Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» Istoria banilor


Istoria banilor




Istoria banilor

Pentru noi, banii sunt un mijloc de a ne satisface nevoile si poftele, de a ne cumpara cele de trebuinta. Prin ei putem obtine accesoriile si hainele care le dorim, si ne satisfacem capriciile, iar viata noastra, fie ca ne place sau nu, se intersecteaza mereu cu notiunea de bani.
Asa ca am considerat utila realizarea unei scurte istorii a banilor, pentru a vedea cu ce de-a lungul istoriei oamenii au efectuat schimburi pentru a isi procura cele de trebuinta. Cu ce efectuau plati monarhii, sau oamenii din trecutul indepartat al Chinei? Dar oare cand au fost pentru prima data introduse atat de popularele bancnote de azi?

Inainte ca bancnotele si monezile sa fie introduse ca forma permanenta de plata, oamenii au folosit o varietate de alte
obiecte in loc de bani, pentru a face schimburi comerciale. Intre obiectele folosite ca mijloc de plata se numara si
orezul (China), dinti de catel (in Noua Guinee), unelte in miniatura (China), bucati de quart, discuri de metal ( in Tibet) sau discuri de piatra in insula Yap. Cutite de bronz in miniatura sau alte unelte, folosite in loc de unelte adevarate care serveau ca etalon de schimb, au circulat in China ceva mai inainte de anul 1100 I.C. Banii au aparut pentru prima data in jurul secolului 6 I.C. in provincia Lidia a Asiei mici, in aceea perioada un centru important al comertului si industriei.
Valoarea acestor bani era determinata de metalul din care erau fabricate. Banii s-au raspindit rapid in rindul tarilor dezvolatte in plan economic ale lumii. Monarhi, aristocrati, orase, si diverse institutii au inceput sa isi faca bani cu un semn identificator ca un certificat care testa valoarea monedei metalice.
Unele din monezile de inceput aveau o compozitie foarte stabila, de exemplu drahma folosita de atenieni din secolul 6 I.C. si-au mentinut constant continutul de metal la 65-67 grame de argint fin, sau qian-ul din China introdus in secolul 4, care a ramas o moneda standard petru 2000 de ani. Totusi, in unele locuri autoritatile, pentru a asigura un anumit profit, reduceau din continutul in metal pretios al monezilor.Banii din bronz sau cupru aveau o valoare care depindea de numarul de monezi de aur sau arginti pentru care puteau fi schimbate. Monezile de aur si argint in particular circulau si in afara tarii de origine din cauza valorii lor destul de clare; de exemplu peso spaniol din argint a devenit o moneda foarte obisnuita in China din secolul 16.
Banii din hirtie au fost pentru prima data introdusi in China, in jurul secolului 9, de catre dinastia Tang, guvernata de bancheri. Acesti bani isi pastrau valoare constanta in tot imperiul chinez, micsorind nevoia de a transporta argintul, care era mult mai greu. Monopol guvernamental in timpul dinastiei Song, banii din hirtie au persistat de-a lungul istoriei Chinei, in ciuda schimbarilor de regimuri politice si a emiterii de bancnote fara acoperire in argint sau altceva.
Bancnotele au ajuns pentru prima data in Vest in secolul 16, ca hirtii emise de banci pentru banii depusi.
Acest fel de hirtii a fost foarte des folosit : autoritatile coloniale franceze din Canada au folosit hirtii
semnate de catre guvernator ca o promisiune pentru diverse plati din 1865, cind transportul de bani
din Franta mergea greu.
Banii de hirtie au devenit foarte comuni din secolul 18, raminind insa pe post de credit, pentru depozitele de aur si argint din banci. Banii facuti din metale fara valoare erau fabricati numai ca masura de urgenta in timp de razboi, cum s-a intimplat in America. In a doua jumatate a secolului 19, falsurile in valoarea aurului au dus la un standard international al aurului, astfel ca toate monezile puteau fi schimbate in aur, iar valoarea banilor(mai mult decit cea a
preturilor) era fixata dupa rata de schimb a monedei respective. Cele mai multe dintre guverne au suspendat acest standard in timpul Primului razboi mondial. Marea Britanie a parasit standardul aurului in 1931, iar transformarea banilor din intreaga lume in bancnote sau monede fabricate din metale nepretioase, cu o valoare fixata in intregime de nevoile pietii a fost facuta odata cu trecerea la acest sistem a Statelor Unite ale Americii in 1971.



NUMISMATICA

 

Numismatica este stiinta care are drept obiect de studiu moneda. Numele provine de la termenul grecesc numisma, preluat apoi si de romani sub forma nummus, i, dar si nomisma, atis, care inseamna moneda, ban.

Numismatica are in vedere: tipurile monetare, descrierea lor, descifrarea legendelor, materialul din care sunt confectionate, raporturile dintre diferitele categorii de moneda, circulatia monetara, alcatuirea Corpusurilor de monede.

Medalia constituie de asemenea un document metalic al unor epoci istorice. Ea reprezinta pentru contemporani dar mai ales pentru urmasi un prilej de intelegere a importantei acordate unor probleme ale vietii societatii respective, unor personalitati care prin activitatea desfasurata au contribuit la prabusirea societatii omenesti, unor societati si unor institutii. O ramura a stiintei numismatice, medalistica are ca obiect de cercetare medaliile si plachetele.

Moneda, prin natura ei specifica a fost destinata sa fie o valoare circulatorie, constituind un instrument de lucru, practic, si teoretic, deosebit de important in procesul analizei vietii economice, sociale, politice si culturale a societatii omenesti. In cadrul ei, moneda poate fi o masura a valorii, deci un instrument de schimb, poate fi un intermediar al schimburilor si o rezerva de valoare. In acest ultim caz, tezaurele furnizeaza informatii pretioase de natura numismatica si economica, privind raportul dintre monedele indigene si cele care circula concomitent cu ele, orientarea economica a statului respectiv, orientare care este in stransa legatura cu cea de politica externa etc.

Moneda a constituit si constituie in continuare, o antena deosebit de sensibila a vietii economice, sociale, politice si culturale a unei societati.

Ea nu este numai un instrument fiscal, ci a fost si este un mijloc de a actiona asupra unei conjuncturi economice, sociale si politice a unui stat.

Prin natura sa speciala, studiul monedei reprezinta un domeniu deosebit de complex si de complicat, in acelasi timp, al cercetarii istorice.

Moneda contine, sintetizata in ea, intreaga evolutie a formatiunilor politice si apoi a statului care a emis-o si in cadrul caruia circula. Astfel ca, aparitia, evolutia si raspandirea ei pana la tezaurizare reflecta gradul de dezvoltare al societatii  din care provine.

In acelasi timp, moneda contine numeroase elemente ponderale si de valoare intrinseca precum si elementele iconografice, heraldice epigrafice, sigilografice, care, pentru a putea fi descifrate si intelese necesita vaste cunostinte teoretice si o indelungata experienta practica.

Moneda constituie un izvor important pentru studierea nivelului economic al unui popor, pentru determinarea si intelegerea fluctuatiilor economice, a crizelor din acest domeniu, cand apar falsurile monetare, deprecierile din titlul metalului pretios, monede cu miez de arama. O interpretare cat mai completa a descoperirilor monetare dintr-o zona, conduce spre o prezentare cat mai exacta a vietii comerciale, a circulatiei bunurilor economice; se pot realiza interesante raporturi valorice intre monedele diferitelor tari, se poate stabili puterea de cumparare a membrilor societatii intr-o anumita perioada etc.

Tot prin studiul monedei se pot face o serie de constatari importante privind anumite obiceiuri, institutii sau dezvoltarea artistica a unei tari. Citirea corecta a reprezentarilor figurate pe avers si revers ofera informatii pretioase privind viata politica religioasa, oraseneasca sau viata sociala. Moneda antica cu tipul iconografic care predomina, constituie o sursa deosebit de pretioasa pentru cunoasterea religiilor, a mitologiei, pentru cunoasterea figurilor suveranilor si a familiilor imperiale, pentru istoria artei. Ofera deci informatii deosebit de pretioase prin iconografie si portretistica antica, ele fiind de multe ori singurele surse care au pastrat figurile autentice ale monarhilor.

Prin imaginea de pe avers, moneda a avut si o functie ,,propagandistica. importanta, jucand rolul unei ,,gazete oficiale. a unui stat, mai ales in perioada antichitatii.

Sub raportul artei si al tehnicii de realizare, moneda antica a patruns adanc in realitatile epocii, furnizandu-ne informatii pretioase pentru istoria tehnologiei de fabricatie a ei, pentru realizarea portretelor monetare,  pentru istoria artei.

Numismatica medievala, care cuprinde figuri conventionale si mai schematice, furnizeaza informatii privind costumele, monumentele triumfale, nume de suverani, de state, de gravori care pot contribui la elucidarea unor probleme politice sau la completarea altor izvoare istorice.

Pe plan artistic, moneda, mai ales cea antica, a atins cele mai inalte culmi ale maiestriei artistice, dar, in epoca medievala arta gravurii in metal a scazut ca valoare artistica. Prin particularitatile sale, moneda reprezinta asadar un izvor  de o deosebita insemnatate pentru studierea istoriei, deoarece, asa cum afirma marele numismat francez Ernest Babelon, ,,o colectie de monede este un depozit de documente contemporane care n-au putut  fi alterate in decursul timpurilor prin transcrieri gresite, prin interpolari voite, prin suprimari arbitrare sau inconstiente Ele sunt martori oculari si oficiali, chemati fara incetare sa faca marturisiri in vasta ancheta pe care stiintele istorice o intreprind din diferite puncte de vedere asupra trecutului omenirii; o moneda este, mai adeseori de cat se crede, singurul document autentic care a ferit de profanarea uitarii, un eveniment istoric..

Numismatica este in stransa legatura cu arheologia care-i aduce la lumina monedele aflate in tezaure sau in descoperiri izolate si care-i solicita in schimb informatiile, rezultate din ,,citirea. si interpretarea lor si care pot contribui la elucidarea problemelor complexului arheologic respectiv.

Numismatica se foloseste de paleografie si de epigrafie pentru intelegerea legendelor de pe monede care pot fi texte: grecesti, latinesti, chirilice, gotice, arabe, otomane etc., precum si pentru descifrarea monogramelor si prescurtarilor ce pot exista pe aversul sau reversul monedelor.

Heraldica este si ea legata de numismatica furnizand elemente necesare pentru descifrarea si interpretarea corecta a reprezentarilor heraldice de pe monede si medalii. S-a constituit, in timp, chiar un domeniu aparte: heraldica numismatica.

Cunostintele privind sistemele de masuri, dupa care sunt date valorile de pe monede sunt furnizate de metrologie. Se constata asadar o stransa interdependenta intre numismatica si celelalte stiinte auxiliare ale istoriei. Preocupari numismatice cu caracter stiintific s-au manifestat de timpuriu, inca de la sfarsitul Evului Mediu. La sfarsitul secolului al XVI-lea au inceput sa apara si primele lucrari de specialitate cuprinzand descrieri de monede.

Regulile si sistemul de lucru au fost puse la punct abia in secolul al XVIII-lea, de catre abatele Joseph Hilarius Eckhel (1737-1798)*, care publica la Viena prima mare lucrare stiintifica despre monede: Doctrina nummorum veterum, in 8 volume intre 1792-1798. Pe baza clasificarilor stiintifice si sistematice a monedelor  facute de Eckhel se va dezvolta numismatica in perioada urmatoare. Cu el a inceput metoda stiintifica, precisa, in numismatica.

Tot in aceasta perioada, pe langa marile biblioteci din capitalele europene: Paris, Londra, Roma, Berlin, Viena, Petersburg, au luat fiinta cabinete numismatice care pastrau bogate colectii de monede si de medalii. Ulterior se vor infiinta, pe langa aceste cabinete, Societati numismatice, ceea ce va incuraja dezvoltarea studiilor de specialitate.

In secolul al XIX-lea numismatica a fost introdusa in planurile de invatamant ale diverselor Universitati. Tot acum medaliile au fost incluse ca obiect de studiu al acestei discipline. S-a remarcat in acest sens lucrarea lui Th. E. Mionnet, Descriptions des médailles antiques, grecques et romaines, avec leur degré de rareté et leur estimation, vol. I-IV, Paris, 1807-1835. Drumul deschis de J. H. Eckhel a  fost urmat, printre altii, si de marele savant Theodor Mommsen, care, prin lucrarea sa, Geschichte des Römischen Münzwesens, Berlin, 1860, punea  bazele numismaticii ca stiinta

In ceea ce priveste numismatica medievala, contributii stiintifice, critice si analitice, au adus Joseph von Mader (1754-1815)** si Hermann Grote (1802-1895).

La sfarsitul secolului, A. Engel si R. Serrure publicau primul tratat despre monedele medievale, Traité de numismatique du Moyen-Age, Paris 1891-1895.

Numismatica a ocupat un loc important in Universitati. Inceputurile le gasim in 1738 in Germania, la Halle, cand Johann Schulge anunta infiintarea unui Colegiu particular la Universitate, unde va preda despre monede si despre stiinta numismatica. In 1766 cursul a fost publicat sub forma de carte. Multa vreme numismatica s-a predat ca stiinta auxiliara a arheologiei. In 1801 s-a introdus la Universitatea din Coymbra si la Biblioteca Publica din Lisabona. Astazi Universitatile din Berlin, Hamburg, Heidelberg Göttingen, Braunschweig Münster ofera cursuri de numismatica.

Un alt aspect care a preocupat pe numismati a fost alcatuirea Corpusurilor de monede, a cataloagelor care sa cuprinda emisiunile nationale. In 1690 Fransois le Blanc a publicat la Paris un catalog privind monedele franceze. Initiativa a fost continuata de numismatii maghiari, germani si italieni. Un catalog important a fost alcatuit de Réthy Laszlo: Corpus nummorum Hungariae, in 2 volume - 1899, 1907, reeditat in 1958 la Graz. Mai mentionam, Corpus nummorum Italicorum, Roma, 19 volume (1910-1940), Corpus nummorum Poloniae, I, sec. X-XI, 1939, a lui Marian Gumovski, Östereichische Münzprägungen (1519-1938), Viena, ed. a 2-a, 1948, autorii: W. Miller, A. Loehr, E. Holzmair.

La sfarsitul secolului al XIX-lea si-a deschis lucrarile la Bruxelles, primul Congres international de numismatica (1891), celelalte tinandu-se la Paris (1901), Bruxelles 1910, Londra 1936, Paris 1953, Roma 1961, Copenhaga 1967, New York 1973, Berna 1979 etc.

Secolul XX s-a remarcat si prin editarea marilor tratate de numismatica, cum ar fi: Traité des monnaies grecques et romaines, Paris 1901-1932, a lui Ernest Babelon.

In perioada interbelica, cat si in aceea de dupa al doilea razboi mondial, odata cu extinderea cercetarilor arheologice, numismatica a inregistrat progrese remarcabile atat in ceea ce priveste formarea la scara nationala a unor reputati specialisti, cat si in ceea ce priveste editarea unor instrumente de lucru si a unor lucrari de specialitate. Acum au aparut numeroase dictionare, lexicoane si glosare numismatice, bibliografii si corpusuri nationale. Stiinta numismatica universala a beneficiat in a doua jumatate a secolului XX de o serie de specialisti, dintre care cei mai multi sunt activi si in prezent, si, din randul carora enumeram, cu regretul ca spatiul nu ne permite mentionarea tuturor:
J. Lafaurie, Hélène Huvelin, Jean Babelon, A. Chastagnol, M. Chistol, X. Loriot, D. Nany, J. J. Cabarrot, Philip Grierson, R. A. Caerson, Cecile Morrison, J. Werner, Arthur Pohl, Robert Göbel, Karl Pink, Martin Price, E. Bernareggi, Giuseppe Felloni, Giovani Pesce, Remo Capelli, I. Gedai, K. Biro-Sey, Todor Gerasimov, Eva Kolnikova, Jordana Jurukova, Vladislav Popovic, S. Suchodolski, Andrei Kunisz, Josef Junacek.

Preocuparile numismatice pe teritoriul Tarilor Romane se pot fixa in secolul al XVI-lea cand Nicolaus Olahus, in lucrarea sa ,,Hungaria., redactata la Bruxelles in 1536, argumenta originea romana a romanilor prin limba si prin marturii numismatice. In secolele urmatoare moneda a constituit sursa istorica si pentru Miron Costin (De neamul moldovenilor) si Dimitrie Cantemir (Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor, Descriptio Moldaviae).

In secolul XVIII si in cel urmator preocuparile pentru studierea monedelor antice au sporit, activitatea concretizandu-se in aparitia unor lucrari de specialitate. Astfel, in 1748 Marin Schmeizel isi publica la Halle lucrarea: Erläuterung Gold und Silberner Münzen von Siebenbürgen (Interpretarea monedelor de aur si de argint ale Transilvaniei), urmata, peste un veac (1840) de o alta, a lui Michad Acknerfi, Die antiken Münzen - eine  Quelle der alterer Geschichte Siebenbürgens (Monedele antice o sursa a istoriei antice a Transilvaniei).

Modele antice l-au preocupat si pe Damaschin Bojinca care publica, in 1832-1833, lucrarea Anticele romanilor, precum si  pe Mihail Ghica, care ne-a lasat si primul catalog numismatic: Ragazurile mele sau desfatari numismatice (1834-1842).

La mijlocul secolului al XIX-lea preocuparile numismatice cu caracter stiintific se intensifica, paralel cu avantul editarii documentelor scrise, necesare scrierii istoriei nationale. O contributie remarcabila a avut publicistul si colectionarul de monede si antichitati Cezar Bolliac (1817-1881). El este socotit - pe buna dreptate - ctitorul numismaticii romanesti.

In anul 1855 colectia sa cuprindea cca 3500 de monede de aur, argint, bronz, precum si numeroase piese antice. Peste zece ani, o buna parte din ele le va dona Muzeului National de Arheologie creat de Al. Ioan Cuza, punand astfel bazele Cabinetului Numismatic al acestuia, cabinet care functioneaza si astazi.

In 1868, Cezar Bolliac, care intre timp a devenit membru al Societatii franceze de numismatica si arheologie, a initiat un curs general de numismatica la Universitatea din Bucuresti, urmat de 37 de elevi si studenti.

Continuator al activitatii lui Cezar Bolliac a fost academicianul D. A. Sturza (1833 - 1914) care s-a remarcat nu numai prin dragostea de monede si studiile asupra lor dar mai ales prin crearea in 1910 a Cabinetului numismatic al Academiei Romane al carui fond l-a tot imbogatit pana la sfarsitul vietii sale.

Cel care a dus mai departe ,,pasiunea. inaintasilor sai devenind profesionist si intemeietor al scolii romanesti de numismatica a fost  academicianul Constantin Moisil (1876 - 1958).

Mentionam pe scurt cateva din realizarile sale in acest domeniu: imbogatirea colectiei Cabinetului Numismatic al Academiei al carui director a fost, inceputul catalogarii, clasificarii si studierii in amanuntime a pieselor numismatice aflatoare in Cabinet; activitatea deosebit de intensa desfasurata in cadrul Societatii Numismatice Romane (creata in 1903 si care era in primele decenii ale secolului singurul for numismatic din tara) si la Buletinul Societatii Numismatice Romane; eforturile deosebite depuse pentru infiintarea unui nou periodic, de data aceasta sub egida Academiei Romane, ,,Studii si Cercetari Numismatice. al carui redactor a fost pana la moarte; creator al unei catedre de numismatica la Scoala de Arhivistica care functiona pe langa Arhivele Statului din Bucuresti (al carui director era) devenind ,,ctitorul invatamantului regulat de numismatica din tara noastra..

In momentul de fata scoala romaneasca de numismatica se bucura de un binemeritat prestigiu international fiind prezenta activ la numeroasele congrese numismatice care se desfasoara in lume, precum si la realizarea diverselor publicatii internationale: ,,Coin Hoards. (Londra), ,,Numismatic Literature. (New York) si altele.

La ora actuala se editeaza cateva periodice de specialitate: ,,Studii si Cercetari de Numismatica., ..Buletinul Societatii Numismatice Romane., ,,Cercetari Numismatice. (sub egida Muzeului de istorie al Romaniei prima aparitie anul 1979). Alaturi de Constantin Moisil, cat si dupa moartea acestuia s-au remarcat studiile numismatice (antica, medievala si moderna) ale lui: A. Resch, Nicolae Docan (n.? - 1933), C. Secaseanu, Costin C. Kiritescu (1878 - 1965), Ilie Minea (1881 - 1943), Oct. Luchian (1903 - 1981), Gh. Buzdugan (1902 - 1980), Aurel Golimas (n. 1908-1995), Emil Condurachi (1912 - 1987), Bucur Mitrea (n. 1909-1996), Oct. Iliescu (n. 1919), Constantin Preda (n. 1925), Gh. Poenaru - Bordea (n. 1937), Petre Diaconu (n. 1924), Judita Winkler (1925 - 1987) si altii.

Numismatica cuprinde: istoria monedei, numismatica descriptiva, metrologia, numismatica, circulatia monedei.

Istoria monedei cuprinde trei perioade: antica, medievala si moderna; iar sub aspect cronologic tine cont de periodizarile fiecarei tari.

Inventia monedei ca mijloc de schimb comercial s-a atribuit multa vreme fenicienilor, fapt valabil pentru regiunea mediteraneana, pentru ca in alte regiuni ca Asia, America Precolumbiana - moneda a fost o creatie locala avand si alte forme.





Dupa inventia monedei s-a cautat forma cea mai comoda si cea mai utila in procesul de schimb. Totusi, dupa o legenda greaca, legislatorul Solon ar fi batut monede cat roata carului, ca sa dezvete pe cetateni de acumulari monetare. In insula Yap din arhipelagul Carolinelor (Pacificul Occidental) se folosesc si azi bani de piatra, care se pot purta in buzunar fiindca sunt niste discuri de piatra gaurite la mijloc (ca niste pietre de moara) ca sa poata fi insirati pe o prajina si dusi de doi oameni; monedele cu valoare maxima (azi iesite din uz) aveau 3,5 m in t si cantareau pana la 5 tone. Pe insula carierele de piatra lipsesc, piatra monetara se aduce pe plute de la mare distanta.

Banii mari, posesorul si-i tinea in fata casei ca semn al averii. Cu o moneda de o jumatate de metru in ø se puteau cumpara 1000 de nuci de cocos sau un purcel; iar cu una de 1,3 m in ø se putea cumpara o canoe sau o nevasta.

Formele banilor vechi erau insa intre cele mai neasteptate; se foloseau colti de caine (in insula Salomon din Pacific); pe Coasta de Fildes aveau forma de bratara; in Zimbawe erau sub forma de clopotei de bronz; in cateva tari orientale se turnau sub forma de pomi cu frunze discoidale perforate - posesorul rupandu-si cate ,,frunze. ii trebuiau; sub forma de cutite in China.

Unele din cele mai vechi monede in sens modern s-au confectionat din electrum - un aliaj natural din aur si argint in colonia greceasca Lidia din Asia Mica in secolul VII i.Hr. Acestea au fost emise sub forma unor lingouri pe care se aplica un sigiliu, o marca rudimentara, dandu-le astfel caracter oficial. Din secolul VI e.n. moneda a devenit un monopol regal, un monopol al suveranului in general. In 512 i.Hr. regele Persiei a emis darici de aur si sigilii de argint cu efigia sa, metoda folosita de toti cei care i-au urmat la tron.

In antichitate grecii utilizau pentru monede denumirile folosite pentru greutati fiindca ele reprezentau o greutate echivalenta in metal pretios. Cele mai folosite erau: a) halcousul - era din arama si echivala cu 1/3 din obol; b) obolul = 1/6 din drahma; c) drahma, din argint echivala cu 6 oboli; d) staterul era din aur si echivala cu 4 drahme; e) talantul care echivala cu 60 mine = respectiv cu 600 drahme. Obolul = 0,728 gr., drahma = 4,36 gr.

Mina si talantul erau monede de calcul, corespondenta lor valorica se realiza in functie de greutatea metalului ce-l detineau.

Romanii au folosit lingoul care era o bucata de metal topit, un aliaj din cupru si zinc, turnat apoi intr-o forma speciala. Primele monede romane (sec. V i.Hr.) au fost libra = 327,45 gr. si uncia = 27,28 gr. cu subdiviziunile lor. Erau din arama. Apoi, in primele secole ale Imperiului s-au batut denarii din argint (denarius in latina inseamna = 10, valora 10 asi) iar din aur = aureus-ii.

Un denar cantarea 3,41 gr. iar un aureus cantarea 7,8 gr. Tot atunci mai circula si o moneda de arama asul = 13,4 gr. si sestertiul = 27, 2 gr. care era si unitate monetara.

In Evul Mediu moneda s-a diversificat, sistemele monetare s-au inmultit in fiecare stat. Monedele bizantine s-au emis o lunga perioada de timp, adunandu-se astfel o mare cantitate de metal.

In general, in plan numismatic separarea Imperiului roman in doua state a fost stabilita in anul 498 cand Anastasius I (491 - 518) a realizat o reforma monetara. Acesta a emis monede de bronz, dintre care mai importante erau: follis si jumatate de follis.

Ca monede de argint, in Evul Mediu au continuat sa fie emise doua specii create de Constantin cel Mare (306 - 337); milliarense (4,55 gr.) si siliqua (2.73 gr.). La mijlocul secolului al XI-lea s-au batut pe langa monede plane si monede concave (skyphate). Moneda de aur  a Imperiului bizantin a fost solidus-ul (4,55 gr.) creat tot de Constantin cel Mare si care a continuat sa fie emisa si in Evul Mediu.

Avea doua diviziuni: semis sau semissis = 1/2 solidus si triens sau tremissis = 1/3 solidus. Catre sfarsitul secolului al X-lea se schimba denumirea in nomisma din care s-au batut si exemplare concave (skyphate).

Moneda medievala are ca unitate ponderala din sec. IX - marca cantarind cca. 218 gr. Ea nu era fixa, varia de la stat la stat, de la oras sau provincie precum si dupa tipul de moneda care se batea din ea. Spre exemplu, in Europa marca cantarea intre 107 - 280 gr.

Moneda etalon medievala a fost succesiv: dinarul, grosul, talerul. Mentionam in continuare cateva emisiuni monetare care au avut o calitate mai intensa.

Dinarul a carui denumire a fost luata dupa denarul roman era din aur in lumea araba si din argint in apusul Europei si in Peninsula Balcanica.

Pfenigul a fost adoptat de statele germane. O larga circulatie in secolul X au cunoscut pfenigii de Friesach, emisi de arhiepiscopii de Salzburg de Carinthia (de Friesach). Acest tip de moneda s-a raspandit si in Anglia luand denumirea de peny.

Hiperperii in Bizant erau din argint, bronz, aur.

Un loc deosebit l-au ocupat emisiunile bizantine ale perperilor: de aur, de argint si bronz. Aceasta moneda a fost emisa prima data de imparatul Alexis I Comenul (1081 - 1118) in cadrul marii sale reforme monetare din anii 1092 - 1093. Dupa dezmembrarea Imperiului bizantin la 1024 perperul a fost batut de Imperiul de la Niceea, iar dupa 1026 (anul restaurarii Imperiului) s-au emis in continuare perperi pana la sfarsitul domniei lui Andronic al III-lea (1325 - 1328)].

In secolul XII in statele germane se scot piese noi, de mari dimensiuni, din argint, cu o singura fata, numite bracteate (insemnand bani de tinichea, care, fiind foarte subtiri, sunau, fosneau);

In a doua jumatate a secolului al XIII-lea in Anglia se emite o noua moneda de argint - sterlingul (in limba engleza: easterling = moneda de vest), iar in Austria creitarul (avea o cruce pe revers, in germana kreutz = cruce); la Florenta apare florinul (moneda de aur), denumire care vine fie de la oras, fie de la floarea de crin de pe avers. Inspirat de florin va apare guldenul de aur si argint in Germania. Acestor monede li se alatura in 1284 techinul (sau ducatul), emis din aur de dogele venetian Ioan Dandolo].

Alte categorii de monede care au circulat in centrul, rasaritul si sud-estul Europei, au fost: dinarii arpadieni si angevini, urmati de ducati in secolul XV, jumatati de dinari numiti oboli, dinari si bani de Slovenia (din secolul XIII), grosii, primii emisi in Franta in orasul Tours (grosii touronenses) apoi in Boemia, la Praga, in statele din Peninsula Balcanica, in Polonia, la Riga, Danzig si asprii de argint otomani.

Asprul era o moneda otomana cantarind curca 1,20 gr. cu titlul ridicat al argintului: 900% la sfarsitul secolului al XIII-lea, la primele emisiuni. Ulterior titlu aurului va scadea neincetat ca si greutatea sa. Prima oara asprul a fost emis fie de Osman I (1288 - 1320) fie de urmasul sau Orhan (1326 - 1359)in 1327 la Brusa. Deprecierea acestei monede va incepe sub Baiazid (1347 - 1403). In Tarile Romane asprul a patruns in secolul al XV-lea si va deveni, in Tara Romaneasca ,,principala moneda. timp de aproape un secol. La sfarsitul secolului al XVI-lea a avut loc in Europa o depreciere generala a argintului, ceea ce a determinat si disparitia treptata din circulatia Tarilor Romane a asprului otoman care suferise deprecieri masive. El a fost inlocuit cu alte monede otomane de argint si de aur de valoare mai ridicata.

Catre sfarsitul Evului Mediu este batut talerul de argint (sfarsitul secolului XV) care, din Austria se va raspandi, in secolele urmatoare in Olanda, in statele germane si apoi in toata Europa, (din argint si aur). In secolele XVII si XVIII, alaturi de talerii olandezi, vor circula gulzii de aur, ludovicii de aur (Franta) si fredericii de aur (Germania).

Cat priveste Tarile Romane, in secolul XIV, in Tara Romaneasca si Moldova s-au batut primele emisiuni monetare proprii: ducatii de argint si grosii de argint. Subdiviziunile au fost de bronz si arama. Acestea erau integrate sistemului monetar balcanic, al Ungariei si al Poloniei. In secolul XV - 1482 emisiunile Tarii Romanesti inceteaza, iar la sfarsitul secolului XVI cele ale Moldovei. In Tarile Romane au continuat sa circule monede otomana a jucat un rol deosebit in viata economica a Tarilor Romane.

Dupa cum se poate constata moneda sufera, asemenea unei fiinte  de atingerea anilor; moneda ,,imbatraneste si moare., in sensul ca unele piese au fost efemere, au disparut repede din circulatie, iar altele au fost si sunt deosebit de longevive.

