Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Efectele desfiintarii partajului


Efectele desfiintarii partajului




Efectele desfiintarii partajului

Renasterea starii de indiviziune. Desfiintarea partajului reprezinta o consecinta putin dorita de legiuitor datorita implicatiilor negative pe care le are asupra copartajantilor, care au luat in stapanire bunurile atribuite, cat si asupra tertilor care au contractat cu acestia. Totusi in situatiile prezentate mai sus legiuitorul nu a gasit un remediu mai acceptabil decat desfiintarea partajului.




Consecinta fireasca a anularii sau declararii nulitatii actului de imparteala o reprezinta renasterea starii de indiviziune. Fostii coindivizari pierd dreptul de proprietate exclusiva dobandit asupra bunurilor ce le-au fost atribuite ca urmare a partajului si redevin proprietari pe cote-parti asupra ansamblului bunurilor ce formeaza indiviziunea. Bunurile ce trebuiesc readuse de copartasi la masa indiviza vor fi supuse regimului juridic al indiviziunii, deci fiecare coindivizar isi poate exercita drepturile recunoscute de lege asupra acestora, daca nu a intervenit intre ei o intelegere in sensul folosirii bunurilor conform atribuirii rezultate din partajul desfiintat

In ceea ce priveste fructele produse de bunurile indivize, acestea vor fi restituite si ele de la data impartelii, daca nulitatea este absoluta, respectiv de la data cererii in anulare in cazul nulitatii relative. Copartasul care restituie fructele are insa dreptul sa fie despagubit pentru cheltuielile facute in vederea obtinerii lor.

Pentru a se pune capat indiviziunii este nevoie de o noua imparteala, ce se poate realiza fie pe cale conventionala, fie pe cale judecatoreasca, dreptul de a cere partajul fiind si de aceasta data imprescriptibil.

Reamintim ca atunci cand, la cererea creditorului, partajul, chiar efectuat prin hotarare judecatoreasca, este revocat urmare a unei actiuni pauliene, efectele se produc numai in raport cu reclamantul creditor, astfel incat intre coindivizari nu renaste starea de indiviziune. De aceea, daca dreptul de proprietate dobandit prin partaj a fost intabulat in cartea funciara, admiterea actiunii in revocare a partajului, la cererea creditorului lezat, nu duce la restabilirea situatiei anterioare de carte funciara. Dreptul de proprietate al copartasului ramane intabulat in cartea funciara, iar in favoarea creditorului se poate nota hotararea judecatoreasca de admitere a actiunii revocatorii

Creditorul beneficiar al hotararii de revocare a partajului poate urmari bunurile ce au constituit proprietate comuna, partajul nemaifiindu-i opozabil, dar si cel caruia i-a fost atribuit bunul are posibilitatea achitarii creantei, cu consecinta ca acel creditor nu mai poate invoca vreun drept asupra bunului ce facea obiectul actului incheiat cu viclenie.

Efectele desfiintarii partajului fata de terti. In intervalul scurs de la data efectuarii operatiunii de partaj si pana la desfiintarea ei, interval mai scurt sau mai lung, dupa imprejurari, copartajantul caruia i-au fost atribuite bunurile poate incheia diferite acte juridice cu privire la acestea. Mai frecvent aceste acte sunt de conservare si administrare, dar pot fi si acte de dispozitie. Se pune intrebarea care este soarta acestor acte juridice, in special a celor de dispozitie, care au consecinte mult mai profunde. Se vor desfiinta ele in virtutea principiului resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis si a regulii nemo dat quod non habet, sau tertii ce cu buna-credinta au intrat in relatii contractuale cu persoanele in cauza nu vor fi nevoiti a suporta rigoarea acestor principii?

Problema are o rezolvare relativ unitara in doctrina si practica judiciara

Astfel, in privinta actelor de conservare sau de administrare, acestea se mentin, deoarece ele folosesc tuturor coindivizarilor. De altfel, chiar daca nu ar fi intervenit operatiunea de partaj care a creat aparenta de proprietar exclusiv pentru copartasul care incheie actele juridice, asemenea acte sunt recunoscute ca valabile, in masura in care sunt utile indiviziunii, in baza gestiunii de afaceri sau a mandatului tacit. Ca urmare, cu atat mai putin se pune problema ca ele sa fie desfiintate atunci cand au fost incheiate intr-o perioada in care atat copartasul cat si tertii au crezut in calitatea de proprietar exclusiv a acestuia.

In ceea ce priveste actele de dispozitie, trebuie facuta distinctia intre bunurile mobile si imobile.

In privinta bunurilor mobile corporale, actele de dispozitie se mentin, in baza art. 1909 C. civ., daca dobanditorul a fost de buna-credinta, adica daca a avut convingerea ca dobandeste bunurile de la un proprietar bazat pe un act de partaj valabil.





In privinta actelor de instrainare a imobilelor sau de constituire de drepturi reale asupra acestora, tertii de buna-credinta s-ar putea apara prin invocarea uzucapiunii, insa o astfel de aparare se poate rar folosi, deoarece presupune scurgerea unui interval mare de timp.

In cazul in care nu sunt indeplinite conditiile pentru ca tertul sa dobandeasca imobilul prin uzucapiune practica judiciara si doctrina s-au orientat, dupa mai multe decenii de controverse, spre mentinerea in totalitate a actului de instrainare, sau constituire de drept real, in baza principiului error communis facit ius, care presupune insa indeplinirea unor conditii ce formeaza teoria mostenitorului aparent. Aceste conditii sunt urmatoarele:

a) actul sa fie cu titlu particular;

b) actul sa fie cu titlu oneros, pentru ca ar fi inechitabil sa fie protejat dobanditorul cu titlu gratuit al unui imobil in defavoarea celui ce urmareste sa evite o pierdere;

c) tertul sa fi fost de buna-credinta, ceea ce inseamna ca acesta trebuie sa fi contractat avand convingerea ferma ca contracteaza cu adevaratul proprietar al bunului. Amintim ca, potrivit art. 1899 alin. (2) C. civ., buna-credinta se prezuma (bona fides praesumitur). Prezumtia este insa una simpla, cel interesat putand face dovada faptului ca tertul cunostea viciile titlului instrainatorului, prin orice mijloc de proba;

d) sa existe o eroare obsteasca, o eroare care ar fi creat o aparenta in ceea ce priveste calitatea de proprietar a dispunatorului nu numai pentru tertul contractant, dar si pentru alte persoane care s-ar fi aflat in situatia acestuia. Caracterul comun al erorii nu trebuie insa inteles in sensul ca si dispunatorul ar fi necesar sa incheie actul sub imperiul acestei erori. Principiul error communis facit ius a fost creat in ideea apararii tertilor de buna-credinta si nu a dispunatorului, asa incat pozitia subiectiva a mostenitorului aparent intereseaza mai putin. Caracterul invincibil al erorii semnifica faptul ca aceasta este atat de puternica in crearea aparentei inselatoare incat demersurile, cercetarile efectuate cu toata diligenta specifica omului prudent, nu ar putea inlatura aparenta creata, credinta ca se contracteaza cu adevaratul proprietar. Cu titlu de exemplu aratam ca existenta unei hotarari judecatoresti prin care se stabileste masa succesorala, succesorii si se efectueaza partajul, poate crea o eroare comuna si invincibila asupra calitatii de proprietar a copartajantului care instraineaza bunuri din cele atribuite in exclusivitate. Aceasta deoarece partajul judiciar presupune un control al instantei cu privire la calitatea de coindivizari, la componenta masei indivize si la toate operatiunile legate de partaj. In cazul in care tertul dobanditor a cunoscut, sau cu diligente minime putea sa cunoasca nevalabilitatea titlului de proprietate al vanzatorului, ceea ce trebuie dovedit, opereaza regula de drept potrivit careia nevalabilitatea titlului de proprietate al instrainatorului antreneaza desfiintarea titlului subachizitorului

In situatia in care sunt indeplinite conditiile mentionate , actul juridic de dispozitie incheiat cu tertul dobanditor se mentine si desfiintarea partajului nu are ca efect renasterea starii de indiviziune si cu privire la acel bun. In cadrul noii operatiuni de partaj se va lua insa in calcul pretul pe care coindivizarul l-a incasat, sau valoarea imobilului instrainat, dupa cum coindivizarul instrainator a fost de buna sau de rea-credinta, acest pret urmand a fi impartit conform cotelor-parti cuvenite din bunurile indivize.

In cazul in care una sau mai multe conditii dintre cele mentionate nu sunt indeplinite, actul nu este anulabil sau nul, total sau partial, ci tinand cont de regimul juridic al bunurilor aflate in stare de indiviziune, el este supus unei conditii rezolutorii in sensul ca daca bunul cade, in urma partajului, in lotul altui coindivizar decat instrainatorul, vanzarea va ramane fara efect , iar daca, dimpotriva, bunul revine coindivizarului care a si dispus de el si care in virtutea efectului declarativ al partajului este considerat retroactiv proprietar, actul de dispozitie ramane valabil. In situatia de mai sus deci, bunul reintra in masa indiviza si este supus in natura operatiunii de partaj, actul de instrainare putand constitui, uneori, in functie de imprejurarile concrete ale cauzei, un criteriu pentru ca bunul sa fie atribuit coindivizarului care a contractat cu tertul. Vrem insa sa subliniem ca totusi imprejurarea aratata constituie un criteriu de preferinta cu valoare redusa.



Tertul dobanditor cu titlu oneros, ramas fara imobil ca urmare a desfiintarii retroactive a contractului prin efectul atribuirii imobilului altui coindivizar decat cel contractant, se poate indrepta cu actiune in garantie pentru evictiune contra vanzatorului.

Potrivit art. 840 din Codul civil francez, partajul anulat pastreaza totusi valoarea unui partaj al folosintei bunurilor indivize.

A se vedea S. Beligradeanu, Nota la decizia civila nr. 711/1986 a Trib. jud. Sibiu, cit. infra, p. 48, 49.

A se vedea: Fr. Deak, op. cit., p. 573; D. Chirica, op. cit., p. 334, 335; D. Macovei, op. cit., p. 191; C. Toader, R. Popescu, Consideratii in legatura cu aplicarea principiului aparentei de drept in materia mostenirii, in Dreptul nr. 9/1993, p. 33-40.

A se vedea Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 568/1983, in C.D. 1983, p. 3

In doctrina recenta s-a sustinut ca pe langa cele 4 conditii ar mai fi necesar ca interesul tertului dobanditor in mentinerea actului sa fie precumpanitor fata de interesul adevaratului proprietar. A se vedea, in acest sens, I. Lula, Discutii cu privire la buna-credinta si aparenta in drept, in Dreptul nr. 4/1997, p. 21 si urm.

In sensul ca aceasta vanzare va fi nula pentru lipsa calitatii de proprietar a vanzatorului, a se vedea, C. Toader, R. Popescu, op. cit., p. 40.




loading...





Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate