Lectia de educatie fizica si sport la nivelul invatamantului primar

1 LECTIA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT LA NIVELUL INVATAMANTULUI PRIMAR: STRUCTURA, CONTINUT, PARTICULARITATI

STRUCTURA

Structura lectiei este data de succesiunea unor secvente, in timpul alocat, secvente diferentiate in privinta obiectivelor, continutului, duratei si metodologiei.

organizarea colectivului de elevi;

pregatirea organismului pentru efort (incalzirea generala a organismului);

influentarea selectiva a aparatului locomotor (optimizarea dezvoltarii fizice);

dezvoltarea / educarea sau verificarea calitatilor motrice viteza sau indemanarea;

insusirea (initierea "primara'), consolidarea, perfectionarea sau verificarea deprinderilor si / sau priceperilor motrice;

dezvoltarea / educarea sau verificarea calitatilor motrice forta sau rezistenta;

revenirea organismului dupa efort (linistirea organismului);

aprecieri si recomandari.

Asadar, lectia de educatie fizica si sport, trebuie sa cuprinda urmatoarele secvente temporale:

a)            organizarea colectivului de elevi;

b)            pregatirea organismului pentru efort;

c)      influentarea selectiva a aparatului locomotor

d)            veriga tematica sau verigile tematice;

e)            revenirea organismului dupa efort;

f)       incheierea organizata a lectiei.

CONTINUT

1. Organizarea colectivului de elevi

a)      Durata 2-3 minute (ca medie);

b)      Obiective

. disciplinarea colectivului de subiecti, asigurarea unui debut de lectie or captarea atentiei subiectilor;

. cunoasterea unor variabile de moment: efectiv, echipament, stare de sanatate;

. constientizarea de catre elevi a continutului lectiei.

c) Continut si principalele sisteme de actionare

.raport (facultativ la clasele mari)

.verificarea echipamentului si a prezentei;

. anuntarea temelor lectiei;

. exercitii de front si formatii (daca este cazul);

.jocuri si exercitii de atentie (daca este cazul).

d) Formatii de lucru

.in linie pe 1 sau 2 randuri;

.careu, semicerc etc.

Pregatirea organismului pentru efort

a)   Durata 5-7 minute (ca medie);

b)   Obiective

. stimularea treptata a functiunilor organismului;

.asigurarea unei stari de excitabilitate corespunzatoare pentru activitatea care urmeaza;

. educarea perceptiilor spatio - temporale.

c) Continut si principalele sisteme de actionare

.exercitii de front si formatii;

.variante de mers si alergare;

.jocuri de miscare, stafete si parcursuri aplicative care sa angreneze intreg colectivul;

pasi de dans, exercitii ritmice.

d) Formatii de lucru:

.coloana cate 1 sau 2

.alte formatii specifice sistemului de actionare.

3. Influentarea selectiva a aparatului locomotor

a) Durata: 5 - 6 minute ( in unele situatii 7 -8 minute);

b)Obiective

. stimularea tonicitatii si troficitatii musculare segmentare;

.educarea atitudinii corporale, globale sau partiale corecte; .prevenirea sau corectarea unor atitudini sau deficiente fizice; .educarea speciala a marilor functiuni, mai ales a respiratiei.

c) Continut si principalele sisteme de actionare:

.exercitii (grupate in complexe) libere, cu obiecte, cu partener etc. (executate simultan sau in ritm propriu);

.exercitii pentru educarea actului respirator voluntar.

d) Formatii de lucru:

. coloana de gimnastica, semicerc, cerc etc.

4. Dezvoltarea calitatilor motrice VITEZA sau INDEMANARE

a)            Durata: minute (in unele situatii 10-12 minute);

b)           Obiective;

. imbunatatirea indicilor diferitelor forme de manifestare a vitezei sau indemanarii.

c) Continut si principalele sisteme de actionare:

.exercitii speciale (din deprinderile motrice de baza, utilitar aplicative, executate "izolat sau sub forma de parcursuri, stafete, jocuri de miscare); .exerciti sub forma deprinderilor specifice unor ramuri de sport (atletism, jocuri sportive, gimnastica etc.) efectuate in conditiile specifice dezvoltarii celor doua calitati.

d) Formatii de lucru:

.linie pe 1 - 2 sau mai multe randuri

.mai multe siruri, grupe sau echipe.

5. Insusirea, consolidarea, perfectionarea sau verificarea deprinderilor si priceperilor motrice

a)       Durata: aproximativ 10 minute (in unele situatii 15-20 minute);

b)      Obiective (depind de "faza' invatarii motrice):

. formarea reprezentarilor corecte;

initierea in mecanismul de baza;

. formarea stereotipului dinamic;

. automatizarea partiala sau totala a deprinderilor motrice;

. formarea priceperilor complexe (capacitatea de generalizare);

. verificarea nivelului de manifestare, de executare a deprinderilor si priceperilor motrice.

c) Continut;

. exercitii selectionate din "algoritmul specific'

alte modele operationale eficiente.

d) Formatii de lucru:

. pe "ateliere', "grupe', dispuse in modalitati specifice executarii exercitiilor;

. "frontal' (cand este posibil);

. in perechi;

. individual.

6. Dezvoltarea calitatilor motrice FORTA sau REZISTENTA

a)       Durata: 5-7 minute (uneori 10 minute).

b)       Obiective

. imbunatatirea indicilor de manifestare a celor doua calitati.

c) Continut si principalele sisteme de actionare;

.exercitii speciale (pentru intregul corp sau pentru unele segmente) subordonate procedeelor metodice folosite;

. actiuni motrice (sub forma de deprinderi si priceperi de baza, utilitar - aplicative sau sportive) efectuate in conditii specifice educarii calitatilor respective,

d) Formatii de lucru:

. adaptate procedeelor metodic folosite sau specifice fiecarui sistem de actionare,

7. Revenirea organismului dupa efort

a)       Durata 2-3 minute (ca medie).

b)       Obiective:

. revenirea treptata a marilor functiuni ale organismului;

. intarirea reflexului de postura.

c) Continut si principalele sisteme de actionare

. exercitii de mers sau alergare usoara;

exercitii de relaxare musculara;

. exercitii respiratorii.

d) Formatii de lucru:

. coloana cate 1 sau 2;

. deplasarea libera' (individuala) in spatiul de lucru.

8. Aprecieri si recomandari

a)       Durata: 1 - 2 minute (ca medie).

b)       Obiective

. constientizarea modului de participare la lectie a subiectilor, formarea capacitatii de apreciere sau autoapreciere;

. stimularea activitatii independente din timpul liber.

c) Continut si principalele sisteme de actionare:

. concluzii privind comportamentul ia lectie al subiectilor;

. formularea temei pentru acasa sau a altor recomandari pentru lectia urmatoare de educatie fizica sau pentru activitatea independenta;

. salutul.

Verigile lectiei trebuie realizate in "sistem', durata lor variind in functie de mai multi factori. In unele situatii pot exista contopiri de doua verigi sau chiar absenta unora dintre ele. In realitate, in nici o lectie nu pot exista practic toate verigile. Au caracter permanent indiferent de tipul lectiei verigile 1, 2, 3, 7 si 8. Verigile 4, 5 si 6 sunt tematice.

PARTICULARITATI ALE LECTIEI DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT LA NIVELUL INVATAMANTULUI PRIMAR:

. predomina, ca tipologie, lectiile de "insusire primara' a deprinderilor motrice de baza si utilitar-aplicative;

. in multe unitati de invatamant se face si invatarea unor deprinderi specifice probelor sau ramurilor sportive (mai ales din gimnastica acrobatica si ritmica, schi, inot, jocuri sportive etc.) daca cei care predau educatia fizica si sportul detin competentele profesionale necesare;

. in orice lectie se poate aborda si dezvoltarea calitatilor motrice de baza;

. durata verigilor (situatiilor de instruire) este variabila de la o clasa la alta si pe parcursul aceluiasi an de invatamant, la inceputul semestrului I, de exemplu "organizarea colectivului de elevi' poate depasi frecvent 5 minute mai ales la clasele I - II;

. anuntarea temelor lectiei este indicat sa nu se faca in prima veriga a lectiei, ci in momentul in care se trece la realizarea lor;

. in veriga a doua a lectiei, "pregatirea organismului pentru efort', ponderea mijloacelor este detinuta de exercitiile din scoala mersului si a alergarii, jocuri de miscare, stafete, exercitii de front si formatie;

."influentarea selectiva a aparatului locomotor' se va realiza indeosebi cu exercitii libere,executate dupa regulile specifice;

. pentru invatarea deprinderilor motrice de baza si utilitar-aplicative precum si pentru dezvoltarea calitatilor motrice de baza, principala cale este jocul, care corespunde cerintelor didactice moderne privitoare la activitatea elevilor si la problematizarea procesului instructiv-educativ;

. dintre procedeele de organizare a exersarii, se impune ca eficienta la acest nivel de varsta, exersarea frontala; la clasele a III-a si a IV-a, in procesul de insusire a unor deprinderi motrice, se poate utiliza si exersarea pe grupe;

. in formarea capacitatii de practicare independenta a exercitiilor fizice are un rol important "tema pentru acasa', formata la inceput din elemente simple, invatate in lectii, urmand ca spre sfarsitul ciclului sa se poata da ca teme pentru acasa si exercitii pentru dezvoltarea calitatilor motrice sau complexe pentru prevenirea sau corectarea unor atitudini sau deficiente fizice.

2 continutul si obiectivele de referinta ale programei de educatie fizica si sport la nivelul invatamantului primar

Obiective cadru

A. OBIECTIVE DE REFERINTA SI EXEMPLE DE ACTIVITATI DE INVATARE

Intretinerea si imbunatatirea starii de sanatate a copiilor si formarea deprinderilor igienico-sanitare

Influentarea evolutiei corecte si armonioase a organismului si dezvoltarea calitatilor motrice de baza.

Dezvoltarea deprinderilor motrice de baza, aplicativ-utilitare si sportive elementare

Formarea obisnuintei de efectuare independenta a exercitiilor fizice

Dezvoltarea spiritului de echipa, a colaborarii, in functie de un sistem de reguli acceptate

B. CONTINUTURlLE INVATARII

Capacitatea de organizare

Formatii de adunare in linie pe doua randuri (formatie de adunare in semicerc).

Alinierea in linie (alinierea in adancime).

Pozitiile drepti si pe loc repaus (pozitiile stand, stand departat, pe genunchi, sezand si culcat).

Intoarceri la stanga si la dreapta (intoarcere la stanga imprejur).

Pornire si oprire din mers (pornire si oprire din mers in doi timpi, formarea si strangerea coloanei de gimnastica).

Dezvoltarea fizica armonioasa

Pozitiile de baza si derivate.

Miscari de prelucrare analitica a aparatului locomotor; miscari compensatorii si preventive instalarii viciilor de atitudine corporala.

Complexe de dezvoltare fizica; complexe de dezvoltare fizica cu obiecte portative.

Actul respirator in efort.

Calitati motrice de baza

Viteza (viteza de reactie la stimuli auditivi si tactili; viteza de executie in actiuni variate; viteza de deplasare pe 25 m).

Indemanarea (in actiunile segmentelor corpului; in manevrarea de obiecte).

Forta (forta segmentara cu invingerea greutatii propriului corp).

Rezistenta (rezistenta la eforturi aerobe; rezistenta musculara locala)

Deprinderi motrice de baza

Mers (mers in coloana cate doi, mers cu pas fandat, mers cu pas adaugat, mers cu diferite pozitii ale bratelor).

Alergare (alergare cu picioarele inainte, alergare cu pas incrucisat, alergare cu schimbare de directie).

Saritura (saritura pe o suprafata inaltata, sarituri pe loc cu desprindere pe unul si ambele picioare, insotita de miscari ale bratelor si picioarelor).

Aruncare si prindere (aruncare azvarlita la distanta; aruncare azvarlita la tinta fixa, aruncare cu doua maini, la partener, aruncari si prinderi succesive, individual si pe perechi).

Deprinderi utilitar-aplicative

Echilibru (deplasari in echilibru pe suprafete inguste si inaltate, cu intoarceri de 90^o - 180^o).

Tarare (tarare joasa).

Catarare-coborare (catarare-coborare pe banca de gimnastica inclinata, catarare, deplasare laterala si coborare la scara fixa).

Escaladare (escaladare cu apucarea si rularea pe piept si abdomen).

Tractiune (deplasarea propriului corp pe banca de gimnastica prin tractiune simultana cu bratele).

Impingere (impingere reciproca intre parteneri la baston, impingeri reciproce din stand intr-un picior).

Transport (transport in doi a unui coleg - scaunelul, transportul in grup al bancii si al saltelei de gimnastica).

Deprinderi sportive elementare

Cu specific de atletism (alergarea de durata in tempou moderat cu start din picioare; alergarea de viteza cu start din picioare, saritura in lungime cu elan, procedeul ghemuit, saritura in inaltime cu pasire, aruncarea mingii de oina de pe loc, la distanta).

Cu specific de gimnastica (cumpana pe un picior, sfoara, podul de sus cu sprijin, stand pe omoplati, rulare pe spate, rostogolire inainte din departat in ghemuit; rostogolire inapoi din ghemuit in departat).

Specifice jocurilor sportive (pasarea si prinderea mingii cu doua maini din deplasare, pasarea cu o mana si prinderea cu doua maini din deplasare, pasarea si preluarea mingii cu piciorul din deplasare - baieti, dribling multiplu din deplasare, conducerea mingii cu piciorul printre jaloane - baieti, aruncarea la poarta cu o mana de pe loc, aruncarea la cos de pe loc, trasul la poarta de pe loc, stafete si jocuri cuprinzand procedeele invatate).

3 ROLUL JOCURILOR DINAMICE IN DEZVOLTAREA CAPACITATII MOTRICE GENERALE A ELEVILOR DIN INVATAMANTUL PRIMAR

3.1 CALITATILE MOTRICE DE BAZA

Jocurile dinamice sunt utilizate cu precadere in ciclul primar, avand in vedere particularitatile de varsta si preocuparile elevilor in aceasta etapa de acomodare cu invatatura, cand jocul isi revendica drepturi si isi impune pozitia in activitatea scolara, chiar si in cea didactica, nu numai in timpul liber. In clasa I, jocul ocupa un loc special, rezolvand multiple sarcini didactice.

In cadrul lectiilor de educatie fizica se folosesc jocurile de miscare in scopul formarii si consolidarii de deprinderi si calitati motrice. Continutul programei scolare poate fi realizat aproape in intregime prin joc, deci includerea acestuia in fiecare lectie dand un pronuntat caracter atractiv lectiei si crescand eficienta.

In clasele I-IV, educatia fizica are ca principal obiectiv sprijinirea dezvoltarii corecte si armonioase a organismului elevilor, imbunatatirea starii de sanatate si sporirea capacitatii de munca. Pe primul plan trebuie situata grija pentru cresterea si dezvoltarea corecta si perfectionarea organelor si functiilor vitale ale organismului, suport pentru dezvoltarea multilaterala a personalitatii.

Sanatatea, rezistenta si robustetea organismului, precizia si acuitatea acriturilor, activitatea normala a intregului organism, indicii sporiti de indemanare, rezistenta, viteza si forta constituie premise importante pentru formarea personalitatii elevului, pentru organizarea, cu cea mai mare eficienta, a procesului instructiv-educativ in scoala. Copii sunt educati sa iubeasca miscarea, sa se obisnuiasca cu practicarea sistematica a exercitiilor fizice in scopul organizarii si folosirii in mod util si placut a timpului liber. Sa contribuie la formarea insusirilor si trasaturilor pozitive ale personalitatii, la dezvoltarea deprinderilor, a obisnuintelor cerute de activitatea in colectiv, la convingerile si obisnuintele de comportare civilizata, la formarea deprinderilor si obisnuintelor igienice, la calirea organismului prin folosirea judicioasa a factorilor naturali: aer, soare, apa.

Dezvoltarea calitatilor motrice si a deprinderilor motrice, nu reprezinta aspecte izolate, ci doua laturi ale unui proces unic de perfectionare a activitatii motrice a copilului. Calitatile motrice constituie suportul motric in lipsa caruia deprinderile nu se pot forma si consolida. La randul lor, acestea din urma asigura punerea in valoare a calitatilor motrice.

Relatiile de interdependenta dintre deprinderi si priceperi, dintre acestea si calitatile motrice, realizarea lor in conditii mereu schimbatoare si pe fondul solicitarii intense a unor calitati si insusiri motrice si de vointa subliniaza importanta jocurilor pentru indeplinirea obiectivelor educatiei fizice scolare.

Calitatile motrice sunt insusiri ale organismului uman. Ele se dezvolta pe parcursul vietii (pana la o anumita varsta), dar se pot si 'educa', influenta, prin procese specifice de instruire. Sunt de 2 feluri: de baza (viteza, indemanarea, rezistenta si forta, unii adaugand si mobilitatea si supletea) si specifice (cele implicate in practicarea unor ramuri de sport sau in exercitarea unor profesii, meserii - ele rezulta din combinarea intre 2 sau mai multe calitati motrice de baza, de exemplu: 'detenta sau viteza+forta'.

Calitatile motrice se dezvolta si 'educa' in functie de varsta. La cei mici, accentul este pus pe viteza si indemanare, iar cei mari pe forta si rezistenta.

La fiecare calitate motrica de baza ii corespunde un element caracteristic: -pentru: - viteza - repeziciunea;

indemanare - gradul de complexitate;

rezistenta - durata;

forta - incarcatura. 

VITEZA

Viteza reprezinta capacitatea organismului uman de a executa acte si actiuni motrice, cu intregul corp sau numai cu anumite segmente ale acestuia, intr-un timp cat mai scurt, deci cu rapiditate maxima, in functie de conditiile existente.

Formele de manifestare ale vitezei sunt:

viteza de reactie;

viteza de executie;

viteza de deplasare;

viteza in regimul altor calitati motrice.

Inca din clasa I, exercitiile si jocurile care necesita raspunsuri la semnale sonore si vizuale isi aduc o contributie insemnata la imbunatatirea vitezei de reactie. Prin folosirea accelerarilor pe distante scurte, care sunt prezente in diferite jocuri si stafete cu intrecere, viteza de deplasare se imbunatateste in mod simtitor. Pe parcursul ciclului primar, invatatorii folosesc numeroase jocuri inamice sub forma de intrecere care reprezinta mijlocul cel mai important pentru dezvoltarea vitezei de reactie, de deplasare si de exercitiu. Numeroase sunt jocurile si stafetele care folosesc prinderea si aruncarea mingii ca element de baza. Prin marirea numarului de repetari intr-un timp scurt, viteza de executie creste. Exercitiile de echilibru, dezvolta coordonarea, indemanarea dar si viteza de reactie, curajul, stapanirea de sine. Pentru imbunatatirea vitezei de reactie se folosesc exercitiile care pretind raspunsuri prompte la semnale vizuale, auditive, date spontan.

Factorii determinanti ai vitezei sunt:

>      mobilitatea proceselor nervoase fundamentale, excitatia si inhibitia, care determina tempoul alternarii contractiei si relaxarii muschilor;

>      nivelul de functionare (acuitatea, finetea, precizia) a organelor receptoare (analizatorii);

>      viteza de transmitere a impulsurilor nervoase pe caile aferente si eferente;

>      viteza de contractie a muschilor inervati;

>      tipul fibrelor musculare care se contracta (fibre albe sau rosii);

>      valoarea surselor si proceselor energetice;

>      lungimea segmentelor implicate, mobilitatea articulara si elasticitatea musculara.

REZISTENTA

Rezistenta este capacitatea organismului de a depune eforturi cu o durata lunga si o intensitate relativ mare, mentinand indicii constanti de eficacitate optima. Deci este capacitatea psiho-fizica de a depune eforturi fara aparitia starii de oboseala sau prin invingerea acestui fenomen (de oboseala).

Formele de manifestare ale rezistentei sunt:

1) In functie de ponderea participarii grupelor musculare, majoritatea specialistilor o clasifica in:

a)      rezistenta generala;

b)      rezistenta specifica - locala - cand in efort se angreneaza mai

mult de 1/3 din musculatura;  - regionala - cand in efort se angreneaza

intre 1/3 si 2/3 din musculatura;

In functie de sursele energetice si durata efortului este:

a)      rezistenta anaeroba;

b)      rezistenta aeroba;

c)      rezistenta mixta;

In functie de modul in care se combina cu alte calitati motrice:

a)      rezistenta in regim de viteza;

b)      rezistenta in regim de forta;

c)      rezistenta in regim de detenta;

d)     rezistenta in regim de indemanare;

In functie de natura efortului, poate fi:

a)      rezistenta in regim constant;

b)      rezistenta in regim variat;

Dezvoltarea rezistentei se obtine prin cumularea efectelor calitative si cantitative ale exercitiilor si combinatiilor de mers si alergare, volumul fiind exprimate prin marimea distantei pe care se executa deplasarea; durata ei in timp si intensitate stabila prin tempou. Prin repetare se realizeaza si dezvoltarea rezistentei generale a organismului.

Rezistenta predomina, alaturi de forta, in jocurile dinamice, care se utilizeaza mai ales in veriga speciala din ultima parte a lectiei, destinata influentarii sistematice a acestor calitati.

Factorii determinanti ai rezistentei sunt:

>      stabilitatea proceselor nervoase fundamentale, excitatia si inhibitia, in sensul mentinerii unui raport constant;

>      posibilitati de activitate a sistemelor si functiilor organismului, mai ales pe plan cardio-vascular si respirator;

>      tipul fibrelor musculare implicate in activitate;

>      calitatea metabolismului si resurselor energetice ale organismului;

>       capilarizarea si reglarea periferica;

>       calitatea proceselor volitive, determinarea motivationala si mai ales nivelul de perseverenta si darzenie;

INDEMANAREA

Indemanarea, apreciata de majoritatea specialistilor drept o calitate motrica deosebit de complexa, implica capacitatea de coordonare a segmentelor corpului sau ale acestuia in intregime pentru efectuarea unor acte sau actiuni motrice, cum ar fi echilibru, precizia, orientarea spatio-temporala, amplitudine, ambilaterala.

Formele de manifestare ale indemanarii sunt:

indemanarea generala;

indemanarea specifica;

indemanarea in regimul altor calitati motrice;

Prin exercitiile simple sau complexe, prin complicarea continua si progresista a actiunilor motrice din cadrul jocurilor, stafetelor si parcursurilor aplicative, prin exercitii de echilibru, indemanarea se imbunatateste necontenit.

Indemanarea reprezinta calitatea complexa ce se imbunatateste prin activitatile destinate perfectionarii capacitatii de aplicare a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor motrice.

Factorii determinanti ai indemanarii sunt:

>       nivelul de coordonare a centrilor sistemului nervos si plasticitatea scoartei cerebrale;

>       calitatea transmiterii impulsurilor nervoase si a inervatiei musculare;

>       capacitatea analizatorilor de a capta informatia si de a realiza sinteza aferenta pentru analiza aferenta situatiei;

>       capacitatea de anticipare a executantului;

>      memoria si gandirea executantului;

>      volumul si complexitatea deprinderilor motrice pe care le stapaneste individul uman;

>      nivelul de dezvoltare a celorlalte calitati motrice de baza.

MOBILITATEA

Mobilitatea este definita ca fiind posibilitatea de a executa miscarile cu maximum de amplitudine. Ea nu este o calitate motrica precis definita, unii specialisti opinand pentru includerea ei in cadrul altor calitati (viteza, indemanarea). Pentru definirea ei se utilizeaza termeni diferiti: mobilitatea (articulara) sau supletea si elasticitatea (musculara, articulara).

Mobilitatea si supletea sunt solicitate in majoritatea actiunilor motrice, conditionand calitatea executiei acestora, nivelul la care se manifesta viteza, forta si indemanarea.

Mobilitatea depinde de urmatorii factori:

>      tipul si conformatia articulatiei;

>      elasticitatea tendoanelor, ligamentelor si lanturilor musculare;

>      coordonarea neuromusculara care determina gradul de contractie si relaxare a muschilor interesati in actiunea motrica;

>      calitatea fibrelor musculare;

Formele mobilitatii de a se manifesta sunt:

generala sau speciala;

activa - cand amplitudinea maxima se obtine ca rezultat al contractiei musculare, balansul, etc;

3) pasiva - cand rezultatul unor forte externe: partener, aparate, greutati.

Metodica dezvoltarii/educarii mobilitatii:

exercitii libere (aplecari, flexii, extensii, rotari, rasuciri, balansari);

exercitii efectuate la scara fixa;

exercitii pe perechi;

exercitii cu diferite obiecte (bastoane, mingii);

Este recomandat ca exercitiile de mobilitate sa se efectueze in regim de compensare (flexii si extensii). Pentru obtinerea unui randament crescut in dezvoltarea mobilitatii trebuie sa se lucreze sistematic, in fiecare lectie si chiar independent in unele situatii.

Mobilitatea poate fi influentata favorabil inainte de pubertate. Dupa pubertate trebuie sa se actioneze pentru mentinerea amplitudinii dobandite.

In general, se urmareste obtinerea unor modificari favorabile in dezvoltarea calitatilor motrice, acuitatea si precizia simturilor, influentandu-se pozitiv dezvoltarea armonioasa si cresterea capacitatii de munca a organismului elevilor.

Ca regula generala, exercitiile pentru dezvoltarea fizica si indemanare, se executa pe un fond de odihna fizica si nervoasa a organismului, in timp ce exercitiile de forta si rezistenta presupun angrenarea prealabila a organismului in efort, stiut fiind faptul ca aceste calitati se dezvolta prin aducerea organismului intr-un stadiu de odihna normala. Dupa atingerea acestui stadiu (spre sfarsitul lectiei), viteza si indemanarea nu mai pot fi influentate.

3.2 DEPRINDERILE MOTRICE DE BAZA SI APLICATIV-UTILITARE

DEPRINDERILE MOTRICE DE BAZA

Unele deprinderi motrice se formeaza in practica vietii, altele se insusesc in proces special organizat, adica in educatia fizica sau in antrenamentul sportiv.

Sunt forme concrete de activitate motrica, care au la baza stereotipuri dinamice, realizate prin legaturi temporale in scoarta cerebrala motorie, acestea fiind cu atat mai trainice cu cat numarul repetarilor este mai mare, iar varsta subiectilor este mai mica. Exercitiul fizic repetat in mod sistematic si continuu, este principalul excitant care contribuie la formarea legaturilor temporale, a stereotipurilor dinamice, a reflexelor conditionate.

Jocurile si stafetele ofera posibilitati multiple de formare si consolidare a deprinderilor motrice utilitare si de baza: mers, alergare, sarituri, aruncari si prinderi, catarari, echilibru, etc. - favorizand in acelasi timp si dezvoltarea unor calitati motrice: viteza sub multiplele sale forme de manifestare, rezistenta, forta si indemanarea.

Printre caracteristicile mai importante ale deprinderilor motrice, subliniem urmatoarele:

sunt elemente ale activitatii voluntare a omului;

odata consolidate se executa cu indicii ridicati de stabilitate, precizie, cursivitate, expresivitate, coordonare, usurinta si rapiditate ceea ce asigura un consum redus de energie;

♦unele elemente ale deprinderilor motrice sau chiar acestea in intregime pot ajunge la faza de automatizare. In aceasta faza controlul scoartei cerebrale asupra efectorii deprinderilor motrice se pastreaza, dar atentia nu mai este indreptata spre succesiunea lantului de miscari specifice deprinderii respective. Ea este indreptata in primul rand asupra modificarii intervenite in contextul ambiental si asupra rezolvarii creatoare a sarcinilor motrice;

in faza superioara, atunci cand se vorbeste de 'maiestrie motrica, pe baza interactiunii organelor de simt si a capacitatii de analiza si sinteza a scoartei cerebrale, se ajunge la formarea unor senzatii complexe', specifice unor ramuri de sport. Aceste senzatii complexe sunt denumite expresiv ca 'simtul mingii', 'simtul portii', 'simtul stachetei';

se perfectioneaza treptat si neuniform;

sunt ireversibile, miscarile componente se inlantuiesc intr-un singur sens;

deprinderile motrice se 'destrama' treptat daca nu sunt considerate prin repetari multiple. De retinut ca o deprindere motrica nu dispare total, in intregime; ea lasa 'urme' in legaturile temporale si ca atare.

poate fi restabilita relativ repede.

Etapele formarii deprinderilor motrice sunt prezentate ca numar si denumire, in mod relativ diferentiat in functie de punctul de vedere din care sunt abordate:

Etapa initierii in bazele tehnice de executie a deprinderilor motrice, cu
urmatoarele obiective principale:

a)      formarea unei reprezentari clara asupra deprinderilor respective;

b)      formarea ritmului general de executie cursiva a deprinderilor;

2) Etapa fixarii, a consolidarii deprinderilor motrice, cu urmatoarele
obiective principale:

a) formarea tehnicii de executie a deprinderii in concordanta cu caracteristicile spatiale, temporale si dinamice optime;

b) intarirea legaturilor temporale prin exersarea in conditii constante; 3) Etapa perfectionarii deprinderilor motrice, urmatoarele obiective:

a)         largirea variantelor de executie a fiecarei deprinderi prin desavarsirea executiei mai multor procedee tehnice;

b)       exersarea cu precadere a deprinderilor in conditii cat mai variate si apropiate de cele intalnite in practica;

Tipuri de deprinderi motrice:

In functie de aria de automatizare, deprinderile se clasifica in:

a)      elementare - complet automatizare;

b)      complexe - partial automatizate;

In functie de finalizarea folosirii lor, deprinderile se clasifica in:

a)      de baza si utilitar-aplicative, folosite in viata cotidiana, dar si in practica ramurilor sportive; este vorba de mers, alergare, saritura, aruncare, prindere, transport de greutati, escaladare;

b)      specifice ramurilor si probelor sportive: este vorba de elementele si procedeele tehnice din aceste ramuri si probe sportive;

In functie de nivelul participarii sistemului nervos la formarea si
valoarea lor, deprinderile se clasifica in:

a)      propriu-zis, care se obtine prin repetari stereotipe: este cazul deprinderilor din gimnastica, patinaj, sarituri de la platforma;

b)      perceptiv-motrice, la care invatarea este influentata de ambianta: este cazul deprinderilor din oina, tir cu talere, jocuri la copii;

c)      inteligent-motrice, unde apare adversarul care este opozitiv si intensiv: este vorba de deprinderile din jocurile sportive, lupte, box, scrima, judo.

Timpul necesar pentru formarea deprinderilor motrice este dependent de variabile, printre care:

experienta motrica anterioara;

nivelul indicilor morfo-functionali;

nivelul calitatilor motrice;

gradul lor de complexitate;

motivatia subiectului, executantului.

Deprinderile motrice de baza(mersul, alergarea, saritura, aruncarea) reprezinta fondul motric cu un larg spectru de activitate atat in activitatea cotidiana, insa din primii ani de viata cu forme de manifestare diferita pe parcursul acesteia, cand si in activitatea de educatie fizica si sport prin implicarea acestora in mecanismul de baza al diferitelor procedee tehnice specifice probelor/ramurilor de sport.

Cunoscandu-se importanta acestora, factorii implicati in formarea corecta a acestor deprinderi (familia, educatoarele, invatatorii si profesorii de educatie fizica) trebuie sa actioneze, fiecare cu mijloacele de care dispune, pentru consolidarea lor, ca modalitate de a evita influentele nocive a unora dintre acestea asupra starii de sanatate, si de usurare a procesului de instruire sportiva desfasurat de cadrele didactice implicate in predarea educatiei fizice. Profesorul de educatie fizica, cu deosebire la clasele V-VI (ciclul curricular de dezvoltare), are datoria de a persevera in derularea procesului de invatare a deprinderilor specifice probelor ramurilor sportive. Daca deprinderile motrice de baza nu sunt corect insusite, acestea pot deveni factori limitativi implicati pe parcursul instrainarii sportive.

MERSUL

Mersul este o deprindere motrica de baza simpla, reprezentand principalul mijloc de locomotie adoptat inca din primii ani de viata. In educatia fizica scolara, mersul, in diferitele sale forme este prezent pe parcursul tuturor lectiilor, indeplinind sarcini diferitelor situatii de instruire.

Greseli posibile:

mers rigid;

mers saltat (pe verticala) sau leganat lateral;

mers cu bratul si piciorul de aceeasi parte;

mers ingenunchiat;

mers cu orientarea varfurilor picioarelor in afara;

mers cu tarsirea picioarelor;

mers cu umerii cazuti, spatele rotunjit.

Indicatii metodice:

greutatea corpului trece permanent de pe piciorul din spate, pe cel din fata;

contactul labei piciorului cu solul se face pe toata talpa;

in timpul deplasarii, trunchiul este drept, iar capul cu privirea inainte la 5-6 m distanta;

bratele se misca din articulatiile umerilor si a coatelor, oblic inainte, catre interior, fiind relaxate;

bratul isi coordoneaza miscarile cu cele ale picioarelor (brat picior opus);

mersul va fi elastic si oblic inainte, fara oscilatii laterale;

trunchiul este drept cu barbia usor proiectata inainte;

ritmul deplasarii se indica de profesor si este corelat cu varianta respectiva de mers;

ALERGAREA

Alergarea reprezinta o deprindere motrica de baza care asigura deplasarea corpului cu diferite grade de rapiditate si in diferite forme de executie, in functie de scopul pentru care este utilizata.

In derularea lectiei, alergarea poate fi intalnita sub diferite forme in toate situatiile de instruire. Aceasta se poate manifesta ca o activitate singulara sau ca una din componentele motrice ale diferitelor probe atletice sau a procedeelor tehnice din jocurile sportive, a elementelor din gimnastica si sariturile la aparate.

Alergarea este o deprindere cu caracter ciclic, cuprinzand miscari care se succed identic, diferind doar ritmul de executie a pasilor. Ea se realizeaza pe pingea.

In practica didactica, de regula, alergarea se utilizeaza in doua forme, alergare cu ritmuri de deplasare variabile sau alergarea accelerata. In functie de scopul in care este utilizata, aceasta solicita si contributia unor calitati motrice, de exemplu: alergarea accelerata solicita calitatea motrica 'viteza', iar alergarea de rezistenta solicita calitatea motrica 'rezistenta'.

Greseli posibile:

pozitia gresita a trunchiului in timpul alergarii prea in fata sau pe spate;

amplitudinea miscarilor de brate prea redusa;

deplasarea bratelor in fata trunchiului;

necorelarea miscarii bratelor cu ritmul de miscare a picioarelor;

ritmul de alergare nu se coordoneaza cu actul respirator;

pozitionarea incorecta a talpilor pe sol;

alergarea ingenunchiata, fara terminarea actiunii de impulsie;

oscilarea laterala a corpului;

alergarea pe toata talpa;

marimea neadecvata a pasilor;

corpul crispat;

Indicatii metodice:

In etapa invatarii, executiile se vor efectua intr-un ritm ceva mai lent, evitand accelerarile, urmarindu-se automatizarea corecta a principalelor miscari, cum ar fi: pozitia trunchiului, actiunea bratelor, efectuarea completa a impulsiei piciorului din spate, pastrarea directiei de alergare, contactul si pozitia talpilor pe sol, marimea pasilor, etc.

Alergarea trebuie sa fie incordata sau relaxata, in functie de ritmul de deplasare. Inca din primele lectii se va actiona pentru a insusi si automatiza corecta a actului respirator corelat cu ritmul si felul alergarii, o preocupare deosebita acordandu-se (in acest sens) la alergarea de rezistenta.

SARITURA

Saritura este o deprindere motrica cu un larg camp de aplicabilitate atat in activitatea cotidiana, cat si in cea sportiva in majoritatea probelor/ramurilor sportive.

Prin saritura se dezvolta calitatile motrice combinate forta-viteza (detenta) precum si a unor aspecte privind rezistenta si indemanarea. Ea ajuta la fortificarea sistemului muscular si a ligamentelor trenului inferior, precum si la dezvoltarea echilibrului. Aceasta intra in structura unor probe si procedee sau elemente tehnice din diferite ramuri de sport, precum: atletismul, gimnastica, jocurile sportive.

Prin alergarea gradata a unor sarituri pot aparea efecte si in dezvoltarea unor trasaturi pozitive de caracter, precum: curajul, vointa, perseverenta, etc.

Din structura lor pot exista urmatoarele categorii de sarituri: a) sarituri pregatitoare (libere):

cu bataie pe un picior;

cu bataie pe doua picioare; b) sarituri cu caracter sportiv:

cu bataie pe un picior: - in lungime cu elan;

- in inaltime cu elan;

cu bataie pe doua picioare: - in lungime de pe loc;

- cu sprijin pe aparatele de gimnastica; Greseli posibile

aterizarea dura pe toata talpa (la gimnastica);

lipsa de coordonare a segmentelor corpului;

amplitudinea mica;

impulsie mica in momentul bataii si desprinderii;

la saritura cu elan: - reducerea vitezei de deplasare in apropierea bataii;

- lipsa de corelare a elanului cu bataia (la atletism). Sariturile se compun din mai multe faze:

>      elanul; > zborul;

>      bataia; > aterizarea.

Indicatii metodice:

Pentru a efectua sarituri eficiente este necesar sa avem preocupari permanente pentru dezvoltarea tonicitatii, troficitatii musculare a trenului inferior si a detentei, intarirea sistemului osteo-ligamentar, educarea perceptiilor spatio-temporale si a echilibrului.

In etapa invatarii se recomanda atat repetarea separata a fazelor sariturii, cat si repetarea integrala a sariturii globale, folosindu-se in functie de situatie, exercitiile pregatitoare sau ajutatoare, cum ar fi: pasul sarit, accelerari, desprinderi cu atingerea unui obiect suspendat, aterizari in adancime de pe un obiect, etc.

ARUNCAREA SI PRINDEREA

Aruncarea si prinderea sunt deprinderi motrice de baza cu un larg camp de aplicabilitate atat in cadrul deprinderilor aplicativ-utilitare, cat si a deprinderilor cu caracter sportiv, unde acestea fac parte din structura unor procedee tehnice importante, cum sunt: aruncarea mingii de oina la distanta, aruncarea si prinderea mingii la unele jocuri sportive (baschet, handbal, rugby, polo, oina, baseball) si aruncarile din atletism.

Aruncarea inseamna proiectarea in spatiu a obiectului, iar prinderea, actiunea membrelor superioare, cu deosebire a palmelor, care retin obiectul respectiv, cu exceptia aruncarilor atletice, unde obiectul aruncat trebuie lasat sa atinga solul.

Variante de aruncari si prinderi:

Dupa structura lor, in educatia fizica scolara, putem intalni urmatoarelor categorii de aruncari si prinderi:

a) aruncarea azvarlita de pe loc si din deplasare: - la distanta;

la tinta;

la partener;

b) aruncarea impinsa de pe loc si din deplasare: - cu o mana;

- cu doua maini;

c) prinderea: - cu o mana;

- cu doua maini.

Greseli posibile: La aruncare:

priza defectuoasa la obiect;

traiectoria de zbor incordata (prea inalta sau prea joasa);

lipsa de participare a tuturor segmentelor corpului;

aruncarea cu piciorul si cu bratul de aceeasi parte (la atletism);

imprecizia aruncarii;

La prindere:

lipsa de atentie;

orientarea gresita a palmelor;

lipsa de amortizare a obiectelor;

nu se apreciaza corect traiectoria si viteza de zbor a obiectului.

Indicatii metodice:

Pentru a realiza aruncari eficiente; pe langa insusirea tehnicii de executie, este necesar sa ne preocupam pentru cresterea fortei generale, cu precadere a trenului superior, stabilitatea articulatiilor umarului, cotului si pumnului si cresterea mobilitatii umarului.

Intre aruncare si prindere, ultima se insuseste ceva mai greu, intrucat pentru aceasta sunt implicati factorii de coordonare, atentie, priza la obiect, analizatorul vizual si tactil, o tehnica mai putin naturala, pe care copilul nu a exersat-o in activitatea anterioara, in mod natural, precum la aruncare.

In toate tipurile de aruncare avem urmatoarele faze:

>        pozitia initiala;

>        actiunea bratului, picioarelor si a trunchiului;

>        proiectarea obiectului (de pe loc sau precedat de un elan);

Prinderea are urmatoarele faze:

>        pozitia de asteptare cu pozitionarea palmelor;

>        intampinarea obiectului (priza);

>        amortizare.

Pentru consolidarea prinderii si aruncarii este necesar ca exersarea sa se efectueze in perechi, realizandu-se un mare numar de executii, din pozitii si cu procedee variate.

DEPRINDERILE MOTRICE APLICATIV-UTILITARE

Deprinderile motrice utilitar-aplicative sunt o categorie de deprinderi cu un caracter specific, care prin continutul lor rezolva diferite situatii, posibil de intalnit, in activitatea cotidiana si in diferite domenii profesionale, cum ar fi: pregatirea militara, in activitatea de constructii, minerit, turism, salvamont, etc.

In categoria deprinderilor aplicativ-utilitare intra: tararea, escaladarea, catararea, transportul de greutati, tractiunea, impingerea si echilibrul. La acestea se mai adauga, cu un caracter secundar, si o parte din deprinderile motrice de baza, cum ar fi: mersul si alergarea in diferite variante, sariturile si urcarile, care se introduc ca elemente de legatura sau in cadrul formarii traseelor aplicativ-utilitare.

Un beneficiu al efectuarii unor trasee utilitar-aplicative este dezvoltarea calitatilor moral-volitive, cum sunt: curajul, darzenia, vointa, perseverenta, increderea in fortele proprii, etc.

TARAREA

Tararea este o deprindere ce consta in deplasarea pe orizontala a corpului, pe sol. Aceasta e o modalitate naturala de deplasare a copiilor mici care, pe parcurs, s-a adaptat si perfectionat din considerente de ordin practic. Aceasta deprindere, pentru a fi eficienta, impune existenta unor calitati motrice ca: forta, rezistenta si indemanarea, cu precadere a componentei coordonate si viteza de executie.

Poate fi folosita ca si mijloc de corectare a deviatiilor coloanei vertebrale. Tararea se poate efectua: - din culcat facial pe spate, pe o latura sau din sezand;

din sprijin pe palme si genunchi. Se poate efectua: - numai cu bratele; numai cu picioarele; cu bratele si picioarele.

Dezvoltarea efortului se realizeaza prin marirea sau micsorarea distantelor parcurse, greutatea obiectelor transportate, realizarea ei lenta sau sub forma de intelegere.

CATARAREA

Catararea se poate efectua la franghie verticala sau orizontala, pe prajina, pe scara fixa, banca de gimnastica, inclinata sau pe diverse obiecte din natura: copaci, stalpi, garduri, etc.

Catararea se poate efectua atat cu participarea alternativa a bratelor si picioarelor (tractiune si impingere), cat si numai in brate.

ESCALADAREA

Escaladarea este o deprindere prin care executantul isi trece corpul dintr-o parte in cealalta, peste un obiect, folosindu-se de brate si picioare. Se realizeaza, in general, peste aparatele de gimnastica (lada, cal, barna). Escaladarea solicita calitatile de forta si indemanare.

TRACTIUNEA

Tractiunea este deprinderea ce implica in continutul ei o actiune de deplasare prin tragere, a unui obiect sau partener, fara a-1 ridica de la sol. Sunt solicitate lanturile musculare de flexie, participand in egala masura atat bratele, cat si picioarele. Concomitent sunt solicitate calitatile de vointa, darzenie, perseverenta. Poate fi individuala, cu 1 singur brat sau in perechi si in grup cand se folosesc ambele brate. Priza poate fi directa mana la mana sau prelungita printr-un baston, coarda, franghie. Se poate executa intr-un singur sens sau in ambele sensuri deodata.

IMPINGEREA

Impingerea este deprinderea ce consta dintr-o activitate de deplasare a unui obiect sau persoane fara a fi ridicate de la sol.

Dupa modul in care sunt solicitate grupele musculare, actiunea de impingere solicita lanturile musculare extensoare atat a trenului superior, cat si a celui inferior. Se poate efectua individual sau in grup.

RIDICAREA SI TRANSPORTUL DE OBIECTE

Aceasta actiune implica doua momente:

priza si ridicarea obiectului;

transportul acestuia;

Aceasta deprindere are o mare aplicabilitate in viata cotidiana si doar sporadic in activitatea de educatie fizica, cand e necesara manipularea aparatelor si a diverselor materiale sau pentru dezvoltarea calitatilor motrice de forta.

Transportul se poate realiza individual sau in grup, inainte, lateral sau cu spatele, obiectele sau partenerii pot fi transportati prin sustinerea cu unul sau ambele brate, in apropierea soldului, pe brate, pe umeri, in spate sau chiar pe corp.

ECHILIBRUL

Echilibrul este o calitate care asigura mentinerea corpului intr-o pozitie stabila atat in actiuni statice, cat si dinamice pe suprafete fixe sau mobile cu baza de sustinere diferita ca dimensiuni ale latimii. Are la baza simtul chinestezic care se afla la baza coordonarii grupelor musculare si analizatorului vestibular.

Simtul echilibrului are importante aplicatii atat in activitatea cotidiana, cat si cea sportiva, in anumite ramuri acesta avand o importanta deosebita, ca de exemplu: patinaj, schi, sarituri, etc.

Pentru mentinerea echilibrului se considera esentiala conditia urmatoare: mentinerea pozitiei centrului de greutate al corpului in interiorul bazei de sustinere.

4 Influentele jocurilor dinamice asupra unor procese psihice de baza ale copiilor de 7-11 ani

4.1 ATENTIA

Atentia consta in orientarea si concentrarea activitatii psihice cognitive asupra unui obiect sau fenomen, realizand astfel o optimizare a cunoasterii unui sector din lumea inconjuratoare sau din viata psihica interna.

Omul se afla permanent intr-o ploaie de stimuli care produc numeroase senzatii: vizuale, auditive, olfactive, tactile, interne, etc. Atentia reprezinta zona de maxima claritate a constiintei, ea fiind o focalizare a constiintei.

Atentia face parte din categoria fenomenelor psihice care sustin energetic activitatea. Ea este o functie prin care se modeleaza tonusul nervos, necesar pentru desfasurarea celorlalte procese si structuri psihice. Prezenta ei asigura o buna receptare senzoriala si perceptiva a stimulilor, intelegerea mai profunda a ideilor, o memorare mai trainica si mai fidela, selectarea si exersarea mai adecvata a priceperilor si deprinderilor.

Lipsa atentiei sau atentia slaba duce la omisiuni in repetarea stimulilor, la erori in reactiile de raspuns, la erori in descifrarea sensurilor, la utilizarea gresita a instrumentelor.

Atentia reprezinta fenomenul psihic de activare selectiva, concentrare si orientare a energiei psihonervoase in vederea desfasurarii optime a activitatii psihice, cu deosebire a proceselor senzoriale si cognitive.

Manifestarile si efectele atentiei sunt cele ce urmeaza:

>        Orientarea constiintei intr-o directie - asigura o selectie a unor impresii ce apar cu claritate maxima, celelalte fiind mai sterse;

>        Concentrarea - intensifica impresia;

>        Claritatea unui obiect asupra caruia ne concentram - sporeste;

>        Rapiditatea perceperii unui eveniment;

>        Modificari motorii si expresive;

Atentia are cateva caracteristici:

este orientata spre ceva anume, are un obiect (stimul intern sau extern);

este selectiva, adica orientata spre anumiti stimuli;

presupune o concentrare optima a energiei psihonervoase spre obiectul ei;

Se pot distinge mai multe forme ale atentiei. P. Guillaume deosebea, dupa obiectul ei:

a)      atentia in expectativa - manifestata cand asteptam un anumit eveniment sau semnal la care trebuie sa reactionam prompt. Se vorbeste in acest caz de vigilenta, ea asigurand reactii prompte., de ea depinde siguranta in exploatare.

b)      atentia exterioara - prezenta cand urmarim obiecte, fenomene din mediul ambient ori miscarile, actiunile noastre;

c)      atentia interioara - se concentreaza, prin dedublare, asupra vietii interioare, asupra propriilor imagini, ganduri, sentimente. Este atentia angrenata in actul de introspectie.

Atentia insa nu se manifesta in unul si acelasi fel in toate activitatile omului. Exista forme mai simple si forme mai complexe de atentie. O alta clasificare a atentiei se poate efectua dupa proprietatile intrinseci. Criteriul de diferentiere este reprezentat de natura reglajului, si poate fi involuntar sau voluntar. Astfel:

a) atentia involuntara - se realizeaza de la sine, fara efort. Ea e pasiva
cand orientarea e provocata de excitanti exteriori noi sau puternici.
I.P.Pavlov o caracterizeaza ca reflex de orientare. Ea este forma cea
mai simpla si se intalneste si la animale. Poate aparea sub influenta a
doua categorii de factori (interni si externi) ce favorizeaza concentrarea
atentiei.

Factorii externi sunt:

>        noutatea obiectelor, fenomenelor, situatiilor si neobisnuitului lor;

>        intensitatea stimulilor: o lumina, un sunet puternic, un obiect mare, culori vii - ne atrag mai repede atentia;

>        miscarea, schimbarea, variatia, mobilitatea unui stimul pe fondul altor stimuli ficsi atrag atentia;

>        aparitia sau disparitia brusca a stimulilor;

>        gradul de complexitate stimulilor;

Factori interni - contribuie la trezirea atentiei. Ei sunt:

>        interesul pe care il prezinta pentru persoana acel obiect sau fenomen; interesul e subordonat motivatiei, trebuintelor noastre;

>        actualitatea unor momente si trairea afectiva pozitiva a relatiei cu obiectele;

Atentia involuntara este benefica prin faptul ca mecanismele ei neurofunctionale specifice asigura eficienta pentru o activitate, fara sa apara oboseala.

b) atentia voluntara - nu apare spontan, ci este intentionata si autoreglata
constient; ea presupune un efort, uneori penibil de vointa.

Autoreglajul voluntar se exprima prin orientarea intentionata spre obiectul atentiei, intensificarea activitatii psihice, inhibarea voita a altor preocupari colaterale, izolarea de excitantii perturbatori sau limitarea influentei acestora, mentinerea concentrarii atentiei pe durata necesara indeplinirii acelei activitati.

Atentia voluntara este benefica prin eficienta sa pentru toate felurile de activitate, dar limitata ca posibilitate de realizare.

Utilizarea repetata a atentiei voluntare genereaza un anumit grad de

automatizare a acesteia, transformand-o intr-un sistem de deprinderi

postvoluntare.

c) atentia postvoluntara - este un nivel superior de manifestare al atentiei, fiind la fel de bine organizata ca atentia voluntara, dar in virtutea mecanismelor implicate nu necesita incordarea voluntara obositoare. Ne concentram atentia asupra unei activitati care nu ne place, dar in virtutea exercitiului si experientei ea incepe sa ne atraga si ajungem sa o efectuam cu placere, fara sa mai fie nevoie de efort voluntar. Unele calitati, insusiri ale atentiei pot sa varieze de la o persoana la alta,

ele putand fi considerate aptitudini in legatura cu exercitarea unor profesii.

Calitatile atentiei sunt un rezultat al functionarii timp mai indelungat a atentiei la un anumit nivel calitativ. Astfel, calitatile atentiei sunt:

>       calitatea de concentrare, intensitatea atentiei - presupune delimitarea intr-o dominanta, un focar de excitatie intensa si zonele aplicate, relativ inhibate si inaccesibile la factori perturbatori;

>       stabilirea atentiei - inseamna cantitatea de elemente asupra carora se poate orienta si concentra atentia simultana; numarul de elemente care pot fi cuprinse deodata in centrul atentiei, cu acelasi grad de claritate;

>       distributia atentiei - acea insusire care permite unei persoane sa desfasoare, concomitent, mai multe activitati cu conditia ca macar una dintre ele sa fie relativ automatizate, capacitatea de a urmari simultan mai multe surse de informatie, mai multe obiecte ori activitati.

> mobilitatea sau flexibilitatea atentiei - consta in deplasarea si reorientarea ei de la un obiect la altul in intervalele cerute de desfasurare a activitatii.

Din punct de vedere psihologic, atentia este deci o forma a vietii psihice, aplicandu-se unor variate continuturi si constand intr-o focalizare a atentiei, intr-o intensificare a ei in jurul unui domeniu limitat. Atentia e o functie de sinteza, aducand toate datele si resursele disponibile in jurul unui obiect ori fenomen. Este un monoideism relativ facilitat de interventia motivatiei si a afectelor. Un rol il au si cunostintele, deprinderile formate anterior. Rezolvarea problemelor atentiei voluntare atarna de progresele inregistrate in studiul vointei.

Posibilitatile de concentrare ale atentiei variaza mult de la un individ la altul. Ele sunt o expresie a intregii personalitati, exprimand aspiratiile ei indeosebi.

Distragerea atentiei, deplasarea spontana spre alt obiect decat cel cerut de sarcina desfasurata de subiect duce la scaderea calitatii si a eficientei activitatii, dand acesteia un caracter labil, discontinuu. In procesul de educare si reeducare, imposibilitatea concentrarii atentiei scade productivitatea invatarii, atrage carente in instruire, genereaza superficialitate in pregatire. In realizarea sarcinii, cel neatent se caracterizeaza prin agitatie, prin preocupari in afara temei, insa exista si posibilitatea ca acesta sa-si mascheze starea. De obicei, atentia se exteriorizeaza printr-o expresie incordata (faciala si corporala).

4.2 MEMORIA

Memoria este functia psihica de baza care face posibila fixarea, conservarea, recunoasterea si reproducerea informatiilor si trairilor noastre; nu este doar un proces psihic de intiparire, stocare si reactualizare a informatiilor, ci si un mecanism psihic structurat, constructiv, chiar creativ; este o capacitate generala a intregii materii, vii sau nevii; este o capacitate psihica absolut necesara, fara de care viata ar fi practic imposibila. Ea asigura continuitatea vietii psihice a individului si se afla in stransa interactiune si interdependenta cu toate celelalte procese, insusiri si capacitati psihice; memoria nu este un simplu depozit de informatii.

Memoria are o serie de caracteristici care o individualizeaza de alte procese psihice si anume este:

activa - aduce modificari si trasaturi atat in subiectul care memoreaza, cat si in materialul memorat;

selectiva - nu retine si nu reactualizeaza absolut tot, ci doar o parte din solicitarile care vin spre noi;

situationala - in concordanta cu particularitatile de timp si spatiu ale situatiei, cu stare interna a subiectului;

relativ fidela - intiparirea cat si reactualizarea se fac cu oarecare aproximatie;

mijlocita - pentru a tine minte mai bine si pentru a reproduce mai usor, ne servim de o serie de instrumente care au rol de au indeplini functia unor autentice mijloace de memorare;

inteligibila - presupune intelegerea celor memorate si reactualizate, organizarea materialului memorat dupa criterii de semnificatie;

Memoria este implicata in toate procesele psihice:

memoria imaginativa - permite conservarea ti reproducerea reprezentarilor;

memoria verbal - logica - a propozitiilor, ideilor;

memoria afectiva;

memoria motorie - face posibila formarea priceperilor si deprinderilor. Are 2 forme: a) memoria spirituala - ce conserva imaginile, ideile,

rationamentele;

b) memoria materiei (a creierului) - ce retine imbinarea si succesiunea miscarilor;

memoria mecanica (inferioara) - bazata pe coincidenta intre stimuli si pe 'legea efectului' (realizata in lipsa materialului de memorat);

memoria logica (superioara) - specific umana, insotita de cunostinta de sine intemeiata indeosebi pe relatii logice, de inteles, insotite de posibilitatea localizarii in timp si spatiu a evenimentelor inregistrate.

Din punct de vedere al duratei pastrarii imaginii sau idei pricepute, se descriu 3 forme:

a)      memoria de foarte scurta durata: - este stocajul senzorial; datorita ei, cand mergem, nu vedem toate obiectele din jur clatinandu-se; ea explica posibilitatea cinematografului.

b)      memoria de scurta durata: - asigura o mai indelungata pastrare a imaginii, insa in afara unor conditii, speciale impresia dispare dupa 18 secunde. Este limitata atat durata conservarii cat si volumul ei; ea creeaza posibilitatea lecturarii expresive. Daca cunostintele se repeta, daca au un inteles care le asigura notiunile dinainte consolidate, daca au o mare incarcatura emotionala, memoria de scurta durata trece in memorie de lunga durata.

c)      memoria de lunga durata: - cuprinde totalitatea informatiilor repetate, care pot fi pastrate ore, zile, ani si chiar intreaga viata; se presupune ca are o capacitate nelimitata si fixeaza tot sau aproape tot ce ni se intampla.

Memoria nu impiedica evolutia psihica, ci face posibila dezvoltarea ei coerenta in raport cu experienta acumulata. Datorita ei invatam sa mergem, sa . orbim, sa traim sentimente complexe, sa ne imaginam viitorul, sa luam hotarari in cunostinta de cauza. Existenta memoriei face posibila constituirea structurilor psihice superioare: inteligenta si perseverenta. Ea constituie cea mai mare parte a inconstientului, care influenteaza activitatea noastra constienta din fiecare moment.

Un aspect foarte discutat este cel al raportului dintre memorie si gandire, memorie si inteligenta, de memorie depinde dezvoltarea gandirii si imaginatiei.

Complexitatea memoriei deriva nu doar din caracteristicile ei, ci si din aceea ca ea presupune o anumita desfasurare in timp, o multime de etape, faze, procese din a caror succesiune se incheaga continuitatea ei:

Memorarea informatiilor (intiparirea, fixarea, angrenarea) este primul
proces pe care memoria il pune in functiune.

>  Dupa prezenta sau absenta scopului, a intentiei de a memora, a efortului
voluntar si a unor procese de retinere se desprind 2 forme:

memoria involuntara - pare simpla, intamplatoare, neeficienta, insa ea dispune de-o structura complexa, competitiva cu cea a memorarii voluntare;

memorarea voluntara - e organizata, sistematica, productiva, intrand in functie mai ales in activitatile grele, dificile, monotone, neinteresante.

>  In functie de prezenta sau absenta gandirii, a intelegerii , a unor asociatii
logice desprindem:

memorarea mecanica - implica simpla repetare a materialului, folosirea asociatiilor de continuitate in timp si spatiu. Ea duce la invatarea formala, e aparat eficienta, in esenta fiind neeficienta;

memorarea logica - bazata pe intelegerea, dezvoltarea gandirii si a operatiilor ei, asigura realizarea unei invatari autentice, utilizate in practica, cu mari posibilitati operationale. Este superioara memorarii mecanice, prin: autenticitate, economicitate, productivitate. Ea inlatura invatarea formala.

Pastrarea informatiilor (conservarea) stocarea lor e acel proces al memoriei
ce presupune retinerea pentru un timp mai scurt a celor memorate.

> in functie de durata, se desprind 2 tipuri de pastrari:

pastrarea de scurta durata (8-10minute);

pastrarea de lunga durata;

3) Reactualizarea informatiilor (ecforarea) consta in scoaterea la iveala a celor memorate si pastrate in vederea utilizarii lor. Ea se realizeaza prin recunoasteri si reproduceri. Recunoasterea se realizeaza in prezenta obiectului iar reproducerea in absenta lui. Cele mai importante calitati ale memoriei sunt:

>       volumul memoriei - cantitatea de material cu care putem opera;

>       elasticitatea, mobilitatea sau supletea memoriei - capacitatea de-a acumula cunostinte mereu noi, de a le organiza si reorganiza pe cele vechi;

>       rapiditatea intiparirii - engramarea se realizeaza repede, cu mare economie de timp, efort si repetari;

>       trainicia pastrarii - consta in faptul ca cele memorate sunt conservate corect intr-o forma acceptabila, pentru o perioada indelungata de timp;

>       exactitatea sau fidelitatea reactualizarii celor memorate indica gradul de precizie, corectitudine, acuratete a recunoasterii si reproducerii;

>       promptitudinea reactualizarii, realizarea rapida, prompta a recunoasterii si reproducerii, imediata dupa stimulare.

Conditiile optime ale memoriei sunt urmatoarele:

motivatia, scopul memorarii, ce sens are invatarea pentru subiect;

necesitatea cunoasterii efectelor, a rezultatelor invatarii, ele fiind de natura sa ghideze eforturile ulterioare;

intelegerea materialului de invatat, prelucrarea sa logica, prin realizarea unor legaturi cu cunostintele anterior asimilate (influenteaza usurinta fixarii, trainicia conversarii);

vointa, intentia de a tine minte (implica un efort pentru a putea repovesti altora);

repetarea cunostintelor (mareste sansa de fixare, rol pozitiv are numarul de repetari);

interactiuni intre cunostinte si priceperi: - poate avea :

influenta pozitiva = transfer;

efect negativ = interferenta (inhibitie);

- este de 2 feluri:

● proactiva: - cunostintele sau priceperile vechi stanjenesc asimilarea altora noi;

● retroactiva: - impresiile noi inhiba, ne fac sa evitam altele anterioare;

conceperea unor modele de organizare optim al invatarii: - exista mai multe etape:

familiarizarea cu textul: - lecturarea rapida a textului pentru orientare;

aprofundarea ideilor: - fragmentarea textului dupa principalele teme, intocmirea de fise; dupa intelegerea deplina a primului fragment se trece la urmatorul apoi mai departe, treptat;

reluarea fiecarei teme: - memorarea analitica;

urmarirea unei fixari in ansamblu: - recapitularea intregului material, intocmirea de scheme;

recapitularea schemei: - in ajun de examen;

gradul de intelegere, aprofundare: - sa fie maxim;

Diferentele individuale:

Memoria se specializeaza si se diferentiaza, ca urmare a predispozitiilor native ale subiectului si a exersarii. Specializarea memoriei poate fi intalnita la nivelul:

>        analizatorilor: - memoria vizuala, memoria auditiva, memoria cutanata, memoria gustativa, memoria olfactiva, etc.

>        proceselor calitatilor memoriei:

volumul memoriei: - calitatea informatiei cu care subiectul poate opera;

elasticitatea, mobilitatea sau supletea memoriei: - capacitatea de a acumula noi informatii, de a integra si restructura;

rapiditatea intiparirii;

trainicia pastrarii;

exactitatea si fidelitatea reactualizarii: - se refera la precizia, corectitudinea si acuratetea reactualizarii;

promptitudinea reactualizarii;

> continutul activitatilor psihice:

memoria predominant verbal-logica;

memoria predominant imaginativa;

memoria motrica;

memoria afectiva, etc.

UITAREA este fenomenul natural si relativ-necesar, ce consta in scoaterea din stoc a informatiei, pierderea amintirilor in urma stingerii legaturilor temporale sau a destructurarii sistemului de cunostinte acumulate, unele din ele ajungand sa fie izolate si sa nu mai poata fi recuperate pe cale asociativa.

Uitarea poate aparea:

ca efect al inhibitiei de protectie rezultat datorita unui efect ce a dus la aparitia oboselii;

ca efect al inhibitiei externe rezultat datorita interventiei unor stimuli neobisnuiti;

sub actiunea inhibitiei de stingere rezultata datorita nerepetarii;

ca efect al inhibitiei de diferentiere rezultat datorita faptului ca legaturile corticale nu sunt precis delimitate;

ca efect al legii inductiei negative, adica la nivelul sistemului central un factor aparut intr-o anume zona produce in jurul sau zone de inhibitie. Dezinhibarea acestor zone permite refacerea legaturilor corticale.

Legile memoriei:

>        e memorat mai bine materialul care formeaza obiectul orientarii constiente si al prelucrarii active (cu implicare mai ales a gandirii); studiile au aratat ca procentul de informatii retinute din materialul de memorat e de: 20% cand auzim, 30% cand vedem, 50% cand auzim si vedem, 80% cand spunem si 90% cand spunem si actionam in acelasi timp.

>        memoria e cu atat mai buna cu cat semnificatia materialului pentru subiect e mai mare;

>        sunt mai bine retinute materialele referitoare la scopul si rezultatele actiunilor decat cele referitoare la conditiile sau mijloacele de realizare;

>        atunci cand ne propunem sa retinem ceva in vederea realizarii unui obiectiv, performantele sunt mult mai mari decat atunci cand intentia de a memora lipseste.

>        memoria e mai eficienta daca scopurile sunt diferentiate;

>        efectul Ebert-Neuman: 'invatarea pentru o anumita data conditioneaza uitarea dupa aceasta data.'

>        durata si felul pastrarii sunt influentate de conditiile in care s-a realizat memorarea si de particularitatile materialului de memorat;

>        materialul inteligibil este mai bine pastrat decat materialul fara sens.

4.3 IMAGINATIA

Imaginatia este acel proces psihic al carui rezultat il constituie obtinerea unor reactii, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motric, acel psihic cognitiv complex de elaborare a unor imagini si proiecte noi, pe baza combinarii si transformarii experientei.

Imaginatia interactioneaza cu toate procesele si functiile psihice si indeosebi cu memoria, gandirea si limbajul.

Imaginatia presupune 3 insusiri:

>        fluiditatea: - posibilitatea de-a ne imagina in timp scurt un numar mare de imagini, idei, situatii, etc;

>        plasticitatea: - usurinta de-a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme, cand un procedeu se dovedeste inoperant;

>        originalitatea: - expresia noutatii, a inovatiei; ce se poate constata cand vrem sa testam posibilitatile cuiva, prin raritatea statistica a unui raspuns, a unei idei. Ea este caracteristica principala, garantand valoarea rezultatului muncii creatoare.

Imaginatia unor noi obiecte, simboluri, idei implica 2 procese fundamentale: analiza si sinteza.

Analiza realizeaza o sfaramare a unor asociatii, o descompunere a unor reprezentari care apoi, prin sinteza, sunt reorganizate in alte structuri deosebite de cele pricepute sau gandite anterior.

Sinteza are loc in diferite moduri, numite de obicei 'procedeele imaginatiei' cum ar fi:

aglutinarea: - produsa cand parti descompuse din diferite fiinte sau obiecte sunt recombinate astfel, dand nastere unor fiinte sau obiecte cu aspect eterogen;

modificarea dimensiunilor umane: - a dus la imaginarea de uriasi si de pitici;

multiplicarea serpilor: - a creat imaginarea balaurului cu 7 capete;

schematizarea fetei umane: - realizata in caricatura iesind in relief trasaturile dominante;

analogia: - procedeu prezent in stiinta si tehnica

Imaginatia este un proces foarte complex, desfasurandu-se in forme variate. S-au folosit mai multe criterii de clasificare, insa unul s-a impus mai mult; e vorba de prezenta intentionalitatii in actele imaginative, grupandu-se urmatoarele forme:

a)      imaginatia involuntara: - visul din timpul somnului si reveria;

b)      imaginatia voluntara: - reproductiva, creatoare si visul de perspectiva; Cea mai frecventa forma de imaginatie, solicitata aproape zilnic, la care se

face apel in mod curent in invatare este imaginatia reproductiva. Ea consta in capacitatea noastra de a ne reprezenta diferite locuri, fenomene, intamplari, numai pe baza unor relatari verbale, fara sprijinul unui material concret, intuitiv.

Cea mai importanta forma a imaginatiei este insa imaginatia creatoare care se manifesta in diferite feluri in mod involuntar sau precumpanitor voluntar.

Schematic, imaginatia ar putea fi reprezentata astfel: IMAGINATIA : - reproductiva

- creatoare: - involuntara: - visarea

- imagini: - hipnogogice

- hipnopompice

- visele

- halucinatiile - preponderent

voluntara: - creatia: - artistica

stiintifica

tehnica

organizatorica. Formele imaginatiei:

a)      visarea - are loc atunci cand, in momente de repaus, de relaxare, lasam gandurile sa vagabondeze, preferand sa ne imaginam lucrurile placute, sanse, intamplari favorabile. Visarea e puternic influentata de dorinte, sentimente, insa daca ocupa un loc prea mare in existenta zilnica, se pierde controlul cu realitatea, se subliniaza efortul voluntar.

b)      imaginile hipnogogice (hipnos = somn, agogos = a aduce) - sunt imagini care apar in timpul adormirii;

c)      imagini hipnopompice (pompos = care intovaraseste) - intervin la inceputul trezirii din somn;

in ambele cazuri e vorba de linii simple, figuri geometrice, stele stralucitoare,
mai rar figuri umane sau peisaje. Sunt imagini statice sau ce se succed fara
legatura intre ele. Nu sunt considerate reale si sunt fenomene de scurta durata.

d) visele - cele din timpul somnului se deosebesc net de imaginile din preajma
somnului;

imaginile somnului presupun o inlantuire de imagini, emotii, reflectii care
apar in stare de somn paradoxal, se succed intr-o stransa legatura, constituind
o aventura la care participam afectiv, intens insa subiectul nu le poate dirija si
nici intelege imediat. Lipseste total controlul realitatii, totul devine posibil,
pot aparea simboluri.

in legatura cu interpretarea viselor, unii considera ca visul este un mod de
comunicare cu divinitatea, visul fiind o solie, un avertisment, altii considera
visul ca fiind rezultatul unei disocieri, unei inhibitii; iar psihologii sustin ca
visul are o seria de semnificatii, visul este rezultatul unei intregi stari de spirit a celui ce doarme, realizarea unei dorinte;

e)      halucinatiile - sunt imagini extrem de vii pe care bolnavii le considera reale. Ei vad persoane, animale, obiecte, acoperind parti din cele ce percep; pot fi provocate de anumite substante chimice si droguri;

f)       reveria - este un fel de experiment mintal privind indeplinirea dorintelor si tendintelor si poate reprezenta, intr-o anumita masura, un fel de satisfacere fictiva a acestora, reducand astfel tensiunea interna psihica, generata de ele;

g)      imaginatia reproductiva - forma activa, constienta si voluntara, constand in construirea mintala a imaginii unor realitati existente in trecut, ce nu pot fi insa pricepute in direct;

h) imaginatia creatoare - e cea mai complexa si valoroasa forma a imaginatiei

voluntare si active. Se deosebeste de cea reproductiva, fiind orientata spre

ceea ce e posibil, ce tine de viitor, ce e nou. Produsului este un proiect mintal,

caracterizat prin noutate, originalitate, ingeniozitate,

i) imaginatia preponderat voluntara - persoana isi propune in mod constient sa rezolve o anumita problema foarte dificila ori sa creeze o anume opera artistica, implicand un efort de durata;

j) visul de perspectiva - este o forma activa si voluntara a imaginatiei, constand

In proiectarea mintala a drumului propriu de dezvoltare in acord cu

posibilitatile personale si cu conditiile si cerintele sociale. Alte criterii de clasificare ale formelor imaginatiei sunt:

1) dupa gradul de activism al persoanei in procesul imaginatiei se disting:

forme pasive (visul, reveria);

forme active (imaginatia reproductiva si creatoare);

dupa calitatea constructiei imaginative:

absurde (visul, reveria);

usor constructive (imaginatia reproductiva);

foarte constructiva (imaginatia creatoare);

dupa tipul de activitate in care se integreaza:

artistica;

literala;

tehnico-constructiva;

stiintifica;

muzicala;

coregrafica;

dupa tipul de reprezentari dominante:

plastic-vizuala;

auditiv-motrica.