Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» Vlad tepes si Stefan cel mare: prieteni sau dusmani?


Vlad tepes si Stefan cel mare: prieteni sau dusmani?




Vlad tepes si stefan cel mare: prieteni sau dusmani?

La inceputul veacului XX, Nicolae Iorga a sustinut ca, in anii sai de pribegie, tatal lui Stefan cel Mare, Bogdan II, ar fi poposit in Tara Romaneasca, unde s-a casatorit cu Oltea. Dupa moartea sotului, aceasta s-ar fi calugarit, sub numele de Maria, nume pomenit si de fiul sau, in anul 1466.

Imaginatia populara a mers si mai departe de aceasta supozitie. In momentul cel mai greu al domniei sale, campania otomana din 1476, marelui voievod i s-ar fi refuzat intrarea in cetatea Neamt de catre mama sa, fiind trimis sa reia lupta. Episodul a fost pastrat de versurile lui Dimitrie Bolintineanu. In contextul infrangerii de la Valea Alba, faptul suna veridic. Numai ca, acea Marie (sau Oltea) murise cu cel putin un deceniu mai devreme. Traditia populara fie hiperboliza un gest ce trebuia sa fie eroic, fie construia un „chip uman“ unui voievod intrat, deja, din timpul vietii, in legenda.




Constantin C. Giurescu a afirmat ca intre Vlad Tepes si Stefan a existat o inrudire directa. Cronica polona a lui Jan Dlugosz, de la care a pornit Constantin C. Giurescu, sustinea ca Vlad Dracul s-ar fi casatorit cu o fiica a domnitorului moldovean Ilie. Or, marele nostru istoric, apeland la argumentul cel mai convingator, cel cronologic, a sustinut ca era imposibil ca tanara domnita sa fie mama viitorului domn muntean Vlad Tepes, ci, mai degraba, o sora a lui Ilie-voda, nu fiica. Daca am presupune ca aceste supozitii s-ar confirma, ar trebui sa acceptam ca Vlad Tepes, nepot de sora cu Bogdan II, ar fi si var primar cu Stefan cel Mare. Stefan Andreescu, specialist al perioadei, sustinea ca Ilie si Stefan, domni asociati la conducerea Moldovei, au fost cumnati de sora cu Vlad Dracul. Mai mult, izvoarele scrise confirma faptul ca acesta din urma avea o fiica, Alexandra, care purta numele dupa cel al bunicului sau, marele domnitor, Alexandru cel Bun.

Totusi, pana azi, cu toate contributiile evidente, legaturile de sange dintre Vlad Tepes si fiul lui Bogdan II raman greu de demonstrat.

Dar, perioada anilor de pribegie a celor doua vlastare domnesti ofera o directie de cercetare cel putin la fel de importanta.

Despre Vlad Tepes documentele au dezvaluit ca el a ocupat, pentru intaia data, tronul muntean, cel mai probabil in cursul lunilor septembrie-noiembrie ale anului 1448.

Exista o intreaga discutie in istoriografia romana asupra circumstantelor in care s-a produs acest fapt, cat si asupra motivelor care au determinat rapida incheiere a primei domnii. Ne propunem sa revenim asupra lor cu alta ocazie.

Cu gandul de a-si recapata domnia, Tepes va ajunge, la sfarsitul lui noiembrie sau inceputul lui decembrie, in Imperiul otoman. Informatiile documentare ne indica faptul ca el nu a ramas acolo decat cel mult un an. Sa fi inteles fostul domn increderea de care se bucura Vladislav in ochii turcilor si sa se fi retras inainte de a deveni persona non grata? Ipoteza are nevoie de o serie de nuantari.

Evident, Vlad Tepes a priceput ca nu se mai putea baza in continuare pe un sprijin turcesc. De aceea, probabil, in cursul anului 1449, voievodul se va retrage in Moldova. Se dovedea, insa, o alegere mai mult decat ciudata, intrucat un fost pretendent otoman, care nu-si afirmase clar schimbarea orientarii politice, trecea in spatiul est-carpatic, angrenat sub domnitorul Bogdan II (12 octombrie 1449-16 octombrie 1451) intr-o politica potrivnica Portii. In fapt, insasi alegerea acestui traseu ne arata ca Vlad parasise la data respectiva „tabara turceasca“ si incerca sa recastige puterea in statul muntean, cu ajutorul regatului ungar si al Moldovei.

Curios este si gestul domnitorului moldovean. Putem, oare, sa-l consideram ca un act de recunostinta pentru un fiu al lui Vlad Dracul, care, candva, ii acordase, si lui, azil in Tara Romaneasca? Reprezenta aceasta o motivatie suficienta sau in spatele ei se ascundea doar dorinta lui Iancu de Hunedoara de a detine o solutie pentru refacerea frontului dunarean, mai ales ca Vlad Tepes, aflandu-se in Moldova, nu putea trezi prea multe suspiciuni puterii turcesti? Se pare ca tot acum a avut loc si prima intalnire intre fostul voievod si mostenitorul tronului moldovean, tanarul Stefan. Totusi, ea nu poate ramane decat la stadiul de simpla presupunere, atata vreme cat nu se cunoaste cu precizie adevaratul sprijin de care s-a bucurat Tepes in Moldova.



Situatia extrem de tensionata din rasaritul Europei facea ca schimbarile politice sa devina un fapt obisnuit. Dupa o domnie de doar doi ani, Bogdan II murea, ucis, in urma unui complot boieresc. La 29 mai 1453, cadea in mana otomanilor ultimul reazem al ortodoxiei, Constantinopolul, iar din toamna aceluiasi an, Poarta acorda ultimatum Moldovei pentru inceperea platii tributului. In cazul statului muntean, complicatiile se dovedeau la fel de numeroase. Incheierea armistitiului turco-maghiar, la 20 noiembrie 1451, adusese Tara Romaneasca sub o dubla suzeranitate, otomano-maghiara. Cresterea dependentei fata de imperiu si unele disensiuni munteano-transilvanene, de ordin economic, creasera o ruptura ireconciliabila in raporturile dintre Vladislav II si Iancu de Hunedoara.

Vlad Tepes a inteles ca o corecta gestionare a noii situatii aparute il va putea ajuta sa ocupe locul dorit, in randul protejatilor voievodului transilvan. In fata planurilor sultanului Mehmet II, de expansiune spre centrul Europei, era imposibil sa nu apara o reactie a crestinatatii, in fruntea careia sa se afle – cine altcineva decat – Iancu de Hunedoara. Pentru Vlad era una dintre sansele sa reocupe tronul statului de la sud de Carpati.

Care a fost traseul urmat de tanarul Stefan dupa tragica asasinare a tatalui sau, la Reuseni, la 16 octombrie 1451? Privind lucrurile in modul cel mai obiectiv cu putinta, viitorul domn nu avea decat o singura solutie: Transilvania. Tara Romaneasca, la acea data aflata pe pozitii filootomane solide, nu putea adaposti pe fiul lui Bogdan II, iar despre ramanerea sa in Moldova, stapanita acum de Petru Aron, nici nu putea fi vorba.

Traditia populara a incercat, si in acest caz, sa imbogateasca cat mai mult versiunile privind fuga lui Stefan din Moldova. Intr-una dintre ele se spune ca, dupa moartea tatalui sau, el se va indrepta spre Tara de Jos. Urmarit indeaproape de garzile domnesti, Stefan a gasit refugiu intr-un convoi de carute ce transportau paie. Ajunse de ostenii lui Petru Aron, ele au fost atent cercetate cu ajutorul unor sulite, dar ostenii, negasind nimic, au trebuit sa-si continue drumul. Dupa un timp, carausii observand ca dintr-o caruta picura necontenit sange, l-ar fi descoperit pe tanarul vlastar domnesc si, impresionati de curajul lui, l-au transportat pana in targul Galatiului.

Totusi, solutia ajungerii in Transilvania parea cea mai sigura in acel moment. Voievodul tinutului intracarpatic nu-l putea lasa fara protectie pe fiul lui Bogdan II, un domn ce incheiase doua tratate de alianta cu regatul ungar.

In cazul lui Vlad Tepes, incheierea armistitiului otomano-ungar din 1451 a insemnat o grea lovitura data nazuintelor si planurilor sale de obtinere a puterii in statul muntean. Mai mult, dupa acest eveniment, sprijinul de care se bucurase pana atunci in ochii lui Iancu de Hunedoara se va diminua considerabil. Constient de pericolul reprezentat, acum, de fostul domnitor, voievodul transilvanean va alege sa-l trimita in Moldova, in scopul de a nu trezi vreo suspiciune Portii otomane.

In cursul anului 1452 situatia din statul moldovean era extrem de tensionata, urmare directa a luptelor pentru putere dintre pretendentul Alexandrel-voda si Petru Aron. In momentul sosirii lui Tepes, puterea se afla in mainile primului, sustinut de regatul polon. Adapostirea fostului domn de catre Petru Aron, personaj cunoscut pentru credinta ce o manifesta cu orice prilej fata de puterea turceasca, este greu de acceptat.



Sederea lui Vlad Tepes in teritoriul de la est de Carpati s-a dovedit una de conjunctura. Deteriorarea relatiilor transilvaneano-muntene l-a adus pe acesta in postura directa de candidat la tronul Tarii Romanesti. Caderea Constantinopolului si conturarea avansarii otomane spre centrul Europei impuneau refacerea frontului dunarean. Ideea va capata coerenta abia in anii 1453-1456, iar numele pretendentilor, Vlad si Stefan, incepea sa fie tot mai des pronuntate. Moldova aluneca pe o panta primejdioasa dupa lupta de la Mohile (1455), inlocuirea lui Petru Aron fiind, practic, singura solutie viabila.

Atunci s-a definitivat intaia data un plan de actiune intre fostul domn muntean si fiul lui Bogdan II. Probabil, Tepes, in cazul redobandirii tronului, se angaja sa-l sprijine din punct de vedere militar pe Stefan pentru obtinerea puterii in Moldova, intreaga actiune fiind pusa sub egida lui Iancu de Hunedoara.

Astfel, Vlad Tepes, cu un ajutor din partea voievodului transilvanean, ce nu putea fi unul numeros, dar si cu sprijinul unei partide boieresti din tara (care, in ajunul campaniei de la Belgrad, parasise pozitiile filootomane), trecea din Ardeal in Tara Romaneasca. In randurile micului detasament condus de Vlad se afla, dupa toate datele, si tanarul pretendent la scaunul Moldovei, care, probabil, a participat activ la prinderea si uciderea lui Vladislav II. Prin urmare, cel mai devreme in luna aprilie, sau cel mai tarziu in luna iulie 1456, Vlad redevenea domn in statul muntean.

In momentul acela, Iancu de Hunedoara, adept al unei politici defensive, spera sa realizeze din cele doua tari romane o bariera in calea expansiunii otomane si nicidecum o baza de atac impotriva imperiului. In acelasi timp, domnitorul Tarii Romanesti realiza ca obstacolul nu putea fi complet depasit, cata vreme Petru Aron, un fidel sustinator al turcilor, se afla la conducerea Moldovei. Din aceasta cauza, in programul sau politic de inceput, ajutorul militar acordat lui Stefan constituia o necesitate.

De cealalta parte, fiul lui Bogdan II era deja interesat a fi recunoscut ca domn de catre marea boierime. In cursul anului 1456, au loc in statul muntean primele negocieri intre Stefan si puternicul boier Mihu, fapt mentionat si de salvconductul din 1460. Tratativele nu puteau avea, in acel moment, vreo finalitate. Moldova devenise platitoare de tribut otomanilor, iar pozitiile filoturce creasera baza interna ce oferea stabilitate domniei.

Asadar, legatura intre Vlad Tepes si Stefan cel Mare ramanea conditionata strict de conjunctura politica traversata de spatiul romanesc. Doua vlastare domnesti, animate de spiritul antiotoman insuflat de Iancu, intelegeau sa urmeze directiile politice asimilate in anii de pribegie. Amandoua considerau ca un plan care sa vizeze alungarea pericolului turcesc nu putea fi finalizat decat prin obtinerea unei maxime coeziuni a fortelor interne.








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate