GRECIA IN EPOCA GEOMETRICA (Epoca homerica, 1120-750 i.Chr.)

GRECIA IN EPOCA GEOMETRICA (Epoca homerica, 1120-750 i.Chr.)

Dupa prabusirea civilizatiei miceniene si disparitia structurilor ei politice si sociale, ca urmare a perturbarilor produse de populatiile balcanice, lumea egeeana se cufunda pentru mai multe secole intr-o perioada obscura. Perioada este cunoscuta adesea si sub numele de epoca homerica deoarece pentru ca multa vreme cunoasterea ei era datorata exclusiv poemelor homerice. Azi, ca urmare a descoperirilor arheologice, aceasta perioada este desemnata cu numele de epoca geometrica, datorita caracterului original al ceramicii.

Perioada secolelor XI-X i.Chr. reprezinta o epoca de regres in civilizatia regiunii in raport cu monumentalitatea epocii miceniene, comparata de unii istorici cu primele veacuri ale evului mediu european, de unde si numele de 'epoca obscura' (Dark Age), pe care aceasta perioada o poarta in literatura istorica anglo-saxona.

Prefacerile care se produc in aceasta perioada, constituirea noilor structuri etnice si fixarea lor in forme durabile care vor defini trasaturile limbii si civilizatiei grecesti se produc intr-un interval de timp care corespunde epocii timpurii a fierului.

Pe baza ceramicii, care prin forma vaselor evidentiaza o continuitate a tehnicii ceramice din perioada precedenta, s-a incercat o periodizare a acestei etape in: a) submicenian - 1125/1100 - 1075; b) protogeometric - 1075/1050 - 950/900; c) geometric - 900-750 i.Chr.

Acum vasele incep sa fie decorate cu motive geometrice, stil, denumit protogeometric, care se impune la inceputul sec. X i.Chr. Ulterior, prin diferentieri ornamental-figurative, acest stil va castiga in maiestrie si varietate, astfel ca, in a doua etapa, cea geometrica propriu-zisa, pe langa schematizarea ornamentelor, observam si introducerea in decor a figurilor, plantelor si animalelor. Ceramica epocii geometrice este cunoscuta in numeroase locuri ale lumii grecesti (Corint, Argos, Beotia, Ciclade, Rodos, Cipru). Evolutia ei poate fi urmarita cel mai bine in Atica, incepand cu perioada submiceniana, datorita cercetarilor din necropolele de la Dipylon si Kerameikos.

Comunitatile umane, dominate de aristocratie, lipsite de legaturi reciproce si rupte de vetrele de civilizatie ale Orientului Apropiat si Egiptului, duceau o existenta modesta. Contactele dintre comunitati in epoca geometrica au fost ingreunate sau stavilite cand miscarile invadatorilor, ale refugiatilor, briganzilor sau piratilor faceau nesigure drumurile de uscat sau caile maritime. Acest izolationism aproape general a dezvoltat in spiritul grec particularismul si individualismul lui propriu. In aceste comunitatile grecesti ia nastere si se dezvolta un proces intern ce nu poate fi urmarit indeaproape datorita saraciei izvoarelor de care dispunem. O data cu sfarsitul sistemului palatial au disparut arhivele miceniene si insasi deprinderea scrisului. Mitologia si legendele grecesti nu au pastrat amintirea nici unui eveniment istoric pentru acest interval de timp.

In analiza acestei epoci trebuie luata in considerare modificarea echilibrului dintre ocupatiile agricole si cele pastorale.

Pe alt plan, acum se introduc unele inovatii tehnice tinand de difuzarea metalurgiei fierului. Desi obiectele de fier erau cunoscute de mult timp in bazinul mediteraneean, procedeul de reducere a minereului a ramas, pana spre sfarsitul mileniului II i.Chr., un secret al mesterilor regali hititi. Prabusirea regatului anatolian a dus la raspandirea treptata a noii tehnologii, care apare in lumea greaca in sec. XI i.Chr. Superioritatea noului metal, fierul, tine de rezistenta sensibil ridicata a produselor, ceea ce face ca utilitatea si eficacitatea lor sa fie superioare. Fierul devine un bun comun, fiind utilizat in viata cotidiana. Treptat, uneltele din fier patunzand in tehnica agricola, au ingaduit o noua structurare a economiei dinspre cresterea vitelor spre cultura pamantului.

Aparitia unei lumi noi este dovedita si de observarea codurilor estetice ale protogeometricului grec. Acum se introduc noi inovatii in tehnica picturii pe vase (utilizarea compasului, a rotii rapide) si un mod nou de a construi decoruri abstracte, ordonate geometric, mai apropiate de transformarile de mentalitate pe care le atesta trecerea de la riturile de inhumatie la cele de incineratie. Aceste schimbari se produc, mai ales, in zonele neafectate de miscari si modificari de populatii (Atica).

Evolutia amintita se precizeaza in secolele XI-X i.Chr. si sub aspect etno-dialectal, ca rezultat al stramutarilor si fuziunilor de populatii, incepute in perioada de criza a societatii palatiale si incheiata acum. Ca urmare, vor fi definite ariile dialectale si culturale ale secolelor urmatoare. Traditia antica aminteste de un val de populare nordica, pornit din Beotia si Thessalia, care ajunge, prin Tracia si Propontida, spre Lesbos si Cymai. Aceeasi sursa aminteste de o alta migratie, pornita din Messenia, care ajunge, trecand prin Atica si Ciclade, pana in Asia Mica, la Milet. Tot acolo se instaleaza grupuri de provenienta variata (Achaia, Focida si Beotia), constituind marile centre ioniene , dar si asezari eoliene (Smirna) sau mixte (Magnesia). Spre sud, pe puntea insulara dintre Creta, Thera, Melos, Rhodos si Sporade, un alt grup se instaleaza in zona coastei meridionale ale Asiei Mici, la Cnidos si Halicarnas.

Acestor repartitii etno-dialectale le corespund si ariile culturale, identificate arheologic: Atica este asemanatoare dialectal cu Ionia si cultural cu Eubeea si nordul Cicladelor, Creta este autonoma cultural, iar Asia Mica, diversificata dialectal, este relativ unitara sub aspectul civilizatiei.

Evolutia lenta a procesului intern va conduce spre ceea ce numim 'formula greaca de societate', aceea a orasului-cetate, polis. Unele din etapele sale au putut fi surprinse datorita unor izvoare istorice precum poemele homerice sau cele ale bardului din Beotia, Hesiod.

4.1. Poemele homerice. Despre societatea epocii obscure (geometrice) stim relativ putine lucruri, in principal ceea ce putem selecta, cu mare precautie, din poemele homerice, 'Iliada' (istorisind un episod al razboiului troian) si 'Odiseea'

(povestind peripetiile infruntate, pe drumul de intoarcere spre casa, de unul dintre eroii aceluiasi razboi, Odysseus). Deosebite prin monumentalitatea compozitiei si prin geniul celor care le-au dat aceasta forma, acestea au fost inregistrate in scris abia in sec. VI i.Chr., textul lor circuland apoi in toata lumea greaca.

Natura si continutul textelor homerice au fost diferit evaluate, de la grecii care credeau in istoricitatea lui Homer si a faptelor povestite, la savantii sec. XVII-XVIII (d'Aubignac, Fr.A. Wolf), care le considera colectii de poeme anonime, artificial adunate intr-o forma lipsita de unitate. In deceniul sase al secolului XX, studiul tabletelor miceniene i-a permis lui M.I. Finley sa formuleze concluzia dupa care epopeea nu transmite informatii despre lumea miceniana, ci se structureaza in functie de realitatile lumii post-miceniene. Poemele homerice pastreaza amintirea neclara a unor vremi, relatand despre Micene doar atat cat generatiile epocii geometrice mai retineau dintr-o traditie orala fara contact direct cu realitatile epocii bronzului.

Subiectul poemelor il reprezinta faptele de vitejie si aventurile deosebile ale elitei aristocratiei razboinice. Totusi, analiza lor permite o reconstituire partiala a structurilor de baza ale societatii (ocupatii, forme de avutie si de schimb, mestesuguri, forme de diferentiere sociala). Activitatea productiva esentiala este agricultura, dupa cum rezulta din imprejurarile evocate de textul homeric (campul rodnic din Itaca, eroi care cad in lupta ca lanul secerat) sau indirect din faptul ca lucrarea pamantului este o conditie necesara a umanitatii, impreuna cu jertfa adusa zeilor si cu casatoria legitima. Pamanturile pe care cresc lanuri de cereale (grau si orz), viile si livezile, pasunile pentru turme sunt temeiul avutiei. Ele pot fi stapanite din tata in fiu, sporite prin destelenire sau daruite.

Se schiteaza astfel imaginea unei societati in care elita capeteniilor (basilees) constituie o aristocratie de neam, razboinica si bogata, in raport cu care colectivitatea anonima a demos-ului are un statut inegal. Acest raport este evident in regulile care reglementeaza razboiul. Acolo, basileii detin comanda, biruinta si roadele ei, in conformitate cu un cod de comportament propriu.

4.2.Hesiod si lumea rurala a epocii 'obscure'. Traditia literara greaca stabileste contemporaneitatea epopeilor homerice cu lucrarea 'Munci si zile' a poetului Hesiod, un marunt proprietar de pamant, din Askra (Beotia). Societatea lui Hesiod este structurata asemeni celei homerice: zei si muritori, bazilei si oameni de rand, mestesugari, razboinici sau venetici apar si in 'Munci si zile'. Detaliile sunt insa altele: o propietate modesta traieste aproape inchisa, producand si consumand cele necesare traiului in interiorul ei. Un calendar riguros situeaza ciclul muncilor agricole, aparand ca forma privilegiata de patrundere a omului in ritmurile divine ale universului. Nobilul razboinic al 'lumii homerice' duce in conacul sau, plasat in centrul domeniului, o existenta asemanatoare cu cea a aheenilor. Cand nu este la razboi sau la vanatoare, participa la muncile campului, ori se dedica exercitiilor fizice, ceremoniilor religioase, iar, din cand in cand, banchetelor insotite de recitaluri de poezie si de divertismente muzicale.

Hesiod formuleaza preceptele unei conduite etico-religioase, mustrand sau laudand faptele unui basileu ca o persoana libera. Idealul lui Hesiod este vrednicul gospodar, trudind pentru a se supune ordinii stabilite de zei in lucrarea pamantului si pentru indreptarea faptei si a gandului omenesc.

4.3. Geneza si evolutia polisului grecesc.

Daca din punct de vedere al artei, literaturii, religiei si scrierii lumea greaca se bucura de o unitate incontestabila, sub aspect politic se constata o mare faramitare. Catre sfarsitul epocii geometrice constatam aparitia unui tip restrans de concentrare umana, orasul (polis), care va reprezenta o caracteristica a civilizatiei grecesti pana la cucerirea macedoneana.

Polis-ul reprezinta o cretie originala a grecilor, tip de institutie social-politica unica in antichitate. Originea acestei forme politice este invaluita in mister. Importanti si edificatori in acest sens sunt factorii ce au actionat la inceputul mileniului I i.Chr. Grupurile de invadatori si miscarile de populatii ce le-au determinat in interiorul Eladei, independente unele de altele, au dus la alcatuirea unor comunitati in locurile unde s-au fixat. La fel au procedat si imigrantii greci care au populat coasta apuseana a Asiei Mici. Elementul militar a jucat la inceput un rol precumpanitor. Chiar cuvantul polis desemna la origine o citadela, inainte de a dobandi sensul de oras-stat. Primele asezari au fost satele; apoi, in unele cazuri, precum cel al Spartei, prin unirea catorva sate se formeaza un oras, potrivit unui fenomen caruia grecii ii spuneau synoykism (locuire in comun). Treptat, orasul devine o organizatie politica comuna.

Un polis era o unitate teritoriala cuprinzand orasul, pamanturile si satele din jur, dar, in primul rand, era o 'comunitate' de origine, de interese, de traditie, de credinte religioase. In lumea greaca erau peste 200 de asemenea comunitati autonome, suverane si independente. Un polis avea doar cateva mii de locuitori. Doar Atena, Siracuza si Agrigento depaseau cifra de 20.000 de locuitori.

Conditii obiective, de natura economica si geografica, au determinat, in parte, divizarea socio-politica a lumii grecesti in atatea polisuri. Explicatia acestui fapt trebuie cautata, in egala masura, si in mentalitatea grecilor. Platon in lucrarea sa 'Republica' stabilea numarul ideal al cetatenilor unui stat la 5200, cifra redusa care avea pentru greci justificarea sa. Caci un polis nu era doar o unitate politica, ci o comunitate mult mai intima in care fiecare cetatean avea posibilitatea de a cunoaste direct faptele, realitatile, oamenii. Cand Pericle face, intr-un celebru discurs, elogiul Atenei, a vietii si democratiei sale, el elogiaza 'un mod de viata'.

Pentru greci polis insemna, pe langa unitate economica si intreaga viata sociala a cetatenilor cu componentele: politica, culturala si morala. Cand Aristotel definea omul ca fiinta sociala ('politikón zoon'), el il intelegea ca pe o 'fiinta care traieste intr-un polis'. Polisul ii forma grecului simtul patriotic si ii dadea sentimentul demnitatii deoarece fiecare om liber era cetatean al polisului, calitate in care era consultat, se interesa de problemele statului, impartea dreptatea in tribunale, alegea slujbasii statului.

Aparitia polis-urilor este plasata intr-o perioada incepand cu sec. IX i.Chr. Interesant este ca daca in 'Iliada' nu intalnim nici o aluzie cu privire la o asemenea organizare politica, in Odiseea se fac mentionari de polis-uri. Pe de alta parte, expansiunea coloniala care incepe in jurul anului 775 i.Chr., ce va duce la intemeierea unor noi poleis, presupune ca metropolele erau organizate la acea data din punct de vedere politic.

Astfel, pe la 750 i.Chr., cand ia sfarsit epoca geometrica, lumea greaca iesise de mult din secolele intunecate. Progresul realizat s-a datorat in mare parte reluarii activitatii comerciale pe M.Egee, actiune in care se pare ca rolul fenicienilor a fost considerabil. Intensificarea schimburilor, va avea ca urmare contacte de lunga durata cu Orientul, de unde si o noua perioada de avant economic si cultural ale carei inceputuri coincide cu zorii epocii numita arhaice.

In ce priveste viata religioasa, acum se impun riturile comune cetatii, pe care epoca arhaica le adauga ritualului familial ce fiecare cap de familie il savarseste. Aparitia sanctuarelor si a cultelor specifice polisului a dat fiecarei cetati o identitate colectiva anume (atenienii ca inchinatori ai Atenei, argienii in jurul sanctuarului Herei, corintienii protejati de Apollon Istmianul). Acum se constituie si marile centre panelenice la Delfi (Apollon), Olimpia (Zeus), Delos.

Fenomenele amintite consituie premisele cristalizarii cetatilor arhaice, a structurilor institutionale care se impun in sec. VIII i.Chr. Unele elemente ce apar acum atesa constituirea unor comunitati stabile de stapanitori ai unor teritorii, urbane sau rurale. Aparitia zidurilor de incinta (Smyrna) inca din sec. IX i.Chr. este o dovada concludenta a organizarii comunitatii locuitorilor si a existentei unei autoritati coordonatoare.

Identitatea acestor comunitati umane se desavarseste atunci cand, in locul puterii labile a unor capetenii locale, se instituie un sistem stabil de exercitare legitima a autoritatii. In traditia greaca acest moment este intalnit sub forma

inlocuirii dinastilor locali cu magistrati alesi ai cetatii respective. La Atena ni se spune ca ultimul rege ar fi cedat de buna-voie puterea unui archon, capetenie aleasa dintre aristocratii cetatii.

Tipul de stat pe care grecii il creaza are unele trasaturi comune cu formatiunile contemporane, comparabile ca dimensiuni, din Orientul Apropiat (orasele feniciene sau siriene), desi se deosebeste de acestea printr-un element esential. In structura urbana a Orientului lipseste elementul tipic pentru urbanismul grec - agor, piata publica, ca element functional (asemeni forum-ului la Roma), ce transcrie in spatiul civic ideea fundamentala a participarii locuitorilor cetatii la actul deliberarii. Dreptul de-a vorbi in adunare, dezbaterea in fata ostirii, instaureaza calitatea de martor si de sursa a autenticitatii pe care adunarile cetatenesti le vor mosteni din practica cetelor razboinice.

La procesul de cristalizare a polisului participa, intr-un anumit sens si aparitia si difuzarea in lumea greaca a scrierii alfabetice. Timp de cateva secole dupa sfarsitul lumii miceniene, lumea greaca uitase sa scrie, chiar daca documente recent descoperite par sa indice ca uitarea nu a fost completa (in Cipru, o ofranda din sec.XI i.Chr. poarta dedicatia lui Opheltas). Reluarea contactelor cu Orientul a permis grecilor sa cunoasca sistemele de scriere simplificata din Fenicia. Traditia antica aminteste pe fenicieni ca inventatori ai alfabetului, de la care grecii l-ar fi imprumutat apoi, adaptandu-l. Difuzarea rapida a scrierii spre mijlocul sec.VIII i.Chr., a permis, printre altele, publicarea normelor care reglementeaza viata cetatilor, supunandu-le cunoasterii comune.

Stabilirea organismelor politice caracteristice unui polis s-a realizat in urma unei dispute intre personalitatile individuale si comunitate, pentru subordonarea acestora autoritatii grupului. Una din primele victorii a reprezentat-o inlaturarea regalitatii, eveniment ce nu a lasat urme in legendele si mitologia greaca. La Homer, cuvantul basileus (rege) desemneaza un conducator local lipsit de autoritate politica, pentru ca mai tarziu el sa indice o simpla magistratura religioasa. Comunitatile elene au traversat 'evul intunecat' sub conducerea unor modesti sefi locali (basileis), recrutati dintre capii familiilor aristocratice (ghéne), a caror disparitie nu a fost resimtita. Cu timpul, puterile primordiale ale regelui (militara, religioasa si judiciara) au fost preluate de persoane apropiate acestuia din cadrul 'marilor familii' aristocratice.

Polisul arhaic redistribuie functiile initiale ale regelui. Divinitatea principala este slujita de preoti ce apartin varfurilor aristocratiei. Razboiul devenea o actiune organizata a unei formatii sub comanda unui nobil ales si aprobat de adunarea razboinicilor (hoplitai). Procesele judecatoresti, luarea hotararii nu mai constituia un act de autoritate al unui autocrat, ci decizia la care ajungea un judecator. Problemele generale de politica interna si externa erau dezbatute in fata sfatului sau a adunarii cetatenesti.