de aspectul pur utilitar) un semn cu valori multiple, semnificatiile sale fiind generate de mecanismul complex in care este integrat in relatiile interumane.

M. Mauss alege ca procedeu de cercetare observatia si analiza diferitelor societati in care complexul ritualic al „darului” indeplineste rolul marcant de operator in relatii intra- si intercomunitare. Demersul sociologului francez se inscrie in linia metodologica durkheimiana si urmareste descrierea metamorfozelor darului de la o societate la alta, nu doar comparatist, reducand darul ritual, mecanismul schimbului la dimensiunea prezentarii obiective a actelor si faptelor tranzactiei; Mauss interpreteaza fenomenele si la nivel hermeneutic, prin comentariul pe care il genereaza plurivalenta semnificanta a darului in cadrul realitatii sociale. Aceasta deoarece „riturile sunt moduri de actiune care iau nastere doar in sanul grupurilor reunite si care sunt destinate a suscita, a intretine sau reface anumite stari mentale ale grupului” (É. Durkheim, Formele elementare ale vietii religioase, p. 22). „Reprezentarile colective” pe care le teoretizase Durkheim la nivelul instituirii formelor religioase isi gasesc si la Mauss actualizarea in sistemul prestatiilor totale care opereaza si asigura modul de organizare sociala pe principiul ierarhic, al prestigiului, tocmai prin formele pe care le presupune semioza darului. Prin acest lant al oferirii, primirii si inapoierii darului se ilustreaza si se regleaza gradul de coeziune si structurare a comunitatii in care functioneaza acest mecanism. Tentatia integralismului este reflectata in cercetarea lui M. Mauss prin incercarea de a recompune imaginea globala a societatilor impropriu numite „primitive” (termen pe care-l corecteaza, substituindu-l prin „arhaice”), prin observarea comportamentului „fiintelor totale”, adica a omului considerat atat in raport cu semenii (vecini, familie, conducator, sef de trib), cat si in relatie cu transcendentul (zei, stramosi) si cu sine insusi: „Observam reactiile complete si complexe ale unui numar definit de oameni, de fiinte complete si complexe. Descriem ceea ce este in organismele lor si in psychai, si, in acelasi timp, descriem comportamentul maselor si psihozele care le corespund: sentimente, idei, volitiunea multimii, a societatilor organizate si a sub-grupurilor. () Principiul si scopul sociologiei este observatia asupra intregului grup si asupra comportamentului sau complet.” (M. Mauss, Eseu despre dar, p. 189).

In acest sens, afirmatiile din Program nu raman doar simple asertiuni cu caracter teoretic, ci sunt motivate, argumentate prin chiar substanta eseului. Recunoasterea caracterului simbolic al darului are ca implicatii fundamentarea cercetarii pe coordonatele intelegerii mecanismului de schimb ritualic atat din ratiuni economice, juridice si morale, cat si din perspectiva religioasa, magica. Definirea fenomenelor prin care schimbul de daruri este activat (kula, wasi, potlatch, danadharma, nexum, familia si res, gajul) urmareste simultaneitatea semnificatoare, criteriul de fiintare si semnificare plurala a darului in cadrul comunitatilor polineziene sau trobriandeze, nord-americane sau indo-europene (latina, germanica, celtica ori hindusa), caci dincolo de explicatiile terminologice specifice fiecarei societati, M. Mauss incearca sa surprinda manifestarile, functiile ascunse, implicite pe care le detine darul. Actul oferirii unui obiect intemeiaza un lant semiotic ce depaseste nivelul gestual si cel discursiv-lingvistic, darul devenind astfel un semn antropologic complex, cu functionare plenara la nivelul simbolismului, generand un proteism semnificant specific oricarei forme, oricarei unitati culturale.

De ce este posibila aceasta interpretare semiotica a darului? Vom vedea ca in ciuda caracterului voluntar, „aparent liber si gratuit”, darul dobandeste, in dinamismul prestatiilor economice, trasaturi specifice oricarui semn: conventionalism, arbitrar, trasaturi generate prin insasi uzanta, norma care va reglementa schimbul. Voluntarismul darului nu este decat o masca, dincolo de care se ghiceste caracterul „constrans si interesat” al prestatiei. Este limpede faptul ca darul este haina prin care se disimuleaza social, este travesti-ul generozitatii ca gest artificial, de asigurare a coeziunii comunitare. M. Mauss afirma ca „gestul care insoteste tranzactia nu este decat fictiune, formalism, minciuna sociala, mascand obligatia si caracterul economic” (op. cit., p. 38). Si daca luam in considerare definitia lui U. Eco, potrivit careia semiotica este „disciplina care studiaza tot ceea ce poate fi folosit pentru a minti” (Tratat de semiotica generala, p. 14), atunci rezulta ca se poate vorbi de o semiotica a darului, de vreme ce chiar Mauss releva implicit trasaturile „ontologice” ale semnului-dar sau ale darului-semn. Darul este unitatea minimala care intra in semioza schimbului ca „forma permanenta a moralei contractuale” (M. Mauss, op. cit., p. 38).

Prin demersul sau, M. Mauss nu doreste numai o prezentare comparatista a fenomenului pe care I. Lotman il numea „schimbul de echivalenti”, ci in mod indirect se incearca motivarea acestuia, stabilirea acelei forte originare care „il determina pe cel ce primeste sa intoarca darul la randul sau”, in mod obligatoriu.

Semioza darului

Primeste-ma (celui ce primeste),

                                                              da-ma (celui ce ofera).

                                                              Dandu-ma ma vei obtine iar”.





Aceste secvente apartin versului 3136 din Mahabharata, vers citat de Mauss pentru a ilustra teoria darului in dreptul clasic hindus. Codurile vedice si cartile epice vorbesc de primirea si inapoierea darurilor in legatura cu separatia societatii hinduse in caste (ksatriya, vaiśya, brahman). Fara a prelua si a explica mecanismul schimbului de daruri la primele doua caste, Mauss alege situatiile exceptionale care genereaza lantul semiotic al darului in cazul danadharmei: brahmanii „solicita si primesc () inapoind darurile doar prin serviciile lor religioase”. Nu este aici locul potrivit pentru argumentarea afirmatiei lui Mauss potrivit careia Mahabharata ar fi „istoria unui potlatch urias” – o remarca in care se reflecta extraordinarul spirit de sinteza al cercetatorului, prin asimilarea unui concept specific melanezian la spatiul cultural hindus. Printr-o operatie inversa, de la versul Mahabharatei spre mecanismul potlatch-ului, putem insa argumenta participarea darului la „semioza nelimitata” (Ch. S. Peirce). Intre donator si primitor se instituie o relatie duala, mediata de obiectul constituit ca dar. In cazul de fata, Rama este cel care ofera pamantul lui ŗsi Kaśyapa. In limbajul arhaic, pamantul personificat se adreseaza atat primitorului, cat si donatorului, atentionandu-l pe acesta din urma la efectele darului: „Dandu-ma ma vei obtine iar”. Subtilitatea si concizia ultimei secvente include in mod implicit acea forta care asigura substratul motivant al continuarii lantului semiotic al darului. In gandirea mitica Maori aceasta forta „magica, religioasa si spirituala” este mana, iar spiritul lucrului oferit (hau) face ca primirea cadoului sa fie automat insotita de acceptarea inapoierii unui dar echivalent (chiar daca la distanta in timp). Acest echivalent devine un substitut la realitatea obiectului prim oferit in dar. Intoarcerea darului este astfel perceputa ca raspuns la gestul oferirii de catre un donator a unui obiect semnificant. Si astfel darul devine o entitate semiotica perfect definibila in termenii lui Peirce: „un semn, sau representamen, este ceva care tine locul a ceva pentru cineva, in anumite privinte sau in virtutea anumitor insusiri. El se adreseaza cuiva, creand in mintea acestuia un semn echivalent, sau poate un semn mai dezvoltat. Semnul acesta pe care-l creeaza il numesc interpretantul primului semn. Semnul tine locul a ceva, anume al obiectului sau. El tine locul acestui obiect nu in toate privintele, ci cu referire la un fel de idee, pe care am numit-o uneori fundamentul representamenului” (Charles Sanders Peirce, Semnificatie si actiune, p. 269). Triada semioticianului american poate fi adaptata circulatiei darului – ca semn cultual si cultural – pe principiul echivalentei. Astfel, cele trei relatii stabilite intre representamen, interpretant si obiect se regasesc in raporturile contractuale si de schimb dintre darul oferit, darul primit si mana / hau.

interpretant                                         PRIMITOR  (dar primit si virtualul echivalent

                                                                                                                        al sau de restituit)

representamen                obiect                DONATOR              MANA / HAU

(semn)                                                      (dar oferit)

Asa cum representamenul (semnul) necesita pentru intelegere si interpretare operatia decodarii in constiinta destinatarului, printr-un interpretant pe care atat emitatorul, cat si receptorul (destinatarul) il atribuie aceluiasi obiect, in virtutea apartenentei comune la un cod specific de semne, tot astfel darul devine, in momentul daruirii, un semn pe care primitorul il apreciaza in functie de codul / contextul specific (manifestare de tip agonistic: potlatch, kula, wasi), dincolo de conjunctural, cel care accepta darul stie ca se angajeaza la un act de doua ori semnificativ. Aceasta pentru ca refuzul darului ar genera dereglari in morfologia socialului („refuzul de a primi – spune Mauss – echivaleaza cu o declaratie de razboi; inseamna sa refuzi alianta si prietenia”, op. cit., p. 55), iar acceptarea lui inseamna constiinta / necesitatea intoarcerii cadoului fie ca echivalent valoric perfect, fie ca o „valoare superioara care, la randul ei, va da donatorilor [secunzi] autoritatea si puterea asupra primului donator, devenit ultim primitor” (op. cit., p. 52). Intregul schimb de echivalenti se instituie intr-un lant semiotic evident, motivat de influenta magico-religioasa a manei, practic un traseu neintrerupt in cazul potlatch-ului, pentru ca in aceasta situatie se stabilesc si se restabilesc pozitiile ierarhice in trib (Samoa, Noua Zeelanda, Maori). Caracterul agonistic intretine aceasta inlantuire semnificanta a darurilor, deoarece sarbatoarea potlatch-ului este guvernata de „principiul de rivalitate si antagonism care domina toate practicile” (op. cit., p. 43). Caracterul de prestatie totala nu trebuie insa vazut doar in sincronie, asa cum il descrie Mauss, prin reliefarea pluralismului functional, pe diferite nivele, al darului / potlatch-ului:




„Toate aceste fenomene sunt, in acelasi timp, juridice, economice si religioase si chiar estetice, morfologice etc. Sunt fenomene ale dreptului privat si public, de moralitate organizata si difuza, strict obligatorii, laudate sau blamate; sunt politice si totodata casnice, interesand in aceeasi masura clasele sociale, clanurile si familiile. Sunt religioase: apartin religiei propriu-zise, magiei, animismului sau unei mentalitati religioase difuze. Sunt economice, intrucat conceptele de valoare, de utilitate, de profit, de lux, de bogatie, de achizitie, de acumulare, si, pe de alta parte, cel de consum, cel de cheltuiala pura, fastuoasa, sunt prezente peste tot, chiar daca astazi le intelegem altfel. Pe de alta parte, aceste institutii au o latura estetica importanta ()(op.  cit.,  p. 187).

Dincolo de proteismul semnificator al darului ca sistem semiotic secund (definit astfel prin analogie cu mitul – v. R. Barthes, Mitologii, sau cu arta si cultura – v. I. Lotman, Lectii de poetica structurala si Studii de tipologie a culturii), activand sensuri plurale in simultaneitate (printr-o intelegere a lor sincrona, globala, integrala), schimbul darurilor devine suport al desfasurarii nelimitate de forte economice, tezaure materiale dar si spirituale (formule de salut, gesturi apartinand unei retorici comportamentale sever intocmite de comunitate). Astfel putem considera darul si din perspectiva diacronica: o „semioza infinita” (Ch. S. Peirce), a unui spectacol social in al carui dramatism sunt implicati atat actantii unei comunitati cat si figurantii virtuali, generatiile potentiale venite in urma celor care in trecut sau in prezent au contractat, au daruit si au acceptat sa primeasca daruri1. M. Mauss intuieste acest aspect, fara a-l exprima insa in mod ostentativ si situeaza schimbul de daruri in pozitia favorabila atat abordarii sociologice, cat si celei antropologice si semiotice, tocmai din constiinta integralismului: „Totul este eticheta; nu este ca la piata, unde, obiectiv vorbind, pentru un pret iei un anumit lucru. Nimic nu este in acest caz indiferent. Contractele, aliantele, transmiterea bunurilor, legaturile create prin bunurile transmise intre cei ce primesc si cei ce dau, aceasta moralitate economica trebuie sa tina seama de intreg ansamblul. Natura si intentia contractantilor, natura si lucrul oferit sunt indivizibile” (op. cit., pp.160-161).

Iar pentru a ilustra / potenta concluziile, cercetatorul „decupeaza” din textul Mahabharatei un vers emblematic, ce ne indreptateste inca o data a sublinia participarea darului la semiosis:

„Este doar o roata (ce se invarte intr-un singur sens)

Chiar daca cercul a fost pentru moment inchis (prin yotile, darul-„lacat”), roata isi continua dinamismul la infinit, prin repetabilitatea gesturilor semnificative: a daa primia inapoia.

Comentarii:

1. Trebuie semnalate doua contributii romanesti in ceea ce priveste esenta si dinamica darurilor prin care insemnarile mele s-ar fi nuantat comparatist: eseul apartinand lui V.  Nemoianu „Un eseu despre cadouri”, inclus in volumul Simptome, Institutul European, 1995 incearca o definire in abstracto a darului din perspectiva fenomenologica si a antropologiei culturale. Nemoianu sustine ca darul, ca act, „este un transfer voluntar de posesiune. E prin excelenta un act de libertate, de libera alegere. Ca orice act de libertate e un act de creatie”. Prin aceste afirmatii, Nemoianu contrazice teoria lui M. Mauss. Darul, insa, ca act de creatie este intr-adevar, in primul rand, creator de sens, generator de relatii intercomunitare, intretinand comunicarea intersocietala, formand structuri de mentalitate si reprezentari simbolice si, in acelasi timp, perpetuandu-le. 

In studiul etnologic si folcloric al Ofeliei Vaduva, Magia darului, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1997, autoarea foloseste conceptele si argumentele expuse de M.  Mauss intr-o explicatie detaliata, aplicata pe dinamica riturilor romanesti si pe obiceiul de a oferi daruri in diferite ocazii prilejuite de ceremonialurile si practicile autohtone. Ofelia Vaduva face si o tipologie a darului dupa functionalitatea lui, dupa conjuctura si material. [Rodica Ilie]

  

Bibliografie:

Roland Barthes, Mitologii, Institutul European, 1997

Émile Durkheim, Formele elementare ale vietii religioase, Polirom, 1995

Umberto Eco,Tratat de semiotica generala, E. S. E., 1982

Iuri Lotman, Lectii de poetica structurala, Univers, 1970

Iuri Lotman – Studii de tipologie a culturii, Univers, 1974

Marcel Mauss, Eseu despre dar, Institutul European, 1993

Charles Sanders Peirce, Semnificatie si actiune, Humanitas, 1990







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


LOGICISM Sl ANTILOGICISM IN GRAMATICA
Iuliu C
Ion Minulescu, Acuarela
Cartea si martoaga
Ilustreaza, apeland la o opera dramatica, doua dintre elementele de compozitie ale textului dramatic, selectate din urmatoarea lista: act, scena, tabl
“O SCRISOARE PIERDUTA”-DEMONSTRATIE COMEDIE
Particularitatile basmului intr-o opera studiata: Ion Creanga, Povestea lui Harap-Alb
Modernismul - directii moderniste promovate de Eugen Lovinescu
VOCATIVUL in romanul MOROMETII
BASMUL Danila Prepeleac - Ion Creanga