Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Ca sa traiesti o viata sanatoasa.vindecarea bolilor animalelor, protectia si ingrijirea, cresterea animalelor, bolile animalelor




Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Alimentatie


Index » sanatate » Alimentatie
» Medicamentul si alimentatia naturala


Medicamentul si alimentatia naturala




MEDICAMENTUL

SI

ALIMENTATIA NATURALA

Orice discutie pe teme medicale ce asociaza conceptul de „medicament” si „alimentatie naturala” trebuie sa fie precedata de reamintirea celebrului dicton - indemn hipocratic: „Alimentele sa va fie medicament si medicamentele (leacurile) sa va fie aliment”. Desi sunt multe interpretari in acest sens, totusi sensul de baza a ideii hipocratice ramane acelasi, de mii de ani remarcat, dar in ultimul timp intens ignorat, mai ales de catre medicina alopata: alimentele – cele vegetale si produse animale, ce constituiau baza nutritiei si artei culinare pe vremea lui Hipocrate – sa fie utilizate drept medicament, si in acelasi timp medicamentele – cele folosite in acea vreme, adica vegetale de tot felul – sa stea la baza alimentatiei. Iar daca vom studia tratatele hiocratice ce abordeaza domeniul alimentar si terapeutic („Despre aliment”, „Despre regimul sanatos”, „Despre carnuri” si, mai ales in „Despre regim in bolile acute” din celebra colectie „Corpus Hippocraticum), vom avea surpriza sa remarcam ca baza medicatiei hipocratice - si, prin urmare, a modului de nutritie recomandat - o constituia extractele naturale din produse animale, vegetale, plante medicinale. Este, de altfel, singura explicatie logica si rationala, fiind greu de realizat cum puteau vedea hipocraticii asigurarea nutritiei predominant cu medicamente - droguri („ . si medicamentele–leacuri sa va fie aliment“). Astfel, sensul de „leac” (medicament din plante alimentare) dat notiunii de medicament in indemnul hipocratic este relevant in acest sens. De aceea apar in „Corpus Hippocraticum” descrieri a unor „leacuri” bazate pe mai mult de 235 plante alimentare.




Dupa reamintirea acestui binecunoscut indemn venit din partea celei mai autorizate voci medicale antice, sa ne reamintim „regula de aur” legata de medicamente, venita din partea aceluiasi predecesor al medicinei moderne: „Primum non nocere” („In primul rand sa nu fie nociv“). Trei cuvinte latinesti ce concentreaza insasi esenta rostului oricarui demers medical: aceea de a vindeca, de a alina trupeste, dar si sufleteste durerile de tot felul ale semenilor aflati in suferinta reala (o suferinta de multe ori ignorata de medicul tentat sa observe doar organismul sau zona afectata, uitand de Omul din fata lui). Acest aspect crucial - ce va fi abordat pe larg in Capitolul 7 - al relatiei mult mai complexe si profunde dintre medic si pacient, ar trebui sa ocupe un loc mult mai important in cadrul activitatii medicului si a studentului in medicina. Dar, daca elementul vindecator nu poate fi intotdeauna evidentiat si pus in practica, totusi, medicul poate si este obligat prin juramantul depus la absolvire sa urmeze si sa aplice in orice situatie principiul hipocratic, profund umanist: daca nu se poate vindeca, atunci, cel putin sa nu se faca rau („non nocere”).

Acest aspect poate parea foarte ciudat la prima vedere - adica medicatia recomandata de medic din toata inima, cu dorinta sincera si reala de a vindeca sau macar de a ameliora boala - sa reprezinte, de fapt, ocazia unei si mai mari intoxicari a organismului, a unei reale agravari a degradarii metabolismului si functionalitatii sale. Si totusi, medicul trece cu prea mare usurinta peste acea rubrica, tot mai incarcata, din orice „Agenda Medicala” - „efectele secundare” ale fiecarui medicament. Efectiv nu exista medicament, la ora actuala, fara aceasta rubrica ; in plus, unele rubrici, alaturi de cele ale „contraindicatiilor” ocupa mai mult spatiu decat insasi recomandarile acestuia. Daca in ultimul timp au inceput, totusi sa fie promovate si recomandate medicamente cu efecte secundare neglijabile, aceasta se datoreste modului de producere - promovarea extractelor naturale din plantele medicinale.

De altfel este explicabil acest lucru, in acest sens ajutandu-ne chiar etimologia notiunii de „medicament”. Astfel, daca, ocupati cu memorarea unui numar tot mai mare de termeni comerciali si de substante active medicamentoase, se uita de sensul real al acestuia, nu trebuie decat sa ne reamintim denumirea vechilor farmacii: drogherii, termen utilizat si astazi foarte mult, alaturi de cel de toxic medicamentos. Acestea nu fac decat sa intareasca ideea stiuta, dar pur si simplu neglijata: medicamentul actual, folosit in sistemul alopat este un drog, un toxic cu actiune „contraria” atat asupra simptomului pentru care se administreaza, a germenilor patogeni, structurilor degenerate din organism, dar, mai ales, toxic pentru structurile viabile (ale vietii) din organism: celulele normale, functiile fiziologice ale organismului agresat de drogul - medicament.

Acest veritabil „rechizitoriu” la adresa medicamentului - drog este sustinut atat de toata argumentatia teoretica legata de tot ce inseamna „structura sintetica”, de natura pur chimica (si nu biochimica), deci dextrogira (a se aprofunda Capitolul 4), dar mai ales de consecintele tot mai dramatice ale utilizarii acestui tip de instrument in lupta cu bolile grave, evidentiate prin numeroase studii de specialitate.

Inainte de a da citire unor astfel de studii legate de medicamentul sintetic, realizate de medici si farmacisti, trebuie precizat foarte clar, de la bun inceput: medicamentul are rolul sau bine definit si salvator de vieti in numeroase afectiuni, in special in cazurile grave, acute si supraacute, intoxicatii, accidente de tot felul etc. Deci nu se neaga medicamentul in sine, ci abuzul utilizarii sale, mai ales in situatii cronice, depasind faza acuta, in care adevaratul medicament - alimentul natural, isi poate intra in rol ca, prin actiune temeinica si indelungata sa inceapa lungul proces de dezintoxicare (naturalizare) a organismului. Cu mentiunea ca si acestor droguri ale fazei acute si supraacute a bolii li se pot gasi echivalentul natural (prin plantele medicinale), putem conchide ca medicamentul cu actiune rapida si eficienta (element deficitar medicamentului - aliment) nu trebuie sa fie nicidecum ignorat, ci folosit cu incredere, in lipsa alternativei (extractele naturale, deci levogire, din plantele medicinale).

DATE SINTETICE DESPRE DIFERITELE „EFECTE SECUNDARE” ALE MEDICAMENTELOR DE SINTEZA CHIMICA

Vorbind de efectele utilizarii pe scara tot mai mare a medicamentului de sinteza chimica, dr. Pavel si Maria Chirila, in acelasi „Manual de medicina naturista” (deseori citat in capitolele anterioare), creioneaza cateva imagini deosebit de sugestive ce ar trebui cunoscute de orice medic ce urmareste promovarea in practica a principiului vindecator hipocratic - „Primum non nocere”:

Mai intai, nu putem concepe ca omul bolnav mai poate fi supus in afara de riscul bolii si riscului „ calculat stiintific” al efectelor adverse.

Medicatia de sinteza are unele succese rapide in bolile acute, si pornind de la aceasta certitudine, in ultimul secol s-a dezvoltat o industrie puternica cu trusturi mari, care vand cantitati impresionante de mendicamente. Generatiile acestui veac au fost supuse profilaxiilor medicamentoase de tot felul, vaccinarilor, uneori chiar interventiilor chirurgicale „profilactice”, tratamentelor cronice, poluarii alimentare, a aerului, a apei etc. Drept urmare, numarul reactiilor de respingere sub forma alergiilor, idiosincraziilor si a altor tipuri de reactii adverse este in continua crestere in toata lumea.

Din „Iatrogenozele”, lucrarea semnata de Georgeta Randasu, citam cateva date interesante:

- Nishimura scrie in 1964 ca „la fiecare 30 de secunde se naste un copil malformat in orice parte a lumii, datorita substantelor medicamentoase teratogene”.

- Thalidomida a lasat in urma ei 10 000 de victime

- O statistica OMS arata ca 80% din reactiile alergice la penicilina sunt socuri anafilactice.

- Stalinonul, un vermifug francez, a dat peste 100 de decese (de retinut ca parazitozele determina numai rareori decesul) si 217 intoxicatii grave.

- Pana in 1968 au fost comunicate peste 14 000 de cazuri de nefropatie interstitiala dupa consum de fenacetina.

Intr-o lucrare deosebit de interesanta, „Mundus medicamenti A. Percek supune unei judecati stiintifice riguroase toate leacurile alopate. In Franta, aproape 100 000 de cazuri sunt inregistrate anual cu semne de intoxicatie medicamentoasa.

In prefata cartii „Iatrogenic thoracic complications Morton A. Mayers arata ca 1,5 milioane de oameni( adica 3-5% din cei internati in spital) au o reactie medicamentoasa drept cauza primara de apel la medic.



Dintre bolnavii internati pentru diferite afectiuni, 18-30% au o reactie medicamentoasa.

Durata sederii in spital este dublata datorita reactiilor medicamentoase declansate pe parcursul spitalizarii.

La bolnavii cu boli acute, rata mortii legata de medicamente este de 10%.

Infectiile intraspitalicesti sunt intalnite la 1 din 20 de bolnavi internati.

Se apreciaza ca intr-un spital universitar din SUA unul din 5 cazuri sufera un episod iatrogenic: 40% din acestia au forme medii sau severe de iatrogenitate.

O statistica facuta in serviciile de terapie intensiva arata ca 12% din cazurile internate sunt datorate unei iatrogenoze.

O alta statistica, a deceselor din spital, arata ca la 10% din cazuri exista o procedura diagnostica sau terapeutica care a contribuit, precipitat sau a fost cauza primara de exitus

Arabella Melville si Colin Johnson sunt autorii unei lucrari, „Cura spre moarte. Efectele prescriptiilor medicamentoase”, aparuta in 1983 in Anglia.

Fara sa conteste binefacerile medicamentelor despre care au scris multe mii de pagini, autorii dezvaluie statistici impresionante despre raul pe care il pot face medicamentele. Ei ne obliga la o viziune pe verticala pentru a judeca un medicament cu efectele lui bune si rele dupa cativa ani de folosire; trebuie facuta intotdeauna coreletia cu evolutia spontana a bolii.

Aflam din acesta lucrare ca in legatura cu Cimetidina, in 6 ani de folosinta( pana in 1981) au fost primite la Comitetul britanic pentru farmacovigilenta 2 459 de rapoarte asupra reactiilor adverse; in plus s-a constatat ca nu ajuta decat in perioada dureroasa

Statisticile pretind ca in SUA si Anglia sucomba mai multe persoane in urma ingerarii medicamentelor decat in urma accidentelor de circulatie

Speizer si colab. dovedesc intr-un studiu ca, din 1960 pana in 1966, mortalitatea copiilor prin astm bronsic in Anglia si Wales a crescut de 7 ori; autorii fac o stransa corelatie cu introducerea si extinderea rapida a sprayurilor simpatomimetice.

Peters comunica 1 000 de cazuri in 1959 de soc anafilactic mortal la penicilina, Welch 712 cazuri in 1959 si Schwarz 151 cazuri in 1969.

In acest secol s-au produs si se produc cantitati enorme de medicamente alopate, poluare agresiva si relativ brusca pentru fiinta umana. Redam cateva cifre citate de Percek, Rindasu si Melville: in Franta apar pe piata aproximativ 3 miliarde de tablete pe an ; in SUA mai mult de 100 de fabrici produc in jur de 3 700 kg amfetamine pe an, adica 37 miliarde de doze. In 1952, In Franta s-au produs 482 grame de largactil, in 1957 2,5 tone. In 1975 in SUA cheltuielile totale pentru medicamente au fost de 955 milioane dolari. In 1970 in Anglia s-au prescris 214 milioane retete cu hipnotice (58%), analgezice (15%) si hipnotice (10%) ; in SUA, in acelasi an, s-au prescris 214 milioane retete cu hipnotice, tranchilizante si stimulante. In Franta consumul de antibiotice constituie o treime din consumul total de medicamente (care insumeaza 3,5% din cheltuielile nationale). In SUA, intre 1948-1966 s-au lansat pe piata 7 563 de variante noi de medicamente.

S-ar zice ca dupa aceasta artilerie grea aruncata in lupta cu boala, secolul XX ar trebui sa fie trait numai de oameni sanatosi.

La inceputul erei antibioticilor toate infectiile stafilococice raspundeau favorabil la penicilina ; in prezent 90% din infectii sunt date de germeni rezistenti la penicilina.

R. Hoigne si colab. constata ca alergiile medicamentoase apar din ce in ce mai mult la membrii aceleiasi familii, tragand semnalul asupra riscului de transmitere genetica a „predispozitiei spre revolta“ a organismului si imposibilitatii acestuia de a beneficia de tratament.

Sunt din ce in ce mai frecvente idiosincraziile, care tradeaza deficite enzimatice si bolile autoimune ( sindroame like-lupus, hemolize, hemoglobinopatii etc.) ca urmare a unui consum crescut de medicamente.

Dupa un entuziasm „diagnostic” asupra hipertensiunii de origine neurovasculara a urmat un entuziasm „terapeutic”, care indica bolnavilor nefrectomia. Dar, pe o statistica mondiala, Smith (1970) arata ca numai 19% din bolnavii nefrectomizati pentru stenoza arterei renale au beneficiat de scaderea semnificativa a cifrelor tensionale.

A. Melville mentioneaza o curba pe ultimile 5 decenii a ratei deceselor prin pneumonie acuta la varstnici, pe care apare o scadere in urma aparitiei sulfamidelor si inca o scadere la aparitia antibioticilor; urmeaza apoi o crestere progresiva pana in zilele noastre, cand rata este cu mult mai mare decat in urma cu 50 de ani. Fenomenul este interpretat in sensul aparitiei de mutante microbiene rezistente la antibiotice, fata de care nici organismele varstnice, tratate, nu se mai pot apara (este una din fetele abuzului de antibiotice).

Lucrand cu doze ponderale, medicina alopata este obligata sa lucreze mai intai pe animal; dar spre deosebire de homeopatie si acupunctura, care gasesc chiar si diferente mici dintre indivizi, expermentul alopat se multumeste cu „asemanari” farmacologice intre iepure si om, intre cobai si om, intre soarece si maimuta etc. Georgeta Randasu citeaza doua exemple: rezerpina se elimina la om in 2 ore, la animal in 48 de ore, iar fenilbutazona se metabolizeaza la om a sasea parte in 24 de ore, pe cand la animal se elimina, in totalitate, in cateva ore.

Aceasta lipsa de profunzime in experment poate explica viata scurta a medicamentelor de sinteza „coronarodilatatoare”, „hepatotrope”, „linistitoare” etc. ,care se nasc si mor in glorie; la moartea lor se naste o alta formula, un alt preparat si marile trusturi de medicamente prospera.

In „Le Concours Medical” nr.32 din 1978 a aparut un interesant studiu care priveste medicamentul in perspectiva timpului. Se arata ca in 1970 peste 50% din medicamente erau constituite dintr-un principiu activ cu 45 de ani in urma, 19% dintr-un principiu activ descoperit intre anii 1950 si 1960 si 6% intre 1960 si 1970. Cu alte cuvinte, numarul principiilor active cu care opereaza farmacia de sinteza este in scadere in zilele noastre, chiar daca variantele comerciale se inmultesc.



Terapia naturala se impune prin convingerile si munca unor medici, care s-au dedicat acestei discipline si prin forta evolutiei actuale a raspunsului la terapia alopata. Milioane de reactii adverse la medicatia clasica, inregistrate anual, determina pe bolnavi, in primul rand, sa caute o medicatie care sa nu le faca rau, ci numai bine. De aceea tehnicile terapiei naturale s-au imbogatit simtitor in toata lumea; s-au acumulat date impotante de cercetare fundamentala; s-au nuantat foarte mult metodele de individualizare, s-au inmultit numarul de medici, laboratoare, farmacii, institute etc. care lucreaza in acest domeniu.

In cele mai multe tari activitatea curativa sanitara se face predominant cu medicatie alopata. Bolnavii recurg la terapia naturala doar cand nu tolereaza medicatia clasica sau cand aceasta nu a avut efect ( boli grave, incurabile), ceea ce mai constituie inca o piedica in afirmarea statistica a posibilitatilor terapiei naturale.

Inca un obstacol este mentalitatea in care s-a format medicul alopat, pentru ca in cele mai multe facultati de medicina nu exista un curs de informare asupra tuturor metodelor terapeutice. Astfel, tanarul medic nu stie ca poata sa aiba la indemana mai multe arme in fata unei boli sau ca se poate dedica aprofundarii uneia dintre ele.

Pledoaria pentru terapia naturala nu inseamna un conflict cu medicina alopata. Tot ce nu este natural are o existenta istorica; tot ce este natural traieste prin sine. Se pare ca in istoria existentei umane au mai fost perioade asemanatoare, in care metode naturale si „nenaturale” si-au disputat intaietatea.

In continuare vom cita din deosebita lucrare a Dr. Arcadie Percek, „Lumea medicamentelor”, amintita si in citatele capitolului anterior, al 4–lea, in care autorul, medic cu experienta in activitatea profesionala, expune pe larg ultimele sinteze si date tehnice legate de acest element, medicamentul, pe cat de familiar fiecaruia, pe atat de riscant in declansarea unor efecte cel putin imprevizibile, prin abuz, dar mai ales prin reala incompatibilitate - a unui element anorganic, dextrogir, de sinteza chimica industriala - cu structura vie, organica, levogira a organismului si functiilor sale fiziologice :

In legatura cu mareea chimica medicamentoasa, iata ce ni se relateaza intr-o publicatie O.M.S. din 1979 ( este vorba de revista „Sante du Monde”) . De vreo 10 ani incoace, sunt lansate anual intre 200 si 1000 de substante chimice in lume, fie ca este vorba de aditiv alimentar, fie de pesticide sau de alte produse folosite in industrie si agricultura. Poluarea chimica a aerului, a apei si a lanturilor alimentare sporeste an de an, amenintand sanatatea oamenilor.

In Australia, de exemplu, consumul medicamentos a crescut cu 40,4% numai pe parcursul a 5 ani. In mod cu totul firesc si logic, odata cu acest consum cresc si fondurile ce ii sunt alocate. Din acest motiv, bugetul familiei necesitat de medicamente a ajuns sa rivalizeze, in anumite tari, cu bugetul prevazut pentru petrcerea timpului liber, al loisir-ului deci, si chiar cu cel prevazut pentru chirie sau pentru alimentatie.

Referindu-ne in continuare la cifra de afaceri a industriei medicamentelor ( tot in Franta), vom preciza ca acesta cifra s-a dublat numai pe parcursul a sase ani, fapt extrem de elocvent pentru, pe de o parte avantul industriei medicamentoase si pe de alta, solicitarea de medicamente din ce in ce mai mare.

Nu trebuie insa sa scapam din vedere faptul ca interpretarea cresterii sperantei medii de viata la nastere trebuie facuta cu mult discernamant. Este adevarat ca un numar din ce in ce mai mare de indivizi depasesc in zilele noastre obstacole pe care le pune, de obicei in cale prima copilarie, atingand varsta adulta. Daca cercetam insa in ce masura a crescut speranta medie de viata a adultilor si in special a batranilor, constatam ca aceasta crestere este nesemnificativa; mai precis: speranta medie de viata a unei persoane de 60 de ani nu a crescut decat cu 2 ani de la anul 1900 incoace. Daca impingem lucrurile si mai departe, constatam ca acest castig se identifica in majoritatea cazurilor cu o simpla prelungire mecanica a vietii, cu o „supravietuire” obtinuta deci cu pretul unor indelungi si costisitoare medicamente Va trebui, fara obiectiuni, sa ne raliem parerii biologului Rene Dubois, formulata in lucrarea sa „L homme et l adaption au milieu”, in virtutea careia contemporanii nostri nu au o speranta de viata la nastere mai buna decat cea a stramosilor nostri. De asemenea, va trebui sa intelegem nelinistea exprimata de un ministru al sanatatii publice, dintr-un stat occidental, care a declarat ca, „ totul se petrece ca si cum marirea considerabila a consumului medical (si implicit si a cheltuielilor medicamentoase) nu ar ameliora notabil sanatatea publica”.

Din nefericire, mortalitatea prin infarctul miocardic se mentine stationara (in ultimii 10 ani situandu-se in jurul a circa 100 000 de bolnavi pe an), si tot stationara este si cea prin accidente cerebrale vasculare (in jur de 65 000 de bolnavi pe an), cu toate progresele inregistrate in domeniul terapeuticii in general. Cancerul se afla intr-o usoara ascensiune in ceea ce priveste mortalitatea, din moment ce numarul victimelor inregistrate in acest domeniu este de 86779 in 1960 si de 95 365 numai 4 ani mai tarziu. Si, in sfarsit, simplificand si mai mult lucrurile, vom preciza ca dintre cele 516 478 de decese inregistrate in Franta in anul 1964, numai 264 429 sunt datorate senilitatii, fapt care demostreaza cum nu se poate mai convingator situatia inca precara in care se afla diagnosticul, dar mai ales terapeutica.

Amintind, printre altele, ca durata medie de viata a unui medicament este de 15 ani , autorul „Lumii medicamentelor” continua:

Statisticile ne pun in contact cu cifre cat se poate de alarmante. Astfel, numai in anul 1961 au fost semnalate in S.U.A. nu mai putin de 882 decese survenite ca urmare a unor intoxicatii medicamentoase , 339 dintre acestea revenind barbituricelor si 182 aspirinei si derivatilor salicilici, in general. Inafara insa de aceste 882 decese accidentale ce au revenit in anul 1961 intoxicatiilor medicamentoase, anual mai sunt de tratat tot in S.U.A. intre 820 000- 850 000 intoxicatii cauzate de alte medicamente. Retineti insa faptul ca cifra intoxicatiilor medicamentoase a depasit in 1991 si tot in aceeasi tara, deci numai la 30 de ani diferenta , pragul fatidic de 1.500.000.

Toate aceste detalii le-am extras dintr-un studiu statistic publicat de cercetatorii americani R.A. Moore si R.F. Smith efectuat pe marginea victimilor asa numitei boli medicamentoase in S.U.A., intr-un numar din 1991 al reputatei noastre reviste JAMA, ceea ce inseamna The Journal of the American Medical Association

De asemenea, tot in Franta se inregistreaza anual un numar de 50.000-100.000 bolnavi intoxicati cu diverse medicamente care necesita spitalizare, numar care in 1983, deci cu 20 de ani mai tarziu, oscila in jurul cifrei de 200.000.



Interesant de semnalat este faptul ca unele medicamente se dovedesc nocive chiar dupa ani si ani de folosire. De fapt, orice substanta chimica introdusa in organism poate deveni nociva prin folosirea indelungata sau prin supradoze. Un exemplu, extras dintr-o publicatie franceza a anului 1979, este prezentat de cliochinol, medicamentele care-l contineau fiind recomandate impotrive diareei. A fost lansat in urma cu 55 de ani de firma „Ciba-Geigy”, cu execelente rezultate in dizenteria amibiana, realizand recordul lumii in export. SI totusi, s-a observat ca dupa 5 ani de folosire, substanta antreneaza o boala noua, denumita de japonezi „neuropatie neuro-optica subacuta”, care provoaca orbirea si paralizia picioarelor.

Problematica medicala abunda in date privind boala medicamentoasa. Manifestari stiintifice de tot felul si tinute la toate nivelurile abordeaza de pe pozitii interdisciplinare aceasta problematica. O asemenea manifestare de proportii a avut loc cu prilejul „Zilelor medicale din Poitiers” (Franta), unde s-a abordat o singura tema: boala terapeutica. Cu acest prilej s-a afirmat ca boala terapeutica reprezinta in majoritatea cazurilor o boala iatrogena, adica provocata de medic ( iatros, in limba greaca = medic, iar genao = a face, a produce, a da nastere). Tot cu acest prilej s-a afirmat ca bolile medicamentoase reprezinta 15% din totalitatea tuturor bolilor, ceea ce, trebuie sa recunoastem deschis, reprezinta foarte mult.

Subliniem faptul ca dupa cum ne asigura statisticile, francezii consumau in intervalul 1972-1980 cam in jur de 3 miliarde comprimate de aspirina pe an, cifra care urma sa se ridice la incredibil, dar adevarat - cifra de 100 de miliarde de comprimate de aspirina pe anul 1988, detaliu care ne este specificat de catre Antoine Godbert in numarul din 22-28 iunie 1989 al revistei Le Nouvel Observateur

In aceeasi revista este publicat si un interviu luat marelui specialist in accidente medicamentoase, Jean Pierre Benchamou, profesor de hepatologie la spitalul Beaujon din Franta, interviu in care susnumitul declara negru pe alb urmatoarele: „Orice nou medicament este suspect. Nu exista medicament eficace care sa fie fara pericol. Din acest motiv viata medicamentelor este in general foarte scurta.

O acuzatie similara este adusa piramidonului, medicament de larga utilizare pentru combaterea durerii si a febrei si care intra in compozitia a inca aproximativ a 150 de medicamente de uz comun. Pe banca acuzatiilor mai este tinuta si fenacetina - alt produs de larga utilizare care, absorbita regulat si timp indelungat, asa cum se intampla in boala reumatismala, duce la compromiterea functionala a rinichilor, de asemenea, cloramfenicolul, antibiotic pe cat de eficace in multe boli, pe atat de temut pentru complicatiile pe care le poate da, si in special, pentru multe anemii mortale

Pe aceeasi banca a acuzatiilor vom mai trece inca un medicament de larga utilizare - paracetamolul si ceea ce frapeaza este ca acest lucru are loc chiar sub ochii nostri. Cine dintre d-voastra n-a luat in definitiv, arhicunoscutele comprimate sau supozitoare cu acest nume, operatiune pe care o facem pentru combaterea febrei de natura infectioasa, a durerilor de tot felul si in special , a acelora de cap, dentare, sciatice, apoi a durerilor din diverse alte alergii, din fracturi ca si din entorse ?

Astfel, in anul 1992, au fost prezentate studii la Conferinta Asociatiei Medicale Britanice care pun sub semnul intrebarii situatia paracetamolului. Intr-unul din aceste studii se precizeaza ca numai in primele luni ale anului 1992 , au fost semnalate in jur de 500 de persoane care s-au sinucis cu Paracetamol, in vreme ce peste 10.000 de britanici au fost internati in acelasi interval de timp din cauza otravirii cu acelasi medicament

Revenind la aspirina, este de remarcat uimitoarea sa ascensiune. Vanzarea acestui produs a depasit in Franta, cantitatea incredibila de 1.000 de tone . In S.U.A. se consuma anual in jur de 9 milioane de livre, ce echivaleaza cu aproximativ 3.360 de tone, cantitate considerata ca suficienta pentru a suprima pe moment durerile de cap la circa 6 miliarde oameni.

Dincolo de gama larga si variata de efecte si dincolo de larga tolerabilitate a preparatului, acesta nu poate fi considerat un drog chiar atat de inofensiv cum ne apare la prima vedere. Aceasta pentru ca aspirina s-a dovedit a fi sursa unor intoxicatii cu caracter acut sau cronic de o foarte mare varietate. Celebrul „Centre anti-poison“ din Marsilia considera chiar ca acest drog este sursa a circa 4% din totalul intoxicatiilor medicamentoase. Ceea ce mai trebuie sa stim in legatura cu aspirina este ca ea este sursa frecventa a nenarate accidente de tip alergic (eruptii sau chiar a dificultatilor de respiratie). Aspirina este apoi sursa frecventa a unor tulburari neuro-senzoriale de asemenea de o mare varietate (tulburari de ordin vizual, cefalee, astenie, diverse parestezii etc.). Ceea ce pare mai grav este ca aspirina produce in mod direct sau numai redesteapta, multe ulceratii gastroduodenale. In literatura medicala s-a semnalat un caz in care a fost nevoie de a se interveni de urgenta pentru o perforatie gastrica, survenita la o ora dupa ingerarea unui singur comprimat de aspirina, luat in contul unei stari gripale banale. La deschiderea chirurgicala a cavitatii abdominale s-a gasit comprimatul de aspirina, incomplet digerat si fixat chiar in zona de perforatie, si anume intre pliurile mucoase pe care in prealabil le ulcerase intr-o maniera atat de spectaculoasa. Fara a generaliza aceasta situatie, se poate afirma insa cu toata certitudinea, ca aspirina este cauza indiscutabila a tot felul de suferinte ulcerative, mai ales in tratamentul de durata si mai ales pe fondul unor ulcere existente in antecedentele bolnavului in cauza. Aspirina poate produce apoi diverse accidente sanguine: poate produce o prelungire a timpului de sangerare; poate atinge cea de-a VII-a pereche de nervi cranieni, ducand itn consecinta la un bazait permanent in ureche si uneori chiar la o surditate cu caracter tranzitoriu. Unii vorbesc in cadrul particularitatilor reactive ale sistemului nervos central de aparitia la anumite persoane a asa numitei „furii salicilice”, simuland perfect starea de ebrietate alcoolica. O alta sursa foarte importanta de tulburari rezida in interactiunea aspirinei cu alte medicamente, iar cate posibilitati exista pe aceasta linie este usor de imaginat, tinand cont ca aspirina reprezinta o componenta aproape indispensabila din orice antinevralgic. Cel mai important lucru de stiut in legatura cu aspirina este ca sugarii si copii sunt in mod cu totul particular sensibili la acest drog, dupa cum, indiferent de varsta, trebuie retinuta marea variabilitate a reactivitatii personale.








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate