St. O. Iosif, Cantaretul

St. O. Iosif, Cantaretul

1. pururea = mereu, totdeauna; trudit= obosit, ostenit

2. Punctele de suspensie din a doua strofa confera o nota de mister asociata imaginii poetului si marcheaza intreruperea sirului vorbirii.

3. a face umbra pamantului, a se speria (chiar si) de umbra sa

4. Verbele la conjunctiv exprima o actiune dorita, posibila, ele vizeaza o imagine ideala a poetului.

5. "pe fata lui de chin brazdata"

6. Metafora "faurar de rime" se refera la conditia artistului. Este sugerata ideea poeziei ca mestesug, ca arta. Poetul este un mestesugar, iar poezia pare a se naste, ca la Arghezi, prin intermediul efortului creator. Poetul este cel care "faureste", care modeleaza poezia, ea pare sa fie o imbinare miraculoasa intre, asa cum ar spune Arghezi, "slova de foc si slova faurita".

7. Poezia este o arta poetica deoarece in ea poetul isi exprima ideile despre conditia poetului ("sa treaca nebagat in seama / ca si o umbra prin multime / ce nici sa stie cum il cheama"), viziunea despre arta, despre procesul de creatie si despre rolul artistului "fauritor de rime". La inceput, poetul pare a fi intruchiparea "poetului damnat" ca in poezia simbolista, sau a celui romantic ca in poezia eminesciana, dar de fapt el este reprezentarea poetului solitar, ce nu vrea sa fie recunoscut de nimeni "el n-ar dori sa-l recunoasca / pe lume nimeni niciodata", "sa treaca nebagat in seama", un poet ce pare sa aspire catre anonimat. Nu omul in sine, fiinta biologica, reala, este important, pare a spune vocea poetica, ci rodul creatiei sale trebuie sa fie cunoscut si impartasit de ceilalti.

8. Ultimele doua strofe contureaza conditia artistului, dar si lumea in care acesta vietuieste. Epitetul "trudit" sugereaza efortul depus pentru conceperea poeziei. De asemenea, epitetul personificator "sihastra", asociat casei, poate fi interpretat ca o metafora ce sugereaza solitudinea, interiorizarea poetului si a universului sau. Strofa a doua vine sa intregeasca dorinta poetului de a se pierde in anonimat. Ultimul catren se constituie intr-o aspiratie a poetului care isi doreste sa se detaseze de aceasta data. El vrea sa-si instraineze suferinta, impartind-o celor multi "sa-i para-o inima streina / ca sufera si plange-n ele . Aceasta idee de detasare este sugerata prin intermediul epitetului "streina". Opera poetica devine un bun spiritual al tuturor, o alinare pentru fiecare suflet. Interesanta este ideea receptarii propriei creatii din perspectiva Celuilalt: suferinta, odata sublimata in Text, se poate intoarce ca balsam sufletesc pentru insusi creatorul acestuia.
9. Orice titlu genereaza un orizont de asteptare si induce un anumit nivel de lectura a textului poetic. Titlul poeziei se constituie dintr-un substantiv cu valoare metaforica "Cantaretul", desemnand atat poetul cat si conditia sa. Asocierea poeziei cu cantecul si a poetului cu un cantaret, ca in Antichitate, sugereaza caracterul orfic, muzical, melodios, armonios al poeziei. Discursul liric confirma asteptarile generate de titlu: poezia este o confesiune lirica despre statutul poetului.