Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme



Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» ORGANIZATIA NATIUNILOR UNITE (O.N.U.)


ORGANIZATIA NATIUNILOR UNITE (O.N.U.)




ORGANIZATIA NATIUNILOR UNITE (O.N.U.)

Constituirea O.N.U.

Organizatia Natiunilor Unite este succesoarea Societatii Natiunilor, care a activat in perioada interbelica. Societatea Natiunilor a fost prima organizatie internationala avand ca obiectiv principal apararea pacii si securitatii internationale .




In timpul celui de-al doilea razboi mondial, statele din coalitia antifas­cista au consi-derat necesara inlocuirea Societatii Natiunilor cu o noua organizatie, deoarece ea s-a dovedit incapabila sa impiedice izbucnirea acestui razboi si a altor conflicte anterioare lui. In cadrul conferintelor internationale ale principalelor state din coalitia antifascista (S.U.A., Anglia si fosta U.R.S.S.) a fost dezbatuta si chestiunea infiintarii unei noi organizatii internationale pentru mentinerea pacii si securitatii internationale .

In cadrul Conferintei la nivel inalt de la Teheran, la care au participat liderii S.U.A., Angliei si fostei U.R.S.S. (28 noiembrie - 1 decembrie 1943) s-a adoptat hotararea ca ministrii de externe ai celor trei state sa pregateasca proiectul statutului noii organizatii internationale. Reuniunea ministrilor de externe ai celor trei state a avut loc la Dumbarton Oaks (langa Washington), in anul 1944. La a doua runda a acestei reuniuni a participat si China. Ministrii de externe au pregatit proiectul de statut al noii organizatii internationale, denumit propuneri pentru infiintarea unei organizatii internationale universale". Chestiunile asupra carora nu s-a ajuns la un acord (functionarea noii organizatii, calitatea de membru al ei, mecanismul de vot in cadrul organelor ei) au fost discutate la Conferinta la nivel inalt de la Yalta, din februarie 1945.

Conferinta de la Yalta a adoptat regula unanimitatii voturilor celor cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate al viitoarei organizatii si a admis printre membrii ei fondatori doua republici unionale din cadrul U.R.S.S. de atunci - Ucraina si Belarus. De asemenea, Conferinta a hotarat convocarea unei alte conferinte internationale la care sa participe toate statele membre ale coalitiei antifasciste si care sa adopte statutul noii organizatii internationale. Aceasta conferinta s-a tinut la San-Francisco, intre 25 aprilie si 26 iunie 1945, cu participarea a 50 de state . Conferinta a definitivat statutul noii organizatii internationale sub denumirea de Carta Natiunilor Unite, care a fost semnata de participanti, in ziua de 26 iunie 1945. Desi Polonia nu a participat la Conferinta de la San-Francisco, ea a fost recunoscuta ca stat fondator al organizatiei (al 51-lea stat fondator).

La Yalta se convenise sa fie invitate la conferinta pentru constituirea noii organizatii internationale toate statele care vor fi declarat razboi Puterilor Axei pana la data de 1 martie 1945. Romania nu a fost insa invitata sa participe la San-Francisco, desi trecuse de partea coalitiei antifasciste cu sase luni in urma, la 23 August 1944. In ciuda contributiei sale la infrangerea Germaniei hitleriste, datorita opozitiei fostei U.R.S.S., Romania nu a putut dobandi, la sfarsitul razboiului, statutul de tara aliata, nici macar pe acela de cobeligeranta (cum a fost cazul Italiei), ea fiind declarata tara invinsa. Asa se face ca Romania a fost primita in O.N.U. abia in decembrie 1955.

Carta Organizatiei Natiunilor Unite este un tratat international multilateral, care a fost supus ratificarii statelor fondatoare, pentru a putea intra in vigoare. Ea a intrat in vigoare la 24 octombrie 1945. Pe baza unei hotarari a Adunarii Generale a O.N.U., ziua de 24 octombrie a fost procla­mata Ziua Natiunilor Unite. Pe baza Cartei a luat fiinta Organizatia Natiu­nilor Unite, chemata, dupa cum se afirma in Preambulul Cartei: sa izbaveasca generatiile viitoare de flagelul razboiului; sa reafirme credinta in drepturile fundamentale ale omului, in demni-tatea si valoarea persoanei umane; sa creeze conditiile necesare pentru mentinerea justitiei si respectarea obligati­ilor decurgand din tratate si alte izvoare ale dreptului international; sa promoveze progresul social si instaurarea unor conditii mai bune de trai intr-o mai mare libertate.

Organizatia Natiunilor Unite este definita ca fiind "o organizatie inter­nationala cu vocatie de universalitate, atat in ceea ce priveste aria sa de interese, cat si competenta, creata cu scopul sa mentina pacea si securitatea internationala; sa dezvolte relatii prietenesti intre natiuni; sa realizeze coope­rarea intre state pentru rezolvarea problemelor internationale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar" . Organizatia Natiunilor Unite este o organizatie cu vocatie de universalitate, adica deschisa tuturor statelor din societatea internationala. Ea are personalitate juridica internationala, fiind subiect de drept international public, insa subiect derivat, creat de catre statele fondatoare si limitat, in privinta competentelor sale, de dispozitiile statutului ei.

Scopurile si principiile O.N.U.

Carta Organizatiei, in art. 1, proclama urmatoarele scopuri:

a)      sa mentina pacea si securitatea internationala si, in conformitate cu principiile justitiei si dreptului international, sa aplaneze ori sa solutioneze diferendele internationale sau situatiile cu caracter international, care pot duce la incalcarea pacii;

b)      sa dezvolte intre natiuni relatii prietenesti, intemeiate pe respectarea principiului egalitatii in drepturi a popoarelor si a dreptului lor de a dispune de ele insele;

c)      sa realizeze cooperarea internationala in rezolvarea problemelor internationale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar si sa pro­moveze respectul fata de drepturile omului si libertatile fundamentale pentru toti oamenii, fara vreo deosebire de rasa, sex, limba sau religie;

d)      sa fie centrul in care sa se armonizeze eforturile natiunilor catre atingerea acestor scopuri.

In acest sistem de scopuri al O.N.U., locul central il ocupa mentinerea pacii si securi-tatii internationale. Prevederile Cartei O.N.U. au pus bazele unui sistem nou de securitate internationala intemeiat pe masuri colective si eficace de prevenire si inlaturare a amenin-tarilor la adresa pacii si de reprimare a actelor de agresiune sau a altor incalcari ale pacii. La baza noului sistem de securitate internationala se afla principiul solutionarii numai prin mijloace pasnice a tuturor diferendelor care se pot ivi intre state, in conformitate cu princi-piile justitiei si dreptului international.

Intre scopurile O.N.U. se constata o legatura logica si o interdepen­denta. Cea mai buna garantie a pacii si securitatii internationale este existenta si dezvoltarea de relatii priete-nesti intre toate statele si popoarele, relatii intemeiate pe respectul deplin al principiilor fundamentale ale dreptului international si ale Cartei O.N.U. Pentru a exista astfel de relatii interna­tionale se cere dezvoltarea unei cooperari cat mai cuprinzatoare intre toate statele si popoarele, care sa contribuie la solutionarea problemelor globale ale omenirii, inclusiv la promovarea si garantarea drepturilor fundamentale ale omului, asa cum sunt ele consacrate in actele internationale.

Carta O.N.U. consacra si principiile de baza ale activitatii organizatiei, care sunt principiile fundamentale ale dreptului international public recu­noscute la data adoptarii ei si pe care trebuie sa le respecte toti membrii organizatiei. Conform art. 2 si altor prevederi ale Cartei, aceste principii sunt:

a)      Principiul egalitatii suverane a statelor, care reuneste de fapt doua principii fundamentale ale dreptului international public: principiul suveranitatii statelor si principiul egalitatii lor in drepturi. Din asezarea acestor principii la temelia O.N.U. rezulta ca ea este o organizatie interstatala, iar nu o organizatie suprastatala. Ca atare, nici un stat membru al organizatiei sau un grup de state membre nu-si poate subordona organizatia intereselor proprii.

Egalitatea statelor membre trebuie respectata atat in ce priveste repre­zentarea lor in organele organizatiei, cat si in mecanismul de vot din cadrul acestor organe. O abatere de la aceasta egalitate in domeniul mecanismului de vot o constituie situatia speciala a celor cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate, a caror voturi au o pondere superioara voturilor celorlalti membri ai acestui organ.

b)      Principiul indeplinirii cu buna-credinta a obligatiilor asumate de statele membre, in conformitate cu Carta O.N.U. Este un principiu cu o semnificatie deosebita pentru asigurarea stabilitatii relatiilor internationale si a legalitatii internationale.

c)      Principiul solutionarii prin mijloace pasnice a diferendelor interna­tionale, in asa fel incat pacea si securitatea internationala precum si justitia sa nu fie puse in primejdie.

d)      Principiul nerecurgerii la forta sau la amenintarea cu forta in relatiile internationale, fie impotriva integritatii teritoriale a statelor sau a independentei lor politice, fie in orice alt mod incompatibil cu scopurile Natiunilor Unite.

e)      Principiul neamestecului in chestiunile care tin, in mod esential, de competenta statelor. Carta O.N.U. prevede ca statele membre ale organizatiei nu au obligatia sa supuna astfel de chestiuni organizatiei si ca acest principiu nu limiteaza competenta organizatiei in ce priveste aplicarea masurilor de constrangere, prevazute in capitolul VII.

f)        Carta O.N.U. mai prevede si principiul dreptului popoarelor de a dispune de ele insele (dreptul la autodeterminare). Este un principiu nou al dreptului international public, la care Carta face referire expresa in art. 1, § 2, dar si in art. 55 privind obiectivele O.N.U. in domeniul cooperarii economice si sociale internationale.

g)      Fara a-l formula in mod expres, Carta O.N.U. subintelege si princi­piul cooperarii intre state, de vreme ce face din cooperarea internationala unul din scopurile principale ale organizatiei si ii consacra in intregime capitolul IX.

Carta O.N.U., in art. 2 referitor la principiile organizatiei, stipuleaza inca doua reguli importante pentru activitatea ei si a membrilor ei. Prima regula este ca statele membre ale organizatiei au obligatia de a da acesteia un ajutor deplin in orice actiune intreprinsa de ea in conformitate cu Carta si sa se abtina de a ajuta vreun stat impotriva caruia organizatia intreprinde o actiune preventiva sau de constrangere (§5).

A doua regula se constituie intr-o obligatie care revine O.N.U. Se prevede datoria organizatiei de a actiona ca si statele care nu fac parte din ea sa se conformeze acestor principii in masura necesara pentru mentinerea pacii si securitatii internationale (§ 6).

Dincolo de principiile inscrise in Carta O.N.U., in doctrina mai recenta se afirma ca activitatea O.N.U. si toate eforturile sale ar trebui sa se desfasoare sub incidenta a doua principii: a) principiul universalitatii O.N.U., care trebuie inteles in sensul admiterii tuturor statelor lumii si asigurarii aplicarii universale a principiilor Cartei; si b) principiul democratizarii, in sensul asigurarii, pentru toate statele, a dreptului de initiativa si a dreptului de a contribui la examinarea, elaborarea si punerea in aplicare a rezolutiilor referitoare la problemele majore ale comunitatii internationale .

Membrii O.N.U.

Membrii O.N.U. pot fi numai statele. Ei se impart in doua categorii: a) membri originari (fondatori), care sunt statele participante la Conferinta de la San-Francisco si care au semnat si ratificat Carta O.N.U.; si b) membri admisi ulterior in organizatie .

Pentru ca un stat sa poata deveni membru O.N.U. el trebuie sa indepli­neasca doua conditii: in primul rand, sa promoveze o politica externa de pace si sa accepte obligatiile din Carta O.N.U., iar, in al doilea rand, dupa apre­cierea organizatiei, sa fie capabil si dispus sa indeplineasca aceste obligatii (art. 4, § 1). Admiterea unui stat in O.N.U. se face pe baza hotararii Adunarii Generale a organizatiei, adoptata cu votul afirmativ a doua treimi din membrii ei prezenti si votanti, la recomandarea Consiliului de Securitate (art. 4, § 2). Recomandarea Consiliului de Securitate este adoptata cu votul afir­mativ a 9 membri, inclusiv voturile afirmative a celor 5 membri permanenti (S.U.A., Anglia, Franta, China, Rusia).

Carta O.N.U. nu prevede expres dreptul membrilor sai de a se retrage din organizatie. Cu toate acestea, in practica organizatiei se cunoaste un caz de retragere temporara din organizatie .

Organizatia Natiunilor Unite poate aplica membrilor sai urmatoarele sanctiuni:

a)      suspendarea din exercitiul drepturilor si privilegiilor inerente calita­tii de membru a acelui stat impotriva caruia Consiliul de Securitate a dispus o actiune preventiva sau de constrangere. Hotararea de suspendare este adop­tata de Adunarea Generala a organizatiei, la recomandarea Consiliului de Securitate (art. 5). Un stat membru poate fi suspendat din dreptul sau de vot in Adunarea Generala daca nu si-a platit contributia financiara la O.N.U. pe timp de doi ani (art. 19).

b)      un stat membru al O.N.U. poate fi exclus din organizatie, daca a incalcat, in mod sistematic, principiile Cartei. Hotararea de excludere este adoptata de Adunarea Generala, pe baza recomandarii Consiliului de Secu­ritate (art. 6).

Organele Organizatiei Natiunilor Unite

O.N.U. are doua categorii de organe: organe principale si organe subsi­diare (ajutatoare).

Organele principale ale O.N. U. sunt: Adunarea Generala, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic si Social (ECOSOC), Consiliul de Tutela, Curtea Internationala de Justitie si Secretariatul.

Organele subsidiare ale O.N. U. sunt infiintate de organele principale ale organizatiei. Ele nu au o competenta proprie, ci una delegata de organul principal care a creat acel organ subsidiar. Organele subsidiare sunt formate din reprezentanti ai statelor membre sau din specialisti care participa cu titlu personal. Spre exemplu, Comisia de drept international este un organ subsidiar al Adunarii Generale a O.N.U. pentru codificarea si dezvoltarea progresiva a acestui drept.

Adunarea Generala a O.N.U.

Este organul principal al organizatiei si cel mai reprezentativ. Este formata din reprezentantii tuturor statelor membre ale organizatiei. Delegatiile statelor membre in Adunarea Generala sunt formate din cel mult 5 membri si 5 supleanti. Indiferent de numarul delegatilor sai, fiecare stat membru are un singur vot in Adunarea Generala, potrivit principiului "un stat, o voce"[8].

Adunarea Generala isi desfasoara activitatea in sesiuni ordinare anuale, care incep intotdeauna in a treia zi de marti din luna septembrie si se incheie la o data fixata de catre Adunarea Generala inca de la inceputul sesiunii. Adunarea Generala se poate intruni si in sesiune extraordinara, convocata de Secretarul General al organizatiei, la cererea Consiliului de Securitate sau a majoritatii membrilor organizatiei. Adunarea Generala mai poate fi convocata si in sesiune extraordinara de urgenta, adica in decurs de 24 de ore de la primirea de catre Secretarul General a unei cereri din partea Consiliului de Securitate sau din partea majoritatii membrilor organizatiei, pentru convocarea unei astfel de sesiuni.

Fiecare sesiune a Adunarii Generale isi alege un presedinte si mai multi vicepresedinti. Acestia impreuna cu cei 7 presedinti ai comitetelor principale ale Adunarii constituie Biroul sesiunii respective.

Activitatea Adunarii Generale se desfasoara in sedinte plenare si in cadrul celor 7 comitete principale. Aceste comitete principale sunt: comitetul politic special; comitetul pentru problemele politice si de securitate; comitetul pentru problemele economice si finan-ciare; comitetul pentru problemele sociale, umanitare si culturale; comitetul pentru proble-mele de tutela; comi­tetul pentru problemele administrative si bugetare; si comitetul pentru problemele juridice. Conform Regulamentului intern al Adunarii Generale, limbile oficiale ale organizatiei sunt: engleza, chineza, spaniola, franceza, rusa si araba.

Adunarea Generala practica urmatorul mecanism de vot: hotararile sale privind problemele importante sunt adoptate cu o majoritate de voturi afirmative a doua treimi din numarul membrilor prezenti si votanti, iar cele referitoare la alte chestiuni sunt adoptate cu majoritatea simpla a membrilor prezenti si votanti. In ultimii ani, Adunarea Generala adopta hotararile sale si pe baza consensului membrilor sai.

Hotararile Adunarii Generale au, in general, caracter de recomandare catre statele membre, dupa cum rezulta din prevederile Cartei O.N.U. (in art. 10-14 se precizeaza, textual, ca ea face recomandari privind chestiunile dezbatute, atat membrilor ei, cat si altor organe principale ale O.N.U.). Ea adopta si anumite hotarari obligatorii, in cazul votarii bugetului organizatiei sau a alegerii Secretarului General ori cu privire la primirea de noi membri sau aplicarea unor sanctiuni.

Pentru modificarea Cartei O.N.U. sunt necesare voturile afirmative a doua treimi din membrii Adunarii Generale si ratificarea modificarilor astfel aprobate de catre doua treimi din membrii organizatiei, inclusiv toti membrii permanenti ai Consiliului de Securitate, ratificarea facandu-se in conformitate cu procedura constitutionala a fiecarui stat.

Functiile si puterile Adunarii Generale pot fi grupate in: a) functii cu caracter general, care vizeaza relatiile dintre statele membre ale O.N.U. si b) functii cu caracter special in domeniul functionarii organizatiei.





a)      Functiile si puterile Adunarii Generale cu caracter general sunt urmatoarele: discutarea oricarei probleme sau cauze care intra in cadrul "prezentei Carte sau se refera la puterile si functiile vreunuia din organele prevazute in prezenta Carta" (art. 10). In art. 12 al Cartei se face precizarea ca, atata timp cat Consiliul de Securitate se ocupa de un diferend sau situatie internationala, Adunarea Generala nu are dreptul sa faca recomandari asupra diferendului sau situatiei internationale respective, decat la cererea Consiliului de Securitate. Prin aceasta prevedere a Cartei s-a eliminat paralelismul de competenta intre cele doua organe internationale ale O.N.U. cu privire la solutionarea diferendelor sau a situatiilor internationale. Acest paralelism a existat intre Adunarea si Consiliul Societatii Natiunilor. El a fost una dintre deficientele acestei organizatii, care a influentat negativ activitatea ei de solutionare a diferendelor internationale si de aparare a pacii.

Adunarea Generala poate discuta orice chestiuni referitoare la menti­nerea pacii si securitatii internationale, care ii sunt supuse de un stat membru sau de catre Consiliul de Securitate, ori de un stat care nu este membru al organizatiei (art. 11, § 2). De asemenea, Adunarea Generala poate face recomandari privind asemenea chestiuni statului sau statelor interesate, Consiliului de Securitate ori atat statelor cat si Consiliului de Securitate.

Adunarea Generala poate examina principiile generale ale cooperarii pentru menti-nerea pacii si securitatii internationale, inclusiv principiile care guverneaza dezarmarea si reglementarea cursei inarmarilor si poate face recomandari cu privire la aceste principii statelor membre si Consiliului de Securitate (art. 11, §1). Ea poate atrage atentia Consiliului de Securitate asupra situatiilor care pun in pericol pacea si securitatea internationala (art. 11, §3).

Adunarea Generala poate initia studii si poate face recomandari avand drept scop: sa promoveze cooperarea internationala in domeniul politic si sa incurajeze dezvoltarea progresiva a dreptului international si codificarea lui; sa promoveze cooperarea internationala in domeniile economic, social, cultural, al educatiei si al sanatatii publice; si sa sprijine infaptuirea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale pentru toti oamenii, fara vreo discriminare (art. 13, § 1). Raspunderea pentru indeplinirea functiilor O.N.U. in domeniul cooperarii economice si sociale internationale, functii prevazute in capitolul IX al Cartei, revine Adunarii Generale si, sub autoritatea ei, Consiliului Economic si Social (art. 60).

Adunarea Generala, sub rezerva dispozitiilor art. 12, poate face recomandari privind masurile de aplanare pasnica a oricarei situatii care, dupa parerea sa, poate dauna binelui general sau relatiilor prietenesti dintre natiuni (art. 14).

b)      Functiile si puterile Adunarii Generale cu caracter special sunt urmatoarele: admite noi membri si aplica sanctiuni membrilor organizatiei; alege membrii nepermanenti ai Consiliului de Securitate, membrii Consiliului Economic si Social si o parte din membrii Consiliului de Tutela; de ase­menea, alege Secretarul General al organizatiei si judecatorii Curtii Internationale de Justitie; adopta propriul regulament de functionare; aproba acordurile incheiate de Consiliul Economic si Social cu institutiile specia­lizate si acordurile de tutela. Adunarea Generala primeste si examineaza rapoarte anuale ale Consiliului de Securitate si ale celorlalte organe ale Natiunilor Unite.

Adunarea Generala aproba bugetul O.N.U. si poate cere avize consul­tative din partea Curtii Internationale de Justitie. Ea poate infiinta organe subsidiare necesare pentru indeplinirea functiilor sale.

Referindu-ne, in incheiere, la activitatea propriu-zisa a Adunarii Generale, ni se pare interesant de retinut faptul ca, o lunga perioada de timp, perioada in care Consiliul de Securitate a fost blocat efectiv de antagonismul americano-sovietic, Adunarea Generala a constituit centrul de gravitatie al organizatiei. Unita in jurul revendicarilor lumii a treia si a condamnarii Occidentului, ea a adoptat numeroase documente prin care a afirmat cu tarie dreptul popoarelor la autodeterminare si necesitatea instituirii unei noi ordini economice mondiale. Dar, dupa incheierea procesului de decolonizare, lumea a treia si-a pierdut unitatea, unele state stagnand in saracie sau distrugandu-se din pricina razboaielor, altele reusind sa se lanseze din punct de vedere economic si sa se inscrie in competitia internationala. Asa se face ca, dupa anii 70, Adunarea Generala a intrat intr-un con de umbra, lasand Consiliul de Securitate sa treaca in prim plan .

Consiliul de Securitate al O.N.U.

Spre deosebire de Adunarea Generala care este organul principal deliberativ si de recomandare al organizatiei, Consiliul de Securitate este organul principal de actiune si de aplicare a masurilor de constrangere pentru mentinerea pacii si securitatii internationale. Carta O.N.U. precizeaza ca membrii organizatiei "confera Consiliului de Securitate raspunderea principala pentru mentinerea pacii si securitatii internationale" (art. 24, §1).

Consiliul de Securitate este format din 15 membri ai organizatiei, din care 5 sunt membri permanenti (S.U.A., Anglia, Franta, China si Rusia), iar 10 sunt membri neperma-nenti, alesi de Adunarea Generala pe timp de doi ani. In alegerea membrilor nepermanenti se iau in considerare contributia lor la mentinerea pacii si criteriul repartitiei geografice echitabile[10]. Consiliul de Securitate fiind un organ permanent al organizatiei, membrii sai trebuie sa aiba reprezentanti permanenti la sediul organizatiei.

Carta O.N.U. prevede ca un membru al organizatiei, care nu este membru al Consiliului de Securitate, poate participa la sedintele acestuia in cazul in care se dezbate o chestiune care ii afecteaza interesele sau in cazul in care este parte in diferendul examinat de catre Consiliu. El participa fara a avea drept de vot.

Mecanismul de vot in Consiliul de Securitate este urmatorul: hotararile sale in problemele de fond se adopta cu votul afirmativ a cel putin 9 membri, printre care trebuie sa fie voturile celor 5 membri permanenti ai Consiliului. In chestiunile de procedura, hotararile sale sunt adoptate tot cu votul afirma­tiv a 9 membri, indiferent de votanti (art. 27, §2 si 3). De asemenea, se prevede ca, in cazul in care un membru al Consiliului de Securitate este parte in diferendul dezbatut, el este dator sa se abtina de la vot. In sistemul de vot al Consiliului de Securitate apare ca un element specific dreptul de veto al membrilor sai permanenti. In temeiul acestui drept, votul negativ al unui membru permanent al Consiliului impiedica adoptarea hotararii sale, chiar daca ceilalti membri au votat pentru ea. Dreptul de veto al membrilor perma­nenti ai Consiliului rezulta din regula unanimitatii, stabilita la Conferinta de la Yalta, din anul 1945. Dreptul de veto al membrilor permanenti ai Consi­liului de Securitate este contrar principiului egalitatii in drepturi a statelor membre ale O.N.U. Tocmai pentru a atenua rigiditatea acestui mecanism de vot, pe cale cutumiara, s-a instituit regula potrivit careia abtinerea de la vot a unuia dintre membrii permanenti nu inseamna in mod automat un vot negativ si nu impiedica, prin urmare, adoptarea in mod valabil a hotararilor Consiliu­lui de Securitate. S-a putut astfel evita blocarea unor hotarari ale Consiliului de Securitate in momente de criza, adoptandu-se rezolutii prin care s-au auto­rizat operatiuni de restabilire si mentinere a pacii sau operatiuni umanitare, cum au fost cele din Kuweit sau Somalia, desi China se abtinuse de la vot.

Functiile si puterile Consiliului de Securitate. Consiliul de Securitate are raspunderea principala pentru mentinerea pacii si securitatii internatio­nale. In indeplinirea indatoririlor impuse de aceasta raspundere, Consiliul actioneaza in numele tuturor membrilor organizatiei si in conformitate cu scopurile si principiile O.N.U.

Prima functie ce revine, in acest scop, Consiliului de Securitate este cea de prevenire a conflictelor, prin rezolvarea pe cale pasnica a diferendelor internationale, in conformitate cu prevederile capitolului VI din Carta. Consiliul de Securitate poate invita partile sa-si rezolve diferendul prin mijloace pasnice, poate ancheta el insusi orice diferend sau orice situatie ce ar putea duce la nasterea unui diferend sau, mai mult de atat, poate recomanda procedurile sau metodele de aplanare corespunzatoare.

Cand constata, insa, amenintari la adresa pacii, incalcari ale pacii sau un act de agresiune, Consiliul de Securitate poate sa faca recomandari sau sa adopte hotarari privind masurile ce se vor aplica pentru mentinerea sau restabilirea pacii si securitatii internationale, in conformitate cu art. 41 si 42 din Carta. Ni se releva astfel cea de-a doua functie a Consiliului de Securitate, derivata din responsabilitatea majora cu care este investit.

In temeiul dispozitiilor art. 41 al Cartei, Consiliul de Securitate poate aplica masuri de constrangere care nu implica folosirea fortei armate. Astfel de masuri sunt: intreruperea completa sau partiala a relatiilor economice sau a comunicatiilor feroviare, maritime, aeriene, postale, telegrafice, prin radio si a altor mijloace de comunicatie, precum si ruperea relatiilor diplomatice.

Cand Consiliul de Securitate considera ca masurile aplicate conform art. 41 al Cartei s-au dovedit inadecvate, el poate aplica masuri de constran­gere bazate pe folosirea fortei armate. In acest sens, Carta prevede dreptul Consiliului de Securitate de a intreprinde "cu forte aeriene, navale sau terestre, orice actiune pe care o socoteste necesara pentru mentinerea sau restabilirea pacii si securitatii internationale" (art. 42). Aceste actiuni pot cuprinde demonstratii, masuri de blocada si alte operatiuni ale unor forte aeriene, navale sau terestre ale membrilor Natiunilor Unite. Pentru realizarea acestor actiuni, Consiliul de Securitate hotaraste instituirea Fortelor armate ale O.N. U. (Castile albastre). Ele sunt formate din contingente militare puse la dispozitia organizatiei de catre unii dintre membrii organizatiei, care au fost solicitati in acest sens de catre Consiliu.

Intre Consiliul de Securitate si statul membru al organizatiei solicitat sa puna la dispozitia acesteia anumite forte militare se incheie un acord special. Prin acest acord special se fixeaza efectivele contingentului militar pus la dispozitia O.N.U., natura acestor forte, gradul lor de pregatire, amplasarea lor generala, precum si natura inlesnirilor si a ajutorului care va fi dat (art. 43, § 1 si 2).

Carta O.N.U. stabileste obligatia statelor membre de a mentine contin­gente nationale de forte aeriene imediat utilizabile pentru executarea unei ac­tiuni combinate de constrangere internationala din partea organizatiei (art. 45).

De fortele armate ale O.N.U., conform Cartei, ar fi trebuit sa se ocupe un Comitet de Stat-Major alcatuit din sefii statelor-majore ale membrilor permanenti ai Consiliului de Securitate. Acest organ subsidiar al Consiliului nu a fost creat, de aceea responsabilitatea fortelor militare ale O.N.U. a trecut pe seama Secretarului General pe baza mandatului primit din partea Consi­liului de Securitate. Coordonarea efectiva in teren a operatiunilor militare revine insa unui comandant militar mandatat de catre Consiliul de Securitate, pe timp de 6 luni.

In practica, fortele armate constituite sub egida O.N.U. au fost folosite nu atat in misiuni de genul celor specificate in Carta, ci aproape exclusiv ca forte de mentinere a pacii, pe temeiul unei Rezolutii a Adunarii Generale, adoptata in anul 1950 si intitulata "Uniti pentru mentinerea pacii" .

In indeplinirea functiei sale de aparare a pacii si securitatii internatio­nale si de solutionare a diferendelor internationale, Consiliul de Securitate poate invita partile aflate in conflict sa se conformeze unor masuri provizorii pentru preintampinarea agravarii situatiei existente intre ele.

Consiliul de Securitate tine legatura cu organizatiile internationale cu caracter regional in vederea mentinerii pacii si securitatii internationale, in regiunea unde activeaza aceste organizatii. De asemenea, el colaboreaza cu organizatiile regionale la solutionarea diferendelor care se ivesc intre membrii lor. Carta precizeaza: "Consiliul de Securitate va incuraja dezvoltarea solutionarii pasnice a diferendelor locale prin intermediul unor asemenea acorduri regionale sau organisme regionale" (art. 52, §3). In conformitate cu aceste prevederi, Consiliul de Securitate s-a sprijinit adesea pe organizatiile regionale in solutionarea unor conflicte, asa cum a facut-o recent in spatiul fostei Iugoslavii, unde a colaborat indeaproape cu N.A.T.O., folosind fortele sale militare la diverse operatiuni, cu Uniunea Europeana si cu O.S.C.E. Din pacate, la un moment dat, cand evenimentele s-au precipitat in Kosovo, N.A.T.O. a preluat integral initiativa si puterea de decizie, subminand astfel autoritatea Consiliului de Securitate. Abia la incheierea campaniei aeriene N.A.T.O. impotriva Iugoslaviei, Consiliul de Securitate si-a reintrat in atributii, O.N.U. asumandu-si responsabilitatea administrarii civile a provinciei.

Se cuvine sa precizam ca doctrina actuala critica sistemul de securitate instituit de Carta, prin reglementarea celor doua functii ale Consiliului de Securitate, reprosandu-i lipsa de consecventa, lipsa unui mecanism coerent de reglementare pe cale pasnica a diferendelor si, mai ales, faptul ca se bazeaza tot pe folosirea fortei, decisa de catre marile puteri membre in Consiliul de Securitate .

Consiliul de Securitate mai are urmatoarele functii: sa elaboreze un sistem de reglementare a armamentelor statelor; sa supravegheze teritoriile puse sub tutela O.N.U. sau care au fost declarate "zone strategice"; sa adopte masuri de constrangere pentru a garanta respectarea hotararilor Curtii Interna­tionale de Justitie; sa recomande primirea de noi membri in organizatie si aplicarea de sanctiuni; si sa aleaga judecatorii Curtii Internationale de Justitie.

In legatura cu hotararile adoptate de catre Consiliul de Securitate, Carta O.N.U. stipuleaza obligatia membrilor organizatiei de a le accepta si de a le executa, daca sunt in conformitate cu prevederile ei (art. 25).

Consiliul Economic si Social (ECOSOC)

Este organul principal al O.N.U. de coordonare a activitatii sale in domeniile economic, social, cultural, de educatie si sanatate publica, dar si in alte domenii conexe. Cuprinzand 54 de membri alesi de catre Adunarea Generala, el isi desfasoara activitatea sub directa indrumare si controlul acesteia.

In activitatea sa, Consiliul Economic si Social urmareste realizarea unor obiective principale cum sunt: sa contribuie la ridicarea nivelului de viata al popoarelor si la folosirea cat mai completa a fortei de munca; sa favorizeze conditiile necesare progresului lor economic si social; sa rezolve problemele internationale economice, sociale, culturale, de educatie si de sa­natate; sa asigure respectarea universala si efectiva a drepturilor fundamen­tale ale omului.

Consiliul Economic si Social isi desfasoara activitatea in sesiuni ordinare, care se tin de doua ori pe an. El adopta recomandari adresate Adunarii Generale, membrilor organizatiei sau institutiilor specializate. Aceste recomandari sunt adoptate cu majoritate simpla de voturi.

Functiile si puterile Consiliului Economic si Social sunt: sa efectueze studii si rapoarte cu privire la chestiunile care tin de competenta sa si sa formuleze recomandari catre Adunarea Generala privind aceste chestiuni; sa faca recomandari pentru asigurarea respectarii efective a drepturilor fundamentale ale omului, fara vreo discriminare; sa pregateasca proiecte de conventii internationale asupra chestiunilor ce tin de competenta sa si sa le supuna spre aprobare Adunarii Generale sau sa convoace, in acest scop, conferinte internationale; sa incheie acordurile de asociere cu institutiile specializate si sa coordoneze activitatea acestor institutii, prin consultari cu ele si recomandari facute lor.

Consiliul Economic si Social poate sa furnizeze informatii Consiliului de Securitate si sa acorde servicii membrilor organizatiei sau institutiilor specializate, cu aprobarea Adunarii Generale. De asemenea, el poate consulta organizatiile internationale neguvernamentale care se ocupa de chestiuni ce intra in competenta Consiliului.

Consiliul Economic si Social si-a creat numeroase organe subsidiare, sub forma unor comitete permanente si comisii, respectiv subcomisii. Din categoria comisiilor fac parte comisiile economice regionale (pentru Europa, Asia si Extremul Orient, America Latina, Africa, Asia de Vest). Mai are co­misii pe probleme cum sunt: Comisia pentru statistica, Comisia pentru populatie, Comisia pentru drepturile omului (cu Subcomisia pentru lupta impotriva discriminarii si protectia minoritatilor) si Comisia pentru stupe­fiante.

Consiliul de Tutela

Este organul principal al O.N.U. care se preo­cupa de regimul international al tutelei. Acest regim este reglementat in Carta organizatiei, care precizeaza ca statele care administreaza popoare aflate pe teritorii ce nu se autoguverneaza trebuie sa respecte principiul potrivit caruia "interesele locuitorilor din aceste teritorii au intaietate". De asemenea, aceste state trebuie sa promoveze bunastarea locuitorilor de pe astfel de teritorii si sa asigure, cu respectul cuvenit culturii popoarelor in cauza, progresul lor politic, economic, social si in domeniul educatiei (art. 73).

Regimul international al tutelei O.N.U. s-a instituit, in conformitate cu Carta O.N.U., pe baza unor acorduri speciale de tutela aprobate de catre Adunarea Generala.

Consiliului de Tutela i-a revenit misiunea de a supraveghea modul in care erau administrate teritoriile puse sub tutela. Unsprezece teritorii au fost plasate sub tutela O.N.U. si, dupa ce 10 dintre ele au obtinut statutul de independenta, singurul ramas sub tutela este Palau din Pacificul de Sud, administrat de S.U.A. Asa incat, Consiliul de Tutela s-a restrans si si-a redus treptat activitatea, pierzandu-si importanta si utilitatea. Alcatuit astazi numai din S.U.A., in calitate de administrator, si ceilalti patru membri permanenti ai Consiliului de Securitate, el se intruneste anual spre a examina rapoartele statului administrator si eventualele plangeri venite din teritoriu si organizeaza periodic inspectii la fata locului .

S-a discutat, in ultima vreme, despre revigorarea conceptului de tutela O.N.U., ca modalitate de administrare impartiala, stabila si responsabila a acelor tari care au nevoie, dupa lungi conflicte interne, de o perioada prelungita de reconstructie, dar marile puteri nu au agreat ideea angajarii lor in operatiuni de acest fel, costisitoare si nedeterminate ca durata si finalitate, existand si temerea de a fi acuzate ca incearca, pe cai ocolite, sa reintroduca imperialismul .

Curtea Internationala de Justitie

Este organul judiciar principal al O.N.U. Sediul ei este la Haga. Membrii O.N.U. sunt ipso facto (in mod automat) parti la statutul Curtii, deoarece acesta face parte integranta din Carta O.N.U. La statutul Curtii pot deveni parti si statele care nu sunt membre ale O.N.U., in conditiile stabilite de Adunarea Generala a organizatiei, cu recomandarea Consiliului de Securitate.

In fata Curtii Internationale de Justitie pot apare ca parti intr-o cauza numai statele.

Curtea are o competenta facultativa. Ea poate judeca numai acele cauze care ii sunt supuse spre solutionare de catre partile aflate in diferend, care au cazut de acord asupra acestui fapt, in prealabil. Curtea Internationala de Justitie poate judeca si chestiunile prevazute in mod special de Carta O.N.U. sau de tratatele internationale. Aceasta activitate a Curtii constituie competenta sa contencioasa.

De la regula privind caracterul facultativ al competentei Curtii, se admite exceptia ca statele sa declare, in mod unilateral, ca recunosc compe­tenta ei obligatorie, in anumite conditii si in raport cu un alt stat, care si-a asumat si el aceasta obligatie.

Curtea Internationala de Justitie are si o competenta consultativa, care consta in acordarea de avize consultative, la cererea organelor principale ale O.N.U. sau a institutiilor specializate, cu aprobarea Adunarii Generale a O.N.U.

Hotararile Curtii au forta obligatorie numai pentru statele care sunt parti in diferendul judecat de ea si numai pentru cauza solutionata. Hotararile Curtii sunt definitive, prin urmare, ele nu pot fi atacate in fata unei alte instante de judecata. Se admite revizuirea lor de catre Curte, in conditiile prevazute de statutul ei.

Curtea Internationala de Justitie este alcatuita din 15 judecatori alesi de Adunarea Generala si Consiliul de Securitate, in mod independent, pe timp de 9 ani. Ei nu pot exercita alte functii, in timpul mandatului lor.

De la infiintarea sa, pana in anul 1996, Curtea Internationala de Justitie a rezolvat 54 de cazuri, in care se includ si avizele consultative .

Secretariatul O.N.U.

Este format din Secretarul General al organi­zatiei si personalul sau. Secretarul General este cel mai inalt functionar al organizatiei. El este numit de Adunarea Generala, la recomandarea Consiliului de Securitate, pe timp de cinci ani; aceeasi persoana poate indeplini functia de Secretar General timp de doua mandate a cate cinci ani.



Secretarul General actioneaza in aceasta calitate la toate sedintele Adunarii Generale, ale Consiliului de Securitate, ale Consiliului Economic si Social si ale Consiliului de Tutela. De asemenea, el poate indeplini orice alte functii care ii sunt incredintate de aceste organe ale O.N.U. si prezinta un raport anual Adunarii Generale asupra activitatii organizatiei.

Secretarul General este competent sa atraga atentia Consiliului de Securitate asupra oricarei situatii care pericliteaza pacea si securitatea internationala[16].

Cu privire la functiile Secretarului General si ale personalului Secreta­riatului, Carta subliniaza, in mod special, caracterul lor international si de independenta. "in indeplinirea indatoririlor lor - prevede Carta - Secretarul General si personalul nu vor solicita si nici nu vor primi instructiuni de la vreun guvern sau de la vreo alta autoritate exterioara organizatiei". Ea mai precizeaza ca functionarii Secretariatului organizatiei "se vor abtine de la orice act incompatibil cu situatia lor de functionari internationali, raspun­zatori numai in fata organizatiei" (art. 100, § 1). De asemenea, Carta stabileste obligatia pentru membrii organizatiei sa respecte "caracterul exclusiv international al functiilor Secretarului General si ale personalului si sa nu caute a-i influenta in exercitarea sarcinilor lor" (art. 100, §2).

Personalul Secretariatului O.N.U. este recrutat de Secretarul General pe criterii de pregatire profesionala, competenta, eficienta si integritate morala. Se ia insa in considerare si criteriul geografic, spre a se asigura reprezentarea echitabila a tuturor zonelor geografice de pe glob.

Directiile principale ale activitatii O.N.U.

In cele aproape sase decenii de existenta, Organizatia Natiunilor Unite a desfasurat o activitate extrem de bogata si complexa, complexitate determinata de problemele globale cu care organizatia s-a confruntat, de-a lungul anilor, ca si de evenimentele ce au avut loc in societatea internationala si care, intr-un fel sau altul, i-au influentat activitatea.

Chiar daca uneori s-a dovedit ineficienta sau incapabila sa reactioneze rapid in situatii de criza, prezenta O.N.U. in societatea internationala actuala este in continuare necesara si justificata de rezultatele obtinute de ea in aceste aproape sase decenii de activitate in folosul pacii si progresului omenirii. Iata de ce, se apreciaza ca "experienta achizitionata de Organizatie, chiar daca este limitata la domeniile care ii sunt lasate de catre state, este de neinlocuit intr-o lume amenintata de autodistrugere" .

Ca o recunoastere a rolului O.N.U. in societatea internationala con­temporana si a prestigiului de care se bucura inca, Organizatia si fostul Secretarul General al acesteia, Kofi Annan, au primit Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2001. Cu aceasta ocazie, Secretarul General a declarat ca eradicarea saraciei, prevenirea conflictelor si promovarea democratiei constituie cele trei prioritati ale Natiunilor Unite pentru secolul XXI , trasand astfel marile directii de activitate pentru viitor.

Vom schita, in continuare, aspectele cele mai importante ale activitatii O.N.U.

Mentinerea pacii si securitatii internationale

Mentinerea pacii si securitatii internationale este scopul princi­pal al organizatiei. Toate organele O.N.U. sunt chemate sa contribuie la asigurarea pacii si securitatii internationale. Dintre ele, in special doua au un rol deosebit in acest domeniu: Adunarea Generala si Consiliul de Securitate.

Adunarea Generala este chemata sa examineze principiile generale de cooperare a statelor in mentinerea pacii si sa discute chestiunile privind pacea lumii. Ea poate face recomandari cu privire la mentinerea pacii si securitatii internationale. Adunarea Generala nu adopta masuri concrete si practice in acest domeniu.

In asigurarea legalitatii si ordinii internationale, un rol deosebit ii revine Consiliului de Securitate al O.N.U., care este competent nu numai sa adopte masurile necesare pentru mentinerea pacii sau restabilirea ei, ci si sa dispuna masuri de constrangere impotriva celor ce se fac vinovati de incalcarea pacii si securitatii internationale.

Consiliul de Securitate poate aplica masuri de constrangere care nu se bazeaza pe folosirea fortei, cum este embargoul fata de statul vinovat (de exemplu, embargoul care s-a aplicat unor tari din spatiul fostei Iugoslavii sau embargoul impus Irakului). De asemenea, Consiliul poate sa trimita misiuni de observatori in zonele de conflict sau sa ceara Secretarului General sa intreprinda actiuni de bune oficii sau de mediatiune intre partile aflate in diferend. El poate trimite si comisii de ancheta pentru stabilirea cauzelor conflictelor.

Consiliul de Securitate poate sa adopte hotarari privind aplicarea unor masuri de constrangere bazate pe folosirea fortelor armate ale statelor membre O.N.U. Fortele militare ale O.N.U., instituite prin rezolutii ale Consiliului de Securitate, executa cu precadere asa-numitele operatiuni pentru mentinerea pacii (peace-keeping), intervenind in zona tampon abia dupa ce se realizeaza un acord de incetare a focului intre partile beligerante . Din punct de vedere juridic, operatiunile de mentinere a pacii initiate de O.N.U. se caracterizeaza prin urmatoarele:

a)      ele au un caracter consensual, deoarece se intemeiaza pe consimta­mantul tuturor statelor interesate (al statului pe teritoriul caruia se desfasoara operatiunea fortelor armate ale O.N.U., al statelor care au pus la dispozitia organizatiei contingentele militare necesare fortelor O.N.U. ori care au pus la dispozitie teritoriul pentru survol, tranzit sau aprovi-zionare, ca si al statelor carora Consiliul de Securitate le-a recomandat incetarea ostilitatilor);

b)      operatiunile de mentinere a pacii desfasurate de O.N.U. au, in principiu, un caracter necoercitiv, in sensul ca nici una dintre partile in conflict nu este declarata de Consiliul de Securitate ca agresor si, ca atare, nu se intreprind impotriva ei operatiuni militare ale O.N.U.;

c)      operatiunile de mentinere a pacii ale O.N.U. au un caracter conser­vator, in ce priveste situatia creata prin hotararea Consiliului de Securitate cu privire la incetarea ostilitatilor;

d)      operatiunile de mentinere a pacii initiate de O.N.U. se combina, de regula, cu actiuni umanitare, desfasurate cu participarea de personal civil si cu implicarea unor organizatii internationale neguvernamentale.

Intre anii 1948 si 1987, O.N.U. a initiat 13 operatiuni de mentinere a pacii , dar dupa 1988 numarul operatiunilor de mentinere a pacii initiate de organizatie s-a triplat . Explicatia trebuie cautata in numarul mare de conflicte declansate in diverse zone de pe glob, conflicte care s-au inmultit alarmant in anii din urma .

Rapiditatea cu care s-au succedat crizele si conflictele locale, mai ales dupa incheierea Razboiului Rece, a demonstrat ca O.N.U. se afla practic in imposibilitate de a actiona singura, organizatia neavand capacitatea de a mobiliza resursele necesare desfasurarii unor operatiuni de anvergura. Asa a aparut conceptul coalitiei multinationale constituita pe baza de voluntariat, justificata de considerente umanitare si autorizata de catre Consiliul de Securitate al O.N.U., concept care a devenit operational in timpul razboiului din Golf si s-a impus apoi ca "raspuns standard" la crizele majore, care reprezinta o amenintare la adresa pacii si securitatii internationale .

Reglementarea cursei inarmarilor si a masurilor de dezarmare a statelor

O alta directie importanta a activitatii O.N.U. este preocuparea ei in domeniul reglementarii cursei inarmarilor si a masurilor de dezarmare a statelor. O.N.U. are o responsabilitate speciala in acest domeniu. Inca din anul 1946, Adunarea Generala a organizatiei a adoptat o rezolutie prin care recomanda statelor membre sa elimine din dotarea lor armele nucleare si celelalte arme de distrugere in masa, revenind, de-a lungul timpului, cu alte rezolutii si declaratii in aceasta privinta si constituind o serie de organisme specializate in domeniul dezarmarii[24].

Ca urmare a activitatii O.N.U. in acest domeniu, au fost adoptate, in decursul deceniilor, mai multe acte internationale referitoare la dezarmarea statelor, cum sunt: Acordul de interzicere a experientelor cu arme nucleare in atmosfera, in spatiul extraatmosferic si sub apa, din anul 1963[25]; Tratatul spatial din anul 1967, care interzice plasarea si folosirea armelor nucleare si a altor arme de distrugere in masa in spatiul extraatmosferic si pe corpurile ceresti; Tratatul de neproliferare a armelor nucleare, din anul 1968 ; Tratatul de interzicere a amplasarii armelor nucleare si a altor arme de distrugere in masa pe fundul marilor si oceanelor, din anul 1971; Conventia de interzicere a punerii la punct, a fabricarii si stocarii armelor bacteriologice (biologice) sau toxice si de distrugere a lor, din anul 1975; Conventia pentru eliminarea armei chimice, din anul 1993; Conventia pentru interzicerea minelor anti-persoana, din 1997 etc. Aceste din urma conventii sunt primele tratate internationale adoptate sub egida O.N.U., care prevad masuri reale de dezarmare partiala a statelor, prin faptul ca ele stipuleaza obligatia pentru state de a distruge si opri productia unor tipuri de arme.

Adunarea Generala a O.N.U. a avut sesiuni extraordinare consacrate problematicii dezarmarii statelor si a proclamat doua decenii ale dezarmarii (1971-1980 si 1981-1990).

Pe baza actelor internationale cu privire la dezarmarea statelor adoptate sub egida O.N.U. sau in afara ei, a aparut si se dezvolta un principiu nou al dreptului international - principiul dezarmarii, ca si o parte noua a acestui drept - dreptul international al dezarmarii .

Activitatea spatiala a statelor si a organizatiilor internationale

Organizatia Natiunilor Unite acorda o atentie speciala activitatii spatiale a statelor si a organizatiilor internationale. Preocuparile organiza­tiei in acest domeniu au, ca obiectiv principal, asigurarea caracterului pasnic al activitatii spatiale, care trebuie desfasurata in folosul intregii omeniri.

Adunarea Generala a O.N.U. a creat, ca organ subsidiar al ei, Comite­tul pentru folosirea spatiului extraatmosferic numai in scopuri pasnice. Acest comitet si-a creat doua subcomitete: unul pentru aspectele stiintifice si tehnice ale activitatii spatiale, iar celalalt pentru reglementarea juridica a acestei activitati, prin pregatirea unor proiecte de conventii internationale.

Ca urmare a activitatii Subcomitetului juridic, au fost elaborate si adoptate mai multe acte internationale cu caracter de universalitate, prin care se reglementeaza din punct de vedere juridic activitatea spatiala a statelor si a organizatiilor internationale participante la ea. Astfel, au fost adoptate: Tratatul privind principiile care guverneaza activitatea statelor in explorarea si folosirea spatiului extraatmosferic, inclusiv Luna si celelalte corpuri ceresti (Tratatul spatial), din anul 1967; Acordul cu privire la salvarea astronautilor, reintoarcerea astronautilor si restituirea obiectelor lansate in spatiul extraatmosferic, din anul 1968; Conventia privind raspunderea internationala pentru daunele provocate de obiectele spatiale, din anul 1972; Conventia cu privire la inmatricularea obiectelor lansate in spatiul extraatmosferic, din anul 1976; si Acordul guvernand activitatea statelor pe Luna si celelalte corpuri ceresti, din anul 1979. Pe baza acestor acte internationale a aparut si se dezvolta un domeniu nou al dreptului international public - dreptul interna­tional spatial.

Decolonizarea

Acest domeniu constituit o alta directie principala a activitatii O.N.U., mai ales in primele decenii ale activitatii sale. In aceasta arie, organizatia a obtinut succese remarcabile, materializate in obtinerea independentei de catre zeci de popoare foste coloniale, care s-au putut constitui astfel in state suverane.

In desfasurarea activitatii de decolonizare, alaturi de prevederile Cartei O.N.U., care au recunoscut dreptul popoarelor la autodeterminare si egalitatea in drepturi a acestora, un rol important 1-a avut Declaratia pentru acordarea independentei tarilor si popoarelor coloniale, adoptata de Aduna­rea Generala in anul 1960, in care s-a statuat ca subjugarea, dominatia si exploatarea coloniala sunt contrare Cartei si aduc grave prejudicii cauzei pacii si cooperarii internationale.

Dezvoltarea omenirii si eliminarea subdezvoltarii

In activitatea O.N.U. s-a impus tot mai mult si preocuparea pentru dezvoltarea omenirii si lichidarea subdezvoltarii, preocupare intemeiata atat pe ideea solidaritatii interstatale, in prelungirea fireasca a unei elementare solidaritati interumane, cat si pe ideea responsabilitatii tuturor statelor pentru progresul si bunastarea omenirii.

O.N.U. dispune de un organism specializat referitor la dezvoltarea statelor membre si lichidarea subdezvoltarii - Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare (UNCTAD). Desfasurata in anul 1964, Conferinta a fost institutionalizata, ca organ specializat al Adunarii Generale, prin Rezolutia nr. 1995/XIX din 30 decembrie 1964.

Functiile ei principale sunt: promovarea comertului international in vederea accelerarii dezvoltarii economice a tarilor; formularea de principii si recomandari referitoare la comertul international; adoptarea de masuri pentru negocierea de acorduri comerciale multilaterale; adoptarea de masuri de armonizare a politicii tarilor si grupurilor economice regionale, in materia comertului si a dezvoltarii.

Organele UNCTAD sunt: Conferinta, care este organul suprem si se intruneste la fiecare patru ani; Consiliul pentru comert si dezvoltare, compus din 124 de membri, care se intrunesc anual; si Secretariatul, ca organ perma­nent, cu sediul la Geneva. De asemenea, UNCTAD are 7 comisii principale, numeroase subcomisii, grupuri de lucru si comitete ad-hoc de experti[28].

UNCTAD prezinta Adunarii Generale a O.N.U. rapoarte anuale privind comertul si dezvoltarea.

Intre realizarile UNCTAD, se evidentiaza formularea principiului nereciprocitatii in privinta schimburilor comerciale intre tarile industrializate si tarile in curs de dezvoltare si adoptarea unui sistem generalizat de tarife preferentiale pentru tarile in curs de dezvoltare .

Contestata adesea, mai ales spre sfarsitul secolului XX, organizatia a revenit in centrul atentiei cu ocazia Conferintei de la Bangkok, din 12-19 februarie 2000, consacrata problemelor globalizarii. Odata cu Declaratia finala, afirmand vointa politica a statelor participante de a coopera pentru diminuarea efectelor globalizarii, Conferinta a adoptat si Planul de actiune privind intarirea rolului UNCTAD in sprijinirea tarilor in curs de dezvoltare si a tarilor in tranzitie .

Expresie a preocuparilor O.N.U. pentru dezvoltarea omenirii sunt si cele trei decenii ale dezvoltarii lansate de Adunarea Generala (intre anii 1961-1970, 1971-1980, 1981-1990). Programele care au stat la baza acestor decenii ale dezvoltarii nu au putut fi, insa, realizate.

In anul 1974, Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat Carta drepturilor si indatoririlor economice ale statelor, document important pentru dezvolta­rea, pe baze democratice, a cooperarii economice internationale.

Atentia de care se bucura, pe agenda O.N.U., problemele legate de dezvoltare si lichidarea subdezvoltarii este ilustrata si de Conferinta pentru finantarea dezvoltarii, care a avut loc la Monterrey (Mexic), in a doua juma­tate a lunii martie 2002. Alaturi de O.N.U., au participat la aceasta conferinta: Fondul Monetar International, Banca Mondiala si Organizatia Mondiala a Comertului. Scopul declarat al reuniunii a fost relansarea luptei impotriva saraciei, calificata ca fiind cea mai mare amenintare la adresa pacii si democratiei si, de asemenea, o sursa permanenta de alimentare a terorismului. Din pacate, statele bogate nu au putut fi determinate sa-si asume angajamente ferme si concrete, in sensul sporirii ajutorului lor destinat tarilor subdezvol­tate. Documentul final, intitulat "Consensul de la Monterrey", schiteaza doar o strategie comuna, la care sunt invitate sa contribuie toate statele si organizatiile internationale si care vizeaza atingerea unui obiectiv mai vechi fixat de O.N.U. si reafirmat cu acest prilej - reducerea la jumatate, pana in anul 2015, a nivelului saraciei, respectiv, a numarului persoanelor ce sufera efectiv de foame, traind cu mai putin de un dolar pe zi .

Problema alimentatiei in lume

O alta preocupare a O.N.U. este problema alimentatiei in lume. In anul 1974, sub egida O.N.U., s-a tinut Conferinta mondiala a alimentatiei, care a recomandat Adunarii Generale a organizatiei sa infiinteze un Consiliu mondial al alimentatiei, ca organ subsidiar al ei. Acest Consiliu are misiunea sa examineze, in mod periodic, problemele alimentatiei in lume si sa exercite influente privind aceste probleme asupra statelor si organelor organizatiei. In anul 1977, Consiliul mondial al alimentatiei a adoptat Programul de actiune pentru eliminarea definitiva a foametei si subnutritiei. Programul s-a dovedit irealizabil, de vreme ce Conferinta mondiala asupra alimentatiei, care a avut loc la Roma in noiembrie 1996, constata ca numarul celor care sufe­reau de foame si malnutritie se ridica la 840 milioane de oameni, stabilind ca obiectiv reducerea la jumatate a numarului lor, pana in 2015, deziderat reafirmat recent la Monterrey.



Mediul inconjurator si problemele demografice

Organizatia Natiunilor Unite se preocupa si de protejarea mediu­lui inconjurator si de problemele demografice, care afecteaza in mod serios progresul omenirii si conditiile ei de viata.

In anul 1972 s-a tinut, la Stockholm, prima Conferinta a Natiunilor Unite pentru mediul inconjurator. Ea a adoptat Declaratia internationala asupra principiilor vizand protectia mediului inconjurator si Planul de actiune in acest domeniu. Tot atunci, s-a decis constituirea unui organism subsidiar - Programul Natiunilor Unite pentru mediu, chemat sa defineasca prioritatile mondiale in materie, sa coordoneze actiunile legate de mediu si sa contribuie la codificarea unor reguli internationale pentru protectia mediului.

In 1992 a avut loc a doua Conferinta mondiala privind mediul inconjurator, care a adoptat mai multe documente declarative, intre care Declaratia de la Rio privind mediul si dezvoltarea si Agenda 21, dar si doua conventii cu privire la diversitatea biologica si, respectiv, schimbarile climatice.

O alta mare reuniune internationala in materie a avut loc la Kyoto (Japonia), in prima jumatate a lunii decembrie 1997, cand reprezentantii a 160 de state s-au intrunit pentru a discuta despre diminuarea efectului de sera. Controversele in legatura cu limitarea poluarii permise fiecarei tari au impiedicat, si de aceasta data, adoptarea unor plafoane obligatorii si stabilirea unor sanctiuni pentru cei care nu le respecta. S-a adoptat, totusi, un protocol prevazand reducerea cu 5,2%, pana in anii 2008-2012, raportat la nivelul anului 1990, a emisiunilor de gaze cu efect de sera. Cum, ulterior, unele tari au manifestat retineri in ratificarea acestui acord, iar altele l-au respins de-a dreptul, a fost nevoie de negocieri indelungate si dificile pentru stabilirea cailor concrete de punere in aplicare a Protocolului de la Kyoto. Dupa ce Conferinta internationala de la Haga asupra schimbarilor climatice, din noiembrie 2000, s-a incheiat cu un esec total in aceasta privinta, la Conferinta de la Bonn privind incalzirea globala, care a avut loc in vara anului 2001, s-a convenit, in sfarsit, asupra unui compromis care sa permita ratificarea Protocolului de la Kyoto. Desi sunt responsabile pentru un sfert din emisiunile de gaze care produc efectul de sera, S.U.A. refuza, in continuare, ratificarea documentului, pe motiv ca prevederile sale ar afecta economia americana si ar impune constrangeri numai statelor industrializate.

O.N.U. se preocupa de problema demografica inca din anul 1946, cand Consiliul Economic si Social si-a creat o Comisie pentru populatie, ca organ subsidiar, iar in anul 1967, a infiintat Fondul Natiunilor Unite pentru activitati in domeniul populatiei, care studiaza evolutia populatiei lumii, planificarea familiala si stabileste programe de informare si educare cu privire la explozia demografica din lume.

Prima Conferinta mondiala a populatiei a fost organizata de O.N.U. in anul 1974, la Bucuresti. O alta mare reuniune mondiala, in acest domeniu, a avut loc la Cairo in 1994, dar fara rezultate notabile din cauza controverselor legate de controlul nasterilor.

Drepturile fundamentale ale omului

Printre directiile principale de activitate a O.N.U. se mai pot aminti promovarea si garantarea pe plan international a drepturilor fundamen­tale ale omului si dezvoltarea unei legislatii internationale referitoare la aceste drepturi, care aveau sa duca la aparitia unui drept international al drepturilor omului.

Cea mai recenta manifestare organizata de O.N.U. in acest domeniu este Conferinta mondiala contra rasismului, care a avut loc in orasul sud-african Durban, la inceputul lunii septembrie 2001. Consacrata, in principal, conflictului israelo-palestinian si problemei mostenirii lasate de perioada colonialista, conferinta a ramas, din pacate, la stadiul bunelor inten­tii, fiind marcata de dispute aprige si de retragerea spectaculoasa a S.U.A. si Israelului, documentul final fiind adoptat cu mare greutate, intr-o atmosfera de nemultumire generala.

Tot in septembrie 2001, ar fi trebuit sa se desfasoare la New York o sesiune speciala a Adunarii Generale a O.N.U. pentru drepturile copilului. Ea a fost insa amanata, pentru luna mai a anului 2002, din pricina atentatelor teroriste de la 11 Septembrie.

Problema drogurilor

O.N.U. se preocupa, de asemenea, de controlul international al stupefiantelor, adoptand acte internationale cu privire la acest domeniu si cu privire, mai ales, la reprimarea traficului ilicit cu stupefiante. Consiliul Economic si Social a creat, in anul 1946, Comisia stupefiantelor, ca organ subsidiar, iar in anul 1968 a fost creat Organul international de control al stupefiantelor, cu misiunea de a supraveghea modul in care statele aplica conventiile internationale referitoare la stupefiante. In anul 1971 s-a constituit Fondul Natiunilor Unite de lupta impotriva drogurilor.

Codificarea dreptului international

Este o directie de activitate a O.N.U. in care s-au inregistrat rezultate notabile. Fiind investita de Carta cu functia de codificare si dezvoltare progresiva a dreptului international, Adunarea Generala si-a creat un organ subsidiar, Comisia de drept interna­tional, chemata sa redacteze proiecte de conventii pentru diferite domenii ale dreptului international. Aceste proiecte au fost supuse apoi dezbaterii si adoptarii fie in sesiuni speciale ale Adunarii Generale, fie in conferinte internationale separate si au devenit reglementari obligatorii pentru statele care le-au ratificat sau au aderat la ele. Domenii importante ale dreptului international, ca dreptul tratatelor, dreptul marii, dreptul diplomatic si consular, au fost astfel codificate, altele fiind in curs de codificare[32]. Alaturi de Adunarea Generala, la activitatea de codificare a dreptului international si-au adus aportul si Consiliul Economic si Social si institutiile specializate ale O.N.U., prin initierea si pregatirea unor conventii internationale stabilind principii, reguli si norme juridice concrete, aplicabile in domeniile tinand de competenta lor.

Terorismul international

In fine, notam ca evenimentele de la 11 Septembrie 2001 au adus in centrul preocu-parilor O.N.U. problema terorismului international. Consiliul de Securitate s-a implicat imediat prin adoptarea unor rezolutii condamnand terorismul, cerand statelor sa sprijine lupta antiterorista si autorizand, in cele din urma, interventia unei forte multinationale in Afganistan. La randul ei, Adunarea Generala a fixat ca prioritate, pe ordinea de zi a celei de-a 56-a sesiuni, intarziata din pricina acelorasi evenimente de la 11 Septembrie, problema combaterii terorismului. Ca niciodata in istoria existentei Orga­nizatiei Natiunilor Unite, statele membre au facut front comun, afirmandu-si solidaritatea deplina si vointa de a actiona impotriva acestui flagel al vremurilor noastre.



Pentru informatii cu privire la Pactul Societatii Natiunilor, mecanismele institutionale si activitatea acestei organizatii, cu toate imperfectiunile ei, a se vedea S. G. Hantjissalatas, O.N.U. Rolul sau in mentinerea pacii si securitatii internationale, Edit. Enciclopedica, Bucuresti, 1997, p.20-26, 31, 38-42, 53 si urm.

Aceasta actiune a inceput cu Conferinta ministrilor de externe ai S.U.A., Angliei si fostei Uniuni Sovietice, care a avut loc la Moscova (26 octombrie 1943). Cu acest prilej s-a elaborat o Declaratie asupra securitatii generale, la care s-a alaturat si China, prin semnatura ambasadorului ei la Moscova.

La Conferinta de la San-Francisco trebuia sa participe si Polonia, ca al 51-lea stat. Nu a putut participa din cauza neintelegerilor cu privire la reprezentarea ei la aceasta conferinta.

R. Neagu, O.N.U. Adaptarea la cerintele lumii contemporane, Edit. Politica, Bucuresti, 1983, p.46.

A se vedea S. G. Hantjissalatas, op.cit., p.42-43.

La inceputul anului 2002, O.N.U. avea 189 de state membre. Lor li se va alatura Elvetia, populatia acestei tari, consultata prin referendum, exprimandu-si deja vointa in acest sens.

Indonezia s-a retras din organizatie in anul 1965, dar a revenit la scurt timp dupa aceea.

A se vedea Ph. Moreau Defarges, op.cit., p.16.

Cu privire la asemenea aprecieri asupra rolului jucat de Adunarea Generala pana in anii 70, a se vedea Ph. Moreau Defarges, op.cit., p.12-13.

Rezolutia Adunarii Generale a O.N.U. nr. 1991/XVII din 17 decembrie 1963 prevede ca cele 10 locuri de membri nepermanenti in Consiliul de Securitate se vor ocupa, dupa criteriul geografic, astfel: 5 locuri revin Africii si Asiei, un loc tarilor Europei Rasaritene, doua locuri Americii Latine si doua locuri tarilor din Europa Occidentala.

A se vedea, pentru amanunte, S. G. Hantjissalatas, op.cit., p. 147.

A se vedea, in acest sens, S. G. Hantjissalatas, op.cit, p. 70-71.

A se vedea R. G. Feltham, Introducere in dreptul si practica diplomatiei, Edit. ALL, Bucuresti, 1997, p. 83.

A se vedea, in acest sens, J. Mayall, Politica mondiala. Evolutia si limitele ei, Edit. Antet, Bucuresti, 2000, p.103.

A se vedea R. G. Feltham, op.cit., p. 84. Pentru amanunte cu privire la istoricul, compunerea, regulile si jurisdictia C.I.J., a se vedea: Madalina Voican, Ruxandra Burdescu, Gh. Mocuta, Curti    Internationale de Justitie, Edit. ALL BECK, Bucuresti, 2000, p. 116 si urm.

In legatura cu atributiile concrete, in plan administrativ si politic, ale Secretarului General, a se vedea Raluca Miga-Besteliu, op.cit., p.201.

A. Bourgi, J.-P.Colin, Entre le renouveau et la crise: l'Organisation des Nations Unies en 1993, in "Politique etrangere", nr. 3/1993, p. 594.

A se vedea: Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2001 decernat Secretarului General al O.N.U si Natiunilor Unite, in "Adevarul", nr. 3573, marti, 11 dec. 2001, p. 13.

Pentru detalii privind baza legala si caracteristicile operatiunilor de mentinere a pacii, mandatul operatiunilor si istoricul lor, inclusiv date concrete referitoare la fiecare operatiune desfasurata pana in anul 1996, a se vedea S. G. Hantjissalatas, op.cit., p. 145 si urm.

B. Boutros-Ghali, Rapport sur l'activite de l'Organisation de la quarante-sixieme a la quarante-septieme session de l'Assemblee generale, Nations Unies, New York, 1992, p.7.

Pana in anul 1995, statisticile semnalau 35 de asemenea operatiuni. A se vedea Ph. Moreau Defarges, op.cit., p.24-25. Numai in Africa, in perioada dintre razboiul din Golf si criza din Kosovo, Natiunile Unite au fost implicate in 14 conflicte, majoritatea fiind conflicte intrastatale. A se vedea J. Mayall, op.cit., p.89.

Astfel, doar la nivelul anului 2001, numarul conflictelor politice, etnice si militare a fost estimat de catre Agentia Centrala de Informatii a S.U.A., la 30, desi alte organisme comunica cifre si mai ingrijoratoare. Informatia a fost preluata din "Adevarul" nr. 3585, joi, 27 dec. 2001, p.13.

A se vedea, in acest sens, J. Mayall, op.cit., p. 104. In aceeasi lucrare, la p.88 si urm., este prezentat conceptul de interventie umanitara, asa cum se contureaza el in teoria si practica internationala. In legatura cu controversele actuale privind dreptul de interventie umanitara, a se vedea: Al. Bolintineanu, A. Nastase, B. Aurescu, op.cit., p. 135-138.

A se vedea, in acest sens, 5. G. Hantjissalatas, op.cit., p.90 si urm.

Abia in 1996, Adunarea Generala a adoptat un nou tratat pentru interzicerea completa a experientelor nucleare.

In 1995 el a fost prelungit, devenind un tratat fara termen, dar, din pacate, unele tari detinatoare de arme nucleare au refuzat sa-1 semneze (de pilda, India si Pakistan).

A se vedea M. I. Niciu, op.cit., p. 379-382.

Pentru detalii, a se vedea R. G. Feltham, op.cit., p.100.

A se vedea: Al. Bolintineanu, A. Nastase, B. Aurescu, op.cit., p. 296-297.

A se vedea, pentru informatii suplimentare, D. Mazilu, Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare (UNCTAD) - evaluari necesare privind raporturile comerciale internationale, in "Revista de drept comercial" nr. 5/2000, p. 98-108.

Pentru informatii suplimentare, a se vedea R. Caplescu, Saracia, sursa permanenta de alimentare a terorismului, in "Adevarul", nr. 3656, sambata, 23 martie 2002, p. 10.

Cu privire la codificarea dreptului international si rolul Adunarii Generale, a se vedea M. I. Niciu, op.cit., p.25-27. Pentru istoricul, componenta si activitatea Comisiei de drept international, a se vedea: Al. Bolintineanu, A. Nastase, B. Aurescu, op.cit., p. 384-386.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate