Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Crime ce tin de competenta curtii penale internationale


Crime ce tin de competenta curtii penale internationale




CRIME CE TIN DE COMPETENTA CURTII PENALE INTERNATIONALE

1 Genocidul

În toate perioadele istorice ale umanitații și pe tot globul s-au savarșit și din pacate, inca se mai savarșesc, acte inumane de distrugere a unor grupuri umane din motivații etnice, culturale, lingvistice, politice, națioanle calificate ca acte de genocid și nu ca simple acte de barbarie. Astfel de acte inumane au produs mari daune umanitații și condiției umane, in general, numarul victimelor omenești variind, in situașii concrete, de la cateva zeci sau sute de persoane la mii și milioane.




Ce altceva daca nu acte de genocid au fost pogromaturile din antichitate, din evul mediu, dar și din secolul nostru, asupra evreilor, a armenilor sau a altor popoare, cruciadele creștine impotriva “ necredincioșilor ” musulmani pentru eliberarea locurilor sfinte din Orientul Apropiat, campanile militare de distrugere sau aducere in robie a unor popoare intregi, exterminarea populației baștinașe de catre conchistadorii europeni in teritoriile și continentele “descoperite” , masacrarea populațiilor din țarile colonial și aducerea acestora in stare de degenerescența prin infometare, munci grele și tratamente degradante, trecerea prin foc și sabie a milioane de oameni pe motive politice, naționale sau religioase , distrugerea masiva și planificata a oponenților politici in vremurile modern sau exterminarea reciproca a unor etnii in Africa zilelor noastre? Iata o intrebare retorica, pe care și-o poate adresa fiecare dintre noi și al carei raspuns nu mai este nevoie sa fie rostit! Ar trebui ca simpla inșiruire istorica a unor astfel de fapte, amintind tuturor consecințele devastatoare pe care le-au avut, sa fie suficienta ca acestea sa nu se mai repete niciodata!

Potrivit dreptului internațional, genocidul este una dintre cele mai grave fapte cu caracter penal și consta in distrugerea sau persecutarea unor grupuri umane concepute ca entitați naționale, entice, rasiale sau religioase.

Din punct de vedere etimologic, cuvantul genocid este format din genos care inseamna rasa sau trib in limba greaca și sufixul cide,care inseamna a ucide, in limba latina. Înca din denumire se poate concluziona ca genocidul face parte din categoria crimelor indreptate impotriva umanitații.

Daca omuciderea este o infracțiune indreptata impotriva vieții ființei umane, deci reprezinta o negare a dreptului la viața al acesteia, la polul opus se afla genocidul, care neaga existența unor colectivitați și nu numai a unor indivizi determinați.

Interzicerea cu caracter penal a genocidului, prin includerea lui in categoria faptelor a caror savarșire atrage raspunderea penala internaționala și organizarea cooperarii intre națiuni pentru eradicarea unui asemenea odios flagel, au constituit doua premise absolut neceresare, avand in vedere urmarile dezastruoase ale unui asemenea fenomen.

1933 este anul in care Raphael Lemkin, unul dintre promotorii genocidului, in cadrul Conferinței pentru unificarea dreptului internațional penal, a solicitat incriminarea faptelor care vizau distrugerea unei națiuni sau a unui grup etnic. El și-a formulat concepția proprie asupra genocidului astfel: “in general genocidul nu inseamna, in mod necesar, distrugerea imediata a unei națiuni, ci inseamna mai degraba un plan coordonat al unor acțiuni diferite, care tind sa distruga bazele vieții grupurilor naționale, in scopul de a distruge aceste grupuri. Obiectivul unui asemenea plan ar fi dezintegrarea instituțiilor politice și sociale, a culturii, a limbii, a sentimentelor naționale, religiei și existenței economice a gruparilor naționale, distrugerea securitații personale , libertații, a sanatații, demnitații și chiar a vieții indivizilor care aparțin acestor grupuri. Genocidul este indreptat contra grupului național ca entitate, iar acțiunile care il insoțesc sunt indreptate impotriva persoanelor nu in calitatea lor individuala , ci ca membri ai grupului național

Pentru prima data, in mod oficial, genocidul a fost incriminat in Statutul Tribunalului Militar de la Nurenberg. Acesta incadra in categoria crimelor impotriva umanitații, persecuțiile pe motive politice, rasiale sau religioase, fapte de natura genocidului, fara a menționa, in mod expres, ca acestea ar constitui crima de genocid, cu condiția ca asemenea fapte sa fi fost savarșite in legatura cu celelalte crime comise de catre inculpații care au declanșat și au purtat un razboi de agresiune.

Astfel, noțiunea de genocid a fost folosita in actul de acuzare din data de 8 octombrie 1945, impotriva principalilor criminali de razboi germani, așa cum rezulta din lucrarile Tribunalului de la Nurenberg. În acel moment, acuzarea a susținut ca: “inculpații au recurs la genocid deliberat și sistematic, adica la exterminarea grupurilor sociale și naționale din cadrul populației civile aflate pe teritoriile ocupate,cu scopul de a distruge anumite rase sau clase de populații și de grupuri naționale rasiale sau religioase”,  referindu-se , in mod concret , la actele de exterminare a poporului evreu și a țiganilor, dar și la alte forme de represiune de natura genocidala ordonata de inculpați și savarșite in Alsacia și Lorena,in Țarile de Jos, in Norvegia și in alte zone ale Europei.

Tribunalul de la Nurenberg a condamnat, in final, pe inculpați numai pentru crime impotriva pacii și crime de razboi.Crimele impotriva umanitații de natura genocidului au fost, insa, avute in vedere, ele figurand in cadrul hotararii pronunțate de Tribunalul,incluse fiind in conținutul primelor doua categorii de crime.

Concepția Tribunalului de la Nurenberg lega astfel și genocidul, alaturi de celelalte crime impotriva umanitații, numai de starea de razboi, actele de genocide savarșite in timp de pace neavand, inca, o baza juridica clara pentru a fi sancționate. Deoarece nici Rezoluția Adunarii Generale a ONU din anul 1946, prin care se consacrau ca principii de drept internațional penal, acele rezultate din Statutul și lucrarile Tribunalului de la Nurenburg, nu se indeparta de spiritual Tribunalului, elaborarea unui instrument juridic special se impunea, cu atat mai mult cu cat Carta ONU iși propunea promovarea și apararea drepturilor omului in toate situațiile.

Un asemenea instrument a fost elaborat și adoptat in cadrul ONU, unde problema genocidului a fost examinata de Adunarea Generala inca din prima sa sesiune, adoptandu-se o rezoluție care sublinia faptul ca genocidul este o crima de drept intenațional, condamnata de lumea civilizata și solicita Consiliului Economic și Social sa elaboreze un proiect de convenție privind crima de genocid. O noua rezoluție, adoptata in sesiunea urmatoare, declara genocidul o crima internațional pentru state și indivizi.

În cea de-a treia sa sesiune de la inființarea ONU, Adunarea Generala adopta, la data de 9 decembrie 1948, textul Convenției privind Prevenirea și Reprimarea Crimei de Genocid.

Potrivit dispozițiilor art.1 al Convenției, “Parțile contractante confirma ca genocidul, fie ca este comis in timp de pace sau in timp de razboi, este o crima de drept internațional, pe care ele se angajeaza sa o previna și sa o pedepseasca”.

În cadrul Convenției se menționeaza faptul ca genocidul este o crima de drept internațional, fara a se specifica insa ca este o crima impotriva umanitații. Lipsa unei asemenea mențiuni nu constituie o omisiune, ci o modalitate tehnica, folosita pentru a se asigura reprimarii acestuia un caracter universal, desprins de limitele temporal impuse prin Statul Tribunalului de la Nurenberg.

Textul astfel formulat soluționeza, intr-un mod tranșant, problema aplicabilitații prevederilor convenției, vizand nu numai faptele savarșite in timp de razboi, ci și pe cele din timp de pace. Apartenența genocidului la categoria crimelor impotriva umanitații este , in acest mod, indirect afirmata, de natura unor asemenea infracțiuni.

Genocidul este definit de Statutul Curții Penale Internaționale in concordanța cu prevederile Convenției privind Prevenirea și Pedepsirea Crimei de Genocid. Prin urmare, potrivit dispozițiilor art.2 al Conveției din anul 1948 și ale art. 6 din Statutul CPI, crima de genocid este definita astfel: “orice act comis cu intenția de a distruge, in tot sau in parte, un grup național etnic, rasial sau religios prin: uciderea membrilor grupului; atingerea grava a integritații fizice și psihice a membrilor grupului; supunerea intenționata a grupului la condiții de existența care sa conduca la distrugerea sa fizica totala sau parțiala; masuri vizand impiedicarea nașterilor in cadrul grupului; transferul forțat de copii de la un grup la altul.”

“Analiza definiției genocidului evidențiaza cateva elemente semnificative privind conținutul constitutiv al acestei crime internaționale.

Astfel genocidul este caracterizat in primul rand, prin intenția de a distruge un grup uman, in baza unor criterii. Prin acest element, genocidul se particularizeaza in raport cu celelalte crime impotriva umanitații, care pot fi indreptate impotriva uneia sau al mai multor personae in virtutea convingerilor lor politice sau al apartenenței la un grup național, rasial, religios etc., fara a viza distrugerea totala sau parțiala a grupului ca atare sau constituind expresia intoleranței sau a ideologiei ori a interesului politic și nu a unui plan deliberat de distrugerea a unor grupuri constituite pe criteria de o asemenea natura

Genocidul apare, astfel, ca un caz agravant, calificat, de crima impotriva umanitații. “Intenția calificata a autorului unei crime de genocid este aceea de a distruge fie in totalitate, fie parțial un anumit grup uman. Nu este, prin urmare, necesar, pentru a exista o crimp de genocid, ca prin fapta savarșita sa se distruga in intregime un grup uman,ceea ce,uneori,ar fi imposibil,daca se are in vedere numarul, adesea, imens al indivizilor care compun un asemenea grup. Distrugerea parțiala a grupului, ca intenție sau ca realizare de fapt, este, in aceeași masura, o condiție suficienta pentru existența infracțiunii de genocid, ca și distrugerea integrala”.

Problema s-a abordat cu ocazia elaborarii Convenției, cand s-a pus intrebarea daca uciderea unui singur om se poate incadra in noțiunea de distrugere parțiala a unui grup sau constituie doar un omor simplu ori calificat, dupa imprejurari. În practica, o asemenea situație ar putea sa apara extreme de rar, date fiind proporțiile vizate, in general, prin crima de genocid, convenția avand drept scop prevenirea și sancționarea actelor de distrugere indreptate impotriva unui numar mare de persoane.

Totuși, chiar și uciderea unei singure persoane ar putea constitui crima de genocid, daca ea a fost comisa ca urmare a faptului, ca victim este membra a unuia din grupurile specificate in convenție și cu intenția de a se promova acte similare și in viitor in legatura cu prima crima, deci, daca intenția autorului a fost de a ucide persoana respectiva sau alte persoane, in calitatea lor de parți component ale unui grup,chiar daca rezultatul a fost in fapt, pentru moment,limitat la pierderea unei singure vieți omenești.

Esențiala este, deci, pentru existența crimei de genocid , intenția calificata a autorilor de a acționa in sensul distrugerii , in totalitate sau in parte, indiferent de proporțiile concrete ale distrugerilor, a unui grup uman prin acte indreptate impotriva indivizilor care fac parte din grupul respectiv.[4]

Convenția din anul 1948 privind prevenirea și sancționarea crimei de genocid enumera, ca grupari de persoane protejate impotriva actelor de genocid, grupurile naționale, rasiale, etnice sau religioase.

În cadrul Convenției nu se da o definiție a noțiunilor de ,,național” , ,,etnic sau religios”, ceea ce a starnit unele controverse asupra conținutului acestora.

S-a apreciat ca noțiunile in cauza sunt indelung folosite in instrumentele juridice internaționale și in literatura de specialitate, iar fiecare din gruparile respective se distinge ușor prin anumite trasaturi proprii și ca nu este necesara o definiție a lor prin Convenție, un asemenea procedeu putand complica și mai mult lucrurile.Se considera, in general, ca națiunea este o ,,comunitate marcata de legaturi sau trasaturi specifice de natura istorica și culturala”, rasa semnifica ,,acea categorie de personae care se distinge prin trasaturi commune și constant și tocmai de aceea, ereditare”, iar conceptual de etnic are un sens mai larg, definind ,,o comunitate de personae legale de aceleași obiceiuri, aceeași limba și aceeași rasa” , conceptual de grup religios fiind suficient de clar pentru a mai fi definit.

Limitarea protecției impotriva crimei de genocide numai la acele patru categorii de grupuri a ridicat unele probleme, in sensul daca nu ar fi necesar ca in definiția genocidului sa se includa și alte grupuri umane, care de-a lungul istoriei au format obiectl unor acte de reprimare masiva cu intenții de lichidare, in fapt, cu nimic deosebite de actele de genocide prin forma in care s-au manifestat, dar care nu sunt protejate juridic printr-o reglementare internaționala de natura celei privind incriminarea genocidului.

În timpul lucrarilor pregatitoare ale Convenției din anul 1948, ca și ulterior in cadrul diferentelor foruri ale ONU care au dezbatut unele problem privind genocidul, s-au starnit controverse

- daca definiția nu trebuie sa se refere, de exemplu și la gruparile politice.

În sprijinul introducerii gruparilor politice s-a argumentat faptul ca masacrul comis asupra membrilor neinarmați ai opoziției politice este la fel de criminal ca și masacrarea celorlalte grupuri menționate și trebuie recunoscut ca atare, invocandu-se moment din istoria nazismului, cand protecția unor grupuri politice era necesara impotriva persecuțiilor sangeroase la care au fost supuse. S-a argumentat, de asemenea, ca grupurile politic ear trebui tratate ca și grupurile religioase, trasatura distinctiva a ambelor tipuri de grup fiind idealul comun care i-a unit pe membrii sai.

Neincluderea, in final, in cuprinsul convenției și a gruparilor politice s-a bazat pe urmatoarele considerente:

Un grup politic nu are trasaturi stabile, permanente și bine definite și nu constituie o grupare inevitabila și omogena, el bazandu-se pe voința membrilor sai și nu pe factori independenți de aceasta voința;

Includerea grupurilor politice ar duce la neacceptarea Convenției de catre un numar mare de state, pentru ca aceasta ar implica ONU in luptele politice interne din fiecare țara;

Astfel de includere ar crea dificultați guvernelor legal constituite in acțiunile lor de preintampinare a actelor elementelor subversite;

Protejare grupurilor politice ar ridica problema protejarii, in condițiile Convenției și a gruparilor profesionale și economice;

Protecția grupurilor politice sau de alta natura poate fi asigurata in afara Convenției, potrivit legislațiilor naționale, a Declarației Universale a Drepturilor Omului și a Convenției Internaționale privind Drepturile Civile și Politice.

În cadrul dezbaterilor internaționale asupra crimei de genocid s-a susținut, de asemenea, ca actele de genocid cuprinse in art. 2 al Convenției nu acopera toate mijloacele și modalitațile de a distruge, in mod internațional, un grup uman. Distrugerea deliberata a unui grup uman poate imbraca și alte forme, cum ar fi deportarea sau dislocarea in masa, internarea și obligarea la munca forțata, deznaționalizarea prin tortura sistematica, terorism, alte tratamente inumane și masuri fizice de intimidare.

În literatura de specialitate se intalnesc și propuneri in sensul ca, prin analogie cu genocidul, sa fie incriminat ecocidul, care ar consta in acte de devastare și distrugere ce afecteaza mediul natural al unei zone geografice in detrimentul vieții umane, animale și vegetale, produse, indeosebi prin folosirea unor mijloace militare, in primul rand a armelor nucleare, ca și a diverselor tehnici apte sa sa modifice condițiile meteorologice in scopuri militare, intocmindu-se și unele proiecte de convenții in acest sens.

Ecocidul figureaza ca o crima internaționala in proiectul de articole referitor la raspunderea internaționala, alcatuit de Comisia de Drept Internațional a Națiunilor Unite, el constand in violarea unor obligații internaționale esențiale privind impiedicarea poluarii masive a marilor și a oceanelor și a atmosferei terestre etc.

Deși incalcarile de natura celor care au facut obiectul dezbaterilor nu au fost cuprinse in latura obiectiva a crimei de drept internațional, este evidenta , ele incadrandu-se, in general, in sfera de cuprindere a crimelor impotriva umanitații, iar sancționarea lor este posibila in virtutea reglementatilor care incrimineaza asemenea fapte grave.

