Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» Al doilea razboi mondial (1939 - 1945) - Campania din rasarit impotriva URSS


Al doilea razboi mondial (1939 - 1945) - Campania din rasarit impotriva URSS




Al doilea razboi mondial (1939 - 1945)

La 1 septembrie 1939, prin atacarea Poloniei de catre Germania nazista, practic incepea cel de-al doilea razboi mondial. La 15 septembrie 1939, guvernul sovietic inmana o nota ambasadorului polonez Grzibowski, acreditat la Moscova, din care desprindem: In zece zile, Polonia si-a pierdut regiunile vitale, industriale si culturale. Guvernul s-a destramat. Practic statul polonez nu mai exista. Prin aceasta toate tratatele incheiate intre Polonia si URSS si-au pierdut valabilitatea. De aceea guvernul sovietic nu mai poate avea o atitudine neutra. A dat ordin trupelor sa treaca frontiera si sa apere viata si averea ucrainienilor si belorusilor . De fapt in aceeasi zi, ambasadorul fusese la ministrul de externe rus, a fost linistit ca URSS isi respecta tratatele. In acelasi timp, telegrama era inmanata la sediul resedintei poloneze. Tratatele consemneaza ziua intrarii trupelor sovietice in Polonia ca 17 septembrie 1939. In cateva zile, Polonia este scoasa din lupta, iar nemtii si sovieticii, finiseaza actiunea avand loc a 4-a impartire a Poloniei, rusilor revenindu-le mai mult de jumatate din totalul de 386.000 km2.




Dupa 1 septembrie 1939, atitudinea Rusiei devine tot mai rezervata fata de Romania, iar diplomatul Dianu raporta ministerului de externe ca Molotov i-a produs “o impresie penibila, in aceste imprejurari grave actuale” .

La 31 octombrie 1939, Molotov tine raportul despre politica externa la sedinta Sovietului Suprem al URSS, unde cu aroganta declara: “Polonia s-a laudat cu trainicia statului lor. Armata germana apoi cea Rosie n-au mai lasat nimic de pe urma acestui vlastar diform al tratatului de la Versailles”. In timp ce armata Rosie a pierdut in Polonia 737 morti si 1862 de raniti, a capturat 900 guri de tun, peste 10.000 mitraliere, peste 300.000 pusti, peste 150 milioane cartuse de pusti, peste 300 de avioane etc. Si totusi aceasta Polonie iscalise in 1934 un pact de neagresiune, pe 10 ani cu Germania si peste 5 ani cu URSS. Hitler incercase sa-1 atraga pe colonelul Beck, de partea lui, oferindu-i o parte din Ucraina si Rusia Subcarpatica, dar a fost refuzat “vulpea a avut in fata un catar”, asa cum caracteriza un ziarist pozitia Poloniei. Aproape la fel gandea si generalul Antonescu, exprimandu-si mirarea de ce diviziile poloneze, n-au fost alaturi de germani impotriva Rusiei si cele doua state s-au aliat, strivind Polonia. La 18 septembrie 1939, Germania si URSS dadeau o declaratie comuna care “atesta comunitatea de interese ale celor doua state si vointa de a instaura in Polonia ordinea revolutionara prin distrugerea statului polonez” .

Desi Anglia si Franta intrasera in razboi de partea Poloniei, nici un soldat al celor doi aliati n-a fost trimis pe frontul polonez, iar armamentul si munitiile, trimise in cantitati modeste n-au fost in masura sa suplineasca discrepanta de forte de pe frontul polonez. In plus, pe frontul de vest, unde polonezii sperau ca se va declansa o mare ofensiva, care sa absoarba importante forte germane, nu s-a intreprins nimic, afara de anemice raiduri aviatice.

Prabusirea fulgeratoare a Poloniei, a creat panica in Romania. Politica romana traditionala - arata generalul Ion Gheorghe - se putea mentine, numai daca marile puteri, care se invecinau direct ori indirect, se dusmaneau. Tratatul sovieto-german din 23 august 1939, a dat peste cap acest echilibru. Deja disparusera 4 state independente, membre ale Ligii Natiunilor: Austria, Cehoslovacia, Albania si Polonia si urmau alte trei: Lituania, Letonia si Estonia.

La 7 septembrie 1939, Romania isi anunta neutralitatea juridica, fata de conflictul din Polonia si avea 500.000 de oameni sub arme, pentru a apara frontierele tarii. Guvernul roman a decis ca prin intermediul inginerului Ion Gigurtu, legat de cercurile financiare germane, sa remita personal maresalului Goering, declaratia oficiala de neutralitate a Romaniei. In drum spre Berlin, Giugurtu trece prin Budapesta si are intrevedere cu diplomatul nostru V. Bossy, care consemna ca in schimbul livrarilor noastre de petrol si grane, Germania sa ne dea asigurari ca nu ne va ataca si in special sa tina in frau Ungaria si sa-i opreasca pregatirile de mobilizare.

In acelasi timp, Romania va primi circa 100.000 de refugiati polonezi (60.000 militari si 40.000 civili), iar presa noastra remarca eroismul ostasilor acestei tari. Astfel Nicolae Iorga, in “Neamul romanesc” din 12 septembrie scria: “Lupta impotriva unui adversar superior ca putere, numar si organizare. Incercata si lovita cu tot ceea ce tehnica ofera acestui razboi. Polonia isi apara fiinta si pamantul stramosesc cu o tenacitate care poate fi data ca exemplu”.

Autoritatile romane, la 11 septembrie au inlesnit tranzitul a celei mai mari parti a tezaurului Bancii Poloniei. Trenul a alergat fara oprire de la Cernauti la Constanta, a fost apoi imbarcat pe un tanc petrolier britanic “Eocele”, care a ajuns la Istambul.

La 16 septembrie s-a perfectat acordul polono-roman, guvernul nostru oferind presedintelui si guvernului polonez ospitalitatea sau dreptul de trecere prin Romania. Presedintelui Ignacy Moscichi, i s-a oferit ca resedinta palatul mitropolitan din Cernauti, apoi a fost cazat la Craiova si pe urma posibilitatea de-a se stabili in Elvetia. Fostul premier Slawoj Skladkowski, la Baile Herculane, la Bucuresti, apoi a plecat in Turcia. Printre putinii demnitari polonezi, care au ramas, din cauze independente de vointa autoritatilor romane, a fost ministrul de externe, colonelul Josef Beck, care a stat la Slanic-Moldova, apoi la Brasov si apoi in comuna Singureni judetul Giurgiu, unde a si murit in 1944.

Prin atacarea Poloniei de catre URSS, situatia Romaniei se complica. Primul ministru Armand Calinescu, constata la 19 septem­brie 1939: “Inaintarea rusilor schimba situatia. Pericolul german se indeparteaza. Acum pe prim plan se afla amenintarea rusa. Se impune schimbarea dispozitiilor noastre militare si concentrarea trupelor noastre in Valea Siretului”.

Molotov era foarte rezervat fata de neutralitatea Romaniei si isi arata iritarea ca in tara noastra se afla “statul major polonez, impreuna cu trupe si 500 de avioane” .

La sfarsitul lunii octombrie 1939, corespondentul agentiei Associated Press din Budapesta, informa Washingtonul ca “orice actiune din partea Rusiei, pentru ocuparea Basarabiei, va gasi Romania lipsita de asistenta sau ajutor” si era de parere ca in aceasta situatie, Ungaria va fi obligata sa intre in Transilvania, pentru a opri pe rusi in Carpati.

In octombrie 1939, se va afla in URSS, timp de 3 saptamani, ministrul de externe al Turciei, Saracioglu, care incerca ca mandatar al intelegerii Balcanice, sa obtina de la rusi “un acord care sa garanteze stau-quo-ul in Balcani, Marea Neagra si Meditereana rasariteana”. Saracioglu i-a declarat lui Molotov ca tara sa nu se opune actiunii sovietice asupra Basarabiei deoarece “Turcia si-a formulat obligatiile ei in cadrul Antantei Balcanice, dar ca va veni in ajutorul Romaniei, daca Bulgaria va incerca sa ocupe Dobrogea.”

La 29 noiembrie 1939, ministrul nostru de externe, Grigore Gafencu, declara in Senat ca “trebuie sa lamurim relatiile cu URSS. Trupele lor ne-au incercuit tot hotarul nordic de la Nistru pana la Carpati” si totodata explica ca am primit pe polonezii civili si militari, sa se adaposteasca cu simpatia datorata unui popor vecin.

Andreas Hillgruber, arata ca cuvantul de ordine “Basarabia” a fost pronuntat, la 5 decembrie 1939, cand Potemkin, ministrul adjunct al afacerilor externe, 1-a mentionat intr-o convorbire cu ministrul Frantei acreditat la Moscova, ca Odessa este un port mort, de cand a pierdut hinterlandul basarabiei. Iar Fabricius i-a declarat lui Gafencu ca daca razboiul se intensifica in vest, Rusia nu va putea fi impiedicata sa-si realizeze anumite planuri.

Apetitul sovietic pentru tarile baltice s-a abatut la inceput asupra Estoniei. Submarinul polonez “Orzel”, ca sa scape de captivitatea germana, s-a refugiat in portul Tallin. Conform dreptului interna­tional, stationarea sa depasind 24 de ore, a dus la dezarmarea vasului. Astfel s-a produs o incaierare intre marinarii polonezi si militarii estonieni, submarinul reusind sa paraseasca portul estonian. URSS-ul facand mare tapaj ca Estonia nu dispune de mijloace suficiente de aparare, ca un cargou sovietic “Metalist”, a fost scufundat de un submarin neindentificat, a constrans-o la un pact de asistenta mutuala, iscalit la 28 septembrie 1939, dand dreptul Moscovei de-a avea baze navale si aeroporturi. Cu aceasta soarta Estoniei a fost pecetluita. S-a procedat similar si cu celelalte state baltice: Lituania si Estonia. Pasul urmator al scenariului sovietic, fortele democratice din cele 3 tari baltice, au cerut includerea in componenta URSS, iar aceasta in marea ei marinimie a acceptat.

Aceeasi tactica aplicata Finlandei, n-a avut rezultate. Sovieticii incep tratative bilaterale la 12 octombrie 1939, cerand sa i se dea in arenda pe timp de 30 de ani portul Hango, unde urma sa fie amplasata o baza militara ruseasca, o parte din istmul Careliei, o parte din peninsula Ribaci, si cateva insule asezate in partea estica a golfului Finic, cedand in nord teritoriu, fara importanta strategica si economica. La refuzul Finlandei, sovieticii organizeaza un incident de frontiera, la Mainila, la 26 noiembrie 1939, rup relatiile diplomatice si la 30 noiembrie incep operatiunile militare. A doua zi creeaza un guvern marioneta (in localitatea Terijori), pe care guvernul sovietic il recunoaste imediat, manevra care avea ca scop indepartarea guvernului legal de la Helsinki. Trupele sovietice sunt aruncate peste granita, soldatii maresalului Mannerheim, acoperindu-se de glorie si castigand simpatia opiniei publice mondiale .

La 14 decembrie 1939, URSS este exclusa din Liga Natiunilor, ca agresoare, iar peste 11.500 de voluntari din 26 de tari, vin si lupta alaturi de finlandezi. Stalin ingrijorat de perspectiva largirii conflic­tului, iar Finlanda strivita numeric de colosul rusesc, la 12 martie 1940, se incheie pacea. Finlanda pierde 40.000 km2 (intreaga Carelie cu orasul Vupuri - Vaborg), malul finlandez al lacului Ladoga cu orasul Sortavala, plus o serie de teritorii in nord si darea in arenda a peninsulei Hanko cu insulele invecinate .

Pe plan militar, pe frontul vestic, Germania ocupa Belgia, Danemarca, Norvegia si se pregateste pentru asaltul frontal si hotarator asupra Frantei.

Sa sintetizam cateva idei, ale istoricului american, James Stokesbury, in “A short history of world war”, aparuta si in romaneste in 1993 .

Cata vreme, dupa primul razboi mondial, Germania era impiedicata sa se dezvolte, Franta isi putea mentine suprematia. Acelasi lucru 1-a aplicat Bismarck dupa 1871, numai ca in sens invers. Dupa Locarno, a inceput construirea linii Maginot, cu amplasamente din otel si beton, numai ca aceste fortificatii trebuiau continuate si de-a lungul frontierei Belgiei, pana la mare, dar aceasta ar fi insemnat abandonarea unui probabil aliat. Dominati de ideea apararii, nu mai aveau bani pentru armament si pentru o puternica armata mobila, deci motorizata.

Daca ne gandim, dar cu amaraciune, pe ce se baza Romania, Cehoslovacia, Polonia, Iugoslavia, cand isi puneau toate sperantele in Franta, iar aceasta se intarea in barlogul ei? Oare exemplul Cehoslovaciei si a Poloniei, nu era elocvent pentru Romania?

Cehoslovacia, statul cel mai viabil democrat in Europa Centrala, cu regiunea muntoasa perfect fortificata, cu o armata bine echipata, tara care exporta armament, a fost obligata de Franta si Anglia sa cedeze in toamna lui 1938. Astfel, arata Stokesbury, Daladier si Chamberlain “au fost nevoiti sa faca munca murdara pentru Hitler”.

In septembrie 1939, cand polonezii ii infruntau pe nemti, Franta si Anglia, aveau toate sansele sa invadeze Germania din vest. Desi au intrat in razboi, la 3 septembrie 1939, impotriva Reichului, in loc sa fie activi, au preferat sa faca propriul lor razboi de confort, in spatele liniei Maginot. Astfel Polonia s-a prabusit neajutata, francezii jucau carti pe linia Maginot, iar britanicii se multumeau sa arunce manifeste peste Germania. Ceea ce a inceput Germania impotriva Poloniei, a continuat Rusia. Mica Finlanda, nu s-a aratat ingenuncheata si a respins oferta rusilor, prin Mannerheim, pe 26 noiembrie 1939. “Razboiul iernii” (Winter war) dus de Finlanda a castigat admiratia lumii. Neavand nici o speranta intr-un ajutor eficace din vest, la 12 martie 1940, Finlanda a incetat operatiunile militare. Dar lumea a vazut ca Armata Rosie, este o armata slaba, iar diviziile cu armament greu, au fost decimate de schiorii finlandezi. Dar numericeste cu mult superiori, rusii si-au impus conditiile de pace.

Campania decisiva impotriva Frantei, a inceput “pe data de 10 mai 1940 si a fost una din capodoperele artei militare pe plan mondial” .

Generalul Maurice Gamelin, comandantul sef al armatei franceze, a refuzat sa invete ceva din campania poloneza. Nu intram in amanunte militare, numai in aviatie germanii aveau intaietate (3200 avioane la 2400). Tancurile care erau factotum intr-un razboi modern (francezii aveau 2689 iar germanii 2439). In cateva zile, Olanda si Belgia sunt pulverizate, britanicii aruncati peste canalul Manecii, pierzand peste 25.000 de militari, iar Franta strivita la 25 iunie 1940 astepta in genunchi sa i se decida soarta .

Lua sfarsit una din campaniile militare cele mai grandioase, mai reusita decat a anului 1870, cand Franta lui Napoleon al II-lea a fost strivita. Franta lasa pe campul de lupta 125.000 morti si disparuti, 200.000 raniti si multi luati in captivitate la lucru in Germania.

Vlad Georgescu concluzioneaza: “rapida ofensiva germana din mai 1940 si caderea Frantei in iunie au luat prin surprindere Bucurestiul, lasandu-1 fara de aliati si la cheremul unei Germanii hitleriste si a unei Rusii staliniste, intelese inca din august 1939 asupra impartirii sferelor de influenta in Europa de rasarit” .

In memoriile sale, Nichita Hrusciov, evoca astfel reactia lui Stalin la caderea Frantei: “Cand Hitler s-a indreptat cu viteza fulgerului impotriva Frantei in 1940, a devenit limpede ca razboiul in vest era o repetitie generala a celui din est. Stalin era extrem de nervos. Chiar in timpuri normale, el avea obiceiul de a merge de colo, colo, in timpul unei sedinte. Cu aceasta ocazie, alerga de jur-imprejur, injurand ca un birjar. Ii injura pe francezi si pe englezi. Cum i-au permis ei lui Hitler sa-i dea astfel peste cap? Acum era randul nostru. Stalin a inteles asta” .

In timpul ofensivei germane in vest, au mai fost efectuate la noi in Romania, concentrari de trupe, incat la 15 iunie 1940, aveam sub arme: 15.383 ofiteri activi, 16.611 de rezerva, 26.153 subofiteri activi, 7601 de rezerva si trupa in total 1.195.366 soldati si gradati . Cu toate acestea, prabusirea Frantei a creat o adevarata deruta in toate cercurile politice romanesti, ca si intreaga opinie publica.

“In Romania ca si in multe alte tari din Europa, invincibilitatea armatei franceze a fost multa vreme o dogma, o axioma, un element fundamental in orice discutie politica. Chiar si putinii germanofili din mijlocul nostru n-au presupus niciodata posibilitatea ca fortele lui Gamelin vor fi zdrobite si puse pe fuga de catre Wehrmacht, in numai cateva zile de lupta. Nu voi incerca sa descriu aici masura influentei inspaimantatoare pe care a avut-o prabusirea Frantei asupra noastra” - conchide diplomatul Al. Cretzianu.

Diplomatul roman, T. Cristureanu, raporta o discutie avuta cu un colonel rus. Rusii erau convinsi ca razboiul din Vest va fi de lunga durata, francezii vor rezista mult, se vor epuiza reciproc, iar Rusia va deveni elementul decisiv. Pentru sovieticii, desi aveau un pact cu nemtii, victoria fulgeratoare a Germaniei, a fost o lovitura cumplita. Victoria s-a datorat in primul rand trupelor moto-mecanizate, iar Germania fara petrolul romanesc, trebuie sa-si indoaie genunchii fata de petrolul rusesc .

Concluzia, daca URSS ar detine zona romaneasca de petrol, ar avea cheia succesului unui razboi modern.

In timpul celei de-a doua guvernari Gheorghe Tatarescu (11 mai - 3 iulie 1940), se incheie Pactul petrol-armament cu Germania (27 mai 1940), iar la 1 iunie 1940, Grigore Gafencu este inlocuita la ministerul de externe, cu Ion Gigurtu, om de afaceri cu orientare progermana.

Hillgruber scria, ca Romania, in fata amenintarii sovietice si a prabusirii Frantei, avea o singura posibilitate, sa se sprijine pe Germania.

Dar oare nu era prea tarziu?

Sa vedem evolutia relatiilor romano-sovietice.

La 29 martie 1940, ministrul de externe Molotov, intr-un discurs avea deja un ton rauvoitor si agresiv la adresa Romaniei.

Iata cum comenta Alexandru Cretzianu, secretar de stat la ministerul de externe, discursul lui Molotov: “Simptomul cel mai amenintator dintre toate era cuvantarea lui Molotov din 29 martie 1940, in care acesta sublinia existenta unei probleme nesolutionate: chestiunea Basarabiei” . Dar dupa capitularea Frantei si scoaterea Angliei din Europa “ nici o forta nu mai putea sta intre noi si formidabilul imperiu, iar destinul ne plasase la frontierele sale. Singura putere militara care mai parea capabila inca sa impiedice expansiunea sovietica era cel de-al III-lea Reich. Dar in acest moment, Germania era pentru toate intentiile si scopurile aliatul Uniunii Sovietice”.

Iar Rex nota “discurs care distruge toate iluziile si este agresiv fata de multi.il gasesc pe Gafencu ingrijorat, caci considera acest discurs ca un avertisment serios, sunt complet de acord. La unii poate va provoca panica, la altii va da un mare indemn pentru intarirea apararii nationale” .

Presa engleza comenta ca intram intr-o noua faza a uneltirilor sovietice si ca Basarabia este acum obiectivul lor.

La 30 aprilie 1940, diplomatul roman Davidescu raporta de la Moscova ca atasatul militar turc 1-a informat (eram alaturi de turci, in Antanta Balcanica, din 1934) ca sovieticii maseaza trupe si materiale de razboi spre Nistru .



La 4 mai 1940, seful Sectiei consulare germane de la Moscova a intreprins doua calatorii in zona Lvov, raportand despre concentrari de trupe importante la frontiera Bucovinei. Ofiterii sovietici s-au laudat localnicilor ca merg sa elibereze Basarabia, dar invaluirea va veni din nord, din Galitia si Rusia Subcarpatica, nu cum se asteptau romanii - din est. Aceeasi sursa informeaza ca si consulul american M. Ward 1-a avertizat ca Rusia face pregatiri intense si probabil ca Romania va fi atacata din nord, prin Bucovina.

Iata deci, romanii fortificasera linia Nistrului, iar sovieticii vor sa-i loveasca prin Bucovina!

La inceputul lunii iunie 1940, Miklos Horthy, regentul Ungariei, trimite o scrisoare lui Hitler, prin Teleky. Referindu-se la infrangerea spectaculoasa a Frantei, spune ca a sosit momentul ca ungurii, impreuna cu bulgarii, sa-si realizeze pretentiile teritoriale fata de Romania. O Ungarie puternica, cu granitele la Carpati constituie in rasarit un avanpost sigur si pentru Germania. Adauga ca evreii din Romania si mai precis din Ardeal “sunt multumiti cu totii de dominatia romana”, pe cand ungurii n-ar putea fi multumiti si ar aplica politica Reichului fata de evrei.

Dar sa lasam in continuare sa vorbeasca documentele care se refera in mod expres la Basarabia si Bucovina.

Ambasadorul Germaniei la Moscova, Schulenburg, raporta Ministerului de Externe la Berlin, la 23 iunie 1940, orele 9,26 p.m.: Molotov i-a declarat ca rezolvarea problemei Basarabiei nu sufera nici o amanare. Dar cererea sovietica se extinde si asupra Bucovinei, cu motivatia ca are populatie ucraineana. Nu s-a asteptat la asemenea pretentii si cere in mod expres instructiuni.

Acelasi Schulenburg trimitea o telegrama foarte urgenta numai dupa 2 ore (23 iunie, ora 11,57 p.m.), personal lui Ribbentrop. Molotov i-a comunicat ca vor astepta pana la 25 iunie, adica sa nu actioneze, asteptand intre timp raspunsul german.

Secretariatul de Stat al Reichului expediaza urgent, cu prioritate o nota, la 24 iunie 1940, catre Ministerul de Externe German. Se fac referiri la telegramele primite de la Moscova, la faptul ca rusii insisi vor sa aplaneze conflictul, dar prefera pe cale pasnica, insa pana atunci niciodata n-au ridicat problema Bucovinei.

Daca intra rusii, dorintele noastre sunt urmatoarele:

a) Din Basarabia, nici o trecere mai departe - peste Prut ori Dunare

b) De protejat drepturile si interesele Reichului.

c) De protejat populatia germana (Volksdeutsche).

d) In caz de conflict armat, protejarea regiunii petroliere. De insistat, nici un atac aerian asupra zonei respective.

La 24 iunie 1940, Ribbentrop se prezinta la Hitler si ii prezinta protocolul aditional, anexat la tratatul secret sovieto-german, unde la punctul 3 integral se arata: “In privinta Europei sud-estice, partea sovietica subliniaza interesul pe care-1 manifesta pentru Basarabia. Partea germana isi declara totalul dezinteres politic fata de acest teritoriu. La punctul 4 se stipuleaza: “Acest protocol va fi considerat de ambele parti ca strict secret”. Moscova, 25 august 1939 si urmau iscaliturile lui Ribbentrop si Molotov.

Hitler cere explicatii si Ribbentrop da urmatoarele amanunte: sovieticii au accentuat interesul pentru Basarabia, iar el si-a declarat dezinteresul verbal. In protocol, formularile sunt trecute vag, datorita posibilitatii vreunei indiscretii; in plus relatiile germano-sovietice nu erau suficient de cristalizare. Ribbentrop ii aduce aminte Fuhrerului ca la plecarea spre Moscova 1-a autorizat sa declare dezinteresul Germaniei fata de teritoriile din sud-estul Europei si, daca era necesar, chiar pana la Constantinopol si Stramtori, daca problema ar fi fost abordata.

Deci, in problema Bucovinei nu s-a facut nici un aranjament.

La 25 iunie 1940, la orele 6 p.m., Ministerul de Externe German transmite telefonic lui Schulenburg ca sa-i faca imediat o vizita lui Molotov si sa declare:

1. Germania, conform intelegerii de la Moscova, nu manifesta interes pentru Basarabia, desi traiesc acolo 100.000 de germani. Este convinsa ca viitorul lor va fi asigurat.

2. Revendicarea Bucovinei este o noutate. Bucovina a fost in trecut o provincie a Coroanei austriece si este dens populata cu germani. Germania este in mod deosebit interesata de soarta acestor Volksdeutsche.

3. In restul Romaniei, Germania are interese economice deosebit de importante, de aceea nu doreste sa izbucneasca un razboi.

Fabricius i-a comunicat verbal primului-ministru roman ca Molotov i-a declarat lui Schulenburg ca trupele sovietice vor trece a doua zi granita Romaniei, daca aceasta nu raspunde afirmativ la ultimatum. Acceptarea este insa in interesul Romaniei de a primi fara rezerve conditiile rusesti .

La 27 iunie 1940, guvernul roman de la Bucuresti anunta Legatia noastra de la Moscova, cu semnatura lui Gigurtu, ca desi s-a decis mobilizarea generala, vrem sa evitam un conflict armat si sa se precizeze locul unde se va discuta.

In aceeasi zi, Legatia Romana telegrafia de la Moscova ca a vorbit cu ambasadorul Germaniei, Schulenburg, care i-a promis ca va interveni la Molotov ca sa prelungeasca termenul fixat de ultimatum.

Pana la urma, Romania s-a decis sa cedeze Basarabia si Bucovina de Nord, la 28 iunie 1940 sovieticii ocupa capitala Bucovinei, Cernautiul, si provoaca grave incidente la Herta - care nu figura sa fie cedata lor; au ucis un capitan, mai multi civili si au trecut mai departe cu 11 km de linia de demarcatie pretinsa de ei .

Sovieticii incalcau in mod grosolan acordul stabilit cu Romania, provocand grave incidente, dezarmand, capturand material de razboi, sechestrand trenuri de evacuare; dar, lucrul cel mai grav, omorand militari romani si ocupand teritorii in plus!

In legatura cu zona Herta, este cazul sa detaliem situatia. Astfel, au ocupat ilegal un oras neresedinta de judet, Herta , din judetul Dorohoi, format din cartierele Herta - targ, Modorojeni, Mahala, Movila, Slobozia si Tinteni. De la orasul neresedinta Mihaileni, cartierul Sinauti, plus 7 comune rurale, constituite din 26 de sate. Acestea erau:

1. Buda - cu satele Buda Mare, Buda Mica, Mogosesti, Pasat;

2. Godinesti - cu satele: Godinesti, Lucovita, Slobozia;

3. Horbova - cu satele: Banceni, Cotu Boian, Horbova, Mamornita, Sinihau

4. Hreatca - cu satele: Becesti, Hreatca, Fundoaia, Streanga, Valeni;

5. Lunca - cu satele: Lunca, Molnita, Pilipauti;

6. Tarnauca - cu satele: Probotesti, Tarnauca;

7. Tureatca - cu satele: Culiceni, Nicoveni, Puieni, Tureatca .

Dar sovieticii nu s-au multumit cu atat, ci i-au atatat pe maghiari si bulgari, incercand practic sa desfiinteze statul roman. Astfel, ministrul Germaniei acreditat la Budapesta raporta la 1 iulie 1940, orele 2,05 a.m., printr-o telegrama adresata Ministerului de Externe, la Berlin, urmatoarele: ca reprezentantul sovietic de la Budapesta ii incuraja pe unguri sa intreprinda imediat o actiune armata impotriva Romaniei, facandu-se specificarea ca Rusia manifesta dezinteres pentru Transilvania si spatiul carpatic. Czaky le-a spus ca fortele maghiare sunt egale ca efective cu cele romane, dar moralul ungurilor este mult mai ridicat. Nu se asteapta la o rezistenta serioasa din partea romanilor, in caz de conflict, dar nu-si pune mari sperante intr-un atac simultan bulgaresc, deoarece acestia sunt tinuti in sah de catre turci.

Alexandru Cretzianu, care cunostea dedesubturile politicii anului 1940-1941, declara in 1954, la Paris: “Atitudinea agresiva a Uniunii Sovietice nu a luat sfarsit odata cu ocuparea Basarabiei si Bucovinei de Nord. Unitatile sovietice de pe noua linie de demarcatie au provocat incidente zilnice, facand incursiuni pe teritoriul roma­nesc, impuscand si capturand graniceri romani. Marele Stat Major Roman, era informat ca rusii fac intense pregatiri militare in Basarabia si Bucovina de Nord, efectuand transporturi si deplasari masive de trupe de toate armele din nordul Bucovinei si de dincolo de Nistru, catre linia de demarcatie si catre Prut (.). Lucrarile unei Comisii mixte incepute la Moscova pentru trasarea liniei de delimitare sunt intrerupte in octombrie, si guvernul sovietic nu arata nici o dorinta de a le relua, dovedind astfel ca noua linie nu reprezinta in ochii sai decat o etapa trecatoare”.

La 1 august 1940, Molotov facea o declaratie in fata deputatilor Sovietului Suprem al URSS ca a crescut considerabil teritoriul statului printr-o fericita solutionare: 1. S-a restituit Basarabia; 2. Le-a fost cedata o parte din Bucovina. In continuare citam: “Locuitorii Basarabiei si Bucovinei de Nord, indeosebi ucrainieni si moldoveni, s-au putut alipi la familia unita a poporului sovietic si inaugura o viata noua, aceea de popor eliberat”. Basarabia are o suprafata de 44.000 km2, cu locuitori, iar Bucovina de Nord 6.000 km2 si peste 500.000 locuitori. Astfel, frontiera vestica a URSS s-a extins pana la fluviul Dunarea care, dupa Volga, este cel mai mare fluviu in Europa si una din principalele cai pentru schimburile comerciale dintre numeroase tari europene.

In plus, a mai fost ocupata regiunea Herta, cu o suprafata de aproximativ 30.400 ha., locuita de circa 35.000 romani.

Provocarile continuau (au ocupat cu forta insulele Tatarul Mare, Dalerul Mare, Dalerul Mic, Maican si Limba - toate pe bratul romanesc al Chiliei, intre 26 oct. - 5 noiembrie 1940), iar pe plan extern ii incurajau pe maghiari si bulgari impotriva noastra.

Ocuparea a fost atat de rapida, incat peste 70.000 de cereri au fost adresate comisiilor, de romanii basarabeni si bucovineni, care doreau sa se repatrieze. Cei respinsi au fost arestati, trimisi in Siberia, torturati. Multi s-au sinucis (preotii: Rezus, Rusu, Barbier, avocatul Bodnarescu). Conform datelor M.St.M., pana la 27 septembrie 1940, s-au repatriat 8417 persoane .

Regele, sa fie pe placul Germaniei naziste, publica la 8 august 1940, Decretul-lege privitor la starea juridica a evreilor din Romania: n-au dreptul sa aiba servicii publice, sa fie militari de cariera, sa posede proprietati rurale, sa participe la viata politica si publica a tarii, sa faca comert in comunele rurale, sa fie in consilii de administratie ale intreprinderilor de orice natura, sa fie editori de carti, sa detina sau sa inchirieze cinematografe, sa nu editeze ziare si reviste romanesti, sa dobandeasca nume romanesti , etc.

Revenind la politica externa, se cunosc tratativele duse cu Ungaria la Turnu Severin (16-24 august 1940) cele cu Bulgaria si felul cum Germania si Italia, incercau sa intimideze Romania. La 21 august 1940, Fabricius, ministrul Germaniei la Bucuresti si Ghigi, ministrul Italiei, sunt chemati la Berlin si Roma, pentru instructiuni. Se intuia, ca Hitler voia sa dea o parte a Transilvaniei, Ungariei, ca prin ea, sa se apropie cat mai mult de zona petrolifera a Romaniei.

Consiliul de Coroana, convocat de Rege la 23 august 1940, pentru a analiza toate solutiile posibile, toti fara exceptie, au cerut apararea Transilvaniei cu orice pret. Mitropolitul Ardealului, Nicolae Balan spunea: “Tara Romaneasca nu poate trai fara Ardeal si nu ne despartim de el. Sufletul nu poate fi zdrobit cu armele niciodata”.

Istoricul american, Nicholas Nagy - Talavera in lucrarea sa “The Green Shirts and the Others” , bun cunoscator al istoriei contemporane romanesti si mai ales a miscarii legionare, arata pe buna dreptate, ca cu cat Romania era mai slaba, Germania avea tot mai multe sanse s-o domine. Grija principala a lui Hitler era sa preintampine un razboi maghiaro-roman, care ar fi putut sa se ajunga la distrugerea zacamintelor de petrol, sau mai rau, sa ajunga sovieticii acolo. De aceea cand negocierile intre cele doua state, au ajuns in impas, a actionat ca arbitru si alaturi de Italia au obligat Romania sa accepte dictatul de la Viena, din 30 august 1940.

Astfel s-a consumat o pagina neagra din istoria poporului roman, care a fost obligat sa cedeze 43.492 km2 si o populatie de circa 2.609.000 locuitori. Raportandu-se la statistica de la 1 ian. 1940, rezulta ca 50,2 % din populatia teritoriului cedat o formau romanii, iar maghiarii si secuii 37,1 %.

Pe baza punctului doi, teritoriul urma sa fie evacuat de catre trupele romane in 14 zile. Nici Carol al II-lea si nici generalul Ion Antonescu, n-au ratificat Dictatul de la Viena, iar textul nu a fost publicat in “Monitorul Oficial”.

La 7 septembrie 1940, se iscalea tratatul de la Craiova, semnat pentru Romania de catre Henri G. Meitani, iar pentru Bulgaria de catre Th. Papazov. In termen de 3 luni, urma sa se desfasoare schimbul obligatoriu dintre supusii romani de origine etnica bulgara din judetele Tulcea si Constanta si supusii romani de origine etnica romana din judetele Durostor si Caliacra. Cu privire la bulgarii si romanii stabiliti in alte regiuni ale Romaniei si Bulgariei, imigrarea lor ramane facultativa (art. 3).

Bunurile rurale - proprietatile cladite si necladite - situate in judetele Durostor si Caliacra, apartinand romanilor ce nu sunt cuprinsi in transferul de populatie, vor putea fi lichidate liber de catre proprietarii lor, in termen de 18 luni (art. 5). O comisie mixta cu sediul la Giurgiu, va rezolva in comun toate litigiile. Tratatul a fost ratificat de catre Ion Antonescu la 10 septembrie 1940.

Astfel in 74 de zile, Romania a pierdut 101.129 km2 (deci 34,27 % din teritoriul tarii si 6.821.007 locuitori din care majoritatea romani). Cedarile de teritorii au demonstrat politica falimentara dusa de Rex si a Camarilei sale.

Degeaba Carol infiintase Frontul Renasterii Nationale, cu uniforme si salut fascist - opinia publica o considera o comedie amuzanta, nestiind daca insusi suveranul o lua in serios, ori era o manevra de-a imblanzi pe Fuhrer si pe Duce - aducerea unui guvern Gigurtu, cu Manoilescu la externe cu simpatii fata de Germania, n-a putut schimba nimic. Asasinarea lui Codreanu, in noiembrie 1938, a fost considerata de Hitler, ca un afront personal si inca de atunci s-a decis sa-1 nimiceasca pe acest Hohenzollern, venal si imprevizibil in actiuni.

In acest context, cand nemultumirea era generala, iar legionarii atacau palatul, dupa cum arata Carol in Memoriile sale. Urdareanu i-a propus sa faca apel la generalul Ion Antonescu.

Pentru zilele miercuri 4 - joi 5 septembrie 1940, Carol noteaza ca Antonescu printr-o scrisoare remisa prin adjuntantul sau, lct. col. Elefterescu, ii cere sa demisioneze, adica sa renunte la tron, iar a doua zi, vineri 6 septembrie 1940, Antonescu il pune pe Minai, sa depuna juramantul ca rege.

Iuliu Maniu in Universul din 12 septembrie 1940 scria: “Este o eroare sa se creada ca regele Carol II a fost silit sa abdice din cauza orientarii politicei sale spre Anglia si Franta, pe care n-a avut-o, sau din cauza vreunei greseli de o clipa. Cauza abdicarii este conceptia sa generala de domnie personala, fara ideal, fara moralitate si fara busola sigura, in continua oscilatie, oportunista, practicata prin manevre si abilitati, care au sapat prapastia intre Coroana si Tara si au trebuit sa duca la falimentul politicei sale” .

Generalul Ion Gheorghe, bun analist al evenimentelor, are dreptate cand afirma ca la 6 septembrie 1940, Antonescu a aparut intre puterea infranata a regelui si puterea insuficienta a Legiunii, Antonescu nu s-a pus in fruntea Garzii de Fier ci deasupra ei. Era constient ca domnea o situatie inadmisibila si ca puternica sa vointa si caracterul sau ferm, vor reusi prin masuri severe de administratie. Iar dictatura sa personala s-a bazat numai pe institutiile civile si militare existente, neavand nici guvern schitat, nici partid, Antonescu pana la 15 septembrie 1940 a condus cu fostul guvern al regelui prezidat de Gigurtu. Totusi de la 6 septembrie a fost schitata prima organizare a mecanismului sau de conducere, cele doua organe: 1) Cabinetul militar sub conducerea colonelului Mircea Elefterescu si 2) Cabinetul civil, condus de avocatul Ovidiu Vladescu.

Odata venit la birou, generalul rezolva toate hartiile operativ. Se scula la sase dimineata si dupa o pauza de pranz, lucra pana noaptea tarziu, pana la orele 23. In lunile septembrie - octombrie 1940, a locuit la palatul Cantacuzino din Calea Victoriei, unde era si unul din sediile guvernului, dormind pe o dormeza instalata in birou. Apoi ocupa cu sotia un mic apartament la etajul doi din localul Presedintiei. Din preziua razboiului, 20 iunie 1941, s-a mutat in trenul Patria, format din vagoane rezervate lui. Dupa eliberarea Basarabiei, si-a fixat cartierul general la Tighina. Ulterior i s-a pus la dispozitie fosta vila a profesorului Nae Ionescu, de la Baneasa, in mijlocul unui parc cochet. Ducea o viata austera, chiar cazona, meniu mai mult pe baze vegetariene si cu putin vin alb la masa.

La 21 septembrie 1940, Ion Antonescu, declara in sedinta Consiliului de Ministri: “Generalul Ion Antonescu lupta ca sa reconstituie Romania Mare, dar n-o striga la toate raspantiile de strada, fiindca ar fi ca pisica cu clopotei, care incearca sa prinda soareci. As creia statului riscuri foarte mari, intr-un moment cand este inca dezorganizata si are inca atatea probleme politice si economice de rezolvat. Va sa zica in aceasta privinta trebuie sa fii prudent.Eu nu sunt sentimental cand este vorba de interesele neamului meu. Pot fi prieten cu englezii, dar nu merg cu englezii ca sa rastorn statul pentru o prietenie cu ei; merg si cu cel mai mare inamic al meu personal, ca sa salvez statul”.

Antonescu, sa previna noi aranjamente politice intre marile puteri care sa afecteze interesele Romaniei, la 23 noiembrie 1940, printr-un protocol de adeziune, semnat la Berlin, adera la Pactul Tripartit. Alaturi de Antonescu, in numele Germaniei, actul este semnat de von Ribbentrop, in numele Italiei de Gino Buti si in numele Japoniei de Samuro Kurusu.

La prima intrevedere cu Hitler, acesta i-a spus, ca este multumit, ca Romania a evitat soarta Cehoslovaciei si a Poloniei si cu toate greselile lui Carol II, prin Pactul tripartit, sa ocupe un loc onorabil. Antonescu i-a raspuns, ca faptul ca Romania si Germania au fost mult timp in tabere politice ostile, nu ne poate fi imputat nimic noua. “Noi - continua Antonescu - am pierdut anul acesta doua provincii a caror populatie este in majoritate de acelasi sange cu noi. Daca Germania, pe drept cuvant, cere pe sudeti pe baza dreptului de libera determinare a popoarelor, ea nu poate sa nege dreptul de a revendica pe aceeasi baza teritorii locuite de conationalii nostri. Principalele scopuri ale politicii mele vor fi reintoarcerea la patria mama a Basarabiei si a regiunilor nordice din Bucovina si Transilvania”.



“Nici o frontiera a continentului nu este definitiva”, i-a replicat Hitler.

In timp ce se derulau evenimentele descrise, la 17 martie 1941, se stingea din viata la Cannes, in exil, la varsta de 59 de ani, diplomatul de talie mondiala Nicolae Titulescu.

Doresc sa fac precizarea, ca la 23 octombrie 1940, Titulescu ii trimite generalului Ion Antonescu, din Cannes, un memoriu referitor la politica externa pe care el a dus-o fata de Franta, Germania, Italia si URSS, in perioada 1932-1936. Dusmanii ii acuza ca voia cu orice pret aliante impotriva Germaniei. De asemenea o alianta cu Rusia cu dreptul acesteia de-a trece cu trupele sale prin Romania, astfel ca jonctiunea ceho-rusa sa se poata face in dauna Germaniei.

In continuare, Titulescu explica, ca in calitate de ministru de externe avea un singur scop: intangibilitatea granitelor tarii, iar Mica Intelegere nu viza decat Ungaria, iar Pactul Balcanic numai Bulgaria. In ce priveste, marile puteri, care ne-ar fi putut fi ostile: Germania si Rusia, pacte de asistenta mutuala. Isi incheie memoriul, aducandu-i laude lui Ion Antonescu, ca a fost singurul roman care a protestat vehement contra cedarii Basarabiei, cedare pe care - nu stiu prin ce ratiuni - diriguitorii nostri o considerau ca o prima de asigurare a Transilvaniei, in loc sa vada, cum ati facut D-voastra, un prim pas al dezagregarii unitatii noastre nationale infaptuite cu atatea sacrificii de la 1916 la 1921” .

Alaturi de memoriu, Titulescu ii trimite lui Antonescu, o scri­soare, datata tot 23 octombrie 1940, prin care se solicita sa fie insarcinat cu conducerea uneia din legatiile Romaniei de la Berna, Lisabona sau Buenos-Aires.

Un lucru deosebit de interesant, pastrat la arhivele statului din Bucuresti, la Microfilme Anglia, scrisoarea lui Titulescu, adresata la 10 decembrie 1940, tot din Cannes, primului ministru britanic Churchil. Incepe epistola cu “Dragul mei Winston (m-ati autorizat sa va numesc asa)” , ii pare rau ca din Franta n-a venit direct in Anglia, este cu totul de partea Marii Britanii si politicii pe care o face aceasta, iar “erorile tarii mele nu trebuiesc imputate generalului Antonescu; el a trebuit sa primeasca o grea mostenire si in situatia in care el se gaseste, el nu poate face altfel. Generalul Antonescu este prietenul meu personal; el a fost mai multi ani atasatul meu militar la Londra. Iertati romanilor care au facut greseli pentru suferintele pe care le indura toti aceea care, ca si mine, nu pot sa actioneze”.

Isi arata increderea ca Marea Britanie in nobila cauza pentru care lupta “si am incredere mai ales in Dv. scumpul meu Winston, care conduceti lupta”.

Cere ca Winston Churchill sa gaseasca o modalitate ca el sa ajunga in Anglia, caci desi are viza diplomatica spaniola “..am fost respins de trei ori la frontiera spaniola si spre marea mea surpriza constat ca Confederatia Elvetiana ea insasi imi refuza viza”.

Dar ingratitudinea este mare, nici Churchill nu raspunde la scrisoare, nici Elvetia nu-1 primeste. Trecusera de abia cativa ani, cand Titulescu scria despre “prietenia lui Winston Churchill a carui inteligenta stralucita este aliata cu un foc sacru neintrecut” si despre pamantul binecuvantat al Elvetiei, unde “poate fi creata marea armonie universala” .

Dupa sosirea misiunii militare germane in Romania Anglia are un comportament mai rezervat, iar la 15 februarie 1941, isi retrage intreaga misiune diplomatica si sisteaza functionarea consulatelor. Ni se recomanda sa intervenim pe langa guvernul suedez pentru ca acesta sa preia apararea intereselor Romaniei .

In aceeasi zi - 15 februarie 1941 - odata cu ruperea relatiilor diplomatice, Romania era inclusa in blocul tarilor supuse blocadei britanice, oficialitatile engleze considerand ca Iuliu Maniu, era singura persoana care ar fi putut sa conduca miscarea de rezistenta.

Evenimentele se complica din nou in sud-estul Europei, cand Germania, Italia si Ungaria, ataca Iugoslavia, care peste 13 zile, adica la 19 aprilie, capituleaza si dispare ca stat. Apare in schimb statul croat, la 14 aprilie 1941, condus de Ante Pavelici. Noul regim este totalitar, cu nuante fasciste, sarbii, evreii si tiganii, scosi in afara legii. Statul croat independent (Nevazisma Drzava Hrvatska), cuprindea Croatia, Slavonja, Srem, o parte din coasta Dalmatiei, Bosnia si Hertegovina.

Romania recunoaste noul stat, iar in iunie 1941, diplomatul O. Buzdugan isi prezinta la Zagreb, lui Ante Pavelici, scrisorile de acreditare. Diplomatul roman incearca sa contracareze propaganda maghiara .

Se cuvine sa dam unele explicatii. In 1921 s-au pus bazele Micii Antante (Romania, Iugoslavia, Cehoslovacia), indreptata impotriva Ungariei. Din Cehoslovacia disparuta, se proclama statul independent slovac, la 14 martie 1939, in frunte cu dr. Josef Tiso. La 15 iulie 1939, Grigore Gafencu, anunta recunoasterea statului slovac, care va fi recunoscut de 23 state, inclusiv URSS .

Deci din 1941, Romania ciuntita, impreuna cu Slovacia si Croatia, incearca sa refaca Mica Antanta, strang legaturile economice, culturale, politice si militare si toate trei, incearca sa contracareze propaganda si actiunile Ungariei.

Al doilea razboi mondial in etapa a doua: Campania din rasarit impotriva URSS

Desi fusese iscalit pactul Ribbentrop - Molotov in august 1939, la 21 decembrie 1940, Adfolf Hitler semna Directiva nr. 21, sau planul Barbarossa, care prevedea atacarea si scoaterea din lupta a Rusiei Sovietice. In zilele de 11-12 iunie 1941, generalul Ion Antonescu fusese invitat de catre Fuhrer, la Munchen, unde a fost pus la curent, cu planul Barbarossa si ca in cateva zile, Rusia va fi atacata. La acest razboi s-a oferit sa participe Finlanda, careia i s-au smuls teritorii in 1940, Ungaria si Slovacia. La 24 iunie 1941, primele unitati slovace motorizate, trec pe teritoriul polonez si se alatura armatei a 17-a germane, comandata de generalul von Stulpnagel. 60.000 de militari slovaci vor lupta pe frontul de est si se vor gasi si unitati create din fosti prizonieri sovietici sub comanda generalului Vlasov sub sceptrul Reichului, asa numita “Armata rusa de eliberare” (Ruskaia Osvoboditelnaia Armija).

Daca Ungaria intra in razboi impotriva URSS, tara cu care nu avea litigii teritoriale si chiar ambele tari au cochetat in perioada 1938-1941, iar Romania putea sta deoparte?

Ce s-ar fi intamplat daca Romania se declara neutra si nu intra in razboi?

Ar fi putut ierta basarabenii si bucovinenii care erau arestati, maltratati si unii dusi in Siberia, dezinteresul fratilor din Regat?

Puteau uita ofiterii si trupa, umilita retragere din iunie 1940? La 22 iunie 1941, armata romana intra in lupta, patrunzand cu trupele sale in Basarabia si Bucovina de Nord. Pentru Romania incepea un razboi pentru eliberarea celor doua provincii si spalarea rusinii din vara anului 1940 . In sectorul frontului sudic, actionau armata a 3-a (generalul Petre Dumitrescu) si armata a 4-a (generalul Nicolae Ciuperca). In decurs de o luna, cele doua provincii au fost eliberate. Pentru eliberarea lor, am avut morti, raniti si disparuti, urmatoarele efective: 1268 ofiteri, 566 subofiteri si 29.741 trupa, deci 20 % din efectivele angajate.

La 7 zile de la inceperea razboiului, adica la 29 iunie 1941, generalul Ion Antonescu iscalea Decretul lege cu privire la organi­zarea Basarabiei si Bucovinei de Nord. Se constituiau doua provincii administrate direct de guvern si subordonate conducatorului statului (art. 1). Aveau buget propriu (art. 2) si erau conduse de catre un guvernator care era autoritatea suprema a provinciei respective.

Ion Antonescu voia sa faca din Basarabia o provincie model a tarii. O cunostea bine, caci inainte de 1940 a detinut functii importante pe linie militara. In 1942 declara: “Fac toate eforturile, pentru ca vreau sa faca din Basarabia, Tinutul Model, de unde voi aduce exemplarele cele mai bune, pentru a redresa restul tarii. Vreau sa arat Neamului si Europei ca acest tinut, care a fost asa de criticat, poate da cea mai de seama contributie in reconstructia noului stat romanesc” .

Vlad Georgescu in lucrarea sa “Istoria romanilor de la origini pana in zilele noastre”, arata corect faptele, dar scrie: “Antonescu a ordonat trecerea Prutului, singur, fara nici o consultare cu factorii politici ai tarii si fara a incheia un tratat sau o conventie cu Germania care sa stipuleze conditiile si limitele colaborarii . In calitatea de Conducator al statului roman, avea printre altele si urmatoarea atributie: “dreptul de a incheia tratate cu alte state si de a declara razboi si pace” regele pastrandu-si urmatoarele prerogative: dreptul de amnistie si gratiere, de-a conferi decoratii, a acredita diplomati si alte cateva. De aceea regele si multi oameni politici, au aflat de la radio, inceperea razboiului. Declansarea unui razboi, este o treaba foarte serioasa, iar Camarila regala ar fi transmis imediat stirea la Londra ori Washington, iar aceia imediat Moscovei.

A doua problema, de ce Antonescu nu s-a oprit la Nistru spre deosebire de Mannerheim, care se oprise dupa recucerirea Careliei. Astfel, alaturi de Wermacht, a luptat in Ucraina, pe Don, in Crimeia, in Cuban, in Caucaz, la Stalingrad, murind in aceste lupte 147.000 de soldati si ofiteri si au cazut prizonieri la rusi, 180.000. Vlad Georgescu, sustine ca “recucerirea Basarabiei si Bucovinei de nord au fost actiuni fara indoiala populare, acceptate de marea masa a romanilor, continuarea razboiului dincolo de Nistru a fost intampinata cu ostilitate; regele Mihai i s-a opus cu hotarare, la fel unii din generali, in frunte cu seful marelui Stat Major, I. Iacobici . De asemenea si Iuliu Maniu, a protestat in termeni foarte aspri, ca nu este admisibil sa ne prezentam astazi ca agresori impotriva Rusiei, aliata de acum a Angliei. Anglia a trimis un ultimatum, la cererea rusilor, ca Romania in 5 zile sa-si retraga trupele inapoi peste Nistru, si sa inceteze razboiul cu URSS.

Antonescu care fusese decorat de catre Hitler la 6 august 1941, cu Crucea de cavaler si Crucea de fier clasa I si clasa a II-a primul strain care primea asemenea distinctii si se avansase maresal la 23 august 1941, nu a dat curs cererii Angliei. In acest context, la 5 decembrie 1941, Winston Churchill a aprobat declaratia de razboi facuta Romaniei. Bucurestiul raspunde ultimatumului englez afirmand ca “nu noi suntem agresorii, si ca ne-am luptat spre a recuceri provinciile pierdute anul trecut si spre a pastra fiinta noastra nationala”. Incepand cu 7 decembrie 1941, orele 15.30 Romania si Anglia s-au aflat in stare de razboi .

Inainte de a comenta oportunitatea trecerii Nistrului, vreau sa dau un lung citat din Alexandr Soljenitan, laureat al premiului Nobel si ofiter in armata sovietica in cel de-al doilea razboi mondial.

“Cat valoreaza acest regim atat de laudat de toata lumea s-a putut vedea in 1941: de la Marea Baltica la Marea Neagra, Armata Rosie, totusi superioara numeric si dotata cu o foarte buna artilierie, s-a lasat dusa ca un fir de pai. Niciodata Rusia, de o mie de ani de cand exista, niciodata istoria militara a umanitatii nu cunoscuse o asemenea retragere. In rastimpul catorva luni, aproape trei milioane de soldati s-au predat inamicului. Asta punea in evidenta ca poporul nostru se ruga din tot sufletul pentru caderea comunismului si Occidentul n-ar fi putut sa inteleaga acest lucru, cu conditia sa-si fi dat osteneala sa-1 vada. Dar isi imagina in mintea lui ca toate amenintarile veneau din partea lui Hitler si ca ar fi suficient sa fie rasturnat el ca sa nu mai existe nici un pericol pe pamant. Asa ca, din toate puterile sale, Occidentul 1-a ajutat pe Stalin sa-si inseueze calul spiritului national, calarit numaidecat de puterea comunista. Asa incat Occidentul nu a aparat libertatea tuturor in al doilea razboi mondial ci doar a lui insusi”. Comentariile la acest citat sunt de prisos.

La Sofia a aparut in 1993, o carte intitulata “Istoria na Balgaria” (Istoria Bulgariei), autor Petar Constantinov. Autorul scrie, sintetizand: Duminica, 22 iunie 1941, cand a inceput razboiul, majoritatea conducatorilor militari sovietici, erau la odihna. Nu au indraznit sa-1 scoale pe Stalin. Serviciul de informatii sovietic era zero, iar cele 2000 de avioane sovietice, care trebuiau sa se ridice in aer, era un bluff. Nu are loc o retragere strategica, ci un dezastru (razgrom), o catastrofa. Numai la Kiev, germanii au luat un milion de prizonieri, iar in toamna anului 1941, erau aproape de Moscova. Secretarii de partid si sefii NKVD (ai securitatii), fugeau cu arhivele secrete spre interiorul Rusiei. In administratia sovietica si in Armata Rosie, domnea un haos, pe cand Reichul era la apogeul puterii sale. Multi locuitori sovietici, voiau sa scape de dictatura comunista, si mai ales teritoriile intrate recent in componenta URSS, ca Tarile Baltice, o mare parte din Polonia, Basarabia si Bucovina de Nord.

In acest “Blitz Krieg” (Razboi fulger), amicul numarul 1 al lui Stalin, a fost aroganta germana, apoi iernile rusesti si ajutorul anglo-american, mai ales prin filiera iraniana, Rusia Sovietica, in speta Stalin, prin tarul Boris, a incercat sa incheie pace separata cu Reichul german. Tatonarile le facea ministrul Bulgariei acreditat la Moscova, Stamenov .

Autorul arata mutatiile care au avut loc pe frontul rusesc. Astfel pe baza directivei 227 a lui Stalin, ca oricine se retragea trebuia imediat impuscat, la Stalingrad, au fost executati 13.500 militari. La Stalingrad au murit in lupte 1.100.000 de ostasi sovietici si circa 1 milion de germani si aliati ai lor.

Dupa Stalingrad (la 2 februarie 1943 a capitulat feldmaresalul von Paulus), Hitler cerea Bulgariei sa intre in razboi de partea sa si a insistat mai ales dupa infrangerile de la Kursk din vara anului 1943. La 14 august 1943, a avut loc ultima intalnire intre Hitler si tarul Boris al Bulgariei. Din pacate, arata autorul, Boris al III-ea, era mort la 28 august 1943.

Autorul constata 12 condamnari la moarte, in Germania, pe baza tribunalului International de la Nürnberg, pe cand in Bulgaria, dupa septembrie 1944, in circa 2 luni, au fost pronuntate 2730 de condamnari la moarte: impuscati regentii, consilierii regali, unii chiar simpli functionari, 47 de generali si colonei, cabinete intregi de ministri . Antonescu era constient ca Moscova nu avea de aparat un stat, ci un regim politic.

Antonescu, prin serviciile de informatii, stia tot ce se discuta atat la Palat, cat si in anturajul lui Maniu, dar niciodata n-a luat masuri severe. A fost un dictator nefericit, arata Ion Gheorghe, dar era adeptul evolutiei pasnice a societatii romanesti. Ca militar, ca om politic, nu putea sa iasa din razboi dupa o luna, cand Ungaria si Slovacia, mergeau alaturi de Hitler. Era un om lucid si ii sugera in septembrie 1942, generalului Hauffe, ca trebuiesc retrase trupele din Caucaz si de pe Volga, pentru a crea un front puternic si stabil pe Don. Cand Hauffe i-a raspuns ca nu putea parasi Caucazul din motive politice, maresalul a facut urmatoarea remarca: “Prefer sa pierd pe teren politic si sa castig pe cel militar. Invers este catastrofa” .

Campania din rasarit a durat 3 ani, 2 luni si o zi, cu victorii si inaintari, cu infrangeri si retrageri, ostasul roman s-a dovedit a putea face fata unui razboi modern. Iata cum caracteriza, R. Bova Scoppa, ministrul italian acreditat la Bucuresti, despre tenacitatea poporului roman: “Romania a dat in 1941 dovada unei exceptionale vitalitati. Toti aceia care au acuzat Romania de bizantism, balcanism, levantism, sinonime cu caracter dispretuitor, care serveau pentru a demon­stra decaderea morala, politica si sociala a unui popor, nu puteau sa nu recunoasca faptul ca Romania da dovada de putere de rezistenta si de o tinuta morala de care putini ar fi crezut-o capabila”.

Intre Hitler si Antonescu, in perioada 1940-1944, au fost 11 intalniri, unde generalul s-a prezentat demn si si-a spus toate do­leantele, cu curaj Fuhrerului. La 12 august 1941, Hitler ii spunea ambasadorului Spaniei Espinosa: “Aliatii nostri, trupele romane sunt deosebit de bune. Dupa evenimentele ingrijoratoare care au avut loc in trecut in Romania, au existat la inceput anumite temeri in privinta lor. Generalul Antonescu a facut adevarate minuni”. Iar a doua zi, dupa caderea Odesei (16 octombrie 1941) Hitler nota “Lasandu-1 pe Duce, printre aliatii nostri, Antonescu face cea mai puternica impresie. Este un om brav pe care nimic nu-1 sperie; in plus este incoruptibil, un om cum Romania n-a avut”. Antonescu a facut totul ca soldatul roman, sa fie bine hranit, bine echipat, bine inarmat si bine instruit. La instruirea armatei romane si-a adus contributia si misiunea militara germana din Romania. Pe langa sarcina de instruire si organizare a fortelor armate romane pe baza criteriilor Wehrmachtului, unitatile germane au primit misiuni in plus:

a) Apararea terenurilor petrolifere impotriva atacurilor unei a treia puteri;

b) Instruirea armatei romane pe baza unui plan intocmit conform intereselor germane;

c) Pregatirea interventiei fortelor germane si romane de pe teritoriul Romaniei in cazul unui razboi cu URSS.

In acest scop a sosit Divizia 13 infanterie (motorizata), care luptase in Polonia si Franta si a fost dislocata in Bucuresti, Bacau, Brasov, Buzau, Campina, Focsani, Minai Bravu, Piatra Neamt, Ramnicu Sarat si Targoviste.

Se cuvine sa amintim ca pe baza tratatului de la Tighina, din 30 august 1941, intre Romania si Germania, tara noastra primeste dreptul sa administreze Transilvania, adica teritoriul dintre Bug si Nistru.



Precizam ca acest teritoriu supus administratiei romanesti in perioada 1941-1944, avea suprafata de circa 44.000 km2 si o populatie de 1.200.000 locuitori, din care circa 250.000 romani. In cele 9 judete: Rabnita, Balta, Ananiev, Dubasari, Golta, Tiraspol, Berezovca, Ovideopol, erau 89 sate moldovenesti curate sau cu majoritate absoluta, 50 sate mixte si 36 unde locuiau si moldoveni. De altfel, cand stapanirea rusa a incorporat aceste meleaguri in 1792, le-a botezat initial Ecaterina a II-a, Moldova Noua .



Arh. M.A.E., fond 71/URSS, Telegr. trimisa de Legatia romana de la Moscova, cu nr. 2386 din 17 septembrie 1939 si primita in aceeasi zi, unde este dat integral textul notei rusesti inmanata Poloniei

Nicolae Ciachir, Istoria moderna a Poloniei (1795 - 1918), Buc, 1987, p. 200

Arh. M.A.E., fond 71/URSS, dos. 115 (1939), f. 32-34; vezi si Valeriu Florin Dobrinescu, Ion Patroiu/Anglia si Romania intre anii 1939 - 1947, Bucuresti, p.7

J.B. Duroselle, Histoire diplomatique de 1919 a nos jours, p. 293

Arh. M.A.E., fond 71/URSS, dos. 89 (1939), f. 200

Grigore Gafencu, Politica externa a Romaniei, Bucuresti, 1939, p. 44

Matti Klinge, A Brief History of Finland, Helsinki, 1987, p. 112

H.G. Dahms, La dexième guerre mondiale, Paris, 1961, p. 51 si urm.; vezi si Florin Constantiniu, Intre Hitler si Stalin. Romania si pactul Ribbentrop Molotov, Bucuresti, 1991, p. 72-73

James Stokesbury, O scurta istorie a celui de-al doilea razboi mondial, Bucuresti, 1993

Ibidem, p. 75

Ibidem, p. 76 si urm.

Vlad Georgescu, op.cit., p. 254

Citat dupa Florin Constantiniu, op.cit., p. 82-83

Arh. M.A.N., fond 948, dos.1929, f.3

Al. Certzianu, op.cit., p. 24-25

Arh. M.A.E., fond 71/URSS, telegr. din 30 iunie 1940

Al. Cretzianu, op.cit., p. 28

Ibidem, p. 28-29

Carol al II-lea, Note zilnice, op.cit., f. 582

N. Ciachir, Basarabia sub stapanire tarista (1812-1917), Bucuresti, 1992, p. 100

Arh. M.F.A., Cabinetul militar al lui I. Antonescu, pachetul 179, dos. 12/2

N. Ciachir, Basarabia sub stapanire tarista (1812 - 1917), Bucuresti, 1992, p. 102

Tancurile au deschis foc, omorand pe capitanul Boros, doi soldati si ranind pe slt. Dragomir (Arh. M.A.N., fond 5418, anul 1940, poz. 1872, f. 10)

Arh. St. Buc, Ministerul Justitiei, Sectiunea judiciara, dos. 34 (1940), f. 13-14

Arh. M.A.E. al Romaniei, fond 71/URSS, vol. 206, f. 291

Monitorul Oficial din 8 august 1940

California, 1970

Universul” din 12 septembrie 1940

Documente confidentiale, Nicolae Titulescu (ed. ingrijita de Ion Grecescu), Bucuresti, 1992, p. 133-141

Arh. St. Buc, Microfilme Anglia, reprodus in Doc. confidentiale, p. 146-148 (orig. in l. franceza) si trad. rom., p. 150-151

N. Titulescu, Politica externa a Romaniei, Bucuresti, 1994, p. 220

Arh. MAE., fond 71, Anglia, dos. 42 (1941-1944) f. 104

Arh. MAE., fond Croatia, vol. I, (1941-1942), telegramele din 4 si 14 iunie

Arh. MA.E, fond Slovacia, vol. XI (Romania), telegr. 15 iulie, 21 sept. 1939 etc.

N. Ciachir, Basarabia sub stapanire tarista (1812-1917), Bucuresti, 1992, p.108

Ar.St.Buc, fond M.A:I, Dir. Ad-statiei de Stat, dos. 11/1941, p. 101

Vlad Georgescu, op.cit., p. 261

Vlad Georgescu, op.cit., p. 261-262

Arh. M.A.N. fond 5418, pozitia 2905 (1945), f. 330

Petar Constantinov, Istoria na Balgaria, Sofia, 1993, p. 247

Ibidem, p. 261 si 273

J.C. Dragan, Istoria romanilor, p. 240

Nicolae Ciachir, Din istoria Bucovinei (1775-1944), Bucuresti, 1993, p.118-119








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate