SCURT ISTORIC AL DISPOZITIVELOR DE PROTEZARE

Dispozitivele de protezare au existat de secole. Protezele din origini au fost simple " substitutii" ale membrelor lipsa, spre deosebire de cele de azi care ajuta oamenii sa aiba o viata extrem de activa. Aceste cuceriri ale tehnicii protezarii ortopedice externe au putut fi posibile datorita tehnicilor chirurgicale noi, componentelor de proteze tot mai evoluate si, nu in ultimul rand, datorita ideilor creative ale inginerilor.

Date semnificative in tehnica protezarii externe

PROTEZAREA INAINTE DE RENASTERE

• Cartile medicale din Atichitate nu mentioneaza nici un cuvant despre proteze. Nici macar Hipocrates, Celsus, Galen sau Oribasius nu ne dau niciun « indiciu ». Cu toate acestea protezele existau si erau utilizate. Utilizarea lor, chiar daca nu a fost mentionata in carti, a existat si marturie stau descoperirile arheologice.
    In antichitate, protezele erau tip pilon, din lemn cu sau fara ramforsare metalica. In Evul Mediu a existat un anumit tip de proteza numit « kneewalker peg leg » - proteza pilon. Alte evidente referitoare la tehnica protezarii in Antichitate si Evul Mediu nu au fost descoperite pana astazi.

PROTEZAREA :DE LA RENASTERE LA REVOLUTIA FRANCEZA

Dezvoltarea protezarii dupa Evul Mediu nu a tinut pasul cu dezvoltarea tehnicilor chirurgicale de amputare. Doar cateva proteze au fost proiectate, multi dintre cei care supravietuiau unei amputatii se ajutau de carje sau proteze pilon. O amputatie reusita la nivel transfemural se pare ca era relativ rara in acea perioada, asa ca cele mai frecvent folosite proteze erau protezele de gamba « kneewalker peg leg »- proteza pilon cu suport pentru genunchi. Ambroise Pare a desenat in operele sale un tip de proteza pilon pe care a numit-o «  Un jambe de bois pour les pauvres » - un picior de lemn pentru saraci. In acea perioada societatea era impartita doar in doua clase sociale : saraci si bogati. Tehnica protezarii lua in considerare doar necesitatile celor bogati.

Proteza pilon avea cateva dezavantaje: zgomot puternic la fiecare pas, un pattern de mers anormal datorita imobilizarii genunchiului, pericolul de alunecare datorita suprafetei de sprijin foarte mica, precum si o estetica nu prea rafinata. Multi dintre utilizatori s-au bucurat de beneficiile acestor proteze, dar isi exprimau nemultumirile legate de usurinta mersului. Acesta a fost fara indoiala unul din motivele proiectarii protezelor de membru inferior.

Cele mai multe proteze proiectate in aceasta perioada au fost pentru amputatii transtibiale, totusi au existat si cateva desene pentru proteze transfemurale. Aceste proteze erau alcatuite dintr-o singura piesa ; in unele cazuri ele erau confectionate fara ca sa se cunoasca utilizatorul. Proiectantii au incercat sa rezolve cateva probleme cum ar fi : masa protezei, transferul masei corporale la proteza si sistemul de prindere. Protezele de coapsa aveau articulatii de genunchi prevazute cu dispozitive de blocaj. In timpul mesului genunchiul era blocat, in flexie se debloca, iar proteza se putea indoi. Cativa proiectanti au creat un hibrid intre o proteza de membru inferior si o proteza pilon. Cupa si gamba erau confectionate exact ca la o proteza, dar piciorul protetic era un pilon . Acesti hibrizi aveau cateva avantaje ale protezei de membru inferior, cum ar fi posibilitatea de flexie a genunchiului si o cosmetica mai buna, dar nu se bucurau inca de avantajele unui picior protetic cu o constructie mai complicata.

• Ambroise Pare indroduce amputatia in lumea medicala. El este practic considerat parintele protezarii. In 1536, el face prima proteza de mana si cot, iar mai tarziu creaza si alte membre artificiale. Prima proteza de membru inferior a fost facuta de Ambroise Pare in jurul anului 1560. Era o proteza pentru amputatie transfemurala facuta din fier. Ea consta intr-un container de fier la nivelul coapsei care avea in interior un manson din piele, o articulatie de genunchi cu blocaj, o bara de suport acoperita cu tabla de fier, ce reprezenta cosmetica, si un picior protetic realizat dintr-o platbanda metalica, acoperit si acesta cu tabla de fier. Intre bara de support si piciorul protetic exista un arc care se comprima la sfarsitul fazei de sprijin si in timpul fazei de pendulare. Forma acestei proteze este similara unui picior de armura. Sistemul de prindere al protezei era din curele de piele, ascunse sub imbracaminte. Transferul masei corporale la proteza, in cazul protezei Pare, nu se face prin scaun ischial , dar proteza era prevazuta cu o protuberanta in partea laterala a containerului de coapsa cu care fiecare utilizator si-o sustinea cu mana sa. In timpul mersului genunchiul era blocat. Acesta putea fi deblocat printr-un sistem de parghii actionat prin curele de piele. Proteza lui Pare era destul de ingenioasa, dar avea un mare dezavantaj. Masa protezei era de pesrte 7 kg ceea ce facea imposibil mersul, dar putea fi folosita de calareti. Proteza Pare era produsa de un armurier parizian al carui nume este necunoscut, dar dupa statura si originea sa era cunoscut ca « Le petit Lorrain » - micutul din Lorena.

Ambroise Pare

Proteza de membru inferior, din fier, proiectata de Ambroise Pare

PROTEZAREA - DE LA REVOLUTIA FRANCEZA LA PRIMA JUMATATE A SECOLULUI XIX

Printre protezele de membru inferior folosite in secolele 17, 18 si in prima jumatate a secolului 19 ca element comun s-a numarat proteza pilon. Larrey si Guthrie au decis ca pentru o amputatie transtibiala era suficient purtarea unei proteze pilon cu sprijin pe genunchi. In timpul acestei perioade au aparut noi design-uri de proteze pilon transfemurale. Marea majoritate erau alcatuite dintr-o singura piesa. La incept proteza pilon transfemurala era prevazuta cu dispozitiv de blocare, dar proiectele ulterioare contineau articulatii artificiale de genunchi care se puteau flecta in timpul mersului.

Fig.1 fig.2 fig.3 fig.4

Aceasta fotografie reprezinta cateva tipuri de proteze pilon. Cea din fig.1 este o proteza pilon pentru amputatie transtibiala cu suport de genunchi, confectionat din piele. Protezele sunt prevazurte cu articulatii blocabile ce le permiteau utilizatorilor sa flecteze genunchiul in pozitie asezat pe scaun. Proteza din fig.2 este o proteza pentru dezarticulatie de genunchi care nu este prevazuta cu nici un dispozitiv tehnic. Proteza din fig.3 este o proteza pilon transfemurala, proiectata de Schmukert . Schmukert, un comandant adjunct de regiment prusac, si-a pierdut piciorul in luptele de la Antwerp in 1814. El si-a proiectat propria proteza pilon transfemurala deoarece nu era satisfacut de protezele deja existente. La baza aceasta proteza avea o bucata de lemn cu grosimea de 2,5 cm. In partea de sus avea un cos din lemn care avea scaunul ischial capitonat, care inconjura bontul rezidual. Proteza din fig.4 a fost proiectata de Gartner in 1846. Aceasta proteza consta intr-un cos de lemn, cu scaun ischial, care inconjoara bontul. Sub articulatia de genunchi prevazuta cu dispozitiv de blocare era un pilon simplu. Dispozitivul de prindere consta in bretele de umar.

• Diferite tipuri de proteze se afla in prezent expuse in diverse muzee din lume, cea mai veche fiind cea descoperita in anul 1858, intr-un mormant din Capua, Italia, fiind apreciata ca datand din anul 300 i.e.n. ( proteza de membru inferior din cupru si lemn )

Caracteristicile lor principale erau simplitatea - un pilon de sprijin, greutatea relativ mare - fiind realizate din fier sau lemn, si specializarea corespunzatoare cerintelor individuale de utilizare ale purtatorilor lor.

Marchizul de Anglesey

Londonezul James Potts a proiectat o proteza de coapsa, din lemn, cu articulatie metalica de genunchi si picior protetic articulat, care a avea un sistem de pirghii din catgut de la glezna la genunchi.Ea era folosita de marchizul de Anglesey dupa ce acesta si-a pierdut piciorul in batalia de la Waterloo si este cunoscuta ca 'Anglesey Leg'( proteza Anglesey).

Flexia genunchiului produce extensia piciorului si extensia genunchiului determina flexia plantara. Mai este cunoscuta ca 'Clapper Leg' (proteza bocanila) datorita zgomotului pe care il facea piciorul protetic, din lemn, in timpul mersului. Alt nume pe care il mai poarta este 'Cork Leg' ( proteza Cork) de cand a fost folosita in tinutul Cork, Irlanda. William Selpho a adus" Anglesey Leg" in U.S.A in 1839.(6)

PROTEZAREA - DE LA A DOUA JUMATATE A SECOLULUI XIX PANA LA INCEPUTUL PRIMULUI RAZBOI MONDIAL

In 1865 chirurgul german Freiherr von Esmark si protezistul Beckmann proiecteaza o proteza pilon pentru amputatie transfemurala. Cupa era facuta din trei bare de fier, unite prin doua cercuri de fier. Cercul de sus era capitonat pentru confortul pacientului. Pentru o mai buna securitate, o curea de piele inconjoara partea distala a bontului. Barele de fier se termina cu o proteza pilon din lemn.

• Dr. August Gustav Hermann din Praga, sugereaza inlocuirea otelului cu aluminiu.

• Heather Bigg scrie primul tratat de protezare si tehnica chirurgicala amputationala. El da primele instructiuni de plasare a genunchiului artificial posterior centrului genunchiului anatomic si necesitatea unei alinieri corecte.

Cele doua desene sunt reproduse dintr-un catalog olandez, al unei companii producatoare de proteze din Amsterdam : A&B Schmeink. Proteza de gamba (din stanga) are o manseta din piele cu sinarie laterala, gamba din lemn sau piele, piciorul din lemn acoperit cu piele sau fetru. Articulatia de glezna este monoaxiala. Proteza costa aproximativ 135 de guldeni. Proteza de coapsa ( din dreapta) are cupa partial din piele, partial din lemn. Partea din lemn este superioara articulatiei de genunchi monoaxiale. Gamba si piciorul sunt similare protezei de gamba. Costul protezei era de 225 de guldeni.

PROTEZAREA - DE LA INCEPUTUL PRIMULUI RAZBOI MONDIAL PANA LA SFARSITUL CELUI DE-AL DOILEA

• Deoarece Statele Unite au intrat in Primul Razboi Mondial mai tarziu, nu asa de multi americani au fost afectati ca si europenii.
   

   

• In USA s-au inregistrat 4403 de amputati fata de 42000 in Marea Britanie si 100000 in restul armatelor europene. Acest fapt a impus necesitatea dezvoltarii tehnicii de protezare in Europa in contrapartida cu USA.

Dr. Martin descrie protezele belgiene, care imitau anatomia si fiziologia piciorului. Ele puteau sa reproduca statica naturala si aparenta estetica a membrului inferior. Erau confectionate pe masura individuala.

In Berlin se infiinteaza Ortopadische Industrie G.m.b.h. Firma a fost foarte repede transferata in Konigsee, Thuringia, deoarece viata departe de Berlin era mai sigura. Unul dintre fondatorii firmei a fost Otto Bock - 1953). Fiul unui constructor de piane din Rudolstadt, Thuringia s-a format ca protezist la Jena. Pentru un timp a fost angajat ca protezist. Firma, care ii poarta numele, a avut pentru inceput trei asociati. In 1920 Otto Bock devine Managing Director si dupa 1932 devine singurul proprietar. El a fost prima persoana care divide proteza in trei componente: mansonul de bont, articulatia de genunchi si piciorul protetic cu articulatia de glezna. Acest lucru a facut posibil alinierea protezei si a stat la baza standardizarii protezelor de membru inferior. In anii 30 firma cunoaste o puternica dezvoltare. Numarul angajatilor creste de la 20 la 200, iar congresele de tehnica protezarii, care se tineau regulat la Konigsee, atrageau participarea celor mai cunoscuti chirurgi si protezisti.

Productia de componente a crescut simtitor. Faimosul Jupa knee ( genunchiul anatomic- primul din stanga) a inceput sa se fabrice mecanic. Cateva tipuri de picioare protetice impreuna cu articulatia de glezna au intrat si ele in productia de serie.

• Datorita numarului mic de amputati in timpul Primului Razboi Mondial si a recesiunii economice , pana la inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial, tehnica protetica din Europa nu a ajuns la nivelul celei americane si nici nu s-au inregistrat progrese semnificative. Pentru ca veteranii celui de-al II-lea R.M. au gasit tehnologia ca fiind insuficienta, in aria medicala s-a impus necesitatea dezvoltarii tehnice.
• Guvernul USA a semnat acorduri cu diferite companiii militare sa dezvolte protezele mai rapid decat armamentul. Aditional, guvernul american a standardizat training-ul privitor la protezare, a majorat fondurile de cercetare inginereasca in universitati.  Datorita noilor dobindiri ale stiintei,oamenii au inceput sa inteleaga mai multe despre membrele artificiale.

PROTEZAREA DUPA AL DOILEA RAZBOI MONDIAL SI PANA ASTAZI

La sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial, soldatii americani amputati nu s-au declarat multumiti da calitatea protezelor. Astfel s-au implicat in cercetarea si dezvoltarea tehnicilor de protezare armata, marina, universitati, precum si asociatii ale veteranilor de razboi. In Canada au fost facuta primele proteze pentru amputatie Syme si dezarticulatie de sold. In Franta cercetarea a cazut in sarcina Ministerului vechilor combatanti si al victimelor de razboi. In Anglia centrul de baza era in Roehampton si sub auspiciile Universitatii Strathclyde in Glasgow.

Germania era saracita dupa razboi, iar dezvoltarea proteticii nu a fost usoara. Firma Otto Bock era cu sediul central in Konigsee,Thuringia , care apartinea de Republica Germana Democrata. La sfarsitul razboiului fabrica a fost ocupata de soldatii rusii, iar utilajele au fost confiscate. Productia de componente de proteze a fost practic imposibila. In 1948 firma a devenit firma proprietate a poporului condusa de guvernul rus de ocupatie. Otto Bock si-a pierdut firma prin nationalizare, fara nici o compensatie. Din fericire firma a putut fi transferata in zona de ocupatie britanica, deoarece dr. Max Nader, ginerele lui Otto Bock, a fondat, imediat dupa razboi, o anexa a firmei in Duderstadt, pentru a fi capabil sa vinda componente de proteze in cele trei zone de ocupatie din vest. Sediul central al firmei Otto Bock este si astazi la Duderstadt.

Dupa cativa ani de cercetari, Universitatea Berkley din California introduce un nou tip de manson de bont pentru protezele de coapsa. Mansonul cvadrilateral a fost mai bine adaptat formei bontului rezidual de amputatie decat cupele utilizate pana atunci. Marginea superioara din partea posterioara a cupei era aproape orizontala ca sa faciliteze transferul masei corporale prin tableta ischiatica. Aceasta cupa avea o camera de aer in partea inferioara si era prevazuta cu o valva, asadar putea fi folosita ca un manson cu prindere prin vacuumare. Idea cupei cvadrilaterale nu era in totalitate noua, in principal ea a fost introdusa in Anglia de protezistul Nugent din Noua Zeelanda, in 1945.

La inceputul anilor '50, Northrop Aviation Inc. aduce o noua rasina pe piata, pentru laminarea cupelor dupa pozitivul realizat in gips. Aceste cupe de plastic aveau cateva avantaje fata de cele de piele sau lemn, iar asociatia veteranilor de razboi a condus multe demonsttratii care militau pentru utilizarea acestor cupe din rasina laminata. Pe baza experientei dobandite a fost posibil manufacturarea intregii proteze din plastic. In Spitalul Sunnybrook din Toronto, Canada, cercetatorii au folosit tehnica rasinii laminate pentru a produce o proteza Syme si o proteza pentru dezarticulatie de sold( proteza canadiana), in jurul anului 1955. Aceasta proteza ( n.a. canadiana), inventata de Bell si Mc Laurin, avea un nou tip de articulatie de sold care a facut ca vechea articulatie tip «  masa rabatabila » sa devina perimata moral.Mai mult decat ata, aceasta proteza avea un nou tip de picior protetic.

Acest tip de picior protetic nu avea articulatie de glezna si mobilitatea in mers era datorata unui tampon, cu forma de prisma triunghiulara, inserat in calcai. Solid Ankle Cushion Heel = SACH ( piciorul protetic SACH) a devenit in curand unul din cele mai folosite tipuri de picior protetic folosit in protezarea de membru inferior. Tehnica protezelor din plastic era folosita si in alte tari si foarte curand firma Otto Bock introduce cupa cvadrilaterala cu contact total.

Aceasta cupa era foarte precisa si ca sa fie montata era nevoie de un ciorap care, mai intai era rulat pe bont si apoi, era tras prin tubul de supapa. Din pacate, la cupa cvadrilaterala cu contact total si vacuumare s- a renuntat repede in cazul pacientilor cu probleme vasculare. Pentru acesti pacienti se folosea acelasi tip constructiv de manson dar fara vacuumare. Pentru prinderea protezei era nevoie de sustinere prin bandaje (curele, chingi etc) si anume bandajul pelvian in furca ( trohanter cu articulatie libera) ca in cazul protezelor Hanger sau bandajul Schlesier. Studiile kinetice au aratat ca, in cazul protezelor de coapsa, controlul partii distale a protezei in faza de pendulare este la fel de important ca si controlul articulatiei de genunchi in faza de sprijin. Controlul fazei de pendulare era posibil prin instalarea unei frictiuni constante in articulatia de genunchi. Dezavantajul acestei idei era faptul ca pacientul nu-si putea schimba viteza de mers.

Initial, dupa razboi au fost facute multe amputatii transfemurale, asa ca protezelor de gamba nu li s-a mai acordat atentie, dar acest lucru s-a schimbat la sfarsitul anilor '50.

Protezarea imediat dupa amputatie, folosita in Franta in timpul si dupa Primul Razboi Mondial, a fost reintrodusa din nou in 1957, de chirurgii francezi Berlemont si Weber of Berck - Plage. Initial aceasta proteza era confectionata dintr-o cupa de gips la care se atasa un pilon. Amputatul era incurajat sa stea in ortostatism in prima zi dupa amputatie si sa mearga in zilele imediat urmatoare operatiei. Berlemont si Weber au constatat ca bontul se vindeca mai repede si amputatul putea sa treaca mai repede la etapa de protezare definitiva.

In 1962 chirurgul polonez M. Weiss l-a vizitat pe Berlemont si a fost foarte impresionat de tehnica acestuia. A inceput sa o foloseasca si el imediat dupa intoarcerea la Varsovia si a conferentiat despre asta la congresul international de protezare de la Copenhaga, in 1963. Anul urmator Weiss a vizitat America unde si-a gasit multi adepti ai tehnicii de protezare precoce. Administratia Veteranilor i-a cerut chirurgului Burgess din Seatle sa investigheze aceasta metoda de protezare imediata post-amputatie. Burgess a folosit aceasta tehnica de aproximativ 100 de ori in doi ani de zile si a fost foarte entuziasmat de aceasta realizare.

Ideea de a produce proteze endoscheletice sau modulare s-a nascut in primii ani de dupa al Doilea Razboi Mondial. Initial au fost gandite ca proteze provizorii, dar si-au gasit multi opozanti care sustineau ca va fi doar un manson de bont nereusit atasat unei proteze pilon. Odata ce a aparut cupa cvadrilaterala, idea sistemului de protezare modular a reaparut. A. Staros, un inginer angajat al Academiei Americane Nationale de Stiinte, a formulat criteriile pentru protezarea provizorie transfemurala in cazul amputatiilor geriatrici, in 1961. Aceasta proteza provizorie trebuia sa aiba o cupa de plastic cu un sistem tubular atasat, articulatie de genunchi si picior protetic. Dezvoltarea acestui sistem modular de protezare a fost accelerata de popularitatea pe care o avea protezarea precoce. Atat in Europa, cat si in America, cateva firme au introdus pe piata sistemul modular de protezare. Otto Bock in Germania si USMC in USA au fost pionierii acestei tehnici.

In 1968 firma Blatchford a produs primul sistem modular de protezare, englez, the British MAP system.(n.a. M.A.P.= modular assembly prosthesis). Cupa si gamba erau inca din rasina rigida. Un an mai tarziu, Otto Bock au inceput productia proprie de sisteme modulare de protezare. Acest sistem avea totusi ceva nou, deoarece constructia modulara era acoperita de bureti si ciorapi de estetica. Buretii erau moi la atingere si puteau fi prelucrati la forma dorita, ceea ce a insemnat o estetica mai buna decat la oricare alta proteza cunoscuta. Introducerea protezelor modulare a dat industriei de componente un nou avant. Componentele pentru protezele exoscheletice nu mai erau valabile si pentru cele modulare, asa ca s-au proiectat noi tipuri de genunchi si de picior protetic. Articulatiile artificiale de genunchi variau de la cele monoaxiale la cele cu mecanism cu patru bare, cu sau fara frecare si cu sau fara mecanism de blocare. Picioarele protetice produse erau cu sau fara articulatie de glezna. Intre timp, cercetarea a descoperit alte tipuri de plastic. Au fost folosite mai intai materiale plastice termoformabile ca celuloza polivinilica, polietilena sau polipropilena. In industria aerospatiala o cercetare avansata ne-a adus un nou material folosit in constructia avionului supersonic Concorde. Este vorba despre Carbon Fibre Reinforced Plastics ( CFRP's).

In 1983, firma Blatchford aduce pe piata Endolite . Acesta consta intr-o cupa de plastic si componente modulare din CFRP's. Masa totala era de 1 ½ kg, ceea ce diferea de cele 7 kg ale protezei lui Pare. In anii urmatori, si alte firme au folosit CFRP's pentru constructia sistemelor modulare de protezare. Titanul a fost de asemenea alt material utilizat in protezare, material « importat » din industria aerospatiala si de armament. S-a dovedit a fi un bun substitut pentru otelul greu.

Cea mai importanta parte a protezei o reprezinta mansonul de bont, care reprezinta interfata om-proteza. La sfarsitul anilor '70, atat pentru protezele transfemurale, cat si pentru protezele transtibilae, se folosea cupa cu contact total, dar aceasta cupa nu reprezenta inca idealul. Cupa protezei de gamba prezinta dezavantajul de « pistonare ». In faza de pendulare, datorita fortelor gravitationale si sub actiunea masei proprii a protezei, bontul iese putin din cupa. In timpul fazei de sprijin, bontul coboara. Aceasta miscare de pistonare determina efecte nedorite la nivelul suprafetei dermei ( rani produse prin abraziune, zgomot nedorit - proteza trage « aere »). Pentru a rezolva aceasta problema, au fost dezvoltate tehnici noi de catre Isherhood in Anglia si Botta in Elvetia. Alta solutie este folosirea ciorapului de bont din silicon ( Silicon Socket). Acest ciorap soft se ruleaza direct pe bont si apoi se pune proteza.

Proteze modulare moderne( de la stanga la dreapta : proteza de gamba, proteza de dezarticulatie de genunchi, proteza de coapsa, proteza de dezarticulatie de sold)

Flexibilitatea siliconului impiedica aparitia fortelor de frecare intre piele si cupa.

In protezarea transfemurala, cupa cvadrilaterala a fost in pozitie de lider pentru multi ani, dar ea prezinta si cateva dezavantaje, cum ar fi : concentrarea excesiva a masei corporale pe ischion, instabilitatea bontului rezidual in cupa, stabilitatea laterala redusa a pelvisului si comfortul mediocru in pozitia asezat. Acestea au fost suficiente motive pentru a cauta alte alternative.

   

In 1986, datorita colaborarii intre proiectanti din Islanda, Suedia si New York, a fost descoperita cupa ISNY. Aceasta este o cupa flexibila si transparenta, care putea fi mai bine adaptata bontului si ii oferea protezistului posibilitatea sa vada bontul in timpul mersului si sa determine toate problemele.

Mai tarziu a aparut un nou concept pe piata : CATCAM ( Contoured Adducted Trochanteric - Controlled Alignment Method) sau asa numita Ischial Containment Socket ( Manson cu ischion integrat). Aceasta cupa are marginea superioara mai inalta, astfel incat incorporeaza intreaga structura ischiala. Avantajul acestei cupe este ca distributia de transfer a masei corporale se face pe o suprafata mai mare, o stabilitate laterala a pelvisului mai mare si o mai buna adductie a bontului in cupa.

Figura a reprezinta transferul masei corporale intr-o cupa cu ischion integrat, care este evident mai mare decat in figura b ce reprezinta transferul masei corporale intr-o cupa normala cu sprijin pe ischion.

In Olanda aceasta cupa poarta numele de NML ( Narrow Medial Lateral) - diametru medio-lateral ingust deoarece diametrul medio-lateral este mai mic decat diametrul sagital, dimensiuni opuse celor ale cupe cvadrilaterale.

Materialele termosplastice noi au fost folosite la fabricarea cupelor protezelor provizorii. Aceste cupe puteau fi transformate prin incalzire. Idea era de a ajusta cupa prin incalzire locala cu foehnul si, dupa inmuierea materialului, de remodelare a acesteia la noile dimensiuni ale bontului. Aceasta procedura putea fi facuta de cateva ori, pana cand bontul nu mai suferea variatii de forma sau volum. Cand se trecea la etapa protezarii definitive, cupa din material termoformabil era folosita ca mulaj negativ al bontului.

Proiectantii de articulatii de genunchi din anii '70 si '80 au fost interesati de stabilitatea genunchiului in faza de sprijin, si de aceea ei au conceput articulatii cu sau fara frecare si cu sau fara dispozitive de blocaj. Oricum, la sfarsitul anilor '80 a aprut interesul pentru controlul fazei de pendulare. Aceste articulatii de genunchi au un control al fazei de pendulare asigurat printr-un mecanism hidraulic ( OB 3C1 knee) sau printr-un mecanism pneumatic ( Proteval's Ball Bearing Knee acphapend).

Au fost concepute si noi tipuri de picior protetic. Initial se parea ca piciorul SACH este solutia cea mai potrivita, dar dorinta de a avea miscare in glezna ramane totusi. Au fost mai intai articulatii de glezna monoaxiale si mai tarziu au aparut articulatii de glezna libere. Tot la sfasitul anilor '80 a fost inaugurat un tip nou de picior - picior cu acumulare de energie. Energia acumulata la tensionarea calcaiului in timpul fazei de contact cu solul este eliberata mai tarziu in timpul fazei de ridicarea degetelor. Un exemplu bun este Flex Foot, confectionat in totalitate din CFRP's.

Cercetarea in protezare nu s-a oprit din 1945 si a primit un nou impuls in 1962 prin dezastrul cauzat de talidomida. Thalidomide, a fost cunoscut ca un sedativ usor care era prescris inclusiv femeilor insarcinate. Medicamentul a avut efect teratogenic cauzand malformatii ale membrelor foetusilor. Datorita acestui dezastru, tehnica protetica a inflorit. Cooperarea internationala intre chirurgi si protezisti a culminat in fondarea unei asociati: International Society for Prosthetics and Ortotics in 1970. Aceasta societate are sediul central la Copenhaga si a stimulat protezarea ortopedica prin organizarea de congrese mondiale la fiecare trei ani.

In ani '80, computerul a intrat si in lumea protezarii. A fost folosit pentru proiectarea unei noi cupe, CASD ( Computer Aided Socket Design) si pentru fabricarea protezelor - CAD - CAM ( Computer Aided Design, Computer Aided Manufacturing). Idea originala in folosirea CAD-CAM a fost de " amprentare virtuala" a bontului prin scanare cu un laser. Masurile prelevate de laser puteau fi stocate in computer si cu ajutorul unui software special, putea sa apara imaginea 3D a bontului pe ecran. Imaginea putea fi rectificata de protezist si figurile rectificate puteau fi trimise la masina de prelucrat prin aschiere. Acest utilaj prelucreaza pozitivul din gips. Prin aceasta metoda se castiga timp si il face pe pacient mai «  prietenos ». Din pacate, « masurarea » bontului nu este foarte usoara si nu intotdeauna rezultatele sunt cele scontate. De cele mai multe ori se apeleaza la practica traditionala de amprentare si prelevare masuratori.

Nici pana astazi nu se cunoaste totul despre proteze si componentele lor. Dupa anii '70, piata a fost inundata de componente de proteze, dar nici macar inventatorii acestora nu stiu toate raspunsurile legate de functionare ( probleme legate de kinematica, durabilitate, cost energetic). Necesitatea de a sti aceste lucruri a impus crearea de meserii noi. In 1990, la Universitatea din Twente, Olanda, a fost infiintata catedra de ingineria mecanica a rehabilitarii.