Numismatica descriptiva se ocupa de imaginile aflate pe cele doua fete ale monedei, de tehnica realizarii lor. Imaginile sunt de doua feluri: a) de tip heraldic, infatisand stema tarii, a orasului, blazonului suveranului sau a sefului statului unde s-a emis moneda. Sunt caracteristice Evului Mediu si epocii moderne.

b) tipul iconografic (de portret) reprezentand pe suveran este tipul predominant in moneda antica. Pe fetele monedei se afla legenda ei, respectiv numele suveranului denumirea tarii si in epoca moderna se indica si valoarea ei.

Monedele pot fi: monofaciale (reprezentari, pe o singura fata); si bifaciale - au reprezentari pe ambele fete.

Tot numismatica descriptiva se mai ocupa si de dimensiunile, forma, greutatea, metalului, inscriptia, locul emiterii.

Pe baza cercetarilor din cadrul acestei ramuri a numismaticii generale se pot stabili emitentii, monetariile, data emiterii lor. Adica se furnizeaza istoriei elemente de detaliu si de preciziune fata de care stirile furnizate de moneda ca izvor nu s-ar putea utiliza.

Metrologia numismatica se ocupa de sistemul de masuri si de cel valoric al monedelor, de etalonul monetar, de acoperirea lor in aur.

In istoria numismaticii au existat mai multe sisteme monetare, lucru care a ingreunat schimbul si circulatia monedelor cat si operatiile bancare. Teoretic s-a adoptat si pentru monede sistemul zecimal al greutatilor, unitatea adoptata avand multipli si submultipli cu diferente multiplicate cu zece. In practica insa s-a admis ca numai etalonul (unitatea monetara) sa fie impartit corespunzator: unitate - decima - sutimea, dar in fiecare tara exista cate un etalon care constituie moneda nationala (franc, marca, florin, coroana, leu etc.).

Fiecare tara bate moneda in  functie de posibilitatile sale economice, de unde variatia titlurilor monedelor, a valorii lor intrinsece. Titlul monedei reprezinta raportul intre greutatea metalului pretios (aur, argint) si greutatea totala a monedei. pe baza titlului se pot face calculele privind corespondentele dintre diferitele sisteme monetare.

Numismatica nu ramane, pentru ca nu poate ramane la aspectele descriptive si de metrologie, ea studiaza moneda in toata complexitatea ei. In acest sens, un loc important il ocupa circulatia si rolul monedei in viata economica a tarii.

Referitor la rolul monedei, este interesanta si perfect valabila afirmatia intemeietorului scolii romanesti de numismatica C. Moisil: ,,monedele au fost in toate timpurile in primul rand instrumente comerciale, mijloace de schimb care au determinat si favorizat propasirea economica a popoarelor. Deci ele trebuie studiate si din punct de vedere al valorii lor intrinsece, al circulatiei, al rolului ce au avut in dezvoltarea economica a omenirii. Numismatica nu cuprinde numai stiinta monedelor, adica studiul tipurilor inscriptiilor, a stemelor de pe monede sau al maiestriei artistice in care sunt lucrate ci si istoria monetara care studiaza monedele ca factori economici, ca bani.. Rolul lor a fost intotdeauna, ca si astazi sa inlesneasca schimbul, sa fie ,,instrumente comerciale..

Intre fenomenele circulatiei monetare si viata societatii din mijlocul careia a luat nastere moneda, exista o stransa legatura. Existenta banilor si aspectele variate ale miscarii acestora indica diferitele trepte de dezvoltare a productiei sociale in epoci si locuri diferite.

Rolul de bani l-au avut de-a lungul timpului diverse metale (arama, bronz) pentru ca ulterior aurul si argintul sa ramana preponderent. Acest lucru s-a datorat unor calitati deosebite ale acestora care le-au facut mai apte pentru indeplinirea rolului de bani: omogenitatea substantei, divizibilitatea perfecta, valoarea mare intr-un volum mic, o greutate mica nealterabila.

Banii au reprezentat o marfa specifica care a jucat un rol deosebit, pe langa valoarea de intrebuintare speciala ca marfa, ei au dobandit si o valoare de intrebuintare generala care a decurs din functiile lor specifice, respectiv in cadrul circulatiei de marfuri, ei au capatat functia de echivalent general. Pe de alta parte, banii au exprimat relatiile de productie dintre producatorii de marfuri, dar si mijlocul prin care acestia puteau schimba intre ei diferite produse.

In cadrul productiei de marfuri, banii au indeplinit urmatoarele functii: masura a valorii, mijloc de circulatie, mijloc de acumulare sau tezaurizare, mijloc de plata, bani universali. Functia banilor ca masura a valorii consta in faptul ca banii ofera lumii materialul pentru a-si exprima valoarea, stabilindu-se un raport de egalitate intre marfa si bani care au functia de masura a valorii deoarece ei insusi sunt o marfa si deci au valoare. Expresia baneasca a valorii marfii constituie pretul marfii care este direct proportional cu valoarea ei si invers proportional cu valoarea banilor.

Cand in secolele XVI - XVIII au fost descoperite bogatele zacaminte de aur si de argint din America, in urma cresterii productivitatii muncii, timpul de munca socialmente necesar pentru extragerea metalului pretios a scazut masiv si in Europa s-a produs o adevarata ,,revolutie. in domeniul preturilor. A scazut valoarea banilor si a avut loc o urcare generala a preturilor. Functia banilor ca mijloc de circulatie este asigurata de faptul ca schimbul de marfuri se efectueaza prin intermediul banilor care inlesnesc cumpararea si vinderea marfurilor. Asadar, procesul circulatiei in ansamblu este un proces al circulatiei marfurilor si al banilor.

Una din cele mai importante functii indeplinite de bani a fost aceea de mijloc de acumulare sau tezaurizare. Acest lucru decurge din faptul ca banii erau un echivalent general, iar detinerea lor dadea posibilitatea de a obtine in schimb orice marfa, devenind astfel intruchiparea generala a bogatiei sociale si implicit a puterii. Aceasta calitate a banilor de a da forma sociala a bogatiei sociale si implicit a puterii. Aceasta calitate a banilor de a da forma sociala a bogatiei a determinat si tendinta producatorilor de marfuri de a-i tezauriza. Tezaurizarea la randul ei a indeplinit functii variate in conditiile circulatiei monetare. Cantitatea de aur si argint s-a adaptat spontan la necesitatea circulatiei marfurilor. Cand insa a avut loc o crestere a productiei de marfuri, necesitatile sporite de bani erau acoperite prin reintrarea in circulatie a unei parti a monedelor texaurizate. Acest rol de retragere spontana sau de atragere a acestora a putut fi indeplinit de functia de tezaurizare numai in conditiile caracteristice existentei banilor de aur si argint.

O circulatie monetara interna determina si un schimb de produse intens, rezultat al intensitatii vietii economice. Aria de raspandire a unui tip de moneda reflecta puterea circulatorie a ei, rezultat al calitatii intrinsece a monedei care este determinata la randul ei de o economie prospera.

Hartile cu descoperirile numismatice reflecta legaturile stranse intre diferite regiuni precum si anumite caracteristici ale circulatiei monetare intr-o perioada data.

Practic, istoria banilor se confunda cu istoria omenirii, cele doua entitati fiind greu de separat. O confirma chiar o personalitate a lumii moderne a banilor, Alan Greenspan, fostul presedinte al Rezervei Federale a Statelor Unite. 'Ieri i-am spus unui amic cam cheltuitor ca trebuie sa vorbesc despre istoria banilor. Inteleg istoria banilor. De indata ce am cativa, repede devin istorie», a raspuns acesta. Din fericire, nu toata lumea este ca prietenul meu', declara, in 2002, Alan Greenspan.




Din fericire, pentru ca prietenul lui Greenspan sa poata face astazi istorie, cineva, in zorii omenirii, s-a gandit sa modifice greoiul sistem al schimburilor comerciale bazat pe troc. Sarea, condimentele, ceaiul, vitele sau granele au fost primii bani ai omenirii, din pacate greu de manuit si perisabili. Intre anii 3000 si 2000 inainte de Hristos, in Mesopotamia, s-au pus bazele sistemului bancar de astazi, templele si palatele dovedindu-se locuri sigure pentru depozitarea bunurilor - produse agricole si metale pretioase.

Cateva sute de ani mai tarziu, in Babilon, Codul lui Hamurapi legifera activitatile bancare. Ceva mai la est, in China, cu circa 1.200 de ani inainte de Hristos, pentru schimburile comerciale erau folosite cochiliile de scoici; in timp, scoicile s-au dovedit extrem de rezistente pe pietele monetare, in unele zone din Africa fiind folosite pana la jumatatea secolului XX. Inca din zorii tranzactiilor, banii au avut si adversari: o legenda greaca spune ca legislatorul Solon (638-558 i.Hr.) ar fi batut monede cat roata carului, pentru a-i dezvata pe cetateni de acumularea excesiva a acestora. Monedele din piatra se regasesc si in insula Yap din arhipelagul Carolinelor, Pacific: acestea erau gaurite la mijloc si puteau fi transportate - insirate pe o prajina - de doi oameni.

Cercetatorii nu precizeaza cum erau carate monedele cu valoare maxima, care aveau 3,5 metri in diametru si cantareau pana la cinci tone. Un amanunt: insula Yap nu are cariere de piatra, materia prima pentru bani fiind adusa aici cu plutele de la distante impresionante. Banii erau tinuti in fata casei, ca semn al averii. Un purcel costa o moneda de jumatate de metru, iar o nevasta - una de 1,3 metri. Alte forme neobisnuite de bani sunt coltii de caine, folositi in insulele Salomon din Pacific, bratarile, folosite in Coasta de Fildes, clopoteii de bronz (Zimbabwe) sau cutitele (China).

Cine ar fi putut sa semnaleze aparitia monedelor metalice, apropiate de forma moderna, daca nu Herodot, parintele istoriei? El critica spiritul mercantil al locuitorilor cetatii Lidia, colonie greceasca din Asia Mica: acestia nu numai ca nu s-au multumit sa bata moneda, dar au si inventat magazinele. Primele monede au aparut in 640-630 i.Hr., fiind fabricate din electrum (un aliaj de aur colectat din raurile actualei Anatolii si din argint, combinate in proportii egale). Aparitia monedei, repede adoptata in varii forme de restul civilizatiei antice, a dus si la aparitia primului bancher. Acesta a fost Pithius, care, la inceputul celui de-al cincilea secol inainte de Hristos, opera in Asia Mica.

Tot in acea perioada, monedele si-au facut aparitia si in China, avand forma rotunda si fiind realizate din metal; nu incorporau o valoare foarte mare si s-au dovedit incomode in tranzactiile costisitoare, spune Glyn Davies in lucrarea sa Istoria banilor. Cetatile grecesti Atena si Corint au inceput sa bata moneda proprie in 575-570 i.Hr., iar un sfert de veac mai tarziu, legendarul rege Cressus s-a apucat sa produca, in Lidia, monede de aur si argint. Capturat de persani, Cressus a deschis drum primilor bani spre Persia. Aparitia monedelor duce, inevitabil, la ceea ce, peste secole, in presa financiara, se va numi 'success stories'; prima astfel de poveste pare a fi fost cea a sclavului atenian Pasion, care, in anii 394-371 i.Hr., a devenit cel mai instarit si mai faimos bancher grec, recastigandu-si, totodata, libertatea.

In timp ce Pasion isi dezvolta pasiunea pentru bani, pe alte meleaguri, la Roma, gastele se dovedeau paznici vigilenti ai Capitoliului (unde se pastrau rezervele monetare ale cetatii). Preveniti de acestea asupra atacului galilor, romanii i-au multumit zeitei Moneta, din al carei nume deriva cuvantul money. 

Manuirea banilor se dezvolta: in Grecia, cu 350 de ani inainte de Hristos, dobanda practicata pentru activitati cuminti, ca de pilda moraritul, era de 10%, in timp ce pentru activitatile care implicau riscuri sporite, bunaoara transportul naval, o dobanda de 30% era cu totul normala. Alexandru cel Mare poate trece drept unul dintre primii mari cheltuitori ai lumii: intretinerea uriasei sale armate costa o jumatate de tona de argint pe zi. Dar cuceririle si prazile sale bogate au stimulat schimburile comerciale; drept urmare, Alexandru a simplificat cursul de schimb, fixand o rata de schimb de 10 monezi de argint pentru una de aur.

Pe masura trecerii timpului, sistemul financiar mondial, pentru ca putem vorbi deja despre asa ceva, se dezvolta: egiptenii pun bazele unui sistem bursier, romanii se confrunta, in timpul celui de-al doilea Razboi Punic dintre Roma si Cartagina, cu inflatia generata de enorma cerere de bani necesari pentru plata trupelor, in vreme ce insula greceasca Delos devine un important centru bancar. Spiritul novator chinez se manifesta si el: apar banii din piele (de cerb), cu o valoare de 40.000 de monede de baza. Romanii au reactionat cu o relativa intarziere la baterea de monede, dar au adoptat ca materii prime, pe langa aur si argint, metale mai putin pretioase, cum ar fi arama. Imparatul Octavian August (63 i.Hr. - 14 d.Hr.) a reformat atat sistemul monetar, cat si pe cel al taxelor, impozitand tranzactiile comerciale, detinerea de terenuri si castigurile. In toata aceasta perioada, la greci, cele mai folosite unitati monetare erau halcousul (confectionat din arama, el echivala cu o treime de obol), obolul (o sesime de drahma), drahma (din argint), staterul (din aur, echivalent cu 4 drahme) si talantul (600 de drahme). Romanii foloseau libra si uncia, ambele din arama, denarii din argint si aureusii din aur.

Alungarea camatarilor din templul Ierusalimului de catre Iisus nu a fost decat un episod minor al dezvoltarii sistemului monetar, cu bunele si relele sale: in anul 250 d.Hr., continutul in argint al monedelor romane a scazut la 40%, iar in 270 d.Hr. la doar 4% - consecinte ale inflatiei accelerate. Aurelian (214-275 d.Hr.) a incercat sa contracareze acest flagel printr-o emisiune de noi monede de aur pur, carora le-a ridicat valoarea de doua ori si jumatate. O initiativa fara prea mare succes, pentru ca inflatia a ramas o problema si pentru Diocletian (240-311 d.Hr.). Acesta a fost invins de fortele pietei, chiar daca a instituit controlul preturilor si al dobanzilor, motiv pentru care, in cele din urma, a abdicat. Pe de alta parte, insa, tot Diocletian a introdus, de aceasta data cu succes, primul sistem de buget anual.

Inflatia nu s-a lasat invinsa nici de trecerea la crestinism a Imperiului Roman, desi, cu aceasta ocazie, imparatul Constantin cel Mare (272-337 d.Hr.) a confiscat enormele comori acumulate in templele 'pagane'. Mai trebuie remarcat si faptul ca, in anul 306, imparatul Constantin a emis o moneda de aur, solidus, care a fost produsa ulterior, fara a i se schimba greutatea sau puritatea, vreme de 700 de ani. O masura a inflatiei acelor timpuri este evolutia valorii aurului: in anul 307 d.Hr., pretul era dublu fata de cel stabilit de Diocletian cu sase ani mai devreme, iar in 324, urcase de sase ori. Ceva mai tarziu, in Egipt, o masura de aur care valora 300.000 de denari a ajuns sa coste 2.120.000.000 de denari. Invaziile barbare au franat evolutiile monetare, activitatile bancare au fost abandonate, iar monedele emise de episcopul Mellitus la Londra (secolul VII) au fost folosite mai mult ca bijuterii decat pentru scopuri comerciale.

Evul Mediu a fost o perioada in care moneda s-a diversificat, fiecare regat folosind propriul sistem monetar. Monedele bizantine si-au pastrat puterea de circulatie - in special cele batute pe timpul domniei lui Constantin cel Mare: milliarense, siliqua si solidusul -, la mijlocul secolului al IX-lea aparand, pe langa monedele plane, si unele concave (skeyphate). Lumea medievala a folosit drept etalon, pe rand, dinarul, grosul si talerul, iar statele germane au adoptat pfeningul, care in Anglia a devenit penny. Imparatul bizantin Alexis I Comnenul, in cadrul marii reforme monetare din anii 1092-1093, a emis perperul. Moneda a fost batuta pana la finele domniei lui Andronic al III-lea, in 1328.

In secolul XII, statele germanice au emis piese noi, asa-numitele bactreate - bani de tinichea, foarte subtiri, care fosneau. In secolul XIII, in Anglia a aparut sterlingul, o moneda din argint, in Austria - creitarul (cu o cruce, kreutz, pe revers) iar la Florenta - florinul, realizat din aur. Cruciadele si sumele importante de bani necesare finantarii acestora au constituit un stimul puternic pentru sistemul bancar european.

Scurt istoric al Bancii Nationale a Romaniei


Eugeniu Carada
Ctitor al Bancii Nationale

Rezultat al gandirii economice liberale romanesti, dominate de ideea realizarii unui sistem de credit national puternic, Banca Nationala a Romaniei a fost intemeiata la 11/23 aprilie 1880. Ministrul de Finante de atunci, Ion Campineanu, a devenit primul guvernator, Eugeniu Carada - adevaratul ctitor - a condus organizarea si functionarea Imprimeriei alaturi de Emil Costinescu, iar Theodor Stefanescu s-a ocupat de organizarea contabila a Bancii.

Pornita la drum cu un capital de 30 de milioane de lei (din care 10 milioane capital de stat), Banca si-a desfasurat initial activitatea intr-un mic spatiu de la Creditul Funciar Rural. La 16 decembrie 1900, statul s-a retras din asociatia formata cu Banca Nationala a Romaniei, aceasta devenind o simpla banca particulara privilegiata, drepturile guvernului trecand asupra actionarilor. Banca primea prelungirea dreptului de privilegiu asupra emisiunii monetare pana la 31 decembrie 1920, drept prelungit apoi pana la 31 decembrie 1930.

Din cauza razboiului, la 15 noiembrie 1916 Banca Nationala a fost evacuata la Iasi. Administratia militara germana a sechestrat sediul si bunurile BNR La 14 noiembrie 1916, tezaurul Bancii fusese mutat la Iasi, iar apoi transferat in Rusia sub paza si garantia guvernului rus.

La 1 decembrie 1918, Guvernul roman, Banca Nationala, precum si celelalte institutii centrale revin la Bucuresti. In acea grea perioada, Banca Nationala a fost singurul sprijin al statului in refacerea economiei distruse de razboi si in unificarea circulatiei monetare.

Dupa 1924 a avut loc reorganizarea Bancii Nationale. Legea din 1925 prelungea privilegiul de emisiune pentru Banca Nationala pe o perioada de 30 de ani si marea capitalul de la 30 la 100 de milioane de lei. Statul a reintrat in randul actionarilor.

In perioada crizei economice din anii 1929-1933, Banca a acordat credite statului pentru echilibrarea bugetului, operatiune continuata si in anii urmatori. Treptat, atributiile si rolul Bancii in sfera financiara au crescut foarte mult, acesteia revenindu-i dreptul de control al activitatii bancare, al circulatiei devizelor, de elaborare a politicii monetare si financiare a tarii.

Dupa preluarea puterii politice de catre comunisti (6 martie 1945), guvernul a trecut la etatizarea bancilor, lucru realizat in doua etape: penetrarea Consiliului de administratie al Bancii Nationale de catre comunisti, la 28 noiembrie 1946, respectiv dizolvarea si punerea in stare de lichidare a bancilor si institutiilor de credit, cu exceptia BNR si CEC., la 11 august 1948.

Din 1990, a inceput anevoiosul drum al reluarii de catre Banca Nationala a Romaniei a functiilor sale firesti detinute pana in 1946.

Aspecte privind istoria banilor si a circulatiei monetare pe teritoriul Romaniei

              

          

  Primele forme de schimb monetar pe actualul teritoriu al tarii noastre apar la sfarsitul epocii bronzului (pumnale, varfuri de sageti).
Drahma de la Istros (cca. 480 i.Cr.) este cea mai veche emisiune monetara din spatiul romanesc.

  Au mai circulat, in regiunile locuite de triburile geto-dacice, stateri si tetradrahme emise de Filip al II-lea, Alexandru cel Mare, Lysimach, drahme de la Apollonia si Dyrachium si tetradrahme batute de provincia romana Macedonia Prima si de orasul Thasos.

   Sistemul monetar geto-dac apare prin imitarea combinata a diferitelor tipuri de monede grecesti de mare circulatie. Primele monede geto-dacice sunt datate in jurul anului 300 i.Cr., iar sfarsitul monetariei dacice este plasat in sec. I i.Cr.

   In secolul al II-lea i.Cr. in Dacia a patruns masiv denarul republican roman, fapt ilustrat de marele numar de tezaure descoperite. Dupa cucerirea Daciei, denarul imperial roman este moneda oficiala in noua provincie.

   Patrunderea monedei romane continua in spatiul fostei provincii Dacia si in zonele extracarpatice adiacente si dupa retragerea administratiei si armatei romane de la nord de Dunare (271 d.Cr.).

  In zorii evului mediu, moneda bizantina preia functia de instrument de schimb in tinuturile romanesti, rol indeplinit pana in secolul al XIV-lea. Dupa anul 1000, tot aici au inceput sa circule si monedele statelor suverane vecine.
   Domnii romani, dupa obiceiul epocii, si-au exercitat dreptul de a bate moneda. Primele monede ale Tarii Romanesti emise de Vladislav I Vlaicu (1364-1377), erau de argint si se numeau ducati - cele mai mari, dinari - cele mijlocii si bani - cele marunte. In Moldova, primele monede - grosii de argint - poarta insemnele heraldice ale domnului Petru Musat (1378-1394). Monetaria transilvaneana functioneaza de la inceputul secolului al XIV-lea, dar Transilvania a emis moneda proprie ca Principat autonom sub suzeranitate otomana intre anii 1551-1690, apoi sub suzeranitate austriaca, intre 1690-1780.
   Treptat, atat din motive economice, dar mai ales din cauze politice, domnii romani au pierdut dreptul baterii de moneda. In aceste conditii, Principatele romane erau invadate de o multime amestecata de monede straine. Circulatia lor, mai ales a celor foarte slabe ale Austriei si Turciei, constituia un obstacol in fluidificarea comertului si a circulatiei monetare.

   In secolul al XVII-lea, circulatia monetara in Tarile Romane a fost dominata de talerul-leu al Tarilor de Jos, moneda care patrunde rapid si adanc in economia Principatelor, dar si in mentalitatea colectiva. La sfarsitul secolului al XVIII-lea, dupa disparitia lui din circulatie, talerul-leu a devenit moneda de calcul. Denumirea s-a incetatenit intr-atat incat, la 1867 a devenit unitatea monetara a Principatelor Unite (Tara Romaneasca si Moldova).

    La 22 aprilie 1867 a fost adoptata 'Legea pentru infiintarea unui sistem monetar si pentru fabricarea monedei nationale '. Leul a devenit moneda nationala, fiind impartit in 100 de bani. La inceput s-au emis numai monede de arama, cu valoarea nominala de 1, 2 , 5 si 10 bani.
    La 3 martie 1870, o data cu infiintarea Monetariei Statului, au fost prezentate publicului monedele omagiale de 20 lei din aur si de 1 leu din argint. Acestea au fost primele monede pe care apare denumirea 'leu'.
    Declansarea razboiului de independenta a condus la o criza de numerar, solutionata prin emiterea de bilete ipotecare. Aceste bilete sunt considerate primele bancnote romanesti.

Muzeul Bancii Nationale a Romaniei

Ideea infiintarii unui muzeu al Bancii a aparut ca o consecinta a constientizarii faptului ca un asemenea asezamant, cum este Banca Nationala, trebuie dotat cu o 'vitrina' adecvata. Pe de alta parte, inca de la crearea sa in 1880, Banca Nationala a Romaniei, prin stradania lui Eugeniu Carada, a inceput sa-si formeze o colectie de tablouri, tapiserii, sculpturi, la care s-au adaugat treptat colectii de monede, bancnote, medalii, sigilii etc.

La 16 iunie 1942, dupa incheierea constructiei Noului Palat bancar, s-a intocmit planul distribuirii incaperilor. Potrivit acestuia, Muzeului numismatic i-a fost repartizat un spatiu in Palatul Vechi (Lipscani 25), unde urmau sa fie amplasate 30 de vitrine din lemn de stejar, prevazute cu usi blindate. La inceputul lui 1943, Muzeul era pregatit pentru vizionare, dar desfasurarea razboiului a impiedicat deschiderea sa. O alta incercare - si aceasta nereusita - de deschidere a Muzeului numismatic a fost facuta in anul 1949, in imobilul cu coloane din Calea Victoriei nr. 22-24 (blocul Rosenthal).

In toamna anului 1952, conducerea Bancii a luat hotararea ca Muzeul sa fie organizat in spatiul destinat initial: in Strada Lipscani nr. 25. Insa, in ianuarie 1953, sediul Ministerului de Finante a fost mutat in Noul Palat bancar. In situatia in care, din 1948, Banca Nationala era subordonata Ministerului Finantelor, cu toate consecintele nefaste ale acestui fapt, ministrul din acea vreme si-a exprimat dezacordul fata de ideea amenajarii unui muzeu numismatic in incinta Palatului bancar. In consecinta, circa 75.000 de piese numismatice sau cu caracter arheologic si istoric (monede din aur, argint si alte metale, obiecte arheologice din aur sau argint, ceramica, medalii, decoratii, insigne, bancnote etc.), carti si reviste care compuneau biblioteca Muzeului, impreuna cu peste 300 de obiecte de arta plastica (tablouri, tapiserii, sculpturi) au fost trecute la Academia R.P.R., respectiv la Muzeul de Arta al R.P.R.

Ideea reorganizarii Muzeului Bancii Nationale a Romaniei a aparut in 1990. Noul Muzeu al Bancii, inaugurat la 3 mai 1997, este amenajat la parterul Vechiului Palat bancar si, partial, la parterul celui nou.

Spatiul predeterminat - compus din doua nave laterale, doua sali alveolare si o incapere blindata - a impus o anume solutie in dezvoltare a discursului muzeistic.

Ca tema centrala, istoria circulatiei monetare pe teritoriul romanesc, precum si succinta prezentare a istoriei Bancii Centrale, conditiile ei de aparitie, sunt redate prin mijloace numismatice si documentare: monede ale coloniilor grecesti din Pontul Stang, monede geto-dacice, romane si bizantine, emisiuni monetare ale Tarilor Romane, monede straine care au circulat in teritoriile locuite de romani, bancnote, medalii, documente, fotografii, piese de arta plastica. Registrul mijloacelor de sugestie este completat de iconografie, heraldica si documente relative la istoria banilor si a comertului de banca.

Etimologie

In secolul XVII, in statele romanesti se foloseau ca moneda taleri olandezi (löwenthaler) care aveau imprimat pe ei un leu.

Chiar si dupa iesirea din uz a talerilor numele de leu a fost pastrat ca termen generic pentru bani. In 1867, leul a devenit unitatea monetara a Principatelor Unite.

[modifica] Istorie

Cea mai veche moneda atestata pe teritoriul romanesc este drahma de argint in greutate de 8 grame, emisa de pólisul (orasul) grecesc Histria in anul 480 i. Ch. Ea a fost urmata si de alte emisiuni de moneda ale polisurilor grecesti din Dobrogea. Geto-dacii foloseau monede macedonene, apoi au inceput sa emita monede proprii din argint, asemanatoare cu ale celtilor, pentru ca apoi sa emita celebrii kosoni de aur. De asemenea monedele romane, cum sunt denarii republicani sau imperiali, au patruns si ele pe teritoriul Daciei, inainte chiar de ocupatia romana, dar au continuat sa circule si dupa retragerea aureliana, fiind apoi inlocuiti de monede bizantine.



In formatiunile statale romanesti s-a emis moneda, primul fiind Vladislav I in Tara Romaneasca, el batand ducati munteni din argint, urmat de Petru Musat in Moldova, acesta emitand grosi de argint.. Spre deosebire de Tara Romaneasca si Moldova, Transilvania a avut emisiuni monetare de tip vest-european: grosi, oboli, dinari, creitari, guldeni, taleri si ducati, incepand cu anul 1538.

Pe teritoriul romanesc patrund foarte multe monede, de-a lungul secolelor circuland: taleri turcesti, galbeni unguresti si austrieci, zloti, carboave rusesti, zechinii (techini) venetieni, in total peste 100 de monede. O emisie de moneda a costat pana si capul unui domnitor. Este vorba de Constantin Brancoveanu, cel care a emis o moneda-medalie cu efigia sa pe ea, incalcand astfel religia musulmana si dand motiv turcilor otomani sa ii ceara capul.

Prin Regulamentele Organice adoptate in 1831 in Tara Romaneasca si in 1832 in Moldova, se stabilesc monedele care pot fi folosite pe teritoriul romanesc: galbenul austriac, sfantul de argint ('Zwanziger', denumirea pentru moneda de 20 creitari),

Ca o recunoastere a Unirii, domnul Alexandru Ioan Cuza propune baterea de moneda, care sa se numeasca roman, sau romanat (dupa Ion Heliade Radulescu). Insa nu este posibil, fiind conditionat de cantitatea de metal din vistieria statului dar si de puterea otomana, care nu accepta emisia de monede proprii a statelor vasale.

10 bani, 1867

La 22 aprilie 1867 este stabilita moneda nationala leu, ca o moneda bimetalica cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame aur si avand 100 de diviziuni, numite bani. Primele monede emise au fost cele divizionare din bronz, de 1 ban, 2 bani, 5 bani si 10 bani, batute in Anglia in 1867. In 1868 s-a emis prima moneda romaneasca de aur cu nominalul de 20 lei, intr-un tiraj de doar 200 exemplare, aceasta fiind considerata drept proba. Incepand cu 1870 s-au emis si monede de argint cu nominalele de 50 de bani (denumite popular 'bancute'), 1 leu si 2 lei.Incepand cu 1880 s-au emis si monede de argint de 5 lei. Monede din aur pentru circulatie s-au batut in 1883 si 1890. La 3 martie 1870 se infiinteaza Monetaria Statului, care poate bate moneda, pana in acel an monedele fiind batute in majoritate in strainatate, mai ales la Birmingham. Datorita lipsei de moneda nationala anterioare momentului 1870, toate taxele si vama erau platite direct in aur; aurul strain era frecvent folosit, ca de exemplu moneda de 20 de franci francezi (cu valoarea de 20 lei), lira de aur turceasca (22,70), imperialii rusi vechi (20,60) si suveranii englezi 25,22). Valuta intra astfel masiv in tara, mai ales rubla ruseasca, ceea ce duce la masuri drastice din partea unor ministri, cum a fost Dimitrie Ghica, supranumit 'Mitita roade ruble', care a fortat un anumit curs de schimb si o anumita circulatie de moneda.

20 lei, 1930

Primele insemne monetare de hartie sunt biletele ipotecare, emise conform legii din 12 iunie 1877 , cu valorile nominale de 5 lei, 10 lei, 20 lei, 50 lei, 100 lei si 500 lei, de catre Ministerul de Finante, pentru a obtine fondurile necesare sustinerii financiare a Razboiului de Independenta.

Bilet ipotecar de 10 lei 1877

La 1 aprilie 1880 este infiintata Banca Nationala a Romaniei, fiind singura abilitata sa emita moneda de metal si hartie.

Printr-o lege din 1900 s-a autorizat si emiterea de piese de nichel, cu valoarea nominala de 5, 10 si 20 bani, batute la monetaria Bruxelles.

In 1906 s-a batut o serie de monede de aur, cu valorile nominale de 12,5 lei, 20 lei, 25 lei, 50 lei si 100 lei, aniversand cei 40 de ani de domnie ai regelui Carol I.

Dupa primul razboi mondial, leul romanesc intra pe panta inflatiei datorita distrugerii economiei romanesti in razboi si a preschimbarii banilor straini (coroane austro-ungare, ruble rusesti) din teritoriile nou dobandite precum si a banilor de ocupatie emisi de armata germana.

Inflatia continua intr-un ritm moderat in perioada interbelica si in cea a celui de-al doilea razboi mondial.

Intrarea Armatei Rosii pe teritoriul tarii, in 1944, aduce cu sine si impunerea catre populatie a acceptarii leului de ocupatie rusesc, de fapt o emisiune monetara fara acoperire emisa cu scopul de a da o aparenta de legalitate jafului comis de trupele sovietice.

Obligarea Romaniei la plata a uriase despagubiri de razboi duce inflatia la rate astronomice in 1946 si mai ales in 1947.

In 1946 este emisa moneda de 100 000 lei iar la 25 iunie 1947 este emisa bancnota de 5 000 000 lei, acestea fiind insemnele monetare cu cel mai mare nominal din istoria Romaniei.

In 1947 se face stabilizarea, la un raport de 1 leu nou la 20 000 lei vechi, iar in 1952 se face reforma monetara, la un raport de 1 leu nou = 20 lei vechi.

In 1966 se emit monede si bancnote cu noua denumire a statului: Republica Socialista Romania, acestea ramanand in circulatie pana dupa Revolutie.Prima emisiune monetara post-revolutionara este cea a monedei de 10 lei 1990.

Si alte state folosesc unitati monetare numite leu:

  • Albania - lek
  • Bulgaria - lev
  • Republica Moldova - leu

Ce este bursa?


Termenul desemneaza o institutie cu putere de autoreglementare, specifica Economiei de piata libera - bursa - ca forma organizata de schimb de marfuri si valori. In esenta, notiunea indica locul de intalnire a negustorilor si oamenilor de afaceri, in sensul unui spatiu de concentrare a cererii si ofertei. Acest continut rezulta din definitiile date in limbajul de specialitate. Astfel "Legea romana asupra burselor' din 1929 - "Legea Madgearu' - se arata ca "bursele sunt institutii publice create in scopul de a reuni pe comercianti, industriasi, producatori, armatori si asiguratori in vederea negocierii valorilor publice si private, monedelor, devizelor, marfurilor, productelor, inchirierii vaselor si acoperirii riscurilor de tot felul' . Prin urmare bursa este o piata, care se particularizeaza prin obiectul tranzactiilor si modul de organizare si functionare. In domeniul dreptului se apreciaza ca bursele sunt institutii unde se negociaza (se vand si se cumpara) valori mobiliare sau marfuri, dupa o procedura anumita si numai de catre anumiti intermediari, sub supravegherea autoritatilor. Formarea si afirmarea bursei exprima insasi definirea relatiilor de schimb, a pietei ca structura de baza a economiei de piata moderne. Odata cu consacrarea bursei, relatiile de schimb ajung la deplina extindere si maturizare, primind rolul central in reglarea mecanismului de piata.

Caracteristicile pietelor bursiere


Natura specifica a bursei este data de o serie de caracteristici ce vor fi prezentate mai pe larg in cele ce urmeaza.

Piata de marfuri: Bursele sunt locuri de concentrare a cererii si ofertei pentru marfuri, precum si pentru diferitele tipuri de hartii de valoare. Daca la inceputul lor, pietele bursiere erau organizate pentru tranzactionarea in egala masura a marfurilor si valorilor, ulterior s-a produs o separare intre cele doua categorii de burse. Bursele sunt centre ale vietii comerciale, piete unde se tranzactioneaza marfuri, titluri pe marfuri, active monetare si financiare, care au anumite caracteristici: - sunt generice; se individualizeaza prin masurare, numarare sau cantarire - sunt fungibile; pot fi inlocuite unele prin altele - au caracter standardizabil; marfa poate fi impartita pe loturi omogene - sunt depozitabile; permit executarea obligatiilor contractuale la o anumita perioada de la incheierea tranzactiei - au un grad redus de prelucrare; mentinerea caracterului de produs de masa, nediferentiat, omogen.

Piata simbolica: Unul dintre principalele obiective ale organizarii schimburilor in cadrul bursei il reprezinta asigurarea operativitatii tranzactiilor comerciale si financiare, realizarea acestora pe o baza standardizata. Necesitatea extinderii si intensificarii schimburilor a generat o tendinta de dematerializare a marfurilor, de la bunuri determinate fizic trecandu-se la mostre si esantioane reprezentative. Pe masura consacrarii de uzante comerciale s-a trecut de la esantion la tipuri si denumiri uzuale, adica la calitati abstracte de marfa, pe baza carora se incheie tranzactii comerciale. Astfel bursa simplifica la maxim activitatea de tranzactionare si reduce negocierea la elementele sale esentiale: sensul operatiunii (vanzare sau cumparare), marfa, cantitatea, pretul si termenul de livrare. Bursa nu mai este o piata originara, pe care se vand si se cumpara marfuri fizice, ci o piata derivata pe care se vand si se cumpara titluri pe marfa. Dovada existentei marfurilor se face cu un document acceptat de comercianti: recipisa (actul) de depozit pentru marfurile aflate in antrepozite si conosamentul pentru marfurile incarcate pe vas. Transferul proprietatii asupra marfii, deci executarea obligatiilor contractuale de livrare, se realizeaza prin transmiterea documentului respectiv. Bursa nu isi asuma rolul de realizare a tranzactiei in forma sa fizica, miscarea marfurilor avand loc in afara acestei piete.

Piata organizata si libera: Bursa este o piata organizata in sistem de autoreglementare, in sensul ca tranzactiile se realizeaza conform unor principii, norme si reguli cunoscute si respectate de catre toti participantii. Aceasta nu inseamna administrarea pietei, ci reglementarea ei in scopul obtinerii unui sistem ce garanteaza caracterul liber si deschis al tranzactiilor comerciale si financiare. Nu pot fi tranzactionate la bursa decat marfuri sau valori pentru care exista concurenta libera, pentru care oferta provine de la un numar suficient de mare de ofertanti, cererea este solvabila si relativ constanta, astfel incat sa nu apara posibilitatea unor concentrari in scopul manipularii pretului.

Piata reprezentativa: Bursa este o piata reprezentativa in care se stabileste pretul marfurilor pentru care ea constituie o piata organizata - cotatia bursei - element ce serveste drept reper pentru toate tranzactiile comerciale sau operatiunile financiare care se desfasoara in tara respectiva, iar in cazul marilor burse, in intreaga lume.

 Contractele Bursiere


Inca de la aparitia lor, bursele de marfuri s-au bucurat de un interes deosebit din partea marelui public, reprezentand pentru unii o speranta de imbogatire rapida iar pentru altii solutia in cautarea unei certitudini asupra viitorului apropiat sau indepartat. Procesul de dematerializare a marfii a constituit primul mare pas spre tranzactiile futures. Facilitarea stabilirii calitatii a contribuit la o dezvoltare a lichiditatii. Fluctuatiile ample si neanticipate ale preturilor pe pietelor spot, impreuna cu puterea limitata a participantilor la aceste piete, au fost factori favorabili in aparitia tranzactiilor forward si futures. Tipuri de contracte bursiere: - contractul spot - are ca obiect o marfa prezenta, exista in momentul incheierii contractului si care urmeaza sa fie livrata si achitata imediat - contractul forward - este un acord privat de a cumpara sau a vinde, de a livra si respectiv de a plati la o anumita data viitoare o marfa, valuta sau un activ financiar la un pret stabilit in momentul incheierii tranzactiei - contractul futures - este un angajament standardizat de a cumpara sau vinde un activ, marfa, titlu financiar sau instrument monetar la un pret stabilit in momentul incheierii tranzactiei, cu lichidarea la o data viitoare - optiunile - contracte intre un vanzator si un cumparator care dau dreptul dar nu si obligatia de a cumpara sau a vinde la o anumita data viitoare un activ, marfa, titlu financiar sau instrument monetar, drept obtinut in schimbul platii unei prime.


Contractul spot

Contractele spot sunt contracte de vanzare - cumparare a caror executare are loc, teoretic, imediat dupa incheierea lor. Practic, ele sunt executate in termene cuprinse intre 24 de ore si 10 zile bancare si presupun livrarea obligatorie a marfii. Marfa ce sta la baza contractului spot este: - la vedere (adica exista) - disponibila (nu e grevata de vreo obligatie; de exemplu, gajul) - prezenta (se afla intr-un depozit agreat de bursa) Pretul de executie al contractului este cel stabilit in momentul incheierii tranzactiei.


Contractul forward

Odata cu aparitia burselor, vanzatorii si cumparatorii aveau posibilitatea de a reduce nesiguranta preturilor printr-o vanzare forward cash. O vanzare forward cash sau un contract forward reprezinta o negociere privata in care vanzatorul si cumparatorul convin asupra unui pret pentru o marfa care urmeaza sa fie livrata in viitor. La contractele forward cash, marfa nu se putea transmite pana la data de livrare prestabilita. Acum vanzatorul si cumparatorul au posibilitatea de a bloca un pret cu mult timp inaintea executarii contractului si sa elimine astfel incertitudinea cauzata de fluctuatiile de pret din aceasta perioada.

Certitudinea pretului confera posibilitatea cumparatorilor si vanzatorilor sa isi anticipeze corect veniturile viitoare. Contractul forward a ajutat la scaderea riscului schimbarii pretului si a facilitat dezvoltarea pietelor si vanzarea marfurilor. Totusi nu a disparut riscul ca un comerciant (cumparatorul marfii) sa nu-si indeplineasca prevederile contractuale in cazul in care preturile au scazut dramatic, producatorul ramanand cu marfurile pe stoc si fara alt cumparator. In cazul opus, daca preturile au crescut dramatic in perioada dintre contractare si livrare, vanzatorul ar fi fost cel tentat sa nu respecte contractul, in incercarea de a vinde altcuiva la un pret mult mai mare decat cel care s-a stabilit in contract. Pentru a rezolva problema garantarii executarii tranzactiei, s-s dezvoltat o noua metoda. Fiecare participant la o tranzactie depoziteaza o suma de bani la o a treia parte, neutra. Acest lucru da siguranta ca fiecare parte va respecta contractul. Daca una din parti nu-si indeplineste obligatiile cealalta parte urmeaza sa primeasca banii ca despagubire pentru orice pierdere financiara. Bursele si-au dezvoltat standarde de calitate si unitati de masura pentru fiecare marfa. Aceasta a dus la comercializarea (vanzarea si cumpararea) de contracte pe titluri de marfa care specificau cantitatea, calitatea, data scadentei si data de livrare a unei marfi. Cel mai reprezentativ exemplu de contract forward folosit zilnic de catre fiecare este abonamentul la un ziar, pentru care se percepe pretul convenit anterior pe toata durata valabilitatii abonamentului (contractului). Exista cateva avantaje ale contractelor forward. Pe langa avantajele evidente, cum sunt cunoasterea exacta a sumei si cantitatii pe care urmeaza sa o primeasca, a nivelului calitativ si a momentului livrarii, certitudinea pretului este importanta deoarece un cumparator isi va cunoaste costurile anticipat. Si vanzatorul isi va cunoaste veniturile dinainte. Astfel, certitudinea pretului da posibilitatea cumparatorilor si vanzatorilor sa-si anticipeze corect veniturile viitoare.


Contractele futures

Contractele forward standardizate s-au transformat in contracte futures. De exemplu, un contract futures pe grau pentru iunie 2000 obliga vanzatorul sa livreze cumparatorului 20 de tone de grau de o anumita calitate, la termenul de expirare a contractului; sau un contract futures pe dolari SUA pentru martie 2000 cere celui care il vinde sa livreze celui care l-a cumparat 1000 de dolari la scadenta. Persoanele fizice sau juridice pot executa tranzactii futures chiar daca nu au intentia de a face sau de a primi livrarea. Deoarece contractele futures sunt standardizate, ele pot fi transmise de mai multe ori. Este necesara o metoda pentru a intersecta ultimul vanzator cu ultimul cumparator. Operatiunile de compensare ale casei de clearing a bursei au ajuns sa inregistreze toate tranzactiile si livrarea documentelor de la vanzatori la cumparatori. Aceasta operatiune facilita si compensarea contractelor futures deoarece ele erau standardizate si se puteau schimba intre ele. De exemplu, o persoana care a cumparat un contract futures poate sa-l vanda eliminandu-si astfel pozitia deschisa de la agentia de brokeraj la care a deschis contul de marja. Compensarea a creat oportunitatea ca cei care doresc sa execute contractul. Posibilitatea de compensare este o caracteristica fundamentala a comertului futures. Numai aproximativ 2% din totalul contractelor futures au ca rezultat o livrare fizica. O alta functie esentiala a casei de compensatie este aceea de a se interpune intre vanzator si cumparator la fiecare tranzactie. In realitate, un vanzator vinde casei de compensatie, iar cumparatorul cumpara de la casa de compensatie. Aceasta confera integritate tuturor tranzactiilor. Elementele contractului futures sunt: simbolul contractului, unitatea de tranzactionare, cotatia, variatia minima de pret (tick-ul), limitele de variatie zilnica a pretului, lunile de livrare, ultima zi de tranzactionare, ultima zi de livrare si programul de tranzactionare. Standardizare contractelor si crearea functiei de compensare au marit eficienta pietei, permitand o piata mult mai lichida (una in care tranzactiile sa fie executate la pretul specificat sau la unul apropiat), oricine putand sa intre si sa iasa rapid din piata. Cu cat pretul a mai rapid determinat si piata e mai lichida, cu atat ea devine mai eficienta. Contractele futures (alaturi de optiuni) sunt titluri financiare derivate. Ele dau nastere unor obligatii contractuale ce pot fi stinse in doua moduri: la scadenta, prin livrare fizica, cash sau plata diferentelor si pana la scadenta, prin lichidarea lor la bursa.

Avantajele contractelor futures

Intre contractele forward si futures exista o serie de deosebiri: - contractele futures sunt standardizate; - pretul variaza zilnic in functie de raportul dintre cerere si oferta; - spre deosebire de contractele forward, contractele futures au o piata secundara.

REGLEMENTARE Legi comerciale Legi specifice EMITENT SI GARANT_Casa de Compensatie Evenimentele externe pot influenta volatilitatea pretului. Formarea burselor specializate a ajutat la stabilizarea marilor fluctuatii de pret, fluctuatii datorate alternantei surplusurilor de oferta, cu momentele de criza. Totusi in ciuda actiunilor intreprinse pentru stabilizarea preturilor marfurilor, alti factori puteau destabiliza cotatiile. Fenomenele naturale (seceta, inundatiile, ingheturile, insectele) puteau influenta oferta de produse agricole. Razboaiele pot face ca valutele multor tari sa fie mai riscante si cu o valoare mai scazuta pe pietele monetare ale lumii. In cazul particular al Romaniei, deschiderea internationala de dupa 1989 a pus economia romaneasca centralizata si ineficienta in competitie cu economiile dezvoltate ale lumii. Competitia, din start inegala, a dus la importuri masive de produse mai ieftine si mai bune decat cele autohtone, acestea nefiind sustinute decat in mica masura de exporturi si de investitii straine. Balanta comerciala deficitara astfel creata a dus la devalorizarea monedei nationale. Devalorizarea a avut diferite valori de la un an la altul, in functie de diversele politici monetare si economice promovate de guvernele postrevolutionare. Degradarea continua a conditiilor economice, favorizata de haosul legislativ si de inconsecventa cu care a fost aplicata reforma, a condus la alternante de perioade de calm relativ, in care leul era sustinut administrativ, cu devalorizari bruste si importante. Pietele futures ajuta la controlarea riscului. Atunci cand o firma, industrie sau sector comercial folosesc efectiv pietele futures, ele nu fac altceva decat sa-si controleze riscul, care este un element al fiecarei afaceri. Aceasta se traduce prin costuri mai reduse pentru consumatori, pentru ca o firma bine condusa, de obicei poate sa-si aduca pe piata produsele sau serviciile la preturi reduse, avand costuri mai mici. Cu cat sunt mai putine riscurile pe care trebuie sa si le asume o firma, cu atat pretul final necesar pentru a obtine profit poate fi mai mic. Aceasta ilustreaza cel mai bine sistemul de libera initiativa, iar pietele futures joaca un rol vital in acest proces. Firmele care fac afaceri cu clienti sau furnizori din strainatate sunt interesate de modul in care compania face fata ratelor de schimb. Daca se doreste controlul fluctuatiei riscului ratei de schimb astfel incat profitul sa fie protejat se poate apela la hedging cu futures. Pietele futures sunt o parte a scenei afacerilor internationale. Folosite cu pricepere pietele futures pot constitui un rol important in modul de a face afaceri. Cadrul organizatoric al pietei futures cuprinde institutiile ce servesc direct aceasta piata: bursa, firmele de brokeraj (agentiile bursiere), casa de compensatie, precum si reglementarea legala a desfasurarii tranzactiilor pe aceste piete. Dezvoltarea cadrului organizatoric al unei piete contribuie la eficientizarea acesteia prin imbunatatirea informatiei de piata si prin reducerea costurilor tranzactiilor. Cea mai importanta componenta ramane institutia bursei. Aceasta nu se angajeaza ca parte in tranzactiile spot, forward sau futures ci functia ei primordiala este de a crea un cadru eficient in care sa actioneze liber fortele pietei, prin asigurarea urmatoarelor servicii si facilitati: - un spatiu fizic adecvat desfasurarii tranzactiilor, care sa raspunda particularitatilor mecanismului de licitatie prin strigare deschisa sau de tranzactionare computerizata; - o retea de telecomunicatii eficienta care sa asigure diseminarea instantanee pe plan national a informatiilor privind preturile si volumul de tranzactii din cadrul bursei respective, precum si accesul facil la aceste informatii; - o inregistrare rapida si exacta a tranzactiilor din incinta bursei, sistemele de marja si compensare eficiente, astfel incat participantii la tranzactii sa poata realiza profiturile aferente pozitiilor lor futures; - regulamente de functionare care sa asigure conditii egale si corecte de participare la aceste piete; - lansarea de contracte futures viabile, crearea si introducerea de noi contracte, concomitent cu renuntarea la cele ce nu mai prezinta interes. Deoarece pe piata bursiera mecanismele si procedeele prin care acestia actioneaza sunt specifice, hedgerii si speculatorii sunt recunoscuti prin pozitia de pe care actioneaza. De remarcat ca pe piata futures si cu optiuni nu au acces direct decat cei care sunt membri ai bursei. Acestia, prin reprezentantii lor (brokeri de ring, deckeri, runneri, agenti de bursa), actioneaza la ordinele clientilor si pot determina prin sfaturile si opiniile lor directii de actiune, deci ar putea influenta intr-o oarecare masura piata. Pentru a preveni aceste situatii, regulamentele contin masuri contra manipularilor de orice fel. In plus, pe toate pietele exista reglementari precise dictate de necesitatea transparentei operatiunilor bursiere. Pietele futures s-au dezvoltat rapid si reprezinta cele mai competitive piete existente in practica, indeplinind functii economice si sociale de mare importanta.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Istorie




MORAVURI SI IDEI ALE RESTAURATIEI - ANGLIA
REGI - INAINTE DE BUREBISTA
GRECIA MODERNA
MODELUL BRITANIC
CROMWELL LA PUTERE
SECOLUL XIX
PLANURI DE SECURITATE COLECTIVA IN PERIOADA INTERBELICA
Culturile totalitare
INSULELE CICLADE
Texte istorice referitoare la continuturile din programa pentru Lucrarea scrisa semestriala