Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii




Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Administratie


Index » legal » Administratie
Notiunea statului de drept


Notiunea statului de drept


NOTIUNEA STATULUI DE DREPT

Termenul "stat" isi are originea in latinescul "status", cu sensul de stare a unui lucru. Ulterior a capatat si o semnificatie juridica si desemna situatia juridica a unei persoane care face parte dintr-o comunitate cu care are in comun un set de valori, apartenenta conferindu-i anumite drepturi si obligatii[1].

Cand termenul "status" a inceput sa fie utilizat in expresii precum "status rei romane" si "status rei publicae" (situatia conducerii vietii publice[2]) a dobandit si o semnificatie politica.



Se considera ca termenul "stat" a fost utilizat pentru prima data intr-o acceptiune moderna - forma de organizare a unei populatii asezata pe un anumit teritoriu si cu o structura institutionalizata, independenta de persoanele care ocupa pozitiile supreme si care exercita puterea suverana - in lucrarea "Principele" de catre Nicolo Machiavelli, lucrare care incepe cu "toate statele, toate stapanirile care au avut si au autoritate asupra oamenilor au fost si sunt sau republici sau principate"[3].

Aparitia statului este un proces indelungat si complex.

O democratie libera, care incurajeaza participarea tuturor elementelor societatii la procesul de formare a vointei politice, trebuie sa structurata sub forma unui stat de drept. Democratia si statul de drept constituie o uniune indivizibila. Prin statul de drept intelegem toate principiile si procedurile prin care se garanteaza libertatea individului si participarea acestuia la viata politica. Statul de drept se afla la polul radical opus al statului politienesc. In aceasta ultima forma de stat, cetatenii sunt supravegheati permanent 'de sus', traind sub amenintarea constanta a interventiilor aparatului omniprezent al securitatii statului. Ei se simt controlati si monitorizati in toate domeniile vietii lor, ceea ce otraveste relatiile sociale dintre oameni. In ciuda tuturor incercarilor de a pacali statul, cetatenii nu se pot sustrage niciodata autoritatii statale. Cine nemultumesc puterea sunt arestati sau sicanati, isi pierd locul de munca sau sunt internati in lagare, fara sa aiba parte de un proces drept. In cazul in care sunt adusi in fata legii, ei vad ca judecatorii nu sunt altceva decat alti functionari angajati de conducerea politica, ceea ce face ca justitia sa nu fie deloc independenta. Administrarea justitiei este in acest tip de sisteme doar una dintre nenumaratele tehnici de organizare destinate punerii la dispozitia statului a 'materialului uman'. Cetatenii simpli nu vor sti astfel niciodata daca nu au fost deja luati in vizorul autoritatilor, iar aceasta nesiguranta il face dependent si neliber. La nivel privat, legea pare sa functioneze normal - si in dictaturi sunt pedepsiti cei care incalca regulile de circulatie sau hotii. Oamenii nu se pot insa bizui prea mult pe acest lucru, pentru ca doar dictatorul sau partidul de stat poate decide ce este legal sau nu.

In statul de drept democratic, persoanele care imbraca functii publice trebuie sa respecte legea. Toti oamenii sunt egali in fata ei. Orice cetatean poate sa-si revendice drepturile in fata autoritatilor, chiar daca unora dintre instantele politice le-ar placea sa nu permita acest lucru. Acest lucru este valabil mai ales in cazul dreptului la libera dezvoltare a propriei personalitati. Prezervarea si garantarea acestui drept este scopul principal al statului de drept. De aceea, acesta limiteaza toate actiunile statale in favoarea respectarii libertatii cetatilor. Autoritatile nu pot actiona daca nu detin competentele necesare pentru acest lucru. Ele nu pot sa-si declare singuri competenta intr-un anumit domeniu. Constitutia sau legea trebuie sa le-o prevada. In acest sens, statul de drept este intotdeauna un stat constitutional in care domneste litera legii. Ancorarea legala a autoritatii statale garanteaza libertatea cetatenilor, iar aceasta libertate nu poate fi ingradita decat de lege. Iar o astel de lege nu poate fi adoptata decat de reprezentantii poporului, prin proceduri formale si constitutionale. La respectarea legilor vegheaza o justitie independenta. Astfel, separatia puterilor si statul de drept sunt doua principii inseparabile.

Ceea ce este valabil in cazul separatiei puterilor este valabil si pentru statul de drept. Acesta nu este in nici un caz o simpla institutie care are rolul de a limita si controla autoritatea statala. La fel cum separatia puterilor face statul mai accesibil si mai transparent pentru cetateanul activ politic, statul de drept da statului o forma care permite cetateanului sa poata prevedea cum va decurge activitatea statala, pregatindu-se in acest sens. Doar intr-o ordine statala reglementata prin Constitutie si legi specifice, oamenii pot participa de buna voie si nesiliti de nimeni la viata politica.

Ambele obiective, facilitarea activitatilor democratice si garantarea drepturilor fundamentale se afla in primul plan al intentiilor statului de drept. Atunci cand vrem sa vedem care sunt intentiile care se ascund in spatele activitatilor statale, care pot fi cuprinse, dupa cum vom vedea mai jos, in patru principii fundamentale, este neaparat nevoie sa tinem permanent cont de aceste aspecte.

Statul de drept modern se sprijina pe consideratia general acceptata ca nimeni nu trebuie sa-si judece singur cauza. Inca din vechime, partile conflictuale au incercat sa-si solutioneze problemele in fata unui judecator neutru. Acest lucru se intampla mai ales in cazul diferentelor dintre conducerea statului si supusi. Din punct de vedere istoric, autonomia judecatorilor si monopolul lor asupra justitiei a fost unul dintre primele revendicari formulate de cetateni si care venea sa serveasca dorintei lor de libertate fata de imixtiunile principilor in viata lor. Acestea au fost fundamentele pe care s-a constituit statul de drept de astazi. Primele documente din istoria constitutionala a Marii Britanii nu insista in fond degeaba asupra confirmarii drepturilor si libertatilor societatii si garantarii acestora prin 'rule of law'. Aceasta trebuia exercitata de judecatori autonomi care sa nu depinda de puterea absoluta a monarhului. Acesta a fost scopul pentru care a fost formulata Magna Charta Libertatum la 1215, iar mai apoi, Habeas Corpus Act din 1679, care prevedea ca arestatii sa fie adusi in fata unui judecator in cadrul unei perioade.



Termenul 'stat justitiar' a fost folosit deseori de criticii statului de drept modern care doreau sa atraga atentia asupra procedurilor complicate si greoaie, care constituie o invitatie pentru toti 'certaretii' din societate si care limiteaza capacitatea functionarilor de a lua deciziile necesare. Trebuie sa luam in serios aceste reprosuri, pentru ca ele arata care sunt limitele statului de drept: controlul de catre justitie al activitatilor administrative se rezuma de regula doar la verificarea daca organele isi respecta competentele si regulamentele de procedura prescrise. Respectarea termenelor, participarea la decizie a tuturor celor vizati sau contabilizarea altor reguli formale se afla in primul plan al procedurilor demarate de justitie, in vreme ce continuturile cazurilor in cauza nu sunt verificate decat in masura daca corespund realitatilor legale. In multe procese intentate de exemplu profesorilor pe motivul acordarii unor note proaste sau a exmatricularii unor elevi, judecatorii au invocat libertatea pedagogica a profesorilor de a evalua performantele elevilor. Ei au verificat doar aspectele formale, ca de exemplu sistemul de acordare a notelor, anuntarea din timp de catre profesor a proiectelor scolare scrise sau motivele care au stat la baza evaluarii respective. Tendinta din ce in ce mai pronuntata a parintilor de a se adresa instantelor de justitie pentru a ataca deciziile cadrelor didactice a dus la o formalizare si incadrare legala a evaluarilor scolare, deseori neproductiva din punct de vedere pedagogic, dar care constituie pretul care trebuie platit pentru faptul ca toate deciziile statului - notele obtinute in scoala fiind de multe ori un factor decisiv in evolutia ulterioara a elevului - se supun controalelor justitiei.

Litigiile si ancorarea legala sunt elemente prezente si in domenii precum constructia de noi aeroporturi, centrale atomice sau autostrazi, gropi de gunoi sau centre industriale. Din aceasta cauza, asta inseamna ca de multe ori executia planurilor este intarziata, unele proiecte devenind cateodata mult mai scumpe, ba chiar abandonate. Nu trebuie sa trecem cu vederea faptul ca astfel de procese implica cheltuieli uriase, astfel incat 'oamenii simpli', care nu isi pot permite avocati buni sau experti costisitori se afla de multe ori pe o pozitie defavorizata atunci cand acuzatiile sale nu sunt cu totul sustinute. Fireste ca un stat dictatorial poate actiona uneori cu mult mai rapid si mai eficient. Daca se doreste construirea de strazi, acest tip de stat nu trebuie sa-si mai piarda vremea cu negocierile in vederea despagubirii proprietatilor funciare aflate in calea acestora. Dar tocmai aceasta eficienta sporita ascunde pericole masive la adresa libertatii cetateanului. Cine doreste sa protejeze statul de drept, consolidand astfel principiul libertatii si al egalitatii, trebuie sa accepte atat problemele acestuia cat si pretul codificarii legale a raporturilor zilnice. Solutia ar fi asadar o scadere a pretului platit statul de drept si nu o eradicare a acestuia.

Cine crede insa ca statul de drept este ceva mai mult decat un sinonim al procedurilor de ordin formal, cine ii recunoaste maretia ca stat al libertatii si dreptatii, acela va trebui sa supuna prevederilor constitutionale libere atat pe legiuitori cat si pe suverani. Indiferent cat de larga ar fi majoritatea, ea trebuie sa aiba limite. Principiului dinamic, conform caruia vointa poporului este stapana peste tara, principiului democratic al deciziei majoritare, i se alatura un principiu static, principiul statului de drept. Doar aceasta alaturare garanteaza libertatea individului si protectia minoritatilor, indeplinind astfel regulile democratiei. Prin statul de drept se certifica faptul ca democratia se sprijina pe convingerile comune si pe acordul intern al tuturor cetatenilor in ceea ce priveste respectarea si prezervarea drepturilor omului. Doar asa poate supravietui democratia pe termen lung.

Conceptul de "stat de drept" evoca faptul ca organele statului nu se pot sustrage, in activitatea lor, exigentelor dreptului.  Punerea in practica a teoriei statului de drept se face cu ajutorul urmatoarelor mecanisme juridice: Controlul politic al Parlamentului asupra executivului (prin motiuni de cenzura, intrebari si interpelari adresate membrilor guvernului, acceptarea programului de guvernare si acordarea votului de incredere etc.), controlul administrativ, declansat la initiativa organelor administrative sau a cetatenilor, controlul jurisdictional asupra legalitatii actelor administrative, realizat de puterea judecatoreasca (prin instante de drept comun sau specializate), care solutioneaza litigiul printr-o hotarare susceptibila de executare silita, controlul constitutionalitatii legilor, care presupune verificarea conformitatii cu Constitutia a legilor ordinare, controlul exercitat prin intermediul institutiei Avocatului Poporului, care apara drepturile si libertatile cetateanului in relatia acestuia cu organele administratiei publice.

Conceptul de stat de drept este unul relativ recent si intelegerea lui presupune o abordare interdisciplinara: sociologica, politologica, filosofica, juridica. Intr-o definitie simpla, statul de drept apare ca "statul limitat prin drept", opus statului absolutist, in care guvernantii nu sunt obligati sa respecte normele juridice.

In versiunea doctrinara engleza privind statul de drept, intalnim celebra sintagma rule of law (domnia legii), care exprima ideea ca statul se supune domniei dreptului, aparuta, intr-o prima etapa, ca reactie la puterea absoluta a monarhului (asa-numita prerogativa regala, care permitea monarhului sa se opuna oricarui act adoptat de parlament si sa se sustraga oricarui control).

Doctrina franceza privind statul de drept a aparut, in principalele sale elemente ideologice, odata cu perioada revolutionara, dar s-a dezvoltat ca atare abia incepand cu sfarsitul sec. al XIX-lea. Prima consacrare a ideilor ce trimit la conceptul de stat de drept in franta este Declaratia drepturilor omului si cetateanului  de la 1789. Aici apar ideile principale ale conceptului: suprematia asupra statului a drepturilor individuale naturale, inalienabile si sacre, consacrarea unei ierarhii de norme - in care suprematia este detinuta de separatia puterilor si de garantarea drepturilor si libertatilor.




Expresia astazi consacrata cvasiunanim in lumea occidentala "stat de drept" se datoreaza doctrinei germane a lui Rechtstaat. Termenul a fost la inceput utilizat de adversarii monarhiei absolute si abia la jumatatea sec. al XIX-lea apare pentru prima data in doctrina juridica, la Robert von Mohl, care concepe statul ca Rechtstaat in sens de "stat al exercitarii, in limitele legii, a fortei publice" si de "limitare legala cat mai stricta a sarcinilor statale in scopul protejarii individului".

Astazi, Legea fundamentala a Germaniei consacra ca puncte de plecare in fundamentarea statului de drept: "demnitatea intangibila a fiintei umane" (art. 1 alin. 1), faptul ca drepturile fundamentale leaga puterea legislativa, executiva si judecatoreasca (art. 1 alin. 3), precum si superioritatea ordinii constitutionale  - "puterea legislativa este legata de ordinea constitutionala, iar puterile executiva si judecatoreasca de lege si drept" (art. 20 alin. 3). De asemenea, art. 20 alin. 2 al legii fundamentale realizeaza legatura dintre statul subordonat dreptului si titularul suveranitatii - poporul.

Trasaturile generale ale statului de drept sunt:

a) proclamarea principiului legalitatii;

b) proclamarea suprematiei Constitutiei (in sistemele constitutionale bazate pe o constitutie scrisa);

c) proclamarea si garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale individului;

d) aplicarea principiului separatiei si echilibrului puterilor in stat ca diferentiere a functiilor statului si a organelor care le indeplinesc;

e) afirmarea si realizarea principiului accesului liber la justitie si al independentei justitiei;

f) instituirea unui sistem de control al legalitatii si constitutionalitatii actelor autoritatilor publice (controlul jurisdictional al administratiei publice, controlul constitutionalitatii legilor) ;

g) instituirea si exercitarea unor forme alternative de control asupra administratiei la initiativa cetatenilor (institutia Ombudsmanului).



A se vedea Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu, Drept constitutional si institutii politice, vol. II, 2006, p. 39.

A se vedea Cristian Ionescu, Trata de drept constitutional contemporan, Editura All Beck, Bucuresti, 2003, p. 40.

A se vedea Cristian Ionescu, Trata de drept constitutional contemporan, p. 42.







Politica de confidentialitate





Copyright © 2023 - Toate drepturile rezervate