Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Stiinte politice


Index » legal » » administratie » Stiinte politice
Caderea comunismului, sfarsitul bipolarismului
Trimite pe WhatsApp


Caderea comunismului, sfarsitul bipolarismului




CADEREA COMUNISMULUI, SFARSITUL BIPOLARISMULUI


Fenomenul este indisolubil legat de numele lui Mihail

Sergheevici Gorbaciov, cel care a condus destinele Uniunii Sovietice

in ultimii ani ai razboiului rece. Nascut in 1931 la Stavropol, in

Caucazul de Nord, el a absolvit Facultatea de Drept a Universitatii din

Moscova in 1955, dupa care a urmat o cariera tipica unui

nomenclaturist. in 1970 era prim-secretar al Comitetului Regional

Stavropol, anul urmator este promovat in Comitetul Central al

Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, iar in 1979 era cooptat in




Biroul Politic. Cariera sa a fost puternic influentata de Raisa Titorenko

cu care s-a casatorit in 1953.

Devenit conducator al Uniunii Sovietice in 1985, Mihail Gorbaciov

a initiat o noua linie politica intemeiata pe o gandire ce avea la baza

cateva elemente, in primul rand, fiind vorba de concluzia ca o

confruntare intre cele doua superputeri era neproductiva, deci ca

puterea militara nu garanta in mod automat si securitatea Uniunii

Sovietice, care trebuia sa redevina un stat normal, fara ambitia de a

cuceri lumea. Implicit, Gorbaciov abandona ideea ca politica externa

trebuia gandita si condusa prin prisma factorului ideologic. Pentru

promovarea acestei gandiri, el l-a avut alaturi, ca ministru de externe,

pe Eduard Sevarnadze, care l-a inlocuit inca din 1985 pe veteranul

Andrei Gromiko. Cei doi au revolutionat practic politica externa

sovietica, fapt care le-a adus un imens capital de simpatie in intreaga

lume.

Pornind de la ideea ca doar un dialog deschis cu Statele Unite

poate conduce spre o solutie, Gorbaciov a avut o prima intalnire cu

Ronald Reagan intre 19 si 21 noiembrie 1985, moment ce a deschis

sirul unei lungi si fructuoase serii de contacte la nivel inalt cu liderii

occidentali. in paralel, pe plan intern, la Congresul XXVII al

Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (25 februarie - 6 martie 1986),

Mihail Gorbaciov va ataca epoca Brejnev, denumita 'era stagnarii' si va

vorbi despre razboiul din Afganistan ca despre o 'rana sangeranda'.

Pe de alta parte s-a situat linia dura promovata de presedintele

american Ronald Reagan in raport cu blocul sovietic. in special relatia

cu Iuri Andropov si Konstantin Cernenko, care au asigurat trecerea de

la Brejnev la Gorbaciov, a subliniat determinarea presedintelui

american de a profita de slabiciunile tot mai evidente ale Uniunii

Sovietice. in acest context, el va gasi un partener deschis pentru o

optiune rezonabila in Mihail Gorbaciov, contribuind astfel la

indepartarea spectrului unei confruntari nucleare intre Statele Unite si

Uniunea Sovietica.

Un moment care a contribuit la cresterea increderii intre cele

doua superputeri a fost intalnirea Reagan - Gorbaciov de la

Reykjavik, desfasurata intre 11 si 16 octombrie 1986. Desi in capitala

Islandei nu s-a incheiat nici un acord, discutiile americano-sovietice

au dat incredere lumii intregi asupra unei posibile modalitati de

reconciliere cat mai rapide intre cele doua blocuri.

Prima vizita efectuata in Statele Unite de Mihail Gorbaciov, in

perioada 7 - 10 decembrie 1987, s-a transformat intr-un imens succes

personal al liderului sovietic reformist. Punand in practica obligatiile

asumate la intalnirea cu Reagan, el angajandu-se sa-si retraga trupele

din Afganistan in cel mult un an, Gorbaciov va semna, la 14 aprilie

1988, documentele prin care punea capat razboiului din Afganistan.

in decembrie 1988, Gorbaciov a tinut un discurs istoric in fata

Adunarii Generale a Natiunilor Unite. El chema intreaga lume sa

renunte la confruntare, sa se puna capat razboiului rece, sa fie puse in

lumina valorile panumaniste si interdependenta globala. Dupa aceasta

luare de pozitie, prestigiosul ziar 'New York Times' avea sa-l

compare pe Gorbaciov cu Woodrow Wilson, Franklin Roosevelt si



Winston Churchill.

in paralel, Gorbaciov a contribuit la normalizarea relatiilor cu

China, profitand si de prima vizita efectuata de un lider sovietic, dupa

trei decenii, la Beijing, intre 15 si 19 mai 1989. Premisele erau

favorabile, mai ales ca inca din luna februarie incepuse retragerea

trupelor rusesti din Cehoslovacia, in Ungaria operatiunea va demara la

2 mai, iar la 15 februarie, ultimul soldat sovietic parasea Afganistanul.

Un moment istoric l-a constituit discursul rostit de Mihail

Gorbaciov, la 6 iulie 1989, in fata Consiliului Europei de la

Strasbourg. El era prefatat de vizita la Berlin, prilej pentru liderul

sovietic de a remarca faptul ca 'nimic nu este etern in aceasta lume',

trimiterea evidenta fiind la Zidul berlinez ce despartea cele doua

Germanii. Cu acel prilej, el a afirmat ca Uniunea Sovietica nu se va

opune reformelor din Europa de Est, fapt bine primit pe intregul

continent. Mai mult, a doua zi, 7 iulie, Gorbaciov le spunea sefilor

statelor din blocul estic ca isi pot alege singuri propria cale de

construire a socialismului.

Pe de alta parte, trebuie subliniata activitatea sustinuta a

presedintelui american George Bush. Am remarca aici vizita sa

istorica in Polonia si Ungaria, din iulie 1989. La Varsovia, Bush s-a

intalnit, fapt remarcabil, cu liderul opozitiei, Lech Walesa, aceasta pe

langa discutiile oficiale purtate cu generalul Wojtech Jaruzelski.

Discursul presedintelui american a provocat o vie emotie in intreg

lagarul socialist, fiind plin de semnificatii: 'Recunostinta mea pentru

ceea ce ati reusit sa faceti de la vizita mea anterioara, primele alegeri

libere in Polonia postbelica. Polonia ocupa un loc deosebit in inima

americanilor si in inima mea Statele Unite sprijina intelegerea

Mesei Rotunde si aplauda intelepciunea, rezistenta, rabdarea unuia

dintre marii conducatori ai Poloniei, Lech Walesa Recunoastem, de

asemenea, ca autoritatile poloneze au dat dovada de intelepciune, de

abordare creatoare si curaj, facand pasi istorici.'

Urmarea a fost detensionarea si mai accentuata a relatiilor dintre

putere si Solidaritatea, motiv pentru care generalul Jaruzelski, desi

reales presedinte de Adunarea Nationala la 19 iulie (in urma unui vot

foarte strans totusi, 270 pentru, 233 impotriva, 34 abtineri si sapte

voturi anulate), il numeste, la 19 august, ca premier, pe Tadeusz

Mazowiecki. Semnificatia acestei alegeri consta in apropierea noului

sef al guvernului de miscarea Solidaritatea.

in toamna, un val de schimbari va afecta blocul sovietic. La 24

august, in Polonia era instalat primul guvern care nu era dominat de

comunisti dupa peste patru decenii. A impresionat insa mai ales

declaratia lui Mihail Gorbaciov de la Berlin, din 7 octombrie, potrivit

careia 'viata ii pedepseste pe cei care raman in urma'. Era, in fapt, o

invitatie deschisa adresata lui Erich Honecker in sensul initierii de

reforme. Efectul a fost schimbarea lui Honecker cu Egon Krenz, la 18

octombrie.

Mult mai spectaculoasa va fi caderea zidului Berlinului la 9

noiembrie, moment semnificativ, perceput in intreaga lume ca un

preludiu la inlaturarea deplina a comunismului in Europa. Era clar ca



sfarsitul comunismului era aproape, cel putin in Europa cu toate ca -

poate era doar o coincidenta - si liderul chinez Deng Xiao Ping facuse

un pas inapoi. Dupa retragerea lui Todor Jivkov de la conducerea

Bulgariei, singurul lider din vechea garda din Europa de Est ramanea

Nicolae Ceausescu. Desigur, nu trebuie neglijata supravietuirea

comunismului in Cuba si Coreea de Nord, acolo unde Fidel Castro si

Kim Ir Sen au rezistat impactului marilor schimbari din 1989.

Dupa intalnirea din Malta, din 2 - 3 decembrie 1989, dintre

Gorbaciov si noul presedinte american George Bush, prilej cu care

liderul sovietic a declarat ca nu va folosi forta pentru mentinerea

regimurilor comuniste din Europa estica, lucrurile au devenit clare.

O semnificatie aparte au avut caderea regimului Nicolae

Ceausescu, la 22 decembrie, si executarea dictatorului trei zile mai

tarziu. Din pacate, in Romania nu fusese posibila o reformare interna a

Partidului Comunist, asa cum s-a intamplat in Ungaria, Bulgaria sau

Germania de Est, dupa cum nici miscari populare de genul Solidaritatii

din Polonia sau al unei 'revolutii de catifea', ca in

Cehoslovacia, nu au fost posibile. Congresul XIV al Partidului

Comunist Roman, desfasurat intre 20 si 24 noiembrie 1989, nu a oferit

nici o surpriza, demonstrand ca in interiorul partidului era imposibila

coagularea unei alternative la dictatura clanului Ceausescu.

Tot mai izolat, Nicolae Ceausescu va mai primi un semnal ca a

venit vremea schimbarii cu prilejul ultimei deplasari la Moscova, la 4

decembrie. Gorbaciov a prezentat rezultatele summit-ului din Malta in

fata noilor lideri din Est, bulgarul Petar Mladenov, germanul Egon

Krenz, polonezul Jaruzelski sau ungurul Reszo Nyers. Ceausescu

conditionase vizita de o intalnire separata cu Gorbaciov, pe care a

obtinut-o. Nu este lipsita de interes maniera in care Egon Krenz s-a

despartit de seful statului roman, cu formula 'Tovarase Ceausescu, nu

stiu daca ne vom mai vedea!'

Cu acel prilej, in prezenta premierilor Constantin Dascalescu si

Nikolai Rijkov, Ceausescu si Gorbaciov au avut ultima discutie,

fiecare pastrandu-si optiunile. Raportat la evenimentele din anul 1968

insa, acum reformistii se gaseau la Moscova, in timp ce Nicolae

Ceausescu reprezenta trecutul, involuand spre o pozitie ce amintea

mai degraba de epoca stalinista.

Pe acest fond, revolta izbucnita la Timisoara, dublata de iesirea

bucurestenilor in strada la 21 decembrie, a marcat un final previzibil

pentru clanul Ceausescu. Valul schimbarilor a afectat apoi intreg

spatiul estic, la 29 decembrie scriitorul disident Vaclav Havel fiind

ales presedinte la Praga.

Testul decisiv al noului raport de forte a fost dat de unificarea

Germaniei, semnalul clar al sfarsitului razboiului rece. La 9 februarie

1990, cu prilejul vizitei la Moscova, secretarul de stat american James

Baker avea sa propuna demararea discutiilor in formula doi plus patru,

adica cele doua Germanii, alaturi de marile puteri invingatoare in al

doilea razboi mondial, Statele Unite, Uniunea Sovietica, Marea

Britanie si Franta. Apoi, la 30 mai, cu ocazia vizitei lui Gorbaciov la

Washington, acesta avea sa-i declare presedintelui Bush ca este de



acord ca viitoarea Germanie sa decida singura daca va adera sau nu la

N.AT.O.

Acordul final in privinta reunificarii Germaniei, in cadrul

N.A.T.O., a fost dat de Gorbaciov in fata cancelarului german

Helmuth Kohl, la 15 iulie 1990, atunci cand cei doi s-au intalnit intr-o

localitate din Caucaz. Dupa negocieri desfasurate intr-un climat de

prietenie, la 12 septembrie 1990 era semnat la Moscova tratatul ce

consfintea reunificarea pasnica a Germaniei, ceremonia oficiala avand

loc la Berlin, la 3 octombrie. in noile conditii, desfiintarea Tratatului

de la Varsovia a venit firesc, la 31 martie 1991.

in schimb, sfarsitul Uniunii Sovietice a fost unul dramatic. La 20

decembrie 1990, ministrul de externe Eduard Sevarnadze isi prezenta

demisia, avertizand asupra pericolului instaurarii dictaturii. Mai mult,

anul 1990 se incheia cu un alt semnal negativ, declaratia sefului

K.G.B., Ghenadi Kriucikov, potrivit careia Statele Unite urmareau sa

destrame Uniunea Sovietica, reamintind astfel de tensiunile caracteristice

razboiului rece.

Situatia lui Mihail Gorbaciov era tot mai subreda. El se

confrunta cu greutatile tranzitiei si dorinta de independenta a fostelor

republici, in frunte cu statele baltice. Mai mult, la 17 februarie 1991,

Boris Eltin ii cerea sa demisioneze, iar la 12 iunie acesta se proclama

presedinte al Rusiei.

Dupa esuarea unei tentative de lovitura de stat, intre 18 si 21

august 1991, pozitia lui Mihail Gorbaciov era mult subrezita, noul

lider al Rusiei fiind Boris Eltin, cel care a organizat rezistenta

impotriva pucistilor. intors la Moscova, la 22 august, Gorbaciov va

demisiona dupa doua zile din fruntea Partidului Comunist al Uniunii

Sovietice.

Astfel, la 8 decembrie 1991, in padurea Belovej de langa Minsk,

presedintii si premierii din Rusia, Ucraina si Bielorusia declarau

dizolvarea Uniunii Sovietice si proclamarea Comunitatii Statelor

Independente. Ulterior, alte 11 foste republici sovietice vor adera la

C.S.I. cu prilejul conferintei de la Alma Ata, din 21 - 22 decembrie.

Alte patru foste republici, Estonia, Letonia, Lituania si Georgia, au

ales calea proclamarii imediate a independentei.

Ramas fara 'obiectul muncii', Mihail Gorbaciov a demisionat la

25 decembrie 1991, steagul sovietic fiind inlocuit la Kremlin cu cel

rusesc. La 31 decembrie, Uniunea Sovietica isi inceta existenta.

Fara indoiala, semnificatia incheierii razboiului rece este una

multipla, iar intrebarile care nu si-au gasit inca raspunsul sunt la fel de

multiple. Sansa istoricilor si politologilor sta insa in documentele

secrete si cele diplomatice ce vor fi declasificate, astfel incat noi

judecati de valoare sunt oricand posibile. Deschiderea arhivelor fostei

Uniuni Sovietice va oferi, la randul sau, numeroase surprize. Poate,

printre altele, vom sti cu mai multa precizie daca Mihail Gorbaciov

era constient de nevoia de schimbare a sistemului sau a predominat

vointa omului politic. Peste toate, ramane ca fapt pozitiv identificarea

de catre omenire a unei solutii onorabile pentru iesirea dintr-o

puternica criza, care la un moment dat risca sa puna in discutie chiar

viitorul civilizatiei.









Politica de confidentialitate





Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate