Continutul, rolul si limitele controlului intern

Continutul, rolul si limitele controlului intern

Sistemul de control intern reprezinta totalitatea politicilor si procedurilor (controalele interne) adoptate de conducerea unei entitati ce contribuie la indeplinirea obiectivelor manageriale privind asigurarea, in limite rezonabile, a conducerii sistematice si eficiente a activitatii, inclusiv aderarea la politicile manageriale, la prevenirea si detectarea fraudelor si erorilor, la acuratetea si exhaustivitatea inregistrarilor contabile, precum si pregatirea in timp util a informatiilor financiare credibile.

Pentru ca informatiile contabile sa fie fidele, in cadrul fiecarei entitati trebuie sa existe un control intern conceput rational si corect aplicat. Evaluarea riscului de control este o etapa distincta a unei misiuni de audit si un complex de lucrari ce trebuie executate intr-un audit.

Controlul intern presupune o structura organizatorica ierarhizata si delimitata, care sa asigure separarea sarcinilor si supervizarea activitatilor, un manual de proceduri interne (instructiuni si norme interne de lucru), un sistem informational corespunzator.

Rolul, aria de cuprindere si continutul controlului intern

Totusi, control intern nu poate degaja decat un grad rezonabil de certitudine privind realizarea obiectivelor fixate de cel ce gestioneaza activele, datorita limitarilor care-i sunt inerente, conditionate de:

Domeniul de aplicare, cuprinzand operatiile repetitive si mai putin cele exceptionale;

Costul controlului intern care nu trebuie sa fie disproportionat in raport cu pierderea potentiala ocazionata de fraude sau erori tinand seama de caracteristicile auditului intern;

Problemele umane, care presupun increderea pe care cei ce gestioneaza activele o au in personalul din subordine, existand insa:

Posibilitatea unor erori umane ocazionate de neglijente, neatentii, erori de rationament sau gresita intelegere a deciziilor manageriale;

Posibilitatea acuta intre mai multe persoane de a prejudicia patrimoniul; oricat de bun ar fi un sistem de control intern nu poate in totalitate sa evite producerea premeditata de prejudicii; controlul reciproc prin separarea sarcinilor autocontrolul personalului, are ca obiectiv tocmai oprirea fraudelor.

Posibilitatea ca unele proceduri sa devina inadecvate ca urmare a schimbarii conditiilor avute in vedere, astfel ca numai este asigurata validitatea procedurii respective.

Prin modalitatea sa de conceptie si organizare a controlului intern acesta permite obtinerea asigurarii ca:

Toate operatiile legate de tranzactii care fac obiectul unei inregistrari contabile sunt efectuate respectandu-se principiul exhaustivitatii;

Toate inregistrarile contabile transpun corect operatiile reale – adica verificarea realitatii inregistrarilor;

Toate activele entitatii sunt protejate;

Sunt respectate aceleasi metode de inregistrare;

Toate documentele justificative cu privire la operatiile patrimoniale intrunesc conditiile cerute elementelor probante;

Toate operatiile sunt executate conform dispozitiilor managementului.

Controlul intern acopera urmatoarele aspecte pe care conducerea le defineste si le aplica in scopul de a oferi o asigurare rezonabila privind atingerea obiectivelor manageriale legate de control:

mediul de control;

evaluarea riscurilor;

activitatile de control;

informarea si comunicarea;

supervizarea.

a. Mediul de control – constituie esenta unei organizatii eficient controlate si este generat de atitudinea manifestata de managementul acesteia. Mediul controlului este format din actiunile, politicile si procedurile care reflecta atitudinile de ansamblu ale managementului, ale membrilor consiliului de administratie si ale proprietarilor entitatii.

Mediul de control este evaluat de auditor prin prisma catorva componente secundare:

integritatea si valorile etice (conducere si personal);

competenta conducerii si a personalului;

participarea consiliului de administratie sau a comitetului de audit (separarea acestora de managementul entitatii);

Filosofia si stilul de lucru al managementului;

structura organizatorica;

atribuirea autoritatii si responsabilitatii;

politicile si practicile in domeniul resurselor umane.

b. Evaluarea riscurilor – in scopuri de raportare financiara inseamna identificarea si analizarea de catre management a riscurilor relevante.

Toate firmele se confrunta cu riscuri de natura interna sau externa, riscuri care trebuie gestionate corespunzator.

Aceste riscuri trebuie identificate, conducerea trebuie sa estimeze semnificatia lor, sa intreprinda masuri adecvate.

Desi legate intre ele, modalitatile de evaluare a riscurilor difera:

Conducerea evalueaza riscurile ca parte a proiectarii mecanismelor de control intern, urmarind minimizarea probabilitatilor de aparitie a erorilor si fraudelor;

auditorul evalueaza riscurile pentru a decide asupra probelor necesare in audit.

c. Activitatile de control – reprezinta o serie de politici si proceduri pe langa cele incluse in celelalte patru componente care asigura faptul ca in urmarirea obiectivelor entitatii se iau masurile necesare pentru a se face fata riscurilor.

Aceste politici si proceduri se refera la:

separarea adecvata a responsabilitatilor;

autorizarea adecvata a operatiunilor si activitatilor,

intocmirea de documente si evidente contabile adecvate;

controlul fizic al activelor si evidentelor contabile;

verificari independente ale aplicarii sau rezultatelor.

d. Informarea si comunicarea – sub aspect contabil consta in identificarea, asamblarea, clasificarea, analizarea, inregistrarea si raportarea operatiunilor entitatii si evidenta raspunderii privind activele asociate acestor operatiuni. Sistemul de informare si comunicare contabila trebuie sa acopere obiective referitoare la:

existenta;

exhaustivitate;

exactitate;

clasificare;

cronologie;

sistematizare si sintetizare.

Pentru a intelege constructia unui sistem informational-contabil auditorul determina:

principalele categorii de operatiuni ale entitatii;

modul in care sunt initiate aceste operatiuni;

evidentele contabile existente si natura lor;

modul in care operatiunile sunt prelucrate pe flux de la initiere la finalizare;

natura si detaliile procesului de raportare.

e. Supervizarea – se refera la evaluarea permanenta sau periodica de catre conducere a calitatii functionarii controlului intern.

Auditorul trebuie sa cunoasca cum se face supervizarea – la companiile mari existenta compartimentului de audit intern este esentiala.