Universitatea de Vest din Timisoara

Facultatea de Muzica

Catedra:Pedagogie-Teatru

CAIET DE REGIE

ARGUMENT

1.Titlul monodramei

Agonie

2.Personajul

Ofelia din Hamlet de William Shakespeare

3.Motivatia

Am ales sa va prezint acest personaj atat de cunoscut al literaturii universale, intrucat gama sentimentelor si trairilor pe care le exprima imi ofera o paleta larga de abordare.Limbajul corporal al exercitiilor de plasticitate prind viata pe melodia creata de agonia simtamintelor purtate de la o extrema la alta,respectiv de la nebunie la fericire si iarasi la nebunie.Astfel, modalitatea mea de abordare a personajului Ofelia poate fi incadrata in genul de reprezentare « teatru-dans »,intrucat consider ca de multe ori in piesele de teatru actorii isi obosesc vocea,uitand sa comunice si cu trupul.

In piesa " Hamlet " de W.Shakespeare, drama "Ofeliei"culmineaza cu pierderea sufletului. Imposibilitatea regasirii pe sine insusi marcheaza traiectoria personajului,iar incremenirea sa in universul nebuniei devenit atotstapanitor reprezinta motivul central al constructiei dramei.

Doresc astfel,sa evidentiez prin monodrama "Agonie"  inchistarea interioara a personajului, pierdut in haos, unde amintirea unei presupuse fericiri doar accelereaza si mai mult zbuciumul sufletesc.Amalgamul interior de trairi se imbina armonios cu exteriorizarea lor prin materialitatea corporala,creandu-se astfel " perfectiunea universului de haos" .

4.Durata monodramei minute

5.Numarul repetitiilor

6.Data premierei: 22 Aprilie

CONCEPTIA REGIZORALA

Monodrama "Agonie" se deschide cu nasterea Ofeliei din pathosul nebuniei unde sufletul zbuciumat rataceste in "haosul lumesc".Trecutul sau compus din insusirea experientelor traite (deziluzia iubirii fata de Hamlet,moartea tatalui sau si invinuirea de moartea acestuia pe Hamlet) ce au condus personajul spre taramul celor nevazute,respectiv spre sinucidere,devin aici motivul neputintei de-a evada din propriul univers.Devenita deci, prizoniera propriului eu,Ofelia poarta povara trecutului sau unde trairile de maxima nebunie alterneaza cu cele de fericire.Trecerea spre fericire (cand traia tatal ei si avea iubirea lui Hamlet) se realizeaza cu ajutorul amintirii cauzate de revederea cu ochii sufletului a "florilor de rosmarin,ca sa-ti aduci aminte" sau "panselutelor,florile gandului,ca sa te gandesti".Totodata, alternarea planurilor interioare redate prin expresivitatea miscarilor de plastica corporala sunt subliniate si prin variatiile muzicale care au menirea de-a reprezenta o data in plus fondul sufletesc al personajului.Astfel,muzica simbolizeaza linia interioara a Ofeliei care are menirea de-a conduce spectatorul si mai mult spre drama acesteia.

Exteriorizare launtrica se datoreaza dorintei evadarii de propriul eu,deoarece ajunsa in extazul propriilor trairi se creaza agonia reintoarcerii in trecut,respectiv a regasirii pe sine insusi.Timpul devine atemporal,iar spatiul casa dezlantuirii sufletesti.

Astfel,monodrama devine "manualul" proceselor de constiinta atunci cand nebunia intalneste amintirea fericirii,iar agonia acapareaza propriul eu.

Aducerea personajului la dimensiunile necesare interpretarii dramatice se realizeaza cu ajutorul mijloacelor de expresie reprezentative acestuia.

Inceputul monodramei marcat prin nasterea Ofeliei din 'pantecul nebuniei' este simbolizat prin dezvelirea personajului dintr-un material care devine simbolul haosului,respectiv povara trecutului ca pedeapsa a savarsirii faptei nelegiuite, interzise prin legile naturii.Durerea apare odata cu dezvelirea sa de material,simbolic, de haos, pentru a-i oferi acesteia prilejul de a-si recapitula o data in plus trecutul zbuciumat care o urmareste si de care nu poate scapa.

Miscari din dans sportiv,impletite cu fragmente din balet si dansuri de societate executate din intreg corp sunt purtate de linia interioara a personajului ,acestea avand rolul de-a conduce corpul spre o adevarata combinatie de culori sentimentale care in functie de variatia melodii primesc o culoare mai stridenta sau mai pala.

Atunci,cand in mintea Ofeliei intervine amintirea sentimentului de liniste sufleteasca,rememorand timpul cand avea iubirea lui Hamlet si tatal ei traia,miscarile si 'unduirile' corpului sunt conforme gandului,insa continua revenire a sentimentului de prizoniera a nebuniei este readus in scena de pozitia 'fluture' unde aripile acestuia (folosirea mainilor) arata starea de liniste ori de tulburare, in functie de ritmul miscrii acestora.

Procesul de creatie al scenariului de dans este purtat de impulsurile dramei personajului unde expresivitatea faciala insotita de plasticitatea corpului dau nastere unei reprezentatii de trairi imbinate,astfel formandu-se un tot unitar.

Amalgamul creat,culmineaza cu 'punctus terminus',unde personajul plutind in agonie se reintoarce in universul haotic,respectiv se inveleste in material,simbol al nebuniei.Astfel,inchistarea sa in propriul univers poate fi interpretata ca o acceptare a propriului destin unde pecetea trecutului atarna asupra sa.Ofelia,fiica a nebuniei,intrucat pantecul ei a fost haosul, ajunge sa realizeze imposibilitatea regasirii pe sine insusi.

Monodrama 'Agonie' este compusa din punct de vedere tehnic,respectiv decor ori recuzita intr-un mod saracacios,intrucat nu necesita ca decor decat praf ori cenusa imprastiate pe scena,acestea avand rolul de-a augmenta si mai mult drama personajului si de-a simboliza o data in plus interiorul acestuia.

Ideea acestei monodrame a venit direct proprotional cu dorinta de-a crea un spectacol care sa nu devina interesant pentru spectator datorita unui decor extravagant,ci care sa devina incitant pentru public din modul in care personajul prezent conduce audienta in propriul univers.De aceea,pana si recuzita este destul de absenta,intrucat doar invelisul de material simbol al haosului, poate fi luat atat ca element al recuzitei cat si parte din costumatia personajului.Imaterialitatea sufletului este sugerata si prin costumatia acestuia,formandu-se astfel evolutia personajului, plecand de la posibila neutralitate din care actorul in evolutia monodramei ia forma corespunzatoare acestuia,respectiv a Ofeliei.Agonia interioara este reprezentata si de 'amalgamul costumului' sugerat prin franjurile prinse de pantaloni si maieu.Modul haotic,usor 'zdrenturos'al costumatiei personajului prezinta de fapt o usoara introducere in universul monodramei (vezi 'Anexe ' ,poza 3 si 6).

De asemenea precizez,ca variatiile muzicale ale monodramei au rolul de-a sublinia linia interioara a personajului si de-a introduce spectatorul in agonia procesului de constiinta al Ofeliei,iar schimbarile de ritm sunt croite in functie de evolutia personajului.Totodata eclerajul este compus din lumini sumbre,care variaza in functie de agonia personajului.Astfel,intocmai ca amalgamul interior,trecand de la sentimentul de nebunie la cel de fericire si iarasi la nebunie, este si cel al luminiilor,trecand de la galben la rosu,dupa care la alb si iarasi la galben (vezi 'Anexe',poza 2 si 5).

Machiajul, de asemenea, poarta 'masca omului mort' extenuat de reinceperea nesfarsita a evadarii de propriul eu (vezi 'Anexe',poza 1)

Astfel,intreaga monodrama este construita pe ideea incremenirii in incercarea de regasire pe sine insusi,unde personajul devine prizonierul propriului eu.

ANEXE

1.Textul

Miscare

Vai,c-am vazut ce am vazut

Si vad acuma ce mi-a fost dat sa vad

Amarul mi-e nespus

Domnul fie cu voi

Miscare

Flori de rosmarin,ca sa-ti aduci aminte,te rog iubitule sa nu ma uiti ; panselute,florile gandului ca sa te gandesti

Sulfina,caldaruse,uite si floarea raiului.Am ceva si pentru mine,sa le zicem florile harului Sf. Duminici.Trebuie sa porti florile raiului.Uite si o margarita.As fi dorit sa-ti dau si cateva viorele,dar toate s-au vestejit cand a murit .

Miscare

Ce minte-aleasa se destrama aici !

El,ochi si grai si spada totodata,

Curtean si carturar si-ostas.

Nadejdea si floarea-acestei mandre tari

Oglinda si pilda frumusetii-n chip si port

El,pilda tuturor s-a prabusit !

Iar eu,din doamne,cea mai oropsita,

Ce supt-am mierea,cantul soaptei lui,

Vad azi cum mintea-i ieri atotstapana,

Cu aspru glas,din tonul lui clintit,

Rasuna asemeni unui clopot spart.

Faptura fara seaman si in floare

De suflul nebuniei vestejita-i.

Si-atat de jalnic la infatisare

Ca parca atunci ar fi scapat din iad

Sa spuna lumii groaza de acolo,

Miscare

Doamne,noi stim ce suntem,dar nu stim ce putem fi.

Miscare

Vai,c-am vazut ce-am vazut

Si vad acuma ce mi-a fost dat sa vad

Amarul mi-e nespus

Domnul fie cu voi !

2.Fotografii

Theatre du fous-Compagnie 'Pietragalla'

P1

P2

P3

P5

P6