Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» LOGICISM Sl ANTILOGICISM IN GRAMATICA


LOGICISM Sl ANTILOGICISM IN GRAMATICA




LOGICISM Sl ANTILOGICISM IN GRAMATICA



1.1.  Sarcina de a defini conceptele pe care se bazeaza grama­tica si, in particular, categoriile verbale si gramaticale, apartine acelei sectiuni a teoriei lingvistice care a fost numita in mod tra­ditional "gramatica logica' sau "gramatica generala'. Si trebuie sa recunoastem ca neincrederea cu care multi autori privesc con­ceptele gramaticale reprezinta, in mare parte, o reactie justificata impotriva erorilor grave, de asemenea traditionale, ale acestei dis­cipline; sunt erori datorate tocmai "logicismului' ei si pretentiilor de a ajunge la o generalitate rau inteleasa. Dar nici o eroare nu este numai eroare. in realitate, gramatica "logica' ajunge la un rezultat fundamental, pe care antilogicismul excesiv il ignora de obicei, creand alte confuzii, la fel de grave ca si cele ale logicismului.

1.2. Dupa cum se stie, gramatica "logica' a fost deseori criti­cata1, iar uneori chiar foarte aspru. Dar aceasta critica nu s-a facut totdeauna intr-un mod pe deplin coerent si, mai ales, nu s-a facut fara a comite greseala de a nimeri alaturi de tinta. intr-adevar, diversi autori - acceptand implicit premisa logicista conform careia logicitatea ar trebui sa se gaseasca in limba abstracta sau in dictionar - au crezut ca pot sa opuna identificarii eronate a limbajului cu gandirea logica o antinomie la fel de eronata intre limbaj si logica, pana intr-acolo incat sa considere limbajul ca "ilogic', "irational', "contrar logicii' etc2. Asa se intampla, de exemplu, cand presupusei unitati a logicii i se opune varietatea gandirii "idiomatice'3; cand cunoscuta observatie a lui L. Levy-Bruhl, conform careia anumite limbi evidentiaza o "mentalitate prelogica', este citata ca dovada a independentei limbajului de logica4 (pe cand ea inseamna exact contrarul, caci implica faptul ca celelalte limbi ar trebui sa reflecte o "mentalitate logica'); sau cand discutia despre categoriile reale ale vorbirii se face din punctul de vedere al "claselor de cuvinte' ale normei.

1.3. Un exemplu clar al acestei ultime incongruente este cel al lui K. Vossler: "Pacat ca logica gramaticala nu-si propune niciodata sa coincida cu logica adevarata. Pacat ca limba nu-si propune sa renunte la prostul obicei de a folosi reprezentantul conceptului de substanta, substantivul, pentru a exprima semnificatii modale, relative si chiar ireale; de a ridica adjectivul in planul substantei; de a pune substanta la gradul comparativ; de a schimba multiplicitatea in calitate'5. Pe langa confuzia asupra conceptului de 'substanta', care nu se opune in nici un fel semnificatiilor modale, relative si ireale (cf. 3.4.), exista aici, in acelasi timp, o critica adecvata a erorii logiciste si a celei antilogiciste. Eroarea logicista consta in plasarea categoriilor verbale in "limba', facandu-le sa corespunda unor clase fixe de cuvinte. Erorea antilogicista consta in a crede ca acest fapt invalideaza, intr-un fel, realitatea categoriilor ca functii semantice ale vorbirii. De fapt, adjectivul 'ridicat in planul substantei' este pur si simplu un substantiv sau, daca se prefera formularea, un "cuvant' care in norma limbii este de obicei adjectiv, dar care, intr-un anume act concret, este substantiv si corespunde acestei categorii, perfect definibila ca atare. Critica privind categoriile o face Vossler prin intermediul categoriilor insesi si nu observa ca eroarea gramaticii "logice' este doar o eroare de perspectiva. 1.4. Alti autori cad intr-un logicism invers, incercand sa identifice cauza incoerentelor de gandire in expresia lingvistica6, dar nefacand, in realitate, altceva decat sa corecteze limbajul pentru a-1 adecva la ceea ce, in opinia lor, ar trebui sa fie logica. Aceasta implica examinarea limbajului ca si cum ar fi vorba de un "cod' conventional. Exigentele de stabilitate si non-ambiguitate ale "limbajelor' stiintifice sunt, fara indoiala, legitime, intre anumite limite si cu scopuri determinate, dar ele nu justifica incercarile de a identifica aceste sisteme "construite' cu limbile istorice, care se structureaza intr-un mod cu totul diferit7. 1.5. Este necesar, deci, sa incercam sa clarificam care sunt erorile esentiale ale logicismului lingvistic, pentru a arata in ce mod pot fi ele eliminate fara a comite erori antilogiciste. O eroare nu se combate cu o alta eroare: singurul lucru care se obtine in acest fel este sa avem doua erori in loc de una.

2.1. Eroarea logicista fundamentala este aceea de a considera limbajul ca un obiect de natura logica, mai bine zis, ca un produs al gandirii logice. Aceasta eroare, ca si altele, pe care Stagiritul nu le-a comis niciodata, se atribuie de obicei lui Aristotel. Nefericita fraza a lui F. Mauthner, conform careia, 'daca Aristotel ar fi vorbit chineza sau dakota, logica si categoriile sale ar fi fost altele'8, e reluata des, fie pentru a sustine ca Aristotel a dedus logica sa din limbaj, fie pentru a afirma ca a legat limbajul de logica. Dar Aristotel nu a facut nici una nici alta, ci a stabilit cu toata claritatea prioritatea limbajului fata de gandirea logica, aratand ca limbajul ca atare este doar logos semantic, expresie semnificativa, in care nu exista nici adevar, nici falsitate, fiindca acestea apar numai in afirmatie si in negatie, in logosul apofantic. in plus, Aristotel a exclus posibilitatea echivocurilor, precizand textual ca rugamintea, de exemplu, este expresie semantica, dar nu este nici adevarata, nici falsa si, de aceea, nu constituie "propozitie'9.

Eroarea logicista despre care este vorba consta deci, in mod esential, in identificarea semnificativului cu logicul, in confun­darea a ceea ce este primar si nediferentiat cu ceea ce reprezinta deja rezultatul unei diferentieri in interiorul semnificativului, mai bine zis, o orientare, o determinare particulara a logosului semantic. Sau, examinand problema in planul finalitatii, care este planul propriu al limbajului (deorece limbajul reprezinta o manifestare a libertatii), eroarea consta in confuzia dintre finalitatea care apartine esentei obiectului - activitatii lingvistice in sine, independent de determinari ulterioare -, si care este fina­litate semnificativa, cu finalitatea accesorie, proprie unui act sau altuia. Aceasta din urma finalitate nu apartine esentei obectului limbaj, ci se identifica cu intentia subiectului lingvistic intr-un act determinat si poate fi logica, dar poate sa fie, de asemenea, estetica sau practica. E vorba, deci, de o confuzie de planuri: limbajul nu este logic, ci anterior logicului10. in timp ce logicul este mereu si in mod necesar semantic (lingvistic), semanticul (lingvisticul) nu este nici totdeauna, si nici in mod esential, logic. Limbajul este prima manifestare specifica a omului ca atare11 -adica, in calitate de fiinta capabila sa cunoasca lumea si sa se autocunoasca -, dupa cum este si prima forma, si unica absolut generala, de care dispune omul pentru a fixa si obiectiva, dincolo de impresii si reactii imediate, cunoasterea lumii si cunoasterea de sine, adica intregul continut al constiintei. Aceasta inseamna, pe de o parte, ca limbajul si categoriile sale interne se afla propriu-zis in legatura nu cu facultatea de gandire, ci cu facultatea de cunoastere12, si, pe de alta parte, ca limbajul (ca activitate intersubiectiva a omului istoric), departe de a se putea reduce la alte categorii, este o categorie autonoma si este forma necesara a manifestarii "gandirii', atat logice, cat si poetice si practice13.

in raport cu modurile de gandire, limbajul istoric - in calitate de logos pur si simplu semantic - se prezinta, deci, ca "neutru', "nedeterminat' sau, mai bine spus, nediferentiat14. Iar in raport cu gandirea logica in particular, limbajul - departe de 'a nu avea concepte', cum s-a spus adesea (cf. 3.2.5) - apare ca locul insusi al conceptelor, fiindca acestea sunt in mod necesar anterioare logosului propozitional. Conceptele, asa cum le-a vazut Aristotel, apartin de fapt logosului semantic, chiar daca nu afirma si nu neaga, si nu sunt de la sine nici adevarate nici false, neexistand in ele 'compozitie si diviziune'15. intr-adevar, limbajul este "mediatorul' necesar pentru formarea conceptelor16, iar prima universalitate, ca si primele distinctii necesare pentru structurarea gandirii logice apar chiar in limbaj si in categoriile sale17. Limbajul este un "inainte' si nu un "dupa', in relatie cu gandirea logica. in mod cert, gandirea logica determina, modifica si depaseste conceptele pe care i le pune la dispozitie limbajul, dar, in acelasi timp, depinde de limbaj: in primul rand, deoarece conceptele primare trebuie sa fie luate din limbaj; in al doilea rand, pentru ca trebuie sa se exprime prin intermediul limbajului18. Trebuie sa inversam, deci, perspectiva logicista: nu limbajul este produsul gandirii logice, ci, dimpotriva, aceasta din urma se bazeaza in mod necesar pe limbaj. Cuvintele si conceptele, care sunt semnificatii virtuale ale cuvintelor, trebuie sa existe pentru ca gandirea logica sa existe, si nu invers.

2.2. A doua eroare logicista consta in plasarea "logicitatii' (= a semanticitatii) in "sistem', in limba abstracta, de exemplu, atribuind anumitor "forme' semnificatii categoriale determinate si pretinzand ca unei forme ii corespunde totdeauna aceeasi semnificatie, sau ca valoarea care se dovedeste a fi, pur si simplu, cea mai frecventa este valoarea constanta a formei considerate. Asa se intampla atunci cand se incearca a se atribui unei forme ca blanco valoare de adjectiv, nu in cutare sau cutare utilizare particulara, ci "in limba spaniola', sau cand se afirma ca, daca intr-o anumita utilizare blanco este substantiv, acest fapt ar fi, intr-un fel, "contrar logicii'. E greu de stiut pe ce logica se bazeaza cei care adopta o asemenea pozitie, caci pentru logicieni cuvintele (mai bine zis, termenii) semnifica doar in propozitie, si chiar, pentru multi dintre ei, "defectul' esential al limbajului natural ar fi "asistematicitatea'19 sa, datorata in primul rand valorii schimbatoare a cuvintelor (intelese ca simple "forme')20. Este adevarat ca aceasta a doua eroare este mult mai frecventa printre lingvisti decat printre logicieni. Tipica, in acest sens, este pozitia lui V. Brandal, pentru care "logicul' s-ar prezenta in "norma', iar "valoarea logica' a unui cuvant ar fi constanta21. Aceasta inseamna sa se ignoreze faptul ca "limba' nu este o realitate autonoma, ci se structureaza pe baza vorbirii, ca si faptul ca norma nu este un sistem fix si imuabil, ci reprezinta o simpla medie, caci sensurile pe care ea le include sunt traditionale, si "exista multe traditii'22. Valoarea "logica' (= semantica) a unei forme poate deveni constanta prin si in cadrul unei conventii explicite, dar nu este constanta de la sine in limba, asa cum o demonstreaza, de exemplu, faptul ca fiecare "cuvant' si chiar sintagme intregi pot avea valoare de substantiv. in realitate, limba nu poate fi nici logica nici ilogica, pentru ca ea contine numai semnificatii potentiale si nu reale. Nu exista nici o logicitate a sistemului gramatical, acesta fiind o "schema a schemelor', asa cum nu exista o logicitate a dictionarului23, acesta fiind un simplu "registru al unei vorbiri care a fost' si al valorilor celor mai frecvente constatate in vorbire24. Logice sau ilogice pot fi doar actele de vorbire determinate, dar nu in calitate de limbaj, ci in masura in care afirma sau neaga, adica in calitate de manifestare a unei gandiri particulare.





2.3. A treia eroare a gramaticii logiciste consta in confuzia intre "logic' (= semantic) si ontologic, adica intre semnificatii si lucrurile semnificate25. in ceea ce priveste categoriile verbale, aceasta eroare se manifesta in asa-numitul criteriu "logico-obiec-tiv', conform caruia chiar partile de vorbire sunt considerate drept corespondente ale "categoriilor realitatii': astfel, substantivul ar numi "lucruri', adjectivul - "calitati', verbul - "procese' reale. Aparenta coincidenta intre cele doua serii de "categorii' - mai ales in ceea ce priveste substantivele si verbele, care, intr-adevar, se raporteaza de obicei la "lucruri' si "procese' (in sensul etimologic, care este cel al germ. Vorgang) - nu justifica confuzia logistica: pentru a demonstra acest lucru, este suficient sa remarcam ca aceleasi fapte reale pot fi numite cu cuvinte corespuzand unor categorii distincte, atat in limbi diferite, cat si in aceeasi limba. Problema este ca, si in acest caz, se considera ca fiind constant modul cel mai frecvent de a desemna anumite fapte si, in ceea ce priveste diversele limbi, se pleaca de obicei de la ceea ce se constata in mod curent in limba cercetatorului sau intr-o alta limba, pe care acesta o ia ca model de "logicitate'. Dar nu trebuie sa confundam realitatea gandita {Wirklichkeii) cu realitatea naturala (reale Wirklichkeit)26 si, mai ales, nu trebuie sa uitam ca nu limba este determinata de realitate, ci, dimpotriva, realitatea este conceputa prin intermediul limbii. Astfel, daca intr-o limba nu se poate spune lapared blanca sau puer aegrotus est, ci numai la pared blanquea sau puer aegrotat, aceasta nu inseamna ca in acea limba "calitatea' reala se explica cu ajutorul verbelor, ci inseamna doar ca ceea ce noi putem concepe drept "calitate' se concepe, in limba considerata, exclusiv ca "proces', si ca in acea limba categoria adjectivului pur si simplu nu exista. 2.4. La cele trei erori deja semnalate se adauga adesea incercarea de a gasi aceleasi categorii - aceeasi "gandire logica' -in toate limbile. Aceasta eroare se manifesta, in plan teoretic, in postulatul unei "limbi logice ideale', ale carei copii mai mult sau mai putin imperfecte ar fi limbile istorice27 si, uneori, in iden­tificarea acestei "limbi ideale' cu o limba istorica determinata, de exemplu, greaca sau latina28. in plan practic, aceeasi eroare se manifesta in aplicarea categoriilor unei limbi la alte limbi, care au categorii diferite; asa se intampla, de exemplu, cand se vor­beste de "dativ' sau de "ablativ' in gramatica spaniola, sau cand se descrie limba guarani dupa schemele gramaticii latine.

Adevarul este, insa, ca nu exista alte limbi decat cele istorice (dat fiind ca limbile sunt, prin definitie, obiecte istorice) si ca acestea prezinta scheme formale [si semantice] diferite29, si nu sunt nici logice, nici ilogice. Se poate accepta ideea ca "limbile reprezinta utilizarea practica a procedeelor limbajului'30, sau ca "limbile sunt variatiuni sociale si istorice ale marii teme umane a limbajului'31, dar aceasta nu inseamna ca procedeele trebuie sa fie aceleasi in diversele limbi, nici ca limbile istorice ar trebui sa reflecte o "limba-idee'. Categoriile lingvistice au universalitate conceptuala si nu generalitate istorica.

3.1. Acestor erori ale logicismului, antilogicismul lingvistic le opune de obicei alte erori, bazate adesea pe aceleasi confuzii, in principal pe confuzia dintre logic si semantic si pe plasarea semanticului in limba abstracta. De aceea, antilogicismul nu reuseste sa depaseasca erorile logieiste si apare frecvent ca o alta forma a logicismului insusi.

3.2.1. Erorii logieiste de a considera limbajul ca produs al gandirii logice, antilogicismul extrem ii opune, cum deja s-a remarcat, eroarea de a considera limbajul ca "ilogic', "contrar logicii', "strain gandirii rationale'. insa limbajul nu este "ilogic', ci doar anterior gandirii logice. Considerat in realitatea sa istorica, limbajul este logos semantic, care, in actele de vorbire, prezinta determinari ulterioare: adica, fara a inceta sa fie semantic, este, in plus, fantastic (poezia), apofantic (expresia logica) sau pragmatic (expresia practica). Si, bineinteles, limbajul nu este "strain' de nici una dintre aceste trei forme, dat fiind ca le contine pe toate trei ca nediferentiate. Nu este strain pentru ca el exista numai in acte orientate la modul fantastic, logic sau practic si pentru ca orice expresie poate fi privita sub unul dintre aceste trei aspecte: semanticitatea este trasatura constanta si definitorie a limbajului, dar semanticitatea pura nu se gaseste nicaieri in mod concret, ci se delimiteaza numai pentru exigentele cercetarii. Asemenea exigente sunt justificate atunci cand e vorba de stu­dierea aspectelor comune, a modurilor semnificative constante pe care limbajul le prezinta in actele de vorbire orientate in diverse feluri. Asa se intampla, de exemplu, in cazul categoriilor verbale. intr-adevar, modul semnificativ (nu semnificatia) al unui cuvant precum Socrate, in propozitia Socrate este muritor, este constant si independent de faptul ca aceasta propozitie este enuntata intr-un silogism, intr-un poem sau pur si simplu pentru a o speria pe Xantipa. Aceasta era, cu adevarat, intuitia profunda a gramaticii "logice', umbrita de identificarea intre semantic si logic. Dar antilogicismul, pentru a evita eroarea logicista, ignora tocmai aceasta intuitie si ajunge, in diferitele sale forme, sa con­sidere categoriile verbale drept conventii ori simple scheme for­male, sau sa le faca dependente de un ambiguu "sentiment al vorbitorului'.

3.2.2. Totusi, categoriile verbale nu sunt conventionale, ci sunt realitati ale vorbirii. Stabilirea unei categorii verbale nu depinde de o simpla decizie arbitrara, ca, de exemplu, stabilirea datei cand "incepe' evul mediu. Limitele evului mediu nu exista inainte si independent de decizia noastra, dat fiind ca e vorba de un concept care se stabileste prin conventie, in planul procesului de cercetare. in schimb, categoriile verbale sunt realitati ale limbajului, existand independent de decizia noastra de a le delimita si defini32. Daca ar fi fost conventionale, nu ar fi fost necesar sa demonstram acest lucru: ar fi fost suficient sa aratam cand si in ce termeni s-a stabilit conventia. in plus, ele nu ar fi putut prezenta nici o dificultate reala. Nimanui nu-i este greu sa atribuie anul 1493 epocii moderne, daca accepta ca evul mediu se termina la 1492. Cel mult, s-ar putea constata divergente intre conventii diferite. in realitate, orice incercare de a demonstra ca unele definitii ale categoriilor verbale sunt conventionale si ca nu-si gasesc confirmarea in anumite cazuri concrete se bazeaza tocmai pe cunoasterea categoriilor reale. Asa, de exemplu, observatia ca o forma ca blanco este uneori adjectiv iar alteori substantiv nu presupune in nici un fel conventionalitatea conceptelor de 'adjectiv' si de 'substantiv'. Dimpotriva, chiar pentru a face aceasta obiectie trebuie sa stim care sunt adjectivele si substantivele reale. Prin urmare, obiectia este valabila numai cu privire la eroarea de a atribui un mod semnificativ constant unei forme abstracte, care, tocmai, este o eroare logicista. Delimitarea categoriilor verbale nu este analoga nici distinctiei care se stabileste, de exemplu, intre morfologie si sintaxa. Distinctiile de acest ultim tip se situeaza in alt plan: se refera la gramatica si nu la limbaj. Morfologia si sintaxa nu exista inainte de definitia formala, pe baza careia se structureaza aceste concepte, si nu sunt realitati ale vorbirii, ci sunt scheme ale acelei vorbiri despre vorbire, care este gramatica, adica scheme ale unui metalimbaj. Discutiile in acest sens tin nu de teoria lingvistica (teoria limbajului), ci de teoria lingvisticii: sunt, in realitate, discutii epistemologice. Si sunt adesea inutile, caci un metalimbaj poate asuma structuri diferite, dupa obiectele de studiu, si poate chiar sa fie asa cum se sta­bileste sa fie, cu conditia de a ramane coerent si de a fi exhaustiv in ceea ce priveste scopurile pe care si le propune33.




3.2.3. De asemenea, categoriile nu pot fi identificate nici cu schemele formale in care se materializeaza. Acestea servesc la "recunoasterea' semnificatiilor categoriale, dar nu sunt semni­ficatii: apartin fizicitatii semnului si nu semanticitatii sale. Sche­mele formale sunt determinate de semnificatie, si nu invers: "semnificatiilor li se produc cuvinte [si forme determinate de expresie]; in nici un caz nu se furnizeaza semnificatii acestor lucruri care se cheama cuvinte [intelegand prin 'cuvinte' semnele ca fizicitate, adica sub aspectul lor fizic]'34. Limbajul este esentialmente finalitate semnificativa si nu poate fi considerat ca limbaj in mod independent de o atare finalitate35. Acest lucru apare chiar in definitia aristotelica a limbajului ca logos semantic: limbajul nu este numai fapt semantic, semnificativ, ci este si logos, adica expresie umana libera si intentionala. De aceea, Aristotel semnala36 faptul ca strigatele animalelor "semnifica ceva', dar nu sunt simboluri37. Pentru a avea un semn lingvistic e necesar sa existe intentionalitate semnificativa, e necesar ca cineva sa prezinte ceva drept semn38. Partea fizica a semnului conteaza numai in masura in care il orienteaza pe auditor spre o semni­ficatie intentionala39. E adevarat ca semnificatia nu poate fi "observata', ca nu are acelasi tip de obiectivitate ca lucrurile si ca fenomele fizice. Dar aceasta nu inseamna nicidecum ca poate fi ignorata sau interpretata in termeni fizicisti. Dimpotriva, aceasta inseamna ca semnificatia se situeaza intr-un alt plan al cercetarii, in care observatia externa devine cu totul improprie si neadecvata. intr-adevar, limbajul apartine in acelasi timp naturii si mintii, lumii si interioritatii constiintei, iar ceea ce se "observa' nu este limbajul, ci limbajul simplu, adica aspectul fizic al limbajului40. Gramatica, in calitate de descriere a unui sistem lingvistic, este, fara indoiala, o disciplina formalista: descrie, in mod necesar, scheme formale. Dar descrierea schemelor nu coincide cu definitia categoriilor semantice, pe care schemele insesi le reprezinta doar in mod fizic. In plus, descrierea este o operatie rationala numai daca se face in functie de semnificatie, in acest sens, Schuchardt nu se insela cand spunea ca "exista o singura gramatica si se numeste stiinta semnificatiei (semantica) sau, si mai bine, stiinta desemnarii'41.

3.2.4. In ceea ce priveste "sentimentul vorbitorului' (care nu este acelasi lucru cu "stiinta' vorbitorului), acesta isi are, fara indoiala, ratiunile sale de a fi, dar nu poate servi drept baza pentru nici o definitie, ci numai pentru descrieri. Gramatica "psiho­logica' nu poate sa defineasca, ci poate numai sa inregistreze declaratiile si sa constate pozitiile in raport cu faptele lingvistice.

3.2.5.  insa unul dintre corolarele cele mai ciudate pe care antilogicismul le deduce din presupusa alogicitate a limbajului este ideea ca, limbajul nefiind "logic', nu poate sa fie "logica' nici lingvistica. in acest sens, e cazul sa fie citat pe larg K. Vossler: "Doar logica are clase de concepte ordonate ierarhic si poate constata fie o restrictie, fie o extensiune a conceptelor. insa limbajul nu este logic si nu poate fi supus unui tratament logic. Limbajul nu are concepte, ci intuitii: fiecare intuitie are individua­litatea si valoarea sa momentana, si trebuie sa fie judecata pentru sine. Imediat dupa aceea, s-ar putea pune in relatie observatiile si concluziile individuale pentru a stabili ceea ce este asemanator si comun. Dar o ordonare stiintifica nu va putea exista niciodata si ar fi inutil sa o cautam'42. Vossler amesteca aici planul limbajului cu planul lingvisticii si stabileste o opozitie imposibila intre limbaj, pe de o parte, si logica si stiinta, pe de alta parte, ca si cum ar fi vorba de lucruri situate pe acelasi plan: "ordonarea stiintifica' nu trebuie cautata in limbaj, ci in lingvistica. Orice stiinta este logica pentru ca este stiinta si nu pentru ca este stiinta unui obiect logic^. Acelasi lucru se poate spune despre definitii: "caii', de exemplu, nu sunt, cu siguranta, obiecte logice, dar o definitie a 'calului' este si trebuie sa fie la fel de logica precum oricare alta. Pana si studierea unui obiect "irational' - daca este studiu si nu contemplare - este in mod necesar rationala. Chiar admitand ca limbajul nu are "concepte' (cf, insa, 2.1.), aceasta nu inseamna ca lingvistica nu trebuie sa le aiba.

3.3.1. Erorii logiciste de a plasa "logicitatea' in limba abstracta si de a lega de fiecare "forma' o anumita semnificatie, antilogicismul extrem ii raspunde, de obicei, cu eroarea de a crede ca nu putem sa ne intrebam in mod rational ce este cutare sau cutare mod semnificativ (verb, substantiv etc), tocmai pentru ca aceste valori nu pot fi atribuite in mod constant acelorasi forme, si ar insemna sa accepti ca reper si baza de discutie ceea ce este numai o pretentie logicista. in fapt, una este sa constati ca nu coincid categoriile cu clasele de forme (pentru ca o forma poate corespunde mai multor categorii) si alta este sa deduci de aici imposibilitatea de a distinge si de a defini categoriile, ca si cum categoriile chiar ar trebui sa coincida cu aceste clase. E vorba aici de un paralogism evident, caci in premisa minora i se atribuie termenului categorie tocmai acea semnificatie ('clasa de forme') care i se neaga in cea majora. Si nu se tine seama ca, pentru a face prima verificare, categoriile trebuie sa fie gandite, in acelasi timp, ca distincte si diferite de ceea ce sunt clasele. in realitate, singura deductie corecta este aceea ca nu putem defini categoriile drept "clase de forme' (pentru ca sunt moduri semni­ficative, functii semantice, si nu grupuri de cuvinte abstracte).

Faptul ca "acelasi cuvant' (adica aceeasi forma abstracta) poate fi, de exemplu, substantiv si adjectiv sau nume propriu si nume comun este, pur si simplu, un fapt de care trebuie sa se tina seama, iar semnalarea lui poate constitui o obiectie cu referire la eroarea de a "delimita' categoriile verbale intr-un plan care nu le corespunde, si nu cu referire la posibilitatea de a le defini: faptele pot sa invalideze numai o definitie care nu tine seama de ele, dar nu orice definitie. Totodata, definitia nu se realizeaza in planul "obiectelor'; ea nu isi propune sa decida daca anumite cuvinte, concrete sau abstracte, sunt sau nu sunt substantive ori adjective, ci isi propune sa justifice aceasta decizie, stabilind ce inseama a fi substantiv sau adjectiv, adica delimitand concepte.

3.3.2.  Din acelasi motiv, nu pot fi acceptate incercarile de a readuce definitia categoriilor la descrierea si istoria cuvintelor. Descrierea si istoria se ocupa nu de concepte, ci de obiecte, iar obiectele se arata, se descriu, se reprezinta, se clasifica si - daca e vorba de obiecte istorice - se poate face istoria lor, dar nu se definesc. De aceea, nici gramatica descriptiva, nici istoria lexicala nu pot sa ofere definitii. Asa-numitele definitii "istorice' si "descriptive' sunt, de fapt, constatari de fapte si caracterizari de "obiecte': nu ne spun ce este o categorie verbala, ci ne spun numai cum sunt si ce se intampla cu cuvintele (sau formele) care ii corespund in cutare sau cutare limba44.

3.3.3.  Totusi, aceasta a doua eroare antilogicista nu este o eroare totala, deoarece lasa sa se inteleaga faptul ca limba lingvistica nu este o limba conventionala, un simplu cod, cum sunt limbile artificiale, "limbajele' stabilite de catre logica si pentru logica, sau simbolurile matematice fixe. intr-adevar acestea sunt sisteme fara timp si fara istorie45, in timp ce limba lingvistica este, in mod esential, istorica46. Limbajul "natural' -care este chiar fundamentul istoricitatii omului47 - este constituit din semne mobile care se modifica in actul vorbirii, modificand, la randul lor, sistemul in care se integreaza, si spun mereu ceva nou, "ceva ce nu s-a mai spus vreodata'48.

3.3.4. Dar si eroarea logicista contine o intuitie importanta, anume cea care priveste "obiectivitatea' (mai bine spus, "intersubiectivitatea') semnificatiei. Este neindoielnic faptul ca aceleiasi forme ii pot corespunde mai multe continuturi semantice si ca fiecare cuvant reprezinta, in fiecare act lingvistic nou, o noua semnificatie49. Dar este adevarat si faptul ca limbajul nu inseamna numai a putea vorbi, ci inseamna 'a putea vorbi si a putea inte­lege', caci 'esenta sa se prezinta in dialog'50. Limbajul constituie chiar fundamentul intersubiectivitatii51, dat fiind ca, prin intermediul vorbirii, ceva se comunica, adica 'se transforma in ceva comun', astfel incat 'referinta cuvantului devine obiectiva'52.

Aceasta "obiectivitate' a semnificatiei este cea care justifica con­stituirea cuvintelor abstracte (forme de care - se presupune - se leaga o semnificatie mai mult sau mai putin constanta) si explica, pana la un punct, confuzia dintre modurile semnificative (categorii) si clasele de cuvinte.



3.4. Confuziei logiciste dintre semantic si real, antilogicismul ii opune eroarea de a crede ca neconcordanta constatata intre aceste doua planuri ar invalida definitiile semantice ale categoriilor. Adica face exact aceeasi greseala ca logicismul, caci identifica si el semanticul cu realul, respingand la un loc cele doua criterii. Dar o definitie semantica nu este o definitie ontologica, sau o definitie data din punctul de vedere al "realitatii naturale'. De aceea, e uimitor ca, in critica si teoria categoriilor verbale, se intalnesc atat de des erori, cum ar fi aceea de a afirma ca, 'independent de forma, cuvinte ca foame, somn, fuga, conver­satie ar trebui sa fie considerate verbe pentru ca desemneaza procese' sau ca cuvinte ca rapiditate, frumusete, maretie "desem­neaza calitati fara a fi adjective'; ca lumiere du soleil si lumiere solaire spun "acelasi lucru' ca substantivul soleil si ca adjectivul solaire; ca substantivul poate semnifica o "calitate', de exemplu frumusete, si un "proces', de exemplu sosire; ca verdure-verdoyer, marche-marcher exprima "aceeasi notiune' etc.53. in toate aceste

53 Cf., de exemplu, L. Hjelmslev, Principes, p. 30, si Le verbe et laphrase nominale, in Melange Marouzeau, Paris, 1948, p. 258; E. Buyssens, La conception fonctionnelle, p. 39-40; H. Frei, La grammaire desfautes, Paris-Geneva-Leipzig, 1929, p. 133; J. Larochette, Les deux oppositions verbo-nominales, in Grammaire et psychologie, p. 108; etc. De incongruente analoge nu a fost complet scutit nici chiar marele H. Paul, daca este sa interpretam in acest sens formularea sa "substantivische Bezeichnungen der Eigenschaft und des Geschehens' [desemnari substantivale ale insusirii si ale evenimentului] (Prinzipien der Sprachgeschichte5, Halle, 1920, p. 352). in schimb, trebuie sa amintim ca nu li se intampla aceasta campionilor logicismului gramatical, A. Arnauld si C. Lancelot, care distingeau, cu multa acuitate afirmatii, care ar vrea sa fie obiectii la adresa caracterului semantic al categoriilor verbale, se confunda, pe de o parte, "semnificarea' cu simpla "denotare' si, pe de alta parte, semni­ficatul lexical cu semnificatul categorial: acel ce cu acel cum al semnificatiei. Si deoarece categoriile verbale corespund unor diferente referitoare nu la ce, ci la cum, adica unor diferente in modul de conceptie, " in der Weise der Erfassung'54, toate afir­matiile de mai sus sunt nefondate. Daca n-ar fi asa, ar trebui sa ne intrebam in mod serios daca trebuie considerate verbe cu­vintele actiune si verb (care, in mod sigur, semnifica 'actiune' si 'verb') si de ce cuvintele calitate si adjectiv (care mai mult decat oricare altele inseamna 'calitate' si 'adjectiv') nu sunt adjective. Cele mai multe dintre obiectiile de felul celor citate - si care sunt valabile, fireste, la adresa asa-numitului criteriu "logico-obiectiv' (adica la adresa identificarii categoriilor verbale cu presupusele "categorii ale realitatii') - trebuie intelese ca fiind indreptate si impotriva utilizarii in lingvistica a conceptului aristotelic de 'substanta'. Totusi, chiar aceste obiectii - cand nu identifica 'substanta' cu 'materia' - confunda substanta onto­logica (identitatea unui obiect cu el insusi) cu categoria de sub­stanta; fiinta cu ceea ce e conceput ca fiinta; ceea ce este obiect in realitatea naturala cu ceea ce este obiect autonom pentru gandire (adica, dupa formularea lui Spinoza, "quod in se et per se concipitur'). Nu este sarcina teoriei lingvistice sa verifice in ce masura se pot justifica criticile la adresa ideii de substanta ontologica55. in schimb, e important sa subliniem faptul ca eventualele "substante' ale realitatii reprezinta o chestiune, iar categoria de substanta ca forma a intuitiei si a limbajului este o alta chestiune: o diferenta pe care Aristotel, mare "substantivator' de expresii intregi (chiar xo xi rv ei voci este un "substantiv'), in mod sigur nu o ignora. Prin intermediul categoriei de substanta se poate obiectiva si identitatea, reala sau conceptuala, intre corro-correre-corria-corriamos etc. {el correr) si, de asemenea, pot deveni obiecte mentale autonome "un sauve-qui-peut' si "el aqui', care, fireste, nu sunt "obiecte' ale realitatii naturale56.

3.5. in sfarsit, erorii de a postula generalitatea istorica a cate­goriilor, antilogicismul ii opune eroarea paralela de a considera ca, nefiind generale, categoriile nu ar putea fi definite "la modul universal', ci doar cu referire la o anumita limba. Dar o definitie in mod conceptual "universala' nu implica afirmarea generalitatii istorice a definitului: a defini 'adjectivul' din punct de vedere semantic nu inseamna a atribui adjective tuturor limbilor. Tot­odata, referitor la o anumita limba, nu se poate spune ce este o categorie, ci doar daca aceasta exista sau nu in limba respectiva si, daca exista, care este schema formala prin care se exprima. Nu putem defini "adjectivul-in-engleza', "substantivul-in-ger-mana' etc.

in legatura cu aceasta, s-a observat ca o definitie a numelui precum "a noun is a word used as the name of a living being or a lifeless thing' este inutila, pentru ca 'nu ne spune nimic despre structura limbii engleze si nu ne permite sa recunoastem un nume atunci cand il intalnim'57. intr-adevar, definitia citata nu poate fi sustinuta, dar nu din motivele indicate, ci pentru ca este o definitie logicista si falsa. Definitia unei categorii verbale prezinta un interes teoretic, pentru cunoasterea limbajului in general, si nu un interes instrumental, pentru descrierea exterioara a unei anumite limbi. Totodata, o asemenea definitie nu ne poate spune nimic despre structura materiala a unei limbi, nici nu ne poate ajuta sa recunoastem "un nume', ca fapt fizic, dar nu pentru ca ar fi neadecvata, ci pentru ca se refera la alt lucru, complet diferit: la un mod semnificativ, adica la o forma mentala care apartine doar interioritatii constiintei si care nu poate fi constatata ca fizicitate. Ceea ce defineste o definitie semantica nu se poate "gasi' decat in minte. Sarcina de a ajuta la recunoasterea struc­turilor fizice ca manifestari ale unor moduri semnificative revine, in realitate, descrierilor. Categoriile verbale nu sunt ori moduri semnificative ori scheme formale, ci sunt moduri semnificative universale care, in limbi determinate, se exprima (se manifesta sau se materializeaza) prin intermediul unor scheme formale determinate. Asa-numitele "categorii' ale gramaticii sunt in mod necesar formale, dar nu pentru ca ar fi categoriile semantice imposibil de definit sau pentru ca definirea lor ar fi "inutila', ci pentru ca gramatica, inteleasa ca descriere a unui sistem, nu poate sa defineasca, ci numai sa constate si sa descrie.

4.1.  Bineinteles, "logicismul' si "antilogicismul' nu sunt doctrine organizate sau pozitii individuale ale cutarui sau cutarui invatat, si nici nu se poate concepe ca vreun invatat sa fie pe deplin "logicist' sau "antilogicist', in sensul in care acesti termeni au fost folositi in paginile de fata. Este vorba de pozitii generice, de erori curente care afecteaza studiile lingvistice si de gramatica. Asemenea erori se strecoara chiar si in opere foarte valoroase, si tocmai de aceea se cuvine sa fie semnalate si eliminate.

4.2.  in plus, acest lucru este necesar pentru ca adesea anti­logicismul se bazeaza pe aceleasi confuzii ca si logicismul si, in loc sa salveze si sa clarifice acea parte de adevar pe care o contine gramatica "logica', o ignora si o abandoneaza. Totodata, antilogicismul, in diferitele sale forme contemporane - istorism, formalism, psihologism -, nu se poate substitui gramaticii "logice'. intr-adevar, nici una dintre orientarile semnalate nu acopera in intregime domeniul pe care il ocupa aceasta disciplina: ele ofera constatari si descrieri, dar nu definitii. Prin aceasta nu se neaga validitatea lor, ci doar sunt respinse pretentiile lor de exclusivitate. in realitate, nu e vorba de abordari antitetice cu privire la gramatica "logica', ci pur si simplu de cercetari diferite si, in egala masura, valabile, care se ocupa de alte aspecte ale limbajului si pun alte probleme. intre timp, problemele gramaticii "logice' raman in picioare, caci nici gramatica istorica, nici gramatica descriptiva, nici psihologia nu se pot substitui teoriei categoriilor lingvistice. De aceea, gramatica "logica' nu trebuie sa fie abandonata, ci 'trebuie sa fie definita si formulata intr-un sens nou'58. Si ar fi mai bine sa nu fie definita nici ca "gramatica', nici ca "logica', daca prin "gramatica' se intelege descrierea unui sistem si daca termenul "logica' e inteles cumva ca referindu-se la obiect si nu la disciplina (care, pe de alta parte, fiind teorie, nu poate inceta de a fi logica).






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


MODELE SUBIECT DE TIP II - PROBA SCRISA
LOGICISM Sl ANTILOGICISM IN GRAMATICA
Ilustreaza conceptul operational basm cult prin referire la o opera studiata
Ilustreaza conceptul operational comedie, prin referire la o opera studiata
MARA IOAN SLAVICI - comentariu
Imaginea Securitatii in literatura romana in comunism si postcomunism
Ilustreaza conceptul operational curent literar, prin referire la ideologia romantica
Harta scriitorilor romani
Ilustreaza trasaturile prozei romantice prin referire la o opera literara studiata
"FORMA' SI "SUBSTANTA' IN DOCTRINA LUI HJELMSLEV