Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. literatura romana, referate romana, caracterizari de personaje, opere literare, istoria literaturii

Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
Sarmanul Dionis de Mihai Eminescu


Sarmanul Dionis de Mihai Eminescu



Sarmanul Dionis,de Mihai Eminescu


"Sarmanul Dionis", nuveala reprezentativa pentru proza eminesciana, este citita la cenaclul "Junimea" in septembrie 1872, asa cum noteaza Iacob Negruzzi, secretarul de redactie al revistei "Convorbiri Literare". Desi fusese primita cu neintelegere, va fi publicata in revista amintita in numerele din decembrie 1872 - ianuarie 1873.

"Sarmanul Dionis" este o nuvela fantastica pe tema soartei omului de geniu, a omului superior intr-o societate ostila adevaratelor valori spirituale. Omul superior simte nevoia sa se detaseze de aceasta societate, fie refugiindu-se in vis, conceput ca o expresie a constiintei superioare, fie inaltandu-se la nivelul meditatiei filozofice pentru a scapa de durerrile si amaraciunile vietii. Omul superior, simtind apasarea tragica a existentei, avand constiinta damnarii sale intr-o lume care nu-l intelege, dispune de capacitatea de a se obiectiva, adica a se rasfrange cu luciditate asupra lui insusi, invingand in felul acesta propriile amaraciuni. Prin urmare el se dedubleaza, se detaseaza de adevarata sa afectiune prin evadare in vis.

Nuvela sintetizeaza principalele teme si motive eminesciene. Se rega-

sesc in nuvela: neadaptarea personajului la o ordine sociala si negarea aces-

teia, refugiul in imaginar, setea de absolut, incercarea esuata in limitele cunoasterii omenesti, conditia tragica a eroului, regresiunea in timp, proiectia in viitor, ascensiunea cosmosului si tentatia absolutului, reflectiile asupra Pamantului, descrierea cosmosului, motivul umbrei. Se face simtita in nuvela reflectarea subiectiva asupra lumii. Nuvela reuneste totodata si o serie de teme tipic romantice: natura, iubirea, conditia omului de geniu. Nuvela are un continut grav, in prim-plan fiind dorinta de cunoastere absoluta a spatiului si timpului, a stapanirii acestora de catre omul superior.

In "Sarmanul Dionis", filosofia se imbina cu literatura, prima devenind pretext pentru cea de-a doua. Anii studiilor la Viena ale lui Eminescu au deschis perspective uriase, prin filosofie, ce vor defini universul operei.

Nuvela debuteaza cu un prolog, in care ideea de baza este aceea a relativitatii reprezentarilor noastre. Eminescu ne ofera panorama lumii, a pamantului, dintr-o dubla perspectiva: umana si filosofica. Ceea ce vad oamenii in realitate este o iluzie, ceva relativ. Obiectele privite cu un ochi sunt mai mici decat daca le-am privi cu doi ochi. Daca lumea ar fi redusa la dimensiunile unui glonte, noi, oamenii, am percepe-o intocmai ca si atunci cand ea ar fi inmiit de mare. Ideea este ca noi suntem doar ceea ce cunoas-

tem. Pornind de la unele idei filozofice ale lui Kant, Schopenhauer, Eminescu constata ca timpul si spatiul, trecutul si viitorul sunt elemente subiective, sunt doar pure intuitii ale spiritului, forme care ordoneaza sensibilitatea oamenilor. Ele nu au o existenta obiectiva. Sunt modalitati obiective, pe care omul le foloseste in nevoia lui de concretizare a dorintei de a se realiza, de a trai in eternitate si nemarginire. Intr-un spatiu nemarginit, o bucata a lui, oricat de mare sau mica, ar fi numai o picatura in raport cu nemarginirea, o clipa suspendata. Timpul ar fi o picatura de vreme, - secolele ar fi secunde, iar in aceste secunde oamenii fac ceea ce ar face intr-un secol, in intelesul strict al cuvantului.

"In fapt, lumea-i visul sufletului nostru. Nu exista nici timp, nici spatiu, ele sunt numai in sufletul nostru." Asadar, spiritul are capacitatea de a se misca neingradit in timp si spatiu, pe verticala timpului sau pe orizontala spatiului.

Nuvela este de factura romantica, si acest lucru se observa nu numai prin evadarea in vis, dar si prin ascendenta neguroasa a lui Dionis, nascut din dragostea fiicei unui preot batran cu un aristocrat sarac, care se ratacise "in clasele poporului de jos".

Intelegand ca nu poate obtine libertatea in planul vietii sociale, personajul ajunge sa creada ca raul si uratul stapanesc in lume pe vecie, de aceea el isi va indrepta atentia, dorinta de libertate spre stelele astrilor, sfidand structura lumii terstre, fiind gata sa invinga spatiul si timpul.

Dionis este un tanar copist, care, desi se trage dintr-o familie de aristo-

crati are o situatie materiala precara. Este crescut de mama sa, cu pretul unor mari sacrificii.

Inzestrat cu o capacitate de intelegere iesita din comun, Dionis apare ca un om cu vadite inclinatii spre meditatia filozofica. Si, pentru ca speculatiile filozofice nu ii sunt suficiente, apeleaza si la invataturile lui Ruben, la cartea de astrologie imprumutata de la Riven.

Dionis este un om de geniu care aspira catre absolut, o adevarata drama.

Trasaturile fizice si morale il definesc pe Dionis ca un personaj tipic romantic: el este orfan, sarac, fara speranta, manifesta o necesara sete de cunoastere, este "iubitor de singuratate". Ochii mari erau "pierduti in visare"

de un negru intens, "taiati in forma migdalului", fruntea alba era "neteda" si "corect boltita", surasul, desi inocent si dulce, avea totusi o profunda melancolie.

Locuinta lui Dionis este descrisa cu lux de amnunte: o casa veche, cu treptele putrede, cu usa scartaind mereu. Casa se afla in mijlocul unei gradini pustii, cu gardul naruit de vreme. Balconul de lemn se clatina sub pasi, gradina este de o vegetatie luxurianta, peretii sunt invadati de mucegai verde. Interiorul odaii lui Dionis este tot atat de saracacios: o masa plina de hartii, ziare, brosuri, carti vechi, toate intr-o dezordine absoluta. Are un pat vechi, acoperit cu mindir. Singurul obict pretios al incaperii pare a fi portretul tatalui, un portret din tinerete, in care Dionis se regaseste deseori pe sine.

Tanarul Dionis este un adevarat devorator de carti, are dorinta de a descifra sensul metempsihozei, a ascensiunii spre astre. El va coboari in adancurile de taina ale sufletului, ale spiritului, pentru a putea trai in orice moment al timpului istoric.

Intr-o seara ploioasa de toamna, precocele metafizician se intoarce acasa

cu capul plin de ganduri, reflectand, in spirit kantian, asupra notiunilor de timp si spatiu. "Nu exista nici timp, nici spatiu, ele sunt numai in sufletele noastre"; si meditatia continua. Daca lumea este rodul eului propriu, inseam-

na ca omul, purtator de scanteie demiurgica, este atotputernic, poate sa caute in sine implinirea visului sau. Prin urmare, este posibil sa se miste in voie pe verticala timpului, in trecut si in viitor, sau pe orizontala spatiului, in univer-

suri care scapa perceptiei sensibile: "Visam calatorii in univers, dar univer-

sul nu este oare in noi?".

Dionis se cufunda in descifrarea unei carti vechi - "un nanuscript de zodii", cu caractere slave, o astrologie bazata pe sistemul geocentrist. Lumanarea se consuma, iar Dionis continua sa citeasca la lumina lunii. La un moment dat ridica privirea si priveste visator luna, intrebandu-se daca nu cumva in cartea aceea se afla semnul in stare a te transpune in alte lumi. Acum vede chipul ingeresc al unei fete la fereastra casei vecine, dar acest chip va disparea in curand in intuneric.

Dionis inchise ochii ca sa viseze la libertate. Isi inchipuie ca se afla intr-un pustiu nisipos si zareste pe un nor un inger alb care canta o rugaciune. Deschise privirea si zari in casa de alaturi pe fata, cantand la pian. Inchise din nou ochii, si acum juna fata se confunda cu ingerul. Cand se destepta, fereas-

tra casei de alaturi era deschisa, muzica incetase, in salon era intuneric.

Cuprins de o coplesitoare beatitudine, Dionis atinge semnele magice din carte si se simte tras in trecut, in vremea lui Alexandru cel Bun, sub chipul calugarului Dan, elevul dascalului Ruben. Ruben reprezinta proiectia onirica a anticarului. El il initiaza pe Dionis in tainele metempsihozei si-i daruieste cartea cu ajutorul careia va depasi granitele existentei individuale, ale spatiului si timpului.

Dionis se trezi imbracat in rasa cu comanac negru, avand in mana cartea lui astrologica. Avea impresia ca adormise pe camp si se visase cu numele de Dionis. El, calugarul Dan, simtea ca "sufletul calatoreste din veac in veac, acelasi suflet, numai ca moartea-l face sa uite ce a mai trait".

Dan are revelatia de a fi trait in viitor, sub numele de Dionis, si-i martu-

riseste lui Ruben straniul sentiment. Acesta il indeamna sa-si continue expe-

rienta, stiind ca intr-un om sunt tot atatia oameni cate stele sunt pe cer. Dupa plecarea de la Ruben, Dan trece pe la casa spatarului Tudor Mesteacan, pe a carui fiica o iubea, dar nu inainte de a se desparti de propria sa umbra. Astfel, Dan devine etern, iar umbra devine om. Se desprinde de aici ideea existentei unei componente eterne a fiintei umane, capabila sa traiasca inde-

pendent de contingent, de fiinta pe care o urmeaza cu credinta. Prin sfaturile sale, umbra se opune intentiilor malefice ale lui Ruben, ea il invata pe Dan sa-si ia in calatorie iubita, pe Maria. Dragostea este o treapte spre conoaste-

rea absoluta. Desprinderea de umbra inseamna renuntarea la conditia duala de muritor. La indemnul umbrei sale, Dan purcede la o calatorie cosmica in luna, alaturi de iubita sa, Maria.

Detasandu-se de umbra ei, Maria il va urma pe Dan in visul paradisiac. Cuplul devenit etern ajunge pe Luna.

Calatoria siderala este o incercare de a-si depasi conditia telurica. Din Luna, Dan vede pamantul ca pe un bulgare negru si neinsemnat, imperiile sunt niste "faramaturele", iar oamenii - niste vietati minuscule in comparatie cu imensitatea univesului. Pe aceata planeta - Pamant - o planeta a meschinariei, a unor lungi siruri de crime, Dan se razbuna, transformand-o intr-un margaritar albastru pentru salba iubite.

Derogand de la legile fizicii obisnuite, in calatoria celor doi, clipa devine veac iar pamantul - un margaritar agatat in salba iubitei.

Ne sunt prezentate numeroase detalii ale acestui cadru paradisiac in care se desfasoara idila celor doi. Dan a zidit un palat ditr-un sir de munti, a pus doi Sori si trei luni in albastra adancime a cerului. Scari inalte coborau prin-

tre coaste prabusite. Insulele aveau prund de chihlimbar, gandacii sunt asemenea unor "pietre scumpe", greierii canta ca "orologii aruncate in iarba"

iar paianjenii de smarald au tesut un pod de "panza diamantica". Padurile sunt dese, intunecoase, apa fluviilor abia mai clipeste din cand in cand, atinse de cate o raza. Copacii formeaza bolti de verdeata deasupra apei.

Spatiul selenar satisface exigentele eroului, dar, pentru ca si aici fericirea este relativa, Dan incerca sa dezlege aceasta enigma. Pe luna se afla o poarta inchisa pe care n-au putut-o trece niciodata. Deasupra ei in triunghi era un proverb cu litere strambe arabe. Acolo era templul lui Dumnezeu. Proverbul era o enigma si pentru ingeri.

Visul este tulburat de acest triunghi sacru avand in centru un "ochi de foc". Dan ajunsese sa creada ca intreaga lume se misca si actioneaza dupa propria lui vointa, si, fara sa-si dea seama, se crede el insusi D-zeu: "Oare fara s-o stiu nu sunt eu insusi Dumne.". Indrazneala de a se considera parintele universului ii aduce prabusirea, intoarcerea la conditia telurica. Gandul profanator ca el este D-zeu, simbol al puterii absolute, il prabuseste in abis. Cutezanta este sanctionata, semn ca limitele obiective ale gandirii nu pot fi depasite. Nici omul, nici ingerii, nu au acces la esentele divinitatii. Asadar, cunoasterea absolutului nu este posibila.

Caderea cuplului din Luna pe Pamant se face cu iuteala fulgerului, cei doi strabatand intr-o clipa cale de o mie de ani. Spre norocul sau, Dan n-a rostit in intregime cuvantul, numele lui Dumnezeu. De aceea i se oferea o ultima sansa - aceea a iubirii pamantene.

Se trezi in gradina, umed si racorit dupa noaptea cu ploaie. Era din nou Dionis. El intelege ca a visat si revine la conditia initiala, chiar daca in deli-

rul sau continua sa creada ca este Dan, sa vada pe Maria de la fereastra casei invecinate pe stapana visurilor sale.

Dionis ii trimite o scrisoare fetei care corespundea celei din vis. Retras dupa perdea, o zari pe fata inlacrimata, cu scrisoarea in mana. Dionis cazu pe podeaua camerei. Bolnav, Dionis va fi ingrjit de tutorele Mariei. Ca sa-l salveze, Maria a fost nevoita sa se deghizeze, sa se imbrace in haine barbate-

testi. Intre timp, situatia materiala a lui Dionis se reglementase, el reintra in drepturi si se casatoreste cu Maria.

Lui Dionis i se rapesc tabloul si cartea, pentru a fi impiedicat sa mai aiba o noua experienta.

Intrat in posesia unei importante mosteniri, eroul se poate casatori cu Maria si va trai cu familia, retras undeva la tara.

De remarcat faptul ca personajul feminin al nuvelei este, de-asemeni, marcat de dorinta de a-si depasi limitele.

Maria, faptura angelica, serafica, este caracterizata direct si foarte plas-

tic: "un inger bland ca o lacrima de aur, mladioasa ca un crin de ceara".

Mesterul Ruben este un batran evreu "de o antica frumusete".

Dionis este de o frumusete demonica, cu parul negru, "prelung, care curge in vite pe spate". Ochii negri sunt de o adancime tulburatoare, iar fata copilaroasa poarta, in acelasi timp, amprenta maturitatii.

Nuvela se incheie cu scrisoarea lui Teophil Gautier despre transmigratia sufletelor, despre nostalgia unor indivizi care-si cauta patria, despre iluzia unora care au trait candva intr-o alta tara, care au vorbit alta limba.

"Poetul Eminescu a pus in umbra pe prozator. Eminescu este un povestitor fantastic, caruia i se impune nu observarea realitatii, ci recompu-

nerea ei vizionara, grea de semnifiacatii adanci". (T. Vianu)

Mereu egal cu sine insusi, asa cum nu sunt decat naturile extrem de inzestrate, care se bazeaza pe propria lor valoare, serios - pana la totala lipsa a umorului, asa cum sunt doar adevaratele caractere pentru care existenta este un camp de exercitare a inaltei moralitati, Eminescu era un om care traia utopic, am putea spune, in sensul ca manifesta indiferenta pentru tot ceea ce repreznta conformism exterior si existenta umana.



Literatura


Carti
Gramatica

Romanul obiectiv postbelic - Morometii de Marin Preda
PRONUNTAREA ROMANEASCA LITERARA
Viata si opera lui Eminescu
Limba vorbita - limba scrisa
Principiile esentiale ale jocului actoricesc
REGISTRE STILISTICE GENERALE ALE LIMBII
Flori de mucigai
Ilustreaza conceptul operational neomodernism prin referire la un text liric studiat
Monografia satului ardelean - Pripas
LUCRARE DE LICENTA LIMBA SI LITERATURA ROMANA - MONOGRAFIA TOPONIMICA A COMUNEI POIENILE IZEI





















 
Copyright © 2014 - Toate drepturile rezervate