Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place.ascensiunea în munti, pe zapada, stânca si gheata, trasee de alpinism



Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Diverse


Index » hobby » Diverse
» Facultatea de judecare estetica si facultatea de judecare teleologica


Facultatea de judecare estetica si facultatea de judecare teleologica




Facultatea de judecare estetica si facultatea de judecare teleologica

1. Facultatea de judecare ca mediatoare intre conceptele de natura si libertate. Cea de-a treia critica a lui Kant, Critica facultatii de judecare, nu parea sa fie prevazuta in proiectul de reforma criticist. Pentru ratiunea pura, cu conceptele naturii, Kant a elaborat Critica ratiunii pure. Conceptului libertatii i-a revenit Critica ratiunii practice. O data incheiate cele doua, s-a ivit o noua problema: aceea a punerii in legatura a seriilor de concepte ale naturii si libertatii. Kant nu reduce una dintre serii la cealalta, ci cauta sa efectueze o mediere. Medierea este efectuata de facultatea de judecare.

2. Facultatea de judecare determinativa si facultatea de judecare reflexiva. Kant defineste facultatea de judecare in genere ca „Facultatea de a gandi particularul ca fiind cuprins in general” (Immanuel Kant, Critica facultatii de judecare, traducere de V. Dem. Zamfirescu si Al. Surdu, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981, p. 73). Facultatea de judecare este determinativa daca generalul (regula, principiul, legea) este dat, caz in care particularul este subsumat cu indicarea conditiilor a priori ale subsumarii. Daca este dat numai particularul, urmand ca generalul sa fie gasit, facultatea de judecare este reflexiva; in acest caz, facultatea de judecare reflexiva este constransa sa-si dea ea insasi un principiu transcendental ca lege. Insa principiul nu poate fi prescris naturii: „aceasta facultate isi da siesi o lege, nu naturii” (Immanuel Kant, op. cit., p. 75). Acest principiu este finalitatea naturii, cu precizarea ca scopurile nu sunt atribuite naturii, ci ne permit doar sa reflectam asupra inlantuirii de fenomene.




3. Facultatea de judecare estetica si facultatea de judecare teleologica. Judecata de gust sau estetica este examinata de Kant in prima parte a Criticii facultatii de judecare, in care intalnim Analitica frumosului si Analitica sublimului. De asemenea, avem de-a face aici, ca si in Critica ratiunii pure, cu Dialectica facultatii de judecare estetice.

Analitica frumosului procedeaza la descriptia frumosului cu ajutorul categoriilor. Avem deci o judecata de gust calitativa, cantitativa, a relatiei si a modalitatii.

Analitica sublimului distinge (dupa intindere sau forta) doua tipuri de sublim: sublimul matematic si sublimul dinamic.

Dialectica gustului trateaza antinomia gustului, care priveste fundarea pe concepte a judecatii de gust. Atat teza ca judecata de gust se fundeaza pe concepte, cat si antiteza isi au propria indreptatire.

Conceptul de finalitate (scop) face obiectul partii a doua a Criticii facultatii de judecare. Aceasta parte a ultimei Critici a lui Kant a constituit un punct de plecare in elaborarea sistemului filosofic hegelian, avand inraurire profunda asupra intregului idealism german. In aceasta parte intalnim, ca si pana acum, o Analitica a facultatii de judecare teleologice si o Dialectica a facultatii de judecare teleologice. Metodologia facultatii de judecare teleologice este o sectiune importanta a acestei parti.



Teleologia ocupa un loc special in criticismul kantian: „nu e nici natura, nici libertate, ci unirea amandurora; ca atare, ea nu e nici teorie, nici practica, ci o a treia forma de cunostinta: judecata reflectanta, contemplare, evaluare” (M. Florian, op. cit. p. 179).

Analitica judecatii teleologice urmareste demonstrarea unei finalitati materiale si obiective, a unei finalitati raportate la realitatea obiectelor. Pot fi admise insa scopuri in natura? Scopul presupune ca, prin el, cauza sa fie determinata de ideea efectului (nexus finalis). Kant distinge doua forme ale finalitatii: finalitatea interna (scopul lucrului rezida in felul sau de a exista) si finalitatea externa (scopul lucrului este exterior acestuia), care este relativa si accidentala. Finalitatea interna se regaseste, cel putin aparent, in organisme („singurele fenomene care, privite in ele insele si independent de orice raport de utilitate fata de altceva, pot fi numite scopuri naturale” – M. Florian, op. cit., p. 181).

Antinomia facultatii de judecare (de care se ocupa Dialectica facultatii de judecare teleologice) consta in acceptarea sau nu a finalitatii produselor naturale. Ea este rezolvata daca finalitatea va fi considerata numai regulativ, nu constitutiv (doctrinar).








Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate