Motricitatea la varsta senescentei peste 65 ani

MOTRICITATEA LA VARSTA SENESCENTEI PESTE 65 ANI

Prima jumatate a secolului nostru a fost dominata de teorii - genetice, celulare, imunitare, etc. - care a descris si a explicat varsta a-III_a ca o spirala descendenta, iar batranetea ca pe o stare de regres biologic.

In ultimii ani aceasta "teorie a deficitului" isi pierde din importanta, lasand loc unei noi viziuni, strategii de reevaluare a conceptului de batranete.

Henry Miller afirma: "Tineretea mea a inceput tarziu" - metafora ce exprima nu numai o speranta de viata generos prelungita de progresul stiintei moderne, ci si o redimensionare a propriilor activitati si responsabilitati, o maniera optimista si echilibrata de a trai intr-un nou context socio-economic.

Problema care se pune este de a se cunoaste cat de mult este posibila influentarea procesului de imbatranire in principal cu ajutorul activitatilor motrice. Studiile clasice de gerontologie angajeaza prioritar populatiile inactice iar gerontologia subiectului practicant al exercitiului fizic ramane inca un deziderat, desi efectele tipice ale miscarilor sistematice se opun in mod direct efectelor imbatranirii. Fractura brutala a performantelor motrice care debuteaza la 40-50 ani si devine evidenta dupa 60-65 ani, poate fi intarziata prin administrarea unor stimuli de lucru adecvati (efort fizic), ce iau in calcul diferentele interindividuale.

Majoritatea varstnicilor dovedesc o regresie constanta a performantei motrice, datorata schimbarilor morfo-functionale, dintre care scaderea masei musculare, degradarea capacitatii senzoriale si cresterea fragilitatii osoase au un impact crescut. Modificarea siluetei si a tinutei corporale sunt si ele o realitate conditionata in mare masura de sedentarism, ca factor determinant.

O serie dedeprinderi motrice de baza au un mecanism tehnic modificat, in sensul:

scaderii unghiurilor articulare;

micsorarii gradului de extensie in articulatii;

rigiditatii miscarii;

lipsei de suplete;

diminuarea ritmului de executie a miscarii;

diminuarea calitatii reglarii miscarii.

Acumularea anilor - varsta cronologica - si procesul imbatranirii nu sunt neaparat fenomene paralele, unii varstnici "conservand" capacitati psiho-fizice remarcabile pana la varste avansate.

Numeroase studii (Buchard, Stephens si Mc Pherson 1990, Gill, Singer - 1996, Shepard - 1996) atesta un fapt de necontestat si anume existenta unei legaturi importante intre prestarea diferitelor forme de activitati fizice si imbunatatirea calitatii vietii la generatia a treia.

Valorizarea acestei calitati prin practicarea exercitiilor fizice capata semnificatii nu doar la nivelul individului, ci si la nivelul societatii in ansamblu.

R. Manno identifica efectele benefice ale activitatiilor fizice asupra persoanelor varstnice, dupa cum urmeaza:

efecte psihologice - subiectul se simte sanatos, eficace si in forma, este optimist, increzator;

efecte fizice - ameliorarea starilor degenerative instalate si a principalelor functii ale organismului;

prevenirea disfunctiilor articulare;

cresterea rezistentei la efort si diversi factori agresori;

diminuarea surplusului ponderal si a nivelului de colesterolului sangvin fapt semnificativ in prevenirea maladiilor cardiovasculare;

reducerea tensiunii arteriale la hipertensivi;

tonifierea musculaturii scheletice si ameliorarea fortei de contractie precum si a factorilor ce influenteaza coordonarea.

Inaintea inceperii unui program de exercitii fizice varstnicul se va supune unui examen medical riguros care sa identifice eventualele afectiuni "latente" ce pot deveni evidente in timpul prestarii efortului fizic.

Fomele de miscare indicate pentru aceasta varsta pot fi:

mers, plimbare in aer liber;

alergare alternata cu mers;

mersul pe schiuri;

inotul.

Pentru toate aceste activitati intensitatea lucrului nu trebuie sa depaseasca 50% din capacitatea maxima, apreciata pe baza frecventei cardiace, conform formulei: FC = 170 - varsta cronologica. (pentru 65 ani se va lucra cu o frecventa cardiaca de 170-65=105 puls/minut).

gimnastica individuala reprezinta si la aceasta etapa de varsta un mijloc remarcabil de imbunatatire a tonusului muscular, a elasticitatii musculare si a mobilitatii articulare.

jocurile sportive nu se recomanda in principiu decat celor care au practicat in trecut activitatea mentionata.

Nu se recomanda prestarea unor activitati ca: patinajul, handbalul, fotbalul, sariturile, halterele, aruncarea greutatii etc.

Luand in considerare aceste aspecte particulare, apreciem ca practicile motrice redefinesc propria imagine corporala, identitatea sociala individuala si disponibilitatea de a actiona mai departe intr-un context de comunicare interpersonala.

Din toate aceste aspecte prezentate se impune o observatie si anume aceea ca societatea trebuie sa restituie o parte din obligatiile sale fata de acest esantion de populatie si prin punerea la dispozitie a unei oferte de organizare a timpului liber, printr-o infrastructura specifica sustinuta de interventia activa a factorilor de decizie in aceasta privinta.