Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» SARBII - ORIGINI MEDIEVALE


SARBII - ORIGINI MEDIEVALE


SARBII - ORIGINI MEDIEVALE

Sarbii traiesc in Arad si in valea Muresului din evul mediu timpuriu si pana in timpurile prezente. In secolul al VI-lea slavii, stramosii sarbilor s-au stabilit pe valea Muresului. Ca si unul din triburile slave, ei s-au asezat pe valea Muresului venind din vestul actualei Ucraine, din tinutul dintre raurile Nistru, Tisa si Vistula. In urmatoarele trei secole se stabilesc pe valea Muresului mai multe triburi slave, dintre care cele mai multe migreaza mai departe in peninsula Balcanica si in alte parti ale campiei Panonice.

In anul 1028 este amintita fortareata Aradului in timpul cuceririi vaii Muresului de catre regele maghiar Stefan I. In anul 1131 Aradul este mentionat din nou cu prilejul primei intruniri a Dietei ungare, organizata de palatinul Belos care era fiul marelui comite rascian (sarb) Uros I, a carui sora Jelena fusese sotia regelui maghiar Bela al II-lea, asasinat printr-o conspiratie.



In urma caderii statelor sarbe sub turci, incep migratiile sarbilor pe valea Muresului si in campia Panonica. Acestea s-au desfasurat in mai multe etape: in 1389 dupa batalia de la Kosovo Polje (Campia Mierlei), in 1439 dupa prima cadere a statului feudal sarb sub turci si in 1459 dupa cucerirea definitiva a statului sarb de catre turci. In urma esuarii incercarii de eliberare a Serbiei in a doua jumatate a secolului al XV-lea (actiune intreprinsa de regii maghiari impreuna cu nobilimea sarba), in anul 1481 cam 50.000 de sarbi refugiati din Serbia (Nis, Krusevac si Pirot) se stabilesc in zona dintre Arad si Timisoara.

In prima parte a secolului al XV-lea o serie de nobili sarbi se stabilesc in zona Aradului la invitatia regelui maghiar Sigismund, fiind si improprietariti cu domenii. Printre acesti nobili sarbi ar fi de amintit: Dmitar Mrnjavčević in 1404 aduce cu sine o parte a sarbilor din Macedonia si se stabileste la Vilagos (Siria),     Stefan Lazarević primeste de la regele Ungariei Sigismund domenii intinse in Ungaria, dintre care unele pe valea Muresului. Despotul sarb Đurađ Branković primeste si el intinse domenii in Ungaria: mosii pe valea Muresului si a Crisului (in 1439), avand resedinta la Siria. Impreuna cu cei doi comandanti, Dmitar si Stefan Jaksić o populatie numeroasa de sarbi vine din Serbia centrala si colonizeaza in jur de 100 de localitati de pe domeniile lor, printre care si pe valea Muresului. Resedinta domeniilor fratilor Jaksić se gasea la Nadlac. Familia Jaksić a ctitorit manastirile Hodos si Bezdin si a facut donatii bogate manastirii sarbe de la muntele Athos. In anul 1481 Milos Belmuzević, a adus populatia sarba din Zeta (actualul Muntenegru) in partea de sud a Muresului, avandu-si resedinta la Munar. In anul 1481 un vestit nobil sarb, Pavle Branković primeste de la regele Matei Corvin tinutul dintre Arad si Timisoara, avandu-si resedinta la Satchinez. Nobilul sarb Petar Petrović avea posesiuni intinse pe valea Muresului, pana la Lipova si un palat la Arad.









Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate