Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
ORGANIZAREA DE STAT SI ORGANIZAREA ADMINISTRATIV- TERITORIALA A TARILOR ROMANE IN FEUDALISM


ORGANIZAREA DE STAT SI ORGANIZAREA ADMINISTRATIV- TERITORIALA A TARILOR ROMANE IN FEUDALISM


ORGANIZAREA DE STAT SI ORGANIZAREA ADMINISTRATIV- TERITORIALA A TARILOR ROMANE IN FEUDALISM

La scurt timp dupa intemeiere se poate constata o rapida organizare interna a Tarii Romanesti si a Moldovei, precum si o consolidare a pozitiei lor internationale. In interior autoritatea voievozilor intemeietori si a urmasilor lor este recunoscuta pe un teritoriu cu mult mai mare decat al vechilor voievodate, intre Carpati, Dunare si Marea Neagra. Ei poarta titlul de 'domn'pe langa cel de voievod si sunt adevarati monarhi feudali, ingloband in hotarele statelor lor toate micile 'tari', cnezate si voievodate existente in perioada feudalismului timpuriu. Acest fenomen al extinderii teritoriale se oglindeste si in schimbarea capitalei, de la munte la ses, spre noile teritorii :in Tara Romaneasca-Campulung'Curtea de Arges, Targoviste, Bucuresti ;in Moldova-Baia, Siret, Suceava, Iasi. Consolidarea domniei in interior corespunde intereselor clasei feudale, domnia fiind unul din stalpii principali ai dominatiei sale de clasa, in vederea dezvoltarii relatiilor feudale de productie.



Cele doua state romanesti incep sa se afirme si in plan international, ele fiind tratate ca state independente. Conducatorilor lor li se recunosteau titlul de 'domn' de catre ceilalti monarhi. La 1359, patriarhul Constantinopolului i se adreseaza lui Nicolae Alexandru, urmasul lui Basarab, cu titlul de 'domn'. Tot asa Vladislav, urmasul lui Nicolae Alexandru, este recunoscut ca domn independent al Tarii Romanesti de catre regele Ludovic al Ungariei, dupa ce incercarea acestuia de a readuce Tara Romaneasca sub dominatia sa s-a sfarsit cu infrangerea ostilor maghiare, de catre Dragomir. O data cu recunasterea ca domn, regele Ludovic acorda lui Vladislav ducatul Fagarasului si Almasului, pentru care domnul Tarii Romanesti recunoaste suzeranitatea regelui maghiar(numai pentru aceste ducate). In Moldova procesul de consolidare a domniei si de extindere a autoritatii domnesti pe intregul teritoriu, a continuat pana la Roman I (1391-1394), cel dintai care se intituleaza 'domn de la munte pana la mare'. Predecesorul sau Petru Musat, obtinuse din partea Poloniei recunoasterea Moldovei ca stat, In vederea consolidarii domniei si a noilor state a fost nevoie de crearea unor institutii politice, superioare cnezatelor si voievodatelor din perioada feudalismului timpuriu. Un mare rol in ceea ce priveste noile forme ale organizarii de stat au avut domni ca Micea cel Batran si Vlad Tepes in Tara Romaneasca, Alexandru cel Bun si Stefan cel Mare in Moldova.

Organele centrale

Organele centrale de stat in Tara Romaneasca si Moldova sunt :Domnia , Sfatul Domnesc, Dregatoriile.

Domnul-era capul statului. Pozitia sa se sprijinea pe intregul sistem al relatiilor feudale de vasalitate in care el reprezinta varful ierarhiei feudale. Institutia domniei, ca organ central suprem al puterii de stat, poate fi deplin precizata numai tinand seama de sistemul organelor centrale si locale ale statului. El avea prerogative cu privire la conducerea politico-administrativa, militara, legislativa si judecatoreasca a statului. Domnul hotara in toate problemele de ordin administrativ intern :incasarea darilor si efectuarea prestatiilor de orice fel catre domnie, impartirea teritorial-administrativa a statului, numirea in dregatorii, baterea monedei etc. In materie religioasa domnul exercita o tutela asupra bisericii, prin dreptul de confirmare al mitropolitilor, episcopilor si agumenilor, ca si in general asupra conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca membrii clerului. Pe plan international, el incheia tratate comerciale sau de alianta si declara starea de razboi sau de pace in relatiile cu alte state. Atributiile de ordin militar ale domnilor sunt dintre cele mai vechi, fiind legate de titlul de voievod din vremea feudalismului timpuriu, pe care ei continuau sa-l poarte si dupa intemeiere si care avea sensul de conducator de oaste. Rolul militar al domnului era de a asigura unitatea de actiune a acestor forte militare, de a le coordona atat in interior impotriva razvratirii taranimii exploatate, cat si in exterior impotriva atacurilor cotropitorilor. Atributiile judecatoresti ale domnului sunt foarte intinse. Domnul este supremul judecator al tuturor supusilor, al nobililor si clerului inalt, putand pronunta pedepse cu moartea si confiscarea averii. El poate delega dreptul de a judeca, in anumita masura dregatorilor si poate sa-l confere marilor feudali-boieri sau manastiri -pentru populatia de pe domeniile acestora. Vointa domnului era considerata lege. Atributiile sale legislative se exercitau prin hrisoave legislative, cuprinzand norme generale. Toate aceste atributii domnul le exercita cu sprijinul Sfatului Domnesc si al dregatorilor.

Din cele de mai sus se constata ca institutia domniei se caracterizeaza prin confuziunea de atributii pe care domnul le detine in cele mai diverse domenii. Totodata mai trebuie avut in vedere ca aceste atributii sunt ingradite de regulile dreptului nescris in vigoare si se exercita in marginile permise de acesta si de marii boieri, care aveau un rol deosebit de important in conducerea statului.

Sfatul Domnesc

In conditiile feudale, participarea boierilor la conducerea statului se exercita prin Sfatul Domnesc. Acesta era un organ central, functionand pe langa domn cu urmatoarele atributii :sa intareasca alaturi de domn actele de proprietate, de imunitati, vanzare, schimb si orice alte de transfer al proprietatii feudale, dand garantia sa -specificata in act-pentru a asigura respectarea drepturilor si obligatiilor stipulate in act ;sa asiste pe domn la judecarea pricinilor penale si civile ;sa garanteze impreuna cu domnul respectarea actelor externe, in special a tratatelor de vasalitate ;sa sfatuiasca pe domn in orice alte probleme de stat, atunci cand este consultat. Avand rolul de a promova interesele feudalilor, Sfatul Domnesc se compunea din reprezentantii cei mai de seama ai boierilor si bisericii. In primele timpuri dupa intemeiere membrii Sfatului sunt mentionati in hrisoave cu titlul de 'jupani'in Tara Romaneasca sau 'pani in Moldova. Ei erau mari stapani de domenii feudale, cu slujitori si armata proprie, exercitand intreaga conducere politica asupra acestor domenii. Daca urmarim felul cum a evoluat compozitia Sfatului Domnesc, constatam ca pe langa jupani si pani, care erau boieri stapani de intinse mosii cu imunitate, spre sfarsitul secolului al XV-lea incep sa apara si dregatori ca membrii ai Sfatului DomnescPredomina insa numarul boierilor fara dregatorii. In prima jumatate al secolului a XV-lea sub Mircea cel Batran si Alexandru cel Bun, numarul dregatorilor incepe sa creasca, ajungandu-se ca in a doua jumatate a secolului a XV-lea, atat in Moldova cat si in Tara Romaneasca, intregul Sfat Domnesc sa fie compus numai din boieri cu slujbe. Rezulta din aceasta evolutie a compozitiei Sfatului Domnesc inca o dovada ca boierimea este anterioara dregatoriilor. Pe langa boieri intrau in compunerea Sfatului si capii bisericii, intrucat prin interesele si pozitia lor in stat faceau parte din clasa dominanta.

Incepand cu secolul al XVI-lea se ajunge ca in ambele tari membrii Sfatului sa fie exclusiv mari dregatori, comandanti militari si capi ai bisericii. Unii dregatori figureza in modpermanent :banul(inTaraRomaneasca), vornicul, stolnicul, vistierul, spatarul, hatmanul(in Moldova), paharnicul, logofatul, comisul, postelnicul iar in Moldova si guvernatorii cetatilor Neamt, Roman si Suceava. Sfatul era convocat si prezidat de domn. Nu era o regula precisa cu privire la timpul si locul de convocare. Acestea erau fixate dupa trebuinta de catre domn, numarul membrilor nu era fix, el varia intre 12 si 25. In principiu Sfatul boierilor avea pentru domn un caracter consultativ. Cand cresteinsa rolul conducerii centralizate a statului, reprezentanti boierimii sustin conceptia ca domnul trebuie sa asculte de Sfatul boierilor, deoarece 'pentru aceea a dat Dumnezeu sa aiba imparatii, craii, domnii, carmuitorii tarilor, svetnici pe langa sineIara ce fac domnii singuri, rar iese lucru de folos'.

Dregatoriile

Pe masura ce sarcinile si functiile domniei au crescut s-a organizat si sistemul dregatoriilor, parte importanta a aparatelor statelor feudale. Dregatorii aveau atributii de curte, administrative si judecatoresti. Denumirile lor arata ca initial ei indeplineau anumite insarcinari in cadrul Curtii Domnesti si abia mai tarziu ii gasim in Sfatul Domnesc sau slujind in anumite ramuri ale activitatii de stat. . O preocupare deosebita pentru organizarea Curtii Domnesti si a dregatoriilor au aratat Mircea cel Batran in Tara Romaneasca si Alexandru cel Bun in Moldova. Mircea a urmat ca model dregatoriile bizantine, dintre care unele s-au transmis prin filiera statelor slavilor din sud, iar Alexandru a adoptat sistemul de organizare al Curtii din Tara Romaneasca folosind si unele dregatorii ale statelor din rasarit(Haliciu si Polonia). Ordinea aparitiei in timp a dregatorilor, ca membri ai Sfatului Domnesc din Tara Romaneasca, a fost urmatoarea :banul, stolnicul, vistierul, vornicul, logofatul, spatarul si paharnicul.

Banul-existent nunai in Tara Romaneasca, a aparut mai intai ca ban de Severin iar in timpul lui Radu cel Mare ca ban al Craiovei, avea in administratia sa Oltenia. in ierarhia dregatorilor urma indata, dupa domn fiind comandantul armatei din Oltenia, avand dreptul de a pronunta si pedepse cu moartea. Subalternii sai se numeau 'banisori'.

Logofatul(purtatorul de cuvant) era in ambele Principate seful Cancelariei Domnesti. El purta sigiliul cel mare cu care se intareau actele domnesti. judeca pricinile in legatura cu domeniile boieresti ereditare si de impartire a mosiilor si efectua hotarnicirea lor. Avea in subordine pe logofatul al doilea si al treilea, precum si pe dieci, gramatici si pisari(scriitorii cancelariei). De asemenea in Moldova, ascultau de logofat si curtenii(nobilimea de tara).

Vornicul era conducatorul slujitorilor Curtii Domnesti, judecatorul pricinilor de talharii si supraveghetorul strajilor de la granite. In Tara Romaneasca competenta teritoriala a vornicului nu se intindea si asupra Olteniei. In Moldova erau doi vornici, impartindu-si autoritatea teritoriala unul asupra Tarii de Jos, altul asupra Tarii de Sus. Ei erau si comandantii ostilor din teritoriile respective, avand intaietate cel din Tara de Jos care era maresal si statea 'pe langa domn'. O serie intreaga de dregatori la judete, orase, mosii purtau, de asemenea, denumirea de vornici sau altii mai mici, vornicei.

Postelnicul-numit la inceput statornic, era dregatorul cel mai apropiat de persoana domnului, cel care indeplinea functia de talmaci al domnului si avea in grija legaturile cu tarile straine. Ca atributii judecatoresti avea jurisdictia asupra aprozilor si curierilor de la Curtea Domneasca. Logofatul al doilea si al treilea si dregatorii mai mici, nimiti postelnicei, erau sub ascultarea sa.

Spatarul-pastratorul spadei domnesti era in Tara Romaneasca si comandantul ostii de calarasi. Domnul putea sa-i incredinteze in timp de razboi comanda intregii armate. Existau de asemenea, spatarul al doilea si al treilea si spatarei. In Moldova Ieremia Movila a infiintat o dregatorie simlara, pe care a incredintat-o hatmanului, dupa modelul Poloniei, luand de la cei doi vornici dreptul de comanda a armatei. Hatmanul era totodata parcalab al Sucevei si, in aceasta calitate facea parte din Sfat.

Vistierul-se ocupa cu strangerea veniturilor tarii si cu cheltuielile necesitate de intretinerea Curtii Domnesti si a armatei, iar mai tarziu de plata haraciului catre turci. In secolul al XVIII-lea cand veniturile tarii s-au separat de ale domnitorului, un dregator nou, camarasul a fost insarcinat cu gestiunea veniturilor domnului(camara), Dupa natura sau denumirea venitului pe care-l strang subalternii vistierului si camarasului, ei se numesc :'birari ' care strang birul, 'ilisari ' sau ;galetari' pentru darile din grau, 'posadnici'-taxele pentru intretinerea cetatilor, vinaricei, oieri, camarasii de ocna-veniturile produse de monopolul ocnelor de sare etc.

Paharnicul, mai mare peste pivnitele domnesti, stolnicul avea in grija camarile domnesti si administra gradinile si pescariile domnesti, comisul-grajdurile domnesti, portarul de Suceava in Moldova.

ORGANIZAREA ADMINISTRATIV-TERITORIALA A TARILOR ROMANE IN FEUDALISM

Aplicarea principiului teritorial in oranduirea de stat a tarilor feudale romanesti se oglindeste in organizarea subdiviziilor administrative, a oraselor, targurilor si satelor. In Tara Romaneasca din cele mai vechi timpuri se constata oarecare particularitati intre partea din dreapta si stanga a Oltului. La inceput sub forma Banatului de Severiniar din timpul lui Radu cel Mare sub forma Baniei Craiovei, care se bucura de oarecare autonomie, reflectata mai ales in atributiile banului asupra acestui teritoriu precum si faptul ca resedinta banului Olteniei se afla la Craiova. Chiar si mai tarziu dupa ce s-a accentuat centralizarea putetii si Resedinta banului a fost stramutata la Bucuresti, unele aspecte ale autonomiei Olteniei inca mai persista, mai ales in organizarea unor instante judecatoresti cu competenta asupra teritoriului ei. In ceea ce priveste partea Tarii Romanesti din stanga Oltului, vornicul era dregatorul care avea atributiile administrative, judecatoresti si militare similare cu acelea ale banului.

In Moldova exista de asemenea o impartire a teritoriului, jumatatea de sus fiind numita Moldova de Sus, iar cealalta Moldova de Jos. Locuitorii se numeau 'suseni' si 'joseni'. Moldova de Jos intrata mai tarziu in hotarul statului Moldovei, a fost pusa sub administratia unui mare vornic, care, ca si banul, comanda armata din aceasta parte a Moldovei. Tara de Sus era si ea sub administratia unui mara vornic, care urma imediat in scara ierarhica a dregatorilor.

In Transilvania diviziunile administrativ-teritoriale cuprindeau comitatele conduse de un comite si un vicecomite, alesi dintre nobili de catre rege sau de Voievodul Transilvaniei, ei erau ajutati in atributiile lor de Adunarea Comitatului. Romanii din Transilvania -aceia din zonela marginase aveau propriile lor organizatii teritoriale numite 'districte'(Banat, Fagaras, Bistrita, Maramures) conduse de cneji(judex). In schimbul unor libertati, acestia erau obligati la serviciul militar de granita. Pamantul acordat secuilor in estul Transilvaniei a fost impartit in sapte scaune, cu o organizare avand un caracter militar(dupa scaunele de judecata), aceste scaune alcatuiau obstea secuilor(Universitas sicularum). Scaunele secuiesti erau conduse de capitani ajutati de juzii scaunali si din secolul al XV-lea si de un jude regal. Sasii colonizati in Transilvania dupa secolul al XVI-lea, tot in zonele marginase, erau organizati in scaune, in numar de opt, alcatuind obstea sasilor(Universitas saxorum). Scaunele sasesti erau conduse de judele regal ajutat de un vicejude, iar din secolul al XV-lea intreaga obste saseasca era condusa de un comite cu resedinta la Sibiu, conducandu-se dupa legile si obiceiurile proprii(dreptul saxon).

Orasele.

Aparute datorita unor necesitati interne, unele atestate ca existand inca inainte de intemeierea statelor, orasele s-au format pe masura separarii mestesugurilor de agricultura si a intensificarii schimbului de marfuri. Unele sate au devenit targyri si apoi orase :Targu-Jiu, Targul- Gilortului, Targul-snagov, Arges, Buzau(Tara Romaneasca), Barlad, Vaslui, Baia, Suceava(Moldova). Toate orasele erau sub stapanirea domnitorilor. Acestia aveau in orase Curti Domnesti sau cetati, precum si dregatori care ii reprezentau in administratia oraseneasca. Temeiul stapanirii domnesti ii forma mosia domneasca pe care se gasea orasul propriu-zis. Exista un teritoriu cuprinzand mai multe sate, care depindeau de oras. In Moldova domnul putea dispune dupa voie de pamantul ocoalelor, locuitorii acestora avand doar un drept de uzufruct temporar, pe cand in Tara Romaneasca, unde orasele erau mai dezvoltate, el putea dispune numai dupa ce rascumpara pamantul de la oraseni, platindu-le pretul sau dandu-le alt pamant in schimb, ceea ce inseamna ca orasenii aveau un drept de stapanire reala. Orasele romanesti medievale se compuneau din vatra targului(centru urban), hotarul targului(terenul aferent cultivat de oraseni) si ocolul targului(satele invecinate). Era o colectivitate privilegiata, cu administratie proprie, subordonata domnului si nu autoritatilor de judet(tinut). Erau conduse de judet si pargari in Tara Romaneasca si de un soltuz si pargari in Moldova. . Acestor autoritati locale li se suprapuneau dregatori domnesti(pristav, vames) si alte acte speciale date de domnitori precizau modul de conducere, drepturile si obligatiile oraselor. Dezvoltarea oraselor s-a accentuat mai mult in domeniul comercial, mai putin in cel mestesugaresc. In secolele al XIV-lea si al XV-lea mestesugurile erau legate mai ales de productia agricola. Breslele au aparut in a doua jumatate a secolului al XVI-lea. Infiintarea lor se facea cu incuviintarea domniei. O data cu dezvoltarea oraselor a inceput sa se accentueaze si alianta dintre domni si oraseni, indreptata mai ales impotriva tendintei acelei parti a marii boierimi care urmarea sa mentina starea de faramitare feudala si sa-si intinda stapanirea asupra oraselor. Aparitia si dezvoltarea oraselor, a centrelor mestesugaresti si comerciale au impulsionat dezvoltarea productiei si schimburilor dintre orase ceea ce au dus la aparitia unei piete interne. Schimburile de produse nu puteau fi realizate decat intre oamenii liberi . Libertate de care se bucurau orasele , ceea ce au dus,, la discutii de libertate". In orase s-a trecut la un nou mod de viata,, civilizatia urbana" care era un factor de progres in lumea medieval.

La inceputul mil. II, cea mai mare parte a populatiei Europei lacuia la sate . Viata pe care o duceau oamenii in satele medievale se desfasura intr-un ritm lent, in functie de succesiunea anotimpurilor si de desfasurararea muncilor agricole.

Cresterea productiei alimentare s-a datorat maririi suprafetei pamantului arabil, dar si metodelor de lucru imbunatatite. Printre acestea se numarau sistemul de cultivare 'trei campii' si folosirea morilor de apa; aceste doua metode erau cunoscute de mult, insa s-au raspandit in perioada medievala. Fara o productie ridicata, hranirea populatiei din orase ar fi fost imposibila, orase a caror crestere a fost una dintre cele mai importante trasaturi ale secolelor XI si XII. In Epoca Intunecata, centrele urbane al caror numar scazuse au continuat sa decada. Doar cateva orase, in special in Italia, au reusit sa-si mentina o bogata activitate economica, dar acestea nu se puteau compara cu capitala bizantina, Constantinopol, sau cu marile orase ale lumii islamice.

Hrana taranilor se baza pe consumul cerealelor . Fata de Antichitate a crescut ponderea legumelor .

Hrana nobililor era mult mai bogata:carne, peste, vinuri, dulciuri si fructe.

Orasele noi au aparut mai ales la intersectia drumurilor comerciale, cum ar fi in Peninsula scandinava, Polonia, Cehia.

Prosperitatea si extinderea oraselor erau strans legate de cresterea numarului constructiilor in Europa Medievala. Castelul de piatra sugera continuarea dominatiei nobilului feudal, dar in multe zone acesta servea drept centru si citadela unui nou oras. Marile catedrale erau elemente urbane esentiale, in a caror construire si finantare se implica de obicei intreaga comunitate. Contributiile generoase ale mirenilor faceau ca Biserica sa fie prospera, ajutau colegiile universitare si contribuiau in mare masura la construirea bisericilor si manastirilor. Intre timp, casele breslelor, spitalele, casele de amanet si alte institutii publice si private puneau in evidenta faptul ca orasul medieval devenise o comunitate complexa, consolidata.

Printre altele, orasul reprezenta centrul unde mestesugarii isi puteau confectiona si vinde marfurile. De aici a luat nastere o institutie specifica Evului Mediu, breasla mestesugarilor. Desi deseori comparata cu sindicatul, breasla era total diferita de acesta deoarece accepta orice persoana care se pricepea la o anumita meserie - maistri, calfe (muncitori calificati) si ucenici. Scopurile breslei erau mentinerea standardelor lucratorilor si protejarea membrilor sai, care (intr-o lume in care clientii erau relativ putini) includea stabilirea numarului celor admisi in breasla, asigurandu-se de asemenea ca persoanele din afara sa nu faca afaceri. Breasla avea un statut care trebuia respectat .

Satele.

Stravechea organizare a satelor, anterioara intemeierii statelor feudale, se baza pe principiul stapanirii in obste a pamantului. Ea nu a fost cu totul desfiintata dupa intemeiere fiind confirmata in uricile si hrisoavele sau cartile de dedina emise de Cancelaria Domneasca. In secolele al XIV-lea si al XV-lea conducatorii satelor sunt denumiti, ca si mai inainte cneji in Moldova si juzi in Tara Romaneasca, dar incep sa apara si denumiri noi :vataman, ureatnic, vornicel(Moldova) sau parcalab(Tara Romaneasca) care vor inlocui pe cele vechi. Intemeierea statelor feudale si formarea domeniilor feudale au produs schimbari in organizarea satelor. Acestea devin in cea mai mare parte 'sate domnesti', boieresti sau manastiresti, dupa stapanirea feudala sub care cad, doar un numar mai mic de sate se mentin libere, razasesti sau mosnenesti. Conducatorii satelor devin astfel reprezentantii stapanilor feudali, numiti de acestia. Dezvoltarea proprietatii private, dezmembrarea obstii, centralizarea puterii de stat si cresterea aparatului de stat au facut ca, treptat, drepturile autonome ale satelor sa dispara, in hotarul lor intrand diversi dregatori si slujitori domnesti.

ORGANIZAREA BISERICEASCA

Religia crestina a exercitat o puternica influenta in societatea feudala, in sensul 'legitimarii puterii de stat feudale si tinerii in ascultare a maselor exploatate'. De aceea Biserica Crestina s-a bucurat de sprijinul statului feudal si, la randul sau a sprijinit statul feudal cu toata autoritatea sa spirituala. Baza materiala a acestei legaturi intre statul feudal si biserica o forma identitatea de i nterese dintre feudali si cler, stapani de mosii cultivate prin sistemul muncii iobagilor si robilor. Acest rol a fost detinut in Tarile Romane de catre Biserica Ortodoxa. In afara de aceasta prin lupta pe care a dus-o impotriva catolicismului, Biserica Ortodoxa a ajutat la apararea independentei politice fata de unele tari vecine, cum era Ungaria, Polonia, care incercau o subjugare a Tarilor Romane sub pretextul ca ar urmari doar raspandirea religiei catolice. Indata ce domnia se consolideaza, incepe o actiune intensa de reorganizare a bisericii, subordonata fata de stat si de autoritatea Domneasca.

In Tara Romaneasca ia nastere la Curtea de Arges din initiativa domnului Nicolae Alexandru Basarab, prima Mitropolie denumita a Ungro-Vlahiei, in scaunul careia este adus Iachint, fostul mitropolit de la Vicina(desfiintata), recunoscut de Patriarhia de la Constantinopol in 1359. O Episcopie ia nastere in 1370 la Severin. Din punct de vedere spiritual biserica depindea acum de Patriarhia din Constantinopol. In timpul lui Mircea cel Batran, aceasta dependenta slabeste, iar dupa cedarea Constantinopolului, domnul este acela care are cea mai mare influenta in numirea mitropolitilor si inaltilor prelati. In secolul al XV-lea se mai infiinteaza o Episcopie la Buzau si alta la R. Valcea(in locul Mitropoliei de la Severin). Moldova nu voia sa accepte autoritatea spirituala a Patriarhiei din Constantinopol. In 1388, Iosif, episcop de Suceava, moldovean de origine, este sfintit la Halici. Abia sub Alexandru cel Bun se accepta dependenta fata de patriarhie(1401), care recunoaste pe Iosif ca mitropolit. Tarile Romane au sprijinit si Biserica Ortodoxa din alte tari. Manastirile infiintate de domnii romani in Transilvania (Manastirea Prislop), in Liov(Galitia) dar mai ales manastirile grecesti si cele din Orientul Apropiat au fost sprijinite prin danii directe si prin 'inchinarea' unor manastiri romanesti fata de acestea. Inchinarea avea drept urmare acordarea celei mai mari parti din veniturile inchinate catre manastirile grecesti, in scopuri pioase.

Cu toata dependenta sa spirituala fata de Patriarhia de la Constantinopol, biserica din Tarile Romane nu i-a platit niciodata acesteia nici un tribut si nici cultul nu a devenit cel grecesc, ci s-a pastrat cel slavon, traditional.

Tarile Romane au aratat intotdeauna o larga toleranta celorlalte culte.

ORGANIZAREA ARMATEI

In conditiile faramitarii feudale, armata era constituita in primul rand din elemente ale clasei boieresti si, in al doilea rand de taranii liberi. Numai boierii si slujitorii lor si ai domnului aveau privilegiul sa poarte arme in permanenta. Taranii aserviti puteau participa la operatii militare numai in cazuri deosebit de grave, cum erau invaziile straine(Oastea cea Mare). Marii boieri, stapani de domenii feudale, aveau oastea lor proprie, compusa din slujitorii lor numiti si voinici, cu ajutorul carora reprimau impotrivirea taranimii aservite, aflata sub stapanirea lor si cu care ca vasali ai domnului ii dau ajutor in caz de razboi. La randul lor, slujitorii datorau boierilor slujba militara, ca vasali ai acestora, in schimbul pamantului si avantajelor materiale primite. Fiecare boier isi comanda ceata sa (steagul). Ei formau calarimea. Un alt element militar feudal, existent in ambele tari, erau vitejii, asemanatori cavalerilor.

Domnul dispunea de Oastea cea Mica , compusa in primul rand din mici feudali, stapani ai unor parti de sate sau a unui sat dat de domn-care formau ceea ce se numea 'tara' si constituiau trupe de cavalerie usoara, calarasi. In al doilea rand, in compunerea ostii domnesti intrau curtenii (rosii-Tara Romaneasca)adica slugile domnesti, subalterni ai diversilor mari dregatori teritoriali, care indeplineau in timp de pace anumite functii cu caracter civil si care constituiau, spre deosebire de cei de mai sus adevarate trupe permanente, ele erau intretinute pe socoteala domnului. Urmau in al treilea rand calarasii si dorobantii proveniti din tarani liberi, primii fiind rasplatiti prin acordarea in folosinta a unor ocine domnesti iar ceilalti cu leafa, toti bucurandu-se de scutiri de dari. Taranii mai aveau si obligatia de paza la granita(straja, viglu, posada).

Toate aceste trupe domnesti erau organizate pe principiul teritorial, formand steaguri pe judete si tinuturi, sub comanda unui vataf sau stegar. In Moldova stegurile din Tara de Jos, pe de o parte, iar cele din Tara de Sus, pe de alta erau comandate de vornicii respectivi. In Tara Romaneasca steagurile de judet din Oltenia erau comandate de ban, iar cele din stanga Oltului, de catre vornic. Mercenarii numiti 'lefegii' erau sub comanda vornicilor si a hatmanului in Moldova, iar in Tara Romaneasca sub aceea a spatarului. Aparitia armelor de foc a creat necesitatea intretinerii unor trupe de mercenari specializate(sinetasi, tunari).

Instaurarea dominatiei turcesti a dus la declinul ostii de tara. Domnii sunt siliti a folosi numai mercenari straini, in numar restrans, pentru serviciul de politie interna ori pentru garda personala.

ORGANIZAREA FINANCIARA

In perioada faramitarii feudale, temeiul sistemului de organizare a finantelor tarii il constituiau dreptul de 'dominium eminens' al domnitorului, in virtutea caruia el primea contributii de la supusi. Nu exista o separare intre visteria tarii si veniturile personale ale acestuia. Caracterul natural al economiei determina insa ca veniturile tarii sa fie mai ales in natura. In buna parte exista un paralelism intre ceea ce supusii dadeau domnului si ceea ce primeau boierii pentru mosiile lor, cultivate de taranii aserviti, prin existenta unor dari care poarta uneori acelasi nume, fara insa ca si in cuantumul lor ele sa fie aceleasi.

Dijmele domnesti in natura-numite de obicei in Tara Romaneasca 'zeciuiala', in Moldova 'deseatina' se strangeau din cereale, vita, produse animaliere etc. Din cereale se strangeau :cablaritul sau galetaritul(Tara Romaneasca), ilisul(Moldova), fanarit, vinarici(era dublu fata de cel datorat boierilor). Din animale :oierit(vama oilor)sau gorstina iar in Moldova deseatina, vacaritul, o dare in natura constand din vaci si oi, datorata numai de tarani.

Slujbele, muncile sau robota constau din :podvada, transporturi sau caraturi ale produselor destinate domniei :lucrul domnesc la cetati, la mori, la poduri si diguri ;conace(gazduirea curierilor domnesti), mertice(hranirea lor si a cailor) ;taierea lemnelor etc.

Darile in bani cuprind dari personale, taxe pe produse comercializate, taxe pentru folosirea unor bunuri publice si pentru inlocuirea unor dijme sau slujbe. Impozitul personal pe cap de locuitor-numit initial 'dare'(Tara Romaneasca) sau 'dajdie' (Moldova) si apoi'bir', se platea in raport cu situatia sociala a fiecarei persoane. Beneficiind de imunitati feudale, boierii si manastirile nu plateau asemenea dari pana in a doua jumatate a secolului al XVI-lea. In secolul al XVII-lea platesc bir si boierii cu dregatorii. La fel si cei fara dregatorii. Impunerea boierilor s-a facut numai da catre domni. Cnejii si nemesii au platit de la inceput bir pana in secolul al XVII-lea cand denumirile acestor categorii au fost inlocuite cu aceea de megiesi, fiind contopiti cu taranii. Unele categorii de mici dregatori sau militari platesc biruri deosebite :curtenii platesc birul curtenesc iar vatafii birul vatasesc pana in secolul al XVII-lea, cand dispar. O dare speciala platesc si preotii. Procedura se stabilire a birului era cisla, constand in stabilirea unei sume globale, repartizata apoi unitatilor impozabile, dupa puterea lor economica. Repartizarea se facea de catre rabojari, care crestau pentru fiecare birul datorat. Erau 'biruri mici' si 'biruri mari'(Tara Romanesca)sau 'dare domneasca mare' si 'mica'(Moldova). Rosii, calarasii si dorobantii erau grupati in unitati impozabile numite 'cruci', o cruce fiind formata din doua sau trei persoane. Mazilii, boierii fara functiidar cu indatoriri militare, sunt grupati pe judete.

O caracteristica a acestui sistem de impunere era solidaritatea in ceea ce priveste raspunderea pentru plata birului stabilit, oricare ar fi fost schimbarile survenite in ceea ce priveste numarul celor impusi, provocate de decese, fuga. Se putea intampla ce necesitatile domniei sa nu se indestuleze cu suma fizata initial. In acest caz se facea un supliment de impunere care se numea 'napasta'. In afara de bir alte venituri financiare erau taxe puse pe produsele comercializate cum erau :perperitul in Tara Romaneasca, pentru cereale, peste, mortasipia in Moldova, pentru vitele vandute in targuri sau leul de bute pentru vin. Exploatarea subsolului-saline, puturi de petrol, mine-produce venituri importante in folosul domniei, exploatarea se facea mai ales prin arendare, in schimb pentru saline se dadea o zeciuiala din drobii de sare iar pentru sarea din micile exploatari din munti exista darea sararit (in Tara Romanesca) sau solarit (in Moldova).

Instaurarea dominatiei turcesti a produs o crestere a sarcinilor financiare de tot felul, fie a celor in natura pentru aprovizionarea armatelor turcesti in timp de razboi sau a pietei turcesti, in cadrul monopolului asupra comertului exterior al Tarilor Romane, fie a slujbelor-lucrul si transporturile la cetatile turcesti dar mai ales a celor in bani prin plata 'haraciului peschesurilor', ploconul steagului.

Formarea statelor feudale a marcat o epoca noua in istoria poporului roma, in dezvoltarea sa economica, sociala si politica . Se poate afirma deci ca inchegarea primelor nuclee statale-a voievodatelor-si apoi concentrarea acestora in state feudale puternice au asigurat atat dezvoltarea continua a fortelor de productie, cat si conservarea fiintei poporului, apararea autonomiei Tarilor Romane in fata marilor imperii ale vremii. Organizarea statelor feudale romanesti a creat conditiile ridicarii vietii economico-sociale pe o treapta superioara, a inscris in istorie epoci de puternica inflorire a civilizatiei materiale si spirituale pe teritoriul tarii noastre, marcate si de personalitatea unor mari domnitori patrioti.

Dupa retragerea armatelor romane din fata navalirii popoarelor migratoare noul popor in formare a ramas sa-si apere glia si comunitatea de interese. Treptat el a trecut la organizarea de noi formatiuni, de voievodate, care au dus la lupte grele impotriva navalitorilor, pentru apararea fiintei proprii.

Au trecut sute de ani in care s-a inchegat si cimentat comunitatea de interese economice, de teritoriu, de cultura si limba ale poporului roman. In aceasta perioada s-au creat conditii, desi cu o anumita intarziere, pentru trecerea la o organizare superioara -formarea celor trei principate romanesti :Tara Romaneasc, Moldova, Transilvania. Dupa cum esta cunoscut, ele s-au nascut si dezvoltat in lupta impotriva dominatiei straine, pentru unirea intr-un stat puternic, in stare sa faca fata invaziilor straine, sa-si asigure o dezvoltare de sine statatoare.

Istoria omenirii, deci si istoria poporului roman, este istoria dezvoltarii fortelor de productie si a relatiilor sociale, istoria luptelor de clasa, a luptelor impotriva asupririi si dominatiei straine, pentru eliberare nationala si dezvoltare de sine statatoare, istoria confruntarii continue dintre vechi si nou.

In convietuirea cu popoarele vecine din antichitate, cu diferitele popoare migratoare, iar apoi cu cele ce s-au asezat in aceasta parte a Europei in a doua jumatate si spre sfarsitul primului mileniu s-au produs o interpatundere si o influentare reciproca.

Originea daco-romana si continuitatea existentei pe aceste meleaguri constituie caracteristici fundamentale ale poporului roman. Stabilirea locului in istorie, a originii si continuitatii in bazinul carpato-dunarean ale poporului roman constituie fundamentul oricarei activitati ideologice'teoretice si politico-educative. Avem un trecut glorios care reprezinta cea mai pretioasa mostenire a poporului nostru.

Istoria, evenimentele ne invata ca dominatia straina, existenta in vecinatatea tarii noastre a unor imperii au intarziat intr-o perioada sau alta dezvoltarea economico-sociala a poporului. formarea natiunii romane, a statului national unitar. Acaste imprejurari vitrege nu au putut insa impiedica realizarea nazuintelor poporului roman, bazate pe comunitatea originii de a infrange orice greutati si de a obtine victoria prin formarea sa ca natiune libera si independenta, prin realizarea statului national unitar, prin trecerea la faurirea societatii socialiste.

Din indelungata si zbuciumata istorie a poporului roman se poate trage concluzia ca dominatia si ocupatia straina oricat ar dura, nu pot impiedica manifestarea comunitatii de interese a unui popor, pastrarea specificului sau, formarea natiunii si a statului sau unitar.

BIBLIOGRAFIE :

1. CONSTANTIN GIURESCU , ISTORIA ROMANILOR DIN CELE MAI VECHI TIMPURI PANA ASTAZI , ED. ALBATROS

2. EMIL CERNEA, EMIL MOLCUT,  ISTORIA STATULUI SI DREPTULUI ROMANESC, ED. UNIVERSUL JURIDIC, BUCURESTI, 2004

3. STELIAN SAON, STATUL SI DREPTUL IN DOUA MILENII DE ISTORIE ROMANEASCA, ED. UNIVERSITATII TRANSLVANIA DIN BRASOV

4. DR. EMIL CERNEA,  ISTORIA STATULUI SI DREPTULUI ROMAN, BUCURESTI 1976

M. BARBULESCU SI COLABORATORII, ISTORIA ROMANIEI, BUCURESTI, 1998



V. DOC. , veacul XIII-XV, b, nr. 44, 51





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate