Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
LUMEA INTERNA


LUMEA INTERNA




LUMEA INTERNA

1. Obiectul intern Obiectul intern denota sentimentul existentei unui obiect concret, localizat in interiorul eului si avand propriile sale intentii fata de eu si fata de celelalte obiecte. Modul in care subiectul percepe obiectul intern depinde de perceperea obiectelor externe. Din acest punct de vedere, obiectele interne reprezinta, intr-un fel, 'oglinzi' ale realitatii externe. Invers, ele contribuie, prin proiectie, la maniera in care sunt percepute obiectele externe. Una din caracteristicile importante ale lumii interne este pluridimensionalitatea,ceea ce l-a facut pe Didier Houzel s-o numeasca 'spatiu psihic'. Astfel, self-ul si obiectul sunt tridimensionale, fapt care face posibile identificarea proiectiva si identificarea introiectiva, adica proiectia in obiect a unor parti din self si reintroiectia, in self, a obiectului (in care s-a proiectat).O alta caracteristica a lumii interne este faptul de a fi resimtita ca fiind concreta. Melanie Klein o afirma de-a lungul intregii sale opere. Iata ce afirma ea in 'Observatii asupra unor mecanisme schizoide' : '[]sugarul, dupa ce si-a incorporat parintii, ii resimte ca pe niste persoane vii in interiorul corpului, in maniera concreta in care sunt traite fantasmele inconstientului profund'.Fiecare obiect din lumea interna este investit nu numai cu calitati afective, dar si cu calitati senzoriale provenite din experientele de placere sau de durere pe care le-a avut copilul in relatia cu parintii sai. Freud a tinut seama de aceste calitati concrete atunci cand a scris, in Interpretarea viselor, despre 'figurabilitate' ca factor de transformare a gandurilor latente ale visului in continutul sau manifest:'Daca gandul visului, care este nefolositor in expresia lui abstracta, este transformat intr-un limbaj figurativ, atunci intre aceasta noua expresie si restul materialului visului se ivesc mai usor atingerile si identitatile de care are nevoie travaliul visului si pe care acesta le creeaza acolo unde nu exista, caci, datorita dezvoltarii oricarei limbi, termenii concreti sunt intotdeauna mai bogati in asociatii decat cei conceptuali'.Trebuie insa remarcat ca intre Freud si Klein exista o inversare a problemei : Freud pleaca de la ipoteza gandurilor latente ale visului care devin figurate, in timp ce Klein presupune o lume mai intai concreta, adica fondata pe experienta sensibila, care de abia ulterior se va putea exprima prin simboluri si cuvinte. In Psihologia multimii si analiza eului, o anumita reprezentare pare introiectata in eu, apoi aceasta parte a eului este separata pentru a functiona ca un obiect ideal sau de iubire, pentru restul eului.Aici,Freud se apropie mai mult de conceptul de lume interna, in care obiectele interne si obiectele introiectate au o viata ce se situeaza in relatia cu eul asa cum se situeaza obiectele externe in relatia lor cu personalitatea sau cu sinele. In sfarsit, in 1924, in textul sau Pierderea realitatii in nevroza si psihoza, Freud o spune in mod net : ' Deosebirea riguroasa dintre nevroza si psihoza se diminueaza prin aceea ca nici in nevroza nu lipsesc tentativele de a inlocui nedorita realitate cu una pe potriva dorintei.Aceasta posibilitate da existenta unei lumi a fantasmei, a unui taram care a fost separat de lumea reala exterioara at cand a fost introdus principiul realitatii,fiind de atunci pastrat liber-in maniera unei "crutari"-fata de exigentele necesitatii vietii'.




Fantasma

Fiind preocupata de continutul anxietatii pacientilor sai (si nu de mecanismul aparitiei anxietatii), Melanie Klein a acordat fantasmei inconstiente un loc central in raport cu orice activitate psihica. Dar cea care a formulat clar acest concept est Susan Isaacs, intr-o lucrare destinata sa cristalizeze viziunea kleiniana. In Natura si functia fantasmei, ea arata cum Klein a extins notiunea freudiana de fantasma inconstienta care se prefigura deja in momentul in care Freud renunta la teoria seductiei, pentru a afirma ca trauma rezulta dintr-un eveniment imaginar. Dupa aceasta autoare, desi Klein isi bazeaza conceptia asupra fantasmei pe descoperirea freudiana a unei realitati psihice dinamice, viziunile lor sunt divergente. De exemplu, daca la Klein fantasma este precoce, Freud parea sa o considere o productie tardiva a psihismului, aparuta dupa stabilirea principiului realitatii, cand principiul placerii incepe sa functioneze intr-o maniera clivata : 'Odata cu angajarea principiului realitatii, s-a desprins un soi de activitate de gandire ce a ramas neinfluentata de proba realitatii si care asculta doar de principiul placerii. Aceasta este fantasmarea []'. Dupa Isaacs, fantasmele inconstiente - intotdeauna deduse, niciodata observate ca atare - sunt corolarul mental, reprezentantul psihic al pulsiunii. Nu exista pulsiune, nevoie sau reactie pulsionala care sa nu fie resimtita ca fantasma inconstienta. De fapt, ea a obtinut aceasta definitie modificand urmatoarea afirmatie a lui Freud din 1932, din Noi conferinte in psihanaliza : 'Ne inchipuim ca [Se-ul] are deschidere spre somatic, primeste aici nevoile pulsionale, care isi gasesc in el expresia psihica []'. Daca inlocuim termenul de 'Se' cu termenul de 'fantasma inconstienta', obtinem definitia kleiniana. Acest 'continut primar al proceselor psihice inconstiente' care este fantasma se raporteaza nu numai la satisfacerea dorintei (libidinale sau distructive), dar si la apararea impotriva angoasei, la fel ca simptomul. Fantasma inconstienta are 'un caracter omnipotent'. Pentru copilul mic, ea nu inseamna numai 'asa vreau', ci si 'asa fac', ceea ce concorda cu ideile lui Freud asupra satisfacerii halucinatorii la bebelus. Desi este o fictiune, este reala ca experienta subiectiva, constituind o functie psihica veritabila, cu efecte reale nu numai in lumea interna a psihismului, ci si in lumea externa a dezvoltarii corporale si a comportamentului subiectului iar de aici, in psihismul si in corpul altor subiecti. Avem aici o diferenta esentiala intre gandirea kleiniana si cea freudiana cu privire la dihotomia subiectiv/obiectiv in teoria psihanalitica. Aparent, nici o afirmatie a lui Klein nu ii este straina gandirii lui Freud. Si el afirma, mai mult sau mai putin explicit, ca fantasma este o fictiune, ca ea este resimtita de catre subiect ca fiind reala, ca are valoare de functie psihica si ca are efecte reale in psihismul subiectului si in lumea sa exterioara. Dar ceea ce el afirma in 'Noi conferinte in psihanaliza' opune in mod clar realitatea psihica a fantasmei si realitatea 'evenimentelor' : 'Simptomele isterice deriva din fantasme, nu din intamplari reale'. Dimpotriva, caracterul 'omnipotent' al fantasmei din teoria kleiniana nu se limiteaza la trairea subiectului si la realitatea efectului pe care il are asupra functionarii sale psihice, ci se extinde chiar asupra continutului fantasmei. Sa ne amintim remarca lui Klein despre clivaj : 'Bebelusul cliveaza obiectul si pe el insusi in fantasma, dar efectul acestei fantasmei este absolut real, deoarece conduce la sentimente si la relatii obiectale [] separate realmente unele de altele'. A spune ca fantasma este omnipotenta inseamna a spune mai mult decat 'satisfacerea halucinatorie a dorintei' din gandirea freudiana. Fantasma omnipotenta se satisface prin ea insasi - acceptiune implicita a descrierilor kleiniene -, ca si cum ideea lui Freud devine 'satisfacerea reala a dorintei prin halucinare'. In ultima instanta, notiunile de fantasma, de mecanism si de proces sunt tratate in scrierile kleiniene ca fiind sinonime. De exemplu, se sustine ca procesul psihic sau fantasma inconstienta de a incorpora este descris in termeni abstracti ca proces de introiectie, sau ca fantasma este aspectul subiectiv al mecanismului de introiectie (sau de proiectie) si, in sfarsit, ca mecanismele psihice sunt intotdeauna traite ca fantasme.



3. Fantasma si proces Nicolas Abraham si Maria Torok (1972) sunt cei care au sustinut diferenta esentiala dintre fantasma si proces (sau realitate metapsihologica), in legatura cu utilizarea termenilor de 'introiectie' si 'incorporare' ca sinonimi. Ei propun revizuirea acestei false sinonimii dintre introiectie si incorporare, considerand ca introiectia este un fenomen de ordinul cresterii, iar nu de ordinul compensarii. Ei au ridicat problema urmatoare : daca incorporarea corespunde unei fantasme, iar introiectia unui proces, de ce sa consideri fantasma - un produs al eului - ca fiind anterioara procesului, care este un produs al intregului psihism, asa cum fac autorii kleinieni? Se stie ca pentru acestia din urma, fantasma se gaseste chiar la originea functionarii psihice, fiind oarecum omnipotenta. Autorii respectivi afirma ca orice proces impune o modificare topica a psihismului, in vreme ce orice fantasma, care este de natura narcisica, tinde sa mentina statu quo-ul topic : 'Conceptia noastra este ca fantasma este de natura narcisica : pentru a nu atenta la imaginea subiectului, ea tinde sa schimbe lumea. Faptul ca este deseori inconstienta nu inseamna ca nu-i apartine subiectului, ci ca se refera la o topica pastrata in secret. Astfel, a intelege o fantasma capata un sens precis : inseamna a detecta in mod concret nivelul topic la care ea vine sa se opuna []. A spune ca fantasma sustine procesul inseamna o rasturnare a intregului demers psihanalitic'. Astfel, incorporarea ar fi o 'fantasma de ne-introiectie', pentru ca fantasma de incorporare pretinde ca realizeaza in mod magic remanierea psihica profunda impusa de realitatea pierderii. Aceasta 'vindecare' magica prin incorporare il scuteste pe subiect de durerosul travaliu al doliului si il ajuta sa refuze adevaratul sens al pierderii ; ea nu este decat un mijloc de a linisti eul. In realitate, fantasma de incorporare se opune introiectiei. ' [Ea] pretinde ca realizeaza [.] la propriu ceea ce nu are sens decat la figurat. Ne imaginam ca inghitim obiectul pentru a nu 'inghiti' pierderea. [Este vorba de o] demetaforizare [.]. De fapt, orice incorporare are vocatia nostalgica a introiectiei'. Aceasta problema a raportului (cauzal ?) intre fantasma si proces (sau realitate metapsihologica) ne pare importanta in special cu privire la conceptia kleiniana, care este opusa celei prezentate de Abraham si Torok.

4. Obiectiv si subiectiv in psihanaliza Dezbaterea privind identitatea sau confuzia dintre abordarea obiectiva a psihanalistului si trairea subiectiva a pacientului a aparut devreme in teoria paihanalitica, ramanand si in prezent la originea divergentelor dintre kleinieni si analistii de alte orientari. Chiar si autorii care tin la distinctia subiectiv/obiectiv in psihanaliza au perspective diferite, ce influenteaza implicit sensul pe care il dau termenului de fantasma inconstienta. De exemplu, Owen Renik, cunoscut pentru conceptia sa asupra 'subiectivitatii ireductibile a analistului', arata ca psihanalistii contemporani au recunoscut si studiat intersubiectivitatea din clinica analitica, dar aceasta evolutie a fost uneori gresit inteleasa, in sensul ca clinica ar fi lipsita de obiectivitate. Autorul se opune unei asemenea idei si propune o definitie pragmatica a obiectivitatii analistului, in acord deplin cu acceptarea subiectivitatii sale ireductibile. El sugereaza ca o asemenea conceptie pragmatica asupra obiectivitatii trebuie utilizata in toata stiinta moderna si il citeaza pe T. Kuhn, care scrisese in 1962 despre 'stiinta normala', adica despre stabilirea adevarului stiintific printr-un proces social de consens intre cercetatori care folosesc o aceeasi paradigma. Pe de alta parte, Renik vede ipotezele pozitiviste ca fiind o modalitate dezavantajoasa de a gandi obiectivitatea si subiectivitatea, si accepta obiectivitatea in masura in care ea reprezinta un consens util pentru obiectivul specific al curei analitice. Marcia Cavell reflecteaza altfel asupra necesitatii conceptului de obiectivitate in psihanaliza. Nici pentru ea, modelul intersubiectiv al situatiei analitice nu implica automat ca ideea de adevar, de realitate si de obiectivitate este depasita. Pentru ea insa, obiectivitatea consta intr-o lume impartasita si reala, dimpreuna cu conceptul unei asemenea lumi. Ambele sunt necesare pentru gandirea propozitionala si pentru capacitatea de a ne cunoaste propriile ganduri ca fiind ganduri, ca fiind o perspectiva 'subiectiva' asupra lumii. In lipsa ideii unei lumi obiective in care traim si pe care ne straduim s-o intelegem, orice model intersubiectiv se prabuseste intr-o paradigma individuala. Cavell utilizeaza intr-o maniera originala perspectiva triangulatiei : ea ii citeaza pe R. Britton si pe A. Green, care au scris - urmandu-l pe Bion si pe Winnicott - despre spatiul mental 'triangular' care ii permite copilului sa gandeasca si sa-si creeze obiectele, dar adauga : 'Perspectiva mea asupra triangulatiei difera de cea a lui Britton sau a lui Green prin acceea ca pune in evidenta nu numai prezenta unor persoane inafara copilului, ci si a unei lumi reale si comune'. Aceasta lume care contribuie la spatiul psihic triangular este 'publica', partajabila si disponibila pentru a fi explorata de subiect si de obiectul sau extern, 'mai larga decat cei doi participanti', capabila sa le ofere o perspectiva diferita de a lor. Ipoteza lui Cavell se refera in mod explicit la fantasma inconstienta. Este interesant de observat faptul ca autoarea, fara a cunoaste pozitia lui Abraham si a lui Torok, ajunge la o idee asemanatoare, chiar daca altfel formulata. Ea arata ca fantasma inconstienta '[.] este fixata, pietrificata in timp, in aparenta (asa o percepe subiectul) printre datele lumii, ca obiectele pe care le gasim aici si pe care nu le recunoastem ca fiind gandurile noastre asupra acestor obiecte. (Daca acceptam descrierea lui Melanie Klein despre lumea interna a bebelusului, vedem aici modul in care fantasmele inconstiente ale subiectului ii pot aparea acestuia ca lucruri implantate in psihicul sau ori ca un invelis al psihicului, iar nu ca propriile-i ganduri). Spre deosebire de fantasma, gandirea permite reflectia despre sine insusi [.]. Unul dintre scopurile terapeutului este angajarea pacientului pe acea cale in care ceea ce era o fantasma devine un gand, asadar ceva supus reflectiei si indoielii; eliberarea personajelor lumii sale de statutul lor pietrificat in fantasma, in asa fel incat, asemenea imaginii memorabile a lui Loewald, fantomele (care ii bantuie psihicul) sa-i poata deveni stramosi (in lumea reala si publica)'. Aceasta perspectiva asupra fantasmei inconstiente este asemanatoare celei descrise de Abraham si Torok, cu deosebirea ca M. Cavell opune fantasma si gandirea, in timp ce primii opun fantasma (de incorporare) si procesul (de introiectie). Este ca si cum caracterul 'concret' al fantasmei inconstiente, pus in evidenta de Klein, ar impiedica fantasma sa intre in miscarea oricarui proces, inclusiv cel de gandire. Acest caracter concret, care este pentru Klein insasi forta fantasmei inconstiente ce-i permite participarea la intreaga activitate mentala, constituie pentru ceilalti autori o dificultate. Sa revenim la introiectie si la afirmatia lui N. Abraham si a M. Torok ca orice incorporare (fantasma) are introiectia (realitate metapsihologica) drept ,vocatie nostalgica', in conditiile in care ,gura nu poate articula a numite cuvinte'. Dupa noi, in dezbaterea privind diferenta sau sinonimia fantasma/proces, cea mai avantajoasa pentru gindirea psihanalitica (cel putin pentru a noastra.) este alegerea distinctiei. Gasim deci observatia lui Abraham si a lui Torok ca justificata.










Politica de confidentialitate





Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate