Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Ca sa traiesti o viata sanatoasa.vindecarea bolilor animalelor, protectia si ingrijirea, cresterea animalelor, bolile animalelor




Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Medicina


Index » sanatate » Medicina
» Profesia de farmacist – rolul ei in promovarea sanatatii


Profesia de farmacist – rolul ei in promovarea sanatatii




PROFESIA DE FARMACIST – ROLUL EI IN PROMOVAREA SANATATII

Dimensiunile profesiei de farmacist: profesionala si umana

Profesia de farmacist a fost si va fi una din cele mai nobile.Un farmacist are de executat atat sarcini profesionale cat si umane. Specializarea lui presupune pe de o parte capacitati si calitati profesionale de inalta calitate, iar pe de alta parte menirea de a servi societatea in care traieste potrivit principiilor eticii.




Satisfacerea nevoilor stringente privind apararea si mentinerea sanatatii colectivitatii unde munceste si traieste ramane finalitatea si justificarea profesiunii de farmacist.

Farmacistul, la locul de munca, va fi subiectul principal in relatie cu cetatenii, cu marele public.

Raporturile farmacist-pacienti sunt foarte variate si se diversifica dupa atributiile felurite pe care le indeplinesc farmacistii. Se poate spune ca, in mare masura comportamentul farmacistului in raporturile lui cu pacientii sunt determinate de conceptia pe care o are acesta despre drepturile si obligatiile care-i revin in cadrul profesiunii sale, de pregatirea lui profesionala.

Exercitarea profesiei de farmacist poate oferi mari satisfactii daca se realizeaza conform menirii ei, dand celui ce a imbratisat-o sentimentul unei munci bine facute si a unei responsabilitati inalte care a fost satisfacuta. Functia de farmacist este in primul rand o functie sociala care implica de la bun inceput ca cel care o exercita sa posede o veritabila vocatie de a se preocupa de sanatatea oamenilor.

Farmacistul, nu poate descoperi destul de timpuriu, ca profesiunea lui constituie nu numai produsul, dar si o componenta indispensabila a societatii,ca aceasta profesie este totdeauna cuplata cu economia, filozofia si intreaga cultura a omenirii.

In consecinta, pregatirea profesionala, aprecierea lui din partea societatii, indemnizatia si chiar sansele de specializare sau promovare in ultima instanta sunt conditionate de orientarea si deciziile mediului psiho-social in care traieste.[2]

2 Farmacist - profesie in slujba comunitatii

„Farmacia reuneste deopotriva profesia de farmacist, [ ] si capacitatea de a servi comunitatea. Fiecare aspect al acestei profesii reuneste nivele diferite de implicare si de pregatire. Dincolo de profesie, ponderea implicatiilor in viata comunitatii este foarte mare.”[3]

Pacientul si satisfacerea lui constituie „motorul intregului mecanism”[4] pentru farmacist. Asadar, pe langa activitatea de „comert in detaliu (identificarea, stimularea si satisfacerea cererii), management (folosirea resurselor limitate pentru efienticizarea activitatii in sine, pentru sustinerea eficienta a cerintelor afacerii, angajatilor si clientilor)” farmacia implica activitatea „profesie in slujba comunitatii (competenta, dedicatie, responsabilitate).”

2.1 Lupta pentru mentinerea si pastrarea sanatatii umane

Profesia de farmacist integrata in general, in profesia medicala este inzestrata cu acelasi scop: lupta impotriva bolii, a suferintei. Intrucat omul este o fiinta axiologica, „mentinerea si pastrarea sanatatii umane, trebuie asezata printre valorile cele mai de pret in sistemul de valori al umanitatii”.[6] Munca farmacistului si a stiintelor farmaceutice fac parte din aceasta activitate. Tinand cont de faptul ca fenomenul procurarii, pastrarii, distribuirii si controlului medicamentului nu sunt izolate, ci din contra apartin sistemului medico – sanitar care interactioneaza si este influientat de alte sisteme – „constituie o veriga a sistemului social global.”

Pregatirea de specialitate ii ajuta pe farmacisti sa inteleaga la justa ei valoare problema medicamentului, atat din punct de vedere terapeutic cat si social si nu in ultimul rand disfunctionalitatea ce poate rezulta prin utilizarea in mod inadecvat a medicamentelor, gravitatea efectelor adverse, acute si cronice ale acestora.

Farmacistul este pus in situatia de a-si defini si a-si practica meseria avand ca punct de reper pacientul, in sens biopsihosocial. Pentru a aduce contributii relevante la rezultatele pacientului, farmacistul va aplica cunostintele si abilitatile sale in vederea depistarii problemelor reale sau posibile din punct de vedere farmacoterapeutic. In cazul in care farmacistul solutioneaza aceste probleme, se poate deduce concluzia ca a contribuit la rezultatele generale pozitive ale pacientului.

Redefinirea rolului farmacistului si a responsabilitatilor axate pe pacient – vor ajuta la o mai buna intelegere a activitatilor cognitive imbinate cu rezolvarea din punct de vedere farmacoterapeutic a problemelor. Inca un aspect de care vom tine cont este „cadrul identificarii, rezolvarii, prevenirii problemelor legate de medicament.”[8]

2.2 Farmacistul si eliberarea medicamentului

Medicamentul usureaza, previne boala, prelungeste durata vietii, dar poate sa cuprinda, de asemenea, o substanta riscanta. Dispersia sa solicita garantia si expertiza farmacistului,singurul garant pentru o buna eliberare a medicamentului.

Farmacistul isi angajeaza propria responsabilitate pentru fiecare prescriptie medicala, pe care trebuie sa o controleze. El este profesionistul sanatatii contituind ultima veriga in drumul medicamentului, sfatuind bolnavul impotriva utilizarii defectuoase in specilitatile prescrise. Ansamblul de farmacisti repartizati pe teritoriul national, are un rol esential in materie de securitate sanitara: ei sunt o veritabila placa de legatura intre populatie si Agentiile de Sanatate. Ei transmit informatii precise si prezinta produsele riscante pentru public. Garantia calitatii si securitatii aduse de farmacist este un adevarat fundament de monopol pe care-l consimte in prepararea si eliberarea medicamentului.

2.3 Misiunea de pedagog a farmacistului

Farmacistul este, de asemenea, un pedagog: el explica tratamentul prescris de medic, favorizeaza 'observatia' terapeutica a pacientului, informeaza publicul si stie sa asigure, chiar daca el este neincrezator intr-o problema de sanatate. Sfatul lui este solicitat pentru a raspunde cu rapiditate problemelor de sanatate fara consecinte grave si trecatoare, in materie de igiena si de ingrijire medicala.

Noile dificultati modifica echilibrul sistemelor de sanatate:

dificultati economice: nevoia de a limita cheltuielile de sanatate, fara a putea altera libertatea de exercitiu a profesiilor de sanatate,

dificultati sociale care pot dezavantaja informarea si calitatea serviciului pentru un pacient devenit consumator de sanatate, intr-un context social fragilizat de criza, cu un intreg sir de riscuri pentru viitorul sanitar al populatiilor cele mai expuse.

3 Rolul farmacistului in opera de ocrotire a sanatatii

Stabilirea contributiei reale in opera de ocrotire a sanatatii imbraca mai multe aspecte.

Primul si cel mai important element in aceasta problema este pregatirea sa ca specialist de profil distinct, intre profilele de medic si cel de chimist sau de boichimist.

Farmacistul este un cercetator ce trebuie sa cunoasca definitia, caracteristicile si, aproximativ 3000 de principii active a culegerii de retete farmaceutice actuale, cu cele 4500 de specialitati farmaceutice si 8500 de prezentari. El trebuie, in fiecare an, sa-si reactualizeze campul de cunostinte, in functie de noile specialitati. Confruntat permanent cu progresul stiintific si evolutia meseriei sale, farmacistul trebuie sa dispuna de o formare continua si exemplara, in scopul de a asigura calitatea ridicata a actelor farmaceutice pe care le efectueaza.

Datorita formarii sale initiale si permanente, farmacistul este un adevarat profesionist al sanatatii.

Aportul farmacistului este meritoriu, si adesea de neilocuit in cadrul laboratoarelor de control al medicamentelor, de toxicologie, de chimie sanitara, de biochimie cat si in diverese sectoare de cercetare.

In aceasta calitate este singurul cadru cu pregatire superioara in domeniul stiintelor pozitive care cunoaste in cel mai inalt grad conditiile de preparare si conservare a medicamentelor, este singurul cadru in sarcina caruia apasa intreaga raspundere in stabilirea necesarului real de medicamente pentru colectivitate si in organizarea asistentei cu medicamente a populatiei.

In cadrul actiunii de ocrotire a sanatatii populatiei in prezent si in perspectiva, prin cresterea excedentului natural al populatiei si a altor indicatori economici si sociali farmacistului ii revine pe zi ce trece un rol din ce in ce mai important datorita progresului stiintelor farmaceutice, care determina cresterea necontenita a arsenalului terapeutic prin descoperirea unor medicamente noi, foarte active. In aceste conditii farmacistul trebuie sa asigure calitatea medicamentelor, sa urmareasca efectul chiar pana la patul bolnavului, sa colaboreze activ cu medicul in folosul bolnavului, realizand astfel o legatura indispensabila intre aceste doua profesii, pentru a imbunatati administrarea remediilor si pentru semnalarea anumitor incidente consecutive tratamentului medicamentos.

Acest aspect este foarte important, deoarece adesea doza terapeutica poate constitui pentru anumite situatii o doza toxica, ca urmarea a aparitiei unor tipuri noi de reactii fata de medicament ( reactii adverse ) sau a exacerbarii de catre acestea a unor reactii enzimatice care reduc mult din valoarea tratamentului sau chiar il pot compromite. In acelasi timp tot datorita efectelor lor, multe medicamente prezinta restrictii medicamentoase, alimentara, de natura generala sau trebuind a fi administrate cu prudenta la copii, gravide sau la cei care exercita munci ce necesita un inalt grad de concentrare a atentiei.

Nu este lipsit de importanta nici modul de administrare al medicamentelor, atat in ceea ce priveste timpul optim de admnistrare, cat si indicatia asupra modului in care bolnavul sa le utilizeze, si nici modul in care ele trebuie consrevate pentru a asigura eficacitatea terapeutica optima.

Aceste sarcini deosebit de complexe in problema medicamentului, care presupun un inalt grad de calificare, nu pot fi duse la indeplinire decat de catre farmacist care inca din facultate primeste o pregatire speciala, multilaterala, asupra medicamentelor din punct de vedere chimic, biochimic, analitic, farmacologic, toxicologic, tehnologic etc.

Farmacistul, fata de marea raspundere ce-i revine, raspunde de intregul proces de preparare si eliberare a medicamentelor.

Pregatirea sa complexa si multilaterala nu are echivalent, din care cauza el nu poate fi inlocuit de alte cadre de specialisti sau de cadre care au o pregatire medie de specialitate farmaceutica.

De aceea, consideram ca farmacistul nu-si poate exercita in intregime sarcinile sale decat avand rolul determinant in activitatea farmaciei, incepand cu organizarea si conducerea stiintifica a farmaciei, determinarea necesarului de medicamente, prepararea si sfarsind cu eliberarea lor pana la bolnav, respectiv asigurarea asistentei cu medicamente a populatiei.[11]

Implicarea farmacistului in activitatile sanitare

S-a demonstrat in ultimii ani necesitatea si rolul din ce in ce mai accentuat pe care il indeplineste farmacistul in majoritatea activitatilor sanitare:

- in industrie, calitatea produselor din punct de vedere fizico-chimic este cercetata doar de farmacisti;

- alaturi de medici, farmacistii participa la cercetarea biologica si microbiologica;

- alaturi de chimisti, biologi, ia parte la procesele de modelare si inovare a noilor produse si in etapele de obtinere a medicamentelor plecand de la substanta farmaceutica;

- farmacistul de oficina este cel care cunoste cel mai bine nevoile, cerintele pacientilor, este la curent cu cererea si eferta de pe piata farmaceutica precum si cu firmele producatoare sau importatoare de produse farmaceutice.

Marele bilog francez Rostand afirma ca:”epoca noastra nu este nici epoca electricitatii, nici a atomului sau a zborurilor cosmice, ci epoca farmaciei.”

Cunoscutul om de stiinta Guillaume Valette, referindu-se la viitorul farmaciei arata ca: ”Ceea ce este sigur este faptul ca va creste mult responsabilitatea farmacistului, in conditiile in care procesul de sinteza a medicamentelor e din ce in ce mai complex si se cere tot mai acut metoda de lucru sterile. Intr-un cuvant, farmacistul alaturi de medic poarta raspunderea vindecarii bolnavului.”

Farmacistul are un rol foarte important in activitatea nostra, dar si foarte daunator, afirma directorul Institutului de Boli Infectioase, Prof. Dr. „Matei Bals”, medicul Adrian Streinu Cercel. De ce foarte important – farmacistul este cel care intra mult mai des in relatie cu pacientul, si-i spune cum sa isi ia medicamentele. Farmacistul ar trebui sa fie un colaborator foarte apropiat al medicului si chiar sa faca echipa pentru ca el este acela care ii da amanunte pacientului despre particularitatile tratamentului administrat de medic, corectitudinea de care acesta trebuie sa dea dovada in terapie, reactiile adverse, fantastic de paguboase care intervin daca abandoneaza terapia dupa doua-trei zile. De ce spun ca exista si o parte negativa? Pentru ca in cazul unei masele umflate, recomanda antibiotice, il loc sa trimita omul la dentist, iar in felul acesta nu face altceva decat sa schimbe profilul de rezistenta al bacteriilor. La fel se intampla si in cazul virozelor. Italienii au publicat un studiu care a demonstrat ca 60% dintre infectiile virale documentate sunt tratate cu antibiotice. Aceeasi maniera paguboasa nu poate inceta decat daca se stabilesc niste relatii interumane si de colaborare stransa intre medici si farmacisti. Eu as milita pentru stabilirea unor relatii clare – eu lucrez numai cu acesti farmacisti, in felul acesta am comunica permanent. Daca ar exista un astfel de tandem, medicul si-ar orienta terapia in functie de ceea ce se afla in momentul acela in farmacie, farmacistul s-ar aproviziona in functie de modalitatea de eliberare a medicamentului – ar fi o colaborare permanenta, o relatie fluenta si, in plus, nu trebuie sa neglijam faptul ca farmacistul are mult mai multe date despre un medicament decat un medic.[15]

4 Reguli de Buna Practica de Farmacie in Europa

Farmacistul din farmacia cu circuit deschis este responsabil pentru medicamentele pe care le elibereaza dupa standardele profesionale, care au forta de lege. El opereaza intr-un cadru strict legal si moral, iar prin juramantul depus la absolvire este obligat sa pastreze secretul profesional. Pentru a defini rolul profesiei de farmacist si modul de a o exercita, Grupul Farmaceutic din Uniunea Europeana (PGEU), a publicat, in anul 1989, Carta Farmaciei Europene, precum si o serie de Reguli de Buna Practica de Farmacie in Europa, in care sunt stabilite exigente si standarde minime pentru exercitarea profesiei, in farmacia de oficina din Europa:[16]

- farmaciile sunt accesibile - in cele mai multe tari farmacistii in mod egal disponibili de-a lungul celei mai mari parti a zile si pot fi cu usurinta intalniti fara un rendez-vous prealabil. In tarile unde farmaciile sunt mai putin raspandite sau mai putin accesibile, autoritatile guvernamentale ar trebui sa incerce sa faciliteze accesul publicului. Reiese in mod direct responsabilitatea profesionala a farmacistului in difuzarea sfaturilor avizate si obiective si faptul ca trebuie sa determine bolnavii sa nu recurga la automedicatie decat in cunostinta de cauza si in bune conditii de securitate.

- farmacisul este perfect calificat – este in mod ideal plasat- pentru a sfatui bolnavii sa consulte un medic. Pe de alta parte, sfatul lui va fi cu atat mai mult fondat decat cel al unui prieten, deoarece este fondat pe experienta lui stiintifica.

- farmacistii au primit cunostinele necesare - pentru a da sfaturi privitoare la stocarea, conservarea sau eliminarea medicamentelor la sfarsitul tratamantului. Daca este vorba de medicamente utilizare doar intr-un tratament ocazional, farmacistul poate da toate sfaturile si informatiile pertinente in materie de perimare.

- farmacistul reaminteste bolnavului - ca un medicament pentru un anume bolnav s-a cumparat in vederea tratarii unei afectiuni bine precizate, nu trebuie in nici un caz, sa fie utilizat de un alt bolnav fara avizul medicului.

- farmacistul trebuie sa semnaleze medicul - care are in ingrijire bolnavul, producatorului medicamentului si autoritatilor sanitare orice informatie pertinenta privitoare la un eventual efect secundar observat la un bolnav sau despre care se crede ca este legat de utilizarea unui medicament cumparat fara reteta.[17]

5 Functiile specifice ale farmacistului

Farmacistul indeplineste urmatoarele functii specifice:

identificarea problemelor reale sau posibile legate de medicamete;

rezolvarea problemei actuale legate de medicamente;

prevenirea problemelor posibile legate de medicamente.

Identificarea, rezolvarea sau doar prevenirea acestor probleme il conduc pe farmacist la schitarea, aplicara si monitorizarea rezultatelor farmacoterapeutice rationale care vor contribui la imbunatatirea rezultatelor pacientilor.[18]

Relatia intre farmacist si pacient este vazuta ca un schimb reciproc avantajos, in care farmacistul da dovada de competenta si angajament, iar pacientul primeste sfaturile si indicatiile sale, rezervandu-i autoritatea necesara. Pentru a se ajunge la aceasta etapa, in care farmacistul detine autoritatea si isi pune in practica cunostintele si competenta, se vor lua in considerare trei criterii, si anume:

poseda cunostinte de baza si are abilitatea de a le pune in practica;

i-si dezvolta capacitatea de mobilizare cu sistemul de distributie a medicamentelor, si modul de utilizare a medicamentelor;

bune abilitati de comunicare cu pacientii si alti specialisti din sistem.

6 Comunicarea

Dupa cum am spus un pic mai sus, unul din criterii prin care farmacistul detine autoritatea si isi pune in practica cunostintele si competenta, este de a avea bune abilitati de comunicare cu pacientii si alti specialisti din sistem.

In societatea contemporana, comunicarea a devenit o tema centrala de dezbatere. Toata lumea se intreaba: de ce exista atatea probleme de comunicare? Cum poate fi facilitata comunicarea dintre indivizi, dintre grupuri in cadrul organizatiilor? Zi de zi o sumedenie de „specialisti” in comunicare isi ofera serviciile, zi de zi apar noi metode de initiere in practicile comunicationale si de imbunatatire a performantelor in domeniu. Pe scurt, comunicarea este un vast si pasionant camp de reflectie, de studii si de realizari.

Analiza situatiilor si a tehnicilor de comunicare vizeaza: modalitatea de abordare a comunicarii umane, precum si instrumentele elaborate in vederea crearii unor conditii optime pentru o comunicare mai autentica si mai eficienta.

6.1 Ce se intelege prin comunicare 

Comunicarea se refera la caile prin care elaboram un mesaj, la modul in care acesta ajunge la destinatar si la analizarea felului in care acesta isi pastreaza sau nu sensul initial, subliniind posibilitatile de imbogatire si de penetrare a lui in diverse medii socio-profesionale.

Intrucat comunicarea reprezinta un proces de interactiune intre personae, grupuri, ca relatie mijlocita prin cuvant, imagine, gest, symbol sau semn, vom impleti continuu, pe cat ne va fi cu putinta, rezultatele cercetarii in domeniu cu experienta noastra practica din ultimelel decenii, legata de activitatea din domeniile mass-mediei, educatie, artei si literaturii.

Pe intref parcursul, nu vom obosi sa subliniem importanta comunicarii, avand in vedere ca prin intermediul comunicarii idivizii isi impartasesc cunostine, interese, atitudini, sentimente, idei.

Privita ca proces in desfasurare, comunicarea consta in transmitera si schimbul de informatii ( mesaje ) intre personae, in circulatia de impresii si de comenzi, in impartasirea de stari affective, de decizii si judecati de valoare care au ca scop final obtinerea de efecte la nivel particular, interior al fiecarui individ. Preluand aceasta observatie a specialistilor in domeniul informational, deducem: comunicarea inseamna a spune celor din jur cine esti, ce vrei, pentru ce doresti un anume lucru si care sunt mijloacele pe care le vei folosi pentru a-ti atinge scopurile. In acest sens, a comunica inseamna si a tacea, a astepta reactia, rasunsul celui caruia ai vrut sa-I faci onoarea de a-l anunta ca existi si chiar de a-I spune ce vrei.

Procesul de comunicare umana sunt indispensabile in constituirea oricarui grup social. Psihosociologii au subliniat ca in cadrul muncii in echipa comunicare are un important rol de reglare si de sincronizare a eforturilor individuale. Este greu de imaginat unde ar fi ajuns colectivitatea umana – daca ar fi ajuns – fara capacitatea de a comunica.

6.2 Definirea termenului “ comunicare “

Comunicarea reprezinta, in sensul cel mai general, procesul transmiterii, receptionarii, stocarii, preluarii si utilizarii informatiilor. Prezenta ei caracrerizeaza atat individul, cat si societatea pe toate treptele dezvoltarii lor. Pentru om, principalul mijloc de socializare il reprezinta comunicarea, personalitatea lui structurandu-se intr-un spatiu de comunicare care ii este propriu. Pe de alta parte, sistemele si structurile sociale isi mentin stabilirea si-si realizeaza finalitaile prin mijlocirea multiplelor retele de comunicatii de care dispun. “ Nu incape nici o indoiala – scria N. Wiener – ca sistemul social este n tot organizat, ca si individual, ca el este unit laolalta de un sistem de comunicatie . in care procesele circulare de feedback joaca un rol important “     ( N. Wiener, 1996 )

Retinem definitia cercetatorilor de la Universitatea din Amsterdam: “ In conceptia noastra, pentru ca transferul de informatii sa devina un proces de comunicare, emitentul trebuie sa aiba intentia de a provoca receptorului un effect oarecare. Prin urmare, comunicarea devine un proces prin care un emitator transmite o imformatie receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte.

Comunicarea interumana este definite drept “ transfer al informatiei si intelesului ( semnificatiei ) de la o persoana la alta “ ( Dawis si Newstrom, 1985). Ea este considerata ca o punte de legatura intre oameni, “ un mijloc prin care o persoana transmite un mesaj alteia, asteptandu-se la un raspuns “ ( Johnson, 1986 ). Ea presupune cel putin doua persoane in care fiecare poate juca, alternativ, atat rolul de emitator, cat si de receptor.Transmitatorul are o idee cu privire la referent ( obiect, lucru, teorie etc.) pe care vrea sa o comunice altei persoane ( receptorului ). Odata clarificata idea, trebuie ales limbajul cel mai potrivit pentru a o transpune intr-un mesaj, compatibil cu canalul pe care il utilizeaza pentru transmiterea lui. Trebuie avute in vedere atat limbajele verbale, cat si cele non-verbale. Receptorul trebuie sa intre in rezonanta cu transmitatorul, sa primeasca mesajul, sa-l decodifice, trecand de la cuvinte ( simboluri ) la idee, sis a reactioneze la mesaj.

Mesajul poate fi inmagazinat, retinut sau ignorat. Reseptorul poate la randul lui, emite un mesaj sau poate exercita pur si simplu o actiune ca raspuns la mesajul initial, feedback. El devine trasmitator si procesul continua pana cand se opreste comunicarea.

Evaluarea feedback-ului este o cale pentru emitator sa verifice daca mesajul a fost perceput conform intentiei lui. Cerinta oricarei comunicari este, desigur, concordanta dintre mesajul transmis sic el perceput de receptor. In functie de contextual in care are loc comunicarea, pot aparea distorsiuni in procesul trasmiterii si receptarii, fiind necesate mesaje suplimentare pentru a clarifica semnificatia mesajului, respective, intentia originara a emitatorului.

6.3 Scopul comunicarii

In procesul de comunicare in care sunt angajati, oamenii urmaresc atingera unor scopuri. Dupa opinia lui N.Stanton ( 1995 ), prin intermediul procesului de comunicare se urmaresc intotdeauna patru scopuri principale:

o       sa fim receptionati ( auziti sau cititi ) ;

o       sa fim intelesi;

o       sa fim acceptati;

o       sa provocam o reactie ( o schimbare de comportament sau de atitudine ) ;

E. La Monica retine urmatoarele noua scopuri care, izolat sau combinate intre ele, pot fi regasite in orice proces de comunicare:

- a invata, transmite sau primi cunostinte;

- a influienta comportamentul cuiva;

- a exprima sentimente;

- a explica sau a intelege propriul comportament sau al altora;

- a intretine legaturi cu cei din jur/a te integra intr-o clectivitate sau intr-un grup social;

- a clarifica o problema;

- a atinge un obiectiv propus;

- a reduce tensiunile sau a rezolva un conflict;

- a stimula interesele proprii sau ale celor din jur.

6.4 Comunicarea bilaterala

Comunciarea intre emitator si receptor are un loc in contextul social care poate influienta procesul de codare a mesajului, semnalele trimise si interpretarea mesajului de catre receptor. Acest context social determina limitele pana la care este posibila comunicarea bilaterala. De exemplu, intr-o comunicare personala este foarte usor ca receptorul s-o intrerupa si sa adreseze intrebari. Receptorul ca deveni emitatorul unui nou mesaj catre noul receptor ( emitatorul initial ).



Modul in care ca fi stabilita comunicarea bilaterala intre pacient si personalul sanitar, depinde de expectantele impuse de rolurile fiecaruia.[21]

Oricum, profesionistii probabil au mai multa influienta in aceasta privinta decat pacienti.

Comunicarea bilaterala nu este ceva care determina inceputul contactului pacient –farmacist. In schimb, se dezvolta pe tot parcursul duratei interactiunii. Semnalele transmise de farmacist sunt interpetate de catre pacient si ii dovedesc daca profesionistul este dispus sa se implice intr-un proces de comunicare bilaterala. Exista posibilitatea ca profesionistul sa faca o multime de lucruri ca sa incurajeze dezvoltarea comunicarii bilaterale chiar daca contextul social impune anumite limite ale dezvoltarii acestuia.

Cultura poate constitui o bariera in calea stabilirii comunicarii bilaterale. Spre exemplu, imigrantii in Europa, fosti tarani, au tendinta sa spuna cat mai putine lucruri personalului sanitar. Pentru un imigrant e o modalitate de aparare repetata fata de autoritate.[22]

Imigrantii din Asia pot intalni mai multe dificultati decat altii, vorbind despre sentimentele lor pentru ca ei nu merg la medic decat daca au probleme fizice. Asta inseamna ca acesti pacienti descriu adesea unele stari, ca anxietatea, in termeni fizici ( Rack 1982, pp 102-108 ). Totusi, aceasta tendinta de a descrie mai mult fizic decat psihologic a fost intalnita, de asemenea si la alti pacienti.

In comunicarea bilaterala interactiunea poate fi mult mai complexa decat o simpla succesiune de intrebari si raspunsuri. Receptorul poate da raspunsuri inadecvate din punctul de vedere al interlocutorului. Atunci, acesta poate repeta si clarifica intrebarea. Interactiunea poate da nastere la noi intrebari. ( Argyle 1983 ). Apar „ intreruperi „ , cand unul din vorbitori il intrerupe pe celalalt inainte ca acesta sa isi fi expus punctul de vedere. De asemenea sunt si „suprapuneri „ , cand vorbesc mai multe prsoane in acelasi timp. ( West 1984, pp 53). Intreruperile pot fi interpretate ca o cale pentru participant de a-si spori controlul ori stapanirea in procesul de comunicare. ( West 1984, p 62 )

6.4.1 Avantajele procesului bilateral de comunicare

Procesul bilateral de comunicare prezinta patru avantaje in comparatie cu procesul unilareral de comunicare :

- in procesul de comunicare bilateral este mult mai usor pentru participanti sa stabileasca mai multe perspective realiste, interpersonale, metacognitive privind procesul cognitiv al altor persoane.

- este mult mai usor pentru farmacist sa isi dea seama daca pacientul intentioneaza sa urmeze prescrierile-sfaturile. Daca semnalele trimise de receptor arata ca acesta nu consimte atunci emitatorul poate incerca alta modalitate de a obtine complezenta.

- interactionand cu alte persoane avem posibilitatea sa ne implicam, sa invatam mai multe despre noi insine si despre felul in care ne percep ceilalti.

- in decursul comunicarii bilaterale participantii invata sa dezvaluie lucruri ascunse in relatiile sociale, modalitatea in care pot fi propuse in discutie.

Totusi, trebuie remarcat faptul ca nu intotdeauna comunicarea bilaterala este prima optiune a pacientilor. In unele situatii pacientii pot avea alte preocupari, cand li se furnizeaza informatia. ( Vertinsky et al 1974, ssavage et al 1990, Beisecker et al 1990 ).

6.4.2 Sensuri diferite ale semnalelor

In procesul de comunicare semnalele pot avea patru functii diferite ( Kreckel 1982, p 269 ):

Functia reprezetativa: aceasta se ocupa de semnificatia semnalului. De exemplu, denumirea medicamentului repezinta proprietatile clinice asteptate ale subst. active.

Functia expresiva : in acest caz este transmisa experienta subiectiva a emitatorului. De exemplu, denumirea unui medicament poate avea o conotatie pozitiva pentru o persoana care a folosit anterior acest medicament si a fost multumit de el.

Functia interactiva: mentionarea unui anume medicament este adesea legata de experienta personala a emitatorului, care l-a folosit. El vrea sa transmita experienta sa altora.

Functia de relationare: relationarea sensurilor unui semnal poate fi definita prin ideile receptorului, prin modalitatea in care vrea sa colaboreze emitatorul, prin interpretarile semnalelor de catre receptor.

Putem indeparta dificultatile de comunicare a informatiei. Sensurile care au doua tipuri de cunoastere:

comunicabile

care au posibilitatea de a fi comunicate

Nu doar limbajul verbal ori semnalele trimise de catre emitator prin limbaj non-verbal, ofera o anumita semnificatie receptorului. Adesea receptorul interpreteaza parti ale situatiei intr-un mod plin de inteles. De exemplu, stilul mediului inconjurator al spitalului poate fi prin sine insusi un semn pentru pacient. Probabil, insusi pozitionarea spitalului are adesea o semnificatie puternica pentru pacient. In acelasi fel, medicamentele, de asemenea au semnificatii pentru pacient. Se poate discuta despre faptul ca pacientul poate interpreta reteta in limita existentei protectiei oferite de catre stiinta medicala moderna, sofisticata chiar dupa plecarea din spital.

Multi termeni medicali au sensuri foarte bine definite. Cuvintele ce descriu parti ale anatomiei sunt un exemplu. Oricum, alti termeni medicali au semnificatii mult mai vagi. Multe concepte privind diagnosticul, ca „ depresia” , pot fi incluse in aceasta categori. Cand se folosesc cuvinte neclare apare riscul ca emitatorul si receptorul sa creada ca impartasesc aceleasi semnificatii, dar in realitate sa nu fie asa. Intr-o scurta comunicare personala poate sa nu fie suficient timp pentru verificarea sensurilor conceptelor utilizate. Analiza procesului in care personalul sanitar decide daca impartasesc aceleasi intelesuri ale termenilor cu pacientii sai, este un domeniu de cercetare al viitorului.

In decursul circulatiei/comuncarii medicamentelor poate exista negocierea privind sensul conceptului ori un pattern comportamental. Conceptul „ complianta „ este un asemenea exemplu. Medicul si pacientul pot avea puncte de vedere diferite in ceea ce priveste intrebuintarea medicamentelor.

6.5 Bariere in comunicare

Elementul esential in comunicare este de a te convinge ca cei ce te asculta inteleg mesajul transmis.

Barierele comunicarii tin de:

deosebirea socio-culturala intre educator si client;

receptivitatea scazuta a audientului ( handicap mintal, bolnav, obosit, lipsa de valoare pe care o da pacientul sanatatii fiind preocupat de alte valori pe care le considera mai importante);

atitudine negativa fata de farmacist ( experienta anteriaora proasta; exemple prost date de farmacist, nu vrea sa afle ce spune farmacistul, nu are incredere in institutia respectiva );

intelegere limitata ( dificultati de limba, utilizarea la jargoane, etc. );

mesaje contradictorii ( ce ii spune educatorul este diferit de ceea ce stie de la familie, scoala, educatorul isi schimba opinia pentru ca citeste lucruri noi, etc. ).

6.5.1 Cum se pot depesi barierele

educatorul sa vorbeasca clar si rar;

sa repete notiuile importante asupra carora are dubii in legatura cu intelegerea lor de catre audotor;

sa foloseasca cuvinte si propozitii simple;

intr-o sedinta numarul de informatii sa nu foe prea mare;

informatiile sa fie transmise intr-o succesiune logica;

utilizarea tehnicilor pedagogice adecvate;

atitudinea, mimica, gesturile educatorului participa la transmiterea informatiilor;

Important:

exista si comunicare non-verbala;

exista doi poli: aducator-ascultator, dar si educatorul trebuie sa stie sa asculte;

educatorul trebuie sa accepte sentimentele altor persoane;

educatorul sa stie cum sa stimuleze discutia in cazul unui dialog cu un singur individ sau a unei convorbiri cu un grup mic.

In practica medicala, foarte frecvent se folosesc grupuri mici care pot fi omogene ( cel mai eficace ) sau neomogene.

Obiectivele comunicarii in grupuri mici:

constientizarea participantilor privind importanta sanatatii;

explorarea valorilor si atitudinilor lor cu privire la sanatate;

sa fie ajutati sa decida singuri;

sa fie ajutati sa isi schimbe coportamentul.[23]

6.5.2 Comunicarea eficienta

Abilitatea de a asculta si de a comunica cu iscusinta este de o importanta centrala. Probabil ati auzit de mai multe ori afirmatia „A fost o greseala de comunicare”. Multe din problemele cu oamenii in toate aspectele vietii pot fi cauzate de dificultati de comunicare.

Dezvoltarea calitatilor de ascultare

Ganditi-va pentru moment la ultima lectie sau conferinta pe care ati audiat-o.

Cine a fost vorbitorul?

Care a fost subiectul?

Ce va amintiti acum din lectie sau conferinta?

Sunt sanse mari sa nu va amintiti prea multe. De ce? Cercetarile arata ca multi dintre noi uita jumatate din ce au auzit imediat dupa ascultare.

Adesea suntem implicati din diferite motive sa ascultam efectiv. Iata patru dintre cele mai importante:

incercam sa extragem faptele din mesaj si adesea il ignorm pe cel ce vorbeste;

reactia noastra emotionala, la anumite cuvinte in special, sta adesea in calea ascultarii;

adesea pretindem ca ascultam cu atentie, cand de fapt ne gandim la alte subiecte;

daca ne deranjeaza ceva la vorbitor (ex. manierele, vocea) tindem sa nu fim de acord cu mesajul sau si renuntam a-l mai asculta.

Cum putem sa ne imbunatatim ascultarea

Putem sa ascultam cu atentie mesajul si punctul de vedere al vorbitorului. Putem sa fim atenti si sa urmarim ideea centrala a mesajului vorbitorului. Putem incerca sa anticipam ceea ce va spune si sa ascultam printre randuri.

O regula buna este sa analizati ce va place dvs. ca un ascultator si sa va purtati la fel cand sunteti dvs. ascultator.

Dezvoltarea aptitudinilor de comunicare orala

Iata cateva reguli pentru a va imbunatati comunicarea orala:

decideti ce rezulta sau ce rezultate asteptati de la converstie;

organizati-va gandurile inainte de a incepe sa comunicati;

ascultati cu adevarat ceea ce alte persoane spun. Nu va ganditi la ceea ce aveti sa raspundeti decat dupa ce ati ascultat;

cereti o reactie din partea unui prieten referitor la aptitudinile dvs. de comunicare;

ascultati criticile cu atentie.

Linii directoare care pot fi de ajutor:

constientizati caracterul personal al comunicarii;

creati un climat in care comunicarea cu o alta persoana sa aiba insemnatate;

comunicarea de pe o pozitie de superioritate sau autoritate genereaza bariere. Stabiliti un sens de comuniune si impartasire a comunicarii;

chiar daca punctul de vedere al unei persoane este diferit de al dvs. incercati sa va asumati schema de referinta a persoanei respective;

incercati sa ganditi si simtiti ca cealalta persoana.[24]

6.6 Relatia interpersonala – definirea termenului

H.Melville, celebrul sciitor american afirma: “ nu putem trai de unii singuri pentru ca vietile noastre sunt legate unele de altele prin mii de fire nevazute”

“ Conexiunile interpersonale pot vibra datorita tensiunii sau bucuriei, pot fi guvernate de pace si serenitate sau de furie, manie, suparare. In relationarile noastre de zi cu zi, uneori lezam sau ajutam, uneori iubim sau ne simtim neajutorati; alteori suntem in conflict sau armonie cu cei din jurul nostrum, dar toti evitam singuratatea”

“ Relationarea interpersonala reprezinta legatura, sau sistemul de legaturi ce se stabilesc intre doua, sau mai multe persoane, rezultat al consanguinitatii sau al unei alegeri condtiente, indiferent de faptul ca motivul alegerii este sau nu constient. Relatia interpersonala marcheaza existenta persoanei si exprima modalitatea de a stabili o legatura cu un obiect exterior a individului respective.”

Szondi a precizat ca: “ inceputul oricarei legaturi cu o persoana este legatura unui EU cu un TU- PERSOANA. Existenta unui om se desfasoara printro succesiune de secvente, in care EU se leaga de un alt EU “.

Profesorul M.Lazarescu defineste relationarea interpesonala, ca o “ trasatura definitorie a personalitatii unei persoane”.

L.Giblin considera ca: “ indiferent cum s-ar defini fericirea, aceasta este generata in mare masura de armonia relatiilor interpersonale stabilite de persoana respective”.

Cheltuim mult din viata nostra pentru a ne cunoaste si intelege, deoarece acest travaliu sta si la baza intelegerii celor din jurul nostru. Aptitudinea de a fi obiectivi in judecata noastra si a celor din jur nu este generala, ci restransa si specifica. Darul sensibilitatii interpersonale pare sa fie intercorelat cu experienta de viata, maturizarea, inteligenta, complexitatea cognitive si cu capacitatea intuitive. Observarea fenomenului a relevant ca persoanele care sunt buni judecatori ai intentiilor celorlalti sunt mai bine adaptati si mai eficienti in interiorul grupurilor familiale, profesionale si sociale.

Melanie Klein afirma: “ o buna relatie cu noi insine este conditia necesara pentru a arata iubire, toleranta si intelepciune in relatia cu alte persoane. “

Psihologii au un unghi diferit de abordare a acestei probleme:

Ursula Schiopu in Dictionarul de psihologie da urmatoarea definitie: “ termenul de relatie umana de refera la interrelationari speciale, in care se constituie apopieri si interese personale diferite, situate pe acelasi palier ierarhic sau pe paliere diferite. Relatiile umane sunt raspandite si frecvent de tip aspirativ, ele sunt sustinute social impotriva reactiilor agresive, dusmanoase incarcate de intrigi, strategii, de intamplare dintre oameni si forme diferite de rejectari sau forme de refuz, de afectiuni sau toleranta”

M. Golu defineste relatia interpersonala ca reprezentand:”o uniune psihica constienta, directa, bazata pe o interactiune inversc complexa (trecutul subsistemelor aflate in interactiune este corelat cu prezentul lor), uniunea cuprinde minim doua persoane. Comunicarea este o forma principala de manifestare a interactiunii psihosociale pentru ca diferite tipuri de efecte interpersonale sunt vehiculate prin cuvant”

Angyal postuleaza ca omul “are doua trebuinte opuse, una de a se potrivi cu ceilalti oameni – homonomie – se cealalta de a fi independent in viata sa – autonomie. Un om este in acelasi timp oglinda culturii sale si o lumina pentru sine.”

Omul e comparat cu un “agregat inchis intr-un alt agregat; o structura in cadul unei structuri mai mari si constituind o parte a acestora” . Structura personalitatii umane include un complex de elemente care-I permit schimbarile cu mediul inconjurator, in complexitatea lui. Personalitatea umana este un sistem interpersonal care exista numai prin interaciunile sale sociale cu alti oameni.

6.6.1 Pacientul – tinta spre care isi focalizeaza farmacistul atentia

” Farmacistul trebuie sa vada pacientul, sa explice relatia propusa, sa discute diversele alegeri, sa obtina informatii, sa caute cooperarea, increderea si permisiuna pacientului”. Strand

Farmacistul trebuie sa-si directioneze toata energia spre pacient, focalizand ingrijirea farmaceutica asupra acestuia.

Ce inseamna acest lucru? Nici mai mult, nici mai putin decat profesionalism. Angajamentul profesional, perfectionarea serviciilor specifice pacientului, documentarea aprofundata pentru a acorda ingrijire si programe sociale de evaluare sunt doar cateva obiective pe care farmacistul trebuie sa le aiba in vedere.

Obiectivul primar al tuturor angajatilor in sistemul sanatatii, reprezinta „imbunatatirea vietii fiecarui pacient”[36]

Fiecare practician in parte, in limitele jurisdictionale profesionale, contribuie la indeplinirea asteptarilor pacientului. Acest aport se bazeaza pe cunostinte temeinice si pe experienta. Farmacistul la randul sau, contribuie la rezultatele generale ale pacientului, urmarind indeaproape ca fiecare pacient sa primeasca o ingrijire farmacoterapeutica eficienta si sigura. Aceasta „responsabilitate esentiala” il va ajuta sa respecte Codul Deontologic si sa-si indeplineasca functia conform celor mai bune standarde.[37]

Un aspect important ce trebuie urmarit in munca de zi cu zi, este acordarea de servicii de sanatate oricarui pacient, indiferent de pozitia lui socioculturala – este o modalitate de promovare a sanatatii publice in orice mediu.



6.6.2 Initierea dialogului intre farmacist si pacient

Practica farmaceutica a evoluat spre a include nu numai prepararea si eliberarea medicamentelor catre pacient, ci si interactiunea cu pacientul sau alti furnizori de servicii de sanatate. Desi initial farmacistii au fost impiedicati sa discute tratamentul cu pacientii lor, Asociatia Farmacistilor Americani include acum in standardele profesionele „initierea dialogului intre farmacist si pacient”. Acest dialog are loc pe parcursul consilierii pacientului. Atat farmacistul cat si pacientul pot avea beneficii de pe urma lui. [38]

Farmacistul are rolul de a urmari obtinera unor rezultate pozitive ale pacientului sau de a le preveni pe cele negative. Astfel el trebuie sa isi alcatuiasca un plan farmacoterapeutic in ceea ce priveste rezultatele pacientului si managmentul acestora.

Rolul si locul farmacistului ar trebui pastrat, nu diminuat. El deja are un statut, o pozitie, o prestanta, este o autoritate in domeniul medicamentului, medicamentul s-a dezvoltat extrem de mult, iar el trebuie sa isi pastreze autoritatea odata cu progresul.[39]

Interactiunea farmacist – pacient

In plan profesional, este importanta si interactiunea care se stabileste intre farmacist si pacient. Cele mai multe vizite la farmacie se fac pentru tratament, remedii farmacologice, dar de asemenea, oamenii merg la farmacie ca sa se informeze in legatura cu o problema de sanatate sau de medicatie cu care se confrunta.

In cadrul interrelatiei farmacist pacient, comunicarea se realizeaza pe o serie de coordonate sensibile si anume durere, boala.

Exista tendinta la multe peroane de a clasifica un farmacist sau consultatia oferita de acesta drept buna sau rea. In acest caz ne confruntam cu un comportament complex, intrucat consultatia presupune respectarea unor reguli clar stabilite iar persoanele cu care intra in contact farmacistul vin cu anumite expectatii, nevoi, cunostinte legate de tratament. Ecuatia „farmacist-pacient” este caracterizata ca si ecuatia „medic- pacient” de „ trasaturi intime, emotionale ale fiecarui participant”

La fel ca si medicul farmacistul are nevoie de cunostinte de psihologie medicala si clinica pentru a-si putea intotdeauna adapta conduita in conformitate cu tipologia pacientului. Aici intervin o serie de caracteristici care pun amprenta asupra interactiunii farmacist – pacient si necesita adaptarea dialogului in functie de : varsta, sex, nivel cultural, nivel socio-material.[40]

Relatia farmacist-pacient este o relatie complexa care poate fi privita din punct de vedere tehnico-profesional, stiintific si uman. Nu trebuie de uitat faptul ca bolnavul este in totalitate bolnav, deoarece, intreaga persoana participa la drama. Bolnavul adopta atitudini speciale fata de boala, prin urmare si fata de farmacistul care urmeaza sa-i elibereze medicamente.

Pentru a putea intelege mai usor psihologia pacientului, vom prezenta sensul „situatiei bolnavului”:

a) Pozitia primitiva - descrie dorinta bolnavului de a trai „miracolul” vindecarii. Experienta minunii este ades intalnita in societatea noastra, chiat la persoane instruite. Boala este pentru oameni o cauza a regresiunii de mentalitate. Elementul magic este invocat de pacient sa explice „de ce” (eu si nu altul, acum si nu alta data). Stiinta poate explica doar cum se produce boala. In acest sens, in mintea bolnavilor sensul stiintific si cel magic al bolii pot coexista, fiind compatibile. In cpncluzie, de multe ori, pacientul vede in fata sa un mag, care are la dispozitie panaceuri – medicamente.

b) Pozitia de dependenta - prin insasi boala lor, bolnavii sunt pusi intr-o situatie de inferioritate, care este cu atat mai marcare cu cat eul lor este mai slab, fara o capacitate de compensatie corespunzatoare, a suferintei care i-a asaltat.

c) Pozitia de contractant - actul medical este intr-un anume fel, un act contractual „incheiat” intre pacient si doctorul sau, membru al caruia este si farmacistul. Portes scrie:”dintre toate contractele, actul medical, este fara indoiala, cel al carui continut moral si psihologic este cel mai bogat si mai greu de definit prin concepte juridice”.[41]

d) Pozitia activ participativa – care presupune o atitudine cooperanta a bolnavului. Pacientul trebuie sa doreasca vindecarea/ameliorarea suferintei sale pentru ca doar asa accepta sa participe la :

- consultatie

- sa respecte un regim igienico-dieteticoprivativ

- sa urmeze un tratament medicamentos care nu numai ca-l ingradeste, dar are si efecte adverse greu de suportat.

In acest context nu pot fi neglijate particularitatile socio-culturale ale diverselor populatii – acolo unde educatia se face in sensul respectarii autoritatii, este de asteptat o complicatie satisfacatoarea a bolnavilor.

Intrucat in relatia farmacist pacient ambii isi dau interesul in vederea gasirii solutiei optime pentru fiecare pacient in parte trebuie urmate anumite reguli de conduita din ambele sensuri.

Acest „ comportament asteptat” dupa cum sugereaza Rascanu Ruxanda in „Psihologia Comunicarii” referitor la medici, vizeaza in mod direct si farmacistii.[43]

6.6.4 Reguli pentru farmacisti

Regulile pentru farmacist in interactiunea cu pacientii sunt:

Ascultati cu rabdare;

Gasiti explicatii totdeauna foarte clare;

Acordati sfaturi de medicina preventiva;

Comportati-va franc si onest;

Pastrati informatiile pacientului in stricta confidentialitate;

Respectati dorintele pacientului;

Nu va criticati pacientul in public;

Aratati-va sprijinul afectiv ( emotional );

Priviti-va pacientul in ochi in timpul comunicarii;

Respectati intimitatea pacientului;

Nu folositi juraminte si promisiuni in discutia cu pacientul;

Nu va aratati supararea, stresul ori anxietatea in fara pacientului;

Nu pretindeti pacientului ajutor material;

Incercati sa dati explicatii limpezi, clare;

Prezentati-va in fata pacientului in lumina cea mai favorabila.

6.6.5 Reguli pentru pacienti

Regulile pentru pacient in interactiunea cu farmacistii sunt:

Intreaba farmacistul daca iti este ceva neclar;

Ofera farmacistului informatiile necesare;

Respecta cu grija instructiunile farmacistului;

Fii foarte onest in aceasta relatie;

Nu consuma timpul farmacistului in mod inutil;

Nu pretinde lucruri nerezonabile in bugetul de timp limitat al farmacistului;

Fii apropiat si „deschis” fata de farmacist;

Respecta intimitatea farmacistului;

Expune-ti problema o singura data;

10.Priveste farmacistul in ochi in timpul convorbirii.

Aceste reguli general orientative pentru pacient au de asemenea, scopul de a ajuta pe centrarea in problematica specifica solicitand interventia farmacistului pentru promovarea si protejarea in acelasi timp a intimitatii in acest sistem de comunicare: farmacist – pacient.[44]

Autoritatea profesiei – influienta ei asupra comportamentului     pacientului

Clientul unei farmacii adopta de obicei o atitudine “caveat vendor' (lasa-te in grija totala a vanzatorului) si atunci aportul professional este major. Aceasta contrasteaza cu statutul de caveat emptor (lasa-l pe cumparator sa aiba grija de toate), practicat in alte tipuri de vanzari en detail.

Autoritatea profesiei influienteaza comportamentul clientului. Criteriul autoritatii profesionale face sa apara judecarea serviciilor vanzatorului in termini de exercitiu profesional. De exemplu acelasi criteriu de autoritate impune clientului un plan tereapeutic si are deci mai mult decat un rol educativ sau commercial. De aici, putem trage doua concluzii:

fiecare rol pe care un farmacist si-l poate asuma in functionarea unei farmacii este parte integranta a practicii farmaceutice

exista motive de imbunatatire a performantelor in fiecare aspect (rol).

Sunt aceste roluri compatibile sau nu? Sunt ele dependente sau interdependente?

Poate vreun farmacist sa ignore vreunul din aceste roluri? Functia primara a unui farmacist este sa distribuie produse farmaceutice si servicii obtinand profit pentru farmacie. Pentru a putea face acest lucru efectiv are nevoie de abilitati manageriale in domeniul marketingului, finantelor, relatiilor cu echipa, administratiei generale. Mai mult, produsele farmaceutice si serviciile nu sunt bunuri comerciale normale. Sunt esentiale standarde etice, increderea, judecata de un inalt profesionalism. Ca urmare un bun farmacist trebuie sa fie un vanzator de exceptie, un manager competent si un profesionist dedicat[45].

6.6.7 Relatia farmacist – medic

Este important ca intre medic si farmacist sa se stabileasca o legatura stransa atat in privinta automedicatiei cat si a medicamentelor de pe reteta. Relatiile interpersonale se vor strange daca la nivelul local medicul si famacistul se vor pune de acord asupra procedurilor de urmarit in functie de simptomatologia si clasele terapeutice avute in vedere. O asemenea abordare va permite o mai buna folosire a experientei profesinale a fiecaruia, in interesul unui mare numar de bolnavi sau consumatori.

Intotdeauna farmacistul a colaborat intens cu medicul in lupta de aparare a sanatatii populatiei, cu atat mai mult cu cat rolul farmacistului nu se reduce numai la obtinerea si difuzarea medicamentelor si a altor produse utile sectorului sanitar, ci in legala masura farmacistul, prin pregatirea sa complexa, participa la lupta impotriva abuzului de medicamente, la realizarea farmacovigilentei, la combaterea intoxicatiilor acute si cronice, precum si la munca de educatie sanitara ( educatie pentru sanatate ).

Odata cu activitatea de difuzare a medicamentului, pentru a veni cat mai mult in sprijinul apararii sanatatii omului in fuctie de reactia diferita a organismului la boala si la diferite medicamente, a complicatiilor la imbolnaviri, pentru individualizarea tratamentelor, a completarii nomenclatorului de produse tipizate in functie de morbiditatea specifica si aparitia unor situatii neprevazute in starea de sanatate, tinerii farmacisti sunt antrenati sa prepare din substante un numar important de medicamente pe baza prescriptiei individuale ale medicilor sau elaborarii in farmacii a unor medicamente dupa diferite formule solicitate in mod frecvent.[46]

6.6.8 Individul si comunitatea sociala

Ortega Y. Gasset arata ca „viata sociala” – ca si celelalte forme ale culturii, se modeleaza ca ansambul unor vieti individuale viata fiecaruia constituie un dialog dinamic intre EU si MEDIU.

Individul si comunitatea sociala in cursul relatiilor bilaterale prezinta o gama larga de conexiuni, atat la locul de munca cat si in sanul familiei. Ele pot intari starea de sanatate sau declansa, mentine, agrava si vindeca stari morbide atat la nivel individual, respectiv micro, cat si la cel macrosocial.

Atitudinea individului fata de societate poate imbraca urmatoarele forme:

katanom - este atunci cand el se incadreaza intr-o structura data;

- homonom - cand se asimileaza;

hipernom - cand isi manifesta un spirit diriguitor fata de altii;

hiponom - cand se lasa lesne condus, fiind usor influientabil;

- paranom - cand individul se face remarcat in structura societatii;

- allonom - arata tendinta de dominare a altora.

Alternarea dinamica sau conflictele dintre aceste tipologii influienteaza semnificativ starea de sanatate, aparitia, evolutia si vindecarea bolii.

Orientarea preventiva a medicinei si saltul calitativ de la vindecarea individului la supravegherea activa si sistematica a colectivitatii se manifesta din ce in ce mai pronuntat in tarile dezvoltate ale lumii, independent de oranduirea lor sociala. Statul isi asuma o resposabilitate tot mai mere in opera de ocrotire a sanatatii populatiei.

Elaborarea, traducerea in practica si evaluarea unui ansamblu de masuri complexe poate deveni o modalitate pentru imbunatatirea permanenta a sanatatii publice.

Intr-o farmacie cu circuit deschis putem enunta urmatoarele legaturi:

* legaturi interumane:

farmacist – farmacist

farmacist – pacient

farmacist – diriginte

farmacist – medic

* legaturi intre farmacie si diferite unitati paramedicale ( laborator, fizioterapie, gimnastica medicala )

* legaturi cu alte farmacii

* legaturi cu furnizori

Intr-o farmacie moderna, pe langa senzatia de succes pot aparea si tensiuni, focare de conflicte, antagonisme, criza de autoritate, probleme de statut, efecte de ierarhie, contradictii dintre structura si sarcini, dintre nivel profesional si tehnicitate, dintre evolutie si stagnare, dintre cooperare si concurenta. Aceste surse reprezinta problemele de specialitate, la care se adauga si probleme bugetului de timp, problema a intregului personal.

Conducatorul grupului, este cel care prin exempul personal, nivel profesional, tinuta morala si umana stabileste o serie de „norme” de comportament, de punctualitate si de constiinciozitate. El dispune de calitati corespunzatoare pentru a delimita obiectivul, strategia si tactica intregului colectiv. Toate acestea se pot formula intr-un stil clar, corect, fara redundanta si compromisuri neprincipale. Conducatorul este o personalitate, inzestrat cu un vast noian de cunostinte medicale si farmaceutice, fiind capabil sa creeze o atmosfera de lucru, ajutand subalternii sa impleteasca logic aptitudinile psiho-intelectuale cu cele profesionale. Are puterea si curajul sa apere interesele farmaciei, ale colegilor si pacientilor, fiind capabil sa dirijeze propriile sale aspiratii in concordanta si nu impotriva obiectivelor intregului colectiv.

Nu-si pierde capul in situatii critice, fiind constient ca acestea pot aparea oricand. In asemenea momente stie sa ia masuti organizatorice preventive si de reechilibrare multifactoriala.[47]

7 Consilierea

Consilierea, este in esenta un proces de ajutor. Pentru a face asta, farmacistul trebuie sa stabileasca o relatie cu pacientul si sa cultive increderea acestuia. Totodata, el trebuie sa demonstreze preocuparea si grija pentru pacient, pentru ca acesta sa stie ca informatiile pe care le da farmacistul si intrebarile pe care acesta le pune sunt in interesul sau.

Esenta oricarei consilieri este de a ajuta o persoana sa faca fata cu bine unei probleme sau griji importante. In cazu consilieri pacientului, aceste probleme privesc santatea individului si nevoia de a incadra utilizarea medicamentelor in viata sa de zi cu zi.

Consilierea pacientului poate implica, de asemeni a-l ajuta pe pacient sa faca fata bolii sale si schimbarilor pe care aceasta le poate aduce in stilul sau de viata.

In plus, fata de obisnuirea cu probleme imediate, consilierea implica interventii in scopul prevenirii unor probleme ulterioare si in scopul dezvoltarii capacitatii individului de a se descurca si in cazul in care acestea apar. Ele pot fi anticipate si prevenite, sau cel putin minimalizate pe parcursul discutiei cu pacientul.

Alte viitoare probleme se pot referi la dezvoltarea reactiilor adverse sau efectelor secundare.

De asemeni, daca pacientul a fost informat despre reactiile adverse, atunci acestea vor fi detectate din timp iar medicul va fi prevenit inainte de agravarea situatiei. Pacientii care se tem de posibilele reactii adverse vor fi linistiti stiind ca apar rar si intelegand cum le pot detecta din timp sau chiar modifica.

In cazul repetarii medicatiei, scopul consilierii este detectarea oricareia din problemele de mai sus si asigurarea ca lucrurile merg bine.

Odata ce problemele prezente sii viitoare privind medicatia au fost detectate scopul consilieri este dezvoltarea capacitatii pacientului de a se descurca in asemenea situatii. Prin consiliere, farmacistul poate sa cunoasca nevoiule prezente si viitoare ale pacientului. El trebuie sa descopere ce trebuie sa stie pacientul, ce abilitai trebuie sa-si dezvolte si cu ce probleme trebuie sa se confrunte. In plus, farmacistul trebuie sa determine care comportamente si atitudini trebuie modificate.

7.1 Scopurile consilierii

Stabilirea unei relatii cu pacientii si dezvoltarea increderii acestora.

Demonstrarea grijii si procuparii pentru pacient.

Ajutarea pacientului sa se descurce si sa se obisnuiasca cu tratamentul sau.

Ajutarea pacientului sa se obisnuiasca cu boala sa.

Prevenirea si minimalizarea problemelor legate de efectele secundare si reactiile adverse, ca si o eventuala nerespectare a tratamentului.

Dezvoltarea capacitatii pacientului de a se descurca in astfel de situatii.

7.2 Importanta consilierii

Pacientii arata un interes deosebit pentru informatiile referitoare la medicamentele pe care le iau. Acest fenomen are loc in timp ce un mare numar de publicatii de specialitate discuta si argumenteaza necesitatea includerii consilierii pacientilor printre serviciile prestate de catre farmacist. Astazi, farmacistii de concentreaza asupra asigurarii unor servicii de mai mare valoare, care sa aiba in centrul lor pacientul.

Nevoia pentru asa numita „ingrijire farmaceutica” este sustinuta de cercetari care atesta ca mai mult din jumatate din prescriptiile eliberate de medic in fiecare an sunt luate de pacient in mod incorect. Un alt punct de sustinere consta in declaratiile cum ar fi cea a fostului ghirurg Everett C. Kopp, care spune:”Nu exista inlocuitor pentru dialogul cu farmacistul, iar farmacistii ar trebui recompensati pentru servicii ce constau in mai mult decat simpla eliberare a medicamentelor”.

Legi votate de guvernele a mai mult de 50 de tari au redefinit conceptul statutar de „eliberare” a medicamentelor, incluzand si componenta de consiliere a pacientului. Aceste legi obliga acum farmacistul sa devina mai activ in asigurarea unei mai bune intelegeri de catre pacienti a tratamentului sau, ca si asigurarea ca el poate atinge obiectivul dorit prin acest tratament. Comisii reunite ale farmacistilor au aratat faptul ca farmacistul are misiunea de a ajuta pacientul sa-si foloseasca cel mai bine tratamentul.

O data cu aparita a din ce in ce mai multe medicamente industriale, partea „tehnica” a farmaciei a scazut in cazul farmacistului comunitar, avnd insa un rol din ce in ce mai important aspectele sale sociale. Desi farmacistii au facut intotdeauna eforturi de a-si cunoaste pacientii iar publicul in mod traditional a vazut farmacistul ca pe o sursa de informatii despre sanatate, acum se pune accent pe comunicarea empatica intre pacient si farmacist.

Farmacistul se afla in pozitia ideala atat pentru a se asigura ca medicamentele sunt folosite in modul cel mai eficient, cat si pentru a incuraja un auto-tratament corect. In plus, intrucat oamenii au incredere in farmacisti ca fiind profesionosti edicati si accesibili in domeniul sanatatii, adesea vin la ei cu o varietate de probleme care nu sunt neaparat legate de medicatie. Intre acestea se numara planificara familiala, abuzul de alcool, medicamente sau droguri, probleme psihologice. Desi unele dintre acestea necesita apelarea la medic, farmacistul trebuie sa stie cum sa raspunda unor asemenea solicitari, in masura compententei sale.

Toti farmacistii au potentialul de a sfatui pacientii, au cunostintele, posibilitatea si inerta abilitate de a comunica. Ei trebuie sa devina constienti de propriile lor puteri si sa identifice ariile in care trebuie sa se concentreze pentru a deveni mai eficienti.[49]

8 Complianta

Supraveghera terapeutica sau complianta ( „compliance” in limba engleza, „l’obsevance” in limba franceza ) reprezinta respectarea cu strictete a prescriptiei medicale de catre pacient si anturajul acestuia.

Statisticile au aratat ca o treime, mergand pana la jumatate din numarul pacientilor carora le-a fost prescris si elibrat un medicament nu respecta strict prescriptia medicului. Respectarea stricta a tratamentului, durata acestuia ( complianta ) reflecta calitatea relatiei medic-bolnav-farmacist si are la baza comunicarea.

Non-complianta sau o complianta deficitara poate avea consecinte din cele mai grave:

ineficienta tratamentului;



decaderea cu reaparitia simptomatologiei, la intreruperea brusca a tratamentului, atunci cand bolnavul „considera” ca acesta si-a facut efectul;

rezistenta microbiana.

Cauze ale non-compliantei sunt numeroase , de ordin psihologic sau tehnic si ele apar ca urmare a insuficientei comunicari cu pacientul, a instruirii incomplete a acestuia:

- disparitia simptomelor bolii, aparent;

- aparitia efectelor secundare, neplacute pentru bolnav;

- un anumit timp optim pentru administrare

- miros respingator sau gust rau al produsului medicamentos.

Chiar daca farmacoterapia se dovedeste a fi ineficenta in cazul anumitor bolnavi, eficienta in cazul altora, este greu de dovedit non-complianta suspectata, iar eficacitatea si scopul tratamentului sunt compromise.

De aceea, farmacistul are obligatia etica, ca la eliberarea unei preascriptii medicale sa comunice deja, modul de administrare si durata tratamentului pacientului, chiar daca aceasta a fost facuta si de medic si in plus sa se asigure (mecanism de feed-back) ca pacientul a inteles indicatiile si ca le va respecta.

Farmacistul, trebuie de asemenea sa faca anumite precizari legate de posibilele reactii adverse depozitarea si conservarea medicamentelor si sa raspunda adecvat posibilelor intrebari ale pacientului.[50]

9 Automedicatia si farmacistul

Importana farmacistului ca factor de sanatate publica creste atunci cand luam in considerare pe langa executarea prescriptiilor si eliberarea medicamentelor pe baza acestora, importanta crescanda pe care o au medicamentele care se pot elibera fara prescriptie medicala (OTC), care fac un farmacist un adevarat consilier pentru sanatatea pacientului, actionand in urmatoarele directii:

informarea si sfatuirea pacientului pe baza formatiei si informarii continuie a farmacistului;

educarea publicului in privinta pastrarii si utilizarii corecte a medicamentelor;

informarea generala a publicului despre anumite afectiuni si modul de prevenire si tratare a acestora;

abordarea in profunzome a particularitatilor pacientilor contribuind la cresterea compliantei si in acelasi timp a eficientei tratamentului.

Intrebuintarea medicamentelor a devenit atat de frecventa si consumul atat de mare in ultima vreme, incat, este necesar sa se examineze cauzele acestui consum si sa se arate riscurile la care se expun individul si societatea. Adesea crestera consumului de medicamente nu este in raport direct cu nevoile terapeutice. Pe baza a numeroase constatari se poate afirma ca in tratamentul multor bolnavi s-ar putea suprima 30% din medicamentele prescrise fara a influienta negativ procesul de vindecare. Desi se manifesta o grija din ce in ce mai mare la experimentarea medicamentelor, bolnavul nu poate fi ferit totdeauna de riscuri. Numarul mare de medicamente, necunoasterea precisa a felului cum actioneaza, ca si tendinta raspandita de a prescrie la acelasi bolnav prea multe medicamente, poate expune bolnavul la comlicatii grave si neasteptate. Se considera ca 5% din bolavii care folosesc medicamente, prezinta reactii patologice, reactii adverse, chiar dupa doze terapeutice normale. Frecventa acestor reactii a determinat OMS sa infiinteze o comisie internationala pentru farmacovigilenta.

In general cresterea consumului de medicamente al populatiei a fost favorizat de o multitudine de factori: cresterea si dezvoltarea industriei proprii de medicamente, cresterea populatiei si a gradului de cultura, dezvolatarea bazei materiale a ocrotirii sanatatii, preturi accesibile, cresterea veniturilor populatiei. Acesti factori au determinat, totodata, cresterea accesibilitatii populatiei la medicamente, care, a avut ca rezultat si abuzul in consumul acestora ( in special al celor care se elibereaza fara reteta ). Dupa aprecierea specialistilor, pe lista flagelelor sociale, dupa maladiile cardiovasculare, cancer si accidente de circulatie fugureaza bolile produse de administrarea medicamentelor.

In Romania in anii ’80 abuzul de medicamente pe plan global era nesemnificativ, el constituia o realitate pentru unele persoane care au devenit farmacofage de aspirina, antinevralgice, somnifere etc. De aceea este necesara intensificarea preocuparilor nu numai pentru cresterea performantelor terapeutice prin noi medicamente, ci, mai ales utilizarea corecta si reducerea dezavantajelor terapeutice.

Toate cele relatate ne determina sa opiniem ca exista la nivelul farmacistilor de toate varstele un teren foarte concret pentru educatia sanitara: igiena administrarii medicamentelor, a pastrarii lui la domiciliu, indicatii cu privire la formele ingrijirii in caz de epidemie, convingerea populatiei asupra consumului de medicamente numai pe baza de prescriptie medicala etc.[51]

9.1 Autogestiunea ingrijirilor si automedicatia

Federatia Internationala Farmaceutica ( FIP ) a elaborat in 1997 la Ierusalim o „declaratie de politica generala” relativa la „autogestiunea ingrijirilor si automedicatiei”. Acest text pune in fata rolul farmacistului, importanta formarii sale continuie si propune strangerea relatiilor profesionale intre medici si farmacisti.

Autogestiunea ingrijirilor, prin care trebuie sa intelegem autoprescriptia si automedicatia, este de multi ani o realitate de care trebuie sa tinem cont in sanatatea publica.

In zilele noastre, publicul este mai bine informat asupra problemelor de sanatate si mai hotarat sa isi ia in mod direct in sarcina responsabilitatile in acest domeniu. Are din ce in ce mai mult tendinta sa-si procure in direct informatiile de la surse pe care le calificate pentru a-i da apoi mijloacele cele mai adecvate in luarea deciziilor. Studiile efectuate printre consumatori arata ca farmacistului i se recunoaste calitatea de a informa si de a sfatui.

Autogestiunea ingrijirilor cuprinde prevenirea in sensul larg al termenului: igiena alimentara, exercitiu fizic, consum moderat de alcool, evictiunea tabagismului si utilizarea produselor derivate din tabac, proasta utilizare a medicamentelor. In cazul esecului masurilor preventive, automedicatia, care consta in tratamentul bolnavilor cu medicamente alese de ei insusi , este accesibila fara reteta si trebuie luata in considerare intr-o maniera responsabila.

Autoritatile guvernamentale si organismele de asigurare incurajeaza o abordare responsabila a automedicatiei si aceasta in scopul ameliorarii starii de sanatate a cetatenilor, reducand ratele de crestere a cheltuielilor de santate impuse celui de-al treilea platitor.

9.2 Medicamentele moderne

Autoritatile insarcinate sa atribuie produselor farmaceutice autorizatiile necesare iesirii pe piata se asigura in prealabil de siguranta lor, de calitatea si eficienta acestora. Medicamentele sunt supuse prescriptiilor medicale daca autoritatile considera ca nu ar trebui utilizate decat sub controlul medical sau daca au motive sa creada ca exista un risc potential, justificand instaurarea unei supravegheri speciale a bolnavilor care urmeaza acest tip de tratament. Daca acest criteriu nu se aplica, medicametele in cauza sunt accesibile numai sub control direct al unui medic. Este necesar atunci ca automedicatia sa fie asumata in mod rational si ca bolnavul sa fie transmis unui medic spre consultatie in caz de insucces sau de efecte nedorite legate de tratament. Nu putem obtine acest rezultat decat printr-un etichetaj adecvat si prezentarea de catre un farmacist a unor informatii complementare, ceea ce face necesar ca aceste medicamente sa nu fie distribuite decat prin farmacii.

9.3 Cunostintele publicului in materie de medicamente

In numaroase tari consumatorii au acces la o cantitate importanta de informatii despre medicamente. Aceste informatii sunt difuzate de mass-media, de brosurile care insotesc produsele farmaceutice si uneori chiar prin publicitatea facuta in favoarea acestor produse. Se stie din experienta ca aceste informatii pot fi gresit intelese si sa ridice noi probleme si intrebari din partea consumatorilor. Cum medicamentele nu sunt articole de consum ordinare, este important ca publicitatea referitoare la ele sa nu se faca decat dupa un control prealabil.

Este important ca atunci cand un clinet vine si cere un anumit medicament sa nu se considere de facto ca acesta cunoste perfect produsul, efectele sale, eventualele efecte secundare nedorite si posibilitatile de intervenire cu alte medicamente. Este posibil ca, clientul sa cunoasca aceste medicamente doar dintr-o brosura, din publicitate sau din auzite, trebuie luata in considerare chiar posibilitatea ca aceasta persoana sa fie sfatuita sa utilizeze acest produs de catre un prieten care a cunoscut putin sau chiar deloc eventualele inconveniente ale acestui medicament.

9.4 Utilizarea rationala a medicamentelor – rolul farmacistului si utilizarea nerationala de catre pacient

Utilizarea rationala a medicamentelor este un deziderat al intregului sector sanitar. Ideea nu este deloc noua nici in lume nici la noi in tara. Filosofia ei se regaseste in natura specifica a produsului medicament, a carui folosire de pacient este determinata de un diagnostic, pe care nu si-l stabileste singur, ci i-l stabileste un medic. In baza diagnosticului stabilit, medicul ii recomanda medicatia adecvata printr-o reteta (prescriptie).

Asadar medicamentul nefiind un produs commercial obisnuit, din care pacientul sa-si faca “aprovizionarea” dupa plac, fantezie, preferinta sau o nevoie stabilita de el, pe baze inexacte si nemedicale, el poate fi eliberat decat pe baza unui document care sa-i certifice necesitatea, respective reteta. Lucrul acesta s-a stabilit sa se efectueze astfel, tinand seama de o multitudine de reactii pe care le poate induce folosirea nerationala a medicamentelor. Este de notorietate aparitia rezistentei microbilor prin utilizarea excesiva si nejustificata a antibioticelor. In cazul unui asemenea pacient, este necesara utilizarea unei scheme noi de tratament, care sa-i faciliteze vindecarea, cu efortul fiziologic al acestuia, dar si cu costuri suplimentare.

Cu alte cuvinte, folosirea irationala si abuziva a medicamentelor poate conduce la o modificare a starii de sanatate a omului, care trebuie corectata prin utilizarea de tratamente noi, cu solicitarea fiziologica suplimentara a pacientului si cu costuri in plus.

Risipa, cu efecte nedorite si neprevazute se instaleaza pe mai multe planuri:

Al pacientului caruia i se modifica starea fiziologica prin folosirea neadecvata de informatie, prin intermediul medicamentului, care pot sa conduca la felurite manifestari patologice;

Al medicului, care este solicitat sa resolve sis a monitorizeze noua stare a pacientului;

Al bugetului pacientului sau al fondului de asigurari, care sunt chemate sa acopere cheltuielile solicitate de noile tratamente necesare;

Al farmacistului, care trebuie sa-si ia masuri de consiliere suplimentara a pacientului.[52]



Marinescu, C.,Gh., Integrarea socio-profesionala a tinerilor medici si farmacisti, Iasi, Junimea, 1980, p. 275

Farkas, I., Farkas, E., Curs de medicina sociala, Targul Mures, Institutul de Medicina si Farmacie, 1998,p.279

Junior Achievement Romania, Farmacia. Mod de administrare, Bucuresti, 2003, p. 5

Junior Achievement Romania, op.cit. p. 6

Idem, p. 5

Marinescu, C.,Gh., Integrarea socio-profesionala a tinerilor medici si farmacisti, Iasi, Junimea, 1980, p.282

Marinescu, C.,Gh., op. cit. p. 282

Baciu, M., I., Comunicarea in farmacie, UMF „Carol Davila” , Bucuresti, 2004, p. 27

perso.wanadoo.fr

perso.wanadoo.fr

Farsirotu, Z., S., Organizarea si conducerea farmaceutica, Bucuresti, Editura Medicala. 1982, p.315

Baciu, M., I., Comunicarea in farmacie, UMF „Carol Davila” , Bucuresti, 2004, p. 33

Marinescu, C.,Gh., Integrarea socio-profesionala a tinerilor medici si farmacisti, Iasi, Junimea, 1980, p.288

Idem p. 305

Ion, Cristina, , Lumea farmaceutica, anul VIII, nr.6, iunie, 2003, p.6

www.vmr.ro/pg1-1904.htm - 14k

Rachidi Hanane, Rolul farmacistului in mileniul trei, UMF „Carol Davila”, Bucuresti, 1997, p. 38

Baciu, M., I., op. cit. p. 27

Abric, J., C., Psihologia comunicarii, [ Iasi ], Polirom, 2002

J.J. van Guilenburg, O. Scholten, G.W. Noomen, Stiinta comunicarii, Bucuresti, Editura Humanitas, 1998, p.27

Vertinsky et al 1974, Beisecker et al 1990, apud Lilja, J., Larsson, S., Hamilton, D., Drug communication how cognitive science can help the health professionals, Univ. of Kuopio, fac. of pharmacy, dep. of social pharmacy, 1996, p. 49

Rack 1982, apud Lilja, J., Larsson, S., Hamilton, D., Drug communication how cognitive science can help the health professionals, Univ. of Kuopio, fac. of pharmacy, dep. of social pharmacy, 1996, p. 50

Enachescu, D., Marcu, M., Gr., Sanatate publica si managment sanitar, Bucuresti, Editura All, 1994, p.93

Junior Achievement Romania, Farmacia. Mod de administrare, Bucuresti, 2003, p.80-81

Myers, D.G., Psychology, World Publishers, inc.1987,p. 555

Lazarescu.M., Phihopatologie clinica, Timisoara, Editura Helicon, 1994, p.372

Giblin L., Arta dezvoltarii relatiilor interumane, Bucuresti, Colectia carti cheie, 2000

Allport,G.W., The psychology of participation in personality and social ecouper, Boston, Beacon, 1960

Klein, M., Iubire, vinovatie, reparatie, Cluj, Editura Ping Haniton, 1994

Schipu, U., Dictionar de psihologie, Bucuresti, Editura Babel, 1997, p.603-605

Golu, M., Curs de psihologia comunicarii, Facultatea Hiperion, 1992

Angyal, A., Foundations foe a science of personality, Commonwealth funds, New York, 1941

Allport, F., N., Theories of perceptions and the concept of structure, Wiley, N.Y., 1995, p.107

Allport, G., W., The open system in personality theory in personal and social encounter, Beacon, Boston, 1982

Diaconu, C., E., Consilierea pacientului-componenta importanta a ingrijirii farmaceutice, UMF „Carol Davila”, Bucuresti, 1999, p.4

Baciu, M., I., Comunicarea in farmacie, UMF „Carol Davila” , Bucuresti, 2004, p. 26

Baciu, M., I., op. cit., p. 26

Diaconu, C., E., Consilierea pacientului-componenta importanta a ingrijirii farmaceutice, UMF „Carol Davila”, Bucuresti, 1999, p.4 -5

Ion, C., Rolul si locul farmacistului in viitor in Lumea farmaceutica , anul VII, nr. 7-8 (69-70), iuliue-august, 2003, p.4

Rascanu, Ruxanda, Psihologie si comunicare, Bucuresti, Editura Universitatii din Bucuresti, 2003, p. 126

Portes, L., A la recherché d’une ethique medicale, Masson, Paris, 1954

Atanasiu, A., Elemente de psihologie medicala, Bucuresti, Editura Medicala, 1983, p. 256

Rascanu, Ruxanda, op. cit., p. 128

Rascanu, Ruxanda, Psihologie si comunicare, Bucuresti, Editura Universitatii din Bucuresti, 2003, p. 126-128

Junior Achievement Romania, Farmacia. Mod de administrare, Bucuresti, 2003, p. 87

Marinescu, C.,Gh., Integrarea socio-profesionala a tinerilor medici si farmacisti, Iasi, Junimea, 1980, p.288

Farkas, I., Farkas, E., Curs de medicina sociala, Targul Mures, Institutul de Medicina si Farmacie, 1998, p. 284

Diaconu, C., E., Consilierea pacientului-componenta importanta a ingrijirii farmaceutice, UMF „Carol Davila”, Bucuresti, 1999, p. 14

Diaconu, C., E., Consilierea pacientului-componenta importanta a ingrijirii farmaceutice, UMF „Carol Davila”, Bucuresti, 1999, p. 77

Baciu, M., I., Comunicarea in farmacie, UMF „Carol Davila” , Bucuresti, 2004 , p. 40-41

Marinescu, C.,Gh., Integrarea socio-profesionala a tinerilor medici si farmacisti, Iasi, Junimea, 1980, p.305

Ion, C., Lumea farmaceutica, anul VIII, Nr. 9 (71), septembrie, 2003, p. 5








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate