Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» ION de Liviu Rebreanu - Relatiile dintre doua personaje


ION de Liviu Rebreanu - Relatiile dintre doua personaje


ION de Liviu Rebreanu - Relatiile dintre doua personaje

Roman realist obiectiv, ION se constituie intr-o monografie a satului ardelenesc, in care traieste o comunitate rurala in cultul pentru pamant, caci numarul loturilor le asigura taranilor o pozitie respectabila in ierarhia sateasca.

In centrul actiunii se afla Ion Pop al Glanetasului, personaj principal, complex si contradictoriu in unele situatii, in jurul caruia se desfasoara firul epic ce urmareste lumea satului Pripas. Flacau chipes si istet, dar sarac, desi tanjeste dupa frumoasa Florica, saraca si ea, se insoara cu Ana lui Vasile Baciu, o fata uratica si slaba, dar cu " locuri si case si vite multe". Fiindca tatal fetei se impotriveste acestei relatii, Ion o seduce pe Ana, obligandu-l pe Baciu sa i-o dea de sotie si, o data cu ea, intreaga lui avere.

Patima pamantului si planul de a pune mana pe "delnitele" lui Vasile Baciu ii anuleaza lui Ion orice sentiment uman. Fara de pamant se simtea "mic si slab, cat un vierme pe care-l calci in picioare, sau ca o frunza pe care vantul o valtoreste cum ii place". De aceea, o vorba aruncata la intamplare de Titu Herdelea - trebuie sa-l oblige pe Vasile Baciu sa-i dea fata - devine constanta psihologica tutelara a lui Ion.



Ca personaj, el apare in toata complexitatea sa prin procedeele caracterizarii indirecte, caci faptele, comportamentul, gesturile si relatiile cu ceilalti sunt in masura sa-l prezinte in existenta sa tragica desfasurata intre cei doi "trebuie": trebuie s-o iau pe fata lui Vasile Baciu, sa am pamant mult si tot a mea trebuie sa fii tu , va spune Floricai, dupa ce conditia materiala a vietii sale s-a implinit.

Mai intai, ca sa dobandeasca pamantul mult ravnit si sa iasa din conditia de umilinta, Ion desfasoara o intreaga strategie de cucerire a Anei. Ii va fi usor, pentru ca Ana se indragosteste de el. Ea este lipsita de ambitie, de patimi, de capacitatea de a unelti sau macar de a se apara. Era convinsa ca "a descoperit deodata tot ce-i dorea inima" si vedea in Ion omul pe care sa-l iubeasca si caruia sa-i daruiasca totul. Pe cat de chipes e flacaul, pe atat de urata e Ana, cu mersul leganat "ca o trestie bolnavicioasa, fara vlaga, slabanoaga". Infatisarea ei il determina pe Ion, in momentele de sinceritate, sa-si zica: "Cat e de slabuta si de uratica!Cum sa-ti fie draga "; "Uite pentru cine rabd ocari si sudalmi !" Dar se sanctioneaza imediat pentru momentele de slabiciune, cand ii vine sa renunte la ea: "Las ca-i buna ea Anuta! As fi o natafleata sa dau cu piciorul norocului "

Desi nu o iubeste, stie sa se prefaca si sa o cucereasca. La hora o joaca, o strange "cu mai multa gingasie, dar mai prelung" in brate, ii sopteste la ureche sa se intalneasca la locul stiut de amandoi, in livada din spatele carciumii lui Avrum. Tatal sau planuise sa o marite cu bogatul George Bulbuc, dar Ana nu-l vrea. Ea il iubeste pe Ion si numai pe el il doreste: "Era singurul om in ale carui cuvinte tremura, mangaierile ravnite in fundul inimii ei". De cand a inceput sa se vada cu Ion, fata "isi zicea mereu ca fara el ar trebui sa moara". Naiva si increzatoare, Ana se lasa sedusa: "Ea nu stia nici de planuri, nici de viclesuguri", iar sufletul ei dornic de iubire astepta implinirea visului "ca o mantuire". Numai ca Ion avea alte planuri: "Prin tacere urmarea sa destepte mai multa iubire in inima Anei, sa se faca mai dorit, voia sa-l cheme ea tot mai inauntru. Astfel ajunsese din ulita in poarta, apoi in ograda, pe urma pe prispaAcuma mai trebuia sa patrunda in casa. Fata privea apropierile acestea ca pe niste izbanzi ale ei asupra lui si simtea in fiecare seara tot mai nebuna o pornire de a se topi in bratele flacaului, de a-i da dovada intreaga a iubirii." Ion o doreste numai pentru pamant, vazand in casatoria cu ea singura cale de a scapa de saracie: "fara dansa nu mai scap de saracie pana-i Prut si Siret".

Faptele savarsite sub imperiul obsesiei de a avea pamant il arata ca fiind ticalos. Cand Ana, batjocorita si lasata de rasul satului, e zdrobita in bataie de tatal ei, rosteste cu un "ranjet rautacios": "Las' ca bine i-a facut! Lasa s-o bata zdravan, ca i se cade !" O ocoleste pe Ana cu premeditare, iar cand ea vine la el, trimisa de Baciu, dovedeste o nepasare ucigatoare, exprimata gestual, spre nedumerirea incremenita a femeii. Mananca linistit si "cantareste" triumfator cu privirea burta Anei, semn ca planul sau e pe cale sa dea roade. Alta data o apostrofeaza manios: "Si sa nu te mai prind in ograda mea ca te spintec! Hoata" Asteapta sa vina tatal fetei sa-l roage sa-i ia fata de nevasta. Prin tenacitatea sa si luptand fara scrupule, calcand in picioare tot ce este omenesc, Ion reuseste sa smulga de la Vasile Baciu tot pamantul, lasandu-l sarac.

Degradarea umana a personajului culmineaza cu dispretul si ura fata de Ana, caci, impreuna cu pamanturile, trebuie sa o primeasca si pe ea . La nunta, danseaza cu Florica si o strange in brate sub privirile indurerate ale Anei: "Norocul meu, norocul meu!" murmura femeia, dar Ion nu se sinchiseste de plansul ei ci e cu ochii la farfuria in care s-au strans banii de dar. Mai tarziu, cand relatia cu sotia se dovedeste dezastruoasa, izbucneste violent: "Da' omoara-te dracului, ca poate asa am sa scap de tine!" Astfel, Ana este impinsa tot mai mult spre deznadejde. Isi da seama ca totul n-a fost din partea lui Ion decat o prefacatorie si ca urmarea un singur scop: zestrea ei. Nici dragostea de mama n-o mai abate de la gandul de a-si pune capat zilelor. Se spanzura, intr-o zi de primavara, de grinda grajdului. Ion, care pe moment primeste moartea Anei "ca pe o lovitura de ciocan", este muncit doar de un gand: "Cum a putut el trai aproape un an in acelasi pat cu ea si sfarsi zicandu-si ca bine a facut ca s-a omorat." Nu se gandeste nicio clipa ca este ucigasul moral al sotiei sale.

In concluzie, relatia lui Ion cu Ana nu avea sorti de izbanda, caci nu glasul iubirii i-a adus impreuna, ci glasul pamantului. Moartea copilului va determina saracirea lui Ion. Intre cele doua "glasuri" el a optat pentru pamant, asumandu-si riscul unei casatorii lipsite de dragoste si determinand moartea Anei. Moartea lui banala (ucis cu sapa de George) nu are nimic tragic, pentru ca este un accident; tragica este insa confuzia in care a trait, pentru ca e prea tarziu pentru el, cand intelege ca degeaba ai pamant, daca cine ti-e drag nu e alaturi.

Stearsa ca prezenta narativa, Ana ramane totusi un personaj complex, eul constient care traieste cu acuitate dramatica toate situatiile existentei, pe cand Ion se defineste numai ca instrument al supra si sub-egoului, al vointei de putere si al instinctului.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate