Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Dreptul comunicarii sociale – ramura a dreptului public


Dreptul comunicarii sociale – ramura a dreptului public




Dreptul comunicarii sociale – ramura a dreptului public

Dupa cum stim, dreptul reprezinta o totalitate de norme juridice elaborate sau recunoscute de puterea de stat, care au ca scop organizarea si disciplinarea comportamentului cetatenilor in cadrul celor mai importante relatii din societate, conform valorilor sociale ale societatii respective, stabilind drepturi si obligatii juridice a caror respectare este asigurata, la nevoie, de forta coercitiva a statului.

În ceea ce priveste dreptul comunicarii sociale, in acceptiunea noastra, acesta cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale care se formeaza in cadrul comunicarii directe si indirecte intre oameni, respectiv individ, agentul media, autoritatea publica si societatea.

Comunicarea este transmiterea de informatii de la emitator la receptor. Comunicarea sociala presupune relatia de comunicare individ-individ, precum si comunicarea individ-societate sau individ-autoritate. În cadrul acestei relatii de comunicare, un rol important il are media care este o interfata calificata intre cetatean, societate si autoritati. În acest context, intre cetatean, societate, autoritate si media apare un complex de relatii sociale care se desfasoara dupa reguli deontologice, morale si juridice.




Potrivit Legii nr.8/1996, prin sintagma „drept de comunicare publica” trebuie sa intelegem un drept exclusiv al autorului unei opere de a autoriza comunicarea catre public a operei sale. Acest drept vizeaza doar un aspect al comunicarii sociale.

Izvoarele dreptului comunicarii sociale sunt acele norme juridice in care se prevad drepturile si obligatiile cetateanului, societatii, autoritatii si mediei in domeniul comunicarii sociale.

Pot fi considerate izvoare ale dreptului comunicarii sociale:

Actele juridice internationale la care Romania a aderat;

Constitutia Romaniei;

Legi;

Ordonante ale Guvernului Romaniei;

Hotarari ale Guvernului Romaniei;

Ordine, instructiuni, regulamente;

Actele administrative ale autoritatilor publice locale.

În Declaratia Universala a Drepturilor Omului proclamata la 10 decembrie 1948, in art.19 se prevede ca „orice persoana are dreptul la libertatea de opinie si de exprimare, ceea ce implica dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale si acela de a cauta, de a primi si de a raspandi, fara a se tine seama de granite, informatii si idei prin orice mijloc de exprimare”.

Constitutia Romaniei contine o serie de dispozitii care reglementeaza drepturile si obligatiile individului, societatii, autoritatilor publice si media in structura diferitelor drepturi, libertati si obligatii, cum sunt: ocrotirea vietii intime, familiale si private (art.26), secretul corespondentei (art.28), libertatea constiintei (art.29), libertatea de exprimare (art.30), dreptul la informatie (art.31), dreptul la invatatura (art.23), dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica (art.48) etc.

Alte reglementari referitoare la dreptul comunicarii sociale se regasesc in Rezolutiile nr.1002 si 1215 ale Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica ziaristica, Legea nr.504/2002 privind audiovizualul si Legea nr.16/1996 privind arhivele nationale, Legea presei nr.3/1974, Legea nr.8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe.

De asemenea, in Codul Penal al Romaniei, in Legea privind Statutul functionarilor publici nr.188/1999 si in Legea responsabilitatii ministeriale nr.115/1999, ambele republicate in anul 2007, sunt prevazute responsabilitati si raspunderi ce decurg din dreptul comunicarii sociale si anume: abateri disciplinare si infractiuni prin care se apara drepturile subiectilor activi si pasivi, in raporturile de comunicare sociala.

În concluzie, dreptul comunicarii sociale este o ramura a dreptului public ce cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatii sociale ce se formeaza in cadrul comunicarii sociale.

Normele juridice ale dreptului comunicarii sociale se structureaza in norme care contin:

a.             drepturile si obligatiile persoanei in domeniul comunicarii sociale;

b.            drepturile si obligatiile autoritatilor si institutiilor publice in domeniul comunicarii sociale;

c.             drepturile si obligatiile agentului media in domeniul comunicarii sociale;

d.            drepturile si obligatiile societatii in domeniul comunicarii sociale.

În domeniul dreptului comunicarii sociale, se aplica urmatoarele principii:

  1. principiul legalitatii; care presupune:

recunoasterea ca valori supreme a drepturilor si libertatilor cetatenesti, a dreptatii, consacrate prin Constitutie, legi organice, ordinare si actele normative emise in baza acestora;

desfasurarea activitatii de comunicare sociala numai prin procedee si mijloace permise de legile in vigoare;

respectarea ierarhiei actelor juridice;

  1. principiul egalitatii in drepturi; care inseamna ca:

toti oamenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice;

nu trebuie sa existe privilegii si discriminari in fata responsabilitatii morale, sociale, juridice, pentru nici o persoana si nici pentru organele statului sau orice fel de functionari publici sau privati;

nimeni nu este mai presus de lege, toti sunt responsabili in fata si in conditiile legii, indiferent daca sunt sau nu autoritati publice;

  1. principiul bunei credinte;care presupune:

exercitarea drepturilor si libertatilor fara a urmari sau a accepta incalcarea drepturilor si intereselor legitime ale celorlalti;

buna credinta este opusul relei credintei; se cunoaste faptul ca este de buna credinta cel care prin activitatea sa crede ca serveste un scop nobil, legal, just si legitim;





excluderea manipularii;

identificarea surselor de rea-credinta si tratarea acestora sub rezerva necesara;

atunci cand in activitatea legala de comunicare in slujba adevarului, legii si dreptatii, se cauzeaza inevitabil si „daune colaterale”, acestea trebuie sa fie cat mai mici posibil;

  1. principiul adevarului; care presupune:

stabilirea adevarului;

adevarul izvoraste din realitate, deci trebuie cautat pe ce se fundamenteaza ceea ce se pretinde a fi adevarat;

verificarea informatiilor inainte de a fi facute public;

excluderea minciunii, iar atunci cand anumite informatii indoielnice sunt aduse la cunostinta publicului, trebuie calificate ca atare: zvon, informatii neverificate, informatii indoielnice;

  1. principiul corectei informari a opiniei publice; presupune ca:

autoritatile publice sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetatenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal ” (art.31.pct.2 din Constitutia Romaniei);

mijloacele de informare in masa, publice sau private, sunt obligate sa asigure informarea corecta a opiniei publice” (art.31.pct.4 din Constitutia Romaniei);

  1. principiul libertatii de exprimare;care presupune ca:

libertatea de exprimare in cadrul privat este nelimitata;

libertatea de exprimare in public este inviolabila si limitata numai prin si in baza Constitutiei, atunci cand se protejeaza drepturile si libertatile fundamentale ale celorlalti si in conditiile prevazute de Constitutie;

cenzura de orice fel este interzisa;

libertatea presei, care implica si libertatea de a infiinta publicatii;

nici o publicatie nu poate fi suprimata.

  1. principiul libertatii in general; care presupune ca:

libertatea consta in posibilitatea de a face tot ceea ce nu dauneaza celuilalt, astfel ca exercitiul drepturilor naturale ale fiecarui om nu cunoaste decat acele limite care sunt necesare altor membrii ai societatii pentru a se bucura de aceleasi drepturi; aceste limite nu pot fi determinate decat prin lege;

libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine cu exceptiile prevazute de lege;

libertatea de exprimare este limitata de Constitutie care dispune ca „sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii; indemnul la razboi de agresiune; la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum si manifestarile obscene contrare bunelor moravuri;

restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati este o exceptie care se face numai in cazurile si cu procedurile prevazute strict de Constitutie in art.49.

  1. principiul prezumtiei de nevinovatie; in acest sens, art.23 pct.8 din Constitutia Romaniei prevede ca: „pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata”. Acest principiu presupune ca:

o persoana poate fi acuzata numai in limitele legii, pe baza de probe si indicii de vinovatie si numai de organele si persoanele abilitate de lege;

persoana nu este obligata sa-si probeze vinovatia, fiind prezumata ca fiind nevinovata pana in momentul ramanerii definitive a hotararii de condamnare;

o persoana care nu este condamnata printr-o hotarare judecatoreasca definitiva trebuie tratata cu respectarea tuturor drepturilor ce i se cuvin unei persoane nevinovate;

sarcina administrarii probelor de vinovatie o are autoritatea abilitata a statului, care trebuie sa o realizeze cu respectarea procedurilor legale;

  1. principiul responsabilitatii si raspunderii, care presupune instituirea de responsabilitati si infaptuirea raspunderii atunci cand se incalca regulile dreptului si deontologiei comunicarii. Aceasta inseamna instituirea de responsabilitati si raspunderi pentru toti subiectii raporturilor juridice sau morale ce apar in domeniul dreptului comunicarii sociale, spre exemplu: responsabilitatea jurnalistului fata de societate si fata de cetatean; responsabilitatea societatii fata de agentul media; responsabilitatea autoritatii publice fata de agentul media; responsabilitatea si raspunderea juridica a agentului media, a cetateanului, a functionarului si autoritatii publice in dreptul comunicarii sociale; responsabilitatea fata de surse si a surselor fata de agentul media, cetatean si autoritati;
  2. principiul impartialitatii si obiectivitatii care presupune.

independenta agentului media si protectia acestuia;



relatii principale nediscriminatorii intre autoritati si agentii media;

prezentarea si transmiterea informatiilor in mod obiectiv si impartial, ceea ce inseamna o distinctie clara intre informatii, opinie, credinta, excluderea manipularii si un respect pentru libertatea gandirii, a opiniilor, precum si a credintelor;

  1. principiul secretului profesional care presupune:

protectia surselor, in cazurile si in conditiile prevazute de lege;

nepublicarea datelor si informatiilor ce nu sunt destinate publicitatii sau prin care se incalca, nejustificat, ilegal si nelegitim drepturile si libertatile omului si interesul public;

protectia secretului profesional;

respectarea drepturilor si libertatilor legitime protejate prin instituirea secretului profesional;

  1. principiul umanismului;ceea ce presupune punerea accentului pe ideea de prevenire, respectiv pe protectie, ocrotire si educare, apoi pe ideea de reparare si in ultimul rand pe cea de represiune;
  2. principiul accesul liber la informatii;

Informatia poate fi clasificata din punct de vedere al destinatiei si al sferei de cunoastere a sa astfel:

informatie publica, care este sau trebuie cunoscuta de public,prezentand un interes pentru public;

informatie privata, care satisface anumite interese ale unui numar restrans de persoane private si poate fi facuta publica numai in anumite conditii.

De asemenea, din punct de vedere al interesului care il satisface, informatia se imparte in:

informatie de interes public, adica acea informatie care satisface o necesitate generala, de interes public, national sau local;

informatie de interes privat, adica acea informatie care satisface o necesitate privata.

Nu trebuie confundate informatiile de interes public cu informatiile publice, deoarece nu tot ce este de interes public este si public. Spre exemplu, dotarea armatei satisface o necesitate publica, deci este de interes public, dar nu este destinata publicarii, deoarece aceasta nu ar satisface interesul public, ci din contra l-ar leza. Informatiile de interes public, care nu sunt destinate publicitatii trebuie stabilite de lege, in conditiile Constitutiei.

De asemenea, informatiile de interes privat nu trebuie confundate cu informatiile private. De exemplu, informatia cu privire la imbogatirea fara justa cauza a unui functionar public, desi este in legatura cu un domeniu privat, este considerata o informatie de interes public, intrucat are legatura cu modul de exercitare a unei functii publice.

Astfel, potrivit principiului accesului liber la informatii , dreptul la informatie se refera la informatiile de interes public si la unele de interes personal, astfel incat sa nu se aduca atingere vietii intime, familiale si private.

  1. principiul respectarii dreptului de autor sau al comunicarii autorizate.

Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau stiintifice, precum si asupra oricaror asemenea opere de creatie intelectuala, este recunoscut si protejat, independent de aducerea ei la cunostinta publica, prin simplul fapt al realizarii ei, chiar neterminata. Potrivit art.9 din Legea nr. 8/1996, nu pot beneficia de protectia legala a dreptului de autor urmatoarele:

  1. ideile, teoriile, conceptele, descoperirile si inventiile continute intr-o opera, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;
  2. textele oficiale de natura politica, legislativa, administrativa, juridica si traducerile oficiale ale acestora;
  3. simbolurile oficiale ale statului, ale autoritatilor publice si ale organizatiilor;
  4. mijloacele de plata;
  5. stirile si informatiile de presa;
  6. simplele fapte si date.

Comunicarea prin utilizarea sau exploatarea unei opere da nastere la drepturi distincte si exclusive ale autorului de a le autoriza.

Se considera publica orice comunicare a unei opere, facuta intr-un loc deschis publicului sau in orice loc in care se aduna un numar de persoane care depaseste cecul normal al membrilor unei familii si al cunostintelor acesteia, indiferent daca membrii care compun acel public susceptibil de a receptiona astfel de comunicari pot sau nu sa o faca in acelasi loc sau in locuri diferite ori in acelasi timp sau in momente diferite.




loading...





Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate