Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» Problema constitutionala din Romania in perioada trecerii de la regimul dictatorial la cel democratic. Constitutia din 1991.


Problema constitutionala din Romania in perioada trecerii de la regimul dictatorial la cel democratic. Constitutia din 1991.




Problema constitutionala din Romania in perioada trecerii de la regimul dictatorial la cel democratic. Constitutia din 1991.

Constitutia din 1991, in urma aprobarii prin referendum din 8 decembrie al aceluiasi an, a intrat in istorie ca primul act fundamental al Romaniei post-comuniste[1]. Aceasta cuprinde 7 titluri si 152 de articole si a fost publicata in “Monitorul Oficial“ al Romaniei nr. 233 din 21 noiembrie 1991 . O lectura a constitutiei nu poate avea alta finalitate decat cea de a identifica potentialul ei de semnificatie, la nivelul conturarii echilibrului dintre puteri, pe de o parte, si al garantarii, efective si crdibile, a drepturilor individuale. Distintia dintre constitutiile autentice si pseudoconstitutiile preferate de regimurile care falcifica libertatea politica nu este dificil de operat, pentru observatorul care recurge la aplicarea, onesta si sistematica, a unui set de valori .




Evolutioa societatii romanesti catre o ordine intemeiata pe drept nu este un fenomen autonom si nici izolat. Pe plan spatial ea este legata de tulburarile care afecteaza continentul nostru si mai cu seama imperiul colonial ruso-sovietic. Ea se raporteaza si la timp, incheierea parantezei totalitare restabilind continuitatea intre trecut si viitor, dar are si o dimensiune metafizica, elanul sau avandu-si originea in triumful spiritualitatii asupra materialismului[4].

Alegerile pentru Parlamentul Romaniei si a Presedintelui tarii, din 20 mai 1990, s-au desfasurat in conditiile unor puternice confruntari politice dintre Frontul Salvarii Nationale (principalul component al puterii) si restul partidelor si formatiunilor politice, surprinse nepregatite organizatoric, material, doctrinar si programatic. Rezultatele alegerilor au condus la alegerea unui Parlament, dominat majoritar de candidatii FSN, in timp ce restul partidelor politice au obtinut procente nesemnificative. Obtinand o majoritate covarsitoare in Parlament si beneficiind, ulterior de sprijinul unor partide satelite, Frontul Salvarii Nationale va reprezenta principalul nucleu politic al puterii legislative si executive, exercitand chiar o “hegemonie” politica fata de celelelte partide si reusind astfel sa-si impuna vointa politica in modul de elaborare si adoptare a noii legislatii. Dincolo de aspectul negativ al evenimentelor petrecute care au influentat imaginea democrata a structurilor de putere, este incontestabil faptul ca la jumatatea anului 1990 s-a constituit primul Parlament pluripartidist ( multipartidist) al Romaniei postbelice, in care fortele politice reprezentate au dobandit un statut legal si institutional .

Pentru ca in Romania inceputului anilor ’90 erau la moda variantele “originale” ale democratiei, modelul original al Constitutiei din 1991 a fost regimul semi-prezidentialal celei de a- V –a Republici Franceze. In retorica vremii se spunea ca acest tip de regim politic ar suplini o serie de dezavanateje ale sistemului prezidential (de tip american), dar si imperfectiunile regimului parlamentar clasic. Specificitatea regimului semi-prezidential consta in aceea ca, intre un sistem care acorda presedintelui prerogative foarte largi si un sistem care nu acorda deloc, modelul francez imagineaza o cale de mijloc, in care presedintele are legitimitatea alegerii prin sufragiu universal. Presedintele devine un arbitru intre puterile statului, iar puterea executiva apartine de fapt guvernului, in fruntea caruia se gaseste primul-ministru[6]. Aceasta reprezinta prima si cea mai importanta deosebire intre regimul semi-prezidential si cel prezidential, deoarece in regimurile prezidentiale conducatorul statului este totodata seful puterii executive .

II. 4. 1. Romania postrevolutionara si statul de drept.

Statul de drept este interpretat, de cele mai multe ori ca fiind singura forma de guvernare care nu revendica, decat in mod cu totul intamplator, o identitate istorica si o vocatie culturala specifica[8]. Pentru definirea statului de drept trebuie pornit de la existenta unui pact fundamental intre natiune si putere, prin care cetateanul, prin libera sa vointa, isi ia obligatia de a respecta legea. Termenii acestui pact fundamental, constitutia, trebuie sa contina si garantii ca, asa cum cetateanul este obligat prin forta represiva a statului sa respecte pactul fundamental si implicit legile, atunci cand el le-ar incalca, tot asa acelasi cetatean trebuie sa aiba la dispozitie mijloace constitutionale pentru a impune puterii respectarea constitutiei, a legilor si a drepturilor sale .

Deci nu legalitatea este caracteristica statului de drept, ci legitimarea care cere ca fiecare lege sa constituie direct, in cazul constitutiei, sau indirect, in cazul legii ordinare, un pact cu obligatii si drepturi reciproce pentru putere si cetatean, adica orice lege sa reprezinte direct sau indirect vointa natiunii, de la care emana orice putere. Intr-un stat de drept, natiunea incheie cu puterea constituita un pact fundamental, constitutia, care reglementeaza structura statului si libertatile cetatenesti si da un mandat general puterii de a administra societatea in numele si folosul ei. Daca, ignorand procedura revizuirii, puterea violeaza pactul fundamental, instaleaza o putere nelegitima si abuziva si isi continua dominatia incalcand drepturile omului, natiunii ii sunt rapite posibilitatile constitutionale de a-si exprima vointa si singurul mod de a o face ramane insurectia populara[10].

Statul de drept asa cum a fost el modelat de Adunarea Constituanta aleasa la 20 mai 1990, tine mai de graba de domeniul mitului. Noul sistem de drept public se alimenteaza dintr-un izvor pur formal: Constitutia din 1965 si dreptul pozitiv al statului socialist, la care se adauga, din motive de omologare internationala, enuntul catorva principii de doctrina juridica liberala. Constitutia din 1991 este conceputa pentru a asigura continuitatea statului si a elitelor care au invatat sa-l guverneze, nu pentru a ingadui aparitia unei functii politice in societatea romaneasca, ci pentru a impiedica astfel ca politicul sa genereze o elita de un tip diferit, prin referinta la valori de natura materiala, nejuridica, cum ar fi putut fi, eventual, cele care au dat nastere miscarilor revolutionare din 16-21 decembrie 1989. Sau chiar cele strecurate in textul Comunicatului catre tara a Consiliului Frontului Salvarii Nationale prin care carentele sale de formalism datorate prezentei unor valori de ordin etic si politic impuse sub presiunea evenimentelor, nu a mai fost luat in calcul de Corpul suveran legiuitor care a adoptat Constitutia din 1991[11].

Dintre toate aspectele antidemocratice ale constitutiei cel mai izbitor si fragrant este cel pe care-l scot in evidenta procedeele utilizate de grupul Iliescu-Roman pentru a-si impune proiectul – impiedicand opozitia sa-si prezinte alternativa si interzicand dezbaterea publica a ambelor solutii (constitutia romaneasca din 1923 sau un text inspirat din constitutia franceza din 1958). In acest scop echipa de la putere a recurs la o serie de lovituri de forta si de imposturi juridice. Dar, chiar inainte ca proiectul de constitutie sa fi fost prezentat Adunarii Constituante, ex-comunistii au reusit sa impuna, pe calea faptului implinit, institutiile noi ordini politice[12].





Procedura de adoptare a Constitutiei din 1991, fara a se face referire la modul defectuos si incoerent in fapt in care s-a desfasurat, ci numai la textele legale aplicate, a constituit de asemenea o incalcare flagranta a principiilor statului de drept. Regulamentul Adunarii Constituante, adoptat la 11 iulie 1990, a fost modificat nu mai putin de trei ori chiar in timpul lucrarilor, inaintea fiecarei noi faze a adoptarii Constitutiei, in scopul declarat in mod express si consemnat in stenograma dezbaterilor de a facilita si accelera lucrarile. Modificarea in mod intentionat a procedurii de adoptare a unei legi chiar in timpul acestei operatiuni este un procedeu dictatorial de a impune legi care nu ar putea fi adoptate prin respectarea procedurii existente. Legea noua constituie o violare inadmisibila a legii vechi, daca nu se respecta procedura de adoptare existenta anterior sub imperiul legii vechi[13].

II. 4. 2. Institutiile statului.

Dupa revolutia din 1989, primul soc a venit nu din sfera economiei, ci a politicii. Revolutia a fost caracterizata printr-un urias sentiment de eliberare emotionala. Asteptarea fundamentala a colectivitatii a fost ca, in locul regimului comunist opresiv si arbitrar, sa fie instaurat un sistem politic real democratic, investit cu uriasa responsabilitate de a proiecta reconstructia societatii romanesti[14]. Identificarea unui nou sistem politic si construirea lui nu pareau a fi deloc o sarcina usoara. Cu toate acestea, mult peste cele mai pesimiste asteptari, chiar in urmatoarele zile de dupa revolutie, colectivitatea a primit puternice socuri venite din sfera politicii. Aceasta a devenit sursa majora a demoralizarii si alienarii. Decalajul dintre asteptarile revolutiei si realitate a generat un adevarat cutremur in constiinta colectiva. In timp, sistemul politic a aparut colectivitatii a fi factorul major responsabil mai mult de esecurile tranzitiei decat de reusite .

Romania are un sistem de putere si un sir de institutii si grupuri intre care este distribuita puterea si care o gestioneaza. In trasaturile sale cele mai importante, acest sistem a aparut inca din primavara lui 1990. Forma definitiva o primeste in 1991, odata cu formarea guvernului Stolojan[16]. Prin Constitutia din 1991 se articuleaza mai multe relatii de interdependenta intre institutiile statului:

1. cele doua Camere ale Parlamentului, alese prin sufragiu universal, egal, direct, secret, liber exprimat de corpul electoral al poporului, in sedinta comuna acorda votul de investitura Guvernului si tot aceiasi institutie de putere, pe cale motiunii de cenzura, poate sa-i retraga increderea;

2. acelasi corp electoral, prin sufragiu universal, egal, diresc, secret si liber exprimat alege Presedintele Republicii, care desemneaza candidatul pentru functia de prim-ministru, iar in baza votului de Incredere acordat de Parlament numeste Guvernul. De asemenea, la propunerea primului ministru Presedintele revoca sau numeste pe ceilalti membrii ai Guvernului;

3. Presedintele Romaniei la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, ales de Parlamentul Romaniei, numeste in functie judecatorii si procurorii cu exceptia celor stagiari;

4. Parlamentu, in sedinta comuna a celor doua Camere, poate suspenda din functia Presedintele in cazul savarsirii unor fapte grave prin care se incalca prevederile Constitutiei si poate hotara trimiterea sa in judecata pentru infractiunea de inalta tradare prin intermediul procurorului general;

5. o serie de acte ale Presedintelui sunt supuse aprobarii Parlamentului;

6. in cazul in care Parlamentul nu acorda votul de incredere pentru formarea Guvernului in termen de 60 de zile de la prima solicitare si dupa cel putin doua solicitari de investitura, Presedintele poate dizolva Parlamentul;

7. Parlamentul poate decide printr-o lege speciala de abilitare, delegarea legislativa in favoarea guvernului;

8. Guvernul are drept de initiativa legislativa si se bucura de prioritate din acest punct de vedere fata de alte initiative legislative;

9. in raporturile Parlamentului, Presedintele, Guvernul si autoritatile judiciare cu Curtea Constitutionala sunt relevate urmatoarele aspecte: numirea membrilor acesteia de catre cele doua Camere si de catre Presedinte; sesizarea Curtii de catre Presedintele Romaniei, de presedintele uneia dintre cele doua Camere ale Parlamentului, de Guvern, de Curtea Suprema de Justitie, de un numar de cel putin 50 de deputati sau cel putin 25 de senatori asupra neconstitutionalitatii legilor inainte de promulgarea legilor precum si sesizarea ei de catre oricare dintre instantele judecatoresti prin transmiterea spre rezolvare a exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate in fata acestora;

10. Primul-ministru il poate invita pe presedinte sa participe la lucrarile Guvrnului, acelasi prim-ministru contrasemneaza unele dintre actele emise de catre Presedintele Romaniei, angajandu-si propria raspundere politica;

11. Parlamentul, dupa adoptarea legii o trimite Presedintelui Romaniei pentru promulgare .

Strict constitutional, Presedintele este departe de a fi detinatorul unui monopol al puterii. Insa atributiile si competentele pe care le are fac din el detinatorul unei influente politice considerabile . Preluand modelul francez, Constitutia creeaza doua centre de putere



- Presedintele si primul-ministru - , fara a prelua insa toate competentele. Presedintelui, pe care i le conferea acestuia Constitutia celei de a – V – a Republicii Franceze.     In baza textului constitutional Romania este un regim parlamentar cu un presedinte ales sau un regim semiprezidential parlamentarizat .

Reforma sistemului politic, la fel ca in cazul economiei, poate fi caracterizata printr-un amestec de reusite si esecuri. Nu se poate ignora faptul ca intr-o perioada scurta de timp componentele cele mai importante ale reformei politice au fost realizate : introducerea unei democratii reprezentative, pluripartide, cu toate institutiile sale, parlament, partide politice; schimbari in intreaga administratie publica , centrala si locala. La acestea se adauga insa profundele distorsiuni in functionarea normala a sistemului: disputele politice violente, ducand pana la confruntari departe de spiritul democratiei, presiuni de strada pentru obtinerea puterii, fenomenul mineriadelor etc. ; dezvoltarea unor relatii “ciudate”, in raport cu principiile democratiei, intre statul roman, pe de o parte, si organismele internationale si guvernele occidentale. pe de alta parte; o presa induce frustrare si stres, combinatie a obiectivitatii, angajarii critice si criticismului confuz .

Schimbarea sistemului statal a reusit intr-o perioada scurta de timp, complementar insa, se inregistreaza o functionare puternic deficitara a institutiilor statului, care ar putea fi rezumata in urmatorul fel:

  • capacitatea scazuta de a promova un sistem democratic in acord cu aspiratiilecolective;
  • in prima perioada postrevolutionara, un anumit deficit al autoritatii statului era inevitabil. Schimbarea regulilor a creat importante confuzii de autoritate. Si atunci insa s-a incercat, cu rezultate relativ bune, mentinerea statalitatii, legii si ordinii. In spatiul rarefiat de autoritate s-au infiltrat cu succes interesele gruparilor politice, ale actorilor economici interni si externi, dar si ale grupurilor cvasimafiote;
  • o vointa insuficienta de asigurare a securitatii cetateanului: daca in primii ani politia a fost timorata de pozitia sa din regimul comunist, curand ea s-a reactivat, dar reactiile au fost in multe sectoare si situatii inca lente si cu eficienta scazuta. Criminalitatea a crescut, consolidandu-se in formele cele mai nocive;
  • abuzul institutiilor statale in raport cu cetateanul: vulnerabilitatea populatiei fata regimul comunist opresiv a fost inlocuita de o noua vulnerabilitate fata de o autoritate publica paralizata birocratic si chiar, in unele cazuri, inclinata spre expoatarea acesteia prin mecanismele coruptiei. Nu se pot ignora nici cazurile in care institutiile statului, in loc sa protejeze cetatenii de abuzuri, a devenit instrumentul de abuz al diferitelor grupuri de interese sau persoane;
  • capacitatea redusa de a proiecta si coordona reformele economice si sociale;
  • ritmul lent de reabilitare a infrastructurii comunitare, a drumurilor si a utilitatilor publice;
  • politica de suport social, a carei necesitate a fost accentuata pntru compensarea deteriorarii severe ale starii societatii in procesul tranzitiei, a fost mai degraba minimalista.

Polulatia a platit costul ridicat al unei tranzitii dificile si nu lipsite de confuzii si erori. Procese de dezagregare sociala, grave atat prin amploarea lor cat si prin efectele viitoare, au fost deficitar si ezitant tratate[21].



Tiberiu Dianu, Constitutia Romaniei din 1991. O bordare critica, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1997, p. 9

Ion Alexandrescu, Stan Stoica, Romania dupa 1989, Mica enciclopedie, Editura Meronia, Bucuresti, 2005, p. 11.

Ioan Staromir, Constitutionalism si postcomunism. Un comentariu al Constitutiei Romaniei, Editura Universitatii din Bucuresti, 2005, p. 6.

Ion Varlam, Istorie, Politica si Drept: Noua Constitutie a Romaniei fata cu schimbarile din Europa de Est, Editura Evenimentul, Bucuresti, 1993, p. 11.

Angela Banciu, Istoria vietii constitutionale in Romania (1866-1991), Editura Sansa, Bucuresti, 1996, pp. 259-260.

F. Abraham, op. cit., pp. 48-49.



Arend Lijphart, Modele ale democratiei. Forme de guvernare si functionare in treizeci si sase de tari, Editura Poliron, Iasi, 2000, pp 120-129, identifica trei mari diferente dintre formele parlamentare si cele prezidentiale de guvernare: a) intr-un sistem parlamentar seful guvernului si cabinetul sau raspund in fata legislativului, in sensul ca sunt dependenti de increderea acestuia, si pot fi demisi printr-un vot de neincredere sau de cenzura. Intr-un sistem prezidential, seful guvernului, intotdeauna numit de presedinte, este ales pentru o perioada determinata prin constitutie si in conditii normale nu poate fi fortat sa demisioneze printr-un vot parlamentar de neincredere; b) a doua diferenta dintre guvernarea prezidentiala si cea parlamentara este aceea ca presedintii sai alesi prin vot popular iar prim-ministrii sunt alesi de catre legislative; c) sistemele parlamentare au executive colective sau colegiale, in timp ce sistemele prezidentiale au executive unipersonale, necolegiale.

Daniel Barbu, Republica absenta, Editura Nemira, Bucuresti, 1999, p. 121.

Eleodor Focseneanu, Istoria Constitutionala a Romaniei 1859-1991, Editura Humanitas, Bucuresti, 1992, pp. 182-183.

Ibidem.

D. Barbu, op. cit., pp. 126-127.

I. Varlam, op. cit., pp. 49-50.

E. Focseneanu, op. cit., p. 187.

Catalin Zamfir, O analiza critica a tranzitiei. Ce va fi dupa, Editura Polirom, Iasi, 2004, p. 52.

Ibidem.

V. Pasti, op. cit., p. 107.

Nicolae M. Ruja, Controverse privind istoria separatiei puterilor in stat, Editura Cordial Lux, Bucuresti, 1995, pp. 177-179.

F. Abraham, op. cit., pp. 50-51.

Ovidiu Sincai, Presedintele: monopol al puterii sau influenta?, in Sfera Politicii, ianuarie 1994, pp. 10-11.

C. Zamfir, op. cit., p. 52.

Ibidem, pp. 63-64.








Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate