Istoricul relatiilor dintre Romania si Uniunea Europeana

Istoricul relatiilor dintre Romania si Uniunea Europeana

Relatiile dintre cele doua parti au fost initiate la sfarsitul anilor '60, in plina perioada de deschidere internationala a regimului Ceausescu, si s-au concretizat in acorduri comerciale bilaterale, suspendate in anii '80 din cauza incalcarii drepturilor omului de catre Romania.

Astfel, in 1967 sunt initiate primele negocieri pentru incheierea unei serii de acorduri tehnico-sectoriale privind anumite produse agroalimentare (branzeturi, oua, carne de porc), produse pentru care Romania practica preturi de dumping. Guvernul roman urmarea scutirea de taxe suplimentare a produselor romanesti amintite, iar Comunitatea Europeana incearca sa impuna respectarea unui anumit nivel al preturilor pentru a nu avea distorsiuni pe piata statelor membre.

In anii '70 sunt semnate acorduri de cooperare economica privind produsele agroalimentare, industria textila, industria grea si comertul cu carbune si otel.

Cel mai important succes al acestui deceniu (anii 70) este semnarea unui acord bilateral de includere a Romaniei in Sistemul General de Preferinte (SGP) al CEE, acord semnat in 1974.

In 1980, se semneaza un nou acord privind crearea Comisiei Mixte Romania-CEE, document prin care Romania recunoaste de facto aceasta organizatie.

Din pacate pentru Romania, incepand cu 1981, contactele dintre cele doua parti se inrautatesc, fiind apoi suspendate pana in 1990.

In martie 1990, Romania a fost prima tara din blocul comunist care a stabilit relatii oficiale cu Comunitatea Europeana, incercand sa se reapropie de structurile occidentale, inclusiv de NATO.

Incepand cu decembrie 1991, Comunitatea Europeana incheie o serie de acorduri de asociere (cunoscute si sub numele de Acorduri Europene), ce reglementeaza cadrul juridic si institutional dintre partile semnatare, cu scopul de a promova relatiile economice (in special comerciale), precum si un dialog politic institutional cu fostele tari socialiste din Centrul si Estul Europei.

Obiectivul acestor tratate este totusi pregatirea pentru aderare a acestor state.

Printre statele care incheie primele Acorduri Europene sunt Ungaria si Polonia (1991), iar Romania abia in 1993 (ca urmare a climatului politic: mineriada din 1991 si caderea guvernului, alegeri generale in 1992). Acordul a intrat efectiv in vigoare abia la 1 februarie 1995.

La 22 iunie 1995, Romania a inaintat cererea oficiala de aderare la Uniunea Europeana, impreuna cu Strategia Nationala de Pregatire a aderarii, document semnat la Snagov de toate partidele politice parlamentare, care stabilea etapele procedurale si actiunile ce urmau sa fie intreprinse in procesul de apropiere de structurile comunitare.

De mentionat ca in iunie 1993, Consiliul European de la Copenhaga recunoaste explicit principiul extinderii Uniunii Europene catre statele asociate din Europa Centrala si de Est si fixeaza o serie de criterii economice si politice de aderare, cunoscute sub numele de criteriile de la Copenhaga.

Acestea sunt:

Criteriul politic cu referire la:

Crearea unor institutii stabile care sa garanteze democratia si statul de drept (Parlament, Guvern, Puterea judecatoreasca);

Respectarea drepturilor omului si protectia minoritatilor;

Criteriul economic, care are in vedere crearea unei economii de piata functionala, capabila sa reziste presiunilor concurentiale de pe piata unica a UE;

Criteriul legislativ, ce are in vedere aplicarea acquis-ului comunitar (ansamblu de principii, decizii si reguli) din momentul aderarii la UE;

Criteriul institutional sau administrativ, care are in vedere capacitatea statului de a-si asuma obligatiile de stat membru al UE, din momentul aderarii sale.

Consiliul European de la Madrid din 1995 a mai adaugat doua criterii, si anume:

a)     Comisia Europeana elaboreaza un raport si un aviz privind cererea de aderare pe baza progreselor realizate de statul candidat, in functie de criteriile de la Copenhaga;

b)     Consiliul de Ministri, pornind de la avizul Comisiei,decide asupra oportunitatii inceperii negocierilor de aderare cu fiecare stat candidat in parte, in functie de progresele sale, incepand cu anul 1996.

In 1997, UE adopta Agenda 2000 - Pentru o Europa mai puternica si mai extinsa, document ce trateaza reforma institutionala a UE si prezinta o viziune mai clara asupra extinderii Uniunii, precum si opiniile Comisiei cu privire la lansarea procesului de aderare si asupra consolidarii strategiei de preaderare.

Negocierile de aderare cu Romania au inceput la 15 februarie 2000 si s-au incheiat la finele anului 2004, integrarea avand loc la 1 ianuarie 2007, dupa ce, la 25 aprilie 2005, cele doua tari (Romania si Bulgaria) semneaza la Luxemburg tratatul de Aderare la UE.

In paralel, Romania a reluat demersurile privind semnarea unor tratate cu SUA si NATO.

Astfel, la 2 aprilie, se semneaza la Bucuresti un acord comercial intre Romania si SUA, care prevedea acordarea reciproca a clauzei natiunii celei mai favorizate, tratat care intra in vigoare in noiembrie 1993.

Totodata, se semneaza tot la Bucuresti, Acordul romano-american privind garantarea reciproca a investitiilor.

In 2004, Romania, impreuna cu alte tari din estul Europei, devine membru NATO.

Planul National de Dezvoltare ‑ PND pentru perioada 2007-2013 reprezinta documentul de planificare startegica si programare financiara multianuala, aprobat de Guvern si elaborat intr‑un larg parteneriat, care va orienta dezvoltarea economico‑sociala a Romaniei in conformitate cu politica de coeziune a Uniunii Europene.

PND este un concept specific politicii europene de coeziune economica si sociala, menit sa ofere o conceptie coerenta si stabila privind dezvoltarea statelor membre ale Uniunii Europene, transpusa in prioritati de dezvoltare, programe, proiecte, in concordanta cu principiul programarii fondurilor structurale.

PND nu substituie Strategia Nationala de Dezvoltare Economica, ci reprezinta una dintre componentele majore ale acesteia.

Pentru perioada 2007-2013, in PND sunt prevazute sase prioritati nationale de dezvoltare:

1. Cresterea competitivitatii economice si dezvoltarea economiei bazate pe cunoastere;

2. Dezvoltarea si modernizarea infrastructurii de transport;

3. Protejarea si imbunatatirea calitatii mediului;

4. Dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocuparii si incluziunii sociale si intarirea capacitatii administrative;

5) Dezvoltarea economiei rurale si cresterea productivitatii in sectorul agricol;

6. Diminuarea disparitatilor de dezvoltare intre regiunile tarii.