Carlo Bergonzi

Carlo Bergonzi: (Vidalenzo, Parma 1924).

A debutat ca bariton in 1948, dar in 1951 a trecut in cheia de tenor, cantand Andrea Chénier la Petruzzelli din Bari. In 1955 a interpretat la Reggio di Parma rolul Ricardo din opera Bal Mascat, desinata sa devina opera sa favorita, si s-a facut cunoscut la Chicago.

In acelasi an a debutat la Scala in Forta Destinului, revenind apoi de mai multe ori, pana in 1975-76 (Aida). In 1956-57, a cantat pentru prima data la Opera Metropolitan in Aida, Trubadurul, Lucia di Lammermoor, in acest teatru aparand in mod continuu pana nu de mult, asa cum in 1985 a fost din nou ascultat la Covent Garden in Lucia di Lammermoor, desi debutul sau la Londra rezulta in 1953 la (Stoll Theatre cu Forta Destinului). Natural ca a cantat in toate teatrele mari italiene si deasemenea la Filadelfia, Viena si Lisabona.

La inceput mai avea impestritari baritonale intr-o voce de tenor liric, in general placuta, dar lipsita de anumite resurse in materie de splendoare a timbrului, caldura senzuala, acute stralucite si altele asemanatoare. Forta sa rezida in fluiditatea emisiei, in "legato", in rafinament, intr-o frazare avand amprenta corectitudinii si a nobletei, si intr-un accent la a carui decisa scandare se adauga o usoara afectare, care se potriveste lui Verdi. Dar avea si avant si frumoase modulatii in mezza-voce, atat cat sa ne gandim la un epigon al lui Pertile.

Fantezia si varietatea frazarii s-au atenuat putin spre jumatatea anilor Saizeci, dar mai mult pentru adaptarea la un tip de rutina impus de un tur vertiginos de obligatii decat pentru declinul vocii, mentinuta integra peste douazeci si cinci de ani, cu cea mai buna tehnica a fonatiei etalata (demonstrata) de un tenor in ultima jumatate de secol.

Bergonzi a cantat intotdeauna impecabil ,oricare ar fi fost autorul, oferind excelente probe si in opere ca:Lucia di Lammermoor si Gioconda, dar compozitorul sau preferat a fost Verdi cu Ernani, Simon Boccanegra, Forta Destinului, Aida, dar mai ales Bal Mascat.

Supliment : Carlo Bergonzi

Considerand data debutului anul 1951 trebuiesc apreciate capacitatea si marile calitati acestui artist care este Carlo Bergonzi. Nascut in 13 iulie 1924 a Vidalenzo di Polesine Parmense (Parma) zona deja renumita pentru a fi dat nastere lui Verdi si Toscanini, Bergonzi inca de copil a avut inclinatii spre muzica si canta imnuri religioase in biserica parohiala. Ca atare s-a inscris la conservatorul Arrigo Boito din Parma si la varsta de 16 ani maestrii lui au decis ca vocea sa era baritonala.

Dupa aceasta perioada, razboiul a intrerupt studiile sale si pentru mai bine de trei ani lungi a trebuit sa lipseasca fiind prizonier in Germania. Dupa terminarea razboiului si-a reluat visul tineretii pe care nu-l abandonase.

A debutat in anul 1947 la 23 de ani ca bariton, dar nesatisfacut s-a decis dupa doi ani sa-si schimbe impostatia. Dupa luni de studiu autodidact a reusit un nou debut de data aceasta ca tenor, in ianuarie 1951 cu rolul Andrea Chenier la teatrul "Petruzzelli" din Bari.

Ca o incoronare a bucuriei pentru reusita acelei serate, s-a nascut la aceeasi data primul sau fiu Maurizio. Incurajat de primul sau succes s-a hotarat cu o vointa tenace si constanta sa pregateasca alte opere. Astfel in repertoriul sau s-au numarat 71 de titluri de la filonul romantic la verism, pe langa diferite programe concertistice.

In continuare a fost ales de RAI pentru a executa o serie de opere verdiene, printre care I due Foscari. Titlul acestei opere i-a fost in mod deosebit atat de drag incat in anii urmatori l-a ales ca nume pentru hotel-restaurantul sau situat in Busseto.

Primii pasi pe scena i-a facut in teatrele de provincie care i-au oferit o mare si utila experienta. Succesiv a trecut pragul celor mai renumite teatre din lume. Adevarata sa lansare a avut loc la Metropolitanul din New-York cu Aida, in stagiunea 1956-57. De atunci s-au numarat 33 de ani de spectacole in acel minunat teatru (vechi si nou), cu diferite inaugurari.

Directiunea Metropolitanului a tinut sa sarbatoreasca cu colegii, fanii si prietenii in decembrie 1981 cu o Gala entuziasmanta si patrunsa de emotii, cea de a 25-a aniversare a carierei sale in acest teatru.

Alte prestigioase teatre l-au vazut de nenumarate ori calcand pe scena lor, printre care "Scala" din Milano, unde timp de noua stagiuni a cantat cele mai bune opere din repertoriul sau, inaugurand o stagiune cu Forta Destinulu" in indepartatul 1965.

In 1991 si-a luat adio definitiv de la Scala cu un mare triumf. Ar mai fi multe alte teatre importante de amintit : Colon din Buenos Aires, Chicago, San Francisco, Madrid, Berlin, Staatsoper din Viena, Covent Garden din Londa, Liceo din Barcelona, Tokyo, Roma, Napoli, Torino, Genova, Bologna, Regio di Parma, La Fenice din Venetia si Verdi din Trieste.

Printre cele mai importante spectacole estivale, Arenele din Verona au detinut recordul cu 21 de stagiuni cu un singur an de intrerupere, Termele Caracalla, Macerata, Salzburg si inca altele.

Nenumarate au fost si imprimarile lui Carlo Bergonzi: 25 de opere complete, la care se adauga diverse recitaluri si duete cu cei mai mari maestri si colegi : Herbert von Karajan, Bruno Walter, Tullio Serafin, Carlo Maria Giulini, Antonino Votto, Gianandrea Gavazzini, Sir Georg Solti, Dimitrios Mitropoulos, Thomas Schippers, Georges Prêtre, Fausto Cleva, Giuseppe Patané, Francesco Molinari-Pradelli, Leonard Bernstein..Nello Santi (acestuia din urma, nascut in 1931, ii placea sa spuna:

--"Eu sunt cel mai tanar dirijor dintre batrani, nu cel mai batran dintre tineri")In pofida marii sale cariere, a dirijat doar o singura data la Scala, in anul 1971, opera Madame Butterfly, cu Gabriella Tucci si Luciano Saldari.

Carlo Bergonzi a cantat alaturi de: Maria Callas, Renata Tebaldi, Leontine Price, Raina Kabaiwanska, Florenza Cossotto, Joan Shutherland, Shirley Verrett, Renata Scotto, Giulietta Simionato, Montserrat Caballe, Briggite Nilson, Arroya Glayes, Cristina Deutekom, Beverly Sills, Anna Moffo, Grace Bumbry, Leonie Rysanek si altii inca.

La fel nu se numara distinctiile primite si premiile, printre care trebuie amintite: Discul de aur, Verdi de aur, Trandafirul de aur, Sagetatorul de aur, Ghirlanda de aur, Medalia de aur a Asociatiei generale a spectacolului, Premiul Caruso, Premiul Capelli in 1983 si atatea altele inca.

Timp de mai bine de 50 de ani Carlo Bergonzi a incantat publicul iubitor de Bel Canto. Alaturi de sensibilitatea acestui mare artist a stat permanent o fidela si indragostita sotie, Signora Adele, care l-a urmat peste tot ca o zeloasa si binevoitoare consiliera.

Pe cat era de mare artist si cantaret tot asa a ramas si un tata afectuos si plin de generozitate. La primul nascut Maurizio s-a adaugat cu entuziasm Marco. Primul a devenit medic iar al doilea, Director al hotelului si restaurantului "I due Foscari" din Busseto. Si cred ca nimic nu a putut inlocui placerea si linistea din intimitatea caminului si a familiei, cu atat mai mult cu cat sporind numarul ei cu inca doi membri Marta si Carlo, l-au facut pe "Carlo cel Mare" bunic.

Critica vremii l-a definit ca fiind unul din cei mai buni tenori din lume, denumit tenorul liric verdian, maestru al Bel Canto-ului prin tehnica sa desavarsita, prin dulceata, expresivitatea si culoarea vocii sale. La fel si fanii l-au considerat cel mai mare tenor liric verdian existent, pe langa apelativul "amico" pentru sensibilitatea si sinceritatea umana.

Lunga cariera artistica nu a alterat de loc stralucirea frumoasei sale voci, pe care el a condus-o in tot timpul activitatii, cu intelepciune si o inteligenta muzicala de-adreptul exceptionala.

Un moment de rascolitoare emotie, a avut loc cu ocazia Recviemului de Verdi executat in piata din Busseto la 24 august 1997, cu prilejul celei de a 50-a aniversari a carierei sale la varsta de 73 de ani, acompaniat de orchestra Toscanini dirijata de Maestrul Gandolfi si flancat de elevii sai de la Academie.

In urma cu mai putin de trei ani, la 10 octombrie 2000 Carlo Bergonzi a primit "Distinctia pentru realizari de o viata", acordata de firma Gramophone, in cadrul unei festivitati care a avut loc la Royal Festival Hall din Londra.