Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» MORAVURI SI IDEI ALE RESTAURATIEI - ANGLIA


MORAVURI SI IDEI ALE RESTAURATIEI - ANGLIA




MORAVURI SI IDEI ALE RESTAURATIEI - ANGLIA

CONCLUZII

I. Firea omeneasca e nevoita sa oscileze in jurul unor sentimente destul de statornice. Constrangerea pe care puritanii o impusesera pasiunilor trebuia sa fie urmata de o destindere. Se intelege de ce cavalerii, persecutati timp de douazeci de ani, au resimtit o fireasca repulsie fata de moravurile si ideile din pricina carora au avut atata de suferit si de ce, in reactia lor, au depasit masura. La curtea lui Carol al II‑lea, ura fata de ipocrizie a mers pana la dispretul decentei. Pentru ca se terminase cu fetele acelea intunecate si cu moda parului scurt care se instapanisera la Westminster, Whitehall voia sa‑si savureze revansa. In palatul acesta, deschis pentru toata lumea, oricine putea fi martorul desfraului regal. In fiece seara ostenii din garda il vedeau pe rege strabatand gradinile pentru a se duce la amanta lui, atotputernica si impudica lady Castlemaine. Supusii isi imitau stapanul. Femei imbracate in haine barbatesti, grupuri care se adunau ca sa danseze in pielea goala, comportarea cinica pe care si‑o ingaduiau unii fata de cameriste, toate acestea vadeau trasaturile obisnuite ale perioadelor de dez­mat care urmeaza aproape intotdeauna dupa marile rasturnari sociale. Anglia Restauratiei se asemana cu Franta Directoratului si cu Europa din Ouvert la Nuit238. Memoriile cavalerului de Gramont ofera o imagine a acelor vremuri, dar cu siguranta ca rea­litatea a fost cu mult mai brutala decat a descris‑o Hamilton239. Englezul Rochester240 infatiseaza lumea de atunci si epoca aceea mai bine decat francezul Gramont. Prieten intim cu regele, pe care-l amuzau vorbele lui obscene, mergand cu lipsa lui de respect pana acolo incat ii fura cate un sarut favoritei suve­ranului, atat de destrabalat incat inchiria o taverna impreuna cu ducele de Buckingham pentru a corupe femeile cele mai respectabile din imprejurimi, el este un fel de imagine degradata a marilor elisa‑betani. Violenta este aceeasi, dar lucrurile asupra carora se exercita sunt mult mai mediocre.



 

II. Tinerii cavaleri din 1660 nu au primit, ca pa­rintii lor, serioasa educatie pe care le‑o putea da fiilor sai o familie de squire‑i, bogata si fericita. In timp ce parintii lor erau plecati la razboi, ei traiau alaturi de grajduri; au cunoscut saracia si. exilul; au ratacit prin cartierele marginase din Pa­ris si Amsterdam. Betia era la moda printre ei. Eochester se lauda ca cinci ani de‑a randul a fost beat. Un functionar excelent cum e Pepys povesteste cu multumire de sine despre betiile si aventurile lui amoroase. La Londra se inmultesc tavernele si loca­lurile rau famate. Cafeaua si ceaiul, introduse de curand in Anglia, sunt pretexte pentru deschiderea unor coffee houses, unde se bea mai mult rachiu decat cafea. In aceste coffee houses si in localurile concurente, ale houses241, se aud cuvinte instiga­toare si circula anecdote scandaloase cu privire la 'My Lady Castlemaine'. Spectacolele brutale: lup­tele de cocosi, ale taurilor cu cainii, nu reusesc sa sature de sange pe spectatorii obisnuiti sa se inghe­suie la executia regicizilor. Teatrul reflecta cinismul acelor vremuri. Lui Pepys ii mai place inca Fur­tuna, dar considera Visul unei nopti de vara242 cea mai ridicola piesa pe care a vazut‑o in viata lui. Autorii la moda sunt, in ceea ce priveste drama, Beaumont si Flechter, iar in privinta comediei, Congreve, Wycherley, oare reiau subiectele lui Molière {Mizantropul, Tartuffe), dar intr‑o maniera destul de cruda si brutala. Indrazneala comediilor dirs timpul Restauratiei va starni uimire in secolul al XlX‑lea; Taine se va intreba cu dezgust cum le‑a putut tolera vreodata publicul. Secolul al XX‑lea, mai amoral, va remarca din nou vioiciunea, nosti­mada lor, si in 1935 Londra va aplauda Femeia de la tara a lui Wycherley, care in 1865 ar fi fost gasita intolerabil de scandaloasa. Acestea sunt oscilatiile pudorii, dar Taine are dreptate atunci cand considera comicul lui Wycherley mai putin sanatos decat al lui Molière. In sufletul acestor englezi dez­lantuiti de pe vremea Restauratiei supravietuieste pe undeva puritanul si, cu o violenta destul de sumbra, scriitorii de comedie se inversuneaza sa-l socheze.

III. Daca in secolul al XVI‑lea o mare influenta din afara a fost exercitata asupra Angliei de Italia, in secolul al XVII‑lea ea va fi inlocuita de Franta. Multi poeti din randurile cavalerilor au trait in Franta in timpul exilului lor; ei i‑au cunoscut si admirat pe Boileau, Molière, Bossuet. S‑au tradus atunci in limba engleza poeme si romane franceze. Chiar si Carol al II‑lea era francez, nu numai dupa mama, dar si prin obiceiurile, prin amintirile sale. De la Ludovic al XIV‑lea primea 'bani, o amanta si pilde'. Orice englez de pe vremea Restauratiei vorbea o limba impestritata cu cuvinte franceze. S‑ar parea ca era inca un fel de a reactiona impo­triva puritanilor. Atunci s‑au introdus in limba engleza o serie de cuvinte care semnifica diferite nuante ale batjocurii: to buflesque, to droll, to ridicule substantivele travesty, badinage. Poemu­lui religios ii urmeaza satira. Unul dintre marile succese ale timpului a fost Hudibras, de Butler, din care s‑a facut un Don Quijote al puritanismului, dar care duce cu gandul mai curand la Scarron decat la Cervantes. Dryden, in stralucitele sale satire, amesteca aluziile biblice cu forma franceza si zu­graveste, sub numele de Absalon si Achitophel, pe nefericitul Monmouth si pe perfidul Shaftesbury. Alaturi de satira infloreste si madrigalul. Nenuma­rati poeti cavaleri compun cantece de dragoste, ade­sea fermecatoare. Literatura timpului este o litera­tura aristocratica. Misticismul unui Milton sau al unui Bunyan nu este facut pentru curtea de atunci; ea stie prea bine ce moravuri i‑ar impune misticismul. Anglia oficiala din preajma anului 1670 se vrea gratioasa, sprintena, agera, iubitoare de subtile discutii.

IV. Descartes este filozoful la moda. Incepe dom­nia Ratiunii, o divinitate atat de putin britanica. In secolul al XVII‑lea stiinta este - si poate fi - car­teziana, pentru ca trateaza despre matematici, astro­nomie, optica. Disciplinele acestea dau nastere in Anglia unui om de geniu: Newton, care, desco­perind unele legi ale mecanicii, confirma drepturile Ratiunii. Regele insusi si al doilea duce de Buckin‑gham sunt oameni de stiinta. In 1662 se acorda Societatii Regale o carta pentru imbunatatirea cu­noasterii Naturii. Acolo se aduna toti cei interesati de cercetari stiintifice, de la rege pana la ultimul orasean cultivat. Se fac expuneri ale unor remar­cabile lucrari. Halley vorbeste acolo de cometa care‑i poarta numele, Newton despre lumina, Roy despre clasificarea botanica, Boyle despre propaga­rea sunetului. Principiile cercetarii stiintifice, for­mulate mai inainte de Bacon in Novum Organum, au dat asemenea rezultate incat oamenii au prins incredere in spiritul uman. Incredere care avea sa stimuleze in secolul al XVIII‑lea cautarea unor solu­tii rationale in politica, in morala, in economie. To­tusi, rationalismul englez, inainte de Locke, este foarte diferit de cel din Franta. Marele ganditor de pe vremea Restauratiei din Anglia, Hobbes, concepe societatea umana ca un sistem pur mecanic, pus in miscare de poftele si dorintele noastre. Egoismul, in ochii lui, este singurul resort al legii morale, dar viata in societate duce la lupta dintre egoisme si, prin aceasta lupta, starea naturala, care este starea de razboi, se transforma intr‑un acord legal. Filo­zofia politica a lui Hobbes e filozofia careia ii putea da nastere o perioada de razboaie civile ca aceea al carei martor a fost filozoful. Deoarece oamenii se urasc si sunt incapabili sa traiasca in pace, singurul leac impotriva anarhiei este o mana forte. Leviathan al lui Hobbes (1651) nu este altceva decat statul totalitar al dictatorilor moderni, dar dictatorul lui este monarhul.





V. Pana si biserica devine atunci rationalista. Cre­dinta patimasa, halucinanta a unui Cromwell ras­pundea la vremea ei nevoilor unor anumiti englezi, a caror semintie nu s‑a stins, dar majoritatea lor doresc acum o religie mai putin violenta. Marele ganditor crestin al Restauratiei, Barrow, este profe­sor de matematici. Teologia lui este stiintifica, mo­rala lui utilitara. El demonstreaza ce avantaje evi­dente au oamenii care‑si asigura, cu pretul unor sacrificii destul de modeste, o rasplata vesnica. Til‑lotson, atat de admirat incat un editor ii da vaduvei sale doua mii cinci sute de livre ca drepturi de autor pentru predicile sale inedite, predica despre Intelepciunea de a fi religios si dovedeste aceasta intelepciune prin argumente practice dispuse ca o demonstratie geometrica. 'Fara verva, fara imagi­natie, fara nici una din calitatile de stil care dau valoare estetica unui Bossuet, unui Bourdaloue, unui Massillon, dar un edificiu bine construit, bine inchegat'.243

VI. Aceasta religie blanda si rezonabila are o mare influenta asupra englezilor. Nimic mai fals decat sa ne imaginam, dand crezare comediilor si memoriilor de curte, ca pe vremea Restauratiei tara intreaga s‑a dedat desfraului si cinismului. Aseme­nea moravuri sunt totdeauna ale unei minoritati: ale unor trandavi care‑si folosesc puterile pentru iubiri artificiale, deoarece nu le pot folosi pentru necesitati reale. Pe domeniile de la tara, in spatele dughenelor, la ferme, viata de familie a ramas ce‑a fost intotdeauna. Corespondentele particulare scot la iveala casnicii excelente bazate pe o tandreta grava. Pepys, in plimbarile sale, intalneste la por­tile Londrei un cioban batran, citind din Biblie baie­telului sau. Bibliotecile sunt pline de carti de teo­logie si, in timpul domniei lui Carol al II‑lea, pre­dicile se vand mai bine decat poemele.

VII. Revolutia engleza din 1688 nu seamana de loc cu revolutia franceza din 1789. In revolutia franceza se da o lupta intre clase. Burghezii si ta­ranii se revolta impotriva regelui si a nobilimii. Nimic din toate astea in Anglia. In aparenta cele doua mari conflicte din timpul revolutiei engleze au constat dintr‑un conflict religios si unul politic. Cine va domina? Regele sau parlamentul? Cine va modela sufletele? Biserica romana, biserica an­glicana sau biserica independenta? La aceste doua conflicte trebuie adaugat un al treilea, mai putin marturisit, care este un conflict fiscal. Cine va plati cheltuielile statului? Bogatii, prin impozite directe, sau masele, prin impozite indirecte? Carol I a fost, va spune Disraeli, 'omul impozitului direct'. Revolutia este, fara indoiala, o izbanda a parlamen­tului; de asemenea si a claselor posedante. Timp de cativa ani, pe vremea nivelatorilor, s‑a putut crede ca se va naste o opozitie egalitara si puritana. Dar efectul acestor temeri a fost ca marii seniori parti­zani ai parlamentului si marii seniori prieteni ai regelui s‑au apropiat unii de altii. Desi cei dintai au intrat in partidul whig si ceilalti in partidul tory, a existat intre ei un acord tacit pentru a indeparta de la putere pe toti cei cu conceptii pri­mejdioase. Puritanismul, care nu recunoaste alta autoritate decat aceea a constiintei, va fi tinut de­parte de viata politica.

VIII. Aventura Stuartilor a insemnat atat o vic­torie a parlamentului asupra coroanei, cat si izbanda dreptului comun. Dupa Stuarti nu s‑a mai stiut de dreptul administrativ si de curtile prerogativelor; legea devine aceeasi pentru toti, la fel de aspra fata de stat si fata de indivizi; Habeas corpus sfarseste prin a inchide 'ratiunii de stat' orice portita de intrare in domeniul justitiei. In Franta adunarile revolutionare de la finele secolului al XVIII‑lea si mai tarziu Adunarea Nationala din 1871 se vor stra­dui, dupa ce vor fi rasturnat o monarhie si un im­periu, sa creeze din nou un stat puternic. Dimpo­triva, revolutia engleza din 1688 n‑are alt tel decat sa limiteze puterea statului in favoarea drepturilor supusilor sai. Parlamentul, chemandu‑i pe Wilhelm si Maria, le impune conditii. Pentru ca Anglia, fiind ferita de armatele straine datorita centurii sale lichide si de dezordini interne datorita legalismului cetatenilor, nu e preocupata nici de apararea fron­tierelor impotriva unei invazii, nici de apararea pro­vinciilor impotriva anarhiei, 'ci de apararea liber­tatii, a prosperitatii si a religiei supusilor sai impotriva atacurilor unei guvernari arbitrare'.




IX. Burke244 numeste evenimentul din 1688 'o fericita si glorioasa revolutie' si e intr‑adevar o fericire pentru Anglia ca a putut efectua cea mai mare schimbare din istoria sa si pasul de la despo­tism la monarhie constitutionala fara ca intre engle­zii celor doua tabere sa se fi sapat un sant de netrecut. Daca Cromwell ar fi ramas la putere si ar fi intemeiat o dinastie, e probabil ca pentru multa vreme Anglia ar fi fost divizata, asa cum avea sa fie Franta dupa 1789; jefuiti, descendentii cavale­rilor n‑ar fi iertat lesne descendentilor capetelor rotunde infrangerea suferita. O restauratie ingadui­toare pe vremea lui Carol al II‑lea, apoi, in mo­mentul cand a fugit Iacob al Il‑lea, acordul dintre cele doua parti pentru apararea religiei protestante si, in sfarsit, incepand din 1807, ralierea ultimilor legitimisti prin stingerea regilor legitimi245 explica relativa moderatie a luptelor politice din secolul al XVIII‑lea si al XlX‑lea. Pe cand in Franta, pe vre­mea Teroarei, intre albastri si albi, sau, cum se va spune mai tarziu, intre stanga si dreapta, a izbucnit o vendetta care n‑a fost uitata nici pana azi, in Anglia de dupa 1688 pasiunile politice, desi vii, n‑au atins niciodata ardoarea sentimentelor religioase.



238 Deschis noaptea - roman de scriitorul francez con­temporan Paul Morand.

239 Antoine, conte de Hamilton (1646-1720) - scriitor, originar dintr‑o familie aristocratica scotiano‑irlandeza. Re­galist, a trait in Franta o mare parte a vietii si a scris in limba franceza, incat figureaza printre reprezentantii lite­raturii franceze. Memoriile cavalerului de Gramont, cele­bru om de lume al epocii, cumnat cu Hamilton, sunt in realitate opera celui din urma si considerate drept una din lucrarile memorialistice de valoare deosebita ca fresca de moravuri, unii mergand pana la a le compara cu scrisorile d‑nei de Sevigne, cu 'Caracterele' lui La Bruyere sau cu memoriile lui Saint‑Simon.

240 John Wilmot Rochester (1647-1680) - poet satiric, foarte libertin atat in scrieri cat si in viata sa privata.

241 Berarii (in limba engleza).

242 Piese de Shakespsare.

243 Jean‑Baptiste Massillon (1663-1742) - celebru pre­dicator francez.

244 Edmund Burke (1728-1797) - celebru scriitor si om politic whig, adversar al revolutiei franceze.

245 Ultimul descendent al lui iacob al II‑lea Stuart, nu­mit Henry Benedict, cardinal de York, a murit in 1807.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Istorie




PARLAMENTUL CEL LUNG - ANGLIA
De la ideologie la libertatea de expresie
STATE NATIONALE SI MULTINATIONALE IN A DOUA JUMATATE A SEC
Spatiul familial - spatiul privat
REVOLUTIA INDUSTRIALA
ANGLIA VICTORIANA
Practici sociale si timpul liber al maselor
Organizarea de stat a Tarii Romanesti si Moldovei in epoca Feudalismului dezvoltat
ISTORIA DIPLOMATICA SI ISTORIA RELATIILOR INTERNATIONALE - CONCEPTII SI METODOLOGII
DESAVARSIREA UNITATII NATIONALE A STATULUI ROMAN