Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» Balada populara


Balada populara




Balada populara

            Surprinzator de rezervat cand se refera la poezia populara, G. Calinescu ii recunoaște acesteia doar meritul de a constitui „motiv de inspirație și de prelucrare in literatura culta, intrucat avem o literatura indestulator de bogata, ca sa nu dam o exagerata importanța poeziei populare.”38

Punctul de vedere al marelui critic poate fi și trebuie amendat in sensul sublinierii valorii estetice a unor nestemate folclorice nedepașite valoric pana astazi nici de capodoperele literaturii culte. Revenind asupra ideii, marele istoric recunoaște importanța capitala a folclorului nostru; atenția scriitorilor „n-a cazut asupra temelor celor mai vaste, mai adanci in sens universal, cum ar fi aceea a soarelui și a lunei”, ci, dimpotriva, asupra celor care puteau constitui o tradiție autohtona. S-au creat astfel niște mituri39, care infațișeaza problemele fundamentale ale neamului romanesc: Miorița sau motivul comunicarii dintre om și natura ( „situația cosmica a omului”), Zburatorul sau motivul erotic, Meșterul Manole sau motivul „jertfei creației” cu profunda semnificație estetica și Traian și Dochia, care ar simboliza geneza poporului roman.




            Miorița sau comuniunea omului cu natura este motivul caracteristic existenței noastre milenare, simbolizand destinul omului „pus in fața morții și infrațit cu elementele naturii veșnice, guvernata de rotirea astrelor pe firmament”40. Pus in circulație de balada omonima, motivul mioritic s-a bucurat și se bucura de valorificarea și prelucrarea lui de catre scriitorii culți, fara insa a fi egalat.

            Referitor la locul și timpul plasmuirii baladei „Miorița”, parerile sunt imparțite. Unii considera ca aceasta „tragedie pastoreasca” s-a ivit in mișcarea de transhumanța, iar alții cred ca e „opera unui șir de poeți anonimi, care mereu s-au apropiat de motiv pana l-au realizat in forme desavarșite și nu este altceva decat povestirea fireasca a unui incident real, petrecut pe unul din multele drumuri oierești”41. Fondul „Mioriței” este rivalitatea, invidia dintre ciobani, dintre care unul apare mai bogat, mai „ortoman”, fapt pastrat și in variantele culese din ținutul salajean. Acțiunea baladei este de o mare simplitate: trei ciobani din regiuni diferite ale țarii iși pasc oile intr-un ținut muntos și plin de frumusețe; cel ungurean și cel vrancean se sfatuiesc sa-l omoare pe cel moldovean, iar complotul lor este auzit de o mioara „nazdravana”, care il avertizeaza pe stapanul ei și il sfatuiește sa-și ia masuri de aparare. Acestea sunt faptele reale, urmand ca acțiunea sa „devieze” in ipotetic, devenind nesigura, dar posibila (acest moment incheie și partea epica). Ciobanașul informat de complotul a carui victima urmeaza sa fie, se va gandi la stana și la oile sale, la caini și la fluierașe, la batrana lui mama, cerand intr-un tulburator „testament” ca ea sa fie inștiințata despre soarta sa intr-un mod cu totul aparte. Partea lirica e cu mult mai intinsa, simplu pretext pentru exprimarea unor dorințe caracteristice nu numai oierilor, ci și omului tanar in general. Admirabilul tablou de natura realizat cu ajutorul metaforei,considerat de Alecsandri „o minunata icoana poetica și o dovada de dreapta prețuire ce poporul știe a face de frumusețile țarii sale”42, deschide balada, fixand totodata perspectiva spațiala și temporala.

            Episodul „mioarei nazdravane” pornește de la credința populara ca omul ințelege graiul animalelor – fapt intalnit frecvent și in alte balade („Toma Alimoș”) și basme populare; animalul primește atributul de „nazdravan” pentru a putea comunica cu stapanul caruia ii devine confident sau ajutor de nadejde in cele mai diferite situații. Existand o astfel de comunicare dintre om și animale, apare in mod firesc convorbirea dintre miorița și ciobanul sortit pieirii. Testamentul – partea lirica și cea mai intinsa a baladei – a fost considerat de catre cercetatori nucleul acesteia. Deși poetul V. Alecsandri lansase teoria resemnarii poporului roman in fața destinului („Poporul roman are o mare plecare a crede in fatalitate”43), intrevedem aici dragostea de viața a eroului, de care se desparte cu multa durere. „Ciobanul nu canta moartea  – spune G.Calinescu44 – ci jalea de a muri nelumit și induioșarea de sine la gandul ca ar putea privi propria inmormantare. El infrunta moartea nu numai cu hotarare, dar și cu acea liniște pe care i-o da credința ca natura este un leagan al vieții eterne” Dorind intens sa ramana in mijlocul lumii in care a trait, eroul exprima aici o lauda a vieții active și creatoare, o lauda a muncii și a straduinței omenești, cu alte cuvinte intrezarim aici o atitudine de apreciere realista a unei situații concrete, in care n-ar avea sorți de izbanda. Regretul ca va trebui sa paraseasca viața in floarea tinereții este ușor estompat de seninatatea cu care intampina moartea, seninatate care ne amintește de felul in care intampinau moartea stramoșii noștri, dacii. Astfel ca momentul morții este un prilej pentru a sublinia prețul vieții. Remarcabil este intreitul elogiu al artei, asociat momentului morții prin imaginea fluierașelor care ii vor canta gradat aleanul:

            „Fluieraș de fag,

            Mult zice cu drag;

            Fluieraș de os,

            Mult zice duios;

            Fluieraș de soc,

            Mult zice cu foc.”

            Cineva care iubește cantecul – arta – atat de puternic nu dorește sa moara. La urma urmelor, dorința ciobanului mioritic de a fi inmormantat „in dosul stanii”, in preajma a tot ce i-a fost drag, in frație cu imensitatea naturii inseamna tot incercarea de a ramane legat de viața macar sub aceasta forma.

            Testamentul ciobanului culmineaza cu imaginea morții ca nunta la care participa intreaga natura. Ceremonialul funebru se substituie cu momente din ceremonialul nupțial; „nunta” nu are aici sensul bucuriei, ci cel al imbrațișarii cu „mandra craiasa/A lumii mireasa”, al contopirii cu intreaga fire, „al intoarcerii la matca in care am fost zamisliți”.45

            Ultimul episod al baladei – maicuța batrana – surprinde in mișcare, in dramatica și chinuitoare cautare chipul dragostei materne, al dragostei ingrijorate și pline de sacrificiu („al mamei eterne”). In unele variante ale Mioriței, sosirea mamei apare ca o certitudine, intrebandu-i pe ucigași despre soarta fiului ei și blestemandu-i. In semn de recunoaștere, ea ii plasmuiește un portret ideal incarcat de frumusețe și de barbație feciorelnica:

            „Mandru ciobanel





            Tras printr-un inel;

            Fețișoara lui,

            Spuma laptelui;

            Mustacioara lui,

            Spicul graului;

            Perișorul lui,

            Pana corbului;

            Ochișorii lui,

            Mura campului.”

            Totul radiaza prospețime și delicatețe, candoare și bunatate.

            Ca orice creație care depașește comunul, obișnuitul, balada „Miorița” suscita și astazi tulburatoare probleme, interpretari pe care doar „Luceafarul” eminescian le mai ridica.

            Am trecut in revista doar cateva puncte de vedere legate de aceasta excepționala creație despre care s-a spus mult și care se cereau discutate in timpul orelor afectate studierii ei.

            Pentru a patrunde mai ușor in țesatura densa de idei și sentimente pe care trebuie sa le perceapa elevii de clasa a VIII-a, le-am prezentat cateva variante culese din ținutul natal. Am subliniat faptul ca tema „mioritica” este prezenta pretutindeni la romani, cu similitudini și deosebiri (pe care le-am amintit și in capitolul al II-lea). Am putut observa impreuna cu elevii așezarea acțiunii pe numarul trei („tri pacurarei”), motivul transhumanței („S-o suit la munte”), hotararea celor doi pacurari de a-l ucide pe al treilea (care e singur), dorința acestuia de a fi ingropat „In staur de oi”, prezența fluierelor, plansul și jocul mieilor etc.

            „Tri pacurarei,

            Cu tri turme de uai

            S-o suit la munte

            S-aduie mai multe.

            Unul dintre ei o zas

            Așa:

            - Io m-oi insura.

            - Daca ti-i insura,

            Noi te-om impușca.

            - Voi de mi-ți pușca,

            Voi mi-ți ingropa

            In staur de uai”

            La nivel stilistic, am adus in discuție prezența diminutivelor (prezente in toate variantele mioritice), care dau o tonalitate afectiva contextului poetic, a metaforelor, a repetițiilor, a epitetelor, a paralelismului sinonimic, a regionalismelor etc.

            Un elev din Rus (satul vecin) a cules o varianta de colinda cu refrenul „Domn, Domn și-a nost Domn”:

                        „Sus la varful muntelui

                        Sunt tri lei pacurarei

                        C-o turma mare de oi.

                        La oi le dadura sare

                        Ei sa pusa pa gustare.

                        Can’ gustara ei mai bine

                        Oaia cea oacheșa vine,




                        Samn cu picioru’ le face

                        Ca ce vede ei nu-i place.

                        Vin tri hoți de la izvoara

                        Pa pacurari sa-i omoara.

                        Pacurarii sa sculara,

                        Canișorii alungara

                        Past-on deal și past-o vale

                        Pana la o apa mare.”

            Atitudinea ciobanului mioritic fața de moarte, vazuta ca o integrare in natura, va deveni ideea fundamentala pe care se vor axa multe creații literare culte. Se cuvine sa amintim elegia testamentara a lui M. Eminescu – „Mai am un singur dor” – sau poezia „Vara” a lui G. Coșbuc. Pentru un elev de clasa a VIII-a gimnaziala, care nu are o privire in profunzime asupra literaturii, e necesar ca profesorul sa-i explice geneza acestor poezii pentru a se evita unele interpretari eronate sau concluzii pripite. Elegia eminesciana este și ea un „testament” poetic intocmai ca testamentul liric din balada populara, dar cu mari deosebiri și cateva posibile asemanari. Poetul, conform sentimentului panteistic, dorește ca intregul sau  univers poetic sa-i strajuiasca mormantul: codrul și marea, cerul senin, vantul toamnei, caderea izvoarelor, cantarea de bucium, talanga melancolica, luna și teii. Ciobanașul dorea ca nici dupa moarte sa nu se desparta de tot ce i-a fost familiar și drag in timpul vieții, iar elementele naturii (soarele, luna, brazii, munții) il vor acompania in moarte. Moartea celor doi, a poetului și a ciobanului, se va petrece in cadrul naturii, intr-o seara de toamna, anotimp ce semnifica sfarșitul, agonia.

            Credem ca elevilor, fie ei intr-o clasa gimnaziala, nu le va fi greu sa constate ca intreaga staruința a poetului in a-și configura artistic ultima dorința inainte de moarte este similara celei dorite de ciobanul ce-și face, cu aceeași liniște și ințelegere a rostului nostru in lume, testamentul posibil.

            Ceea ce apropie pastelul coșbucian „Vara” de balada populara este sentimentul de comuniune recunoscatoare cu natura, comuniune in viața și-n moarte, optimismul unui om care se simte o parte din natura, pe care o concepe afectiv, matern. Imaginea Ceahlaului proiectata pe cupola imensa a cerului, tabloul splendid al vieții și al muncii determina o noua atitudine fața de moarte, consecința fireasca a sentimentului de contopire afectiva cu meleagurile strabune. Regasim și aici ideea panteista a integrarii senine in moarte:

                        „Natura, in mormantul meu,

                        E totul cald, ca e lumina.”

            Natura imbraca parca și aici straie de sarbatoare in onoarea celui sosit in mijlocul ei.

            Ne amintim cum ciobanașul din balada „Miorița” iși infațișeaza moartea sub forma alegorica a nunții cu pamantul, avand grija ca totul sa fie invaluit in mister. Intr-un chip similar, procedeaza tatal din poezia argheziana „De-a v-ați ascuns”. Toți exegeții creației marelui poet recunosc substratul folcloric al poeziei, unii ajungand s-o considere un fel de Miorița argheziana. Moartea e prezentata ca o simpla desparțire nedefinitiva, care pastreaza iluzia ramanerii intre cei vii. Simțindu-și sfarșitul apropiat, tatal are grija sa-i pregateasca pe copii pentru acest eveniment, apeland la alegoria jocului atat de cunoscut lor:

                        „Dragii mei, o sa ma joc odata

                        Cu voi, de-a ceva ciudat.

                        Nu știu cand o sa fie asta, tata,

                        Dar, hotarat o sa ne jucam odata,

                        Odata, poate dupa scapatat.”

            Inconjurat de copii, tatal nascocește o poveste despre un joc universal de plecare in „lumea cealalta”, mulțumit ca lasa beșug și indestulare in urma. Presentimentul stingerii e insoțit și aici ca la ciobanașul cel tanar (ca de altfel, și la Eminescu sau Coșbuc) de calm, de liniște interioara, de impacare cu moartea; aceasta consimțire a plecarii definitive e strabatuta launtric de o sfașietoare tristețe, intalnita și la eroul baladei populare. Impresioneaza și aici delicatețea și iubirea cu care parintele iși previne copiii, așa cum procedeaza și baciul moldovean cand cauta sa ascunda oilor și maicuței batrane moartea sa. Spectacolul nupțial care disimuleaza adevaratul eveniment e contracarat la Arghezi de jocul spectaculos al dispariției:

                        „Voi sa nu va mahniți tare.

                        Cand ma vor lua și duce departe



                        Și-mi vor face un fel de inmormantare

                        In lutul afanat și tare.

                        Așa e jocul, incepe cu moarte.”

            La Arghezi, ca și in „Miorița”, viața și moartea, nunta și inmormantarea se confunda uneori. Astfel ca, niciodata in poezia noastra nu s-a dat basmului morții, de la „Miorița” incoace, un accent mai firesc, mai impacat cu soarta și mai aproape de matca țaraneasca a experiențelor.

            A devenit astazi un truism afirmația ca mitul mioritic iși gasește cea mai deplina valorificare in romanul „Baltagul” al lui Mihail Sadoveanu.

            Constatarea a pornit de la faptul ca romanul pare „o transpunere epica  a talcurilor din balada „Miorița” redandu-i acesteia substanța epica”46 . Alegandu-și ca motto cele doua versuri mioritice („Stapane, stapane/ Mai cheama și-un cane”), romanul reconstituie crima pastoreasca despre care vorbește balada. Intr-un fel, mitul mioritic e reinventat aici, Sadoveanu indepartandu-se mult de mitic, de misterul liric, de spiritualitatea enigmatic ancestrala a baladei. Printr-un proces de transfigurare, maicuța batrana a devenit la marele romancier nevasta oierului, Vitoria Lipan. E celebru portretul facut de mama fiului ei; portretul lui Nechifor Lipan - realizat indirect – e mai complex, dar conține aceleași elemente in general (barbat falnic, „indesat și spatos” cu mustața neagra și ochii „cu sprancene aplecate; purta caciula brumarie” etc.). Eroina care-și cauta barbatul și-i pedepsește pe ucigași poate fi caracterizata facand o paralela cu maicuța care alearga pretutindeni intreband și jelind, cu o indarjire fara seaman. (G. Calinescu afirma ca eroinei lui Sadoveanu i se poate imputa „prea multa indarjire din partea unei femei”). Intenția noastra nu e de a infirma sau susține atatea puncte de vedere deosebite ale criticilor și istoricilor literari, ci doar de a trece in revista ecoul mioriței in cateva opere studiate in școala.

            In incheiere, il voi aminti fugitiv pe Nicolae Labiș, poetul care in „Miorița” sa urmarește o transfigurare artistica a unei stari sufletești proprii asemanatoare in tristețea-i nostalgica, indefinita, cu sentimentul fundamental ce sta la baza baladei populare. Cantecul „tragicei mioare” are menirea de a-i servi drept fundal de rezonanța sufleteasca, poetul fiind copleșit de viziunea trecutului incarcat de tristețe și opresiuni. Spre deosebire de unii comentatori ai baladei populare, care vazusera in ea reflectat spiritul nostru de resemnare, Labiș reține din ea doar durerea, jalea acestui popor atat de vitregit de istorie:

                        „Pe-un picior de plai, pe-o gura de rai,

                        Zbuciumat se plange fluierul de fag,

                        Inima mi-o strange și-mi patrunde-n sange

                        Acest cantec dureros și drag.

                        Stelele faclii, pasarele mii,

                        Jalea iși descanta-n fluierul de os

                        Tainic iși framanta cadențarea sfanta

                        Acest cantec trist și luminos.”

            Poetul reia din balada stramoșeasca ideea amintirii a ceea ce a fost dureros, pe care o filtreaza prin timp și prin propriul sau suflet, transpunand-o in vers nou, parafrazat cu cel mioritic:

                        „Se ingana lin liniști in arini,

                        Tremura la stana fluierul de soc.

                        Maicuța batrana cu braul de lana,

                        Ce mai cați batutul de noroc?”

            Evocand-o pe maicuța batrana sub chipul baladesc, poetul i se adreseaza peste veacuri, anunțandu-i primele semne ale zadarniciei așteptarii („N-are sa mai poata mandrul ciobanel/ Inaintea ta sa se arate”).

            Astazi, la mai bine de un secol de la descoperirea „Mioriței”, „cantecului mioarei” i se reveleaza noi și noi semnificații, ajungand sa fie insușit de catre scriitorii actuali pana la a face concurența acestui mit esențial al culturii romanești.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


Balada in tinutul Somesului
Actul creatiei argheziene in poezia “Testament” si “Cuvant ”
Publicistica lui Arghezi – atitudine duplicitara fata de regim, o mare abilitate de a-si infasura aceste cedari in metafore
Monografia satului ardelean - Pripas
Caracterizeaza un personaj dintr-o drama studiata
MOARA CU NOROC – Ioan Slavici (nuvela psihologica)
Urciorul de aur, de E. T. A. Hoffman
Explica rolul elementelor de compozitie intr-un text poetic studiat, apartinand perioadei pasoptiste (la alegere doua elemente dintre urmatoarele: tit
POVESTIREA In mijlocul lupilor de Vasile Voiculescu
Sarmanul Dionis de Mihai Eminescu