Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place.ascensiunea n munti, pe zapada, stnca si gheata, trasee de alpinism




Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Arta cultura


Index » hobby » Arta cultura
O institutie numita MUZEU


O institutie numita MUZEU




O institutie numita MUZEU.

Definitia Muzeului. Functiile specifice unui Muzeu

In volumul 1 al cursului s-au facut referiri in legatura cu doua din functiile unui muzeu: aceea de achizitionare, de constituire si de dezvoltare a patrimoniului si aceea extrem de importanta care priveste pastrarea si conservarea patrimoniului detinut. Intre timp, de la data aparitiei acestui prim volum, au intervenit modificari si completari la Legea muzeelor si colectiilor publice nr.311 / 2003 (prin Legea nr. 12 / 11 ianuarie 2006), modificari ce trebuie cunoscute si explicate (a se consulta anexa volumului). Astfel, muzeul se defineste ca fiind "institutia de cultura de drept public sau de drept privat, fara scop lucrativ, aflata in serviciul societatii, care colectioneaza, conserva, cerceteaza, restaureaza, comunica, expune, in scopul cunoasterii, educarii si recreerii, marturii materiale si spirituale ale existentei si evolutiei comunitatilor umane, precum si ale mediului inconjurator".




Din definitia de mai sus se deduc si functiile specifice ale muzeului, precizandu-se ca functiile prioritare ale muzeului sunt:

- constituirea stiintifica, administrarea, conservarea si restaurarea patrimoniului muzeal;

- cercetarea stiintifica, evidenta, documentarea, protejarea si dezvoltarea patrimoniului muzeal;

- punerea in valoare a patrimoniului muzeal in scopul cunoasterii, educarii si recreerii.

Aceste functii sunt indeplinite de un personal calificat si specializat, specificat in textul modificat al legii. El este constituit din cercetatori stiintifici, arheologi, muzeografi, conservatori, restauratori, biologi, chimisti, fizicieni, arhitecti, s.a.m.d., nomenclatorul functiilor de specialitate fiind mult extins fata de prevederile anterioare. Este dovada faptului ca si in Romania muzeelor li se acorda o importanta si un rol bine definit, in consens cu ceea ce se petrece pe plan european si mondial in lumea muzeelor contemporane.

Indiferent de marimea, diversitatea si valoarea patrimoniului, unui muzeu (prin specialistii sai) ii revin o serie de obligatii importante - asa dupa cum rezulta din definitia data Muzeului - si anume

- colectarea (imbogatirea) patrimoniului printr-o politica sustinuta de achizitii, donatii, schimburi de valori, prin rezultatele unor cercetari de teren

- pastrarea (conservarea preventiva ) a patrimoniului detinut

- cercetarea si investigarea stiintifica a patrimoniului

- ca rezultat al cercetarii stiintifice , se poate face evaluarea patrimoniului si, ca urmare, se identifica prioritatile in materie de imbogatire a patrimoniului, pentru acoperirea domeniilor deficitare.

- punerea in valoare prin mijloace si modalitati specifice, a patrimoniului, in scopul cunoasterii, educarii si recreerii

- documentarea de muzeu are si ea ca scop studierea si identificarea eventualelor surse sau resurse pentru noi achizitii.

Aceste functii principale sunt indeplinite de un personal calificat si specializat in conformitate cu prevederile legislative in vigoare. El este constituit (in functie de nivelul muzeului) din muzeografi, gestionari, conservatori restauratori (pentru diverse suporturi), cercetatori stiintifici, biologi, chimisti, fizicieni arhitecti si altii, aceasta diversitate dovedind faptul ca muzeelor li se acorda o importanta si un rol din e in ce mai insemnat in societatea contemporana. Pe plan mondial, secolul XXI rezerva muzeelor (indiferent de profil) functii foarte importante in societatea contemporana, cu prioritate functii formativ-educative ("muzeele inseamna educatie" - este sloganul pentru muzee in acest nou secol).

a. Una din primele sale functii importante este deci aceea de achizitionare, de constituire si de dezvoltare a patrimoniului. Intrucat colectiile bisericesti sau manastiresti de arta religioasa sunt relativ stabile din punct de vedere al patrimoniului (prin achizitii, donatii, legate testamentare, recuperarea valorilor patrimoniale detinute anterior s.a.m.d.) innoirile sunt momente de exceptie. Este insa evident ca nici-un muzeu sau colectie muzeala nu poate exista fara patrimoniu. Patrimoniul unui muzeu determina si specificul acestuia. Practic, astazi putem vorbi de o nelimitata diversitate tematica a muzeelor sau a colectiilor care acopera preocupari umane dintre cele mai variate - istorie, arheologie, arta, stiinta, tehnica, literatura, religie, etnografie s.a.m.d. Acestea pot fi, la randul lor, subdivizate in componente care se refera la anume capitole mai strict delimitate din domeniul respectiv. Spre exemplu, sub genericul de arta religioasa se poate afla un muzeu / colectie/ de icoane, un muzeu /colectie/ de manuscrise, un muzeu al incunabulelor si tipariturilor, al broderiilor si tesaturilor religioase etc.) constituite fie ca muzee cu patrimonii autonome, fie ca sectoare / sectii / ale unui muzeu mai mare.

Activitatea de dezvoltare a patrimoniului face ca institutia muzeala sa fie dinamica, patrimoniul sa creasca in valoare si, prin aceasta, implicit, si muzeul sa isi sporeasca prestigiul stiintific si cel de interes pentru public.

b. O alta functie importanta care se deduce din definitia data muzeului, este aceea de pastrare si conservare a patrimoniului detinut.

Daca pana in momentul constituirii marilor colectii de muzeu, aceasta activitate se facea empiric si fara prea multe temeiuri stiintifice, din momentul in care muzeele au fost recunoscute ca fiind tezaurizatoarele unor unicate sau valori de exceptie, preocuparile pentru ocrotirea acestor valori au capatat o tot mai mare importanta, in zilele noastre ele fiind precumpanitoare. Conservarea preventiva a patrimoniilor muzeale a devenit o veritabila stiinta, bazata acum pe minutioase studii asupra tuturor factorilor care pot dauna obiectelor dintr-un muzeu, elaborandu-se, in acelasi timp, si tratate care sa ofere solutii pentru combaterea efectelor negative produse de acesti factori. Conservarea preventiva este un fel de medicina profilactica care are ca scop impiedicarea, prevenirea imbolnavirii patrimoniului, ceea ce face din conservator, unul dintre specialistii de baza ai oricarei institutii muzeale. Periodic, acesti specialisti se intalnesc in reuniuni stiintifice nationale sau internationale prilej pentru a face un foarte util schimb de informatii stiintifice specifice domeniului lor de activitate. Conservarea, are urmatoarele prioritati:

- depozitarea, in conditii de siguranta si de protectie, a patrimoniului muzeal

- pastrarea integritatii patrimoniului muzeal

- asigurarea unui climat propice (temperatura, umiditate,lumina etc) in depozite, sali de expozitie, oriunde se afla obiecte din patrimoniu

- luarea unor prime masuri de urgenta in cazul constatarii unor degradari incipiente a obiectelor

- luarea tuturor masurilor pentru prevenirea incendiilor, intrarilor prin efractie, a efectelor calamitatilor naturale s.a.m.d.

Detaliile asupra acestei functii importante din cadrul oricarui muzeu,sunt prezentate si pe larg dezvoltate in curs, la capitolul "Conservarea preventiva a patrimoniului"

c. Cercetarea stiintifica de muzeu reprezinta o activitate cu un profil si o finalitate specifica. Scopul cercetarii stiintifice in acest caz vizeaza cunoasterea tuturor elementelor de valoare ale fiecarui obiect din patrimoniu (origine, datare, epoca, autor, provenienta, circulatia acestuia, functia, evaluare etc), gradul de reprezentativitate (autorului, creatorului, detinatorului, al epocii, speciei, rasei s.a.m.d.), in scopul final de a-l amplasa intr-o serie istorica, activitate ce presupune solide cunostinte teoretice (dar nu numai) din domeniile aferente obiectelor studiate. Cercetarea de muzeu este, deci, multidisciplinara si are, ca finalitate, cunoasterea valorii de patrimoniu a fiecarui obiect detinut. Din momentul in care obiectului i s-au decodificat semnificatiile si i s-a stabilit valoarea, el devine exponat, adica o marturie stiintifica. Odata intrate in muzeu, cercetate si devenite exponate, obiectele cele mai banale isi pierd functiile initiale, se muzealizeaza. Un obiect de cult spre exemplu, (icoana, candela, epitrahil s.a.m.d.) devenit exponat, isi pierde functiile anterioare. El intra intr-un alt circuit, al valorilor muzeale, inscriindu-se intr-o serie istorica, in calitate de document, de marturie stiintifica pentru un anumit domeniu (istoric, artistic, documentar, iconografic etc).

Din pacate o buna parte din patrimoniul de bunuri culturale detinut de unitatile de cult este prea putin sau chiar deloc studiat din punct de vedere stiintific. Lipsa specialistilor a determinat o asemenea stare de lucruri. Cercetarile, atatea cate au fost facute, s-au datorat unor specialisti din afara sistemului, in functie de interesul personal. Asa se explica lipsa Repertoriilor sau a Cataloagelor de patrimoniu, documente stiintifice de prima importanta pentru orice colectie sau muzeu.

Despre specialistii cercetatori din muzee, un cunoscut cercetator german, Friedlander, afirma ca ei se pot imparti in doua categorii:

istoricii - care pun teoria inainte faptelor, indepartandu-se astfel de spiritul analitic (fiind deci, mai sintetici); ei se regasesc, de regula, la catedra

expertii - care sunt preocupati, cu precadere , de aspectele formale, de detaliile care privesc operele de arta (fiind deci, mai analitici) ; ei se afla in muzee

La inceputurile muzeografiei aceste doua aspecte nu se diferentiau intrucat profesorii erau, de regula, si muzeografi.(situatia a existat si in Romania pana prin anii saizeci). Si la noi se mai spune cum ca istoricii sunt mai mult teoreticieni, in timp ce muzeografii sunt practicieni, ei fiind aceia care vin in contact nemijlocit cu obiectul de patrimoniu. Cu alte cuvinte, muzeograful, prin cercetarile pe care le intreprinde, prin investigatiile sale minutioase, valorizeaza obiectul aflat in inventarul colectiei, adica ii da calitatea de exponat, de obiect de patrimoniu. Cercetarea de muzeu apartine, deci, domeniului cercetarii aplicative.

Cercetarea stiintifica muzeala are doua componente

- cercetare de tip fundamental, in urma careia sunt identificate datele de recunoastere a obiectului (autor, epoca, datare s.a.m.d.) finalizata prin cunoasterea valorii

- cercetare de tip aplicativ in urma careia obiectul-valoare devine exponat in sala de expozitie pentru a fi admirat si evaluat de catre public, el dobandeste calitatea de obiect de patrimoniu.

In general, muzeele nu fac cercetare fundamentala de tipul cercetarilor din institutele de specialitate dar, prin informatiile pe care le detin, contribuie la cercetarea fundamentala, la elaborarea unor sinteze, monografii de amploare, tratate s.a.m.d. Este important de retinut ca, de calitatea raspunsurilor depinde, in mare masura , credibilitatea si competenta muzeului si, implicit, a muzeografului-cercetator.?

Care ar putea fi specificul cercetarii intr-un muzeu ( o colectie) de arta religioasa?

Aparent, intr-un astfel de cadru cercetarea nu pare a-si mai gasi obiect de studiu. Doar aparent, insa, deoarece investigatia stiintifica in acest domeniu nu se epuizeaza odata cu identificarea datelor biografice ale obiectelor din colectie. In jurul fiecarui obiect de patrimoniu exista o aura "de taina" care se asteapta a fi descoperita. Iata cateva sugestii pentru posibile teme de cercetare:

- rasfoind cu atentie paginile unor mai vechi tiparituri putem descoperi adnotarile facute de catre unii preoti referitoare la evenimente politice, sociale, la viata colectivitatii s.a.m.d. ("au fost cutremur", "au trecut muscalii", "au ars casile si biserica" etc, etc) Adunate si publicate aceste "modeste" consemnari ofera date si informatii foarte valoroase despre viata trecuta a unor comunitati umane.

- in Moldova secolului al XVIII-lea, dar mai ales in secolul al XIX-lea au patruns foarte multe obiecte aduse din Rusia: potire, tetraevangheliare ferecate, anafornite si multe altele, realizate in tehnici specifice atelierelor rusesti. Un studiu asupra acestei categorii de importuri ar explica de ce, cum, in ce conditii sau de catre cine ( si in ce imprejurari ) au ajuns ele pe pamantul Moldovei. S-ar putea, astfel, explica, ce legaturi au existat cu Rasaritul ortodox, motivatiile, eventualele influente asupra productiilor locale si multe altele

- studiul asupra unor manuscrise miniate - chiar daca au fost publicate anterior de catre alti cercetatori - ar putea scoate la iveala traditiile locale, " scolile" de ilustratori de manuscrise, circulatia acestora, in ce imprejurari au ajuns ele in lacasul cutarei manastiri.

- citirea, descifrarea (din slavona sau greaca veche ) a inscriptiilor aflate pe obiectele din patrimoniu ofera intotdeauna informatii extrem de interesante si valoroase (ani de zile, o lucrare foarte valoroasa a stat intr-o colectie manastireasca fara a i se citi inscriptia de danie, simpla si lizibila pana cand un muzeograf a avut curiozitatea sa o citeasca si sa descopere informatii extrem de valoroase, care au fost publicate si au "ridicat cota" unui obiect, aparent lipsit semnificatii). Si exemplele ar putea continua.

Asa dupa cum s-a mai aratat (vezi cursul d-lui prof.. Radu Florescu), metodologia cercetarii stiintifice intr-un muzeu implica o serie de discipline ce pot fi grupate in doua grupe anume:

- discipline specifice profilului tematic al muzeului ( istorice - la un muzeu de istorie, de istoria artelor, la un muzeu de arta, etnografice, tehnice, biologice, iconografice s.a.m.d. )

- discipline comune, indiferent de profilul tematic al muzeului, impuse de functiile general-comune ale tuturor detinatorilor de patrimoniu (muzeologia, cercetarea socio-psihologica a publicului, managementul proiectelor si al institutiei muzeale, discipline legate de studiul structurilor materiale - fizica, chimie, tehnologia materialelor etc.).

De fapt, cercetarea stiintifica intr-un muzeu este interdisciplinara - daca ne referim la cele doua categorii mentionate mai sus. Pentru stabilirea datelor importante care privesc un obiect din patrimoniu se apeleaza , nu de putine ori, la investigatii fizice, chimice, biologice, la tehnici si tehnologii ultramoderne (laser, raze X, carbon 14 si altele) ceea ce face ca in astfel de institutii sa vorbim de grupe sau colective de cercetare alcatuite din muzeografi, restauratori, chimisti, fizicieni si altii.



Cercetarea stiintifica muzeala se desfasoara pe baza unor proiecte si programe anuale sau de mai lunga durata, elaborate potrivit cerintelor manageriale care stabilesc durata, costurile, echipa, modul de raportare si verificare, modul de valorificare finala. Temele de cercetare dintr-un muzeu au ca prioritate, studierea propriului patrimoniu, identificarile din teren (achizitii, donatii, studii comparative etc.) umplerea golurilor existente in patrimoniu si, nu in ultimul rand, valorificarea patrimoniului.

d. Valorificarea patrimoniului este o componenta complexa si foarte importanta a functiilor unui muzeu ea marcand finalizarea cercetarilor asupra unei anume categorii sau grup de obiecte din patrimoniu. Valorificarea se realizeaza prin mai multe modalitati care tin de potentialul stiintific si de experienta personalului de specialitate din fiecare muzeu, ea imbracand forme si modalitati diverse. In principal acestea pot fi grupate in trei mari directii - publicatiile stiintifice, valorificarea prin expozitii si valorificarea prin activitati educative pentru public. Asadar, a valorifica inseamna a face cunoscut (specialistilor, publicului) patrimoniul detinut .Dobandind o identitate stiintifica, obiectul este recunoscut ca o valoare, in egala masura de catre specialisti dar si de catre publicul carui ii sunt prezentate semnificatiile artistice, istorice, iconografice, documentare etc.

A face cunoscute publicului - prin modalitati specific muzeale - toate elementele care confera unui obiect semnificatia valorii sale, reprezinta scopul principal al functiei de valorificare.

Principalele forme de valorificare a patrimoniului muzeal, sunt:

- raportul, comunicarea stiintifica, forme prin care se fac cunoscute, intr-un mod relativ concis, rezultatele cercetarilor efectuate in muzeu sau pe teren, asupra unor obiecte din patrimoniu (sau, posibil a face parte din patrimoniu-cum este cazul artefactelor arheologice, identificarilor efectuate pe teren etc).

- repertoriul, un inventar stiintific in care sunt cuprinse informatiile esentiale referitoare la o categorie de obiecte, o colectie tematica, la monumente, biotopuri s.a.m.d. Repertoriile cuprind date concise despre autor, atelier, datare, provenienta,numar de inventar, tehnica de executie, dimensiuni (in functie de tematica repertoriului). Spre exemplu, repertoriul icoanelor brancovenesti din colectia., sau repertoriul muzeelor si colectiilor de arta bisericeasca din zona., repertoriul obiectelor ce fac parte din patrimoniul cultural national din muzeul manastirii., etc.

- catalogul de patrimoniu este o lucrare stiintifica fundamentala, mult mai elaborata decat repertoriul. El contine, pe langa datele esentiale ale acestuia, informatii cvasi-exhaustive despre fiecare obiect in parte. Intr-un catalog sunt incluse si descrieri ale obiectului si comentariile stiintifice si argumentele pe baza carora s-au stabilit elementele specifice de identificare si sursele bibliografice si aparatul critic precum si un bogat material ilustrativ color. Structura cataloagelor de patrimoniu urmeaza si ea o logica stiintifica, fisele fiind ordonate fie alfabetic, fie pe genuri sau pe tehnici, fie cronologic, fie pe autori s.a.m.d. Cataloagele de expozitii sunt forme mai restranse ale cataloagelor de patrimoniu, in sensul ca datele complexe de mai sus, se refera strict la lucrarile care fac obiectul expozitiei respective.

- monografiile sunt, de asemenea, forme de valorificare stiintifica a patrimoniului muzeal. Ele au ca obiect de cercetare si valorificare, informatiile cat mai detaliate despre un artist, un gen de creatie, un ecosistem, un monument sau un grup de monumente de patrimoniu, o asezare umana, o comunitate monahala, o personalitate s.a.m.d.

- pliantele sau ghidurile simple sunt modalitati mai accesibile publicului larg de prezentare a obiectelor de patrimoniu. Evident ca si acestea au la baza rezultatele investigatiilor stiintifice facute de catre specialistii din muzeu.

- studiile de sinteza reprezinta o forma stiintifica elevata care se refera la epoci, stiluri, perioade, domenii generoase de creatie etc. Spre exemplu, Arta in epoca lui Vasile Lupu, sau Icoane vechi romanesti, sau Bizantul si Tarile romane, sau Pictura murala in timpul lui Matei Basarab s.a.m.d. Ele se bazeaza atat pe informatiile documentare dobandite in cercetarea pe teren cat si (sau, mai ales) pe informatiile stiintifice cuprinse in repertoriile, cataloagele sau monografiile publicate de muzee

2 e. Valorificarea prin expozitii reprezinta modalitatea specifica, cea mai frecventa si cea mai importanta de a face cunoscute obiectele ce fac parte din colectia sau patrimoniul unui muzeu . Expozitia -la modul generic - este aceea care da valoare, prestigiu stiintific si confera muzeului (colectiei) importantul rol cultural si educativ-didactic care justifica existenta unui muzeu (colectie). De altfel, Legea muzeelor si colectiilor publice deja amintita precizeaza ca una din functiile importante al institutiilor detinatoare de patrimoniu este si aceea "de punere in valoare a patrimoniului muzeal in scopul cunoasterii, educarii si recreerii".Valorificarea patrimoniului este , din aceste puncte de vedere, una dintre cele mai importante forme de comunicare a unor experiente umane complexe si variate, desfasurate in unitati de timp diferite si in spatii geografice si istorice foarte diverse.

Exista o foarte mare diversitate de manifestari expozitionale, potrivit componentei patrimoniului, potrivit scopului (de propaganda, didactice, comerciale etc.), potrivit importantei si locului detinut de institutia muzeala (importanta locala, judeteana, nationala ) s.a.m.d. Clasificate dupa tipologie, expozitiile sunt fie permanente fie temporare.

Expozitiile permanente prezinta publicului , pe baza cercetarilor efectuate anterior, o parte din patrimoniul de referinta al muzeului. Ele cuprind, selectiv, lucrarile cele mai valoroase, mai bine conservate si mai reprezentative pentru categoria din care fac parte. De regula, expozitiile permanente sunt expozitii constituite din exponate realizate in tehnici diferite - pictura, sculptura, broderii, tesaturi, manuscrise, obiecte din metale pretioase , din ceramica s.a.m.d., ordonate dupa criterii riguroase care sa vizeze o demonstratie. La acest tip de expozitie, miscarea patrimoniului este mai lenta.

Expozitiile temporare isi propun sa prezinte, pe o durata limitata de timp, teme sau subiecte secventiale care extind o anume componenta a expozitiei de baza. Spre exemplu Argintaria religioasa din Transilvania ,sau Scoala de iconari de la Caldarusani, sau Iconografia Imnului Acatist s.a. De regula, pentru informarea publicului, expozitiile sunt insotite de cataloage sau pliante tematice care ofera informatiile esentiale referitoare la scopul si importanta actiunii respective.

Putem aduce in discutie si un al treilea tip de expozitie si anume expozitia de colectie. In aceasta categorie intra acele expozitii care valorifica un fond important dar nu au extinderea unei expozitii de baza sau chiar a unei expozitii temporare. In aceasta categorie intra cele mai multe expozitii care apartin unitatilor de cult.

Potrivit legislatiei actuale, "o colectie reprezinta un ansamblu de bunuri culturale si naturale, constituit in mod sistematic si coerent de catre persoane fizice sau persoane juridice de drept public ori de drept privat, ele reunind bunuri semnificative prin valoarea lor artistica, documentara, istorica, stiintifica. culturala si memorialistica.

Fondul acestor expozitii este, prin natura lui, restrans, de regula, la obiectele care, candva, au avut o functie rituala. Colectiile de arta religioasa sunt importante fiindca ele detin un patrimoniu care, pe de o parte, este interesant si important din punct de vedere stiintific, iar, pe de alta parte, reprezinta traditiile artistice ale unui perimetru etno-cultural si cultual relativ restrans. Aceste expozitii de colectii ridica, pentru muzeograf, o serie de probleme specifice. Ele trebuie sa ilustreze varietatea obiectelor fara ca aceasta varietate si diversitate ( icoane, candele, cadelnite, epitrahile, evangheliare, piese din lemn sculptat, odajdii preotesti etc) sa dea impresia de dezordine ceea ce creeaza riscul de a deveni arida, de a minimaliza realele valori continute, de a nu realiza impactul educativ si informativ asupra publicului vizitator.

f.. Spatiul de expunere

Majoritatea colectiilor de arta bisericeasca sunt expuse in spatii aflate in incinta ansamblurilor manastiresti sau bisericesti - nu de putine ori ele fiind gazduite de sali situate chiar in corpurile principale ale cladirilor. Si cum multe dintre acestea sunt evaluate ca monumente istorice, este obligatoriu ca spatiile destinate expunerii colectiilor de arta sa se supuna legislatiei privind ocrotirea patrimoniului cultural imobil. Adica, orice fel de interventii presupuse asupra acestuia, in vederea unei bune (sau mai bune) organizari muzeale (iluminat, instalatii, bransamente, interventii asupra elementelor decorative - daca este cazul - s.a.m.d.), nu se pot face decat cu avizul comisiilor de specialitate, potrivit legii

In astfel de situatii este obligatorie existenta unui proiect prealabil care sa obtina toate avizele necesare pentru efectuarea eventualelor modificari interioare (sau exterioare). Precizarea este cu atat mai necesara cu cat, nu putine din actualele spatii care gazduiesc colectii de arta religioasa trebuie sa fie supuse unor modernizari care sa imbunatateasca atat expunerea propriu-zisa cat si conditiile de microclimat, de conservare si de securitate. Amenajarea trebuie sa aiba ,deci, in vedere atat protejarea monumentului cat si protejarea patrimoniului. In situatia in care se impun interventii mai speciale este absolut obligatoriu sa fie angajat numai personal care sa aiba atestat de competenta in domeniul interventiilor asupra patrimoniului. Este obligatia muzeografului de a interveni pentru a nu permite asemenea erori grave care ar produce efecte , ades, ireparabile, asupra patrimoniului

Cum se realizeaza acest lucru ?

g. Etapele de organizare /reorganizare/ ale unui muzeu

Organizarea unei astfel de expozitii trebuie sa plece de la intrebarea ce vreau sa demonstrez cu aceasta expozitie de colectie ?.In functie de raspuns ( de obiectivul tematic ),se elaboreaza planul de organizare a expunerii ( a etalarii) obiectelor. Pentru ca ideea tematica sa poata fi perceputa de vizitatori ea trebuie sustinuta cu o serie de materiale ajutatoare - texte explicative, planuri, imagini foto documentare, s.a., si, nu in ultimul rand, de etichete explicative. Toate materialele de informare trebuie, in mod obligatoriu, sa fie scrise in cel putin doua limbi de larga circulatie. Se constata, din pacate, ca o importanta parte a acestor expozitii de colectie care exista pe langa unitatile de cult, sunt organizate pe principiul etalarii estetice (adica, sa arate bine ) si nu pe principiul de a demonstra, de a face dovada unor traditii, a unor momente importante din istoria locului, a unor contributii proprii in plan cultual, didactic, artistic s.a.m.d.

Initiativa organizarii / reorganizarii/ unui muzeu sau colectie precum si aceea a organizarii unei expozitii temporare, trebuie sa se concretizeze prin parcurgerea unor etape absolut obligatorii, intrate deja in rutina specialistilor cu experienta din muzee. Intr-o ordine logica si functionala aceste etape se refera la:

* tematica (proiectul de idei)

* lista selectiva a obiectelor propuse pentru etalare

* proiectul de amenajare a spatiului

* lista cu elementele anexe, insotitoare, a expozitiei

* eventuale activitati meta-expozitionale

g.1 Tematica ( proiectul de idei) reprezinta motivatia teoretica a expozitiei. Ea difera de la expozitia permanenta la expozitia temporara. In timp ce in primul caz tematica de idei este mai extinsa si mai complexa (deoarece ea isi propune valorificarea unei parti cat mai mari din patrimoniul existent), in cazul unei expozitii temporare tematica este mai restransa, mai limitata.

Atunci cand ne propunem sa organizam ( sa reorganizam ) un spatiu expozitional, prima si cea mai importanta intrebare la care trebuie sa raspundem este : de ce, in ce scop vrem sa facem acest lucru? Teoretic sunt posibile urmatoarele raspunsuri:

* organizam o colectie ( muzeu, expozitie) pentru a valorifica existenta unor obiecte aflate in inventarul institutiei si pe care le consideram demne de a fi prezentate publicului

* dorim sa modernizam, din punctul de vedere al aspectului, spatiile de expunere existente

* dorim schimbarea tematicii muzeului

* dorim sa introducem in expozitie lucrari noi (achizitii recente, lucrari care au fost restaurate, documentes.a.m.d. )

* se executa lucrari de modernizare in ceea ce priveste sistemele de iluminat, dotarile tehnice, modificari in arhitectura spatiilor de expunere s.a.m.d.

Lacuna cea mai frecvent intalnita la o buna parte din colectiile de arta religioasa o reprezinta absenta evidenta a unei tematici care sa fi stat la baza organizarii colectiei respective. La cele mai multe dintre asemenea unitati muzeale s-a mers pe principiul "asta avem, asta expunem" Consecinta ? Avem o serie intreaga de colectii muzeale publice fara personalitate. Indiferent de muzeul in care poposeste, vizitatorul "vede" aceleasi exponate: icoane, candele, carti, obiecte din lemn sculptat, broderii si vesminte liturgice s.a.m.d., fara ca el, vizitatorul neavizat in domeniul artei respective, sa sesizeze deosebirile intre ceea ce vede (a vazut) in muzeele pe unde a poposit. Toate muzeele i se par la fel. El nu retine nici-un element de specificitate, de particularitate fiindca organizatorii nu au avut, la baza, o tematica.

Ce reprezinta si care este importanta unei tematici?

Tematica unor asemenea expozitii trebuie sa urmareasca, pe cat posibil, evidentierea unor particularitati locale, zonale, regionale care tin de istoria si traditiile locului, de spatiul spiritual, cultural si artistic specific perimetrului geografic in care se afla monumentul / muzeul/ respectiv. Organizatorii trebuie sa dea raspuns la intrebarea : ce doresc eu sa demonstrez prin existenta acestui muzeu sau a acestei colectii? Prin ce se diferentiaza muzeul nostru de cele din zonele invecinate sau din alte locuri mai apropiate sau mai indepartate care poseda cam acelasi patrimoniu muzeal?



In ultima instanta, vizitatorul trebuie sa retina care este valoarea si importanta muzeului / colectiei / vizitate, cu ce si-a imbogatit el palmaresul sau intelectual, cultural, informativ etc. Poate cel mai important lucru pe care orice muzeograf ar trebui sa-l stie si sa nu-l uite este acela ca un muzeu, prin exponatele sale, reprezinta un fragment de viata (sociala, culturala, istorica, religioasa, stiintifica, instructiv-educativa, de bio-diversitate si de mediu s.a.m.d. )

Ce se intampla, de fapt, in momentul de fata, atunci cand muzeograful - ghid face prezentarea monumentului sau a colectiei? Se incearca impresionarea vizitatorilor prin mentionarea unor elemente "spectaculoase": se vorbeste de dimensiuni, de greutatea in metal pretios, de "cel mai" sau "cea mai" s.a.m.d. cautandu-se unicitatea in aspectele exterioare si nu in semnificatiile polisemantice incorporate in obiecte (si, mai ales, in obiectele care au fost destinate cultului) si care dau, de fapt, valoare exponatelor respective si, implicit, dau personalitate colectiei prin ceea ce demonstreaza.

Iata, in continuare, cateva sugestii tematice care pot sta la baza organizarii / reorganizarii/ unui muzeu / colectie / de arta religioasa:

- centru al vietii spiritual-religioase din zona

- valoarea memorialistica a ansamblului manastiresc (viata si activitatea unui reprezentant al vietii culturale, monahale si religioase)

- centru important de invatamant si cultura traditionala (scoala, tiparnita, scoala de zugravi, iconari, miniaturisti, de sculptura miniaturala si altele)

- clerul si activitatea societatilor culturale locale

- inscrierea monumentului (ansamblului) intr-un stil arhitectural specific locului, zonei, expresie a unei traditii vechi, autohtone

- legatura dintre traditiile culturii religioase si identitatea nationala. Fapte si evenimente istorice legate de monumentul religios

- traditii si legaturi cu alte centre de cult din tara sau de peste hotare. Circulatia valorilor culturale si religioase locale

- interferenta cu spatiul si traditiile etnografice locale. Legende, mituri, traditii folclorice, sarbatorile religioase de peste an etc.( *

g. Lista selectiva a obiectelor propuse pentru etalare

Tematica unei expozitii - fie ea permanenta sau temporara - reprezinta continutul de idei, adica, ce intentionez sa demonstrez prin aceasta actiune muzeala.

Pasul imediat urmator il reprezinta selectionarea elementelor demonstrative, adica a

acelor lucrari pe care doresc sa le folosesc drept argumente pentru sustinerea demonstratiei pe care mi-am propus-o in tematica. "Pledoaria" muzeografica trebuie sa fie sustinuta cu limpezime si claritate astfel incat vizitatorul caruia i se adreseaza sa o perceapa cu suficienta usurinta (nu trebuie sa uitam ca acest vizitator are un nivel de pregatire extrem de divers, cunostinte foarte limitate in domeniul mesajelor venite din perimetrul vietii religioase, a iconografiei si simbolisticii specifice s.a.m.d.), sa o inteleaga si sa o retina. Muzeograful trebuie sa stie sa valorifice raporturile care exista intotdeauna intre semnificant (obiectul de patrimoniu purtator de mesaj, de semnificatii) si semnificat ( adica, ce valoare semnificativa , ce semnifica exponatul respectiv, ce mesaj transmite el vizitatorului, in contextul in care a fost plasat).

__________ ______ ____ _____ _______ ______ ________

*Vezi articolele Pr. Prof.. Dr. Florin Serbanescu si a arhit. Ana Uncu din culegerea Patrimoniul religios romanesc-permanenta spirituala, ce contine prelegerile prezentate la cursurile de la manastire Durau, 200strain).

Sa luam cateva exemple.

Un potir poate semnifica, pe canavaua tematicei propuse, fie actul sacru al impartasaniei, fie poate demonstra (prin inscriptie) un eveniment istoric sau de alta natura, poate sustine argumentele care privesc apartenenta la un stil artistic si, implicit, valoarea de obiect de arta. Poate, de asemenea, sa puna in circulatie numele unui autor (mester aurar), a unui atelier sau centru de aurari (valoarea documentara a obiectului) in situatia in care se doreste demonstrarea existentei unei "scoli" artistice in domeniul respectiv. Nu in ultimul rand ne putem referi la numele unor donatori, mentionati - de regula - in inscriptii, reconstituind astfel aspecte din viata unor personalitati (voievozi, monahi, boieri s.a.m.d.) ale veacurilor trecute. Iata deci ca acelasi obiect de patrimoniu poate - prin polisemantismul sau - sa ocupe pozitii diferite in cadrul expozitiei, in functie de "mesajul" selectat pentru tematica.

Aceleasi multiple si complexe semnificatii se pot regasi in mai toate exponatele gazduite de o colectie sau de un muzeu, fie ele broderii liturgice, manuscrise , ferecaturi din metale pretioase, obiecte liturgice din lemn sculptat , candele si cadelnite s.a.m.d. Care este concluzia care se desprinde din cele de mai sus ? Este aceea ca, muzeograful care organizeaza (reorganizeaza) o colectie sau o expozitie trebuie sa stie ca opereaza nu cu "obiecte" ci cu semnificatii.

Pentru a sti un astfel de lucru este absolut necesar, inainte de toate, ca muzeograful sa cunoasca (in baza unui amanuntit studiu stiintific si documentar) toate datele biografice" ale lucrarilor aflate in patrimoniu. Aici se demonstreaza cel mai bine nivelul profesional si de competenta al muzeografilor (intre altele, fie spus, nu au fost putine cazurile cand unele expozitii organizate de catre muzeografi de la muzeele publice "au cazut" tocmai pentru ca tematica , nu a fost sustinuta convingator de demonstratia prin exponate).

g.3. Organizarea expozitiilor

Deci, cum trebuie sa procedam pentru a asigura reusita unei expozitii ?

Raspunsul este, relativ simplu: el tine de metodologia organizarii expozitiei si pleaca de la raspunsul la intrebarea pusa mai inainte - ce vreau sa demonstrez ? Raspunsul conduce la un plan de idei, care reprezinta suportul teoretic al expozitiei. Planul de idei va deveni demonstratie, prin argumentarea sa cu obiectele ce se vor etala. Este foarte important ca acest plan de idei sa se gaseasca transcris in esenta si intr-un text introductiv de la intrarea in colectie, in asa fel incat vizitatorul sa stie ce sa urmareasca in timpul vizitei. Faptul ca multe din colectiile noastre de arta crestina seamana foarte vizibil intre ele (mai peste tot sunt expuse cam aceleasi piese - icoane, textile, carti s.a.m.d.) fara a exista elemente vizibile de diferentiere tematica, il determina pe vizitator (mai ales pe cel

sa nu retina mai nimic din ceea ce a vazut si sa-si piarda interesul pentru acest gen de vizite

In muzeografia moderna, testul de interes pentru un muzeu (oricare ar fi el) se identifica afland raspunsul la intrebarea cu ce s-a ales vizitatorul de pe urma vizitei la acest muzeu ? Care este castigul sau pe plan intelectual, stiintific, al informatiei de cultura generala etc. ? Va retine el, in final , vreuna din colectiile pe care le-a vizitat cu prilejul unui traseu turistic ? Din pacate, astazi , in multe din muzele (colectiile ) ecleziastice acest obiectiv este departe de a fi atins deoarece arareori ne sunt oferite acele repere - tinta care sa ne retina atentia.

Organizarea exponatelor, dupa cum s-a vazut, trebuie sa argumenteze tematica si, in acest scop, demonstratia poate sa fie sustinuta prin texte explicative, etichete, imagini, grafica, facsimile si orice alte elemente care pot inlesni si oferi o mai mare claritate in identificarea specificului expozitiei respective. Regretata cercetatoare si eminentul muzeograf care a fost dr. Corina Nicolescu, atragea atentia ca "orice obiect, fie el chiar si frumos sau interesant, dar fara legatura cu tema urmarita, introdus pentru "decor", "ca sa faca bine" sau "ca sa para expunerea mai bogata", stirbeste din unitatea expozitiei, in detrimentul ideii pe care vrem sa o demonstram" Din pacate, se cunosc multe cazuri cand, persoane nefamiliarizate cu principiile muzeografiei, au cerut imperativ ca in spatiile cutarei expozitii de arta religioasa "sa se puna mai multe obiecte pentru ca expozitia sa nu para saraca (?)", sau au cerut sa se expuna piese care nu aveau nici-o legatura cu tematica, doar pentru simpul motiv ca "uite ce frumoase sunt !" S-au ratat astfel, din ignoranta, unele reusite muzeale creindu-se o imagine negativa asupra colectiei si ( mai grav) asupra organizatorilor colectiei.

Mai nou, in muzeografia mondiala se pune un accent din ce in ce mai mare pe aspectele care implica antropologia culturala, adica prezentarea Omului ("anthropes") in contextul mediului (social, religios,biologic, istoric, etnografic, cultural, artistic s.a.m.d.) in care traieste si cu care interactioneza. In domeniul muzeografiei, antropologia sustine ca fiecare exponat (adica, orice obiect, banal chiar, care intra in patrimoniul unui muzeu sau a unei colectii, adica " se muzealizeaza") face parte dintr-o serie intreaga de obiecte asemanatoare care au fost implicate candva - intr-un fel sau altul - in existenta unei persoane, a unei comunitati, a unei categorii sociale, politice, religioase s.a.m.d. si deci, el a devenit o marturie. O colectie de asemenea marturii, contribuie, daca ele sunt organizate dupa o anume logica (tematica) la reconstituirea unor aspecte din trecutul de viata al unei colectivitati, a unei personalitati (casele memoriale), etc.

Ce trebuie sa retina un muzeograf care are in responsabilitate un muzeu sau o colectie de arta religioasa pe care urmeaza - fie a o organiza, fie a o reorganiza - adica a o aduce la standardele muzeografice moderne, neuitand insa de specificul patrimoniului si al scopului unei astfel de institutii de cultura :

a. sa aiba o buna cunoastere si documentare asupra temei (tematicei) propuse (de ce se face ?)

b. sa evalueze obiectiv, in ce masura tematica propusa poate fi sustinuta temeinic prin patrimoniul existent in colectie (prin ce mijloace se face?)

c. sa evalueze eficienta educationala, finala, a actiunii (pentru ce se face?)

d. sa stie carei (caror) categorii de vizitatori li se adreseaza ( pentru cine se face ?)

e. sa cunoasca starea de conservare a obiectelor propuse pentru expunere (sa existe variante de rezerva)

f. sa cunoasca parametrii de mediu (umiditate relativa, temperatura, variatiile de microclimat etc) ai spatiilor de expunere si in ce masura ele pot (nu pot) afecta starea obiectelor

g.4 Proiectul de amenajare a spatiului

Chiar si in situatia in care este vorba de un spatiu relativ restrans,este necesar sa existe un proiect care trebuie sa cuprinda:

a. stabilirea (aproximativa ) a circuitului (traseului) de vizitare

b. amplasarea vitrinelor, a materialelor auxiliare (panouri, desene harti, machete etc) sau a obiectelor care vor fi liber expuse.

c. amplasarea surselor de iluminat,(spoturi, prize) de semnalizare contra incendiilor, a furturilor etc.

d. elementele adiacente, necesare in expozitie: dispozitivele de etalare, mobilier special, riloga, ancore, sisteme de prindere

Este de dorit ca acest proiect, impreuna cu tematica de idei, sa fie avizat favorabil

de catre un specialist cu experienta in domeniu (muzeograf, arhitect de muzeu) intrucat se constata, nu de putine ori, greseli grave, forme de diletantism, ignorarea conditiilor obligatorii de conservare preventiva, etalare total nestiintifica si multe alte incalcari ale principiilor de baza ale muzeografiei, toate avand, in final consecinte negative asupra patrimoniului si, nu in ultimul rand, contribuind la compromiterea scopului actiunii.

g.5. Elementele anexe expozitiilor

Pentru o mai clara si mai eficienta sustinere a ideii tematice muzeele apeleaza

frecvent la o serie de elemente anexe .Este vorba in primul rand de textele si etichetele insotitoare, ambele de o mare importanta in perceperea cat mai exacta a mesajului ideatic Textele sunt cele care dau informatiile generale despre ceea ce se doreste a se demonstra prin expozitia respectiva, despre monument,despre istoria locului, despre evenimentele importante, despre personalitatile de care aminteste cadrul expozitiei s.a.m.d., ele ajutandu-l pe vizitator sa inteleaga in ce consta specificul muzeului si al locului in care a poposit pentru un scurt timp.

Este obligatoriu ca la intrarea in muzeu sa existe un text de prezentare generala care sa-l informeze pe vizitator unde si de ce se afla acolo. Este de la sine inteles ca textul trebuie sa fie prezentat in limbi de larga circulatie

Etichetele trebuie sa contina informatii succinte despre exponat: denumire, autor, tehnica, datare etc. Ca si textele si etichetele este de dorit sa fie traduse in limbi de circulatie

Planuri, harti, machete, mulaje, copii, facsimile, diapozitive, organigrame, genealogii etc, sunt alte elemente des folosite pentru a completa si intregi informatia ,subliniind mai bine ideile tematicei. Atentie, sa nu se faca abuz de asemenea adaosuri fiindca exista pericolul de a sa cadea in kitsch si in formule total inestetice

Multe muzee practica un discret acompaniament muzical, sau ghidajul auditiv inregistrat. Este de dorit ca vizitatorul sa aiba la indemana pliante, cartoline, casete video CD-uri sau DVD-uri si orice alte materiale care se refera la locurile vizitate. Chiar si bilete de intrare personalizate, cu imaginea si datele despre monument sau despre muzeu si colectia sa.




Ce rezulta din ( doar) aceste cateva elemente importante, mentionate pana aici ?

Mai intai, ca in muzeografie, in general , amatorismul este extrem de daunator, intrucat el poate conduce la denaturarea, minimalizarea sau chiar la anularea interesului pentru institutia numita muzeu. Asa dupa cum deja se poate deduce, muzeografia este o stiinta care trebuie, cu mijloace stiintifice si logice sa prezinte si sa sustina anumite idei sau adevaruri.

Mai apoi, ca muzeele religioase, acum - mai mult ca oricand - sunt ( sau ar trebuie sa devina) centre de educatie si cultura care sa promoveze, sa cultive, constiinta valorii de sine sub multiplele ei aspecte.

In al treilea rand, vis--vis de aspectele privind organizarea stiintifica a expozitiei, trebuie sa se retina faptul ca explicarea functiei si importantei obiectului expus trebuie sa se faca prin etalare, prin modul de organizare a expunerii si nu prin intermediul etichetelor.

In al patrulea rand , dar nu ultimul, rezulta ca muzeograful care raspunde de o colectie de arta religioasa trebuie sa fie constient de faptul ca patrimoniul pe care il are in custodie reprezinta memoria istoriei trecute, pe care el, cu mijloacele specifice si cu responsabilitatea pe care o are, trebuie sa o pastreze si sa o transmita celor care patrund in spatiul muzeal pe care il pastoresc.

h. Expozitiile temporare.

Asa dupa cum le arata si numele, sunt manifestari de o durata limitata, prilejuite de diverse ocazii sau evenimente. Expozitiile temporare pot fi organizate in colaborare cu alte institutii muzeale sau detinatoare de obiecte care pot servi tematicei propuse. De regula expozitiile temporare tin sa marcheze un anume eveniment istoric, religios, cultural etc, o personalitate, sa prezinte valorile dintr-un anume domeniu de arta ( o scoala, un atelier, un mester) sa ilustreze corespondentele culturale dintre diferite centre, regiuni, tari s.a.m.d.

Iata, in acest sens, cateva exemple posibile:

-"Valori ale artei religioase din vremea lui Stefan cel Mare si Sfant"

-"Manuscrise si tiparituri din colectiile manastirilor valcene"

-"Casule transilvanene din secolul al XVIII-lea"

-"Iconari maramureseni in bisericile din zona" s.a.m.d.

Pot fi organizate manifestari muzeale temporare care sa marcheze aspecte din trecutul vietii monahale, contributia lacaselor de cult la pastrarea limbii, a unor traditii, la prezentarea vietii unor reprezentanti ai istoriei trecute a bisericii, comemorarea unor personalitati culturale provenite din randul clerului etc. Indiferent de tipul de expozitie - permanenta sau temporara - in ambele situatii este necesar sa se acorde o atentie maxima conditiilor de expunere, respectarii cu strictete a normelor de conservare a patrimoniului (vezi capitolul despre conservarea preventiva).

Potrivit legislatiei actuale, gestionarul patrimoniului poate raspunde administrativ, material si chiar penal in cazul in care nu au fost respectate conditiile de conservare, de protectie sau de securitate a obiectelor expuse si, ca urmare ,s-au produs degradari, distrugeri sau pierderi ale patrimoniului. Legislatia romaneasca, in consens cu legislatia internationala, mentioneaza faptul ca patrimoniul cultural national este predat in gestiune si administrare muzeelor, colectiilor sau altor categorii de detinatori legali si ca indiferent de detinatori, toti acestia raspund in fata legii de buna lor pastrare si valorificare. Este unul dintre motivele pentru care, in cadrul programelor de pregatire a tuturor muzeografilor, capitolul referitor la conservarea preventiva ocupa un loc important, cursantii fiind testati, la finalul cursurilor, asupra nivelului de cunostinte din domeniul conservarii.

Un lucru foarte important care nu trebuie omis in actiunea de organizare a oricarui tip de expozitie il constituie obligativitatea ca toate lucrarile care fac parte din expozitie sa fie fotografiate. Aceasta obligativitate are doua scopuri : pe de o parte muzeograful poate urmari evolutia starii de conservare a obiectelor (daca se produc alterari pe durata expunerii), iar pe de alta parte este o masura preventiva in cazul in care, Doamne fereste !, ar avea loc un furt. Din pacate, aceasta regula nu a fost respectata intotdeauna ceea ce a facut ca in aceste nefericite situatii anchetatorii sa nu poata beneficia de un astfel de document important.

i. Dosarul de expozitie

Orice activitate expozitionala, indiferent de amploarea sau durata ei, trebuie sa beneficieze de un "dosar de expozitie".Acesta reprezinta un document oficial care atesta faptul ca s-a organizat o expozitie cu o anume tematica precum si faptul ca expozitia a respectat toate normele si prevederile legale referitoare la organizare, protectie, selectia lucrarilor, starea de conservare, respectarea conditiilor de micro climat s.a.m.d.

Asadar dosarul de expozitie va contine:

- tematica expozitiei

- lista de lucrari ( lista lucrarilor imprumutate, cu actele respective ) cu:

- denumirea exacta a lucrarii

- numarul de inventar

- fisa de sanatate

- fisa de restaurare (daca este cazul)

- fotografia lucrarii ( de dorit)

- planul expozitiei

- imagini din expozitie

- un exemplar din pliantul / catalogul expozitiei

- afisul expozitiei si cupaje din presa care a prezentat expozitia /cuvantul prezentatorului de la vernisaj )

Dosarul de expozitie se arhiveaza ca orice document oficial de patrimoniu

In concluzie:

a. orice expozitie - permanenta sau temporara - urmareste, in mod obligatoriu, demonstrarea unei teme/idei/punct de vedere etc

b. orice expozitie urmareste re-creerea unei ambiante "istorice" (fie ea religioasa, istorica, culturala, sociala s.a.m.d.)

c. o expozitie bine organizata trebuie sa ii ofere vizitatorului (indiferent de apartenenta culturala, nationala, religioasa etc ),o imagine foarte limpede ( impresionanta, demna de a fi retinuta), a ceea ce s-a dorit a se demonstra.

d. orice expozitie trebuie sa aiba in vedere, de la bun inceput, publicul caruia ii este destinata (diversitatea de varsta,cultura etc.)

e. orice expozitie trebuie sa puna in valoare mai ales obiectele care puncteaza sau care sustin in mod evident, ideile din tematica

f. in orice expozitie, materialele ajutatoare (texte, citate, reproduceri de orice fel, diapozitive sau fotografii, documente etc) au un rol important in a face mai explicita tematica propusa.

g. expozitiile nu se pot organiza de catre un personal nespecializat, la modul amatoristic, ci numai de catre personal cu o pregatire (teoretica si practica) corespunzatoare (muzeograf, arhitect specializat, conservator)

h. expozitia reprezinta o forma de educatie a marelui public. Depinde numai de " educator" ( muzeograf), daca actul educational pe care il intreprinde este sau nu este eficient.

Un reputat specialist in muzeologie si istoria artelor, Germain Bazin,(* afirma ca " muzeele sunt institutii create pentru a da omului cea mai deplina constiinta de sine." Imi permit sa completez acest adevar fundamental (de care ar trebuie sa tina seama toti muzeografii care au in responsabilitate muzeele sau colectiile de arta religioasa) cu un alt adevar foarte actual in muzeografia mondiala:muzeele nu sunt ale muzeografilor (specialistilor) ci ale publicului .Daca ele nu satisfac cerintele, dorintele, interesul sau asteptarile publicului, muzeele devin institutii inutile. Mai direct spus, ele se transforma in adevarate cimitire de obiecte de patrimoniu

De aici si urmatoarea intrebare -test : considerati ca muzeul de care apartineti este sau nu, o institutie utila ? Da sau Nu ? Si prin ce anume ?

j. Activitatile meta-expozitionale

Reprezinta astazi o componenta foarte importanta din activitatea oricarui muzeu. Ele se constituie dintr-o serie de actiuni si programe care au ca punct de plecare, tematica expozitiilor temporare iar ca scop, sa ofere vizitatorilor sugestii sau informatii despre ambianta istorica, artistica, religioasa, despre autori si epoca in care au creat, despre ecourile avute in epoca etc. Acest gen de activitati, foarte atractive pentru public, faciliteaza si inlesnesc mai buna si mai corecta intelegere a tematicii expozitiilor temporare. Se organizeaza serate culturale, concerte, intalniri cu personalitati ale vietii religioase, se prezinta traditii si obiceiuri si alte activitati de larg interes. Asemenea __________ ______ ____ ___________________

*)Bazin Germain, Le temps des Muse, Paris, 1967, Apud, Corina Nicolescu, op cit., p.160.

activitati se simt a fi bine-venite si pe langa colectiile ecleziale - bisericesti sau manastiresti. Daca muzeele laice, sa le zicem, au obiective educationale potrivit structurii tematice a propriului patrimoniu, colectiile de arta bisericeasca trebuie sa se constituie in centre foarte importante in ceea ce priveste educatia religioasa. Cadrul oferit de un astfel de muzeu, aflat intr-o importanta incinta manastireasca, produce dintru inceput un efect psihologic special asupra vizitatorilor, mai ales a celor tineri. Subiecte precum Craciunul la romani, De ce ne inchinam la icoane, Despre ingerul nostru pazitor sau ce semnifica odajdiile preotilor, precum si altele asemanatoare ,pot - si chiar este necesar - sa constituie teme ale unor activitati meta-expozitionale care sa fie organizate cu ocazia unor expozitii de obiecte de cult.

Functiile unui muzeu (atributiile acestuia ) mentionate mai sus reprezinta doar linii directoare din complexele preocupari ale acestei institutii de cultura. Astazi, muzeele sunt mult mai complexe - prin obligatiile care le revin - decat muzeele de ieri. Muzeele de maine vor deveni, insa, si mai complexe fiind evidenta ponderea din ce in ce mai mare care i se acorda in directia formarii, educarii, a modelarii culturale a publicului. Aceasta orientare a facut ca , in ultimul timp , muzeele din lume dar si multe dintre muzeele de la noi din tara sa-si reorienteze programele si prioritatile catre comunitatile si interesele culturale ale acestora, prin perspectiva celor mai diverse probleme - credinte, valori, traditii, relatiile interumane, cu mediul natural etc. Patrimoniul muzeelor incorporeaza modalitati de viata, idei, valori dintre cele mai diverse precum si spiritul acelora care le-au produs si este obligatia acestora sa le faca stiute, intelese si respectate.

k. Depozitul de patrimoniu

Este evident ca nu toate obiectele din inventarul unei colectii sau ale unui muzeu eclezial isi pot gasi locul in vitrinele salilor de expozitie. Fie ca nu se incadreaza in tematica, fie ca nu sunt reprezentative, fie ca starea lor de prezentare si de conservare nu le permite acest lucru, indiferent de motive, aceste obiecte se pastreaza in depozit. Departe de a fi simple "magazii de materiale", depozitele trebuie sa indeplineasca o serie de conditii speciale care sa permita conservarea optima a pieselor gazduite. Reguli stricte prevad modalitatile in care trebuie sa fie pastrate diferitele categorii de obiecte: icoanele, obiectele din metale pretioase, broderiile si obiectele din materiale textile, cele din lemn s.a.m.d. (vezi capitolul referitor la Conservarea preventiva a patrimoniului )

Depozitul de patrimoniu este parte integranta a ansamblului muzeal si el trebuie sa corespunda din punct de vedere functional tuturor exigentelor care vizeaza protejarea patrimoniului depozitat. Din pacate, s-a constatat ca acestor spatii nu li s-a acordat o suficienta atentie, fapt care a condus la grave degradari ale unora dintre obiectele depozitate. corespunda, din toate punctele de vedere, conditiilor prevazute de normele de protectie in vigoare. In cadrul cursurilor sale, dl. prof. Aurel Moldoveanu insista pentru tipo-dimensionarea spatiului din depozite, adica pentru sortarea si aranjarea obiectelor in functie de dimensiunile acestora. Tipo-dimensionarea permite o mai judicioasa valorificare a spatiilor de depozitare, eliminand "pierderile" si criza de spatiu. Poate fi o solutie (doar pentru anumite categorii de obiecte) care ar rezolva eterna lipsa de spatii de depozitare (aplicata, deocamdata, doar la unele muzee din Romania), cunoscand faptul ca, cea mai mare parte a obiectelor de patrimoniu se afla, nu in expozitii, ci in depozite.








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate