Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Exceptii juridisprudentiale de la principiul liberei circulatii a marfurilor


Exceptii juridisprudentiale de la principiul liberei circulatii a marfurilor




UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE DREPT

MASTER –DREPTUL AFACERILOR IN CONTEXT EUROPEAN-




EXCEPTII JURIDISPRUDENTIALE DE LA PRINCIPIUL LIBEREI CIRCULATII A MARFURILOR

BIBLIOGRAFIE:

  1. Fuerea, Augustin, Drept comunitar European. Partea generala, Editura ALL Beck, Bucuresti, 2003
  2. Bercea Raluca, Drept Comunitar. Principii Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2007.

Cociuban Aristide - Piata unica europeana - cele patru libertati fundamentale, ESEN-2, IEM, Bucuresti, 2002.

S. Deleanu, G. Fabian, C. F. Costas, B. Ionita Curtea de Justitie Europeana. Jurisprudenta, Hotarari comentate Editura Wolters Kluwer, Bucuresti, 2007.

  1. Walter Cairns, Introducere in legislatia Uniunii Europene, Editura Universal Dalsi, 2001.
  2. Roxana Mariana Popescu, Mihaela Augustina Dumitrascu, Augustin Fuerea, Drept comunitar european. Caiet de seminar, Editura Pro Universitaria, Bucuresti, 2004.

Dumitru Tancu, Drept comunitar general Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2007.

Manolache, Octavian Drept comunitar (Cele 4 libertati fundamentale; Politici comunitare) Editura. All, Bucuresti, 1996

Voicu, Marin - Drept comunitar. Teorie si jurisprudenta, Editura Ex Ponto, Constanta, 2002.

www.avocatnet.ro

www.leaseurope.org

Libera circulatie a marfurilor-LCM- este un regim in cadrul caruia marfurile nu intampina la frontiere nici un obstacol stabilit de statele membre, indiferent daca sunt importate sau exportate intre tarile din Comunitate. Asigurarea LCM intre statele membre implica inlaturarea obstacolelor pecuniare cat si suprimarea obstacolelor ce nu au caracter pecuniar. Unele obstacole afecteaza direct circulatia marfurilor intre state – taxele vamale – altele aduc atingere in mod indirect principiului LCM – taxele cu efect echivalent sau masurile cu efect echivalent restrictiilor cantitative. Potrivit art. 23 par. 1 din Tratatul C.E., Comunitatea este fondata pe o uniune vamala care cuprinde ansamblul schimburilor de marfuri si care implica interzicerea, intre statele membre, a taxelor vamale de import si de export si a oricaror taxe cu efect echivalent, precum si adoptarea unui tarif vamal comun in relatiile lor cu tarile terte. Alaturi de suprimarea taxelor vamale si a taxelor cu efect echivalent si de instituire a tarifului vamal comun, realizarea pietei unice a presupus insa si interzicerea, intre statele membre, a restrictiilor cantitative si a masurilor cu efect echivalent.

Intelegerea notiunii de uniune vamala necesita, de asemenea, unele precizari referitoare la domeniul de aplicare a dispozitiilor in materie :

a) Domeniul de aplicare spatial. Libera circulatie a marfurilor se desfasoara inlauntrul limitelor geografice in care statele membre isi exercita suveranitatea. Teritoriul vamal este definit la art. 3 din Codul vamilor comunitare, textul avand caracter descriptiv.

b) Domeniul de aplicare material. Libertatea schimburilor intracomunitare priveste toate sectoarele economiei, intrucat, potrivit art. 23 din Tratatul C.E., uniunea vamala cuprinde ansamblul schimburilor de marfuri.





Prevederile art. 23 se aplica deopotriva marfurilor comunitare si celor care se afla in libera practica. Potrivit Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, prin marfa se intelege orice bun transportat peste o frontiera, in scopul unor tranzactii comerciale. Natura sau destinatia particulara a bunului respectiv nu sunt relevante pentru a fi caracterizat in acest mod.[2]

Principiul liberei circulatii se aplica marfurilor originare din statele membre (art. 23 par. 2 din Tratatul C.E.). In cuprinsul Tratatului C.E. nu sunt insa definite aceste marfuri.

Conform art. 24 din Tratatul C.E. sunt considerate in libera practica (circuland liber) intr-un stat membru, marfurile care provin din tari terte pentru care au fost indeplinite formalitatile de import si au fost percepute taxele vamale si taxele cu efect echivalent exigibile in acel stat membru, daca nu au beneficiat de rambursarea totala sau partiala a respectivelor taxe;

– Marfurile obtinute in cadrul teritoriului vamal al Comunitatii prin prelucrarea unor bunuri care sunt in libera practica sau din bunuri fabricate in intregime in Comunitate si din produse care se afla in libera practica. Dupa cum se poate observa, aceste marfuri sunt obtinute pornindu-se de la bunurile din a doua categorie ori de la cele din prima si a doua categorie.

Toate celelalte marfuri sunt socotite marfuri necomunitare.

In scopul determinarii originii acestora se face distinctie intre originea nepreferentiala si cea preferentiala a marfurilor. Originea nepreferentiala a marfurilor se stabileste potrivit art. 23-26 din Codul vamilor comunitare

In ipoteza in care procesul de fabricare a unei marfi s-a desfasurat in doua sau mai multe state, marfa este originara din tara unde a avut loc ultima transformare sau prelucrare substantiala, justificata din punct de vedere economic, realizata intr-o intreprindere echipata in acest scop si care a condus la obtinerea unui produs nou ori care reprezinta un stadiu de fabricatie important (art. 24 din Codul vamilor comunitare).

c) Domeniul de aplicare temporal. Realizarea uniunii vamale a fost incheiata la 1 iulie 1968, cu optsprezce luni inainte de termenul de 1 ianuarie 1970, stipulat in tratat.

Prin Tratatul CEE, uniunea vamala trebuia realizata pana la inceputul anului 1970. Acest obiectiv a fost indeplinit mai devreme in cursul anului 1968.

Anumite motive pot justifica instituirea unor obstacole fara caracter pecuniar intre statele membre in domeniul circulatiei marfurilor. Unele dintre aceste motive sunt aratate in cuprinsul Tratatului CE, altele au fost evidentiate in jurisprudenta CJCE. Potrivit art. 30 din Tratat, dispozitiile art. 28 si 29 nu impiedica interdictiile sau restrictiile la import, export sau tranzit, justificate de motive de morala publica, ordine publica, securitate publica, protectia sanatatii si vietii persoanelor, a animalelor, ocrotirea vegetalelor, protectia tezaurelor nationale cu valoare artistica, istorica sau arheologica, protectia prprietatii industriale si comerciale. Totusi, aceste interdictii sau restrictii nu trebuie sa constituie un mijloc de discriminare arbitrara, nici o restrictie deghizata in comertul dintre statele membre. Motivele de la art. 30 pot sa fie invocate numai in cazul instituirii unor obstacole netarifare. Ele nu pot justifica instituirea unor taxe vamale sau a unor taxe cu efect echivalent intre statele membre. Motivele de la art. 30 nu au caracter economic. Pe de alta parte, se poate observa ca enumerarea de la acest articol are caracter limitativ.

Fiecare stat membru poate determina semnificatia conceptelor aratate in art. 30. De exemplu, fiecare stat membru poate stabili semnificatia notiunii de morala publica sau sa decida nivelul de protectie a sanatatii si vietii persoanelor pe care doreste sa le asigure. Invocarea motivelor de la art. 30 se realizeaza insa sub controlul CJCE in functie de reperele fixate in jurisprudenta acesteia. In cadrul art. 30 nu sunt mentionate domenii in care statele membre ar avea competente exclusive.  Tarile din Comunitate pot lua in considerare unul din motivele mentionate la art. 30 atata timp cat la nivelul Comunitatii nu au fost adoptate pe temeiul art. 95 paragr. 1, in domeniul respectiv, masuri de armonizare a legislatiilor statelor membre.

In legatura cu protectia proprietatii industriale si comerciale mentionam ca la nivel comunitar s-a conturat teoria epuizarii dreptului. Potrivit teoriei epuizarii dreptului, titularul unui drept de proprietate industriala sau comerciala se poate opune in statul membru unde el beneficieaza de ocrotire, la importul unui produs dintr-un alt stat membru daca aceasta ar insemna incalcarea dreptului sau. Totusi, in situatia in care, cu consimtamantul sau, un produs a fost pus in circulatie intr-un alt stat membru titularul dreptului de proprietate industriala sau comerciala nu se va putea opune apoi la importul acelui produs in propria tara.

In ceea ce priveste motivele ce pot justifica instituirea unor obstacole netarifare intre statele membre si care au fost evidentiate in jurisprudenta CJCE luam in considerare mai intai hotararea Curtii pronuntata in afacerea Cassis de Dijon (lichior francez)[3]. Aceasta speta pune bazele principiului recunoasterii mutuale in dreptul comunitar, conform caruia in lipsa unor reglementari unitare la nivelul Uniunii, un stat membru trebuie sa accepte pe teritoriul sau produsele care sunt conforme cu legislatia statului membru de origine.

Hotararea Curtii in cauza Cassis de Dijon cuprinde doua reguli importante:

Potrivit unei prime reguli, un bun legal produs si comercializat intr-un stat membru poate fi comercializat in orice tara din Comunitate;

Conform unei alte reguli, exigente imperative, justificate prin interesul general, pot permite instituirea intre statele membre a unor obstacole fara caracter tarifar la import.

In legatura cu prima regula aratata, se poate observa ca in absenta unor masuri de armonizare a legislatiilor statelor membre, fiecare tara din Comunitate poate adopta reglementari privitoare la productia, comercializarea sau utilizarea marfurilor.

Tinand seama de diversitatea produselor care pot forma obiect al schimburilor intracomunitare, la nivel european nu puteau fi luate masuri de armonizare pentru toate bunurile obtinute in statele membre. Pe de alta parte, prezervarea produselor traditionale din statele membre contribuie la diversitatea si bogatia economico-sociala a Comunitatii.

Fiecare stat membru poate stbili nivelul de protectie a sanatatii persoanelor, a consumatorilor, a mediului inconjurator pe care doreste sa le asigure. In situatia in care un bun importat corespunde in mod satisfacator exigentelor din tara de import privitoare la protectia sanatatii persoanelor, a consumatorilor, a mediului etc. el poate fi pus in vanzare chiar daca mijloacele prin care asemenea exigente au fost indeplinite in tara de origine a produsului sunt diferite fata de mijloacele prin care aceleasi exigente sunt satisfacute in tara de import. Principiul recunoasterii reciproce se intemeiaza pe increderea reciproca intre statele membre. Marfurile care corespund reglementarilor comunitare sau standardelor europene pot circula fara restrictii intre statele membre.

Cu prilejul cauzei Cassis de Dijon, Curtea de Justitie a evidentiat ca o serie de exigente imperative precum cele care tin de eficacitatea controalelor fiscale, protectia sanatatii publice, corectitudinea tranzactiilor comerciale si protectia consumatorilor pot justifica instituirea unor obstacole ce nu au caracter pecuniar in domeniul liberei circulatii a marfurilor. Enumerarea motivelor care pot explica instituirea unor asemenea obstacole nu a avut in cadrul jurisprudentei Cassis de Dijon caracter limitativ. De altfel, in practica CJCE, motivelor aratate li s-au alaturat ulterior altele: protectia mediului inconjurator, protectia productiei cinematografice, protectia retelei publice de telecomunicatii etc. Exigentele imperative la care CJCE s-a referit pentru prima oara cu prilejul jurisprudentei Cassis de Dijon, exprima valori de interes general din statele membre ce sunt socotite demne de a fi protejate si la nivel comunitar in domeniile in care competenta statelor membre si cea a Comunitatii este o competenta partajata. Exigentele imperative mentionate sunt analizate in doctrina sub denumirea de exceptii jurisprudentiale de la principiul liberei circulatii a marfurilor. Asemenea exigente imperative au fost evidentiate in jurisprudenta si ele permit instituirea unor obstacole netarifare in domeniul liberei circulatii a marfurilor. Credem ca, in mod riguros, ele trebuie examinate sub denumirea de valori de interes general care permit instituirea unor restrictii cantitative sau masuri cu efect echivalent.



Conditiile in care pot fi invocate prevederile art.30 sunt urmatoarele:

  1. In domeniul in care a fost adoptata o masura nationala cu caracter restrictiv nu trebuie sa existe o masura de armonizare a legislatiilor statelor membre. Dupa cum am mentionat in cuprinsul art. 30 din Tratat, nu sunt aratate domenii care ar tine de competenta exclusiva a statelor membre, prin urmare, la momentul la care la nivel comunitar ar fi adoptata o masura de armonizare a legislatiilor statelor membre, tarile din Comunitate nu s-ar mai putea prevala de motivul reglementat la art. 30 cu privire la care a intervenit o masura de armonizare. Totusi, masura de armonizare luata la nivel comunitar ar trebui sa aiba caracter exhaustiv, in caz contrar, statele membre ar putea institui obstacole netarifare in domeniile in care ele si-ar mentine o competenta reziduala. Conditia analizata este valabila, dupa cum reiese din jurisprudenta Cassis de Dijon si in imprejurarea in care se invoca o asa-numita exceptie jurisprudentiala.

Masura nationala adoptata nu trebuie sa aiba caracter discriminator. Ea nu trebuie sa dezavantajeze produsele importate in raport cu cele indigene, sau produsele exportate in raport cu cele comercializate pe piata nationala. In cuprinsul art. 30 se prevede in mod expres ca interdictiile sau restrictiile instituite nu trebuie sa constituie un mijloc de discriminare arbitrara nici o restrictie deghizata in comertul dintre statele membre. Aceste sintagme sunt analizate in jurisprudenta CJCE impreuna; Curtea nu ataseaza vreo insemnatate practica celor doua concepte. Pe de alta parte se poate observa ca expresia discriminare arbitrara nu este una tautologica. Astfel, in jurisprudenta CJCE s-a retinut ca masurile adoptate intr-un stat membru pentru a lupta impotriva anumitor daunatori ai vegetalelor pot sa difere dupa cum este vorba de produse importate sau de produse indigene.

Masura nationala luata trebuie sa fie necesara pentru atingerea obiectivului urmarit.

Masura nationala adoptata trebuie sa respecte principiul proportionalitatii. Astfel, in situatia in care acelasi obiectiv poate fi atins prin adoptarea mai multor categorii de masuri, va trebui sa fie preferata cea care aduce cel mai putin atingere principiului liberei circulatii a marfurilor intre statele membre (de exemplu, in numeroase imprejurari protectia consumatorilor se poate realiza prin informarea adecvata a acestora, nefiind necesar sa se interzica importul unor bunuri straine).

Potrivit art. 30, dispozitiile art. 28-29 nu impiedica interdictiile sau restrictiile la import, export ori tranzit, justificate de motive de morala publica, ordine publica , securitate publica, protectia sanatatii si a vietii persoanelor si a animalelor, ocrotirea vegetalelor, protectia tezaurelor nationale cu valoare artistica, istorica sau arheologica, protectia proprietatii industriale si comerciale. Totusi, aceste interdictii sau restrictii nu trebuie sa constituie un mijloc de discriminare arbitrara, nici o restrictie deghizata in comertul dintre statele membre.

Exceptiile de la art. 30 privesc numai restrictiile cantitative la import sau export, precum si masurile cu efect echivalent.

Prevederile art. 30 nu pot sa fie invocate pentru a introduce exceptii in materia drepturilor de vama ori a taxelor cu efect echivalent.

Enumerarea de la art. 30 este limitativa si de stricta interpretare. Motivelor de interes general[5] de la art. 30 nu li se pot adauga altele, iar notiunile din cuprinsul acestui articol nu pot sa fie intelese in sens larg.

Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene s-a referit, pentru prima oara, la aceste exceptii jurisdintiale in afacerea Cassis de Dijon. In afacerea Cassis de Dijon, Curtea a hotarat ca reglementarea legala germana potrivit careia bauturile alcoolice trebuiau sa aiba un procent de alcool de cel putin 32 grade, constituie o masura cu efect echivalent, in sensul art. 28 din Tratatul C.E.

Totusi, corespunzator hotararii Curtii de Justitie, obstacolele la libera circulatie intracomunitara, care rezulta din deosebirile existente intre legislatiile nationale privind comercializarea produselor luate in considerare, trebuie sa fie acceptate, in masura in care ele pot sa fie apreciate ca fiind necesare, in scopul satisfacerii exigentelor imperative care tin, in special, de eficacitatea controalelor fiscale, protectia sanatatii publice, corectitudinea tranzactiilor comerciale si protectia consumatorilor.

Conditiile in care pot sa fie invocate exceptiile legale sau jurisprudentiale. Aceste conditii sunt urmatoarele:

– Sa nu existe o directiva de armonizare a legislatiilor statelor membre, care sa aiba acelasi scop cu masura care a fost adoptata.

Conditia aratata se aplica si in cazul exceptiilor jurisprudentiale.

Directivele de armonizare a legislatiilor trebuie sa fie insa exhaustive, sa excluda orice competenta reziduala a statelor membre. Derogarile de la principiul liberei circulatii a marfurilor pot sa fie invocate in ipoteza unei armonizari partiale.

– Sa nu se instituie o discriminare intre bunurile importate sau exportate si, respectiv, bunurile indigene care sunt comercializate pe piata nationala a unui stat membru.

– Masura adoptata sa fie necesara pentru indeplinirea obiectivului urmarit. Interventiile statelor membre prin care sunt introduse restrictii in domeniul liberei circulatii a marfurilor sunt admise, in ipoteza in care ele apar ca fiind indispensabile in scopul realizarii unuia dintre obiectivele aratate la art. 30 sau retinut in cadrul exceptiilor jurisprudentiale;



– Masura luata sa fie proportionala in raport cu obiectivul avut in vedere. Intre doua masuri diferite, care pot sa fie stabilite pentru atingerea aceluiasi obiectiv, statul membru este obligat sa o aleaga pe cea care restrange cel mai putin libera circulatie a marfurilor in Comunitate.



Cociuban Aristide - Piata unica europeana - cele patru libertati fundamentale, ESEN-2, IEM, Bucuresti, 2002,pg.124

Walter Cairns, Introducere in legislatia Uniunii Europene, Editura Universal Dalsi, 2001

Interzicerea importarii si comercializarii in RFG a unei bauturi originare din Franta (Cassis de Dijon), pe motivul ca legislatia germana prevede o concentratie minima de alcool, pe care bautura respectiva nu o avea

1. In domeniile in care nu exista o reglementare unitara la nivel comunitar, fiecare stat membru poate impune pe teritoriul sau propriile prevederi privind productia si comercializarea alcoolului si bauturilor spirtoase, dar acestea nu trebuie sa constituie restrictii cantitative la import sau masuri cu efect echivalent acestora.

2. Obstacolele aduse liberei circulatii a marfurilor prin disparitatile legislatiilor nationale sunt acceptate in masura in care sunt justificate de interese imperative, cum ar fi mai ales: eficacitatea controalelor fiscale, protectia sanatatii publice, loialitatea tranzactiilor comerciale si protectia consumatorilor.

3. In speta, Curtea a decis ca este vorba de o masura cu efect echivalent restrictiilor cantitative la importul de marfuri, care nu se justifica printr-o exigenta imperativa.

De exemplu, notiunea de ordine publica nu include protectia consumatorilor (C.J.C.E., 6 noiembrie 1984, af. 177/83, Th. Kohl KG, in Recueil,1984-10, p. 3663).

Comisia a introdus doua recursuri in baza articolului 226 TCE impotriva Spaniei si Italiei, solicitand Curtii sa constate incalcarea dispozitiilor articolului 28 TCE de catre cele doua state, respectiv impunerea de restrictii cantitative la import, aducand astfel atingere liberei circulatii a marfurilor in interiorul Comunitatii.

In speta, Spania si Italia interzisesera comercializarea sub denumirea de „ciocolata” a unor produse care respectau continutul minim de unt de cacao impus de regulile comunitare, dar care aveau in compozitie si materii grase vegetale altele decat untul de cacao, in proportie de pana la 5% din continutul total. Produsele respective erau fabricate in alte state membre (Danemarca, Irlanda, Portugalia, Suedia, Finlanda, Marea Britanie), cu respectarea legislatiei lor interne, dar Spania si Italia au interzis pe teritoriul lor comercializarea acestor produse sub denumirea de „ciocolata”, impunand utilizarea denumirii „inlocuitor de ciocolata”. Din analiza dispozitiilor Directivei din 1973 Curtea remarca ca prin acest act se urmareste stabilirea unor reguli comune in materie, pentru a permite libera circulatie a produselor din ciocolata in interiorul Comunitatii.

Directiva prevedea in mod expres posibilitatea statelor membre de a mentine dispozitiile nationale privind adaugarea unor materii grase vegetale in afara de untul de cacao pentru produsele fabricate pe teritoriul lor. Fata de aceasta situatie, celelalte state membre nu pot sa introduca restrictii privind circulatia produselor astfel fabricate, iar obligatia de schimbare a denumirii cu „inlocuitori de ciocolata” este susceptibila de a crea obstacole in calea acestei libertati, in masura in care au o influenta negativa asupra modului de percepere a produselor de catre consumatori.

In conformitate cu prevederile articolului 30 TCE, asemenea masuri restrictive pot fi justificate prin apararea unor interese diverse, iar din jurisprudenta constanta a Curtii protectia consumatorilor se poate incadra in acestea. Trebuie insa indeplinite doua conditii: restrictiile respective trebuie sa se aplice in mod nediscriminatoriu produselor nationale si celor importate, respectiv sa fie proportionale cu obiectivul urmarit. In speta principiul proportionalitatii nu este respectat, Curtea considerand ca obiectivul privind protectia consumatorilor poate fi realizat in mod satisfacator printr-o mentiune pe ambalaj care sa specifice prezenta materiilor grase vegetale in continutul produsului respectiv.

Prin urmare dispozitiile legislatiei spaniole si italiene contravin regulilor comunitare in materia liberei circulatii a marfurilor intre statele membre.

Dumitru Tancu, Drept comunitar general, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2007







Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate