Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Administratie


Index » legal » Administratie
» Coordonatele deontologİce ale functİeİ publİce


Coordonatele deontologİce ale functİeİ publİce




COORDONATELE DEONTOLOGİCE ALE FUNCTİEİ PUBLİCE

Termenul de 'deontologie' a fost folosit pentru prima data de juristul si moralistul englez Jeremy Bentham (1748-1832) in lucrarea sa 'Deontologia sau stiinta moralitatii', in care scrie: 'baza deontologiei este principiul dupa care o actiune este buna sau rea, demna sau nedemna, merituoasa sau blamabila, in raport cu tendinta ei de a spori sau diminua suma fericirii publice'. Conceptia lui Bentham se inscrie in cadrul curentului utilitarist in etica, potrivit caruia, principiul fundamental al oricarei etici si legislatii este 'cea mai mare fericire a celui mai mare numar de oameni'.




Termenul 'deontologie' provine din grecescul 'deon, deontos' care inseamna ceea ce se cuvine si 'logos' care inseamna discurs, stiinta. Observam ca, in conceptia lui Bentham deontologia este o denumire data unui curent al eticii. Astazi, prin deontologie se intelege, in sensul comun indicat de dictionare[2], ansamblul de reguli care precizeaza normele de conduita si obligatiile etice ale unei profesiuni, precum si doctrina despre acestea. Aceste reguli au in vedere conduita celor ce exercita o anumita profesiune, atat in raporturile dintre ei, cat si in raporturile cu clientii lor sau cu publicul. In acest context, este necesar sa explicam si termenul 'profesiune' sau „profesie”, care are doua intelesuri, si anume: intr-o prima acceptiune, desemneaza ansamblul de cunostinte teoretice si deprinderi practice ce definesc pregatirea persoanelor care realizeaza o anumita activitate specializata, care necesita, ca regula, o formatie universitara (termenul se utilizeaza insa si in sensul de ocupatie sau meserie) iar in cea de a doua acceptiune, semnifica grupul social organizat, compus din persoanele ce desfasoara o anumita activitate specializata, care necesita un ansamblu de cunostinte teoretice si deprinderi practice specifice

In vorbirea curenta se utilizeaza uneori sintagme ca „abatere deontologica” sau „a incalcat deontologia”, pentru a califica fapte prin care s-a incalcat legea civila sau penala, cum este de exemplu plagiatul.

Deontologia poate fi definita ca fiind ansamblul normelor etico-juridice care contureaza un comportament profesional sau privat. Obiectul deontologiei il formeaza numai regulile stabilite de profesiune pentru asigurarea moralitatii membrilor sai, precum si obligatiile morale generale care pot afecta imaginea profesiunii. Deci, la momentul actual, deontologia are o semnificatie mult mai restransa si mai concreta decat cea pe care i-a atribuit-o Bentham. Ea este, intr-un fel, etica aplicata la o anumita profesiune. Scopul ei este de a infaptui binele concret, in cadrul restrans al unei anumite profesiuni.[3]

Se poate afirma, ca idee de principiu, ca deontologia este etica aplicata in cazul unei profesiuni, in sensul de grup social format din profesionisti, adica din oameni ce exercita o anumita activitate specializata, care necesita cunostinte teoretice si deprinderi practice specifice. Deontologia prin specificul obiectului sau de cercetare, se afla la interferenta intre drept si morala. Ea poate fi definita ca reprezentand ansamblul normelor care contureaza un anumit tip de comportament profesional sau privat.

Pentru a intelege mai bine semnificatia deontologiei, trebuie sa facem cateva precizari terminologice, si anume: termenul de etica provine din grecescul ethos, care inseamna caracter sau obisnuinta, datina, iar termenul de morala ne parvine de la latini si semnifica aproape acelasi lucru. Cicero este cel care traduce ethos in latina prin mores, adica moravuri, obiceiuri. Astazi noi folosim cuvantul ethos referindu-ne la atitudini, caracteristici, obiceiuri ce sunt specifice unei culturi sau popor sau grup uman. In timp s-a statornicit urmatoarea distinctie: etica este disciplina teoretica care studiaza fie precumpanitor ideile de bine, rau, datorie, dreptate, fie atitudinile, caracterele, datinile, adica moralitatea oamenilor. Pe scurt de la eleni s-a mostenit termenul care desemneaza teoria iar de la romani ne-a ramas termenul care reprezinta obiectul cercetat de respectiva teorie. Este acceptata ideea conform careia exista doua tipuri mari de morala (Henry Bergson), cea “inchisa”, “morala naturii din noi” care l-a insotit pe om in grupurile primare de aparenta (familie, trib, ginta, natiune, etnie) si cea “deschisa” cea a iubirii neconditionate pentru umanitatea din fiecare fiinta (care trebuie sa fie considerata “sfanta”,”sacra”). Aceasta distinctie este extrem de importanta pentru a intelege si a solutiona multe conflicte din lumea actuala cum ar fi cele legate de sovinism, rasism , anti-Semitism, etnicism, nationalism. Mai mult, “morala inchisa” este cea care ofera un temei pentru “a legitima” fundamentalismele, cele religioase, ideologice. S-a observat astfel ca procesele de globalizare au fost insotite si de incercarea de legitimizare a numeroase morale inchise de la cele intemeiate pe baza etnica, la cele rasiale sau de gen si mai ales, in ultimul timp cele religioase. In etica exista doua tipuri principale de argumente pentru a legitima o actiune, un eveniment sau fapt ca fiind morale. Astfel, pentru etica deontologica, unele fapte si actiuni sunt prin ele insele, bune sau rele (de exemplu, minciuna sau omuciderea sunt intotdeauna considerate drept rele, imorale, indiferent de cauze sau de consecinte).





Pornind de la definitia generala data deontologiei, putem sa particularizam deontologia functionarului public si sa o definim ca fiind ansamblul normelor ce guverneaza comportamentul profesional si privat al functionarului public, ca titular al functiei publice.

In situatia in care functionarul public a incalcat normele privind deontologia functiei publice, respectiv, si-a incalcat obligatiile profesionale deduse din raportul de functie publica precum si normele de comportament in interiorul si in afara institutiei publice, intervine raspunderea disciplinara a acestuia. Prin astfel de abateri disciplinare, functionarul public isi lezeaza demnitatea si prestigiul, statutul sau socio-profesional si moral.

Reglementarea comportamentului profesional al functionarului public se face atat prin dispozitii constitutionale cu valoare de principiu, cat si prin acte juridice emise de organul legislativ, alte categorii de acte normative, dar si cu ajutorul normelor cutumiare, in special in domeniul diplomatiei si ale jurisprudentei.

Potrivit definitiei de maxima generalitate, functionarii publici constituie un grup heterogen format dintr-o multime de subgrupuri diverse. Din enumerarea orientativa a categoriilor de functionari publici, apare evident ideea ca exista grupuri de functionari care prin natura lor exclud insasi ideea de profesiune. Avem in vedere, cu precadere, parlamentarii si membrii guvernului. Ei sunt alesi sau numiti pe criterii politice, motiv pentru care ii vom numi “functionari politici”. In cazul lor nu poate fi vorba de deontologie. Aceasta nu inseamna insa ca ei nu sunt supusi unor reguli etice, insa raspunderea lor este de natura politica, nu disciplinara.

Pe de alta parte, exista multe categorii de functionari care constituie grupuri profesionale. Asa sunt, spre exemplu: magistratii, functionarii din administratia publica si cadrele didactice. In concluzie, nu se poate vorbi de o deontologie a functionarilor publici, in general, dar s-ar putea vorbi de deontologii ale diverselor categorii de functionari publici care constituie grupuri profesionale, grupuri care pot fi invocate sub denumirea de “corpuri de functionari”. Acestea au o deontologie, in sensul strict al termenului, daca sunt intrunite elementele constitutive ale deontologiei, si anume: organizarea corpului este prevazuta de lege; organele corpului au competenta de a stabili norme deontologice si de a sanctiona incalcarea acestora; corpul poseda un drept deontologic.[6]

Din perspectiva dreptului administrativ, functia publica desemneaza „situatia juridica a persoanei fizice – investita legal, cu atributii in realizarea competentei unei autoritati publice ce consta in ansamblul drepturilor si obligatiilor care formeaza continutul juridic complex dintre persoana fizica respectiva si organul care a investit-o” . Rezulta din aceasta definitie cateva trasaturi ale functiei publice: - drepturile si obligatiile in realizarea competentei nu pot fi stabilite decat pe cale unilaterala, prin norme juridice, de catre organele de stat, ca de altfel si atributiile care definesc competenta. Ca urmare „nu suntem in prezenta unui contract de munca, care este un acord de vointa al unitatii si persoanelor incadrate in colectivul de munca, ci intr-o institutie a dreptului public” ; - drepturile si obligatiile sunt atributii ale functiei publice, ca si competenta; - continuitatea prin care se are in vedere „existenta acestor drepturi si obligatii, prin care se realizeaza competenta unei autoritati publice, atata timp cat exista competenta pe care functia o realizeaza; - existenta unui complex de raporturi juridice intre cei investiti si institutia sau autoritatea care i-a investit; - exercitarea unei functii publice de catre persoane fizice care nu sunt incadrate in munca intr-o autoritate a administratiei publice. Este vorba de persoanele incadrate in munca in organizatii din sectorul privat, investite, prin autorizare, in conditiile legii, cu dreptul de a presta un serviciu public, in regim de putere publica ; - caracterul legal al investituirii.



Pentru a oferi o explicatie concreta a ceea ce reprezinta un cod deontologic, vom apela la afirmatia facuta de Eric Maitrepierre in documentul de curs scris al acestuia, intitulat „La deontologie” si anume: ”Codurile deontologice constituie instrumente de reflectie pentru categoriile de profesionisti, codurile in sine fiind instrumente de reglementare. Ele sunt inspirate de considerente morale, iar consfintirea acestora este inspirata de lege.



B. Dutescu, Etica profesiunii medicale, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1980, p.13.

Dictionarul explicativ al limbii romane, editia a II-a, Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti -1996, p.278.

Liviu Coman–Kund, Deontologia si statutul functionarilor din administratia publica, Ed.Europlus, Galati, 2007, p.6;

Verginia Vedinas, Statutul functionarului public, Ed. Nemira, 1998, p.171;

Vasile Morar, Etica in afaceri si politica, Ed.Universitatii din Bucuresti, 2006, p.11;

Liviu Coman–Kund, Deontologia si statutul functionarilor din administratia publica, Ed.Europlus, Galati, 2007, p.47;

Iorgovan A, Tratat de drept administrativ, Bucuresti, Editura Nemira, 1996, vol.2, p.268;

Iovanas A., Drept administrativ si elemente ale stiintei administratiei, Bucuresti, Editura Nemira, 1993;

Iorgovan A., op., cit., p. 630;







Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate