Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
Personalitatea si cunoasterea ei


Personalitatea si cunoasterea ei




Personalitatea si cunoasterea ei

Ideea de personalitate are radacini foarte adanci in istoria vietii si culturii omenesti. Ea a inceput sa se infiripeze odata cu constiinta de sine. Totusi, stiinta despre personalitate este de data recenta si aceasta deoarece s-a constatat ca nu este suficient sa recunosti manifestarile personalitatii, ci trebuie sa-i descoperi si determinarile si structura.Astazi, sustine P. Popescu-Neveanu, nu exista idee mai pretuita si mai utilizata in lumea noastra decat aceea de personalitate. De fapt, vorbind despre personalitate, discutam in termeni majori despre om: in personalitate este implicata atat existenta omeneasca in ceea ce are ea substantial si spiritual, cat si intregul ansamblu de valori acumulate de o anumita comunitate sau de intreaga omenire, insusite de om, realizate in prezent si proiectate in viitor.

1. Conceptul de personalitate

Cu privire la conceptul de personalitate au fost elaborate numeroase definitii. Gordon W. Allport a identificat, in 1931, circa 50 de definitii si, impreuna cu un alt cercetator, 17.953 denumiri de trasaturi psihice ce diferentiaza comportamentele umane, dintre care 4.504 reprezinta trasaturi de personalitate autentice. Alti autori au evaluat numarul respectivelor trasaturi la 4.000, apoi la 1.093.Daca mai adaugam ca in 1951 au fost identificate peste 100 de definitii ale personalitatii, avem imaginea clara a complexitatii conceptului de personalitate si a indoielii ca personalitatea poate fi definita in chip clar si satisfacator doar printr-un singur enunt.Etimologic, cuvantul "personalitate' deriva din latinescul "persona'. Primul lui sens a fost cel de masca, de costumatie prin care actorii teatrului antic intruchipau sau simbolizau pe cineva pe scena. Al doilea sens, obtinut prin extensiune, se referea la rolul indeplinit pe scena si mai apoi in viata, la functiile pe care si le asuma cineva. Cel de-al doilea sens desemneaza insasi individualitatea (corporala si psihica) a celui care indeplineste rolul. In fine, ultimul sens a adaugat o nota de valoare, referindu-se la ce fel de om este, de rang are, etc.Exista mai multe teorii asupra personalitatii care urmaresc sa identifice un cadru specificat de referinta si un fundament unic al intregii determinari a intregii constructii, fundament considerat, pe rand (in functie de teorie);




- un fond energetic instinctual, inconstient;

- relatie predeterminata intre diferitele aspecte biologice si fiziologice ale individului;

- o motivatie organica sau psihosociala integratoare;

- relatia tensionala intre scopuri si mijloace, aspiratii si posibilitati;

- tendinta intrinseca spre insertia afilierii, integrarea socioculturala a individului.

Teoriile Asupra personalitatii vizeaza explicatii, clarificari privind originea, structura, dinamica si manifestarile comportamentale ale personalitatii in raport cu anumite situatii de viata.

Constient de "capcanele' oricaror exprimari, Gordon W. Allport a propus o definitie a personalitatii, definitie cu care vom opera si noi.Personalitatea este organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic.Altfel spus, personalitatea este un sistem alcatuit din mai multe elemente (sau subsisteme), toate considerate ca tendinte determinante (exercita o influenta asupra actelor adaptive si expresive prin care personalitatea ajunge sa fie cunoscuta), caracteristice fiecarei persoane, organizate dinamic (prin aceasta se explica dezvoltarea si structura personalitatii implicandu-se si dezorganizarea, ca proces reciproc responsabil de existenta personalitatilor anormale, care sunt mascate de o dezintegrare progresiva) si concretizate in comportament si gandirea fiecaruia, in functionarea atat a "spiritului' cat si a "trupului' intr-o unitate inextricabila.

2. Abordarea structural-sistemica a personalitatii

Daca am dori o cunoastere extensiva a personalitatii atunci ar trebui sa avem in vedere totalitatea fenomenelor psihice: a celor simple si complexe, constiente si inconstiente, variabile si constante etc.Pentru cunoasterea personalitatii este insa utila, si posibila, dezvaluirea acelor aspecte constante ale vietii psihice pe care cercetatorii le numesc trasaturi sau insusiri psihice de personalitate, concomitent cu descifrarea legaturilor si relatiilor dintre ele si dintre subsistemele (gruparile) pe care ele le pot constitui.Totodata, subliniem inca o data, personalitatea poate fi considerata ca o structura complexa implicand un ansamblu de structuri si functionand sistemic.Aceste structuri si elementele lor sunt:

A. subsistemul de orientare a personalitatii in care incadram:

- conceptia despre lume si viata;

- ansamblu de valori asimilate de individ;

- idealul de viata;

- imaginea de sine;

- sistemul motivelor si al intereselor, al dominantelor afective diferentiatoare, pentru fiecare persoana.

B. subsistemul bioenergetic al personalitatii ce include:

- intercorelatiile neurohormonale;

- tipul somatic transmis individului prin zestrea sa genetica;

- tipul de activitate nervoasa superioara;

- temperamentul.

Indeosebi ultimele doua elemente sunt semnificative pentru manifestarea si dinamica vietii psihice.

C. subsistemul instrumental al personalitatii care arata ce poate face persoana, care este calitatea raspunsului si actiunii sale asupra ambiantei. Acest subsistem are in vedere:

- nivelul de cultura;

- gradul de dezvoltare a deprinderilor, priceperilor si obisnuintelor;

- nivelul aptitudinilor si capacitatilor;

- potentialul creativ.

D. Subsistemul relational valoric si de autoreglare a personalitatii (caracterul).

Acest model structural - sistemic al personalitatii l-am adoptat mai ales din motive didactice. Trebuie sa avem in vedere ca orice model are numai o valoare orientativa, ca elementele si substructurile relevate sunt in general umane, dar modul cum se interconecteaza ele, cum se integreaza si ierarhizeaza, cum se instituie anumite dominante structurale si functionale - este individual, specific fiecaruia.

3. Tipurile de personalitate

Psihologii, in incercarea de a inventaria cat mai multe elemente componente ale personalitatii (indiferent daca acestea se numesc insusiri, trasaturi, factori etc.), in dorinta de a organiza personalitatea (pe niveluri, dimensiuni, substructuri etc.), pierd din vedere un lucru esential. Acesta este tocmai personalitatea totala, integrala a omului conceputa, din perspectiva filozofica, pe de o parte, ca personalitate concreta, iar pe de alta parte, ca ideal al realizarii.Semnificatie, atragem din nou atentia, nu atat insusirile, configuratiile de trasaturi (numite "elemente' si grupate in subsisteme ale personalitatii) ci modul particular de integrare si utilizare comportamentala a acestora. Astfel, o mare importanta are ce este omul in realitate, ce crede el ca este, ce doreste sa fie, ce gandeste despre altii, ce considera ca gandesc altii despre el, comportamentul sau manifestat fiind in functie de unul sau altul dintre aceste elemente sau de modul particular de integrare si functionare a acestora.Aceste constatari l-au condus pe Mielu Zlate, la identificarea in personalitatea totala a omului a mai multor "fatete' ale acesteia. Aceste fatete ar fi:





a) personalitatea reala (P.R.) constituita din ansamblul proceselor, functiilor, tendintelor, insusirilor si starilor psihice de care dispune omul la un moment dat si pe care le poate pune oricand in disponibilitate, fapt care ii asigura identitatea si durabilitatea in timp. Toate acestea se organizeaza in doua dimensiuni esentiale ale personalitatii: dimensiunea intrapersonala, psihoindividuala si dimensiunea interpersonala, psihosociala;

b) personalitatea autoevaluata (P.A.) ce cuprinde totalitatea reprezentarilor, ideilor, credintelor individului despre propria sa personalitate, incluse de regula, in ceea ce se numeste imaginea de sine; felul cum se percepe individul, ce crede el despre sine, ce loc isi atribuie in raport cu ceilalti;

c) personalitatea ideala (P.I.) avand drept continut ceea ce ar dori individul sa fie si sa obtina sau cum ar dori el sa fie P.I. reprezinta personalitatea proiectata in viitor, idealul ce trebuia atins, modelul pe care individul si-l propune sa-l construiasca in decursul vietii sale;

d) personalitatea perceputa (P.P.), adica ansamblul reprezentarilor, ideilor, aprecierilor unei persoane cu privire la altii (imaginea despre altii). Mecanismul esential al formarii imaginii despre altii este atribuirea. Formarea imaginii despre altii depinde, pe de o parte, de capacitatea persoanei de cunoscut (cunoscute) de a se exterioriza, de a se lasa cunoscuta, iar pe de alta parte, de capacitatea persoanei cunoscatoare de a descifra esentialul in informatiile care i se ofera. Persoana cunoscatoare trebuie sa fie atenta (si capabila) ca in mecanismul ei de atribuire sa nu fie implicate doar stereotipuri.

e) personalitatea proiectata (P. Pro.) alcatuita din ansamblul gandurilor, sentimentelor, aprecierilor pe care crede un individ ca le au, le nutresc, le fac ceilalti asupra sa. P. Pro. este "imaginea de sine atribuita lumii' adica "ceea ce cred eu ca gandesc altii despre mine';

f) personalitatea manifestata (P.M.) reprezentata de ansamblul trasaturilor si insusirilor ce-si gasesc expresia in modalitatile particulare, proprii, specifice de exteriorizare si obiectivare comportamentala P.M. este o constructie psihocomportamentala sintetica, deoarece cuprinde fie aspecte, laturi, parti din fiecare fateta a personalitatii, fie toate fatetele articulate si integrate intre ele. Ea reprezinta deschiderea cea mai evidenta catre social precum si crescute posibilitati de investigare si cunoastere obiectiva.

Luand in considerare interactiunea si interdependenta reciproca, intersectarea, convietuirea sau "topirea' unor fatete ale personalitatii in altele, M. Zlate a descoperit patru tipuri de personalitate:

a) tipul unitar si armonios dezvoltat caracterizat prin:

- integritate si constanta;

- armonie cu sine si cu ceilalti (lumea);

- absenta omisiunilor sau trucurilor in manifestarea fatetelor personalitatii totale;

- concordanta dintre P.A. si P.R.;

- consens intre P.I. si posibilitatile de care dispune, evitand decalajele;

- elaborarea unor imagini corecte, apropiate (cel putin) de adevar, despre ceilalti;

- anticiparea corecta a gandurilor si sentimentelor altora despre el;

b) tipul instabil sau cel despre care in limbajul curent se spune: "nu stiu ce sa cred despre el, o data se comporta intr-un fel, altadata in cu totul altfel'. El se caracterizeaza prin:

- actiunea necorelata, nesistematica a fatetelor personalitatii;

- instabilitatea generalizata atat intre fatetele pesonalitatii, cat si in interiorul fiecareia dintre ele;

- decalajul, uneori mare, intre P.R. si P.I., dar si apropierea lor alteori;

- schimbarea frecventa a continutului P.P.;

- inlocuirea (succederea) cu rapiditate a tendintelor de subapreciere cu cele de supraapreciere (si invers) in ceea ce priveste imaginea de sine (P.A.);

- trairea dramatica a propriei existente si din motivele deja enumerate (chiar daca succint) generarea de probleme privind adaptarea si integrarea sociala.

c) tipul dedublat, cu marcante discrepante intre interior si exterior, latent si menifestat, real si imaginar, esenta si aparenta. Dedublarea se poate manifesta atat in interiorul fiecarei fatete a personalitatii, cat si intre acestea. Indivizii cu o personalitate dedublata sunt cei despre care se spune ca "una gandesc si alta fac' desi mai corect ar fi sa se spuna ca "una gandesc si alta spun, una gandesc, alta spun si altceva fac'.Permanenta duplicitate, mascarea si trucarea in care se complac, daca sunt bine ascunse, pot asigura acestor indivizi o existenta satisfacatoare (pentru standardul valorilor lor), dar daca insa sunt acoperite conduc aproape intotdeauna la consecinte neplacute (cel putin).



d) tipul accentuat, proprie lui fiindu-i excrescenta uneia sau alteia dintre fatetele personalitatii, care uneori le subordoneaza pe toate celelalte, alteori, pur si simplu, le anuleaza. Se ajunge la o saracire si simplificare a personalitatii, la inchiderea ei in scheme comportamentale rigide, stereotipe.ersoanele cu o personalitate accentuata se cred neintelese, ignorate, persecutate sau lezate. De aceea, pentru a-si apara personalitatea ultragiata (dupa parerea lor) si pentru a trai cel putin in armonie cu sine isi elaboreaza comportamente insinuante, agresive, mitomane, fac deseori apel la autoritate etc.

4. Personalitatea comandantului de subunitate

Astazi se impune tot mai mult punctul de vedere caruia potrivit personalitatea militarului, cu toate componentele sale, trebuie evaluata in raport cu misiunile pe care acestea urmeaza sa le indeplineasca si care constituie scopul principal al cunoasterii si formarii dale. S-a elaborat chiar un model al comandantului, sau mai precis al ofiterului - comandant.

Comandantul, potrivit acestei conceptii, trebuie sa cumuleze mai multe competente:

- conducator de oameni si organizatii militare;

- specialist militar;

- luptator;

- educator;

- ofiter cetatean.

Ansamblul competentelor, interdependente si interferente, cat si fiecare competenta in parte, se exprima si se finalizeaza in trei ipostaze esentiale ale existentei si actiunii cadrului militar "a fi - a sti - a face'.Acest "a fi - a sti - a face' intruchipeaza personalitatea comandantului, personalitate considerata o rezultanta a mai multor factori, intre care familia, scoala si societatea au un rol deosebit.Intr-o exprimare genetica, comandantul trebuie sa gandeasca si sa actioneze eficient si creativ pentru asigurarea securitatii nationale si sa coopereze adecvat in structurile de securitate internationala.In plan concret insa comandantul de subunitate se vede confruntat cu o serie de probleme "marunte' la prima vedere, ce se cer a fi rezolvate regulamentar, in caz contrar disfunctiile in cadrul subunitatii pe care o comanda neintarziind sa apara.Care ar fi insa atributele personalitatii comandantului de subunitate?Un raspuns posibil, cu siguranta incomplet, ar consta in vizarea urmatoarelor: a fi cult, a avea si a dovedi prin atitudini, conduita, opinii, un larg orizont de cultura generala, militara si de specialitate; a stapani solide cunostinte in domeniul condus; prestanta, autoritate, prestigiu, om de onoare, concordanta intre vorbe si fapte; modest, apropiat dar nu familiar, exigent dar nu dur; increzator in fortele proprii si ale celorlalti, receptiv la preocuparile si greutatile oamenilor, intelegator dar nu naiv; cu opinii si puncte de vedere proprii, exprimate deschis atat in fata subordonatilor, cat si a sefilor, capacitatea de a recunoaste sincer propriile greseli, din partea personala de responsabilitate pentru neajunsuri, strict in principii si suplu in aplicarea lor, puterea de a lupta cu propriile slabiciuni, de a le cunoaste si a le invinge.Care sunt insa aspectele ce releva absenta unei autentice personalitati de comandant de subunitate? Iata cateva: neincrederea in capacitatile proprii, ale subordonatilor si ale colectivului; teama de a-si asuma raspunderi, de a decide; tendinta de a justifica neajunsurile sau insuccesele pe seama incompetentei si lipsei de profesionalism a subordonatilor; lipsa punctului de vedere personal, conformism si efortul de a afla mai intai parerea sefilor pentru ca in raport cu aceasta sa si-o spuna pe a sa, fireste sustinand-o pe a sefilor, retineri in a exprima direct parerea despre calitatile si munca subordonatilor, lauda in fata lor si critica acestora la sefi (sau critica, nu indeajuns de intemeiata, in ambele situatii); schimbarea frecventa a deciziilor si ordinelor privind modul de rezolvare a unor sarcini; ordine formulate ambiguu si contradictoriu; pasivitatea si lipsa de interventie ferma atunci cand subordonatul sau este nedrept invinuit; acceptarea formala a unor lipsuri (sau merite) ce i se atribuie desi este convins ca nu-i apartin; atitudini de servilism si linguseala fata de sefi, asprime si manifestari dure fata de subordonati, dincolo de prescriptiile regulamentare.

5. Metode de cunoastere a (personalitatii) subordonatilor

Exista mai multe metode de cunoastere sau de evaluare a personalitatii celorlalti, in particular a subordonatilor. Ne vom opri asupra catorva, criteriul selectarii fiind cel al posibilitatii comandantului de subunitate de aplicare a uneia sau alteia dintre metode.

A. Observatia

Aceasta metoda are cea mai ampla utilizare in cunoasterea psihologica a subordonatilor si furnizeaza cele mai variate date pentru caracterizarea comportamentului acestora.

Observatia poate fi:

a) dupa gradul de intentionalitate:



- ocazionala (spontana);

- organizata metodic (planificata, sistematizata);

b) dupa obiectul si modul de realizare:

- directa (sunt observate insusiri sau procese vizibile usor: gestica, mimica, felul vorbirii si tipul discursului etc.);

- indirecta (se incearca identificarea unor variabile profunde ale personalitatii: inteligenta, motivatia etc.);

c)dupa desfasurarea temporala:

- transversala (este incadrata intr-un interval de timp scurt, precis determinat);

- longitudinala (vizeaza surprinderea personalitatii de-a lungul unei perioade mari de timp - de exemplu adaptarea si integrarea in mediul militar);

Pentru a obtine date valabile prin metoda observarii trebuie respectate anumite conditii:

- munca de observare sa aiba caracter selectiv si sa se desfasoare pe baza unei programe de studiere a subordonatului (observarea organizata metodic este cea mai eficienta);

- datele observarii se noteaza, pe cat posibil, imediat in caietul de observatii:

- regula de baza in culegerea materialului faptic trebuia sa fie separarea notitelor, a insemnarilor concrete de interpretarea psihologica si pedagogica a acestora;

- subordonatii trebuie urmariti, observati in situatii cat mai diferite si apoi confruntate datele obtinute;

- existenta unui plan pretabil de observare.

B. Experimentul

Principala caracteristica a acestei metode creata in provocarea intentionata a manifestarii fenomenelor, pe de-o parte si varierea conditiilor de manifestare a acestora, pe de alta parte.Experimentul modern pleaca neaparat de la o ipoteza teoretica si realizeaza controlul unor fapte semnificative. Aceasta metoda are si avantajul posibilitatii de a fi organizat pe grupe (grupul experimental si cel de control sau martor), fapt cere permite confruntarea rezultatelor obtinute, cat si interpretarea lor cantitativa si calitativa.

C. Convorbirea

Furnizeaza unele indicatii pentru intelegerea motivelor interne ale conduitei, a opiniilor si convingerilor subordonatului, a intereselor si preferintelor sale. Discutiile cu subordonatul dezvaluie totodata, demersul gandirii sale, atitudinea fata de institutie si colectiv, relatiile cu camarazii etc.Convorbirea poate fi libera sau dirijata, atmosfera de intercomunicare trebuind sa fie sincera, destinsa chiar, oricum golita de suspiciuni reciproce. Tactul, supletea, rabdarea sunt cerinte fara de care vorbirea nu poate fi eficienta.

D. Analiza produselor (rezultatelor) activitatii subordonatilor

Furnizeaza date despre "lumea interioara' a subordonatului, despre bogatia de idei si imaginatia sa, despre gradul de originalitate, aptitudine si interesele individului, obiectivate in ceea ce realizeaza si produce el.Pot fi analizate produse individuale, dar si colective.Analiza acestor produse se poate face dupa o serie de criterii, cum ar fi: originalitatea, utilitatea, expresivitatea, aplicabilitatea, progresul inregistrat de la o etapa la alta etc.

E. Metoda biografica

Echivaleaza cu studiul longitudinal al personalitatii aducand date importante despre evolutia vietii individului privita in perspectiva conditiilor si a factorilor externi ai dezvoltarii (mediul familial, scoala etc.). Se poate utiliza si autobiografia, cu referire la aceleasi date furnizate de subiectul insusi.De regula se face distinctie intre biografie si asa numita "anamneza' obiectiva, care se refera la informatii despre evenimente din trecutul individului, relatate de alti oameni (se releva antecedentele care au condus la aparitia si modificarea anumitor manifestari psihice).Este important ca studiul biografic sa se intemeieze pe fapte autentice, pe date concrete, reale asupra imprejurarilor vietii si conditiilor de instruire ale subordonatilor. Nu trebuie insa uitat ca analiza biografica se sprijina pe activitatea si conduita individului insusi, strans legate de ideile sau convingerile pe care le sustine sau le manifesta.Acestea sunt metodele aflate la "indemana' comandantului de subunitate pentru cunoasterea personalitatii subordonatilor. Alte metode (metoda anchetei sociale si psihosociale, metodele psihometrice sau testele) cer o specializare crescuta, timp si volum de munca aflate nu intotdeauna la indemana comandantului de subunitate.Evaluarea sau cunoasterea personalitatii subordonatilor nu este un proces in sine; urmarea lui trebuie sa fie interventia ameliorativa sau optimizatoare pentru a preveni comportamentele deviante realizandu-se astfel insertia adecvata a individului in mediul militar.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate