Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» Razboiul civil din Spania


Razboiul civil din Spania




Razboiul civil din Spania

Desi a avut sansa de a evita participarea la primul razboi mondial, la finele acestuia Spania se confrunta cu tensiunile dintre fortele cu orientare socialista si cele anarhiste, accentuate mai ales in Catalonia, zona puternic dezvoltata industrial. Nu trebuie neglijate, in acest context, nici interesele marilor proprietari de pamanturi, o clasa ce poate fi considerata semifeudala, sprijinita insa de Biserica si Armata.

La 13 septembrie 1923, beneficiind de acordul tacit al regelui, care plecase in Franta, generalul Miguel Primo da Rivera a dat o lovitura de stat. Trupe fidele acestuia au ocupat Barcelona si au instituit legea martiala, puterea fiind preluata de un directorat. Cortesurile erau dizolvate. Astfel, incepea o perioada de dictatura militara care va beneficia si de recunoastere internationala dupa vizita pe care generalul da Rivera a intreprins-o la Roma, acompaniindu-1 pe regele Alfons XIII. Desigur, regimul fascist al lui Mussolini era bucuros sa-si gaseasca un aliat, cele doua state incheind chiar un tratat bilateral la 7 august 1926.




                Regimul patronat de generalul Primo da Rivera se va mentine pana la 28 ianuarie 1930, atunci cand dictatorul, afectat si de o boala, va demisiona. De notat rolul jucat de suveran, care 1-a mentinut pe da Rivera in fruntea statului si dupa 3 decembrie 1925, data la care istoricii considera ca poate fi inregistrat sfarsitul dictaturii militare. Sub patronajul generalului, Spania chiar se va retrage temporar (intre 11 septembrie 1926 si 28 ianuarie 1928) de la Liga Natiunilor. La scurt timp de la retragerea din viata politica, da Rivera va muri, la 16 martie 1930.

                Venit in fruntea guvernului la 30 ianuarie 1930, generalul Damaso Berenguer va promova o noua linie politica, de conciliere, decretand amnistierea detinutilor politici si promitand organizarea de alegeri. Totusi, atmosfera politica din Spania era una incarcata, mai ales studentii acuzand inclusiv pe rege pentru instaurarea dictaturii si dezastrul tarii. In aceste conditii, Alfons XIII va anunta, la 8 februane 1931 restaurarea Constitutiei si desfasurarea de alegeri pentru luna martie. Mai mult, guvernul Berenguer va demisiona.

            Alegerile municipale din 12 aprilie vor fi castigate de republicani, liderul acestora, Alcala Zamora solicitand abdicarea regelui. In replica, dupa doua zile, suveranul va parasi tara, fara a-si depune mandatul insa, anuntand doar ca va respecta vointa poporului. Profitand de contextul favorabil, Alcala Zamora se va proclama  presedinte al Spaniei, formand si un guvern provizoriu. La 28 iunie aveau loc alegerile generale, soldate cu victoria republicanilor socialisti, care au obtinut o majoritate semnificativa. La 12 noiembrie, regele Alfons XIII va fi declarat vinovat de inalta tradare, fiindu-i interzis accesul in Spania iar proprietatile sale vor fi confiscate de stat.

            Seria reformelor a fost incununata de adoptarea noii Constitutii la 9 decembrie 1931. Tara devenea Republica, fiind condusa de un presedinte ales de un colegiu electoral cu un mandat de sase ani. Puterea legislativa era detinuta de un parlament unicameral ales prin vot universal, in timp ce Armata si Biserica erau excluse din viata politica. In acest sens vor fi adoptate si alte masuri, inclusiv interzicerea ordinului iezuitilor in ianuarie 1932.

            La 10 decembrie 1931, Alcala Zamora era ales primul presedinte al Spaniei conform prevederilor noii Constitutii, in fruntea guvernului fiind numit Manuel Azana. Dupa ce o revolta a militarilor condusi de generalul José Sanjurjo, care a reusit sa ocupe temporar Sevilla, a fost inabusita de trupele fidele guvernului la 10 august 1932, primele alegeri pentru Cortes (19 noiembrie 1933) vor da castig de cauza fortelor de dreapta. Va urma o perioada de instabilitate guvernamentala, complicata si de proclamarea independentei Cataloniei, la 6 octombrie 1934, de catre presedintele provinciei Luis Companys. Din nou, interventia trupelor loiale guvernului va conduce la infrangerea revoltei.

            Noile alegeri desfasurate la 16 februarie 1936 se vor solda cu victoria Frontului Popular, o alianta in care intrau republicanii, socialistii, comunistii si sindicalistii. Fortele de dreapta erau invinse, iar Manuel Azana va forma un nou cabinet. Primele masuri adoptate vor viza decretarea amnistiei si restabilirea independentei Cataloniei. La 10 aprilie, presedintele Alcala Zamora va fi inlocuit din functie de catre Cortes pentru depasirea prerogativelor conferite de Constitutie, fiind inlocuit, o luna mai tarziu, de Manuel Azana.

            Profundele diferente care provocau o falie in societatea spaniola, ruptura dintre fortele de dreapta si cele de stanga vor conduce la izbucnirea razboiului civil la 18 iulie 1936. Conflictul a fost declansat in Africa Spaniola, mai precis in Maroc, la garnizoana Medilla, de unde s-a raspandit in alte centre militare importante din Spania, respectiv la Cadiz, Sevilla si Zaragoza. Totusi, guvernul a reusit sa mentina controlul asupra principalelor metropole, Madrid si Barcelona. Mai mult beneficiind de intregul sprijin al stangii unite, executivul va lua, la 28 iulie, o masura extrema, confiscand toate proprietatile religioase.

            Centrul opozitiei antiguvernamentale se va forma initial la Burgos, acolo unde, la 30 iulie, generalii Francesco Franco si Emilio Mola vor pune bazele unei Junte a Apararii Nationale. Insurgentii vor beneficia de sprijinul unor insemnate echipe de "voluntari" trimisi de Italia si Germania, dar nu este mai putin ade­varat ca, pe aceleasi criterii ideologice, guvernul se va baza pe spri­jinul Uniunii Sovietice si al Internationalei Comuniste.

            Desi la 4 septembrie sub conducerea lui Largo Caballero se va forma un nou guvern al Frontului Popular, in care vor fi inclusi si reprezentanti ai nationalistilor catalani si basci, apoi din noiembrie si anarhisto-sindicalisti, totusi, la 12 septembrie, insurgentii vor ocupa importantul centru San Sebastian. De pe aceste pozitii, la 1 octombrie, generalul Francesco Franco se va proclama sef al statului spaniol, in calitate de lider al insurgentilor.




            Pentru a contracara miscarile lui Franco, guvernul va lua masura de a acorda pentru prima data, la 8 octombrie, autonomie Tarii Bascilor, sub conducerea presedintelui Aguirre. In ciuda miscarii, la 6 noiembrie, trupele insurgente vor declansa ofensiva asupra Madridului, determinand cabinetul in exercitiu sa se refugieze la Valencia, desi fortele loiale luptau inca pentru apararea capitalei. Pe acest fond, reactia internationala se va dovedi a fi, de asemenea, favorabila rebelilor. In timp ce marile democratii, in frunte cu Marea Britanie si Franta, se pronuntau pentru neinterventie in chestiunile interne ale Spaniei, la 18 noiembrie, Hitler si Mussolini vor recunoaste drept legitim regimul Franco. Mai mult chiar, generalul va fi ajutat de cele doua mari puteri, italienii trimitand circa 75.000 de soldati pentru a lupta in Peninsula.     Beneficiind si de acest sprijin extern, Franco va reusi sa ocupe Malaga, la 8 februarie 1937, dar va esua in tentativa de a taia drumul ce lega Madridul de Valencia. Dorind sa-si consolideze pozitiile, fortele republicane vor cadea de acord asupra unei remanieri guvernamentale, la 17 mai, Largo Caballero fiind inlocuit de socialistul Juan Negrin, care se baza pe aceeasi coalitie a stangii, cu exceptia anarhisto-sindicalistilor.

Totusi, pozitia fortelor guvernamentale era tot mai subreda. La 31 mai, patru vase de razboi germane bombardau Almeria, ca riposta la atacul republicanilor asupra crucisatorului Deutschland, iar la scurt timp, insurgentii ocupau capitala Tarii bascilor, Bilbao (18 iunie). Controlul asupra nord-vestului Spaniei va fi completat prin cucerirea orasului Gijon, cel mai important centru al provinciei Asturia, la 21 octombrie. In aceste conditii, guvernul se va refugia de la Valencia la Barcelona, la 28 octombrie, iar Franco va decreta, o luna mai tarziu, blocada navala a Spaniei, utilizand in acest sens ca baza pentru marina sa insula Mallorca.

            Anul 1938 a fost dominat de lupte grele intre guvern si insurgenti, sansa fiind tot de partea lui Franco, care, la 23 decembrie, avand si sprijinul voluntarilor italieni, va declansa ofensiva finala in Catalonia, ocupand Barcelona la 26 ianuarie 1939. Din acest moment, generalul Francesco Franco era in stare sa controleze intreaga Catalonie, conditii in care circa 200.000 de luptatori din trupele ramase loiale guvernului vor trece in Franta, unde vor fi dezarmati.

            Practic, soarta razboiului civil era transata. La 27 februarie 1939, Marea Britanie si Franta vor recunoaste drept lider al Spaniei pe Franco, determinand demisia presedintelui Manuel Azana, refugiat la Paris. Mai ramanea de cucerit doar capitala Madrid, acolo unde, la 6 martie, premierul Juan Negrin era inlocuit in urma unei lovituri militare de generalul Sigismundo Casado. Se va forma un Consiliu al Apararii Nationale, in frunte cu generalul José Miaja, care va promova o politica de pace cu onoare. Insa, dupa un conflict cu comunistii, Consiliul va fi nevoit sa accepte capitularea neconditionata, la 28 martie. Astfel, odata cu capitularea Madridului si a Valenciei, lua sfarsit razboiul civil din Spania cu victoria generalului Francesco Franco.

            Bilantul conflictului era unul tragic daca avem in vedere numai numarul mortilor in cei trei ani de conflict, circa 700.000. Se adauga, desigur, sechelele si traumele fizice si psihice care au marcat in mod profund societatea spaniola timp de mai multe decenii. Victorios in conflict generalul Franco va obtine si recunoasterea din partea guvernului Statelor Unite, la 1 aprilie 1939, dupa care va adera la Pactul Tripartit, la 7 aprilie, un gest absolut normal daca avem in vedere sprijinul pe care Germania si Italia i l-au acordat pe parcursul razboiului civil. Este de notat, in acest cadru, aportul deosebit al celor circa 10.000 de voluntari germani, majoritatea aviatori.

            Dupa retragerea acestor voluntari, ramas stapan pe situatie, generalul Franco va manevra cu abilitate in plan extern. Desi aderase la Pactul Tripartit, totusi, in momentul declansarii celui de-al doilea razboi mondial, la 3 septembrie, Spania franchista isi va proclama neutralitatea, pe care a mentinut-o pe parcursul intregului conflict in ciuda presiunilor la care a fost supusa de ambele tabere. Procedand astfel, Franco a fost mai usor acceptat de marile democratii dupa incheierea razboiului, dar a avut si timpul necesar pentru a-si consolida regimul in plan intern. Din acest punct de vedere, se poate aprecia ca el a dat dovada de o maturitate politica deosebita, mai ales daca avem in vedere faptul ca era militar de cariera.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Istorie




PRIMELE CONFLICTE DINTRE REGE SI PARLAMENT - ANGLIA
PLANURI DE SECURITATE COLECTIVA IN PERIOADA INTERBELICA
ECLIPSA LIBERALISMULUI 1938-1989
IACOB I STUART SI PROBLEMA RELIGIOASA
REGELE FARA PARLAMENT - ANGLIA
DISRAELI SI GLADSTONE
REVOLUTIA AGRICOLA SI INDUSTRIALA - ANGLIA
NAPOLEON BONAPARTE
Clasici si moderni
ARTA SCRISULUI LA EGIPTENI