Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
Regatul Macedoniei in timpul lui Filip II


Regatul Macedoniei in timpul lui Filip II




Regatul Macedoniei in timpul lui Filip II

Cunoscator al lumii grecesti, ca unul ce fusese ostatec la Theba, Filip II si-a dat seama de slabiciunile cetatilor grecesti, macinate de lupta pentru hegemonie, iar in interior de contradictii, ceea ce facea din ele o prada usoara pentru un stat bine organizat. Filip si-a dat seama ca Macedonia nu poate deveni o mare putere fara a avea iesire la mare, tel pentru atingerea caruia uzeaza de toate mijloacele: abilitate si corupere, ca si de forta. Dupa reglementarea problemelor cu tracii si illyrii, prima tinta o va constitui peninsula Chalcidica unde cucereste cetatea Amphipolis (357). Urmeaza apoi Pydna (356) si Potindeea care vor reprezenta baze ale actiunilor sale viitoare. Va fonda de asemenea asezarea Cremidas (numita apoi Philippi, 356) si va cuceri minele de aur de pe muntele Pangeu (356), care i-au asigurat un considerabil tezaur de razboi, necesar pentru viitoarele sale actiuni militare si diplomatice.




In momentul in care incepe ascensiunea regatului Macedoniei sub Filip II, nici o cetate greaca nu este capabila de a se opune ambitiilor suveranului macedonean. Doar Atena pare sa isi pastreze o relativa hegemonie, desi nu mai detine resortul care a facut din ea forta democratiei ateniene.

1. Reorganizarea statului

Rezultatul acestei politici de cuceriri, pe langa marirea teritoriului, a produs si schimbari radicale in structura social-economica si politica a Macedoniei, care dintr-o alcatuire continentala, se transforma intr-un puternic stat cu iesire la mare, dispunand de o tot mai dezvoltata economie de marfuri, cum o dovedesc cunoscutii philippi care incep sa inunde, gratie aurului de la Pangeu, lumea greaca. Autoritatea si puterea regelui au crescut considerabil. Aristocratia hetairilor, pierzand tot mai mult independenta, devine o aristocratie de curte. Ca semn al schimbarii, capitala statului este mutata la Pella, aproape de mare, iar numarul oraselor creste. Vechea resedinta a regilor, Aigai, isi va pastra doar o valoare religioasa.

O alta importanta reforma introdusa de Filip II viza reorganizarea armatei. Inspirata din orgamizarea militara a Thebei, nucleul armatei il constituia infanteria grea, celebra falanga macedoneana, compusa din cetateni cu stare, comandata de ofiteri aristocrati. In componenta trupelor, aceasta era completata cu trupe de infanterie usoara, formata din mercenari illyri si traci, ca si de cavalerie usoara. Cavaleria grea se compunea din hetairii regelui, la care se adauga garda personala (asa numitii hypaspistai). Acestei organizari, Filip II ii adauga si un armament corespunzator, din care amintim cunoscuta sarissa, sulita lunga de 2 m si chiar unitati de 'artilerie'.

2. Filip al II-lea si Grecia

Astfel pregatit, Filip II s-a angajat tot mai mult in problemele Greciei. Actiunea lui este facilitata de faptul ca in numeroase orase grecesti se constituie partide pro-macedonene. La Atena, ideologul gruparii pro-macedonene, formata din marii proprietari de pamant si din negustori sau proprietari de ateliere, a fost oratorul Isocrates. Pentru acesta, Filip reprezenta speranta viitoarei unitati, omul caruia ii revenea misiunea de a reda elenismului forta forta sa de expansiune si de a-l conduce la cucerirea Imperiului ahemenid.

Puternic si bine organizat era la Atena si partidul anti-macedonean, format din negustorii legati de hegemonia maritima a Atenei si din partizani ai democratiei, partid ce-l avea in frunte pe marele orator Demostenes. Desi era constient de unele defectiuni ale democratiei ateniene, acesta o considera superioara oricarei alte forme de guvernare. De aici si lupta sa neobosita pentru mentinerea libertatii si independentei Atenei, Filip fiind considerat in 'Filipicele' sale ca un 'barbar', fara legatura cu Grecia si cu cultura sa. Devenit adevaratul sef al cetatii, inspiratorul politicii sale externe, Demostenes a ajuns sa obtina alianta mai multor orase din Peloponez (Corint, Megara). Dar nu a reusit sa-i convinga pe thebani sa treaca in tabara antimacedoneana. Acesta insa lupta, fara sa-si dea seama, pentru un ideal perimat.

In aceasta situatie, era nevoie doar de un pretext pentru ca Filip II sa intervina direct in problemele grecesti. Acest pretext a fost gasit curand in asa-numitul razboi sacru.

2.1. Razboiul sacru.



Pretextul razboiului l-au constituit prejudiciile ce ar fi fost aduse cetatii sacre Delphi de catre Sparta, ce nu platise o amenda pentru ocuparea Thebei si de catre Phocida, care comisese sacrilegiul de a cultiva pamanturile sacre ale oracolului. Ambele acuzatii, formulate de catre Theba, erau reflexul acutelor contradictii din cadrul amfictioniei delfice. De aceea, odata conflictul declansat prin refuzul Spartei si Phocidei de a da curs reclamatiei Thebei, cetatile membre ale amfictioniei vor fi antrenate in acest conflict armat.

Inceputul il face Phocida, care, sustinuta de Sparta, ocupa, Delphi (356), preluand si tezaurul sau in valoare de 10.000 talanti. Un consiliu, convocat la Thermopyle de catre Phocida, ratifica actul si proclama razboiul sacru impotriva Thebei. Riposta acesteia nu se lasa asteptata, o armata constituita din forte proprii, precum si din ale aliatilor sai din Thessalia va reusi sa infranga trupele focidiene (355).

Razboiul continua mai aprig sub conducerea comandantului focidienilor, Onamarchos, care isi indreapta actiunile asupra Thessaliei, incepand cu ocuparea stramtorii de la Thermopyle. La solicitarea thessalienilor, Filip II intervine energic, infrangand pe Onamarchos la Crocos (353) si devenind astfel stapanul Thessaliei. Incercarea de a cuceri si Phocida se izbeste de interventia Atenei, care, vazandu-se direct amenintata, ii sprijina pe focidieni.

Aceasta inseamna doar o amanare, timp in care Filip II isi indreapta atentia spre nord unde, de asemenea, interesele Atenei erau serios angajate. Lupta principala se da pentru Peninsula Chalcidica, avand ca tinta Olinthul, centrul uniunii chalcidice, care, dupa o rezistenta eroica (349-348 i.Chr.), este cucerit si distrus, impreuna cu alte 32 de cetati. Cu toate ca avea un tratat de alianta cu Olinthul, Atena nu poate interveni datorita situatiei economice-financiare si a contradictiilor interne. Prin pacea din anul 346, Atena pierdea toate teritoriile si aliantele din aceasta regiune, ramanandu-i doar controlul asupra stramtorilor.

Apoi, Filip II, stapan pe situatie, cucereste stramtoarea Thermopyle si teritoriul Phocidei, ale carei orase sunt distruse, iar locul ei in amfictionia de la Delphi este luat de Macedonia. Astfel, Filip II devenea stapanul Greciei centrale, fiind admis oficial in comunitatea greaca. Se putea astfel amesteca direct in treburile ei, putandu-i chiar dicta hotarari conforme cu interesele sale.

2.2. Filip II si Atena dupa pacea din 346 i.Chr.

Cu toata inegalitatea de forte existenta, nu toata Grecia era dispusa sa se supuna lui Filip II. In fruntea rezistentei se plaseaza Atena, secondata de Theba.

Dupa ce infrange pe illyri si pe molossi supunand Epirul, Filip II anexeaza si regatul tracic al odrysilor la Macedonia, astfel consolidandu-si stapanirea pe valea Hebrului, unde intemeiaza orasul Philippolis. La randul ei, Atena, la indemnul lui Demostenes, intreprinde o serie de actiuni, unele fara urmari (intelegere cu cetati din Pelopones, interventii in Eubeea si Acarnania), altele insa de natura sa nelinisteasca Macedonia. Este vorba de trimiterea unor noi coloni in Cardia (341), pentru promovarea intereselor Atenei in Chersones, dar, mai ales, pentru ralierea la politica acesteia a Byzantionului, Chiosului si Eubeei si de incercarea de constituire a unei ligi panhelenice impotriva lui Filip II (340).

Atenienii au rezistat atacurilor armatei macedonene, atunci cand Filip a hotarat sa cucereasca zona stramtorilor (339). Urmarind adevaratele sale obiective, Filip II a aparut pe neasteptate in acelasi an (339) in Phocida. Toata Grecia este cuprinsa de panica, determinand unele cetati grecesti (Theba) sa se ralieze luptei dusa de Atena. Eforturile aliatilor de a bara inaintarea trupelor lui Filip amana, aproape cu un an, deznodamantul final care are loc la Cheroneea, in Beotia (sept. 338 i.Chr.). Dupa lupte inversunate, grecii sunt infranti, lasand pe campul de lupta, pe langa numerosii morti si raniti si libertatea Greciei.



Cauza infrangerii grecilor la Cheroneea a constituit-o superioritatea militara si financiara a Macedoniei. Idealul pentru care lupta Demostenes era maret, dar nu mai corespundea momentului deoarece sistemul democratic nu mai avea la Atena, ca si in alte parti ale lumii grecesti, baza social-economica din trecut.

Filip II s-a aratat nemilos fata de Theba, careia nu a putut sa-i ierte tradarea, aceasta fiind silita sa accepte o garnizoana in citadela Cadmeea si sa desfiinteze liga beotiana. In alte parti (Eubeea, Achaia, Corinth), Filip II s-a multumit sa impuna la putere partizanii sai. In schimb, regele a fost foarte generos fata de Atena, unde glasurile partidei pro-macedoniene care cereau incheierea pacii, se faceau tot mai auzite. Aceasta pierdea cea mai mare parte din posesiunile sale din stramtori si ceea ce a mai ramas din a doua confederatie ateniana, cu exceptia coloniilor din Lemnos, Samos, Imbros si Skyros. Atena trebuia sa intre in alianta macedoneana si, prin urmare, sa renunte la independenta diplomatica. In schimb, isi pastra institutiile, flota si armata.

2.3. Congresul de la Corinth (338/337 i.Chr.)

Dupa victorie, Filip II trece prin istmul de Corinth in Pelopones fara a intampina rezistenta decat din partea Spartei, care refuza sa-i deschida portile. Dupa ce pustieste Laconia, teritoriul acesteia l-a impartit dusmanilor Spartei: Messenia, Megalopolis, Argos. Apoi, a convocat la Corinth un congres al tuturor cetatilor grecesti , unde este constituita o liga a grecilor (Liga corintica) al carui sef, militar si politic, era Filip II. Un pact a fost stabilit intre statele membre, fiind definite obligatiile fiecareia. Liga are ca organ de conducere un consiliu (synedrion) in care cele aproximativ 100 de cetati-state erau reprezentate proportional cu importanta lor militara. Regele Filip II devenea garantul privilegiilor grecesti de pretutindeni. O arata clar unele din clauzele pactului de la Corith, potrivit carora consiliul ligii era invitat sa vegheze 'ca in toate cetatile aliate sa nu aiba loc exilari sau executii si nici confiscari, anulari de datorii, impartiri de averi In fata delegatilor oficiali ai cetatilor grecesti, Filip II anunta intentia sa de a porni impotriva 'barbarilor' din Asia 'pentru a razbuna faradelegile de odinioara savarsite de Xerxes'. Acesta era programul cuceritorului macedonean, care, ajuns stapan al Greciei, poza in campionul elenismului impotriva 'barbarilor'.

Filip nu a ajuns sa-si materializeze proiectul deoarece, in 336, cade victima unui complot pregatit de fruntasi ai aristocratiei macedonene nemultumita de politica sa centralizatoare, in timpul unei procesiuni desfasurate in capitala Macedoniei. Planurile preconizate de Filip II, care concordau cu evolutia procesului istoric, vor fi implinite de catre Alexandru, fiul sau, cu care incepe in istoria Greciei o noua epoca, epoca elenistica.








Politica de confidentialitate





Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate