Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
Faptele juridice licite - izvoare de obligatii


Faptele juridice licite - izvoare de obligatii




FAPTELE JURIDICE LICITE - IZVOARE DE OBLIGATII

1. Notiunea de fapte juridice

Asa cum am aratat, izvoarele obligatiilor, facand aplicarea normelor juridice generale, stabilesc intre subiecte determinate, raporturi juridice concrete de obligatii. Codul civil consacra urmatoarele izvoare ale obligatiilor: contractul, cvasicontractul, delictul, cvasidelictul si legea. Fara a mai insista aici asupra criticilor aduse clarificarii izvoarelor obligatiilor din actualul Cod civil, aratam doar ca in literatura juridica este larg impartasita conceptia conform careia izvoarele posibile de obligatii pot fi reduse la doua categorii principale: a) actele juridice si b) faptele juridice^^^




Prin act juridic civil se intelege o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, respectiv de a naste, modifica ori

stinge un raport juridic concret.

Prin fapt juridic, stricto sensu'^^, sunt desemnate doar faptele omenesti savarsite fara intentia de a produce efecte juridice, efecte ce se produc in puterea legii. Dupa cum sunt sau nu sunt conforme cu legea, distingem intre:

fapte juridice licite - actiuni omenesti savarsite fara intentia de a produce efecte juridice de obligatii, care totusi dau nastere la asemenea efecte in puterea legii, fara ca prin ele sa se incalce normele de drept in vigoare;

fapte juridice ilicite - actiuni omenesti savarsite fara intentia de a crea raporturi juridice de obligatii, care totusi produc asemenea efecte in temeiul sau puterea legii, impotriva vointei autorului lor, dar prin care se incalca normele de drept si bunele moravuri.

2. Reglementarea si clasificarea faptelor juridice licite

Reglementarea faptelor juridice licite - izvoare de obligatii civile este continuta in Cartea III, Titlul III, Capitolul IV, intitulat 'Despre cvasi-contracte', art. 986-997 Cod civil. Practica si literatura de specialitate si teoria obligatiei de restituire nascuta din faptul imbogatirii fara justa cauza - ca izvor, de sine statator, de obligatii.

Art. 986 C.civ. defmeste cvasi-contractul ca fiind 'un fapt licit si voluntar, din care se naste o obligatie catre o alta persoana sau obligatii reciproce intre parti'. Notiunea de cvasi-contracte este criticata ca fiind confuza si nestiintifica, deoarece cuprinde fapte voluntare unilaterale intr-o categoric asimilata contractelor, in conditiile in care elementul specific al oricarui contract este acordul intre vointele a doua sau mai multe persoane.

Obligatiile care se nasc din ceea ce Codul civil defineste a fi cvasi-contractele se sprijina pe alte temeiuri juridice. In realitate este vorba despre un fapt juridic stricto sensu care, in virtutea legii, produce anumite efecte juridice, dand nastere la raporturi obligationale, independent de faptul daca partile au dorit sau nu acest lucru.

Avand in vedere cele de mai sus putem spune ca o clasificare a faptelor juridice licite ca izvoare de obligatii civile trebuie sa cuprinda urmatoarele:

gestiunea intereselor altei persoane; plata lucrului nedatorat; imbogatirea fara justa cauza (temei).

3. Gestiunea intereselor altei persoane

Definitie. In intelesul art. 987 Cod civil exista gestiune de afaceri ori de cate ori o persoana indeplineste fara o insarcinare prealabila, in lipsa oricarei legaturi contractuale preexistente, un act in interesul unei alte persoane. Persoana care indeplineste actul se numeste gerant (negotiorum gestor), iar aceea in interesul careia este indeplinit de numeste gerat.

De exemplu, exista gestiune de afaceri atunci cand o persoana, in absenta vecinului ei si fara o insarcinare prealabila, face reparatiile necesare locuintei acestuia din urma; prin efectuarea reparatiilor sunt evitate stricaciuni ulterioare mai mari, asa incat este evident ca a lucrat in interesul geratului.

Conditiile gestiunii de afaceri^ In doctrina juridica se arata ca pentru existenta gestiunii de afaceri, ca izvor de obligatii, se ccr a fi intrunite anumite conditii in legatura cu: a) obiectul gestiunii; b) utilitatea ei; c) atitudinea par|ilor fata de actele de gestiune/'

a)     Obiectul gestiunii poate consta atat in acte materiale (repararea unui bun al geratului, spre exemplu), cat si in acte juridice. In genere, se considera ca actele de gestiune efectuate de gerant nu trebuie sa depaseasca limitele unui act de administrare. Actul de administrare nu trebuie, insa, sa fie apreciat in raport cu un bun singular (pastrandu-se intact dreptul de dispozitie asupra acestuia), ci in raport cu intreg patrimoniul geratului. De aceea, vanzarea unor bunuri supuse pieirii sau stricaciunii (desi sui generis aceasta este un act de dispozitie), trebuie sa fie privita ca act de administrare, in raport cu patrimoniul geratului. Hotaratoare in acest sens va fi si aprecierea cu privire la utilitatea actului de gestiune.

b)     Gestiunea trebuie sa fie utila geratului, cu alte cuvinte, prin savarsirea ei, sa se fi evitat o pierdere patrimoniala.

c)     In privinta atitudinii partilor fata de actele de gestiune, subliniem urmatoarele aspecte:

gerantul trebuie sa fi savarsit actul din propria sa initiativa, fara o insarcinare prealabila din partea geratului. Daca exista o astfel de insarcinare nu ne gasim in fata unei gestiuni de afaceri, ci in fata unui contract de mandat;

gerantul trebuie sa fi savarsit actul in mod voluntar si cunoscand ca gereaza interesele altei persoane;

savarsind actul, gerantul sa fi avut intentia de a cere geratului restituirea cheltuielilor facute; in lipsa unei asemenea intentii, actul nu constituie o gestiune de afaceri, ci o donatie;

geratul sa fie total strain de gestiune.

Cat priveste capacitatea partilor, gerantul, savarsind acte in contul altei persoane, trebuie sa aiba capacitate de exercitiu, iar geratul nu trebuie sa indeplineasca nici o conditie de capacitate (putand fi atat o persoana cu capacitate deplina de exercitiu, cat si o persoana avand doar capacitate de folosinta sau capacitate de exercifiu restransa).

Efectele gestiunii de afaceri. Gestiunea de afaceri constituie izvor de obligatii atat in sarcina gerantului, cat si in cea a geratului.

Geratul - daca gestiunea i-a fost folositoare - este obligat sa restituie gerantului toate cheltuielile utile si necesare facute de el pentru gerarea intereselor sale si sa execute toate obligatiile contractate de gerant in numele sau cu ocazia gestiunii.

Nu vor fi inapoiate cheltuielile voluptorii, avand in vedere faptul ca obligatiile geratului se nasc in lipsa vreunei manifestari de vointa din partea sa. In cazul In care geratul ratifica gestiunea, aceasta se va transforma, retroactiv, intr-un contract de mandat.





Pentru restituirea sumelor datorate lui, gerantul are impotriva geratului o

actiune de restituire din gestiunea de afaceri.

Gerantul este obligat sa aduca la indeplinire gestiunea inceputa cu diligen|a unui bun proprietar. Gestiunea o data inceputa trebuie sa fie continuata de gerant, pana in momentul in care geratul va avea posibilitatea sa o preia el insusi sau mostenitorii sai. Parasirea gestiunii de catre gerant ii da dreptul geratului la o actiune in despagubiri civile, daca a suferit astfel un prejudiciu. Gerantul poate intrerupe gestiunea doar atunci cand continuarea ei i-ar aduce prejudicii, fara a putea fi tras la raspundere pentru aceasta. De asemenea, gerantul trebuie sa dea socoteala geratului cu privire la operatiunile efectuate, astfel incat geratul sa le poata aprecia corect. Daca, pe parcursul gestiunii, gerantul se obliga fata de terti, atunci el va raspunde pentru obligatiile astfel asumate, indiferent daca gestiunea a fost sau nu utila pentru gerat.

4. Plata lucrului nedatorat

Definitie. Plata nedatorata poate fi defmita ca un fapt juridic licit care consta in executarea de catre o persoana, din eroare, a unei prestatii la care nu era obligata si fara intentia de a plati pentru altul. Acest izvor de obligatii civile este reglementat in art. 992-997 C.civ.

Terminologie. Plata nedatorata se numeste plata indebitului, iar actiunea prin care se cere restituirea ei poarta numele de acfiune in repetitiune. Cel care a efectuat o asemenea plata se numeste solvens, iar eel care a primit-o - accipiens.

Prin efectuarea unei plati nedatorate se naste un raport juridic in temeiul caruia solvensul devine creditorul unei obligatii de restituire a ceea ce el a platit, accipiensul fiind debitorul obligatiei.

Conditii. Pentru existenta unei plati nedatorate, ca izvor al unei obligatii de restituire, se cer a fi intrunite anumite conditii.

a) Sa nu existe o datorie preexistenta. De exemplu, un mostenitor plateste o datorie a autorului sau, fara sa stie ca ea fusese deja platita de acesta inainte de a muri. Intr-o asemenea situatie, plata facuta este lipsita de cauza, datoria fiind stinsa anterior.

Plata unei datorii existente poate totusi sa dea nastere unei obligatii de restituire, atunci cand ea nu a fost facuta creditorului, ci altei persoane.

Cand solvensul plateste in executarea unei obligatii civile imperfecte (naturale), el nu va putea pretinde restituirea.

b) Potrivit dispozitiilor art. 993 Cod civil, plata trebuie sa fi fost
facuta din eroare, autorul ei avand credin^a ca astfel stinge o
obligatie.

Daca solvensul a platit voluntar, stiind ca nu este dator, el nu are exercitiul actiunii in repetitiune, presupunandu-se ca a facut o donatie.

Sunt situatii in care, pentru a se naste obligatia de restituire, nu este necesara conditia erorii solvensului. Asa este situatia in care un debitor isi achita datoria catre creditorul sau, pierde chitanta prin care poate dovedi plata, iar creditorul ii pretinde sa plateasca a doua oara. Pentru a evita urmarirea silita, debitorul plateste din nou, efectuand o plata nedatorata. Daca va gasi chitanta, solvensul va putea cere restituirea celei de-a doua plati, desi nu fusese facuta din eroare.

O alta situatie in care nu se cere conditia erorii solvensului este aceea a restituirii platii efectuate in temeiul unei obligatii lovite de nulitate absoluta.

c) Prestatia solvensului sa fi avut semnificatia juridica a unei plati,
cu alte cuvinte, sa fi fost facuta cu titlu de plata (indiferent daca
obiectul ei a constat intr-o suma de bani sau intr-un bun).

Dreptul de a cere restituirea apartine cu precadere solvensului, insa actiunea in restituire a platii nedatorate poate fi exercitata si de catre creditorii chirografari ai solvensului pe calea unei actiuni oblice. Atunci cand plata nu a fost facuta adevaratului creditor, solvensul va putea cere restituirea, insa adevaratul creditor nu va avea la indemana aceasta actiune, putandu-se indrepta impotriva accipiensului cu o actiune izvorata din imbogatirea fara just temei.

Efectele platii nedatorate. Principalul efect este obligatia de restituire, obligatie ce se afla in sarcina accipiensului. Intinderea obligatiilor accipiensului depinde, insa, dupa cum acesta este de buna sau de rea-credinta.

Accipiensul este de bund-credintd atunci cand nu a stiut ca plata facuta nu era datorata; buna-credinta se prezuma. Intr-o asemenea situatie accipiensul are urmatoarele obligatii:

de restituire a lucrului, pastrand, insa, fructele, ca orice posesor de buna-credinta;

in situatia in care a instrainat lucrul, trebuie sa restituie doar pretul primit si nu valoare lui;

in situatia in care lucrul a pierit in mod fortuit, el va fi eliberat de obligatia de restituire.

Accipiensul este de rea-credintd daca, in momentul platii, stia ca aceasta nu este datorata, situatie in care va avea urmatoarele obligatii:

sa restituie iucrul primit si fructele percepute;

in situatia in care a instrainat lucrul, sa restituie valoarea acestuia de la momentul introducerii actiunii in justitie, indiferent de pretul primit;

daca lucrul a pierit in mod fortuit, sa restituie valoarea acestuia din momentul cererii de restituire, cu exceptia situatiei in care va face dovada ca lucrul ar fi pierit si la solvens.

in doctrina juridica s-a aratat ca exista anumite situatii''''* in care, desi s-a facut o plata nedatorata din punct de vedere juridic, ea nu este supusa restituirii. Acestea sunt urmatoarele:

a)     in cazul obligatiilor civile imperfecte (naturale) achitate de bunavoie de catre debitor;



b)     cand plata s-a efectuat in temeiul unui contract nul pentru cauza imorala grava, in acest caz solvensul, pentru restituirea platii, ar urma sa invoce ca temei caracterul imoral al propriei sale atitudini, or nemo auditur proprium turpitudinem allegans;

c)     cand plata a fost efectuata pe temeiul unui contract anulabil pentru cauza de incapacitate a uneia dintre parti;

d)    cand plata datorata a fost facuta de o alta persoana decat debitorul, iar creditorul a distrus cu buna-credin|a titlul constatator al creantei sale, in aceasta situatie solvensul va avea impotriva adevaratului debitor o actiune izvorand din imbogatirea fara justa cauza.

5. imbogatirea fara justa cauza

Fara a formula in mod expres principiul imbogatirii fara just temei ca izvor de obligatii, codul nostru civil il aplica, totusi, intr-o serie de cazuri de speta.

Dintre numeroasele aplicatii ale acestui izvor de obligatii civile putem exemplifica: art. 494 C.civ. prevede ca proprietarul unui teren care dobandeste prin accesiune o constructie, plantatie sau lucrare realizata de altul pe acel teren este obligat a-1 despagubi pe constructor; potrivit art. 484 C.civ. proprietarul culege fructele, dar are indatorirea de a plati semanaturile, araturile s1 munca depusa de altii etc.

Normele de drept din Codul civil nu constituie in realitate altceva decat aplicarea in cazuri de spe^a a principiului imbogatirii fara justa cauza, ca izvor de obligatii.

in lumina celor aratate, se poate formula urmatoarea definitie: imbogatirea fara justa cauza este faptul juridic licit prin care are loc marirea

patrimoniului unei persoane prin micsorarea corelativa a patrimoniului altei persoane, fara ca pentru acest efect sa existe o cauza justa sau un temei juridic.

Conditiile imbogatirii fara justa cauza. Conditiile necesare nasterii raportului juridic obligational specific imbogatirii fara justa cauza sunt de doua feluri: materiale si juridice.

a) Conditiile materiale ale intentarii actiunii in restituire sunt:

sa existe o imbogatire a paratului, imbogatire ce poate imbraca forme variate: marirea patrimoniului prin dobandirea unui bun sau a unei creante, imbunatatirea unui lucru al proprietarului de catre o alta persoana, executarea unei lucrari pe terenul altuia, evitarea unei cheltuieli obligatorii etc.;

sa existe o micsorare corelativa a patrimoniului reclamantului; insaracirea poate rezulta dintr-o pierdere economics cum ar fi: iesirea unei valori din patrimoniu (bun sau creanta), prestarea unor activitati sau servicii care nu au fost remunerate de beneficiarul lor, efectuarea unor cheltuieli in favoarea imbogatitului etc.;

intre imbogatirea paratului si insaracirea reclamantului trebuie sa fie o corelatie directa.

b) Conditiile juridice ale actiunii sunt:

imbogatirea si insaracirea corespunzatoare sa fie lipsite de o cauza justa; imbogatirea unei persoane are cauza justa atunci cand aavut loc in temeiul unui act juridic, al unei hotarari judecatoresti, sau al legii;

imbogatitul sa fie de buna-credinta (aceasta fiind prezumata), in caz contrar, nu suntem in prezenta imbogatirii fara justa cauza, fiind vorba de o fapta ilicita care antreneaza angajarea raspunderii civile delictuale;

insaracitul sa nu aiba la dispozitie o alta actiune in justitie pentru realizarea dreptului sau de creanta impotriva paratului, actio in rem verso avand, deci, caracter subsidiar.

Efectele imbogatirii Kra justa cauza. Imbogatirea fara justa cauza da nastere unui raport obligational intre imbogatit si insaracit. Imbogatitul este debitorul, iar insaracitul este creditorul obligatiei de restituire. Aceasta se face, ori de cate ori este posibil, in natura. In toate celelalte cazuri restituirea se face prin echivalent banesc.

Obligatia de restituire are o dubla limita:

imbogatitul este obligat sa restituie insaracitului doar valoarea imbogatirii sale, chiar daca insaracirea reclamantului este mai mare, el nu poate fi tinut sa restituie fructele sau sa plateasca dobanzile legale;

insaracitul are dreptul de a i se restitui doar valoarea insaracirii sale, chiar daca foloasele obtinute de imbogatit sunt mult mai mari.

Cu alte cuvinte, obligatia imbogatitului este de a-i restitui insaracitului valoarea imbogatirii sale, numai in limita insaracirii corelative, imbogatirea si insaracirea fund limitate reciproc.

Prescriptia dreptului la actiune. Actiunea intemeiata pe imboga|irea fara justa cauza se prescrie in termenul general de prescriptie de 3 ani. Acest termen incepe sa curga din momentul In care Insaracitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca Imbogatirea altuia In paguba sa, cat si pe eel obligat la restituire (In conformitate cu art.8 alin.2 din Decretul 167/1958).

6. Unele aspecte juridice cu privire la asemanarile si deosebirile intre faptele juridice licite ca izvor de obligatii

Din analiza defmitiilor prezentate, a conditiilor, a naturii juridice si a efectelor acestor institutii, unele ridicate la rang de principiu In dreptul privat romanesc (Inbogatirea fara justa cauza), rezulta In general o serie de asemanari intre cele trei izvoare licite de obligatii civile, precum si o serie de particularitati care dau nastere fie la puncte de interferenta comune, cat si la o serie de deosebiri desprinse din doctrina si practica judecatoreasca.

Asemanari

a)     Toate cele trei fapte licite, izvoare de obligatii civile, nu presupun raporturi juridice preexistente. Chiar In cazul platii lucrului nedatorat unde este mai greu de pus In evidenfa aceasta asemanare, datoria a carei stingere s-a urmarit prin plata nu exista.

b)    Atat In cazul gestiunii de afaceri cat si a platii nedatorate si imbogatirii fara justa cauza, raporturile juridice obligationale care iau nastere au un continut patrimonial.



c)     Gestiunea de afaceri, plata nedatorata si Imbogatirea fara justa cauza se bazeaza pe un principiu de echitate potrivit cu care nimeni nu putea sa-si sporeasca propriul sau patrimoniu, in detrimentul altei persoane.

d)    in toate cele trei izvoare de obligatii, buna-credinta are un rol determinant atat In ceea ce priveste conditiile, existenta acestora cat si In ceea ce prive^te efectele pe care le produc, astfel:

in cazul gestiunii de afaceri, gerantul are obligatia de a se Ingriji de afacerile altuia cu diligenta unui bun proprietar sau

bun parinte de familie. Cu alte cuvinte, el trebuie sa dea dovada de toate calitatile unui om prudent si competent, deci sa fie de buna-credinta. 'Gerantul este obligat de a da gestiunii ingrijirea unui bun proprietar', asa cum prevede expres art. 989 Cod civil;

in ce priveste efectele platii nedatorate, obligatiile lui accipiens este necesar sa fie analizate in functie de natura obiectului platii nedatorate de 'buna' sau 'reaua' lui 'credinta'. Accipiens este de buna-credinta in cazul in care a primit plata de la solvens cu convingerea ca plata este datorata. Reaua-credinta este prezenta In situatia In care accipiens a avut cunostinta despre caracterul nedatorat al platii. In practica si doctrina de specialitate s-au exprimat unele opinii In legatura cu interpretarea relei-credinte In unele situatii deosebite. Problema s-a pus daca eel care a primit o plata in temeiul unei hotarari judecatoresti nedefinitive poate sau nu fi considerat de rea-credinta. Instantele franceze au raspuns afirmativ la aceasta Intrebare cu motivarea ca intrucat primeste plata unui titlu litigios, accipiens este de rea-credinta, idee la care s-au afiliat si o serie de autori din literatura noastra de specialitate. De asemenea, plecandu-se de la faptul ca succesorii lui accipiens sunt continuatorii personalitatii acestuia, literatura de specialitate a apreciat ca ei trebuie considerati de rea-credinta chiar daca nu au cunoscut caracterul nedatorat al platii;

este important sa subliniem In acest sens ca printre conditiile juridice ale actiunii in restituire In cazul Imbogatirii fara justa cauza, Imbogatirea si saracirea corespunzatoare sa fie lipsita de o cauza justa, adica de un temei juridic care sa o justifice.

Dupa cum se cunoaste, imbogatirea unei persoane are justa cauza atunci cand a avut loc In temeiul unui act juridic, hotarare judecatoreasca sau a legii, prin uzucapiune sau posesie de buna-credinta.

Deosebiri

a)     in cazul gestiunii de afaceri se restituie cheltuielile facute de gerant, indiferent de avantajele obtinute de gerat, chiar daca ele sunt inferioare cheltuielilor; la Imbogatirea fara justa cauza, limita restituirii este sporirea efectiva a patrimoniului celui care se Imbogateste in detrimentul celuilalt.

b)    La gestiunea de afaceri eventuala marire a patrimoniului geratului sau evitarea unei pierderi are un temei juridic, acesta fiind dat de vointa gerantului de a se obliga; la Imbogatirea fara justa cauza nu apare un astfel de temei.

c)     Gestiunea de afaceri este intotdeauna rodul manifestarii unilaterale de vointa; imbogatirea fara justa cauza poate lua nastere si prin fapta unui tert sau din caz fortuit sau de forfa majora.

d)    Unii autori considera ca nu exista o deosebire principiala intre imbogatirea fara justa cauza si plata nedatorata; deosebirea consta numai in aceea ca in acest caz (al pla|ii nedatorate), prestafia facuta fara temei s-a facut cu titlu de plata.

e)     Alti autori considera ca plata nedatorata se aseamana cu imbogatirea fara temei legitim numai in ipoteza accipiensului de buna-credinta, care este obligat sa restituie in limita imbogatirii sale. In cazul accipiensului de rea-credinta insa, plata nedatorata se aseamana cu raspunderea civila delictuala, deoarece solvensul va fi obligat in intregime. Plata nedatorata constituie o institutie distincta, cu conditii si efecte specifice.

f)     in practica judecatoreasca s-a observat ca restituirea platii nedatorate nu se intemeiaza pe ideea de vinovatie (culpa) din partea accipiensului, ceea ce exclude deci asemanarea cu raspunderea civila delictuala, ci pe imbogatirea fara justa cauza.

g)    Nu exista deosebiri esentiale intre plata lucrului nedatorat si imbogitirea fara justa cauza: obligatia de restituire a accipiensului exista tocmai pentru ca plata acestuia i-a fost lipsita de cauza.

h) imbogatirea fara justa cauza se deosebeste de raspunderea civila delictuala pentru ca marirea patrimoniului nu presupune vina celui care o primeste si pentru ca obligatia de restituire a acestuia este limitata. Raspunderea civila delictuala are la baza vinovatia, iar prejudiciul trebuie reparat in intregime.

i) in cazul gestiunii de afaceri, gerantul trebuie sa actioneze cu intentia de a gera interesele altei persoane, ceea ce nu este cerut la imbogatirea fara justa cauza; gerantul este obligat sa continue astfel gestiunea, pana ce geratul sau mostenitorii sai vor putea s-o preia, problema care nu se pune in cazul imbogatirii fara temei legitim.

j) imbogatirea fara justa cauza se aseamana cu plata nedatorata atunci cand accipiensul este de buna-credinta, deoarece acesta restituie in limita imbogatirii, si se deosebeste de plata nedatorata atunci cand accipiensul este de rea-credin|a, a carui obligatie de restituire este mai riguroasa.

k) Gestiunea de afaceri este reglementata expres in Codul civil. Existenta acestor reglementari ii confera o anumita autonomic, putand fi calificata un fapt juridic licit izvor distinct de obligatie. Gestiunea de afaceri prezinta astfel importanta particularitatilor sale in raport cu principiul general al imbogatirii fara justa cauza, care nu este reglementat direct de catre legiuitorul nostru civil, in acest sens:

geratul are obligatia de a restitui gerantului valoarea integrals a cheltuielilor pe care le-a facut cu gestiunea chiar daca avantajele geratului sunt inferioare acestora; imbogatitul este obligat sa restituie insaracitului numai valoarea imbogatirii sale, chiar daca insaracirea reclamantului este mai mare;

eventuala imbogatire a geratului are un temei legal in interventia unilaterala a gerantului de a-i gera interesele.

Imbogatirea fara justa cauza este un izvor distinct de obligatii, cu conditii si efecte proprii.

Avand in vedere insa aplicatiile practice, doctrina si practica juridica au stabilit notiunea si au elaborat teoria generala a imbogatirii fara justa cauza, izvor distinct de obligafii.

Data fiind importanta lui teoretica si practica, principiul imbogatirii fara justa cauza, majoritatea autorilor sustin ca se impune a fi reglementat expres, de sine statator intr-un viitor cod civil.




loading...





Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Drept




JURISDICTIA ADMINISTRATIVA SI ACTUL ADMINISTRATIV JURISDICTIONAL
PERSONALITATEA JURIDICA A UNIUNII EUROPENE
Drepturile si indatoririle parintesti
Sistemul dreptului indian
NORMA CONFLICTUALA CU PRIVIRE LA BUNURI SI DREPTURI REALE
Legatul sub conditie
Persoanele care nu au capacitate succesorala
Caracteristicile drepturilor subiective
Infractiuni contra patrimoniului
JUDECATORUL ROMAN IN FATA ORDINII JURIDICE COMUNITARE. ROLUL SI FUNCTIILE JUDECATORULUI NATIONAL IN FAZA DE PREADERARE LA U.E.














loading...