Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
Bazele autocratice ale monarhiei romane


Bazele autocratice ale monarhiei romane


Bazele autocratice ale monarhiei romane

Realitatea politica esentiala a primelor trei secole ale erei crestine este monarhia militara. Formal statul roman continua sa fie o republica, dar senatul transfera competentele sale esentiale unei singure persoane printr-o lex curiata de imperio.

Incepand cu dinastia iulio-claudiana asistam la consolidarea sistemului politic al Principatului. Pe masura ce puterea imperiala se institutionalizeaza si se sacralizeaza, guvernarea devine mai autoritara. Institutionalizarea noului regim este legata de problema succesiunii, a asigurarii continuitatii Principatului. Pana la moartea lui Nero, continuitatea dinastiei a fost asigurata prin adoptiuni sau succesiuni colaterale prin care se eluda principiul alegerii principelui, intrunind trasaturile unei monarhii ereditare .



La curtea imperiala, consiliul principelui, alcatuit din cei mai importanti senatori, discuta despre perspectivele generale si deciziile politice cele mai importante. Treptat acest consiliu va substitui senatul ca principal organ de deliberare politica si ideologica a statului roman. El delibereaza si asupra afacerilor juduciare, a masurilor legislative, participa la elaborarea edictelor si mandatelor imperiale. Problemele administrative curente sunt rezolvate in departamentele conduse, incepand cu Claudius, de liberti imperiali.

Din sec.I d.Chr. Princeps este stapanul absolut deoarece imperium-ul il plaseaza deasupra legii. Imparatii iulio-claudieni au cautat permanent sa intareasca aceasta putere aproape nelimitata. Totusi, autorii antici fac diferenta intre actele de guvernare ale diferitilor imparati. Augustus si Tiberius, al doilea cel putin la inceputul domniei lor, au respectat traditia si privilegiile aristocratiei senatoriale. In schimb, ceilalti au incercat sa instaureze o monarhie teocratica de tip greco-oriental.

Puterea ce o detinea aristocratia senatoriala anterior este considerabil diminuata deoarece imparatii iulio-claudieni guvernau in mare masura prin intermediul acelor homines novi, recrutati din ordinul ecvestru. Clasa conducatoare nu putea accepta cu usurinta autoritarismul care crestea de la o domnia la alta.

In viata politica un rol esential l-a avut armata care reprezenta instrumentul si temelia puterii imperiale. Desi principii puteau fi desemnati de predecesori si confirmati de senat, ei se urcau pe tron numai daca aveau sprijinul armatei. Un rol important in consolidarea puterii imperiale si in asigurarea succesiunii l-au avut cohortele pretoriene care formau garda imperiala si garnizoana Romei.

Intre principalele forte ale imperiului - imparatul, armata, sentul - s-a mentinut un echilibru fragil. Sub unii imparati (Tiberius, in ultima parte a domniei, Caligula, Nero, iar mai tarziu Domitianus sau Commodus) raporturile dinte puterea imperiala si senat au cunoscut grave tensiuni. Factiunile senatoriale se impotrivesc, iar cu sprijinul unor ofiteri din garzile pretoriene organizeaza conjuratii care au condus la lichidarea fizica a lui Caligula, Domitianus sau Commodus.

Sistemul iulio-claudian se distinge si prin fenomene socio-politice si ideologice specifice. In conditiile noului regim politic, vechiul model socio-cultural, ca si climatul mental se aflau in criza. Pentru iulio-claudieni, singura solutie pentru o societate aflata intr-o puternica si lunga criza de crestere si adaptare era aceea a concentrarii puterii politice si militare in mana unei singure persoane. Inegala dezvoltare a provinciilor, tendintele centrifuge ale unora dintre ele, ca si a unor corpuri de armata cantonate la frontiere faceau necesara cresterea autoritatii imperiale, care ducea uneori la ideea cunoscuta in regatele elenistice, a divinizarii imparatului. Evolutia in timp pe aceasta cale a Principatului va duce la aparitia dominatului lui Diocletianus.



. Potrivit lui Tacitus (Historiae I, 4) aceasta se intemeia mai putin pe prevederi constitutionale si mai mult pe principii de stat (numite 'taina puterii imperiale') privitoare la mentinerea puterii in mainile principelui si la transmiterea ei in propria familie.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate