Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Geografie


Index » educatie » Geografie
» Athena - Acropole


Athena - Acropole




Athena - Acropole

            Nicaieri pe lume nu gasesti un oras mai apropiat de Bucuresti ca atmosfera, forfota vesela si guraliva pe strazi, sociabilitate la prima vedere, ospitalitate generoasa, deschisa, decat Athena. De la aeroportul cel nou de marmura alba si piscine albastre, interpretare moderna de constructie clasica greceasca, pana la piata Sintagma si la Omonia, de la parcul Zappion si cartierul comercial Ermou, la marile hoteluri internationale Georges V si Megali Bretania la micile taverne pitoresti, o animatie continua stapaneste cetatea zeitei intelepte. Simpli si prietenosi, cu un simt acut al demnitatii umane, grecii moderni sunt cele mai amabile gazde pe care le cunoastem. Mandri de vechimea lor, ei isi exercita functiile ospitaliere ca pe niste datorii de onoare fata de o traditie mai indelungata decat oricare alta in aceasta regiune a Egeii si Balcanilor (de fapt numai noi romanii, prin ascendenta traca, ne mai bucuram de aceleasi indrituiri in istoria veche, de care se bucura grecii, caci cine oare a invins pe persi daca nu ei si noi, dupa chiar spusele lui Herodot  ? ).




            Le vezi vechimea atestata de caracterele somatice si fizionomice cele mai frapante. Deseori se intampla sa zaresti in multime capete buclate de tineri care au o evidenta asemanare cu statuile alexandrine reprezentand pe Herhes ori pe Dyonisos, cu nasul acela drept, perfect, in continuarea fruntii frumos inclinate. Am tresarit, sotul meu si cu mine, cand, la Muzeul arheologic, am intalnit o conducatoare de grup al carei cap reproducea leit imaginea unei arhaice Kore vazuta de noi in aceeasi zi, cu pieptanatura in bandouri, cu sprancenele imbinate deasupra ochilor usor exoftalmici, cu surasul enigmatic.

            Este, fara indoiala, in aceste probe antropologice de netagaduit, argumentul peremptoriu al continuitatii, oferit la fiecare pas de strada insasi, strada interesanta si expresiva ca nicaieri in lume din pricina spectacolului uman pe care si-l ofera in aceeasi descendenta traditionala. Caci viata Greciei sub cerul liber (si cat de transparent albastru ) prelungeste, intr-un anume fel, parca institutionalizat de milenii, antica agora, locul intalnirii intre cetateni, al discutiei politice, al tranzactiilor, al relatiilor intretinute de aristotelicul zoon politikon. Libertatea Greciei si luptele neincetate pentru obtinerea ori mentinerea ei, aci, in agora, s-au discutat si s-au hotarat. Iar strada e intregita cu puzderia de cafenele si mici taverne, localuri modeste de tot, dar de-o curatenie fara cusur, pe care le gasesti peste tot, de la Athena la Pireu, ca o retea neintrerupta, dar si in fiecare oras si in orice sat oricat de departat si de umil. Asa se explica poate si frecventa mare a localurilor bune in Athena si in jurul ei, la Turcolimani, unde zeci de restaurante se tin lant, la Glyfada, la Varibobi, peste tot. Si azi, ca si acum 2500 de ani, grecul sta mai putin acasa si mai mult in oras si aspectul de seara si noapte al Athenei freamata de animatie. Dar si stapanii localurilor si chelnarii sunt de o amabilitate si o bunavointa fara sfarsit, caci in aceste conditii de concurenta, clientela se pierde repede si se castiga greu. Intr-o seara iesisem de la sedinta prelungita a unui congres de studii sud-est europene si cativa prieteni doreau sa ne duca pe malul marii la racoare. Treceam prin restaurantele insirate ca margelele pe ata, fara sa ne dam bine seama unde incepea unul si sfarsea altul. Si fiecare gazda virtuala ne imbia cu fagaduintele unei mese fara pereche, cu pestele cel mai proaspat (pe care ti-l arata deschizandu-ti frigidere uriase incarcate cu zeci de specii), cu vinul cel mai gustos, sec, de rasina, ori dulce, din insule. Unui patron , care mi s-a parut prea insistent cu laudele la adresa bucatariei sale, i-am raspuns, ursuza, ca as avea mai degraba nevoie de o aspirina si de un iaurt. Dar m-am asezat acolo la masa si in mai putin de cinci minute am avut in fata aspirina Bayer si iaurt de oi. Sau in orice magazin, in orice dugheana intrai, inainte sa intrebi de marfa, erai intrebat daca nu cumva vrei sa fii tratat cu o cafea ori o 'portocalada'. Iar ca roman, erai inconjurat cu deosebita simpatie si solicitudine de catre atenieni care si-au facut intotdeauna si din filoxenie ( prietenia fata de straini ) o virtute, si mai cu seama din cea fata de vechii lor amici statornici de la nord de Dunare.

            Iar atmosfera localurilor are un farmec special, de vioiciune destinsa si zgomotoasa, de familiaritate plina de buna-cuviinta (n-ai sa vezi niciodata un grec beat). La Erotocrit, de pilda, o taverna eleganta de la poalele Acropolei, cu doua niveluri, orchestra si dizeurii cantau foarte tare, dar fara suparatoare stridente, mentinand o insufletire destul de placuta. La fel in ordinea vizualului, decoratia *a la greque * se ingramadeau excesiv, peste tot atarnau scoarte  si oale si velinte mitoase si sarici si opaite taranesti. Dar toate aveau un colorit variat  si amuzant, viu de tot, si o unda de bun gust trecea peste ele racordand si forme, si culori, si sunete, facandu-le sa se tempereze reciproc si sa nu deranjeze. Iar felurile pe care le puteai gusta erau parca fara sfarsit, de la maslinele de toate marimile si culorile, la salatele cele mai diverse (intre care cea mai gustoasa si mai colorata se arata  horiatiki salada - cea taraneasca), de la sarmalutele in foi de vita  cu orez, la nenumarate soiuri de peste, de scoici, raci si fructe de mare, de la fripturi pregatite in multe feluri, la frigarui si miel la protap, toate servite cu o rapiditate uimitoare.

            Ca la toate popoarele  sud-estului european, folclorul e tinut la greci in mare cinste,  Foarte inzestrati in materie de muzica si dans (oricine poate secunda o melodie, la terta sau la sexta, dupa ureche), ei par a avea in sange melos-ul, ca si rythmos-ul, elementele constitutive ale celor doua arte pe care le-au transmis Europei, impreuna cu toata terminologia aferenta. Izvorate dintr-o sursa comuna, sincretica, ce le investea pe toate  cu valori magice, muzica, poezia, coregrafia (ca si teatrul, poezia tragica) au fost si sant expresia cea mai inalta a spiritualitatii, a creativitatii grecesti. Considerate de origine divina, ele erau indeletniciri dintre cele mai alese, inrudite cu lucrurile sacre. De aci stima de care se bucurau poetii, muzicienii si dansatorii, tinuti a fi in  legaturi stranse cu zeii, ei insisi muzicieni ori inventatori de instrumente. Sunetele grave  si barbatesti  ale lirei se potriveau admirabil cu caracterul artei patronate de zeul luminii rationale, reprezentat adesea cu instrumentul sau  preferat, dupa cum fluierul, cu sonoritati ascutite, mladioase, cu cromatisme senzuale, era atribuit zeitatilor naturii, ritmurilor impetuoase si violente ale acestora. Muzica fluierelor, fie ca era vorba de aulos ori de syrinx, fluierul lui Pan, apropiat de naiul nostru, se asocia cu instrumentele  de percutie, cu timpane si cembale in celebrarea vestitelor  sarbatori  dionisiace, cand participantii, innebuniti de vraja acelor sunete exasperante, intrau in transa specifica si deveneau apti de a savarsi faptele cele mai reprobabile, datorita gravei obnubilari a ratiunii.

            Concurenta intre tipurile acestea de instrumente mi se pare a fi mitic spusa  in disputa  dintre Apollon si Marsyas, consemnata in legende si in iconografie. Caci cu fluierul aruncat  de Athena pentru ca-i deforma obrajii cand sufla in el, satirul Marsyas a indraznit sa-l infrunte pe zeu si sa-l provoace la o intrecere muzicala. Arbitrii au fost muzele si regele Midas. Desavarsitul cantec din lira  a lui Apollon a castigat sufragiile inaltelor specialiste, iar melodia frigiana intonata de satyr l-a incantat  numai  pe Midas a carui soarta e cunoscuta. Razbunarea zeului maniat a fost ingrozitoare, bietul satir fiind spanzurat de un copac si jupuit de piele. Caindu-se mai  tarziu de fapta sa, Apollon  a consacrat fluierul ca instrument al lui Dionysos. Ceea ce sublinia legenda era, fireste, opozitia dintre instrumente care dadeau glas  unei  opozitii modale, dintre severul, virilul mod dorian si efeminatul, acutul, bachicul mod frigian. La randul sau, aceasta opozitie venea din dicotomia funciara a fiintei alcatuita din natura si spirit si exprimata clasic in categoriile dionisiacului  si apollinicului.

            Dealtfel si poezia si dansul se subsumau, pe specii, acestor categorii, impartindu-se dupa nevoile mai adanci si caracterele diferentiate ale imprejurarilor. Dupa victoria de la Salamina impotriva persilor, Sofocle, atunci in varsta de 14 ani, a condus peŕnul, imnul in cinstea  lui Apollon, dansand gol in sunetele lirei, incununat cu nemuritorul dafin. Invocau divinitatile spiritului, strangand ritmurile in miscari reculese, ordonate, ca intr-un limbaj superior, armonios care triumfase asupra  dezordini si haosului puterilor irationale. Dar celebrau zeitatile care intrupau fortele naturii, in dezlantuiri frenetice, intr-o agitatie vecina  cu nebunia, pentru o integrare  in ritmurile simple  ale pamantului, si apei, si sangelui, si fortelor germinative.

            In afara dansurilor legate de cult si a celor razboinice, s-au nascut de timpuriu la greci dansurile de agrement jucate de femei si barbati cu placere si mestesug. Am mai pomenit undeva de hora nascocita de Dedal in Creta pentru bucuria pletoasei Ariadna, fiica regelui Minos. Pana astazi hora a ramas cea mai raspandita  si mai populara forma de coregrafie, tema cu nesfarsite variatiuni cinetice. Cerc de barbati, de femei ori mixt, condus de un barbat sau o femeie care flutura o batista  si misca mana ca un choreut, cerc figurand poate  in chip magic operatia cosmicizarii printr-o structura ritmica, choros-ul  antic cu multele-I variante  de miscari si participare se prelungeste pana azi in dansurile populare. Calamathiano-ul solemn, dans pan-elenic, cu mandra  lui accentuare pe contratimp, ca intr-un joc maiestru  cu masura, sau sirto-ul     cu balansarea sprinten  saltata, ciamco-ul de mai veche origine comuna greco-traco-ilirica, expresie a unei agilitati de sarituri atletice ale trupului bine stapanit de bucuria ritmului, si cate altele sunt dansate  la nunti si petreceri ca pe vremea lui Homer  si a poetilor clasici.





            Cand ii vezi in armonioasele unduiri pe greci, intelegi ca euritmia, miscarea ordonata frumos in concordanta cu strofa poetica si masura muzicala,  e semnul vadit al cosmicizarii, operatia intelectuala de generalizare si abstragere, a supunerii tuturor formelor lumii la   ritmul care domina si organizeaza totul in univers, cum spunea moralistul poet Teognis din Megara, la masura care in toate este cea mai buna.

            Si as zice ca  hieratismul  dansului grecesc popular arata inca obarsia divina a acestei arte. Barbatii si femeile isi poarta mandri trupurile, ca intr-o expresie frumoasa, estetica, a unei stapaniri de sine morale si filozofice. Bustul drept, imobil, contrasteaza cu agilitatea cu  care se deplaseaza  zveltele madulare. Dar si acestea se rotesc descriind orbite perfecte, intregi,  schitand pasi martiali, bine batuti. Parca ar defila in fata ta procesiunile pan-athenee care in chibzuita  eleganta  a dinamicei lor, nu deranjau nici macar faldurile strict simetrice ale peplosurilor sofranii purtate de fecioare. Nu  lipseste insa din antica evocare cinetica  nici elementul voit disarmonic, anti-euritmic care taie miscarea legata si intrerupe cercul, amintind de antipodul demnitatii si gratiei apollinice, de turbulenta ritmica   a dansurilor de la Dionisii. Copii si ghidusii se strecoara printre randuri, printre picioarele dansatorilor,  impidicandu-I in joaca, incercand sa desfaca alba magie a frumusetii armonioase. Homer amintea de acei veseli  mascarici  in chiar pasajul care vorbea de aspectul divin al horei :

                                              …Si-n vreme ce cantecul  suna

     Se invartesc doi ghidusi, se dau tumba in mijlocul gloatei…

            Am reflectat la acestea toate intr-o seara racoroasa de mai, asistand, cu o bucurie estetica speciala, la un regal de dans popular grecesc, organizat  de cea mai stralucita  cunoscatoare  a istoriei coregrafice folclorice, Dora Stratou, la teatrul ei din apropierea Acropolei, Filopappon. O bogatie de costume populare, ca de printi, cu broderii in care culoarea se intrecea cu aurul si pietrele pretioase, sau de contraste catifelate intre alburi de zapada si negru carbune, gateli de cap cu flori, basmale de matase in fete vii, tichii de catifea tivite cu fir, puse strengareste pe o ureche, naframe infasurate in jurul capului si gatului. Catifele si matasuri de domnite bizantine, taftale pentru fuste fosnitoare, sorturi si pestelci ajungand toate pana la glezna, podoabe rafinate imbraca fiecare rand de dansatoare, intr-o parada fara sfarsit de costume populare pe care luminile reflectoarelor cad, scotand efecte vii si totusi suave de colorit. In armuri, in pitorescul amestec al hainelor de evzoni, cu fustanela si ciucuri la opinci, in salvari, cu basmale pe cap, in pantalonii bufanti ai cretanilor, cu braele de catifea purpurie ale celor din Chefalonia, barbatii aduc si ei originale linii si materiale in costumatie.

            Ne infioara un dans razboinic cu masti, pentozales, jucat de barbati puternici care se tin de umeri si-si scutura frenetic trunchiurile inspre spate, in clinchet de armuri.

            Femei cu coafe ca niste casti schiteaza cu pasi lenti un dans de istorie eroica de pe vremea lui Alexandru cel Mare, care le-ar fi acordat privilegiul de a purta acest insemn soldatesc pentru meritul  de a fi salvat cu interventia lor pe campul de bataie soarta intregii armate. E dansul femeilor din Macedonia. Altele, din departata Capadochie, cu vesminte amintind de influentele Turciei si Orientului, folosesc linguri de lemn in chip de castaniete, intr-un dans cu pasi mici si rotiri tepene, ca de papusi.

            Din insulele Ioniene, din Chefalonia, si muzica si miscarea amintesc de influente italiene, venite prin lunga dominatie venetiana. Epirotele se desira incet, greoi ca intr-un dans ritual, trase de conducatoarea care agita batista in variatiuni uimitoare stilistice. Ele poarta o banda alba pe cap acoperindu-le parul si facandu-le sa nu se mai distinga una de alta. Era masura pe care o luau  in vremea stapanirii otomane, pentru a nu atrage atentia turcilor. Dealtfel un dans de un dramatism rar, al femeilor suliote, din nordul Greciei, poarta amintirea eroica  a neuitatului lor sacrificiu. Dupa ce si-au ajutat sotii in batalia impotriva turcilor si I-au vazut pierind, au pornit un dans funebru  pe marginea unei prapastii. Si  pe rand, strigand ,,toate vom muri’’, s-au aruncat in hau pentru a nu cadea in mana  invadatorilor.

            Un bocet, ca al unei cernit Electre, intr-o scena intunecata de penumbre funerare, a adaugat continutului de simtire si expresie al artei grecesti un moment de impact afectiv extraordinar, cu atat mai mult cu cat a fost rostit si cantat  si ilustrat cu o gestica de o mare tragediana de Dora Stratou insasi.

            In rastimpul dansului, grecul modern reintra in ritmurile simbolice impuse de ratiune naturii si existentei, ca intr-o oaza  de putere,  ca intr-o zona de sacru apollinic. Dealtfel, dincolo de zgomotul, de trepidatia vietii cotidiene, ametitoare acum in batrana  capitala a lui Pericle, dincolo de nebunia traficului, redescoperi cu greu, dar redescoperi, cu un folos  nespus pentru minte, pentru spirit, acele fericite  ape etern tinere ale plenitudinii.

            Intr-adevar, traficul rutier are in Athena si ritmul si zgomotul din metropolele lumii. Daca hotelul ti-e asezat pe o artera importanta e greu sa adormi inainte de zori. Mii de taxiuri circula toata noaptea, pe langa masinile personale, pe langa autobuze, pe langa metrou, pastrand in orice ora diurna sau nocturna  tonusul sau tineresc, inegalabila vioiciune. Moderna si mereu in curs de modernizare (caci de la un an la altul nu mai gasesti hotelurile mai vechi in care ai locuit, iar pe Faliron se inghesuie, pana spre Pireu, cele mai noi si mai confortabile vile, in gradini cu rafinate modele decorative horticole), cetatea Athenei  tine totusi, in unele locuri, timpul in catusele de aur ale amintirii care inradacineaza. Si suvoaiele  de turisti  se indreapta spre acele locuri, doritori sa descopere apele neclintite, dar vii, ale unei grandori stravechi.

            Unul din ele se afla la Muzeul Benachi, aleasa colectie de ceramica, tesaturi si broderii persane, grecesti, musulmane, de icoane bizantine, bijuterii vechi  si costume autentice din toate colturile Eladei, la care se adauga  doua neasteptate panze de El Greco   in stilul timpuriu, de icoana cretana, al picturii sale. Alt loc e Muzeul bizantin  unde coloanele scunde  cu capiteluri ornate de  pauni, struguri si cruci patrate, ca si superbe icoane si obiecte de cult reconstituie un umanism rasaritean exprimat intr-o iconografie  a  carei grava frumusete originala are recunoasterea si consacrarea lumii intregi. Ochii nostri s-au izbit intr-adevar  de cateva imagini  care pot concura  cu cinste capodoperele picturii  apusene din aceeasi vreme. O istorisire ilustrata a sacrificiului savarsit de Abraham, cuprinsa savant in patru sectiuni verticale ale aceleiasi icoane legate intre ele printr-o carare  serpuind spre munte, are acelasi aer  laic, aceeasi libertate a naratiei in figuri si culori, in natura interpretata  naiv si liric, ca panzele  unui Lorenzetti, dar poate o calitate superioara. O intensitate si o varietate de un grad mai inalt a nuantelor de rosu si verde. Iar un profet Ilie se  rotunjeste cu o forta aproape michelangiolesca, adunat in contemplatie la gura unei grote, cu un cap cu nimic mai prejos de sacra, adanca expresivitate a lui Moise.




            Alta oprire in loc, cu alta irezistibila  regresie inspre o varsta de aur, se produce si la Muzeul National de Arheologie de pe leophoros (bulevardul) Patission. Si aci stau  laolalta  dovezile pretioase ale unei perene primaveri creatoare. Statuia lui Poseidon, scoasa din fundul marii, straluce tacut de sub patina verzuie care-I acopere bronzul. Sprijinit pe piciorul stang, cu cel drept ridicat pe varf, trupul atletic al zeului, cu mana stanga intinsa, se balanseaza ca pentru o savanta aruncare cu tridentul. Nudurile sacre ale flacailor divini (Kuroi), cu piciorul stang intotdeauna putin inaintea  celui drept, cu mainile lungi,  gracile, adolescentine, respira o tinerete calma, destinsa.  Tot aci se afla si originalul reliefului cu initierea lui Triptolem de catre Demeter si Persephone. Un alt relief, o stela funerara din secolul VI i.e.n., infatiseaza doi atleti luptand  intr-o inclestare care-I tine pe amandoi aplecati, asa incat grupul inchis capata un ritm interior fara oprire. Iar cele doua personaje care marginesc  pe ambele extremitati dreptunghiul, unul putin inclinat, cu mainile rotunjit intinse, celalalt sprijinind o lance in pamant, nu limiteaza miscarea, ci o intensifica, facand sa se unduiasca  necontenit  intreaga  scena. Dupa aceste opere arhaice, nu mai pot privi nimic din secolele urmatoare. Pana si Praxitel mi se pare de un manierism suparator. Dealtfel si ruinele arhitectonice se deosebesc in acelasi fel. Treci fara emotie pe langa  colonada ramasa din templul lui Zeus Olympicul, constructie romana tarzie care a sfarsit o opera elenistica. Variate iti sunt reactiile si daca intri in inima publica a vietii atheniene antice, in Agora. Am ajuns acolo cu metroul si, dupa ce am vizitat repede biserica Aghi Apostoli din sec. XI, am patruns pe langa Stoa Athalos, portic lung cu 48 de  coloane, integral restaurat, foarte monoton in uniformitatea lui fara  cusur, de edificiu elenistic. Mai tarziu construit, Odeonul lui Agrippa a lasat doar trei statui gigantice din cele sase care-l impodobeau (doi tritoni si un urias), de un gust discutabil cum pare toata arta romana pusa alaturi de cea greaca. Pe dreapta lasam pietrele ingramadite ale altarului lui Ares si suim catre Hefaistion (sau Theseion cum I se spunea din pricina eroului ale carui fapte erau reprezentate in templu) care domina cu sobra mandrie locul acesta. Sur de batranetea lui clasica (dateaza de pe la 450 i.e.n.), e incadrat de doi chiparosi, de nenumarate tufisuri de merisor, de cimbrisor, de levantica si trandafiri salbatici (rasuri), amintind de curioasele, inexplicabilele ghivece cu flori care-l inconjurau   in vremea gloriei sale. Mai vechi decat Parthenonul, e plin, intre coloanele sale dorice si ionice, de cuiburi de randunele, de batai de aripi care parca racoresc aerul incins. Mergand mai departe pe cararea ascunsa prin verdeata,  bordisita cu caprifoliu, cu lauri si pini scunzi, trecem pe langa bouleuterion, locul de adunare a poporului, pe langa tholosul inchinat, pare-se, Artemisei si din care a ramas doar baza circulara. In fund, se inalta un portic mai intins care inchidea Agoraua. Strajuita de un eucalipt stufos, o gramada de pietre se prezinta singure : ,,I am the boundary of the Agora’’ (Eu sunt marginea Agoralei), lucrul foarte potrivit pentru viata pietrei de aci.

            Printre ruine, pietre si reconstituiri trece insa, piezis,  marea strada a procesiunilor pan-atheniene, indreptandu-se spre Acropole. Urmand-o, suntem iarasi pelerini pe reluatele cai ale  luminoasei zeite. Ne inchipuim a reface  cu emotionata pietate,   si istorica si estetica, drumul acela sacru, intr-o dimineata insorita  de primavara uscata.

            Suim spre coasta de nord a ,,cetatii inalte’’ si promontoriul stancos   iti arata chinuita, abrupta sa fata stearpa pe care se inalta, logoditi cu piatra, murii batrani ai orgolioasei fortarete, in puterea lor neclintita. O bucla a soselei ne aduce insa deodata in fata Propileelor, dinspre sud. In fata noastra, un copac maruntel inconjurat la baza de lespezi subtiri de marmura peste care o mana priceputa a risipit parca maci. Si un joc neasteptat de perspectiva incepe dintr-o data sa ne tulbure, ca si la Delphi. Planurile se schimba la fiecare pas, cand grandioase, cu iluzie de adancimi si departari impresionante, cand magic-jucause, ca si cum locurile s-ar insufleti pe rand, dupa cum le privesti. Asa se aseaza, cu indaratnicie, o bucata de cornisa din marele templu peste parapetul batran.

            Pentru romani, Propileele incepeau la poarta Beule, acum inchisa, si se desfasurau somptuos cu scara de marmura despartita prin mijloc de un delicat parapet (care astazi arata ca doua randuri  de trepte gemene, cele din dreapta fiind acolo inca, cele din stanga banuindu-se mai degraba a fi fost).

            Dar pentru grecul clasic, intrarea in zona sacra, aflata la capatul cararii pan-athenee, erau portile insele gandite si realizate de arhitectul prieten cu Pericle, Mnesicles. Ca intr-o eternitate de piatra cristalizata in neclintita frumusete, trecea printre aripile laterale ale porticului, cu cate trei coloane dorice de inaltime mijlocie de o parte si de cealalta (si prin aripa din stanga se intra in pinacoteca unde pictorii zugravisera episoade din razboiul troian). Dominand si prin inaltime, si prin bogatie, porticul central cu coloanele sale amestecate ionice si dorice, cu frontonul larg desenat, cu metopele triglifele fara sculpturi insa, prefigura cu modestia cuvenita, templul insusi. Penumbra interioara lasa sa se intrevada un cer albastru si instelat  reprezentat de plafonul cofrat cu superbe caissoane, ca o fagaduinta a sacrului ce va urma. Prin cele cinci porti ale peretelui  ce inchidea porticul (si care nu erau deschise toate  decat in ziua sfanta a procesiunii), patrundeai in incinta dorita cu sete. Drumul pornea spre templu, ocolindu-l, fluviu suitor de marmura alba, in care se mai stravad apele rosiatice ale porfirei ori onyxului. Fluviu se umfla spre Parthenon, purtand parca nemiscatele pietre din fata si din jurul lui : rotunde, taiate, capiteluri in bucati, tambururi inegale de coloana. Distanta intre portic si templu iti pare mare si grea, anevoie de parcurs. Pasesti pe marmurele antice simtind launtric puterea sacra, transfiguratoare a locului, care schimba in chip absolut reprezentarea noastra livreasca despre Grecia si Parthenon. Mergi cu capul mereu dat spre spate, ca de o mana nevazuta, ca intr-un canon obligator si nu vezi decat templul, ca pe un mult asteptat, greu de castigat liman al spiritului. Acum, primavara, marmura e acoperita aproape ocrotitor (ca de o natura maditeraneana solidara pana la confuzie cu arta) de delicata obsesie sangerie a macilor, inviorand greutatea apasatoare a amintirilor si frumusetii, usurand apropierea de mandrul sanctuar al zeitei fecioare (Parthenos).Simti si aici nevoia de centrare a lumii, a puterilor ei, de ordonare, atat de caracteristica spiritului grec si condusa de un demers intelectual  si spiritual specific, pe care nu-l intuiesti inca  nici la Cnossos, nici la Mykene. Ca un chivot de templu celest, Parthenonul se arata, alba, imponderabila macheta a frumusetii ideale, cu cele opt coloane ale fatadelor si cele saisprezece ale aripilor, grandioase, coplesitoare in imobilitatea lor egipteana, zvelte si vibrante in greceasca lor ordine geometrica. Stabilitatea si puterea si vechimea locului acestuia binecuvantat de arhaice puteri te covarseste. Caci unde te intorci, descoperi alt sens si alta frumusete, podoabele unei inefabile simplitati, chiar daca esti tulburat, inlacrimat cum eram eu. Si profesorul Rosetti, pe care l-am intalnit chiar acolo, traia aceeasi stare care-ti strangula glasul – nu ne-am putut adresa nici un cuvant, doar ne-am strans mainile cu o efuziune care spunea solidaritatea simtirii noastre umanistice confruntata cu sursele.



            Odata ajuns pe platforma templului, stapanesti cu vederea si  pamantul, si cerul, si marea, aflata mai departe, jos, spre stanga, prin subtirea, transparenta ceata a prea intensei lumini de amiaza, care le imbina pe toate intr-un mare joc de lumini inselatoare. De aci, cu privirea trecuta prin severa strunga artistica a deschiderii in forma de vas grecesc dintre doua coloane, domini vasta panorama a Athenei cu adancimi baroce, de decor incredibil, imbratisand mult si inalt cer, cu  nouri alburii imobili. Totul e incremenit intr-o imagine eleata,  dincolo de timp, dincolo de spatiu. O formidabila impresie de iruptie a sacrului in fiecare colt, in fiecare piatra iti exalta puterile  interioare intr-un fel in care sa-ti para putina si inadecvata faimoasa Priere sur l’Acropole a lui Renan.

            Inauntru  insa e viata, viata pietrei batrane si frumoase, prinsa   intr-un ascuns, misterios periplu pretutindeni  in aria incintei. Intr-o comunicare panteistica, simti cum mineralul a primit, in lunga si dramatica lui istorie, o infuzie vie, un transfer aproape, de conditie umana. Fragmentele de zid interior au pietrele suprapuse si descoperite, obosite si intepenite de o senectute incalculabila. Pietrele acelui zid, fete dureroase indreptate fiecare inspre alta directie ; canelurile mari, neclintite carari ale timpului. In coltul din fund din stanga, cum privesti catre  Propilee, isi arata fata mutilata un pilon care nu mai stii daca e coloana erodata sau unghiul  zidului  insusi, devenit el insusi coloana, prin milenara coexistenta cu capitelul spart, ca un piept Nike batuta  de furtuni. Pe ea se inscrie, ca intr-un jurnal al timpului insusi, greaua istorie  a locului. Si aceasta cronica a vanturilor si vijeliilor   doare ca un adevar, altul decat acela al solemnelor ei surori ramase neatinse. Mutilarea are aci mai mult glas  decat intregul si durerea implicita a pietrei este mai aproape, in imobila ei mucenicie, de conditie umana. Soarta ei zeiasca, de includere in incinta sacra,  n-a ferit-o de suferinta si de cunoastere ; dimpotriva ! De aceea ce tragism de conditie umana multiplicata poate avea cate odata piatra ! Si ce dureroase si incredibile povesti despre destin, despre ineluctabila, nereprezentabila moira iti poate spune !

            Nu te poti desprinde usor de sacra platforma unde toate te retin, toate te cheama, toate iti vorbesc, numai sa le stii limba si sa te apropii cu inima deschisa de tacuta lor taina.

            Alaturi, Erehteionul, compozit edificiu unificand terenul denivelat, iti da doar bucuria fragmentara a unor parti desavarsite,  gratioasele coloane ionice ale porticului dinspre nord cu canelurile terminate  ca o unghie fina  inspre baza delicat ornamentata  in relief, sau cerdacul cu acoperisul in geometrice caissoane purtat pe capetele regal incununate ale grelelor, impasibilelor Cariatide. El nu  mi-a vorbit, nu m-a chemat, neavand in sine acea unitate a perfectiunii care  inseamna   sfintenie. Ca o  jucarie  visatoare a unui  geometru genial pusa in gluma pe o margine de precipiciu, micul templu de marmura de Pentelic al Nikei Apteros (al Victoriei fara aripi care nu poate zbura afara din Athena)  iti da o pura bucurie intelectuala prin rigoarea matematica a proportiilor care il tine intr-o perpetua primavara, intr-un  zenit etern al tineretii. Si tot ritmul  interior   si exterior al reliefurilor  de pe parapetul care-l incinge, intareste impresia prin miscarea   tuturor Victoriilor  inaripate slujind pe marea zeita  a locului. Tinere, trupurile lor prinse in miscarile cele mai uzuale, au zvacnetul varstei juvenile. Si mai cu seama  formele dulci  ale celei mai mladioase dintre ele, aplecata sa-si lege sandaua, vorbesc despre calitatea  nedefinibila a sculpturii  grecesti clasice  in perfectiunea ei rotunda.

            Mai departe, muzeul Acropolei adaposteste superbe bucati care  faceau odata corp cu sanctuarele. Armonioase statui de fete si baieti (Korai si Kuroi), au zambete ciudate si corpuri bine cladite. Mosschoforul (Purtatorul vitelului)  sta, opera a stilului sever, ca un fel de simbol prechristic de iubire  si jertfa, calm, senin. Caii, superbii cai ai lui Phidias,  caii noptii cu narile rasfrante si coame batute de vant, nervosi, crispati, dau pietrei  nerabdare si tensiune si infiorare. Iar Athena sta rezemata in sulita, ganditoare, pe celebrul basorelief, caderea hainei  e lina. De fapt nici nu cade, ci sta; nu cade, ci exista pentru  eternitate, insotind nobila  atitudine  a  reflectiei zeiesti, catre care tindea toata constiinta greceasca a Antichitatii. Aceasta aspiratie ardenta insufletea intregul spatiu al Acropolei in zilele sarbatorilor  pan-grecesti cand lunga strada a procesiunilor   devenea o friza miscatoare.

            Dupa tot felul de concursuri – de muzica, de recitari, de jocuri atletice – pornea talazuita  miscare  a multimilor, incununare a festivitatilor. Strunindu-si neastamparatii cai crescuti in Colonos, patria lui Sofocle, calaretii (de vazut pe metopele Parthenonului) deschideau procesiunea. Erau usori, aerieni, cu mantiile lor scurte, colorate, falfaind in briza diminetii. Dupa ei, veneau invingatorii: atleti, cu trupurile statuare, unse cu uleiuri parfumate, lucind ca bronzul in lumina soarelui tanar ; recitatorii de poezie homerica, purtandu-si forminx-urile si lirele, ca si muzicantii care intonau peŕnuri de slava. Batranii orasului si conducatorii, demnitarii care urmau, duceau in  maini crengi de maslin, simbol al pacii, din arborele consacrat zeitei. Se insirau apoi, in gratioase ,, teorii’’, fecioarele de neam, invaluite in faldurile egale ale peplum-urilor  de culoarea branduselor proaspete. Frumoase, calme, inaintand lent, cu miscari euritmice, ele purtau ofrande. Si dupa ele, intreaga cetate, apoi oameni din toata Atica, din toata lumea greceasca, din Ionia si Asia Mica pana in Grecia mare.

            Cu aceasta imagine in minte, am parasit Acropole, cu sentimentul amar al zadarniciei  maruntelor si trecatoarelor  noastre vieti fata cu arta perena. Dar in acelasi timp ma consola constiinta  solidaritatii umane peste timp, mana mereu intinsa a trecutului nobil, constructiv, creator, catre prezentul nostru  cautator si intrebator. Si am plecat cu  vorbele lui Iulian Apostatul care gandea Athena ca o parte  de nedespartit a propriei sale vieti.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Geografie


Ecologie
Geologie
Hidrologie
Meteorologie


Proiect la Limba Franceza - Paris
REGIUNEA DE DEZVOLTARE SUD –VEST OLTENIA
Relieful carstic – geneza, mecanisme, forme
MUNTII ZARANDULUI
Dealurile de Vest
Mediul desertic
Teritoriul comunei Belcesti - Conditii naturale, Solurile
Ŕ TRAVERS LA ROUMANIE
LIVESTOCK AND LARGE CARNIVORES IN PIATRA CRAIULUI
Densitatea populatiei pe Terra