Nu este exclus ca,in viitor ,odata cu evoluția reglementarilor privind pretecția ființelor umane și a drepturilor fundamentale ale acestora,inclusiv prin mijloace de drept penal,avandu-se in vedere amploarea gravelor incalcari care mai au loc in ceea ce privește drepturile unor comunitați umane,care se savarșesc,indeseobi,pe considerente de ordin politic sau cultural,sa se ia in considerație criticile aduse reglementarilor Convenției asupra Reprimarii și Prevenirii Genocidului,iar in cadrul unei eventuale modificari a acestuia, sa se largeasca sfera faptelor incriminate cu caracter de genocid.

În acest sens,ar putea fi interesant de semnalat faptul ca proiectul de Cod al Crimelor contra Pacii și Securitații Omenirii,in care la art.2 pct.10,se preia,in intregime,definiția data genocidului prin Convenție,difera de aceasta asupra unui punct,și anume ca menționarea actelor de genocid nu mai este limitativa,eshaustica,ci se face cu caracter enunțiativ,exemplificativ,ceea ce ar permite cuprinderea și a altor acte inumane care sa fie considerate drept acte de genocid.

Definind actele de genocid,Convenția din anul 1948 prevede faptul ca aceastea vor fi pedepsite.Vor fi,de asemenea ,pedepsite ințelegerea in vederea comiterii genocidului,incitarea directa și publica ,precum și complicitatea la comiterea genocidului ,ca și tentativa de a savarși acte de genocid.

Dispozițiile art.4 al Convenției prevad ca autorii actelor de genocid,cei ce comploteaza in scopul comiterii unor asemenea acte,instigatorii și complicii ,precum și cei care incearca savarșirea unor asemenea fapte,vor fi pedepsiți,indiferent de calitatea lor-guvernanți,funcționari sau particulari.Pentru subiectul activ al crimei de genocid nu se impune,deci,o calificare,o poziție speciala in raport de victime sau de poziția ocupata in angrenajul social,orice persoana care comite asemenea acte trebuind sa suporte rigorile legii.

Este de esența infracțiunii de genocid ca actele de distrugere sa aiba in vedere ,intotdeauna,considerente de ordin național,etnic,rasial sau religios.În lipsa unei asemenea intenții calificate,faptele se pot incadra in categoria crimelor impotriva umanitații,dar nu și in latura obiectiva a genocidului,crima care implica,in mod necesar,elementele de circumstanțiere menționate in ceea ce privește segmentul de umanitate vizat.

Potrivit dispozițiilor Convenției din anul 1948,persoanele acuzate de genocid sau de o fapta in legatura cu acesta vor fi deferite tribunalelor componente ale statului pe teritoriul caruia s-a comis actul sau Curții Penale Internaționale, care va fi componenta cu privire la Statele Parți, la Statutul acesteia sau cu privire la statele care i-ar accepta jurisdicția, in acest sens.

Se stabilea, astfel, o componența jurisdicționala alternativa, a statelor pe teritoriul carora s-a comis actul sau a unei curți penale internaționale.Aceasta nu exclude, desigur, componența și a altor state in conformitate cu principiul represiunii universale.

Prin legislația lor interna, statele parți la Convenția din anul 1948 au stabilit, așa cum rezulta dintr-un studiu de specialitate, una din urmatoarele soluții privind jurisdicția genocidului: instituționalizarea unor instanțe speciale, componente numai pentru judecarea crimei de genocid, atribuirea competenței de judecata tribunalelor militare sau transmiterea competenței in sarcina instanțelor ordinare naționale.





În ceea ce privește jurisdicția atribuita unei instanțe internaționale, la data elaborarii Convenției nu exista o Curte Penala Internaționala careia sa i se fi putut da in competența și judecarea genocidului, dar o asemenea curte exista in prezent și in consecința, jurisdicția asupra crimei de genocid ii aparține, in anumite circumstanțe, prevazute de Statutul CPI și pe care le-am precizat in cadrul secțiunii ,,Admisibilitatea unui caz”.

Convenția privind Prevenirea și Reprimarea Crimei de Genocid mai cuprinde și alte prevederi cu character jurisdicțional sau preventive. Astfel, parțile contractante se angajeaza sa extradeze pe autorii crimelor de genocide, in conformitate cu legislația lor naționala și tratatele internaționale in materie, genocidul și celelalte fapte conexe incriminate nefiind considerate crime politice care, de regula fac imposibila extradarea autorilor faptelor.Pentru prevenirea și reprimarea actelor de genocide sau a actelor conexe acestei crime, se prevede și posibilitatea ca oricare din statele parți sa sesizeze, atunci cand consider necesar, organelle component ale ONU, pentru ca acestea sa decida masurile potrivite in aceste scopuri.

Practica aplicarii incriminarii genocidului este destul de redusa, literatura juridica semnaland, in afara originalei noastre aplicari dupa evenimentele din anul 1989, printre altele, doua situații cand unele persoane au fost judecate și condamnate pentru crima de genocid: in Bangladeș, dupa secesiunea din anul 1971 și in Cambodgia in anul 1979.Realitatea vieții a consemnat, din anul 1948 și pana astazi, numeroase situații de distrugere in masa a unor populații, pentru motive ce țin de originea etnica sau naționala, rasa sau religie sau pentru un complex de motivații, in care nu au lipsit nici cele de aceasta natura.

Convenția privind Prevenirea și Reprimarea Crimei de Genocid a fost ratificata de majoritatea statelor lumii, inclusiv de catre Romania, intre care nu figureaza, insa și SUA. Reglementarile pe care le conține aceasta Convenție au intrat, deja, in patrimoniul general al dreptului internațional, ele fiind produsul intenției majoritații statelor membre ale ONU de a condamna și reprima genocidul ca o crima de drept internațional, ce provoaca mari daune omenirii și este contrata atat regulilor morale universale, cat și principiilor dreptului internațional contemporan.

Convenția incorporeaza principia care se bucura de o recunoaștere universal, care obliga statele, indifferent daca acestea s-au angajat sau nu, in mod concret și direct, prin semnare sau ratificare, ele facand parte din patrimonial comun de principia și norme imperative ale dreptului internațional – jus cogens. În acest sens, Curtea Internaționala de Justiție s-a pronunțat: ,,drepturile și obligațiile impuse de Convenție sunt drepturi și obligații erga omnes.”

2 Crimele impotriva umanitații

Spre deosebire de crimele de razboi, care au cunoscut o indelungata evoluție juridica, crimele impotriva umanitații au aparut in cadrul dreptului internațional dupa al doilea razboi mondial, in legatura cu sancționarea persoanelor vinovate de declanșarea și purtarea razboiului de agresiune și ca o reacție la atrocitațile savarșite de catre naziștii germani și militariștii japonezi in teritoriile ocupate impotriva populației locale și in cadrul lagarelor de exterminare impotriva unor categorii largi de persoane pe motive naționale, etnice, rasiale sau altele similare.[5]

Definiție. Crimele impotriva umanitații sunt definite ca fiind fapte grave de violența, comise pe scara larga de catre indivizi, fie ca aceștia sunt sau nu agenți ai statului, impotriva altor indivizi intr-un scop esențialmente politic, ideologic, rasial, național, etnic sau religios.

În cadrul Statutului Tribunalului Militar Internațional de la Nurenberg și intr-un mod similar, in cel al Tribunalului Militar de la Tokio, sunt enumerate drept crime impotriva umanitații urmatoarele fapte:

- asasinatul;

- exterminarea;

- supunerea la sclavie;

- deportarea și orice alt act inuman comis impotriva oricaror populații civile, inainte sau in timpul razboiului;

- persecuțiile pentru motive politice, rasiale sau religioase, daca aceste acte sau persecuții, fie ca ele constituiau sau nu o violare a dreptului intern al țarilor in care s-au savarșit, au fost comise ca urmare a oricarei crime care intra in competența tribunalului sau in legatura cu o asemenea crima.

Sunt astfel considerate crime impotriva umanitații, pe de o parte, actele inumane savarșite impotriva populației civile, iar pe de alta parte, actele de persecuție impotriva unor persoane pentru considerente de ordin politic, rasial sau religios.

În ultima parte a formularii textelor menționate, existența crimelor impotriva umanitații este legata de crimele impotriva pacii și securitații omenirii, mai concret, de declanșarea și ducerea unui razboi de agresiune de catre cele doua mari state invinse in razboi, precum și de crimele de razboi, comise in perioada cat a durat conflictul armat, in fapt, delimitandu-se in timp aplicarea prevederilor Statutelor numai al crimele impotriva umanitații savarșite in timpul celui de-al doilea razboi mondial, nu și la faptele de aceasta natura anterioare sau posterioare razboiului.

Acest inconvenient a fost ulterior inlaturat, instrumentele juridice internaționale prin care au fost incriminate și alte fapte grave impotriva umanitații nemaifacand trimitere la situații de razboi sau la Statutele Tribunalelor Militare Internaționale, care i-au judecat pe cei ce au comis crime grave in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Pana la o anumita limita, se poate aprecia ca sunt crime impotriva umanitații, crimele de razboi savarșite dupa un plan elaborat și pe o scara larga. Între cele doua categorii de crime internaționale exista unele similitudini și interferețe, dar și importante deosebiri, care le determina configurații juridice proprii.

Astfel, crimele de razboi pot fi comise numai in perioada conflictului armat sau in legatura cu conflictul armat, dar atat impotriva combatanților, cat și a populației sau a persoanelor civile și numai impotriva persoanelor aparținand adversarului sau unor state straine, nu și a propriilor cetațeni, in timp ce crimele impotriva umanitații se comit atat in timp de pace, cat și in timpul conflictului armat și afecteaza numai populația civila, putand fi comise atat impotriva persoanelor aparținand adversarului, cat și impotriva populației proprii. În plus, crimele impotriva umanitații nu se pot savarși decat impotriva persoanelor, nu și a bunurilor aparținand acestora.

Este adevarat insa ca unele fapte grave, care intra in categoria crimelor impotriva umanitații, daca sunt savarșite in timp de razboi, pot sa incorporeze sau sa intre in concurs cu fapte grave, considerate prin convențiile internaționale din domeniul dreptului conflictelor armate, drept crime de razboi. De exemplu, crimele comise impotriva populației civile in teritoriul ocupat sunt crime de razboi, dar ele pot sa fie in același timp și crime impotriva umanitații, prin amploarea și cruzimea lor.

Alte reglementari internaționale, prin care se interzic fapte ce se incadreaza in conceptul de crime impotriva umanitații, sunt:

- Convenția din anul 1948 privind Prevenirea și Reprimarea Crimei de Genocid;

- Declarația Națiunilor Unite referitoare la interzicerea utilizarii armelor nucleare și termonucleare, adoptata prin Revoluția Adunarii Generale a O.N.U. nr. 1653, din data de 24 noiembrie 1961:

- Convenția din anul 1973 privind Eliminarea și Reprimarea Crimei de Apartheid;

- Statutul Tribunalului Internațional Penal pentru Fosta Yugoslavie;

- Declarația referitoare la protecția oricarei persoane impotriva disparițiilor forțate.[6]

Proiectul de Cod al Crimelor contra Pacii și Securitații Omenirii, din anul 1954, cuprinde urmatoarele fapte ce se incadreaza in conceptul de crime impotriva umanitații:

,,Art. 10: Actele comise de autoritațile unui stat sau de catre particulari cu intenția de a distruge, in total sau in parte, un grup național, etnic, rasial sau religios ca atare, inclusiv: uciderea membrilor grupului; atingerea grava a integritații fizice sau mentale a membrilor grupului; supunerea intenționata a grupului la condiții de existența susceptibile sa antreneze distrugerea sa fizica totala sau parțiala; masurile vizand a influența nașterile in cadrul grupului; transferarea forțata a copiilor grupului catre un alt grup.

Art. 11: Actele inumane, cum ar fi asasinatul, exterminarea, aducerea in sclavie, deportarea sau persecuțiile, comise impotriva unor elemente ale populației civile, pentru motive sociale, politice, rasiale, religioase sau culturale, de catre autoritațile unui stat sau de catre particulari, care acționeaza la instigarea acestor autoritați sau cu consimțamantul lui”.

Din combinarea conținutului textelor diverselor convenții sau a altor instrumente politico-juridice internaționale, rezulta ca fac parte din categoria crimelor impotriva umanitații urmatoarele fapte:

a. Asasinatul;

b. Exterminarea;

c. Aducerea in sclavie sau obligarea la munca forțata;

d. Deportarea sau transferul forțat de populație, inclusiv curațirea sau epurarea etnica;

e. Condamnarea la inchisoare sau alte forme de privare grava de libertate;

f. Tortura;

g. Violul; sclavie sexuala, prostituția forțata, sarcina sau sterilizarea forțata sa orice alta forma de violența sexuala de o gravitate comparabila;

h. Persecuțiile pentru motive religioase, politice, rasiale, naționale, etnice, culturale, bazate pe sex sau in funcție de alte criterii universal recunoscute ca inadmisibile in dreptul internațional;

i. Genocidul;

j. Apartheidul;

k. Practica sistematica a disparițiilor forțate;

l. Orice alte acte inumane cu un caracter similar, cauzatoare de suferințe puternice și care aduc atingere grava integritații fizice sau mentale.

Dupa cum se poate observa, unele dintre faptele ce se incadreaza in categoria crimelor impotriva umanitații figureaza și printre infracțiunile clasice de drept comun.[7]

Crimele impotriva umanitații se deosebesc, insa, de infracțiunile de drept comun, prin unele trasaturi proprii, in special, prin gravitatea deosebita, caracterul de masa și mobilul savarșirii lor.

Gravitatea deosebita a crimelor impotriva umanitații este exprimata de imprejurarea ca in aceasta categorie se incadreaza fapte prin care se aduc importante atingeri vieții, integritații corporale – fizice sau mentale – valori supreme ale ființei umane, intr-un mod care poate pune in pericol existența biologica a mai multor persoane, precum și de imprejurarea ca faptele de natura crimelor impotriva umanitații se comit in baza unor planuri concertate, ele constituind acțiuni premeditate.

Caracterul de masa al crimelor impotriva umanitații se manifesta prin numarul mare de victime pe care le produc, asemenea crime fiind indreptate impotriva populației civile ca atare și nu a unor indivizi izolați, fie ca lezarea privește o masa amorfa de indivizi, fie ca se refera la anumite grupuri, in baza unor criterii precise, care le delimiteaza de populația civila in general.

Mobilul savarșirii crimelor impotriva umanitații, exprimat in sentimentul, interesul sau orice alt resort de natura subiectiva, care-l determina sau incita pe autorul faptei sa acționeze, constituie, de asemenea infracțiuni grave.

Mobilul il constituie, de regula, in cazul unor asemenea crime, o politica deliberata și urmarita consecvent in vederea reprimarii, persecutarii sau exterminarii unor grupuri de oameni, fie pentru ca acestea ar construi un pericol actual sau potențial pentru cei ce inițiaza asemenea fapte ori le savarșesc, fie ca expresie a unor convingeri de natura ideologica, etnica sau religioasa ale autorilor sau inspiratorilor unor fapte de aceasta natura.

Evoluția reglementarilor internaționale privind crimele impotriva umanitații pune in evidența o legatura tot mai stransa a acestora cu instituția drepturilor omului, in sensul protecției persoanelor impotriva oricaror atingeri grave ce li s-ar putea aduce.Astfel, Proiectul privind Codul Crimelor contra Pacii și Securitații Omenirii propune incriminarea, cu titlu de crime impotriva umanitații, atat a persecuțiilor comise pentru motive politice, rasiale sau religioase, cat și a celor pentru motive sociale sau culturale, dar și a violarilor masive sau sistematice ale drepturilor omului, oricare ar fi mobilurile care ar putea sa-i inspire pe autorii acestora din urma. Aceeași tendința este materializata și in cadrul Statutului Tribunalului pentru Fosta Yugoslavie,care nu condiționeaza savarșirea unor crime impotriva umanitații pe care le prevede,de motivele comiterii acestora.

La incriminarea in concret a unor fapte din categoria crimelor impotriva umanitații,una sau alta din trasaturile care le caracterizeaza,poate sa prevaleze,dar de regula,acestea trebuie sa fie intrunite cumulativ.

În cadrul Statutului Curții Penale Internaționale,prin crime impotriva umanitații se ințelege oricare dintre actele menționate mai sus,atunci cand acestea sunt comise in cadrul unui atac generalizat sau lansat,in mod sistematic,asupra populației civile.

Majoritatea acestor concepte sunt definite in mod special.Asemenea definiții exclud actele individuale care nu fac parte dintr-un plan sau politica-acte izolate comise de un autor conform inițiativei proprii.

Astfel,prin atac lansat impotriva unei populații civile,se ințelege acel comportament care implica savarșirea mai multor acte,dintre cele mai sus menționate,impotriva unei populații civile oarecare,in aplicarea sau in continuarea politicii unui Stat sau a unei organizații care are ca scop un asemenea atac. Națiunea de ,,politica,, atribuie unui asemenea act caracter de crima internaționala.

Prin exterminare se ințelege mai ales faptul de a impune,in mod intenționat,anumite condiții de viața,precum impiedicarea accesului la hrana și medicamente ,menite sa provoace distrugerea unei parți a populației.Aceasta este prin natura ei direcționata impotriva unui grup de persoane.Într-un anumit mod,exterminarea este stans relaționata cu genocidul,amandoua fiind indreptate impotriva unui numar mare de persoane.Totuși,genocidul se refera la un grup uman in baza unor criterii,in timp ce exterminarea se aplica unui grup de indivizi care nu impartașesc nici o trasatura comuna.

Prin reducerea in sclavie se ințelege faptul,de a exercita asupra unei persoane un atribut sau ansamblul atributelor dreptului de proprietate,inclusiv in cadrul traficului de ființe umane,in special de femei și copii,in scopul exploatarii sexuale.

Deportarea sau transferul forțat de populații se definește ca fiind deplasarea forțata a persoanelor in cauza prin expulzare sau prin alte mijloace coercitive ,din regiunea in care se afla in mod legal,fara motive admise in dreptul internațional.Este inclusa aici atat expluzarea de pe teritoriul național,cat și deplasarea forțata a populației in cadrul frontierelor aceluiași Stat.

Prin tortura se ințelege faptul de a provoca,in mod intenționat,o durere sau suferințe grave,fizice sau mentale,unei persoane care se afla sub paza sau sub controlul sau;acceptația acestui termen nu se extinde și la durerea sau suferințele care rezulta numai din sancțiuni legale,care sunt inerente acestor sancțiuni sau sunt provocate in astfel de imprejurari.

Prin sarcina forțata se ințelege detenția ilegala a unei femei care ramane insarcinata prin forța,in intenția de a modifica compoziția etnica a unei populații sau de a comite alte incalcari grave ale dreptului internațional.Aceasta definișie nu se poate,in nici un caz,interpreta ca avand o incidența asupra legilor naționale referitoare la intreruperea sarcinii.Crimele sexuale au fost incluse in categoria crimelor impotriva umanitații,in urma abuzurilor comise de-a lungul ultimului deceniu al secolului XX;sunt incluse violul,prostituția forțata și alte forme de abuz sexual.

În legatura cu numeroasele rapoarte privind violurile comise,in mod sistematic ,in fosta Yugoslavie,Adunarea Generala a ONU a reafirmat faptul ca violul reprezinta , in unele situații,o crima impotriva umanitații.

Pe un alt continen,Comisia Naționala pentru Adevar și Justiție din Haiti a conshis,in anul 1994,ca violența sexuala impotriva femeilor,comisa in mod sistematic și pe motive politice,constituie crima impotriva umanitații.Violul,prostituția forțata și alte forme de violența,ce pot fi direcționate impotriva femeilor reprezinta,de asemenea ,violari ale dispozițiilor Convenției privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare impotriva Femeilor.

Prin persecuție se ințelege refuzarea intenționata și grava a drepturilor fundamentalte,prin incalcarea dreptului internațional,din motive legate de identitatea grupului sau a colectivitații in cauza.Persecuția poate imbraca diferite forme de violare ale drepturilor omului,pe motive politice,religioase,rasiale sau etnice;prin negarea acestor drepturi,aceasta difera de crima de genocid,lipsindu-i intenția de distrugere a grupului.Trebuie observat faptul ca Statutul de la Roma prevede ca numai persecuția sa fie direct indreptata impotriva unui grup,pe motivul identitații sale politice,rasiale,etnice sau religioase.

Dispariția forțata a persoanelor reprezinta un fenomen recent.Prin - dispariții forțate - se ințeleg cazurile in care persoanele sunt arestate,deținute sau ridicate de un stat sau de o organizație politica sau cu autorizația,sprijinul sau asentimentul acestui stat sau acestei organizații ,care,ulterior,refuza sa recunoasca faptul ca aceste persoane sunt private de libertate și sa dezvaluie soarta care le este rezervata sau locul in care se afla,in intenția de a le sustrage protecției legii pentru o perioada indelungata.



Prin apartheid se ințeleg actele inumane,analoge celor enumerate mai sus,comise in cadrul unui regim instituționalizat de opresiune sistematica și de dominație a unui grup rasial asupra altuia sau asupra tuturor celorlalte grupuri rasiale,in intenția de a menține acest regim.

Statutul de la Roma, ca și alte instrumente intenaționale,includ o ultima categorie de acte inumane cu un caracter similar,cauzatoare de suferințe puternice și care aduc atingere grava integritații fizice sau mentale,recunoscand faptul ca este imposibil sa se realizeze o lista completa de crime impotriva umanitații.Aceasta prevedere lasa loc unui final deschis categoriei unor astfel de crime ,dar menține o bariera inalta prin necesitatea actelor cauzatoare de suferințe majore,care lezeaza,in mod grav,integritatea corporala sau mentala.

Statutul de la Roma este primul document internațional negociat de catre o conferința multilaterala,care codifica crimele impotriva umanitații.Se considera ca Statutul de la Roma ,,promoveaza o definiție moderna și clara a crimelor impotriva umanitații,care ar trebui sa fie baza procesului penal internațional,in viitor.

3.Crime de razboi impotriva persoanelor și bunurilor protejate

Reglementarile internaționale referitoare la protejarea unor categorii de persoane și bunuri impotriva efectelor distructive ale razboiului,cunoscute și sub denumirea de ,,dreptul de la Geneva,, conțin prevederi exprese,in sensul ca incalcarile aduse celor mai importante reguli umanitare de protecție constituie crime internaționale.

Omorurile, tortura și relele tratamente aplicate persoanelor

Aceste fapte enumerate aici sunt incriminate,in special,prin Statutul Tribunalului de la Nurenberg,Convențiile de la Geneva din anul 1949 și Protocolul Adițional nr.1 din anul 1977.

Potrivit prevederilor acestor convenții internaționale,asemenea fapte pot consta in:   -omoruri intenționate;

-torturarea sau supunerea la tratamente inumane sau rele tratamente a civililor in teritoriul ocupat de inamic,a prizonierilor de razboi,a bolnavilor,raniților și naufragiaților,a personalului sanitar sau religios și in general,a oricarei persoane care se afla intr-un regim permanent sau temporar de protecție ,in perioada de conflict armat.

Asemenea fapte care au caracter de crime de razboi,sunt:

-ordinul de exterminare,de aplicare a unor rele tratamente,de deportare sau de munca forțata pentru civilii din teritoriul ocupat și pentru prizonierii de razboi;

-arestarile masive de civili,relele tratamente și torturi aplicate acestora;

-masacrarea preoților;

-executarea combatanților capturați,dupa ce au fost parașutați in spatele liniilor inamice,pentru a executa operațiuni de sabotaj;

-uciderea parașutiștilor,care se salveaza dintr-un avion doborat;

-aplicarea unei pedepse mai grave decat cea disciplinara,prizonierilor care au evadat sau executarea prizonierilor,care incearca sa evadeze;

-torturarea,supunerea la rele tratamente sau executarea unor prizonieri de razboi;

-neacordarea ingrijirilor sau nerespectarea condițiilor minimale de trai pentru sanatatea prizonierilor ori refuzul ingrijirilor mediacale necesare acestora,ca și deținerea lor in condiții inumane;

-refuzarea asistenței unui preot pentru un prizonier condamnat la moarte;

-expunerea prizonierilor de razboi la pericolul acțiunilor inamice,prin neindepartarea lor de linia frontului sau de obiectivele militare ce urmeaza sa fie atacate;

-folosirea prizonierilor de razboi,pentru indeplinirea unor sarcini primejdioase,cum ar fi transportarea muniției sau operațiunilor de deminare;

-neprotejarea prizonierilor de razboi contra insultelor sau a curiozitații publice ori nerespectarea onoarei acestora.

Experiențele biologice și medicale

Convențiile de la Geneva din anul 1949 incrimineaza experiențele biologice efectuate de catre beligeranți asupra persoanelor aflate sub controlul lor.

Protocolul Adițional nr.1 din anul 1977,incadreaza printre crimele de razboi faptul de a supune orice persoana protejata unui act medical,care nu ar fi motivat de starea sanatații sale și care nu ar fi conform cu normele medicale,general recunoscute,daca sanatatea și integritatea fizica sau mentala a unei asemenea persoane ar putea fi compromisa.

Este in special interzis de a practica asupra acestor persoane,chiar și cu consimțamantul lor, mutilari fizice, experiențe medicale sau științifice, prelevari de țesuturi sau de organe pentru transplanturi,daca aceastea nu sunt justificate de rațiuni privind apararea sanatații persoanei in cauza.

De asemenea ,are caracter criminal constrangerea de a dona sange pentru transfuzii sau piele destinata grefelor.

Luarea de ostateci

În baza dispozițiilor art.46 din Regulamentul Convenției a IV-a de la Haga din anul 1907,care prevad ca viața indivizilor trebuie protejata de catre puterea ocupanta,Statutul Tribunalului de la Nurenberg a prevazut luarea de osatateci printre crimele de razboi.

Convenția a IV-a de de la Geneva din anul 1949,enumera luarea de ostateci printre infracțiunile grave,prevazute de art.147 al acesteia.

Luarea de ostateci figureaza și in Proiectul Codului Crimelor contra Pacii și Securitații Omenirii.

Deportarea populației civile

Aceasta a fost considerata drept crima de razboi prin Statutul Tribunalului de la Nurenberg,pe baza reglementarilor generale din cadrul convențiilor internaționale anterioare.

Convenția a IV-a de la Geneva din anul 1949 interzice in mod expres in art.49 deportarea populației civile din teritoriul ocupat de inamic,daca nu se realizeaza in propriul interes al acesteia din cauza pericolului operațiilor militare și nu permite ca dislocarea sau deportarea sa se faca pe teritoriul național al statului ocupant.Deportarea ilegala a populației civile este considerata crima de razboi.Conveția interzice de asemenea și transferul de catre puterea ocupanta a proprie populații in teritoriul ocupant,fara a considera,insa ,acest act de crima de razboi,lacuna acoperita de art.85 al Protocolului nr.I de la Geneva,din anul 1977,in cuprinsul caruia sunt considerate crime de razboi ambele forme de deportare a populației civile.Proiectul de Cod al Crimelor contra Pacii și Securitații Omenirii tinde sa clarifice interdicțiile formulate,incluzand precizarea,care in fapt nu adauga normelor menționate,ca este interzisa modificarea compoziției demografice a unui teritoriu ocupat,ceea ce ar acoperi mai bine situațiile de purificare etnica sau de golire completa a unor zone de populație ,operațiuni semnalate in unele conflicte militare,ce au avut loc in diverse zone geografice ale lumii in ultimele decenii.

Deținerea ilegala a persoanelor civile

Potrivit art.147 al Conveției a IV-a de la Geneva ,țarile beligerante au dreptul ca dupa izbucnirea ostilitaților,daca exista puternice rațiuni de securitate,sa interneze strainii ce se afla pe teritoriul propriu,iar ulterior,pentru aceleași rațiuni,sa interneze locuitorii din teritoriul ocupat. Executarea unor acte de deținere ilegala a persoanelor civile,de catre orice beligeranți,dincolo de limitele stabilite prin convenție,constituie o crima de razboi.

Înrolarea forțata a persoanelor aflate in puterea inamicului

Constrangerea unui prizonier de razboi sau a unei persoane civile,aparținand parții adverse ,chiar daca la inceputul ostilitaților acestea au fost in serviciul țarii inamice,de a lua parte la operații militire impotriva țarii lor ,este incriminata de Convenția a III-a și respectiv,a IV-a de la Geneva,care reitereaza o interdicție in acest sens,formulata deja prin Regulamentul Convenției a IV-a de la Haga din anul 1907.

Constituie astfel crima de razboi,atat inrolarea in armate statului inamic a persoanelor menționate,cat și constrangerea acestora de a lua parte la efortul de razboi indreptat impotriva propriei țari.

Refuzul unui proces echitabil

Convențiile de la Geneva referitoare la protecția prizonierilor de razboi și respectiv, la protecția populației civile, prevad ca privarea persoanelor protejate, in cazul savarșirii unor fapte penale de catre acestea, de dreptul lor de a fi judecate conform legii și in mod imparțial, constituie o crima de razboi. Incriminarea este reluata și dezvoltata in cadrul Protocolului Adițional nr. I de la Geneva, din anul 1977, potrivit caruia faptul de a priva orice persoana protejata de convențiile internaționale umanitare de un asemenea drept constituie crima de razboi.Sunt astfel crime de razboi:

Executarea fara judecata a civililor care nu se bucura de regimul de prizonieri de razboi, ca și a spionilor sau a membrilor rezistenței armate, precum și executarea oricaror persoane protejate de convențiile internaționale umanitare, daca acestea au fost condamnate dupa un proces sumar sau fara acordarea garanțiilor fundamentale, referitoare la componența și atitudinea imparțiala a instanței, la prezumția de nevinovație, in prezența inculpatului, asigurarea dreptului de aparare, verificarea probelor, dreptul la recurs etc.

Întarzierea nejustificata a repatrierii prizonierilor de razboi și a civililor

Fapta este incriminata, pentru prima oara, de prevederile art. 85 ale Protocolului Adițional din anul 1977. Aceasta consta in incalcarea prevederilor Convențiilor de la Geneva din anul 1949, prin care beligeranții sunt obligați sa asigure, fara intarziere, repatrierea prizonierilor de razboi mutilați și grav bolnavi, ale caror aptitudini intelectuale sau fizice au suferit o diminuare considerabila sau permanenta, chiar inainte de finalizarea ostilitaților, ca și repatrierea tuturor prizonierilor de razboi, dupa terminarea ostilitaților militare, sa permita plecarea civililor, cetațeni ai unui stat strain, de pe teritoriul parților aflate in conflict și sa elibereze persoanele civile, care se afla internate, la sfarșitul ostilitaților sau al ocupației, carora trebuie sa le asigure repatrierea sau intoarcerea la ultimul lor domiciliu.

Apartheidul și alte practici inumane rasiste

Faptele de acest gen, savarșite in timp de razboi, au fost incriminate separat prin art. 85 al Protocolului Adițional din anul 1977. Apartheidul constituie, in timp de pace, o crima impotriva umanitații. Asemenea practici sunt insa și crime de razboi, in baza Convențiilor de la Geneva din anul 1949, incadrandu-se in categoria faptelor prin care se aduce atingere demnitații persoanelor sau in aceea a relelor tratamente ori a tratamentelor inumane.

Pedepsele colective

Acestea sunt interzise prin Regulamentul Convenției a IV-a de la Haga din anul 1907 și prin Convenția a IV-a de la Geneva din anul 1949, fara a se indica, insa, ca aplicarea de pedepse colective ar constitui o crima internaționala.

Includerea unor asemena fapte printre crimele de razboi s-a realizat in cadrul Proiectului de Cod al Crimelor impotriva Pacii și Securitații Omenirii. Independent de propunerea facuta prin Proiectul de Cod menționat, intrucat pedepsirea unor colectivitați, pentru o fapta savarșita numai de o persoana sau de un grup de persoane inseamna, in fapt, sancționarea unor persoane nevinovate, o asemenea fapta constituie o crima de razboi, incadrandu-se in categoria tratamentelor inumane și a refuzului de a judeca o persoana in cadrul unui proces echitabil.

Jefuirea bunurilor publice sau private

Constituie una din faptele considerate crime de razboi prin Statutul Tribunalului de la Nurenberg, iar ulterior prin Convențiile de la Geneva, din anul 1949, care incrimineaza aproprierea ilicita, masiva, arbitrata și fara o necesitate militara a bunurilor publice sau private. În afara unei asemenea insușiri calificate de bunuri este evident ca alte forme de furturi sunt incriminate potrivit legislației ordinare.

Producerea de distrugeri inutile

Distrugerea de catre inamic a bunurilor publice sau private, aflate sau autoritatea sa și aparținand statului advers, a fost incriminata intr-un mod clar prin Statutul Tribunalului de la Nurenberg, care considera crima de razboi distrugerea fara motiv a orașelor și satelor sau devastarile care nu sunt justificate de exigențele militare.

Convențiile de la Geneva din 1949 incrimineaza ,,distrugerea și insușirea de bunuri nejustificate de necesitațile militare și executate la scara mare, intr-un mod ilicit și arbitrar”.

Atingerile aduse bunurilor culturale

Convenția din anul 1954, privind protecția bunurilor culturale in caz de conflict armat, nu cuprinde o incriminare expresa a faptelor de razboi prin care se aduce atingere protecției excepționale ce se acorda unor asemenea bunuri, prevazand numai obligația statelor de a incrimina, prin legislația proprie, orice infracțiune la acea convenție.

Este evident faptul ca atingerile aduse unor asemenea bunuri constituie crime de razboi, cel puțin in masura in care distrugerea unor bunuri fara justificare constituie, cum s-a aratat, o crima. De aceea, Statutul Tribunalului Internațional Penal pentru Fosta Yugoslavie incrimineaza, in mod expres, ,,ridicarea, distrugerea sau deteriorarea deliberata a edificiilor consacrate religiei, binefacerii și invațamantului, artelor și științelor, a monumentelor istorice, a operelor de arta și a operelor cu caracter științific.”

Atingerile aduse, in mod deliberat, bunurilor care prezinta valoare religioasa, istorica sau culturala excepționala figureaza și in Proiectul de Cod al Crimelor contra Pacii și Securitații Omenirii.

În Protocolul nr. I anul 1977 s-a prevazut, in mod expres, fara ca prin aceasta sa se aduca atingere reglementarilor anterioare, ca sunt crime de razboi atacurile armate indreptate impotriva monumentelor istorice, a operelor de arta și a lacașurilor de cult recunoscute și care constituie patrimoniul cultural sau spiritual al popoarelor, daca acestora le este acordata o protecție speciala prin acorduri internaționale, se produce distrugerea lor pe o scara larga, nu exista nici o dovada ca adversarul ar fi utilizat asemenea bunuri pentru sprijinirea efortului sau militar și nu sunt situate in imediata apropiere a unor obiective militare.



Crime de razboi savarșite prin violarea regulilor de intrebuințare a unor mijloace și metode de lupta

În ceea ce privește violarea regulilor de intrebuințare a unor mijloace și metode de lupta, precizarea faptelor care constituie crime de razboi s-a facut, in special, prin Protocolul Adițional nr. I de la Geneva, din anul 1907, in cadrul infracțiunilor grave prevazute de art. 85 al acestuia.

Faptele prevazute in cuprinsul respectivului articol constituie crime de razboi, daca prin savarșirea lor cu intenție și cu violarea dispozițiilor pertinente ale Protocolului, se produce moartea ori lezarea, in mod grav, a integritații fizice sau mentale a unor persoane protejate.

Atacurile fara discriminare

Lansarea unui atac fara discriminare, care aduce atingere populației civile sau a bunurilor cu caracter civil, daca autorul cunoaște faptul ca un asemenea atac va cauza pierderi de vieți omenești, ranirea persoanelor civile sau pagube bunurilor cu caracter civil, care sunt excesive in raport cu avantajul militar concret și direct așteptat, constituie crima de razboi, potrivit ar. 85 paragrafului 3 lit. ,,b” al Protocolului Adițional nr. I.

Atacurile impotriva lucrarilor care conțin forțe periculoase

Sunt incriminate de art. 85 paragraful 3 lit. ,,b” al Protocolului Adițional nr. I, din anul 1977. Acesta prevede ca este interzisa, fiind considerata o infracțiune grava, deci crima de razboi, lansarea unui atac impotriva lucrarilor sau a instalațiilor care conțin forțe periculoase,cunoscand faptul ca un asemenea atac va cauza pierderi de vieți omenești,ranirea persoanelor civile sau pagube bunurilor cu character civil,care sunt excessive in raport cu avantajul militar concret și direct așteptat.

Atacarea unor lucrari sau instalații,cum sunt digurile,barajele sau centralele nucleare,știind ca prin aceasta se vor produce urmarile enumerate,este crima de razboi,chiar daca lucrarile in cauza constituie un obiectiv militar sau se afla situate in imediata aproapiere a unor obiective militare.

Atacurile contra localitaților neaparate sau a zonelor demilitarizate

Sunt considerate crime de razboi atacurile indreptate impotriva localitaților neaparate și a zonelor demilitarizate daca,potrivit art.59 și art.60 ale Protocolului nr.1, cel care lanseaza atacurile cunoaște faptul ca acestea sunt indreptate impotriva unei localitați neaparate sau a unei zone demilitarizate și daca acestea nu sunt folosite de partea adversa,in scopori contrare statutului lor special.

Atacarea unei persoane scoase din lupta

Atacarea unei personae,cunoscand faptul ca aceasta este scoasa din lupta,deci se afla sub autoritatea parții adverse,se preda sau este incapabil sa se apere,datorita ranilor sau a bolii sau a pierderii cunoștinței,este crima de razboi,potrivit art.85 paragraful 3.lit ,,e ,, al Protocolului Adițional nr.1.

Utilizarea perfida a semnelor protectoare

Utilizarea cu perfidie daca prin aceasta se produce uciderea, ranirea sau capturarea unui adversar, a semnului distinctiv al Crucii Roșii, al Semilunei sau a Leului și Soarele Roșu, precum și al oricarui alt semn protector recunoscut de catre Convențiile de la Geneva din anul 1949 sau de catre Protocolul 1 este incriminata prin același art.85 paragraful 3 lit.,,f,, Alte semne protectoare recunoscute sub : drapelul alb al parlamentarilor,emblem bunurilor cultural,insemnul protecției civile,cel care marcheaza lucrarile ce conțin forțe periculoase,semnele lagarelor de prizonieri și de internați civili,semnele prentru marcarea localitaților neaparate și a zonelor demilitarizate,semnele și semnalele luminoase,radio și electice ale mijloacelor de transport sanitare,stabilite prin convenții internaționale etc.

Utilizarea tehnicilor de modificare a mediului

Convenția de la Geneva din anul 1976 privind interzicerea utilizarii in scopuri militare sau in orice alte scopuri ostile a tehnicilor de modificare a mediului obliga statele parți sa interzica și sa previna orice activitate care contravene dispozițiilor convenției ,obligație care implica , in mod necesar și incriminarea prin legislația lor interna a unor asemenea fapte.

Utilizarea anumitor arme

În stadiul actual de dezvoltare a Dreptului Internațional Penal nu exista un instrument juridic convențional,prin care sa fie considerata in mod expres crima internaționala,utilizarea in lupta a armelor care produc suferințe inutile,a celor care produc efecte nediscriminatorii sau a armelor perfide ,precum și a armelor specifice interzise,in mod expres,prin convenții special,deși caracterul criminal al utilizarii unor asemenea arme este evident in lumina principiilor și normelor existente.

Unele reglementari parțiale cu caracter penal sunt cuprinse in Convenția din anul 1993 privind interzicerea armelor chimice,care obliga statele sa incrimineze,in cadrul legislației proprii,incalcarea prevederilor acesteia,ca și in cadrul Rezoluției ,din anul 1961 a Adunarii Generale a ONU,referitoare la armele nucleare și termonucleare,care asimileaza utilizarea unor asemenea arme unei crime impotriva umanitații.

Un pas inainte s-a facut in acest sens prin Statutul Tribunalului Internațional Penal pentru Fosta Yugoslavie,care incrimineaza ,,folosirea armelor toxice sau a altor arme concepute pentru a produce suferințe inutile,,.

Nici proiectul de Cod al Crimelor conta Pacii și Securitații Omenirii nu este prea tranșant,considerand drept crima folosirea armelor ilicite,adica a armelor interzise prin convenții special,dar nu și a armelor de distrugere in masa.

Desigur, lista violarilor, principiilor și normelor convenționale și a interdicțiilor expuse privind utilizarea unor anumite arme, care sunt considerate crime internaționale, ramane deschisa și ea va fi, fara indoiala, cat mai completa in anii care vin,fie pe calea incriminarii directe,in baza unor convenții internaționale, fie prin convertirea unor dispoziții care sa oblige statele sa includa in legislația lor naționala incriminarea faptelor interzise prin Convenții Internaționale.

Crimele de razboi și conflictele armate interne

Reglementarile internaționale prin care se incrimineaza,in mod expres, incalcarile grave aduse dreptului conflictelor armate se refera, in totalitate ,numai la violari ale regulilor aplicabile in conflictele armate dintre state, deci in conflicte cu caracter internațional.

Semnificativ in acest sens este și faptul ca dintre cele doua Protocoale Adiționale,prin care se reafirma și se dezvolta reglementarile de drept umanitar aplicabile in timp de conflict armat,cuprinse in cele patru Convenții de la Geneva din anul 1949,semnate la Geneva in anul 1977,numai Protocolul 1,referitor la conflictele armate internaționale cuprinde incriminari pentru violari ale dreptului razboiului.

De aici a putut rezulta concluzia ca sancționarea incalcarilor grave privește numai conflictele armate internaționale,nu și conflictele interne.

Dar,Convențiilr de la Geneva din anul 1949 și Convenția a IV-a de la Haga din anul 1907 cuprind interdicții și incrimineaza fapte grave de la incacarea a acestora,indiferent de imprejurarea daca asemenea incalcari se produc in cadrul unor conflicte armate internaționale sau al unor conflicte interne,iar convențiile internaționale privind folosirea unor metode de lupta sau a unor arme și muniții interzise se aplica in orice condiții,deci in orice tip de conflict,exigențele umanitare fiind universale.

Articolul 3,comun celor patru Convenții de la Geneva din anul 1949,care se refera la conflictul armat intern,interzice in orice timp,in orice loc,referitor la necombatanți sau la persoanele scoase din lupta:

-atingerile aduse vieții,torturile și supliciile;

-luarile de ostateci;

-tratamentele umilitoare și degradante;

-condamnarile și execuțiile, efectuate fara o judecata prealabila și legala, conform cu garanțiile judiciare in vigoare in statele civilizate.

Asemenea fapte sunt considerate crime de razboi,in baza art.147 al Convenției a IV-a și al articolelor corepunzatoare din celelalte trei convenții,indiferent de caracterul conflicului.

Se poate deci conchide ca in masura in care convențiile internaționale,altele decat Protocolul 1,incrimineaza anumite fapte grave,aceastea constituie crime atat in conflictele internaționale,cat și in cele cu caracter intern.

Statutul Tribunalului Internațional Penal pentru Fosta Yugoslavie nu distinge,in limitele temporal stabilite pentru savarșirea faptelor incriminate,daca aceastea s-au comis in faza interna a conflictului,pana la recunoașterea de catre Yugoslavia a statelor care s-au desprins din structura acesteia sau in faza sa internaționala.

Proiectul Codului Crimelor impotrive Pacii și Securitații Omenirii prevede atat crimele de razboi comise in conflictele armate internaționale,cat și acelea savarșite in conflictele armate interne.

Ar mai fi de subliniat importanța deosebita a acestei probleme,in condițiile in care dintre conflictele armate izbucnite pe mapamond in ultimele decenii,majoritatea o constituie conflictele cu caracter intern și nu cele internaționale ,iar incalcarea regulilor de ducere a luptei sau de protecție a unor persoane și bunuri s-a produs in cadrul acestor conflicte in forme mult mai grave și pe o scara mult mai larga decat in cadrul conflictelor armate cu caracter internațional.

Crimele de agresiune

Crima de agresiune,care figura asemeni celorlalte trei in proiectul elaborate inițial de catre Comisia de Drept Internațional are particularitatea de a fi fost evocata,in repetare randuri-in timpul constituirii Societații Națiunilor,in anul 1919,din nou in Statutul Tribunalului de la Nurenberg,apoi la Carta Națiunilor Unite-și in același timp,de a fi ramas ,intr-un oarecare fel,o crima denumita,dar niciodata identificata pe deplin,in pofida Rezoluției Adunarii Generale a ONU,din data de 14 decembrie 197

Potrivit prevederilor articolului 5 din Statut,crima de agresiune a fost inclusa pe lista crimelor aflate sub jurisdicția Curții,pentru ca multe State au considerat ca aceasta este fundamental și nu poate fi omisa din jurisdicția Curții Penale internaționale.

În același timp,in cadrul Conferinței Diplomatice Statale nu au reușit sa ajunga la un consens asupra unei definiții a acesteia.Contururile exacte ale acestei calificari juridice raman,deci,de precizat.Motivul este foarte simplu.Este vorba in mod evident de acea crima internaționala care prin natura ei este cea mai politica.De aceea Statele au avut intotdeauna preocuparea asidua de a nu se lasa ingradite printr-o definiție anume,lasandu-și astfel mana libera , adica facultatea de a aprecia,caz dupa caz,oportunitatea politica de a califica agresorul drept un mare delicvent internațional sau dimpotriva un stat care iși apara interesele legitime.

Era ușor de anticipat faptul ca la acest subiect,poziția Israelului și a Statelor Unite ale Americii pe de o parte,precum și a statelor arabe pe de o alta parte,vor fi diametral opuse.

Pe cale de consecința ,Curtea nu iși va putea exercita competența asupra crimelor de agresiune,pana in momentul in care nu va fi adoptata o dispoziție ,conform articolelor 121 și 123 ,care sa defineasca aceasta infracțiune și sa fixeze condișiile de exercitare a competenței Curții asupra acesteia,in acest sens fiind obligata sa aștepte cel puțin 7 ani de la intrarea in vigoare a Statutului .Responsabilitatea formularii unui proiect al acestei crime aparține Comisei Pregatitoare.

Statutul exprima in mod clar faptul ca orice prevedere privind crima de agresiune va trebui sa fie in concordanța cu dispozițiile corespunzatoare din Carta Națiunilor Unite.Se considera deja ca multe State se vor folosi de aceasta ,,concordanța,,pentru a se asigura ca,in respectivul caz,Consiliul De Securitate,care acționeaza conform capitolului VII din Carta Națiunilor Unite ,dovedește mai intai ca un asemenea act de agresiune a fost comis.

Crime ale tratatelor

Anumite State,prezente la Roma,au incercat sa introduca pe lista celor patru crime internaționale și alte crime.Printre aceaste se numara terorismul și traficul cu stupefiante.

În cadrul Conferinței Diplomatice a existat o baza considerabila pentru increderea acordata jurisdicției Curții in ceea ce privește crimele rezultate din anumite tratate internaționale referitoare la terorism și la traficul cu stupefiante.Deși in cadrul Conferinței nu s-a putut ajunge la un consens asupra definițiilor acestor crime,o rezoluție anexata Actului Final recomnda ca o Conferința de Revizuire sa ia in dezbatere atat crimele privind terorismul,cat și pe acelea privind drogurile ,cu scopul de a ajunge la definiții acceptabile și la includerea acestora in jurisdicția Curții.Prima conferința de acest gen va fi convocata la 7 ani dupa intrarea in vigoare a Statutului.

Aparența de legitimitate a acestor incercari deriva din internaționalizarea crescuta a anumitor manifestari criminale.[9]



Vasile Crețu-Drept Penal Internațional,București ,1996,Editura Societații Tempus

Raportul Lemkin

Raportul Lemkin

Raportul Lemkin

Vasile Crețu-Drept Internațional Penal,Editura Societații Tempus,București,1996

Rezoluția Adunarii Generale O.N.U,nr 47/133 din 18 decembrie 1992;

Omorul,tortura,violul,lipsirea ilegala de libertate,obligarea la munca forțata etc.

Vasile Crețu-Drept Internațional Penal,Editura Societații Tempus,București,1996;




loading...





Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Drept




Conditiile generale ale raspunderii comitentului (de drept comun)
Izvoarele dreptului penal
Administrarea probei cu martori
SEMNIFICATIA ACTIVITATII DE CONTROL IN ADMINISTRATIA PUBLICA
Favorizarea infractorului: continut legal si constitutiv
Perioada de valabilitate a mandatului de perchezitie
LUCRARE DE DIPLOMA DREPT - SUSPENDAREA SI PERIMAREA PROCESULUI CIVIL
Pedepsele complementare si accesorii aplicabile persoanelor fizice
Procedura falimentului
ROLUL ONG IN DREPTUL INTERNATIONAL














loading...