Serviciile audiovizuale

SERVICIILE AUDIOVIZUALE

1.Structura sectorului

Activitatile ce intra in structura serviciilor audiovizuale sunt:

1.productia de filme pentru cinematografe si videocasete;

2. distributia de filme de cinematograf si videocasete;

3.proiectia de film;

4.productia si distributia programelor de radio si televiziune;

5.productia studiourilor de inregistrare muzicala.

Comertuli international cu produse audiovizuale cuprinde tranzactii cu o gama foarte larga de valori, de continut diferit:

1. filme: difuzate prin sistemul salilor de cinematograf, al casetelor video sau prin reteaua de televiziune;
2. programe de televiziune si radio;
3. aparatura de receptie a acestora radioreceptoare, televizoare, aparatura video etc)

Volumul valoric al acestor tranzactii a crescut in medie, anual, pe toate ramurile cu 2.7%.

Piata mondiala a audiovizualului e repartizata intre cei 3 poli ai puterii economice astfel: SUA- 31%, UE- 35% si Japonia -29%.

2. Caracteristicile serviciilor audiovizuale

Desi structura schimburilor internationale nu este identical pentru filmele cinematografice si programele de televiziune, ele sunt de multe ori analizate impreuna pentru ca:

• in majoritatea tarilor producatoere capitalul investit in activitati audiovizuale este rareori repartizat pe fiecare subramura in mod distinct;
• o serie de concepte, cum ar fi ,, dreptul de proprietate intelectuala '', sunt aplicabile ambelor activitati;
• cele 2 activitati se afla atat in relatii de complementaritate, cat si de substitutie.

Din punct de vedere economic , serviciile audiovizuale se deosebesc de celelalte servicii deoarece:

1.rezultatul activitatii are o existenta materiala proprie. Produsele audiovizuale devin produse ,,finite" inainte de a fi distribuite la locul consumului sau utilizarii finale. Principala modalitate de livrare este pur transfrontaliera.

2.productia primei unitati de produs cinematografic sau video(film)sau a programelor de TV absoarbe aproape toate costurile de productie , celelalte unitati fiind produse la costuri mult mai mici.

3.Industria cinematografica

Cinematograful este prin excelenta arta societatii industrializate. Nascut odata cu acesta, el a contribuit la proliferarea modeluili de organizare a societatii industriale.

Esenta competitivitatii din industria cinematogrfica: costul scazut pe unitatea de consum (vizionare) si posibilitatea de valorificare , cu costuri minime , prin copii ale unitatii de productie initiala, prin mai multe canale si modalitati de distributie.

Caracterul unicat al industriei cinematografice se manifesta prin mai multe trasaturi caracteristice:

• filmul ca produs - este o matrita care prin multiplicare genereaza o prima sarja de copii numite contratipuri , dupa care se copiaza o a doua sarja , numite de tiraj, destinate difuzarii in cinematograf. Matrita va fi pastrata in siguranta in schimb ce copiile de tiraj vor fi difuzate.

Volumul productiei cinematografice( numarul anual de filme)-este o optiune strategica a producatorului care este nevoit sa se adapteze constrangerilor impuse de gestionarea timpului necesar productiei, facorii aleatori care apar in transpunerea scenariuluisi , in special, posibilitatilor sale financiare.

• Costul actului de consum (tariful biletului de intrare in sala de cinematograf)- el poate varia de la o tara la alta, de la capitala la provincie, de la o sala la alta.
• Deosebirea dintre costul de productie si pretul de vanzare al filmului. Modelul cinematografic classic se incadreaza in modelul audiovisual global si este format din cei 3 factori: filmul, sala si spectatorul.

4.A. Productia de film

Industria cinematografca cuprinde tri domenii de activitate : productia, turnarea filmelor si distributia filmelor.

Productia presupune gestionarea de catre producatori atat a conceptiei artistice , cat si a celei economico-financiare , de la aparitia ideii pana la distributia filmului pe piata. Activitatea de productie se defineste astfel: obtinerea , gruparea si valorificarea resurselor artistice, tehinice, umane si financiare necesare realizarii unui film sau a unui program audiovisual.

Etapele activitatii pe productie: 1. dezvoltare-pre-productie

2.productie propriu-zisa

3.post-productie.

Cea mai potrivita denumire pentru productia de filme este cea de productie de prototipuri/ unicate, deoarece fiecare film este in sine o creatie unica, originala.

Turnarea se refera la activitatea foarte diversificata, atat de natura tehnica, cat si artistica, desfasurata de un numar foarte mare de profesionisti specializati in activitati tehnice sia rtistice, in cadrul platourilor, studiourilor, laboratoarelor si a altor capacitate ale bazei materiale din industrie.

4.B. Finantarea productiei de film

Finantare este cea mai dificila parte aprocesulii de ,, fabricatie''. Din punct de vedere al producatorului se poate clasifica in 3 mari categorii:

1. finantarea din fonduri existente in interiorul industriei;
2. finantarea prin creditare de catre terti sau realizarea de investitii sub forma parteneriatelor limitate;
3. finantarea prin sprijin financiar acordat de catre organismele publice     sau private in baza unei legislatii guvernamentale si care completeaza fondurile procurate pe caile amintite anterior.

Finantarea Directa.

Are la baza criteriul rentabilitatii filmului, permitand ca, pe baza deducerii unui procent din incasari producatorul sa primeasca o suma, care sa poata fi investita intr-un film nou sau cu care sa poata achita datoriile filmului vechi.

Se cunosc 2 modalitati de utilizare a ajutoarelor financiare directe:

1. suport financiar automat-are la baza o determinare economica si se calculeaza pe baza unui procent asupra incasarilor in salile de cinema.
2. Suport financiar selective- cea mai cunoscuta forma este avansul din incasari( forma de imprumut fara dobanda rambursabil din veniturile filmului)

Finantarea Indirecta.

Cele mai cunoscute sunt:

1. avantajul fiscal
2. investitiile realizate de institutii sau societati publice sau private, specializate

Surse de finantare in Uniunea Europeana

a.spijin acordat de stat

b. avansuri acordate sub forma minimului garantat

c.aportul producatorului delegate

d.participarea televiziunii

4.C. Distributia

Contractul de distributie - conventia in baza careia producatorul unui film incredinteaza in exclusivitate unui intermediar (distribuitorul) sarcina de inchiriere a unui film exploatantilor in vederea exploatarii acestuia in reteaua de sali.

Piata cinematografiei americane se caracterizeaza prin orientarea catre marele public, avand toate caracteristicile unei industrii de masa. Caracterul mercantil al industriei este sustinut de principiile economiei de piata, conform carora marfurile nu sunt produse decat daca exista o cerere solvabila, sufficient de vasta incat sa sustina obtinerea profitului.

Piata cinematografei europene, modelata de o scoala traditionala, foarte diferita de cea americana, cuprinde un numar mare de producatori nationali, dispersati in toate tarile. Ea 3 domenii principale de activitate si anume productia, turnarea si distributia filmelor, care au acelasi continut ca si pe piata americana.

Conglomeratele de tip multimedia care antreneaza alaturi de companiile cinematografice si pe cele de televiziune, datorita capacitatii lor de productie si a implicarii in productia de filme, concureaza cu mult succes marile case producatoare de filme. In ansamblu, tarile UE investesc de aproape 4 ori mai putin in industria cinematografica decat SUA, dar produc un numar aproape egal de filme. O partea tot mai importanta a filmelor produse in Europa este rezultatul unor coproductii intraeuropene sau cu capital extraeuropean.

Industria cinematografica europeana trebuie sa depaseasca anumite bariere care ii blocheaza calea spre internationalizare. Exemple de astfel de bariere sunt: bariera de limba, finantarea limitata si dependenta fata de subventiile guvernamentale. In replica fata de procesul de integrare de pe piata americana, producatorii europeni si-au accentuat procesul de concentrare in mari grupuri, dotate cu posibilitati de control asupra unitatilor de productie si distributie.

Televiziunea, ca ramura a audiovizualului, cuprinde 2 mari categorii de activitati: productia de programe si teledifuzarea programelor pe baza metodelor de transmisie/receptie pentru care a optat fiecare post de televiziune.

Intre cele mai intalnite forme de publicitate la care apeleaza pentru finantare atat televiziunile publice, cat si cele private, avem :

sponsorizarea care consta in contributia unei firme la finantarea unei emisiuni cu conditia prezentarii pe post a numelui firmei sau a logo-ului acesteia;

taxa de abonament care ofera celor ce o platesc posibilitatea de a receptiona anumite programe destinate unei audiente limitate.

Alte surse de finantare cu caracter auxiliar sau complementar sunt: exportul de programe, editarea si vanzarea unor publicatii legate de activitatea posturilor de televiziune, prestarea unor servicii noi cu plata adresate unui anumit segment de piata (exemplu serviciile de teleshopping) si veniturile obtinute din drepturile de autor cuvenite din utilizarea de catre terti a anumitor productii ale postului.

Productia de programe se refera la filme, jocuri, seriale, desene animate, emisiuni informative imaginate, create si realizate de catre intreprinderi independente si grupuri multimedia. Volumul productiei este apreciat in numar de ore de productie si transmisie, iar produsul finit este reprezentat de grila de program.

Schema sistemului economic al televiziunii este formata din urmatoarele unitati:

- postul de televiziune, care are functia de a se aproviziona cu programe si de a le ordona in cadrul grilei de programe;

- regulile publicitare, care vand spatiul publicitar al posturilor de televiziune, independente sau integrate, colaborand cu realizatorii de programe;

- agentiile de publicitate, care intermediaza in contul celor care vor sa recurga la serviciile publicitare ale televiziunii;

- institutele de sondaj, care masoara audienta postului de televiziune si opiniile publicului privind diferite programe;

- producatorii, care realizeaza creatii artistice speciale pentru televiziune;

- distribuitorii, care elaboreaza cataloagele cu drepturile de difuzare.

Piata televiziunii prezinta o serie de particularitati economice si organizatorice care provin din evolutia sectorului si din complexitatea tehnica a proceselor de productie si distributie. Dintre aceste trasaturi mentionam:

costul ridicat la intrarea pe piata;

sensibilitatea preturilor fata de variabilele economice, politice, tehnice si psihologice ale pietei;

functionarea simultana a mai multor subpiete distincte, cu obiective comune;

productia de televiziune realizeaza produse prototip, adica modele unicat care nu pot fi multiplicate sau trecute in productia de serie decat in anumite conditii;

costul ridicat al distributiei;

relatii de tip special cu piata muncii;

reglementarea relativ stricta a sectorului;

internationalizarea activitatii audiovizuale.

Eliberarea serviciilor audiovizuale de sub tutela exercitata de stat, in special in tarile europene, a demonstrat ca procesul privatizarii , asociat celui de liberalizare a productiei si schimburilor, poate avea efecte benefice, dar ca apar si unele efecte secundare nedorite. De aceea, decizia inlocuirii reglementarilor publice cu cele impuse de economia de piata, cu consecintele de rigoare asupra liberalizarii pietei, trebuie sa aiba in vedere urmatoarele aspecte:

finantarea prin publicitate nu poate fi extinsa nelimitat;

saturarea pietei;

considerente de calitate;

considerente de ordin moral;

cresterea capacitatii de distributie.