Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Ca sa traiesti o viata sanatoasa. vindecarea bolilor animalelor, protectia si ingrijirea, cresterea animalelor, bolile animalelor
Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Medicina


Index » sanatate » Medicina
» Protozoarele transmise de flebotomi - Leishmaniozele


Protozoarele transmise de flebotomi - Leishmaniozele


Protozoarele transmise de flebotomi

Leishmaniozele

Leishmaniozele sunt boli datorate unor protozoare in care manifestarile clinice sunt dependente de speciile infectante de Leishmania si de raspunsul imun al gazdei. Transmisia bolii se produce ca urmare a unei intepaturi produse de catre flebotomi infectati cu parazitii Leishmania. Infectia poate fi restrictionata numai la nivelul pielii in cazul cutanate, limitata la membranele mucoase in leishmaniozei mucoaselor sau raspandite intern in leishmaniozele viscerale sau kala azar.

Leishmanioza este intalnita in peste 88 de tari, in principal, in zonele tropicale si subtropicale dar dupa cum se cunoaste, este larg raspandita si in sudul Europei. Dupa sursele OMS (World Health Organization) in lume sunt peste 12 milioane de cazuri la care se adauga anual 2 milioane de cazuri noi. In ultima perioada, leishmanioza in particular cea viscerala a fost recunoscuta ca o boala oportunistica in cazul pacientilor imuno-compromisi datorita infectiei cu virusul imunodeficientei umane (Choi and Lerner, 2001) (Plansa 94, 95)

In Europa Mediteraneana, leishmanioza viscerala cu splenomegalie, paloare si febra era traditional o boala infantila, astazi boala la pacientii imuno-compromisi prezinta expresii clinice atipice, fapt ce ingreuneaza foarte mult diagnosticul si tratamentul (Piarroux and Bardonne, 2001).

In Europa, leishmanioza viscerala (VL) este intalnita in Albania, Bosnia, Croatia, Cipru, Franta (regiunile sudice: Nice, Marseille, Montpellier, Toulon, Avignon, Alpes-Martimes), Grecia, Ungaria, Macedonia, Malta, Muntenegru, Portugalia, Romania, Spania, Serbia si Turcia.

Leishmania donovani si Leishmania infantum sunt organismele ce cauzeaza leishmanioza viscerala (VL), sau kala-azar, in Lumea Veche.

Leishmanioza cutanata (CL) a fost raportata pentru: Albania, Austria, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Cipru, Franta, Grecia, Italia, Malta, Monaco, Portugalia (Azore si Madeira), Romania, Spania (Insulele Canare), Serbia si Muntenegru. Organismele cauzative sunt Leishmania infantum, Leishmania major si Leishmania tropica. Flebotomii vectori sunt Phlebotomus perfiliewi in Italia, Phlebotomus ariasi in Franta si Spania si Phlebotomus perniciosus in Franta, Italia, Malta si Spania.

In plus, Koehler et al (2002) a raportat un caz de leishmanioza cutanata la un cal, in sudul Germaniei, provocat de Leishmania infantum.

Deoarece leishmanioza nu este o boala raportabila pentru majoritatea tarilor europene este dificil de spus cate cazuri noi apar in fiecare an. Totusi, unele tari au raportat tendinta de crestere pentru VL, CL si leishmanioza canina.

Coinfectia Leishmania/HIV a fost raportata pentru 33 de tari, majoritatea cazurilor semnalandu-se in Europa de sud-vest. Din 2001, au fost notificate 1.627 de cazuri din Spania, Franta, Italia si Portugalia (Desjeux et al, 2001). Din cazurile inregistrate, mai mult de 20% au fost constatate la indivizii gasiti pozitivi fata de virusul HIV (Orndorff et al, 2002). S-a estimat ca intre 1% si 3% dintre pacientii AIDS din zonele endemice sufera de leishmanioza viscerala (Nicolas et al, 1995).

In zona Atenei, Grecia, Leishmania infantum este agentul cauzativ pentru leishmanioza viscerala (VL) umana si canina, iar cainii domestici constituie rezer­vorul principal pentru parazit. Phlebotomus neglectus, este vectorul prezumtiv. Din anul 1987, in Sicilia a fost deschis un centru regional de referinta pentru supravegherea activa a VL.

Clar, leishmanioza umana (si canina) este o problema serioasa in sudul Europei, cu infectii ce prezinta o tendinta de crestere, in special cazurile de coinfectie cu HIV. Relativ neglijat in trecut, controlul flebotomilor vectori impune mai multa atentie in viitor.

In cele ce urmeaza vor fi expuse particularitatile epidemiologice, aspectele cli­nice, diagnosticul si terapeutica vor fi expuse pentru fiecare din tipurile patologice: leishmaniozele viscerale, leishmaniozele cutanate si leishmaniozele cutaneuo-mucoase. Simptomele leishmaniozei se prezinta sub patru forme principale:

Leishmanioza viscerala

Parazitul invadeaza celulele splinei, ficatului si maduva oaselor si daca pacientul nu este tratat se ajunge la deces.

In Lumea Veche este intalnita sporadic din regiunea Mediteraneana in Orientul Mijlociu, Asia Centrala la nordul Chinei, de regula, in zonele stancoase. In aceste regiuni sunt afectati, in principal, copii. Este intalnita si in nord-estul Indiei, Bangladesh si Nepal unde afecteaza mai ales adultii tineri ce traiesc in campie. Agentul cauzativ este Leishmania infantum (numele specific se refera la tendinta de a afecta copii) si Leishmania donovani

In Lumea Noua boala este intalnita peste tot in America Centrala si de Sud, dar mai ales in nord-estul Braziliei. Agentul cauzativ este Leishmania chagasi care dupa unii autori este de fapt Leishmania infantum.

Epidemiologie

Leishmania (L) donovani: => kala azar indian, (rezervor de P = omul)

Leishmania (L) infantum: => leishmanioza viscerala infantila in jurul Mediteranei (rezervor de P = cainele), Asia Centrala (rezervor de P = canidele salbatice), China (rezervor de P = canidele domestice), Africa de Est (rezervor de P = rozatoarele)

Leishmania(L) chagasi: => America de Sud (rezervor de P = canidele domestice si salbatice)

Patogenie. Pornind de la punctul de inoculare, parazitul ajunge in ganglionii limfatici de unde leucocitele circulante il vor redistribui mai departe. El va fi regasit in fagocitele mononucleate din maduva osoasa, in splina, in ficat, in sistemul limfatic, fiind posibila si trecerea in placenta.

Clinica. Incubatia silentioasa (dureaza saptamani sau luni) se manifesta prin triada simptomatica: febra puternica (neregulat) prelungita pe o perioada de 1-2 luni, spleno-megalie indolora si anemie.

Aceste manifestari sunt insotite uneori de hepatomegalie si de o stare generala proasta, oboseala (copilul nu se mai joaca), adenopatii (inconstante), slabirea membrelor, eventual: tulburari digestive, complicatii renale, pulmonare sau cardiace care daca nu sunt tratate duc la casexie si la deces in 1-2 ani.

In focarele indiene: sunt afectati mai ales adultii, ce prezinta hemoragii (kala azar) si leziuni cutanate.

In focarele mediteraneene: in mod clasic sunt afectati copii; recent sunt afectati adultii imunodeprimati (HIV +, 50% din cazuri) ==> afectiuni oportuniste cu un tablou clinic adesea incomplet.

Diagnosticul:

diagnosticul clinic si de orientare: anemie, VS accelerata, hipergamma­globulinemie, anamneza (sejurul in regiunea de endemie)

diagnosticul direct:

cautarea parazitului – pe punctiile de maduva osoasa (sau splina, ficat, ganglioni), sangele este in general negativ. Colorarea frotiurilor permite evidentierea formelor amastigote endocelulare;

cultura pe mediu NNN (25°C, 8-15zile) ==> forme promastigote;

inocularea la hamsteri (2 uni);

cautarea antigenelor circulante prin imuno-transfer;

PCR.

diagnosticul indirect:

cautarea anticorpilor serici (antigene: forme promastigote; tehnici: ELISA, IFI; inconveniente: reactii incrucisate cu tripanozomele); raspuns inconstant la persoanele imuno-deprimate;

cautarea anticorpilor tisulari: Reactia Monténégro (hipersensibilitate intarziata) fara valoare de diagnostic.

Terapeutica leishmaniozelor viscerale

Chimioterapia antiparazitara

- prima solutie: sarurile pentavalente de stibiu (20 mg SbV/kg/j in intra muscular (IM) sau intra venos (IV) lent, cure de 20 de zile) recomandare OMS 1990;

antimoniat de meglumina (Glucantime®) in tarile franco-hispanofone;

stibiogluconate de sodiu (Pentostam®) in tarile anglofone, exista riscul de rezistenta, raspuns slab al subiectilor HIV+, numeroase efecte secundare;

- a doua solutie: sarurile de Pentamidine (4mg/kg/j (IM) din doua in doua zile timp de 2 luni):

Isetionatul de Pentamidina (Pentacarinat®) inlocuieste Lomidine mai toxica; injectie dureroasa, toxicitate cumulativa (tulburari ale ECG, diabet definitiv). In caz de esec terapeutic sau de intoleranta se utilizeaza:

Amphotericina B (Fungizone®, Ambisome®), IV, toxicitate puternica; Ketoconazol (Nizoral®) in experimentare; Allopurinol; Gamma interferon (reduce stibio-rezistenta); Paromomycina IM sau IV.

Remarca: in caz de succes apirexia se obtine in 5-6 zile dar stocarea parazitului la nivelul splinei poate provoca reveniri daca tratamentul este insufi­cient sau la imunodeprimati.

Tratament asociat: tonice cardiace, vitamine, transfuzii sanguine.

Leishmanioza cutanata (oriental sore)

La locul intepaturii unui flebotom se formeaza o ulceratie. Parazitul este gasit de regula in aceasta zona dar in cazul unor specii poate fi, de asemenea, infectat sistemul limfatic, cauzand rani ale pielii de-a lungul vaselor limfatice.

In Lumea Veche acest tip de leishmanioza este intalnit, in principal, in regiunile aride: din Africa de Nord, Orientul Mijlociu la nord-vestul Indiei si Asia centrala, Estul Africii, portiuni mici din Sahel si Africa de Sud. Principalele specii cauzatoare sunt: Leishmania major, Leishmania tropica si Leishmania aethiopica

In Lumea Noua ele sunt intalnite din padurile din Mexic si pana in nordul Argentinei. Principalele specii cauzatoare sunt: Leishmania guyanensis, Leishmania panamensis si Leishmania mexicana.

Epidemiologie

Leishmania (L) tropica, Asia Centrala, Orientul Mijlociu, Magreb => forma uscata urbana (R de P uman si canin);

Leishmania(L) major: Asia Centrala, Orientul Apropiat si Mijlociu, Magreb => forma umeda rurala (R de P = rozatoarele);

Leishmania(L) aethiopica: Africa de Est => forma umeda si difuza (R de P = rozatoare si caini);

Leishmania(L) mexicana: America Centrala si bazinul amazonian => forma umeda (R de P = rozatoarele);

Leishmania(V) guyanensis: Guyane => forma umeda (R de P = rozatoarele);

Leishmania(L) donovani: India => leziuni post kala-azar (R de P = ommul).

Clinica: incubatie 1-3 luni, se manifesta prin papule indure, indolore => leziuni rotunjite (max. 10 cm),

- forma umeda ulceratii acoperite de o crusta, margini inflamate bogate in paraziti (bouton d Orient, clou de Biskra, clou d Alep, pian bois, Uta)

- forma uscata: leziuni scuamoase, => serozitatea bogata in paraziti;

- forma pseudo-tuberculoida: confluenta in placi;

- forma nodulara (imuno-deprimati);

- ulcerul «des chicleros» (afecteaza cartilajul urechilor).

Vindecarea se face in mai multe luni (in medie 3 luni cu variatii in functie de specie), rezulta cicatrici hiperpigmentate uneori.

Remarca: leziunile cutanate post-kala-azar se mentin pana la 2 ani dupa vindecare si sunt infectante pentru flebotomi.

Diagnosticul:

diagnosticul de orientare sau clinic: sejurul in regiunea de endemie, leziunile ulceroase;

diagnosticul direct: prelevari de la nivelul marginii inflamatoare a leziunii;

cautarea formelor amastigote endocelulare pe frotiuri colorate cu Giemsa sau MGG. Succesul cautarilor in 50% din cazuri.

diagnosticul indirect:

test de hipersensibilitate intarziata (reactia Monténégro), in 48 de ore ==> zone indure de un diametru superior la 5 mm, in cazurile pozitive.

Remarca: rezultatul testului nu este semnificativ daca subiectul a fost vaccinat prin BCG (posibilitatea unor reactii incrucisate);

- cautarea anticorpilor serici: tehnicile IFI si ELISA; succes in 50% din cazuri.

Terapeutica Chimioterapie:

Tratamentul local in cazul leziunilor singulare, tratament general in cazul leziunilor multiple sau difuze cu saruri pentavalente de stibiu (20 mg SbV/kg/j, cure de 20 de zile);

antimoniat de meglumina (Glucantime®) in tarile franco-hispanofone;

stibiogluconate de sodiu (Pentostam®) in tarile anglofone, exista riscul de rezistenta, raspuns slab al subiectilor HIV+, numeroase efecte secundare;

- a doua solutie: sarurile de Pentamidine (4mg/kg/j (IM) din doua in doua zile timp de 2 luni):

Isetionat de Pentamidina (Pentacarinat®) inlocuieste Lomidine mai toxica; injectie dureroasa, toxicitate cumulativa (tulburari ale ECG, diabet definitiv). In caz de esec terapeutic sau de intoleranta se utilizeaza:

Amphotericina B (Fungizone®, Ambisome®), IV, toxicitate puternica; Ketoconazol (Nizoral®) in experimentare per os 400 mg/zi timp de 2 lunimois; Itraconazol (Sporanox®) 20 mg/zi timp de 2 luni.

Alte mijloace: dezinfectia leziunilor, crioterapia pentru evitarea cicatricilor.

Leishmanioza cutanata difuza. Caracterizata de larga raspandire a unor papule sau noduli in piele, pe tot corpul. Nu se vindeca spontan si este dificil de tratat. In Africa (Kenya, Etiopia) este cauzata in principal de Leishmania aethiopica, iar in America Centrala si nordul Americii de Sud este cauzata de catre Leishmania amazonensis.

Leishmanioza muco-cutanee (espundia)

Este o boala desfiguranta ce invadeaza si erodeaza tesuturile cartilaginoase ale nasului si cerului gurii. Intepatura originala a flebotomului poate avea loc in orice parte a corpului unde initial se produce o rana care se poate vindeca. In circa 5% din cazuri, parazitul se raspandeste in regiunea naso-faringiana, la cativa ani de la producerea intepaturii. Vindecarea nu este niciodata spontana si pacientii netratati pot muri din cauza infectiilor secundare. Acest tip de leishmanioza este cauzat de catre speciile Leishmania braziliensis si Leishmania panamensis si este intalnita in America de Sud.

Epidemiologie:

Complexul Leishmania (V) braziliensis: America de Sud si Centrala (R de P = mamiferele salbatice).

Clinica:

faza cutanata primitiva, leziuni unice sau multiple la fata sau la membre ce survin la locul intepaturii, ulceratii ==> vindecarea este spontana raman cicatrici (imunitate);

- localizare mucoasa secundara (metastaze simultane sau tardive) la fata (gura, rino-faringian) ==> leziuni ulceroase, invadante, ce perforeaza septurile ce antreneaza desfigurari si mutilari. Nu se vindeca spontan, prezinta riscul unor supra infectii bacteriene (interventia fenomenelor auto-imune este posibila in cazul emergentei leziunilor secundare).

Diagnostic:

diagnosticul direct:

aceleasi modalitati ca si in cazul diagnosticului leziunilor cutanate dar este foarte dificil, in general, parazitii sunt observati foarte rar.

Cresterea in culturi este mai dificila decat in cazul altor specii si complexe de specii.

Inocularea la hamsteri da o leziune ulceroasa la locul de inoculare. Nu se produc metastaze.

diagnosticul indirect: cautarea anticorpilor serici da rezultate inconstante.

Terapeutica:

Chimioterapia antiparazitara :

tratamentul rapid este obligatoriu ca si in cazul unei leishmanioze viscerale;

tratamentul cu produsi pe baza de stibiu se face de preferinta la nivelul leziunilor primare initiale. Leziunile mucoaselor raspund mai greu si necesita un tratament prelungit.

Remarca: sa nu se utilizeze corticoizi.

Alte terapeutici: dezinfectii locale si antibioterapie impotriva supra infectiilor bacteriene, crioterapie, chirurgie reparatorie.

Profilaxia Leishmaniozelor

Profilaxie generala:

- lupta contra flebotomilor se bazeaza pe masuri contra insectelor, analoge celor utilizate in cazul paludismului. Intreruperea activitatilor de control antre­neaza in mod inevitabil o recrudescenta a leishmaniozelor;

- lupta contra rezervorului de paraziti – daca este vorba despre oameni se impune diagnosticul si tratamentul cazurilor umane. Daca sunt implicati cainii se impune omorarea celor vagabonzi din zona de endemie sau diagnosticul (clinic sau serologic) cainilor parazitati si tratamentul lor.

Remarca: tratamentul cainilor este lung, dificil. Costisitor si risca sa selec­tioneze tulpini de leishmanii rezistente la produsele pe baza de stibiu.

Daca este vorba de animalele salbatice, este practic imposibil sa eliminam aceste animale, cel mai convenabil este sa le indepartam din apropierea omului.

Principalele modalitati sunt: araturile adanci si instalarea unei centuri de campuri cultivate in jurul locuintelor, completate printr-un canal de irigatie periferic larg de 5-7 m; in padure se impune defrisarea in jurul locuintelor.

Profilaxia individuala impune evitarea intepaturilor de flebotomi prin:

evitarea plimbarilor din zori in zonele de risc;

utilizarea insecticidelor domiciliare si a plaselor anti-insecte cu ochiuri foarte fine tinand cont de talia mica a flebotomilor;

vaccinurile sunt inca empirice si ramane problema lipsei unei imunitati indelungate.

Bibliografie

Abranches, P. Reservoirs of visceral leishmaniasis. In Leishmaniasis. The current status and new strategies for control (D.T. Hart, edit.). NATO ASI Series A: Life Sci., 163, 61-70.

Abranches, P., Conceiçao-Silva, F.M., Silva-Pereira M.C. Kala-azar in Portugal. V. The sylvatic cycle in the enzootic endemic focus of Arrábida. J. trop. Med. Hyg., 87, 197-200.

Alexander, B., de Carvalho, R.L., McCallum, H., Pereira, M.H. . Role of the domestic chicken (Gallus gallus) in the epidemiology of urban visceral leishmaniasis in Brazil. Emerg. infect. Dis., 8, 1480-1485.

Alexander, B., Maroli, M. . Control of phlebotomine sandflies. Med. vet. Entomol., 17, 1-18.

Alexander, J., Satoskar, A.R., Russell, G.G. Leishmania species: models of intracellular parasitism. J. Cell Sci., 112, 2993-3002.

Alvar, J. Las leishmaniosis: de la biología al control. Junta de Castilla y León, Burgos, 151 p.

Alvar, J., Cañavate, C., Gutiérrez-Solar, B., Jiménez, M., Laguna, F., López-Vélez, R., Molina, R., Moreno, J. Leishmania and human immunodeficiency virus coinfection: the first 100 years. Clin. Microbiol. Rev., 10, 298-319.

Ashford, R.W. Leishmaniasis reservoirs and their significance in control. Clin. Dermatol., 14, 523-532.

Ashford, R.W. The leishmaniases as emerging and reemerging zoonoses. Int. J. Parasitol., 30, 1269-1281.

Badaro, R., Jones, T.C., Carvalho, E.M., Sampaio, D., Reed, S.G., Barral, A. . New perspectives on a subclinical form of visceral leishmaniasis. J. infect. Dis., 154, 1003-1011.

Bettini, S., Pozio, E., Gradoni, L. . Leishmaniasis in Tuscany (Italy).     II. Leishmania from wild Rodentia and Carnivora in a human and canine leishmaniasis focus. Trans. roy. Soc. trop. Med. Hyg., 74, 77-83.

Botet, J., Serra, T., Portús, M., Mora, R., Gállego, M. Incidencia de la leishmaniosis en el área de Barcelona. Rev. ibér. Parasitol., Vol. Extra, 51-54.

De Almedia, M.C., Vilhena, V., Barral, A., Barral-Netto, M. Leishmania infection: analysis of its first steps. A review. Mem. Inst. Oswaldo Cruz, 98, 861-870.

De Colmenares, M., Portús, M., Botet, J., Dobaño, C., Gállego, M., Wolf, M., Seguí G. . Identification of blood meals of Phlebotomus perniciosus (Diptera: Psychodidae) in Spain by a competitive enzyme-linked immunosorbent assay biotin/avidin method. J. med. Entomol., 32, 229-233.

Dereure, J. Réservoirs des leishmanies. In Les leishmanioses. Collection Médecine tropicale de l’AUPELF-UREF, Marketing/Ellipses, París, 109-127.

Desjeux, P. . Leishmaniasis. Public health aspects and control. Clin. Dermatol., 14, 417-423.

Desjeux, P. . The increase risk factors for leishmaniasis worldwide. Trans. roy. Soc. trop. Med. Hyg., 95, 239-243.

Ferrer, L. . Leishmaniosis. In Kirk’s current veterinary therapy, XI (R. Kirk & J. Bonagura, edit.). W.B. Saunders Co. Ltd, Filadelfia, 266-270.

Gállego M., Pratlong F., Fisa R., Riera C., Rioux J.A., Dedet J.P., Portús M. . The life-cycle of Leishmania infantum MON-77 in the Priorat (Catalonia, Spain) involves humans, dogs and sandflies; also literature review of distribution and hosts of L. infantum zymodemes in the Old World. Trans. roy. Soc. trop. Med. Hyg., 95, 269-271.

Garnham P.C.L. . The Leishmania with special reference to the role of animal reservoir. Am. Zoologist, 5, 141-151.

Giger U., Oakley D.A., Owens S.D. & Schantz P. . Leishmania donovani transmission by packed RBC transfusion to anemic dogs in the United States. Transfusion, 42, 381-383.

Githeko A.K., Lindsay S.W., Confolonieri U.E., Patz J.A. . Climate change and vector-borne diseases: a regional analysis. Bull. WHO, 78, 1136-1147.

Gratz N.G. . Emerging and resurging vector-borne diseases. Annu. Rev. Entomol., 44, 51-75.

Guan L.R. . Current status of kala-azar and vector control in China. Bull. WHO, 69, 595-601.

Guerin P.J., Olliaro P., Sundar S., Belaert M., Croft S.L., Desjeux P. . Visceral leishmaniasis: current status of control, diagnosis, and treatment, and a proposed research and development agenda. Lancet infect. Dis., 2, 494-501.

Hashiguchi Y., Gomez E.A., de Coronel V.V., Mimori T., Kawabata M., Furuya M., Nonaka S., Takaoka H., Alexander J.B., Quizhpe A.M. . Andean leishmaniasis in Ecuador caused by infection with Leishmania mexicana and L. major-like parasites. Am. J. trop. Med. Hyg., 44, 205-217.

Herwaldt, B.L. Leishmaniasis. Lancet, 354, 1191-1199.

Jarry, D.M. Historique des leishmanioses et de leurs complexes pathogènes. In Les leishmanioses. Collection Médecine tropicale de l’AUPELF-UREF, Marketing/Ellipses, París, 13-20.

Killick-Kendrick R. . Studies and criteria for the incrimination of vectors and reservoir host of the leishmaniases. In Proc. International Workshop on research on control strategies for the leishmaniasis, Ottawa, 1-4 de junio. International Development Research Centre, Ottawa, 272-280.

King R.J., Campbell-Lendrum D.H., Davies C.R. . Predicting geographical variation in cutaneous leishmaniasis, Colombia. Emerg. infect. Dis., 10, 598-607.

Kovats, R.S., Campbell-Lendrum, D.H., McMichael, A.J., Woodward, A., Cox J.S.T.H. Early effects of climatic change: do they include changes in vector-borne disease? Philos. Trans. roy. Soc. Lond., B, biol. Sci., 356, 1057-1068.

Kuhn, K.G. . Global warming and leishmaniasis in Italy. Bull. trop. Med. int. Hlth, 7, 1-2.

Lachaud L., Chabbert E., Dubessay P., Reynes J., Lamothe J., Bastien P. . Comparison of various sample preparation methods for PCR diagnosis of visceral leishmaniasis using peripheral blood. J. clin. icrobiol., 39, 613-617.

Lainson R., Shaw J.J. . Evolution, classification and geographical distribution. In The leishmaniases. Biology and medicine (W. Peters & R. Killick-Kendrick, edit.). Academic Press, Londres, 1-120.

Meinecke C.K., Schottelius J., Oskam L., Fleischer B. . Congenital transmission of visceral leishmaniasis (Kala Azar) from an asymptomatic mother to her child. Pediatrics, 104, 65.

Morillas Márquez F., Benavides Delgado I., Gonzalez Castro J., Reyes Magaña A., Valero Lopez A. . Occurrence of Leishmania sp. in Rattus rattus in the province of Granada. Ann. Parasitol. hum. comp., 60, 768-770. Rev. sci. tech. Off. int. Epiz., 23 (2) 674

Morillas F., Sánchez Tabasco F., Ocaña J., Martín-Sánchez J., Ocaña-Wihelmi J., Acedo C., Sanchíz-Marín M.C. . Leishmaniosis in the focus of the Axarquia region, Malaga province, southern Spain: a survey of the human, dog, and vector. Parasitol. Res., 96, 569-570.

OMS . The leishmaniases. Technical report series 701. OMS, Geneva, 140 p.

OMS . Guidelines for leishmaniasis control at regional and subregional levels. WHO /LEISH/ 88.25. OMS, Geneva, 29 p.

Ozon C., Marty P., Pratlong F., Breton C., Blein M., Lelièvre A., Haas P. . Disseminated feline leishmaniosis due to Leishmania infantum in Southern France. Vet. Parasitol., 75, 273-277.

Patz J.A., Graczyk K., Geller N., Vittor A. . Effects of environmental change on emerging parasitic diseases. Int. J. Parasitol., 30, 1395-1405.

Peterson A.T., Shaw J. . Lutzomyia vectors for cutaneous leishmaniasis in Southern Brazil: ecological niches, predicted geographic distributions, and climate change effects. Int. J. Parasitol., 33, 919-931.

Petney, T. . Environmental, cultural and social changes and their influence on parasitic infections. Int. J. Parasitol., 31, 919-932.

Poli A., Abramo F., Barsotti P., Leva S., Gramiccia M., Ludovisi A., Mancianti, F. - 2002. Feline leishmaniosis due to Leishmania infantum in Italy. Vet. Parasitol., 106, 181-191.

Portús, M., Gállego, M., Riera, C., Aisa, M.J., Fisa, R.. Castillejo, S. . Wild and domestic mammals in the life cycle of Leishmania infantum in Southwest Europe. A literature review and studies performed in Catalonia (Spain). Rev. ibér. Parasitol., 62, 72-76.

Pratlong, F., Lanotte, G. . Identification, taxonomie et phylogenèse. In Les leishmanioses. Collection Médecine tropicale de l’AUPELF-UREF, Marketing/Ellipses, París, 21- 39.

Rioux, J.A., Albaret, J.L., Houin, R., Dedet, J.P., Lanotte, G. . Écologie des leishmanioses dans le sud de la France. 2. Les réservoirs selvatiques. Infestation spontanée du renard (Vulpes vulpes L.). Ann. Parasitol. hum. comp., 43, 421-428.

Rioux, J.A., Lanotte, G., Croset, H., Dedet, J.P. . Écologie des leishmanioses dans le sud de la France. 5. Pouvoir infestant comparé des diverses formes de leishmaniose canine vis-à-vis de Phlebotomus ariasi Tonnoir, 1921. Ann. Parasitol. hum. comp., 47, 413-419.

Rioux, J.A., Lanotte, G., Serres, E., Pratlong, F., Bastien, P., Périères J. . Taxonomy of Leishmania. Use of isoenzymes. Suggestions for a new classification. Ann. Parasitol. hum. comp., 65, 111-125. Rev. sci. tech. Off. int. Epiz., 23 (2) 675

Roze M. La leishmaniose et l’oeil. Prat. méd. chir. Anim. Compagnie, 23, 49-55.

Schlein Y., Jacobson R.L. & Müller G.C. . Sandfly feeding on noxious plants: a potential method for the control of leishmaniasis. Am. J. trop. Med. Hyg., 65, 300-303.

Sutherst R.W. Global change and human vulnerability to vector-borne diseases. Clin. Microbiol. Rev., 17, 136-173.

Thomaz-Soccol V., Lanotte G., Rioux J.A., Pratlong F., Martini-Dumas A. & Serres E. . Phylogenetic taxonomy of New World Leishmania. Ann. Parasitol. hum. comp., 68, 104-106.

Thomaz-Soccol V., Lanotte G., Rioux J.A., Pratlong F., Martini-Dumas A. & Serres E. Monophyletic origin of the genus Leishmania Ross, 1903. Ann. Parasitol. hum. comp., 68, 107-108.

PLANSA 94.

Forme de manifestare pentru leishmanioze I.

°

forma cutanata forma cutanata diseminata

° #°

forma muco-cutanee flebotom in actiune

°

Leishnania major leziune cutanata leziune cicatriciala

PLANSA 95.

Forme de manifestare pentru leishmanioze II.

°

Leishnania braziliensis

° °

Leishnania braziliensis

°

Leishnania mexicana – afectarea cartilajului urechilor –
ulcerul „
des chicleros” si supra infectie ++





Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate