Vitamina D

Vitamina D

A doua vitamina din grupul celor liposolubile, vitamina D, ocupa un rol binecunoscut in fixarea calciului si a fosforului in oase si dinti.
Ea se formeaza in organism cu participarea ficatului, rinichiilor si tegumentului. Ea se compune la nivelul pielii, sub actiunea razelor ultraviolete inactiv, si se activeaza prin dubla hidroxidare, in ficat si in rinichi. E usor de inteles ca, in cazul expunerii insuficiente la soare, in boli hepatice cronice sau renale cronice, apare un deficit al sintezei acestei vitamine la nivelul organismului.
Insa cantitatea sintetizata de propriul corp nu este suficienta pentru o stare buna de sanatate, fapt ce impune aportul alimentar exogen: exclusiv surse alimentare de origine animala grase (ficat, peste, oua, lapte etc).
In anumite perioade ale vietii noastre, avem nevoie de un aport crescut, si anume la sugari, copii prescolari, adolescenti, maternitate si alaptare.

Vitamina D este solubila in grasimi, insolubila in apa, stabila la caldura si foarte sensibila la lumina si oxidanti.

1. Istoric

In secolul al XVII-lea apar primele descrieri stiintifice ale rahitismului, boala determinata de carenta de vitamina D (1645, Dr. Daniel Whistler, respectiv 1650, Profesor Francis Glisson), insa primele descoperiri privind cauza acestui deficit apar abia la inceputul secolului al XXlea.
Intre 1919 si 1920, medicul britanic Sir Edward Mellanby a efectuat o serie de experimente si a observat ca dieta fara grasimi administrata unor caini care nu au beneficiat de expunere solara determina aparitia rahitismului, concluzionand ca un nutrient alimentar sta la baza acestei boli. Adaosul unei grasimi de tipul ulei din ficat de peste (cod) a determinat vindecarea rahitismului, ceea ce l-a indreptatit pe Sir Mellanby sa numeasca aceasta substanta vitamina antirahitica.
Dr. E. V McCallum, continuand cercetarile proprii asupra a ceea ce numim astazi vitamina A , descopera in mod firesc faptul ca uleiul din ficat de peste, tratat prin incalzire si oxigenat nu mai vindeca orbirea de noapte (boala cauzata de carenta de vitamina A), insa isi pastreaza proprietatea de a vindeca rahitismul. In publicatiile sale din 1922, McCallum denumeste acest nutrient considerat miraculos vitamina D, avand in vedere ca, pe langa cercetarile sale privind vitamina A, si vitaminele B si C tocmai fusesera descoperite.
Incepand cu 1923, se desfasoara concomitent o serie de cercetari, observandu-se importanta expunerii la ultraviolete a alimentatiei (care dobandeste astfel proprietati curative antirahitice) si producerea unei substante asemanatoare cu vitamina D in organismul uman cand tegumentul este expus luminii solare sau ultravioletelor.
La sfarsitul anilor 1920, chimistul german Adolf Windaus descopera structura chimica a 3 forme ale vitaminei D, pe care le numeroteaza de la 1 la 3, primind pentru descoperirea sa, in anul 1928, premiul Nobel pentru chimie.

Vitaminele D si D au fost obtinute din plantele expuse ultravioletelor (ergocalciferol), in timp ce vitamina D a fost sintetizata pe baza substantei existente in pielea expusa la ultraviolete (colecalciferol). Descoperirea lui a permis sintetizarea vitaminei D la scara larga, inlaturand costurile si neplacerile cauzate de expunerea la ultraviolete a mancarii (modificarea gustului si chiar distrugerea mancarii).

Functii in organism. Vitamina D, are rol in asimilarea calciului si a fosforului, precum si in fixarea acestora in oase si in dinti. Aceasta vitamina previne instalarea rahitismului, de unde si denumirea care i s-a dat. Ea are rol benefic si in metabolismul magneziului, a fierului si a hidrocarburilor, precum si in mentinerea unui raport normal intre calciu si fosfor, in sange si in lichidul interstitial.

Prezenta acestei vitamine in organism este benefica tn sensul ca: evita carierea severa a dintilor, previne instalarea osteomalaciei si a osteoporozei senile, previne aparitia unor tulburari nervoase, slabiciunea generala, ca si sensibilitatea la contractarea unor boli infectioase, contribuie la buna functionare a tiroidei, paratiroidei si hipofizei.

Surse. Foarte putine surse naturale contin o cantitate semnificativa de vitamina D. Cele mai bogate in vitamina D sunt uleiurile din ficat de peste (de exemplu o lingura de ulei de cod contine 1360 UI vitamina D), apoi pestii precum somon, macrou, sardine, ton, tipar. Ouale, mai exact galbenusurile sunt o sursa de vitamina D, insa cantitatea de vitamina D este relativ scazuta (20 UI/ou).

Soarele este poate cea mai importanta sursa de vitamina D pentru organismul uman.

Expunerea la soare asigura organismului necesarul de vitamina D. Razele ultraviolete determina sinteza vitaminei D la nivel tegumentar. Sinteza vitaminei D prin expunerea la ultraviolete depinde de anotimp, latitudine, momentul zilei, prezenta norilor, a poluarii si a factorilor de protectie solara aplicati tegumentar. Cu cat factorul de protectie solara aplicat la nivel cutanat este mai mare, cu atat sinteza de vitamina D este blocata, insa in vederea prevenirii cancerelor cutanate si a arsurilor solare,  asigurarea acestei protectii se impune. Se considera ca o expunere de 10 - 15 minute de doua ori pe saptamana a fetei, spatelui, bratelor sau picioarelor permite sinteza unei cantitati adecvate de vitamina D.

Doza zilnica Consiliile stiintifice au ajuns la concluzia ca nu sunt date suficiente in literatura de specialitate pentru a stabili o doza zilnica necesara, in schimb au determinat necesarul zilnic de vitamina D. Acesta reprezinta aportul zilnic de vitamina D, necesar si suficient pentru mentinerea sanatatii oaselor si metabolismului normal al calciului la persoanele sanatoase.
Necesarul zilnic de vitamina D se exprima in unitati internationale/zi (UI/zi) sau in micrograme/zi (mcg/zi). 1 mcg = 40 UI vitamina D

In urmatorul tabel este prezentat necesarul zilnic de vitamina D, in functie de varsta:

Carenta. In cazul carentei de vitamina D, absorbtia de calciu nu poate fi crescuta suficient pentru a satisface nevoile organismului. Simultan, productia de hormon hiperparatiroidian al glandelor paratiroidiene creste, astfel incat necesarul de calciu este asigurat prin mobilizarea lui de la nivelul oaselor. De-a lungul timpului s-a considerat ca deficitul sever de vitamina D are consecinte doar asupra sanatatii oaselor, insa cercetari recente sugereaza ca forme mai putin severe ale carentei de vitamina D sunt destul de comune si cresc riscul de osteoporoza si alte probleme de sanatate, cum ar fi hipertensiunea arteriala, tuberculoza, cancerul, scleroza multipla, depresia, schizofrenia, boli afective bipolare, boli autoimune, durerea cronica si boli ale dintilor (peridontoza).

Deficitul de vitamina D se manifesta prin: inapetenta si pierderea in greutate,tulburari de somn, diaree.

Carenta severa de vitamina D determina:

v         La copii: rahitism - mineralizarea osoasa si cresterea oaselor sunt afectate, oasele lungi se curbeaza, cutia toracica se deformeaza, fontanelele se inchid tarziu. In cazuri severe de tetanie se descriu convulsii.

v      La adulti: osteomalacie si osteoporoza - la adulti apare demineralizarea osoasa, cu dureri musculare si osoase si risc crescut de fracturare

   

Supradozare. O supraexpunere la soare sau o alimentatie bogata in produsele care contin vitamina D nu determina intoxicatie cu vitamina D
Cum insa vitamina D este depozitata de catre organism la nivelul tesutului adipos, intoxicatia poate apare in conditiile administrarii unor supradoze de suplimente de vitamina D. Intoxicatia cu vitamina D se numeste hipervitaminoza D.
Manifestarile hipervitaminozei D sunt corelate cu hipercalcemia.

Pe masura ce toxicitatea progreseaza, apare pruritul cutanat (mancarime) si rinichii sunt afectati, aparand urinarile frecvente, imposibilitatea concentrarii urinei, sete, proteinurie (eliminarea de proteine prin urina) si litiaza renala. In unele cazuri, leziunile renale pot fi ireversibile.
Hipervitaminoza D aparuta in sarcina poate conduce la malformatii fetale, in timp ce hipervitaminoza la copii poate produce convulsii, leziuni retiniene, cardiace, crestere intarziata si retard mental.
Riscul unei intoxicatii cu vitamina D este crescut la pacientii cu hipertiroidism primar, tuberculoza, limfom si sarcoidoza. Aceste persoane pot dezvolta hipercalcemie secundara reactiva la suplimentarea cu vitamina D a dietei, de aceea se recomanda consultarea medicului pentru stabilirea necesarului de vitamina D
Tratamentul consta in intreruperea suplimentelor de vitamina D si restrictionarea aportului de calciu. In cazurile severe, pentru scaderea nivelului de calciu plasmatic se administreza corticosteroizi si bifosfonati.

Interactiuni. Vitamina A, vitamina C, fosforul, calciul, grasimile imbunatatesc absorbita vitaminei D. Pentru o absorbtie optima, suplimentele de vitamina D trebuie luate la masa.
Urmatoarele medicamente cresc metabolismul vitaminei D si determina scaderea concentratiei sale plasmatice:

• Fenitoina, fenobarbitalul, carbamazepina (antiepileptice)
• Rifampicina, izoniazida (antituberculoase)
• Barbituricele
• Heparina
• Medicamente hipocolesterolemiante (colestiramina, colestipolul), uleiuri minerale

Medicatia orala antifungica, ketoconazolul scade nivelul vitaminei D plasmatice.
Folosirea indelungata a corticosteroizilor poate determina hipocalcemie si osteoporoza.
Administrarea concomitenta a diureticelor tiazidice si a vitaminei D poate determina hipercalcemie la pacientii cu hipotiroidie.
Administrarea concomitenta a digoxinei sau glicozidelor cardiace si a vitaminei D poate conduce la hipercalcemie si aparitia aritmiilor cardiace.
Alcoolismul reduce absortia vitaminei D, iar stocarea sa este impietata in cazul alcoolismului cronic.

Efecte secundare ale administrarii de vitamina D care pot apare sunt: inapetenta, constipatie, cresterea senzatiei de sete, gura uscata, gust metalic in gura, oboseala.